ICCJ. Decizia nr. 2363/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2363/2010
Dosar nr. 5221/1/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. 603/57/2010, s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul P.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de încheiere de tranzacţii financiare incompatibile cu funcţia deţinută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cumpărare de influenţă prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, luare de mită prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 254 alin. (2) C. pen., abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 290 C. pen. şi fals în declaraţii prev. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Instanţa a constatat că, deşi admisibilă în principiu, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau altor asemenea fapte.
Inculpatul a săvârşit faptele reţinute în seama sa din poziţia de magistrat, vicepreşedinte al Judecătoriei Petroşani, persoană cu influenţă deosebită în zonă şi aflată în relaţii de prietenie, inclusiv cu unii din martorii cauzei, neaudiaţi însă (L.P., P.L.L. şi N.S.C.).
Punerea în libertate a inculpatului ar putea crea posibilitatea influenţării martorilor şi zădărnicirii aflării adevărului în cauză.
Instanţa a arătat că, prin gravitatea lor, modalitatea de comitere şi scopul urmărit, infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt de natură să provoace o tulburare socială aptă de a justifica o detenţie provizorie în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, instanţa a constatat că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea sa de libertate şi că nu există temeiuri noi care să justifice punerea lui în libertate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.V., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar.
S-a susţinut că faptele săvârşite se află la limita dintre abateri grave şi infracţiuni, o dovadă în acest sens constituind-o chiar împrejurarea că pentru una dintre fapte s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
S-a arătat că inculpatul a fost pus în libertate la momentul emiterii rechizitoriului, fiind însă declarat recurs de către parchet; în sfârşit, s-a arătat că inculpatul a fost audiat, precizându-şi poziţia în raport de acuzare, astfel că nu se mai impune menţinerea măsurii arestării preventive.
Presupunerea că inculpatul va influenţa martorii cauzei, odată pus în libertate, nu poate justifica refuzul liberării provizorii sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât există împrejurări legate de starea de sănătate şi conduita socială a inculpatului care fac oportună luarea acestei măsuri.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., instituie în favoarea inculpaţilor arestaţi posibilitatea de a fi cercetaţi în stare de libertate, în limita îndeplinirii unor cerinţe legate de natura faptelor comise şi a regimului sancţionator.
Acordarea acestei facilităţi legale nu constituie un drept absolut al inculpatului ci numai o vocaţie, instanţa neavând obligaţia ca, în orice situaţie în care condiţiile arătate sunt îndeplinite, să se şi pronunţe în sensul admiterii cererii.
Dimpotrivă, instanţei i se cere prin alin. (2) al aceluiaşi articol să verifice şi să examineze existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Prin urmare, instanţei i se cere să fie diligentă pe de-o parte, în a conversa, proteja mijloacele de probă existente şi a asigura buna desfăşurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-l opri pe inculpat de la orice altă activitate infracţională.
Sub acest aspect, Înalta Curte, constată că instanţa a determinat existenţa datelor care l-ar putea pune pe inculpat în situaţia de a influenţa martorii cauzei şi de a săvârşi, astfel, alte infracţiuni. Instanţa a arătat că, în condiţiile neadministrării probei cu martori şi a relaţiei apropiate pe care inculpatul o are cu trei dintre ei, având în vedere poziţia socială de influenţă pe care inculpatul a ocupat-o şi pe care, chiar în condiţiile punerii sale sub acuzare, o menţine, punerea în libertate a inculpatului ar fi de natură să pericliteze aflarea adevărului în cauză.
Înalta Curte, constată că instanţa de fond a examinat oportunitatea şi temeinicia admiterii cererii formulate de inculpat, prin prisma obligaţiei sale legale de a asigura buna desfăşurare a procesului penal, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale ale tuturor participanţilor la procesul penal.
Constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, instanţa de fond a respins, în mod just, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de P.V.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată ca nefondat, recursul declarat de inculpat şi îl va respinge, ca atare.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, fiind avansat din fondul Ministerul Justiţiei.
Văzând şi disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Încheierii din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 603/57/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2748/2010. Penal. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 28/2010. Penal → |
|---|
