ICCJ. Decizia nr. 2280/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2280/2010
Dosar nr.1428/59/2009
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 27/PI din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.C.G. împotriva Ordonanţei din 21 octombrie 2009 dată în Dosarul nr. 587/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, care a fost conexată la alte trei plângeri, petiţionarul, asociat în cadrul SC Y.C. SRL, a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii C.L.Ş. şi C.M., pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 213, art. 214, art. 215 şi art. 2151 C. pen., susţinând că aceştia ar fi girat cu autoturismele închiriate de SC Y.C. SRL mai multe împrumuturi personale, pricinuind pagube însemnate societăţii cu ocazia administrării activităţii acesteia, în scopul obţinerii unor foloase materiale şi au ascuns situaţia reală a societăţii pentru a obţine foloase materiale injuste.
Prin Ordonanţa din 10 august 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dată fiind calitatea de avocat în Baroul Timiş a numitei C. (în prezent B.) M.
Prin Ordonanţa din 21 octombrie 2009, dată în Dosarul nr. 587/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul B. (fostă C.) M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208, art. 213, art. 214, art. 26 raportat la art. 215 şi art. 2151 C. pen. şi declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei privind pe numitul C.L.Ş., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, reţinându-se următoarele:
Din verificările efectuate, a rezultat că intimata B.M. îl ajuta pe soţul ei la întocmirea unor contracte, fără a avea însă specimen de semnătură la bancă, precum şi că nu s-a ocupat de contabilitatea firmei în cadrul căreia soţul ei era administrator şi nici nu a avut cunoştinţă despre autoturismele închiriate de fostul său soţ.
S-a mai reţinut că intimata nu a avut nicio calitate în cadrul SC Y.C. SRL şi nici nu a avut vreo implicare în garantarea cu bunurile societăţii a unor împrumuturi acordate în mod personal soţului său.
Aşa fiind, s-a stabilit că intimata nu a avut cunoştinţă în activitatea desfăşurată de fostul ei soţ, C.L.Ş. şi nu a intenţionat inducerea în eroare a vreunei persoane, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate sub aspectul laturii subiective.
Prin Rezoluţia din 2 decembrie 2009, dată în Dosarul nr. 1235/11/2/2009 a procurorului general, a fost respinsă plângerea petiţionarului, fiind menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat soluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei, reţinând, în esenţă, că pentru infracţiunile de gestiune frauduloasă şi delapidare, subiectul activ este calificat, în sensul că trebuie să fie funcţionar sau o persoană cu obligaţii de administrare sau conservare a bunurilor societăţii, ceea ce nu este cazul intimatei B. (fostă C.) M.
În ce priveşte infracţiunile de abuz de încredere, furt şi înşelăciune, s-a reţinut că nu a rezultat că intimata ar fi deţinut cu vreun titlu bunuri ale societăţii SC Y.C. SRL sau că şi-ar fi însuşit aceste bunuri sau că ar fi desfăşurat activităţi de inducere în eroare a vreunei persoane.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este nefondat.
Din actele premergătoare efectuate, rezultă că intimata B. (fostă C.) M. nu acţiona în cadrul SC Y.C. SRL într-o calitate anume, ci doar îl ajuta pe soţul ei, C.L.Ş., la întocmirea unor acte care necesitau cunoştinţe juridice.
Aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, pentru existenţa infracţiunilor de gestiune frauduloasă şi delapidare, legiuitorul a prevăzut o cerinţă specială pentru subiectul activ, ca acesta să aibă calitatea de funcţionar sau persoană însărcinată cu administrarea, gestionarea sau conservarea bunurilor unei societăţi, ceea ce nu este cazul intimatei B. (fostă C.) M.
Nici referitor la infracţiunile de abuz de încredere, furt şi înşelăciune, nu a rezultat din actele premergătoare efectuate de procuror că intimata s-ar fi aflat într-un raport contractual cu SC Y.C. SRL - cerinţă specială pentru existenţa abuzului de încredere-sau că şi-ar fi însuşit aceste bunuri ori că ar fi desfăşurat activităţi de inducere în eroare a vreunei persoane.
În ce priveşte criticile petiţionarului, referitoare la necitarea sa în vederea audierii la organul de urmărire penală, acestea nu pot fi primite.
Urmare sesizării printr-o plângere penală, organul de urmărire penală este obligat, ca în virtutea principiilor rolului activ şi al oficialităţii, să îndeplinească toate actele necesare soluţionării plângerii cu care a fost învestit.
În acest sens, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare.
În cadrul acestei faze exterioare procesului penal, nefiind începută urmărirea penală în cauză, dispoziţiile procesual penale nu permit strângerea de probe, ci doar efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conţinutul plângerii.
Aşa fiind, critica referitoare la neaudierea petiţionarului şi a martorilor nu este întemeiată, întrucât în cadrul acestei proceduri, în care nu s-a creat un cadru procesual legal, nu se administrează probe.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.C.G. împotriva Sentinţei penale nr. 27/PI din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar D.C.G. împotriva Sentinţei penale nr. 27/PI din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2279/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2283/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
