ICCJ. Decizia nr. 2283/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2283/2010
Dosar nr.273/57/2010
Şedinţa publică din 10 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 28 din 25 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea petentului A.E. împotriva Rezoluţiei nr. 32/P/2010 din 29 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii B.C., N.D.P. şi G.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Rezoluţia din 29 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia emisă în Dosarul nr. 32/P/2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii B.C., N.D.P. şi G.C., cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că în calitatea lor de magistraţi - care au participat la soluţionarea în recurs a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului nr. 632/R/2009 al Tribunalului Hunedoara, şi-au îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu, soluţia pronunţată în recurs şi măsurile dispuse în cursul procedurii judiciare, cu referire la cererea de probatorii formulată de petent, găsindu-şi fundament în dispoziţiile legale menţionate de judecători ca fiind incidente cauzei.
Soluţia de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că nu existau elemente în raport de care să se concluzioneze că magistraţii ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală.
Rezoluţia din 29 ianuarie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Rezoluţia din 18 februarie 2010 emisă în lucrarea nr. 141/11/2/2009, a confirmat soluţia adoptată în cauză.
Nemulţumită de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, persoana vătămată A.E. a formulat plângere la instanţa Curţii de Apel Alba Iulia, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală şi reluarea cercetărilor în cauză, susţinându-se că Decizia din recurs pronunţată de magistraţii Tribunalului Hunedoara era profund nelegală şi în favoarea persoanelor în contradictoriu cu care se formulase cererea de revizuire a Deciziei penale nr. 352/R/2009.
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanţă a constatat că rezoluţia de neurmărire penală este legală şi temeinică, neexistând elemente care să susţină pretinsul abuz de putere din partea magistraţilor implicaţi în soluţionarea recursului formulat împotriva Sentinţei penale nr. 125/2009 a Judecătoriei Brad.
S-a reţinut de către instanţă că soluţia pronunţată în recurs de instanţa Tribunalului Hunedoara avea la bază propria convingere a magistraţilor formată pe baza actelor dosarului şi pe interpretarea legii, neexistând nicio dovadă din care să rezulte pretinsul comportament abuziv sau părtinitor al intimaţilor în soluţionarea într-un anume fel a cauzei, revizuirea formulată împotriva unei hotărâri care nu dispune asupra fondului cauzei - în speţă era vorba de o decizie pronunţată în procedura plângerii prevăzute de art. 2781 C. proc. pen., fiind inadmisibilă, conform interpretării date în materie prin Decizia nr. XVII/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul A.E. fără a formula critici concrete.
Prin cererea de recurs formulată, s-a susţinut că Decizia din recurs în interesul legii pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie era nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 414 alin. (3) C. proc. pen., dar şi inaplicabilă în cauză, cererea sa de revizuire fiind perfect admisibilă faţă de dispoziţiile C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Prin plângerea penală formulată împotriva intimaţilor în cauză, petentul a solicitat cercetarea modului în care a fost soluţionată cauza penală privind cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 352/R/2009 a Tribunalului Hunedoara, susţinându-se că judecătorii instanţei de recurs ar fi pronunţat o soluţie profundă nelegală şi părtinitoare faţă de persoanele vizate de soluţia de neurmărire penală confirmată prin Decizia a cărei revizuire o ceruse în cauză.
Acuzele aduse intimaţilor nu au fost însă susţinute de nicio probă sau orice alte elemente de fapt din care să rezulte interesul particular al magistraţilor instanţei de recurs în soluţionarea într-un anume fel a cauzei, plângerea penală formulată în caz, conţinând opinia petentului cu privire la interpretarea normelor legale cu aplicabilitate în procesul penal.
Însă, aşa cum bine a subliniat şi prima instanţă, magistraţii nu pot fi urmăriţi penal pentru opiniile exprimate în activitatea lor de judecată, având în vedere principiul independenţei justiţiei.
Pe de altă parte, hotărârile judecătoreşti pot fi cenzurate pentru cauze de nelegalitate şi netemeinicie numai prin intermediul căilor legale de atac, fiind de neadmis, ca sub pretextul formulării unor plângeri penale, să ajungă la reexaminarea în fapt a hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, judecătorii instanţei de recurs au indicat în cuprinsul deciziei pronunţate motivele care au condus la adoptarea soluţiei, expunând într-o manieră clară şi precisă argumentele în raport de care s-a considerat că Decizia penală nr. 352/R/2009 a Tribunalului Hunedoara nu era susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.
Prin urmare, în lipsa oricăror date că confirme obiectiv pretinsul comportament părtinitor şi abuziv al intimaţilor judecători în soluţionarea Dosarului 632/R/2009 al Tribunalului Hunedoara, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că soluţia de neurmărire penală adoptată prin Rezoluţia nr. 32/P/2010 din 29 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia este legală şi temeinică, neimpunându-se desfiinţarea ei.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză şi va dispune obligarea recurentului petent A.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar A.E. împotriva Sentinţei penale nr. 28 din 25 martie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2280/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2284/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
