ICCJ. Decizia nr. 2275/2010. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2275/2010

Dosar nr.2861/111/2008

Şedinţa publică din 10 iunie 2010

Asupra recursurilor penale de faţă constată:

Prin Sentinţa penală nr. 217/P din 06 noiembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul nr. 2861/111/2008, a fost soluţionată acţiunea penală privind pe inculpaţii L.P.R., T.M. şi F.R.M., după cum urmează:

I. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul L.P.R. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea faptei de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul şi la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 86⁴ C. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 888/2006 a Judecătoriei Oradea şi executarea acesteia pe lângă fiecare din pedepsele aplicate în cauză.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen. au fost contopite pedepsele rezultante, urmând ca în final inculpatul L.P.R. să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani şi 4 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv, de la 14 mai 2008 la zi.

II. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata T.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea faptei de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata şi la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 86⁴ C. pen. raportat la art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 650/2007 a Judecătoriei Oradea şi executarea acesteia pe lângă fiecare din pedepsele aplicată în cauză.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele rezultante, urmând ca în final inculpata T.M. să execute pedeapsa cea mai grea, de 13 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi dedusă din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv, de la 14 mai 2008 la zi.

III. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. a fost condamnată inculpata F.R.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea faptei de asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. a fost condamnată inculpata şi la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei F.R.M., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., conform art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (2) C. pen. şi art. 86² C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 7 ani.

S-a stabilit ca pe durata termenului de încercare a executării pedepsei, inculpata să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86³ alin. (1) C. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor 86⁴ C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei dispusă faţă de inculpată prin Decizia penală nr. 37/R din 30 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Oradea.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatei durata reţinerii şi arestului preventiv, de la 14 mai 2008 la 30 ianuarie 2009.

A fost respinsă acţiunea civilă formulată în cauză de partea vătămată G.D.B.

În baza art. 118 lit. a) C. pen. cu referire la art. 19 din Legea nr. 678/2001, s-a dispus confiscarea de la inculpata T.M. a sumei de 360 RON.

Au fost obligaţi inculpaţii L.P.R., T.M. şi F.R.M. la plata sumei de câte 2.500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

I. Intre inculpaţii în cauză existau relaţii apropiate, L.P.R. fiind concubinul inculpatei F.R.M. şi fiul coinculpatei T.M.

Inculpaţii în cauză locuiau împreună într-o garsonieră închiriată situată în oraşul Oradea, str. D.G., judeţ Bihor şi nu prestau nicio activitate care să le asigure obţinerea de venituri licite în vederea întreţinerii proprii.

În aceste circumstanţe, în cursul anului 2007, inculpaţii s-au constituit într-o grupare infracţională, având ca scop înlesnirea şi tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei.

Pe baza probelor administrate în cauză s-a stabilit că inculpatul L.P.R. ocupase poziţia de lider în cadrul grupării infracţionale, coordonând activitatea desfăşurată de celelalte 2 inculpate şi hotărând în toate problemele importante ce vizau în mod direct situaţia victimele exploatării sexuale.

Inculpata T.M. îndeplinise în principal rolul de a asigura plasarea şi supravegherea prostituatelor şi de a încasa sumele de bani obţinute din prestarea serviciilor sexuale, uneori direct de la client, inculpata însăşi oferind la rândul ei servicii sexuale contra cost.

Referitor la inculpata F.R.M., s-a stabilit că atribuţiile acesteia au constat în plasarea prostituatelor şi colectarea banilor, precum şi în ajutorul dat inculpatului L.ş în vederea racolării minorei G.D.B. ca prostituată.

De asemenea, s-a reţinut că această inculpată se ocupase de repartizarea banilor proveniţi din prostituţie, asigurând menajul zilnic şi plata datoriilor către terţi.

Cu privire la aceeaşi inculpată, s-a reţinut că era cunoscută ca prostituată, fiind sancţionată contravenţional de mai multe ori pentru practicarea prostituţiei, în perioada 28 aprilie 2007 - 02 iulie 2007, conform proceselor-verbale întocmite de Jandarmeria Bihor.

II. Referitor la activitatea concret desfăşurată de inculpaţi în realizarea scopului pentru care a avut loc asocierea infracţională, a rezultat că prima victimă a exploatării sexuale a fost martora M.J.K.

Respectiva martoră era cunoscută ca prostituată şi a locuit în casa inculpatei T.M.

Racolarea clienţilor interesaţi de obţinerea serviciilor sexuale avea loc, de regulă, pe linia de centură a oraşului Oradea.

Relaţiile sexuale se consumau în imediata apropiere a locului unde avea loc acostarea martorei de către clienţi sau la hotel ori domiciliul clientului, la cerere.

În asemenea cazuri, deplasarea martorei nu se făcea decât cu acordul inculpatei T.M. care era anunţată în prealabil în acest sens şi informată cu privire la locul exact unde urma să se efectueze deplasarea.

Tarifele practicate de M.J.K. erau de 30 RON sex oral, 50 RON sex normal şi 100 RON/oră hotel sau domiciliu.

Sumele de bani astfel obţinute erau încasate/predate inculpatei T.M., iar parte din acestea reveneau şi inculpaţilor L.P.R. şi F.R.M.

În noaptea de 13/14 mai 2008, martora M.J.K. a fost depistată de organele poliţiei judiciare din cadrul B.C.C.O. Oradea, având asupra sa suma de 30 euro şi 30 RON, bani proveniţi din practicarea de raporturi sexuale cu doi clienţi.

III. O altă victimă a exploatării sexuale a fost partea vătămată G.D.B., minoră în vârstă de 16 ani la data săvârşirii faptelor.

A rezultat că, în perioada noiembrie 2007 - 13 ianuarie 2008, inculpaţii L.P.R. şi F.R.M. au asigurat găzduire părţii vătămate şi, prin abuz de autoritate, au obligat-o să practice prostituţia în municipiul Oradea.

Partea vătămată provenea dintr-o familie dezorganizată, lipsită de supraveghere din partea părinţilor, fiecare implicaţi într-o relaţie de concubinaj după desfacerea căsătoriei.

În cursul lunii noiembrie 2007, partea vătămată, mama sa şi concubinul acesteia din urmă, au venit să locuiască în imobilul inculpatului L.

Pe fondul unor neînţelegeri ulterioare, mama părţii vătămate şi concubinul acesteia au părăsit locuinţa inculpatului; partea vătămată a rămas în respectiva locuinţă, cu acceptul mamei sale, fiind practic lăsată în grija inculpatului.

Profitând de situaţia dificilă în care se afla partea vătămată, lipsită de orice mijloace de întreţinere şi abandonată de mama sa, prin abuz de autoritate, inculpatul şi concubina acestuia, i-au cerut să practice prostituţia în vederea obţinerii de venituri.

Sub presiunea atitudinii ameninţătoare şi a violenţelor fizice anterior exercitate de inculpat asupra părţii vătămate, aceasta din urmă a acceptat să practice prostituţia, în condiţiile stabilite de inculpaţi.

Partea vătămată a practicat prostituţia în acelaşi loc în care îşi desfăşura activitatea şi martora M.J.K., pentru aceleaşi tarife şi cu aceleaşi restricţii, în caz de deplasare la hotel sau domiciliul clientului.

Activitatea desfăşurată era permanent supravegheată de inculpata T.M. care asigura deplasarea părţii vătămate şi a martorei M.J.K. la locul de practicare a prostituţiei - pe linia de centură a oraşului - şi acasă cu autoturismul condus de M.O. sau alţi şoferi de taxi.

Tot inculpata T.M. era cea care încasa sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei, iar în unele situaţii stabilea programul de desfăşurare a activităţilor privind pe partea vătămată şi cealaltă martoră, la cererea clienţilor interesaţi.

În perioada 19 decembrie 2007 - 13 ianuarie 2008, minora a fost sancţionată contravenţional de mai multe ori pentru practicarea prostituţiei, iar în noaptea de 03 decembrie 2007 a fost prinsă în flagrant întreţinând raporturi sexuale cu minorul H.I.Ş.

Pe baza situaţiei de fapt reţinute, prima instanţă a constatat că inculpaţii se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional, proxenetism şi trafic de minori în încadrarea dată prin rechizitoriu, corespunzător actelor comise şi gradului de contribuţie la desfăşurarea activităţii ilicite.

Sub acest aspect, au fost înlăturate cererile de achitare formulate de inculpaţi care au solicitat să se constate că faptele imputate nu există în materialitatea lor ori nu îndeplinesc conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care a avut loc sesizarea instanţei, nefiind realizată latura obiectivă a respectivelor infracţiuni.

S-a reţinut de către instanţă că inculpaţii au negat comiterea faptelor, fiecare prezentând propria versiune în susţinerea nevinovăţiei, apărările formulate fiind însă contradictorii şi, deopotrivă, combătute de probatoriul cauzei.

S-a reţinut astfel că inculpatul L.P.R. a arătat că nu avea cunoştinţă despre activitatea martorei M.J.K. şi a părţii vătămate G.D.B.

Inculpatul a recunoscut însă că fiind anunţat de concubina sa, inculpata F.R.M., a luat legătura cu un avocat pentru rezolvarea unor probleme juridice pe care martora M.J.K. le avusese cu organele de poliţie.

Referitor la partea vătămată G.D.B., inculpatul a susţinut că o cunoscuse la o petrecere, organizată de martorul B.L.F., soţul surorii părţii vătămate. La scurt timp, martora G.M. - mama părţii vătămate, i-ar fi cerut să o găzduiască împreună cu concubinul său şi partea vătămată. Ca urmare, persoanele în cauză au locuit în domiciliul inculpatului aproximativ o lună, după care martora G.M. şi concubinul acesteia au plecat, partea vătămată locuind în continuare în imobil şi plătind o chirie lunară de 500.000 ROL vechi.

Inculpatul a declarat că nu cunoştea sursele de întreţinere ale părţii vătămate, iar după ce aceasta a fost internată în centru de minori s-a dus să o vadă, sfătuind-o totodată pe martora G.M. să ceară ca minorei să i se permită plecarea din centru.

S-a reţinut de către instanţă că, în contextul susţinerilor formulate, inculpatul nu oferise nicio explicaţie rezonabilă pentru ajutorul dat martorei G.M. şi interesul de a obţine ieşirea părţii vătămate din centru de minori.

La rândul său, inculpata T.M. a contestat orice implicare în comiterea faptelor, susţinând că martora şi partea vătămată practicau prostituţia pe cont propriu şi că le cunoştea în virtutea faptului că şi ea practica prostituţia în acelaşi loc.

Inculpata a declarat că partea vătămată locuia în chirie la fiul său, unde fusese abandonată de părinţii acesteia, persoane fără locuinţă şi consumatori de alcool.

Inculpata a susţinut că nu supraveghease activitatea martorei ori a părţii vătămate şi nici nu încasase sumele de bani obţinute de acestea din practicarea prostituţiei.

De asemenea, a menţionat că nu exercitase acte de constrângere asupra celor două persoane şi nici alte acte de autoritate.

Cu referire la acest ultim aspect, inculpata a declarat că martora şi partea vătămată obişnuiau să o anunţe dacă plecau cu un client, dar nu pentru a-şi cere permisiunea, ci pentru a se proteja şi nu a rămâne singure pe traseu.

Aceeaşi poziţie de nerecunoaştere a fost adoptată şi de inculpata F.R.M. care a declarat că o cunoştea pe partea vătămată ca prostituată, aceasta desfăşurându-şi activitatea împreună cu coinculpata T.M.

Inculpata a menţionat că partea vătămată locuise cu ea şi inculpatul L. o perioadă de timp, plătind o chirie lunară de 500.000 ROL vechi.

Conform declaraţiei formulate, respectiva chirie ar fi fost achitată de mama minorei.

Inculpata a negat primirea oricărei sume de bani de la partea vătămată.

Apreciind asupra susţinerilor formulate în apărare, prima instanţă a constatat că declaraţiile de nevinovăţie ale inculpaţilor erau combătute de celelalte probe administrate în proces, interpretarea coroborată a întregului probatoriu administrat în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, cu referire specială la declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor audiaţi în cauză şi conţinutul convorbirilor telefonice interceptate şi procesele-verbale de supraveghere operativă efectuate în teren de organele poliţiei judiciare, confirmând activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi, în împrejurările descrise în expozeul situaţiei de fapt.

S-a reţinut că declaraţiile incriminatoare ale părţii vătămate G.D.B. formulate la adresa inculpaţilor erau confirmate de declaraţiile martorilor S.G., G.M., M.I.O. şi P.T.L.

Conform relatărilor efectuate, minora partea vătămată avusese o relaţie amoroasă cu inculpatul L.P.R., în vara anului 2007.

Cei doi s-au cunoscut prin intermediul martorului B.L.F., soţul surorii părţii vătămate.

În cursul lunii noiembrie 2007, partea vătămată, mama acesteia şi concubinul ei s-au mutat în locuinţa inculpatului, în urma neînţelegerilor avute cu S.G., persoană care le oferise găzduire în camera pe care el însuşi o ocupa cu chirie în oraşul Oradea.

Familia părţii vătămate a rămas în locuinţa inculpatului circa 2 săptămâni, după care mama părţii vătămate şi concubinul acesteia au plecat din imobil.

Minora a continuat să locuiască în imobilul inculpatului împreună cu concubina şi mama acestuia.

Partea vătămată a declarat că pe perioada şederii în locuinţa inculpatului a fost lovită de acesta şi că asemenea violenţe ar fi fost exercitate împotriva sa şi în timpul relaţiei cu inculpatul.

De asemenea, partea vătămată a declarat că concubina inculpatului, F.R.M., a fost cea care i-a propus să se prostitueze, propunere exprimată în prezenţa inculpatului L.; în respectiva ocazie, inculpatul a intervenit ameninţător în discuţie şi, întrucât se temea de inculpat, având în vedere actele de violenţă anterior exercitate asupra sa, partea vătămată a acceptat să practice prostituţia.

Cu privire la contribuţia inculpatei T.M., partea vătămată a declarat că aceasta era cea care o supraveghea în afara locuinţei şi tot ea încasa, de regulă, şi sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei, inclusiv cele cuvenite martorei M.J.K.

Partea vătămată a menţionat prezenţa permanentă a inculpatei T.M. la locul unde avea loc racolarea clienţilor, indicând în acest sens linia de centură a oraşului.

De asemenea, relatările părţii vătămate au vizat şi tarifele percepute de la persoanele interesate şi condiţiile concrete în care se desfăşura activitatea, rezultând că deplasarea la locul de racolare a clienţilor se făcea în fiecare seară cu autoturismul taxi, condus de martorul M.O., prietenul inculpatei T.M. Pe perioada prestării serviciilor sexuale, inculpata aştepta în maşină şi încasa banii percepuţi de la clienţi, iar în ipoteza în care se dorea ca actul sexual să se desfăşoare la hotel sau domiciliul clientului era necesar acordul acesteia.

Activitatea se desfăşura în fiecare noapte, începând cu orele 20 - 21,00 şi continua până la orele 6 - 7,00 dimineaţa.

Declaraţiile părţii vătămate au fost formulate şi sub aspectul activităţii desfăşurate de inculpata F.R.M., rezultând că şi aceasta se implicase în supravegherea părţii vătămate şi a martorei M.J.K., încasând când era cazul şi sumele de bani plătite de clienţi.

Aceeaşi inculpată îşi exprima acordul pentru deplasarea părţii vătămate în alte locuri pentru întreţinerea de relaţii sexuale, la cererea clienţilor.

Partea vătămată a formulat şi alte precizări importante în legătură cu contribuţia inculpaţilor la practicarea prostituţiei de către martora M.J.K.

Pe lângă cele deja arătate, s-a menţionat că inculpata T.M. ţinea legătura cu diverşi clienţi ai martorei, stabilind programul acesteia şi sumele de bani ce urmau a fi plătite în schimbul serviciilor sexuale, iar inculpatul L.P.R. angajase un avocat pentru cazul în care apăreau probleme juridice.

Declaraţiile părţii vătămate au fost apreciate de instanţă ca deosebit de relevante în stabilirea faptelor cauzei şi edificatoare în ceea ce priveşte rolul îndeplinit de fiecare inculpat în cadrul grupării infracţionale.

Pe de altă parte, s-a constatat că declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, aspectele relatate fiind concordante cu cele rezultate din declaraţiile martorilor audiaţi şi conţinutul proceselor-verbale întocmite de organele de poliţie şi convorbirile telefonice interceptate.

Astfel, s-a reţinut că martorul S.G. care asigurase găzduire părţii vătămate anterior mutării în domiciliul inculpatului, confirmase, prin declaraţia formulată, că inculpatul L.P.R. asigurase protecţie părţii vătămate, fiind informat despre orice incident în care era implicată partea vătămată.

De asemenea, mama părţii vătămate a relatat împrejurările în care a ajuns în locuinţa inculpatului şi, deşi nu a oferit o explicaţie pentru dezinteresul manifestat faţă de soarta minorei, a recunoscut implicit că o abandonase, partea vătămată aflându-se sub autoritatea inculpatului. A menţionat că nu a contribuit la întreţinerea părţii vătămate, fiind infirmată astfel susţinerea inculpatei F.R.M. privind plata chiriei de către mama minorei.

Tot astfel, martorul M.I.O. a confirmat susţinerile părţii vătămate referitoare la faptul că era transportată de inculpata T.M. la locul de racolare a clienţilor şi că era găzduită în locuinţa inculpaţilor L.P.R. şi F.R.M.

Realitatea susţinerilor părţii vătămate a fost confirmată şi de martorul P.T.L., beneficiar al serviciilor sexuale prestate de minoră, care în declaraţiile date a arătat că inculpata T.M. încasase banii plătiţi în schimbul raporturilor sexuale avute cu partea vătămată.

Conform declaraţiei formulate, inculpata primise banii de la minoră în timp ce se afla pe scaunul din dreapta faţă al unui autoturism de culoare albastră.

Cercetările efectuate au stabilit că autoturismul sus-menţionat aparţinea martorului M.I.O., prieten al inculpatei T.M.

S-a reţinut de către instanţă că modalitatea de predare a banilor către inculpată era similară cu cea folosită şi de martora M.J.K., în cazul operaţiunii supravegheate din noaptea din 26 martie 2008, orele 03,20, conform înregistrării video efectuate în cauză.

Că inculpata T.M. încasase banii rezultaţi din practicarea prostituţiei a fost reţinută şi în raport de declaraţiile martorei R.C., persoană care, deşi a încercat să minimalizeze implicarea inculpatei, prin relatările efectuate a confirmat implicit că aceasta era cea care colecta banii primiţi de la clienţi de partea vătămată şi martora M.J.K.

S-a mai reţinut de prima instanţă că declaraţiile părţii vătămate erau corespunzătoare adevărului şi în ceea ce priveşte relatările efectuate în legătură cu activitatea martorei M.J.K. şi implicarea inculpaţilor în scopul obţinerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către această persoană.

Deşi martora în discuţie nu a formulat declaraţiile incriminatoare la adresa inculpaţilor, instanţa a constatat că implicarea şi contribuţia inculpaţilor în modalitatea reţinută în cadrul situaţiei de fapt prezentate rezulta nu numai din declaraţiile părţii vătămate, ci şi din convorbirile telefonice interceptate şi declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză.

Au fost menţionate în acest sens înregistrările convorbirilor telefonice efectuate între inculpaţi, precum şi dintre inculpaţi şi alte persoane, în special cele purtate în intervalul 14 martie 2008 -15 martie 2008, 4 aprilie 2008 - 6 aprilie 2008, 11 aprilie 2008 - 12 aprilie 2008 şi cele din 17 aprilie 2008, 21 aprilie 2008, 2 mai 2008 şi. 14 mai 2008.

S-a reţinut de către instanţă că din interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi în perioada 14 martie 2008 - 12 aprilie 2008, rezulta calitatea de lider a inculpatului L.P.R. în cadrul grupării infracţionale şi implicarea acestuia în plasarea prostituatelor şi obţinerea de sume de bani din practicarea prostituţiei.

De asemenea, s-a reţinut că din convorbirile telefonice purtate de inculpata T.M. cu diverse persoane, dar şi cu inculpaţii din cauză, convorbiri efectuate la 4 aprilie 2008, 6 aprilie 2008, 11 aprilie 2008, 12 aprilie 2008, 17 aprilie 2008 şi 2 mai 2008, rezulta cu evidenţă implicarea inculpatei în practicarea prostituţiei de către martora M.J.K., inculpata stabilind cu clienţii interesaţi de obţinerea serviciilor sexuale, timpul şi locul de desfăşurare şi sumele de bani cuvenite martorei.

Acelaşi probatoriu confirma şi că inculpata era cea care încasa sumele de bani rezultate din practicarea prostituţiei de către martoră.

În sensul celor arătate au fost menţionate de instanţă şi declaraţiile martorilor C.L., R.R. şi I.A.P., persoane identificate ca purtând unele dintre convorbirile telefonice înregistrate.

De asemenea, s-a reţinut că în noaptea de 13/14 mai 2008, martora M.J.K. a fost depistată de organele de poliţie, imediat după încasarea unor sume de bani provenite din practicarea prostituţiei.

În respectiva ocazie, martora a telefonat inculpatei T.M. pentru a o informa cu privire la cele întâmplate şi pentru a solicita ajutor în acest scop.

La rândul său, inculpata T.M. a luat legătura cu inculpata F.R.M., comunicându-i să transmită inculpatului L.P.R. că martora M. nu formulase declaraţii incriminatoare la adresa vreunuia dintre ei.

Imediat după încheierea convorbirii, inculpaţii au luat măsuri în vederea angajării unui avocat care să asigure asistenţă juridică martorei în cursul procedurilor la poliţie, inculpatul L.P.R. efectuând demersurile necesare în acest scop.

Această conduită, recunoscută ca atare de toţi inculpaţii din cauză, a fost interpretată de instanţă ca o dovadă a interesului major al inculpaţilor ca prin cercetările efectuate să nu se descopere propria lor activitate desfăşurată în legătură cu practicarea prostituţiei de către martoră.

Ca urmare, pe baza acestui probatoriu, prima instanţă a înlăturat apărările inculpaţilor vizând inexistenţa faptelor şi a acţiunilor ce constituie latura obiectivă a infracţiunilor menţionate în rechizitoriu.

În drept, activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi a fost încadrată în dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001.

Cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 a fost menţionată fapta inculpaţilor L.P.R., T.M. şi F.R.M. de a fi iniţiat şi constituit un grup infracţional, având ca scop înlesnirea şi practicarea prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma acestei activităţi de către numita M.J.K. şi de a acţiona împreună în vederea exploatării sexuale a părţii vătămate G.D.B. - minoră, în vârstă de 16 ani la data evenimentelor.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că aceasta a fost săvârşită de inculpata T.M. în modalitatea înlesnirii practicării prostituţiei de către martora M.J.K., prin asigurarea găzduirii, uneori a transportului la locul şi de la locul de racolare a clientelei, asigurarea unei protecţii şi chiar a clientelei, precum şi prin tragerea de foloase materiale de pe urma acestei activităţi, prin colectarea sumelor de bani obţinute, iar de inculpaţii L.P.R. şi F.R.M. în modalitatea tragerii de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către aceeaşi persoană, parte din sumele de bani rezultate din activitatea martorei ajungând în posesia inculpaţilor.

Având în vedere că activitatea infracţională se desfăşurase prin mai multe acţiuni repetate, corespunzător intervalului de timp în care a avut loc practicarea prostituţiei de către martora M.J.K., a fost reţinută de instanţă şi incidenţa dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) privitoare la forma continuată de infracţiune.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 comisă faţă de partea vătămată G.D.B., s-a reţinut că aceasta a fost săvârşită de inculpaţii L.P.R. şi F.R.M. prin racolarea şi găzduirea minorei în vederea obligării la practicarea prostituţiei şi, în modalitatea asigurării transportului în şi de la locul de racolare a clienţilor, în cazul inculpatei T.M.

S-a reţinut că inculpaţii au profitat de influenţa pe care o aveau asupra minorei şi prin abuz de autoritate au obligat-o să practice prostituţia.

S-a arătat că minora se afla sub autoritatea inculpatului şi a familiei sale şi că acest fapt fusese perceput ca atare ca minoră care s-a văzut abandonată de mamă, în mâinile inculpatului.

Abuzul de autoritate se manifestase prin folosirea influenţei pe care o au în general persoanele majore asupra minorilor, dar şi a ascendentului pe care inculpatul îl avea asupra părţii vătămate, în considerarea relaţiei lor amoroase.

În ceea priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, aceasta s-a făcut cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de periculozitatea socială a inculpaţilor demonstrată de modalitatea şi împrejurările de săvârşire a faptelor, natura şi importanţa valorilor sociale lezate, durata în timp a activităţii infracţionale, urmarea produsă, precum şi de circumstanţele lor personale şi conduita adoptată în proces.

Cu referire la inculpaţii L.P.R. şi T.M. s-a avut în vedere şi faptul că nu se aflau la primul conflict cu legea penală, fiind recidivişti postcondamnatoriu, conform Sentinţei penale nr. 888 din 2 mai 2006 şi Sentinţei nr. 650 din 20 aprilie 2007 ale Judecătoriei Oradea, inculpata T.M. pentru comiterea aceluiaşi tip particular de infracţiune - proxenetism.

De asemenea, a fost reţinută şi atitudinea necorespunzătoare a inculpatului L.P.R. care nu a recunoscut comiterea faptelor şi conduita parţial sinceră a inculpatelor T.M. şi F.R.M.

În raport de aceste elemente, prima instanţă a stabilit în sarcina inculpaţilor L.P.R. şi T.M. pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special prevăzut de lege şi în limita minimă pentru infracţiunea cea mai gravă, dispunându-se şi revocarea beneficiului suspendării acordate pentru pedepsele reprezentând primul termen al recidivei după condamnarea şi executarea lor pe lângă pedepsele stabilite în cauză.

În schimb, pentru inculpata F.R.M. a fost reţinută circumstanţa atenuată prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. raportat la lipsa antecedentelor penale şi conduita din proces, cu consecinţa stabilirii pedepselor sub minimul legal.

Ca urmare, având în vedere şi contribuţia concretă la săvârşirea faptelor, raportat la contribuţia celorlalţi inculpaţi, precum şi atitudinea parţial sinceră în cursul procesului penal, prima instanţă a considerat că scopul sancţiunii penale poate fi atins şi fără privare de libertate, sens în care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. în privinţa pedepsei rezultante stabilită în sarcina inculpatei.

Complementar rezolvării acţiunii penale, instanţa a dispus şi confiscarea sumelor de bani obţinute de inculpata T.M. de la martorii P.T.L. (de două ori câte 100 RON), I.A.P. (30 RON) şi C.L. (30 RON), pentru serviciile sexuale prestate de minora G.D.B.

A fost respinsă cererea părţii vătămate privind obligarea inculpaţilor la plata sumei de 50.000 euro, reţinându-se că nu se precizase ce anume reprezenta despăgubirea cerută şi nici nu se dovedise existenţa vreunui prejudiciu material, iar în ceea ce priveşte pretinsul prejudiciului moral, acesta nu putea fi constatat, având în vedere conţinutul raportului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Bihor, din care rezulta că activitatea sexuală a minorei debutase înainte de intervenţia inculpaţilor, la vârsta de 12 - 13 ani, sentimentele de umilire şi diminuare a valorii ca persoană, pe care le prezenta partea vătămată, avându-şi originea în mediul familial.

Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de inculpaţii L.P.R., T.M. şi F.R.M.

Criticile formulate au vizat în principal greşita condamnare a inculpaţilor, susţinându-se că probatoriul administrat nu confirma niciuna dintre acuzaţiile aduse inculpaţilor.

Sub acest aspect, s-a solicitat înlăturarea din examinare a convorbirilor telefonice interceptate şi a supravegherilor operative înregistrate pe suport magnetic, cu motivarea că acestea constituiau mijloace de probă obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi folosite în procesul penal.

Solicitarea formulată a fost justificată cu argumente de fapt şi de lege, arătându-se că înregistrările în cauză fuseseră efectuate în etapa actelor premergătoare când nu era începută urmărirea penală împotriva niciunuia dintre inculpaţi; or din dispoziţiile art. 96¹ C. proc. pen. rezulta că asemenea înregistrări nu puteau fi autorizate decât dacă exista o urmărire penală începută, sens în care se pronunţase şi instanţa de contencios constituţional.

A fost deopotrivă criticată şi valoarea probatorie conferită declaraţiilor părţii vătămate, invocându-se în acest sens inconsecvenţa relatărilor efectuate, precum şi declaraţiile martorelor R.C. şi M.C., din care rezulta că pretinsele victime ale exploatării sexuale practicau prostituţia de bună voie.

Prin apelul declarat de inculpata T.M. a fost criticată şi greşita încadrare juridică prin reţinerea prevederilor art. 37 lit. a) C. pen., menţionându-se că activitatea infracţională în cauză începuse, potrivit rechizitoriului, înainte de rămânerea definitivă a condamnării aplicate pentru infracţiunea reprezentând primul termen al recidivei.

În subsidiar, inculpaţii L.P.R. şi T.M. au solicitat reducerea pedepselor, considerate a fi deosebit de severe, prin raportare la cele aplicate inculpatei F.R.M. în cuantum şi modalitate de executare.

Prin Decizia penală nr. 12/A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis numai apelul inculpatei F.R.M., desfiinţată în parte sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. şi aplicarea pedepsei complementare pe lângă această infracţiune.

În rejudecare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. aplicată inculpatei F.R.M. în pedepsele componente;

A fost redusă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen. de la 2 ani 6 luni închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare şi înlăturată pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

A fost contopită această pedeapsă cu pedepsele stabilite de prima instanţă pentru infracţiunile prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., dispunându-se ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., cu menţinerea modalităţii de executare a pedepsei, în condiţiile art. 86¹ C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate în cauză de inculpaţii L.P.R. şi T.M.

A fost dedusă prevenţia celor 2 inculpaţi de la 14 mai 2008 la zi şi menţinută starea de arest a acestora.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.

De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor întrunind, din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, conţinutul constitutiv al infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi.

În considerentele deciziei pronunţate în apel au fost examinate criticile inculpaţilor invocate în susţinerea cererilor de achitare şi motivele pentru care nu au fost primite apărările formulate şi menţinută, sub aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond.

Cu referire la cererea apărării privind înlăturarea din examinare a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi a supravegherilor operative efectuate în faza actelor premergătoare, instanţa de apel a constatat respectarea în cauză a prevederilor art. 91¹ şi urm. C. proc. pen. şi, ca urmare, posibilitatea legală de folosire în proces a mijloacelor de probă contestate.

S-a reţinut în acest sens că înregistrările efectuate au fost realizate în condiţiile şi cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 91¹ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., iar potrivit art. 91³ alin. (1) din acelaşi cod, s-a arătat că procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate constituie mijloace de probă în procesul penal.

S-a arătat de către instanţa de prim control judiciar că legalitatea înregistrării convorbirilor telefonice sau a supravegherilor operative nu este condiţionată de începerea urmăririi penale împotriva persoanei care formează obiectul cercetărilor în cauză.

S-a constatat că interceptările efectuate au avut la bază autorizaţiile emise în acest scop de judecătorul competent, iar procesele-verbale de redare a înregistrărilor au fost certificate de procurorul de caz.

De asemenea, s-a reţinut că infracţiunile pentru care a avut loc cercetarea inculpaţilor justifică utilizarea tehnicilor folosite pentru stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea făptuitorilor, măsurile intruzive luate servind protejării unui interes general.

În consecinţă, s-a arătat că în mod legal prima instanţă analizase aceste probatorii şi reţinuse vinovăţia inculpaţilor, activitatea infracţională desfăşurată rezultând atât din informaţiile furnizate de convorbirile telefonice interceptate şi imaginile video înregistrate, cât din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor M.I., G.D., F.V., R.R.L. şi R.C.

Tot astfel, a fost înlăturată şi critica inculpatei T.M. referitoare la greşita reţinere în încadrarea juridică a dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen.

S-a arătat de către instanţă că în cazul infracţiunii continuate, data săvârşirii faptei este dată de momentul la care se consumă ultimul act de executare; în speţă, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei s-au prelungit în timp după debutul activităţii infracţionale, consumându-se sau epuizând, după caz, prin intervenţia organelor de urmărire penală, ulterior datei de 5 noiembrie 2007, când a rămas definitivă condamnarea reprezentând primul termen al recidivei.

De asemenea, au fost înlăturate şi celelalte critici referitoare la greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor L.P.R. şi T.M., pe considerentul gravităţii faptelor, modul şi împrejurările de săvârşire, calitatea de recidivişti a inculpaţilor şi conduita nesinceră în proces.

În schimb, instanţa de apel a constatat că pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei F.R.M. pentru infracţiunea de proxenetism era nelegală prin raportare la limita minimului special prevăzut de norma incriminatoare şi reţinerea în favoare a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.

S-a reţinut că infracţiunea de proxenetism în încadrarea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. se sancţionează cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar potrivit art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., în cazul în care există circumstanţe atenuante, pedeapsa principală se coboară sub minimul special până la minimul general.

În speţă, dispunând condamnarea inculpatei F.R.M. cu reţinerea de circumstanţe, prima instanţă avea obligaţia de a aplica o pedeapsă sub limita minimul special şi, ca urmare, rezultând o pedeapsă cu închisoarea mai mică de 2 ani, nu mai putea fi aplicată nici pedeapsa complimentară, conform art. 65 C. pen.

Ca urmare, numai în aceste limite, a fost admis apelul inculpatei şi desfiinţată hotărârea primei instanţe.

Împotriva acestei decizii şi, în esenţă, pentru aceleaşi motive, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii L.P.R. şi T.M., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 3, pct. 14 şi pct. 18 C. proc. pen.

În cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., nulitatea deciziei din apel a fost invocată în raport de nelegala constituire a instanţei, prin includerea în complet a unui judecător incompatibil, în măsura în care acelaşi judecător participase şi la dezbaterea în fond a cauzei, efectuând mai multe acte de cercetare la judecata în primă instanţă, inclusiv audierea inculpaţilor, administrarea de probe şi verificarea arestului preventiv, pentru ca ulterior să confirme în apel hotărârea de condamnare pronunţată împotriva inculpaţilor.

Distinct de aceasta, au fost reiterate criticile privitoare la greşita condamnare a inculpaţilor, invocându-se insuficienţa probelor în acuzare, inconsecvenţa declaraţiilor părţii vătămate G.D.B. şi imposibilitatea legală de folosire în proces a interceptărilor şi înregistrărilor video efectuate în cauză înainte de începerea urmăririi penale.

S-a arătat în acest sens că vinovăţia inculpaţilor a fost stabilită pe baza declaraţiilor părţii vătămate G.D.B., persoană care formulase mai multe declaraţii în cauză şi care iniţial fusese pusă sub acuzare pentru întreţinerea unui raport sexual cu un minor.

Cu ocazia primei audieri, partea vătămată a declarat că era prostituată şi că desfăşura această activitate din proprie iniţiativă şi fără implicarea altor persoane.

Ulterior, partea vătămată a formulat declaraţii incriminatoare la adresa inculpaţilor, cu scopul de a obţine astfel închiderea anchetei penale deschise pe numele său.

S-a mai arătat că declaraţiile părţii vătămate nu se coroborau cu celelalte probe administrate în proces, făcându-se referire la declaraţiile martorelor M.J.K. şi R.C. şi declaraţiile celor care au beneficiat de serviciile sexuale oferite de pretinsele victime ale exploatării sexuale, dar şi la declaraţiile mamei şi ale surorii părţii vătămate, martorele G.M. şi G.M.I.

Pe baza declaraţiilor sus-menţionate, s-a solicitat să se constate că martora M.J.K. şi partea vătămată au practicat prostituţia din iniţiativă proprie şi în folos personal, fără niciun aport sau constrângere din partea inculpaţilor.

Greşita interpretare şi evaluare a probatoriului cauzei a fost susţinută şi în raport de cererea privind înlăturarea din examinare a interceptărilor şi înregistrărilor video efectuate de organele de urmărire penală, pe motivul obţinerii lor în etapa actelor premergătoare, contrar prevederilor art. 91¹ alin. (1) C. proc. pen.

Cu această argumentare, invocându-se cazul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., s-a solicitat achitarea inculpaţilor pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) şi, în subsidiar, ale art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor.

De asemenea, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., apărarea a solicitat reducerea pedepselor pentru inculpaţi, invocându-se în acest sens prevederile art. 74 C. pen.

Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile inculpaţilor sunt nefondate, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că principala critică a apărării vizează insuficienţa probelor în acuzare şi, deopotrivă, grava eroare săvârşită de instanţe în evaluarea probatoriului şi stabilirea stării de fapt.

Contrar susţinerilor formulate, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpaţilor a fost corect stabilită în cauză, situaţia de fapt reţinută de instanţe având corespondent în probele administrate.

Se reţine în acest sens că cercetările în cauză au avut la bază plângerea părţii vătămate G.D.B. formulată împotriva inculpaţilor L.P.R. şi F.R.M., pe care îi acuza de faptul că ar fi obligat-o să practice prostituţia pe raza oraşului Oradea, în perioada noiembrie 2007 - ianuarie 2008.

La data înregistrării plângerii penale, partea vătămată era cercetată în Dosarul nr. 7582/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub acuzaţia de prostituţie şi act sexual cu un minor.

Conform procesului-verbal de constatare din 3 decembrie 2007 întocmit Jandarmeria Bihor, partea vătămată fusese depistată în zona liniei de centură a municipiului Oradea, întreţinând relaţii sexuale cu numitul H.I.Ş., minor în vârstă de 13 ani.

De asemenea, partea vătămată - minoră în vârstă de 16 ani, figura în evidenţele Jandarmeriei Bihor cu mai multe sancţiuni contravenţionale, aplicate în perioada noiembrie - decembrie 2007, pentru întreţinere de raporturi sexuale în schimbul obţinerii unor foloase materiale.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, s-a stabilit că partea vătămată era lipsită de orice supraveghere din partea părinţilor şi că nu avea o locuinţă stabilă, motiv pentru care au fost luate măsurile necesare în vederea internării acesteia într-un centru de minori.

Pe baza evaluării iniţiale efectuată de Serviciul social stradal din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Bihor, din care rezulta că partea vătămată era posibil victima traficului de persoane, s-a solicitat intervenţia Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, instituţie care a asigurat instituţionalizarea minorei, începând cu data de 28 ianuarie 2008.

În contextul celor arătate, se constată că declaraţiile părţii vătămate formulate în cadrul Dosarului penal nr. 7582/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea nu justifică susţinerea inculpaţilor în sensul că relatările ulterioare ale părţii vătămate în legătură cu activitatea infracţională desfăşurată în cauză erau nereale sau făcute în scopul de a obţine propria dezincriminare pentru faptele de care era acuzată.

Dimpotrivă, aspectele menţionate demonstrează că partea vătămată se afla sub autoritatea inculpaţilor şi, în considerarea acestui fapt, îşi asumase toate consecinţele decurgând din formularea declaraţiilor iniţiale privind practicarea prostituţiei de bună voie.

Imediat ce partea vătămată a ieşit de sub tutela inculpaţilor, beneficiind de asistenţa şi consilierea specifică acordată victimelor traficului de persoane, partea vătămată a formulat plângere penală, descriind împrejurările în care a ajuns în locuinţa şi sub autoritatea inculpaţilor şi condiţiile concrete în care a fost obligată să practice prostituţia.

Prin motivele de recurs formulate, inculpaţii au susţinut că partea vătămată a practicat prostituţia din proprie iniţiativă, că personal nu cunoşteau cu ce se ocupă minora şi că ei doar au oferit găzduire acesteia.

Inculpaţii nu au oferit însă nicio explicaţie pentru pretinsul ajutorul acordat minorei, în condiţiile în care ei înşişi nu dispuneau de un spaţiu corespunzător de locuit, imobilul format dintr-o singură cameră şi bucătărie fiind destinat să deservească folosinţa a 3 adulţi şi 2 minori.

Pe de altă parte, situaţia minorei era una dificilă, aceasta provenind dintr-o familie dezorganizată şi abandonată de părinţi.

Toate aceste împrejurări au fost cunoscute inculpaţilor şi tocmai în considerarea lor s-a acţionat în vederea racolării minorei şi obligarea sa la practicarea prostituţiei.

Partea vătămată fusese lăsată de mamă în casa inculpatului, fără a i se asigura nicio protecţie ori mijloace de întreţinere.

În aceste condiţii, partea vătămată - minoră în vârstă de 16 ani, a fost de acord cu propunerea inculpaţilor F.R.M. şi L.P.R. şi a acceptat să practice prostituţia în folosul lor exclusiv.

Consimţământul părţii vătămate nu exonerează de răspundere inculpaţi, având în vedere că acesta a fost obţinut prin abuz de autoritate, aşa cum corect s-a reţinut de prima instanţă.

Apoi, este de menţionat că în condiţiile în care partea vătămată a fost racolată prin abuz de autoritate în scopul exploatării sexuale, eventualul consimţământ exprimat pentru practicarea prostituţiei nu înlătură răspunderea penală a inculpaţilor, conform art. 16 din Legea nr. 678/2001.

În concepţia legiuitorului, victimele traficului de persoane nu exprimă un consimţământ valabil.

De asemenea, nici faptul că rudele părţii vătămate nu au declarat ca minora să se fi plâns de faptul că fusese constrânsă să practice prostituţia nu înseamnă că în realitate aceasta nu a fost exploatată de inculpaţi.

Existenţa activităţii infracţionale nu este cu nimic influenţată de conduita părţii vătămate în relaţiile cu rudele sale.

Conform declaraţiilor părţii vătămate, aceasta nu a găsit necesar să se plângă rudelor sale, considerând că aveau cunoştinţă de faptul că se prostitua în folosul inculpaţilor.

Şi în opinia Înaltei Curţi, rudele părţii vătămate nu erau străine de activitatea pe care o desfăşurase partea vătămată, în contextul în care mama acesteia locuise în imobilul inculpatului, iar sora era căsătorită cu o persoană din anturajul inculpatului, cunoscându-i familia şi, inevitabil, preocupările inculpatelor T.M. şi F.R.M.

În aceste condiţii, orice discuţie legată de situaţia părţii vătămate ar fi implicat obligaţia pentru mamă sau sora acesteia de a lua măsuri pentru reintegrarea minorei în familie, or comportamentul niciuneia dintre acestea nu a fost în sensul de a oferi protecţie ori sprijin minorei.

Prin urmare, neexistând motive întemeiate care să justifice înlăturarea din examinare a declaraţiilor formulate în proces de partea vătămată, Înalta Curte constată că acestea au fost corespunzător valorificate de instanţe în planul stabilirii situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor.

Aşa cum s-a reţinut de către instanţe, declaraţiile părţii vătămate au oferit precizări importante legate de împrejurările de săvârşire a faptelor, cuprinzând descrierea completă a modului în care era organizată activitatea infracţională şi rolul avut de fiecare inculpat în cadrul grupării infracţionale.

Declaraţiile părţii vătămate au vizat deopotrivă şi activitatea infracţională desfăşurată în vederea obţinerii de beneficii din practicarea prostituţiei de către martora M.J.K., rezultând cu evidenţă implicarea inculpaţilor în racolarea clienţilor şi colectarea sumelor de bani plătite în schimbul serviciilor sexuale oferite.

Este adevărat că martora M.J.K. nu a formulat declaraţii incriminatoare însă în contextul celorlalte probatorii administrate în cauză, declaraţiile sale au fost corespunzător înlăturate de instanţe, ca fiind făcute de circumstanţă şi în scopul de a asigura o situaţie favorabilă inculpaţilor.

De asemenea, este corectă concluzia instanţelor privind valoarea probatorie deosebită a declaraţiilor părţii vătămate, relatările efectuate în legătură cu modalitatea de comitere a faptelor, verificându-se sub toate aspectele esenţiale.

Astfel, martorul S.G. care asigurase găzduire părţii vătămate anterior mutării în domiciliul inculpatului, a confirmat că inculpatul L.P.R. a asigurat protecţie părţii vătămate, fiind informat de minoră despre orice incident în care era implicată.

De asemenea, mama părţii vătămate a relatat împrejurările în care a ajuns în locuinţa inculpatului şi a recunoscut implicit că o abandonase, partea vătămată aflându-se sub autoritatea inculpatului.

Şi martorul P.T.L., beneficiar al serviciilor sexuale prestate de minoră, a arătat că inculpata T.M. încasase banii plătiţi în schimbul raporturilor sexuale avute cu partea vătămată.

De asemenea, a rezultat că modalitatea de predare a banilor către inculpată era similară cu cea folosită şi de martora M.J.K., în cazul operaţiunii supravegheate din noaptea din 26 martie 2008, orele 03,20, conform înregistrării video efectuate în cauză.

În acelaşi sens a declarat şi martora R.C. care, prin relatările efectuate, a confirmat implicit că inculpata T.M. era cea care colecta banii primiţi de la clienţi de partea vătămată şi martora M.J.K.

Pe de altă parte, activitatea infracţională desfăşurată în legătură cu martora M.J.K. şi rolul inculpaţilor în cadrul grupării infracţionale este demonstrată nu numai cu declaraţiile părţii vătămate, ci şi de convorbirile telefonice interceptate.

Astfel, se reţine că după înregistrarea plângerii penale formulată de partea vătămată, activităţile desfăşurate de persoanele cercetate în cauză au fost interceptate şi înregistrate audio-video în mediu ambiental, operaţiuni autorizate de instanţa Tribunalului Bihor, 7 martie 2008 - 5 aprilie 2008, 6 aprilie 2008 - 5 mai 2008 şi 6 mai 2008-4 iunie 2008.

De asemenea, au fost interceptate convorbirile telefonice purtate de inculpaţi în aceeaşi perioadă, în baza autorizaţiilor emise în acest sens de Tribunalul Bihor.

Informaţiile astfel obţinute au fost folosite în procesul penal, apărarea inculpaţilor invocând însă caracterul ilegal al înregistrărilor, sub motivul administrării lor înainte de începerea urmăririi penale.

Critica formulată nu este întemeiată.

Aşa cum s-a menţionat şi de instanţa de prim control judiciar, interceptarea convorbirilor sau comunicărilor poate fi autorizată, potrivit art. 91¹ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dacă există date şi indicii temeinicie privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în competenţa exclusivă a procurorului de instrumentare şi dacă efectuarea acestora este necesară pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor.

Textul de lege enunţat nu conţine nicio dispoziţie expresă care să condiţioneze autorizarea înregistrărilor de începerea urmăririi penale.

Se face însă referire la titularul cererii de autorizare, indicându-se în acest sens procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Pornind de la această menţiune, apărarea a susţinut că norma legală implică o urmărire penală începută pentru a permite autorizarea interceptării.

În aprecierea Înaltei Curţi, referirea textului la procurorul care supraveghează urmărirea penală nu are altă semnificaţie decât cea a identificării titularului cererii de autorizare a interceptării întrucât atunci când pentru autorizarea vizând administrarea de probe legiuitorul a considerat că este obligatorie începerea urmăririi penale a făcut această precizare în mod explicit, dovadă în acest sens fiind dispoziţiile art. 100 C. proc. pen.

Ţinând cont şi de împrejurarea că, potrivit art. 224 alin. (3) C. proc. pen., procesul-verbal care constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă şi observând că textul art. 91¹ C. proc. pen. se referă inclusiv la posibilitatea interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor efectuate şi pentru ipoteza datelor şi indiciilor referitoare la pregătirea săvârşirii unor infracţiuni, Înalta Curte apreciază că interceptările obţinute în cauză cu autorizarea judecătorului competent în faza actelor premergătoare constituie mijloace de probă în procesul penal.

Prin urmare, va fi înlăturată solicitarea apărării privind înlăturarea din examinare a înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpaţi şi a proceselor-verbale conţinând rezultatul supravegherilor operative efectuate de organele de cercetare penală.

Interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpaţi în perioada 14 martie 2008 - 12 aprilie 2008, confirmă calitatea de lider a inculpatului L.P.R. în cadrul grupării infracţionale şi implicarea acestuia în plasarea prostituatelor şi obţinerea de sume de bani din practicarea prostituţiei.

De asemenea, convorbirile telefonice purtate de inculpata T.M. cu diverse persoane, dar şi cu inculpaţii din cauză, convorbiri efectuate la 4 aprilie 2008, 6 aprilie 2008, 11 aprilie 2008, 12 aprilie 2008, 17 aprilie 2008 şi 2 mai 2008 atestă implicarea inculpatei în practicarea prostituţiei de către martora M.J.K., rezultând că inculpata stabilea cu clienţii interesaţi de obţinerea serviciilor sexuale, timpul şi locul de desfăşurare şi sumele de bani cuvenite martorei.

Din acelaşi probatoriu rezultă deopotrivă că inculpata era cea care încasa şi sumele de bani rezultate din practicarea prostituţiei de către martoră.

În sensul celor reţinute au declarat şi martorii C.L., R.R. şi I.A.P., persoane identificate ca purtând unele dintre convorbirile telefonice înregistrate.

Ca urmare, criticile invocate în cadrului cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. sunt nefondate.

De asemenea, se constată că pedepsele inculpaţilor L.P.R. şi T.M. au fost stabilite cu observarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dându-se eficienţa cuvenită atât circumstanţelor personale ale fiecărui inculpat, cât şi împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracţională.

A fost avută în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite şi puse în pericol prin acţiunile ilicite, caracterul şi gravitatea urmărilor produse asupra părţii vătămate, precum şi forma de participaţie şi contribuţia concretă avută de fiecare inculpat la săvârşirea faptelor.

Pe de altă parte, s-a ţinut seama de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor şi conduita procesuală de ansamblu a acestora.

De asemenea, a fost evaluată conduita inculpaţilor înainte de formularea acuzaţiilor, precum şi atitudinea avută după săvârşirea faptelor, concluzionându-se întemeiat că acestea reclamă o reacţie represivă mai severă în privinţa inculpaţilor L.P.R. şi T.M., având în vedere şi modalitatea concretă în care au participat la săvârşirea faptelor.

Şi în opinia Înaltei Curţi toate aceste elemente sunt deosebit de relevante în operaţiunea de individualizare a pedepsei, neputând fi ignorate în aprecierea periculozităţii sociale pe care o prezintă inculpaţii.

Pedeapsa trebuie să fie justă şi echitabilă, corespunzătoare şansei de reeducare pe care o prezintă inculpatul.

Or, în cauză, datele ce circumstanţiază persoana inculpaţilor şi contribuţia avută la săvârşirea faptelor justifică aplicarea unui regim sancţionator diferenţiat pentru inculpaţi, aşa cum corect a considerat şi prima instanţă, stabilind pedepse apropiate în cuantum şi ca modalitate de executare în privinţa inculpaţilor L.P.R. şi T.M. şi sub minimul special, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru inculpata F.R.M.

Deşi inculpaţii L.P.R. şi T.M. au solicitat reducerea pedepselor sub minimul special nu au indicat şi ce anume împrejurări aveau aptitudinea de a fi recunoscute ca circumstanţe atenuante judiciare, iar acestea nu au putut fi identificate din oficiu de instanţă, în contextul celor deja arătate.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu există temeiuri care să justifice reindividualizarea pedepselor aplicate în cauză în sensul menţionat de apărarea inculpaţilor.

Neîntemeiată se priveşte şi critica referitoare la greşita constituire a instanţei la judecata în apel, prin includerea în complet a judecătorului P.C. care participase şi la cercetarea judecătorească efectuată în primă instanţă, până la închiderea dezbaterilor şi pronunţarea soluţiei finale.

Neregularitatea invocată a fost susţinută în raport de măsurile procesuale dispuse la judecată în primă instanţă, arătându-se că judecătorul în caz menţinuse starea de arest a inculpaţilor P.R. şi T.M. la mai multe termene de judecată, procedase la audierea nemijlocită a inculpaţilor şi administrase parte din probatoriile cauzei.

Înalta Curte constată însă că aspectele invocate nu plasează judecătorul în vreuna dintre situaţiile de incompatibilitate expres şi limitativ prevăzute de lege, obligaţia de abţinere de la judecata în căile de atac existând, conform art. 47 alin. (1) C. proc. pen., pentru magistratul care s-a pronunţat pe fondul acuzaţiilor.

De asemenea, potrivit art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil de a judeca, dacă în cauza respectivă a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale.

Or, în caz, judecătorul care a intrat în compunerea instanţei de apel nu s-a pronunţat cu privire la starea de arest a inculpaţilor în cursul urmăririi penale şi nici nu a examinat pe fond, în primă instanţă, temeinicia acuzaţiilor aduse inculpaţilor.

În raport de cele arătate, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză şi va dispune obligarea inculpaţilor P.R. şi T.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor durata reţinerii şi arestului preventiv de la 14 mai 2008 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi L.P.P.R. şi T.Z.M. împotriva Deciziei penale nr. 12/A din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 14 mai 2008 la 10 iunie 2010.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2010.

Procesat de GGC - AS

← ICCJ. Decizia nr. 2272/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 2276/2010. Penal. Omorul calificat (art. 175... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2275/2010. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs