ICCJ. Decizia nr. 2737/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2737/2010
Dosar nr. 2092/2/2010
Şedinţa publică din 21 iulie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 102 din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe condamnatul C.L., deţinut în Casa de Detenţie V., Italia.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut că prin rezoluţia din 01 martie 2010 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 2154/11-5/2009 s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţelor pronunţate de autorităţile judiciare italiene, privind pe condamnatul C.L., în conformitate cu dispoziţiile art. 145 din Legea nr. 302/2004 modificată.
Curtea a reţinut că a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 2154/11-5/2009, adresa nr. 96326/2009/DR a Ministerului Justiţiei şi libertăţilor Cetăţeneşti - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, prin care a transmis acestei unităţi de parchet adresa formulată de Ministerul Justiţiei din Republica italiană, prin care se solicita transferul persoanei condamnate C.L. în vederea continuării executării pedepsei aplicate faţă de sus-numit de către instanţa de judecată din statul solicitant.
Din examinarea înscrisurilor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 şi art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, se constată că, prin ordonanţa nr. 361/2008 RES din 09 decembrie 2008 Procuratura Generală a Republicii din Torino a dispus contopirea unor pedepse aplicate numitului C.L., născut la B., Bistriţa, România, alias C.Z., născut la Chişinău, Moldova, alias U.L., născut în România, alias V.L., născut la Bucureşti, România şi alias V.L., născut la Bucureşti, România.
Procedând la examinarea materialului existent, s-a constatat că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 modificată, primordială, pentru a se putea dispune transferarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei, respectiv nu s-a făcut dovada că persoana condamnată este resortisant al statului de executare, având în vedere datele de stare civilă diferite ale persoanelor din sentinţele de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare italiene.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana condamnată, solicitând recunoaşterea hotărârilor de condamnare pronunţate împotriva sa în Italia, precum şi transferarea lui în România pentru executarea pedepsei, cu precizarea că a fost arestat de mai multe ori în Italia, ocazie cu care a indicat date de stare civilă false. Ulterior, a fost condamnat pentru toate aceste fapte şi s-a făcut şi o contopire a pedepselor printr-o ordonanţă dată de procuratura din Torino.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din analiza condiţiilor impuse de Legea nr. 302/2004 pentru transferarea unei persoane condamnate, rezultă că trebuie să existe o corespondenţă între persoana condamnată de autorităţile judiciare ale statului străin şi persoana cu privire la care se solicită transferul.
În speţă, deşi s-a solicitat transferul în România al numitului C.L., la dosarul cauzei există 5 hotărâri judecătoreşti pronunţate de către instanţe italiene, însă numai una îl are în vedere pe acesta.
Deşi există indicii în sensul că şi celelalte 4 hotărâri l-ar privi pe acelaşi condamnat (care, cu ocazia cercetărilor, şi-ar fi declinat alte identităţi), acestea nu sunt suficiente pentru a ajunge la concluzia că este vorba despre una şi aceeaşi persoană; pe de altă parte, sesizarea Parchetului face trimitere la ordonanţa emisă de procurorul general al Procuraturii din Torino având ca obiect contopirea celor 5 pedepse, însă aceasta nu este o hotărâre aptă de a fi recunoscută, în sensul legii române (art. 2 lit. m)) din Legea nr. 302/2004), cu atât mai mult cu cât din cuprinsul ei nu rezultă modalitatea prin care s-a stabilit identitatea între persoana numitului C.L. şi fiecare dintre persoanele condamnate prin cele 5 hotărâri menţionate anterior.
În consecinţă, întrucât actele de la dosar nu sunt suficiente pentru a se putea stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în vederea transferării persoanei condamnate, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a respins sesizarea Parchetului.
Aşa fiind, recursul persoanei condamnate este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana condamnată C.L. împotriva Sentinţei penale nr. 102 din 2 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 820 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 252/2010. Penal → |
|---|
