ICCJ. Decizia nr. 2322/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2322/2010
Dosar nr. 2560/1/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin Decizia nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 899/59/2009, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.O. împotriva sentinţei penale nr. 291/PI din 04 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că magistraţii judecători M.B., M.M. din cadrul Tribunalului Timiş şi D.S.C. din cadrul Judecătoriei Timişoara la care petiţionarul face referire în plângerea adresată organelor de urmărire penală, au fost învestiţi cu soluţionarea pe fond a cauzei şi respectiv apel, dispunând condamnarea inculpatului N.O. la pedeapsa închisorii.
A mai reţinut că atât în cursul judecăţii în faţa primei instanţe cât şi în apel, inculpatul avea posibilitatea să solicite, prin apărătorul său, administrarea tuturor probelor în apărarea sa, magistraţii judecători pronunţând hotărârile în baza probelor administrate, probe care le-au creat convingerea că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată.
În concluzie s-a reţinut că nu există faptele penale reclamate de petiţionar cu privire la magistraţii judecători M.B., M.M. şi D.S.C., aceştia pronunţând-se în limitele competenţelor stabilite prin lege cu privire la cauza dedusă judecăţii, iar controlul hotărârilor judecătoreşti putând fi realizat numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva deciziei nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 899/59/2009, a formulat contestaţie în anulare contestatorul N.O., acesta neprecizând care sunt considerentele pe care îşi întemeiază contestaţia în anulare, neinvocând, nici măcar formal, vreunul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.
Totodată, în contestaţia în anulare formulată, contestatorul a prezentat generic parcurgerea căilor procesuale ale prezentei cauze, exprimându-şi nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a cauzei invocând de fapt motivele care au format obiectul recursului soluţionat prin Decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare şi nicidecum motive care ar trebui invocate în calea extraordinară de atac a unei contestaţii în anulare.
Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă în principiu o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv contestaţia să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susţinerea contestaţiei să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator, nu fac parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac aşa cum prevăd cazurile de contestaţie enumerate expres şi limitativ în art. 386 C. proc. pen. şi va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.O. împotriva deciziei penale nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 899/59/2009.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul N.O. împotriva deciziei penale nr. 831 din 3 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 899/59/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2250/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2344/2010. Penal → |
|---|
