ICCJ. Decizia nr. 2284/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2284/2010
Dosar nr.297/42/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara F.M. împotriva Rezoluţiei din 22 decembrie 2009 dată în Dosarul nr. 535/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerile formulate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petiţionara a solicitat efectuarea de cercetări faţă de O.L., P.l. - notari publici, C.M. - subcomisar la Poliţa oraşului Breaza, O.L., l.V. - procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, G.G. - prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina, T.S. şi E.M. - judecători la Judecătoria Câmpina, pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că s-ar fi furat suma de 10 000 euro şi un teren din localitatea Breaza, judeţul Prahova, str. R., faptă comisă de C.D., cu concursul notarilor, lucrătorilor de poliţie, procurorilor şi judecătorilor, care şi-au însuşit banii pe care cel dintâi îi datora ca preţ al vânzării.
Prin Rezoluţia din 22 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele sus-arătate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se că faptele nu există, pentru următoarele motive:
Din actele premergătoare efectuate, a rezultat că petenta F.M. a promovat anterior plângere penală împotriva numitului C.D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că, prin manopere ilicite a intrat în posesia unui teren de 1.000 mp situat în Breaza, str. R., fără să achite în întregime preţul convenit.
Plângerea petentei a făcut obiectul Dosarului nr. 2459/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, fiind instrumentat de către ofiţerul de cercetare penală C.M., care, la terminarea verificărilor, a întocmit un referat cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului C.D.A. pentru infracţiunea de înşelăciune, fapta reclamată nefiind prevăzută de legea penală.
Propunerea organului de cercetare penală a fost confirmată de procurorul O.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Împotriva acestei soluţii, petenta a formulat plângere la procurorul unităţii de parchet, G.G. şi ulterior la instanţa de judecată, judecătorul învestit fiind T.S., iar procurorul de şedinţă l.V., care au menţinut soluţia de scoatere de sub urmărire penală.
Ulterior, petenta a mai formulat alte două plângeri, cuprinzând în esenţă, nemulţumirea acesteia faţă de soluţia dispusă în cauză, plângerea făcând obiectul lucrărilor nr. 871/II/2/2009 şi nr. 853/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina şi, respectiv, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Cu privire la judecătorul E.M.L. din cadrul Judecătoriei Câmpina, s-a reţinut că a soluţionat acţiunea civilă în constatare promovată de C.A.D., prin care solicita pe cale judecătorească constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 500 mp din Breaza, dobândit urmare cumpărării de la F.M.
În concluzie, s-a reţinut că nu rezultă conlucrarea notarilor, lucrătorilor de poliţie judiciară, procurorilor şi judecătorilor la comiterea vreunei fapte de sustragere a unei sume de bani din posesia petentei de către C.D.A., care de altfel nici nu a fost cercetat pentru furt, ci pentru înşelăciune.
Totodată, nu a rezultat neîndeplinirea vreunui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos de către persoanele reclamate de petentă, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Prin Rezoluţia din 26 februarie 2010, dată în Dosarul nr. 117/11/2/2010 a procurorului general, a fost respinsă plângerea petiţionarei, fiind menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionara a criticat ambele rezoluţii.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei, reţinând, în esenţă, că prin plângerile formulate aceasta şi-a exprimat doar nemulţumirea cu privire la modul în care lucrătorii de poliţie, procurorii şi judecătorii au instrumentat dosarul penal, întocmit urmare plângerii sale penale împotriva numitului C.D.A., însă nu a invocat niciun argument care să ateste comiterea vreunei fapte penale de către intimaţi. Totodată, actele premergătoare nu au evidenţiat aspecte de nelegalitate referitor la modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către intimaţi, care au procedat în conformitate cu dispoziţiile legale în soluţionarea plângerilor penale formulate de petentă.
Referitor la soluţiile dispuse în plângerile formulate, acestea nu pot fi cenzurate decât în căile de atac prevăzute de lege, iar nu prin plângeri penale împotriva lucrătorilor de poliţie sau magistraţilor care le-au pronunţat.
Drept urmare, constatând că nu s-au putut identifica date care să confirme existenţa faptelor, iar petenta nu a invocat şi depus în susţinerea afirmaţiilor sale probe directe şi concludente care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care a rezultat din actele dosarului, ci a urmărit doar desfiinţarea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, instanţa a reţinut că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionara, depunând înscrisuri în susţinerea recursului la dosar.
Recursul declarat de petiţionară împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionară, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, lucrătorii de poliţie, notarii şi magistraţii procurori şi judecători şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarei şi nu a rezultat vreo implicare a acestora în pretinsa infracţiune de furt sau înşelăciune, care nu a putut fi reţinută în sarcina numitului C.D.A.
Fiind învestit cu soluţionarea dosarului penal având ca obiect plângerea penală formulată de petiţionară împotriva numitului C.D.A., lucrătorul de poliţie C.M. a efectuat verificările prevăzute de lege, întocmind referatul cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală. Activitatea de cercetare penală a lucrătorilor de poliţie este supusă verificării procurorului, care poate confirma sau infirma propunerile organului de cercetare penală, iar soluţia dispusă de procuror este supusă cenzurii instanţei.
În cauză, petiţionara a uzat de toate aceste căi de atac prevăzute de lege, exprimându-şi însă nemulţumirea faţă de toate organele judiciare care au participat la menţinerea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală faţă de numitul C.D.A.
Din actele premergătoare efectuate, nu se poate reţine că intimaţii procurori şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, activitatea acestora neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că au fost interesaţi sau de rea-credinţă.
În ce priveşte criticile petiţionarei, care se referă la modul de soluţionare a cauzei de către intimatele judecătoare, acestea nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de petiţionară.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanţelor de judecată, îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F.M. împotriva Sentinţei penale nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară F.M. împotriva Sentinţei penale nr. 46 din 8 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2285/2010. Penal → |
|---|
