ICCJ. Decizia nr. 2350/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2350/2010
Dosar nr. 253/42/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 49 din 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionara C.M. împotriva Rezoluţiei nr. 515/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi Rezoluţia nr. 111/II/2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata S.E.
Petenta a fost obligată să plătească 150 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 515/P/2009 din data de 08 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus, neînceperea urmăririi penale împotriva magistratului judecător S.E. din cadrul Judecătoriei Câmpina, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 2481, art. 249, art. 264, art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a reţinut că prin plângerea din 24 iulie 2009, C.M. a precizat că pe parcursul desfăşurării cercetării judecătoreşti în Dosarul nr. 1825/204/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Câmpina, magistratul judecător a efectuat cercetarea în mod neglijent şi abuziv, situaţie în care i-au fost încălcate drepturile procesuale prevăzute de lege, iar de asemenea, în cuprinsul încheierilor de şedinţă de la termenele din 29 mai 2009 şi 16 iunie 2009 a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului.
După ce a expus parte din declaraţia petentei, s-a menţionat că Dosarul nr. 1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina are ca obiect o acţiune în constatare formulată de către petenta de faţă, acţiune prin care solicită să se constate prin intermediul unei hotărâri judecătoreşti că a dobândit dreptul de proprietate pe calea uzucapiunii asupra unui teren situat pe raza oraşului Băicoi. Pe parcursul dosarului au fost introduşi în cauză alte persoane cum ar fi soţii G.T.D. şi G.A.M., precum şi soţii C.G. şi C.E.
În continuare, procurorul a redat pe scurt cele întâmplate la fiecare dintre termenele de judecată acordate în cauză, iar în final a stabilit că din actele premergătoare nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 2481, art. 249, art. 264, art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) de către magistratul judecător.
Pentru a ajunge la această concluzie s-a arătat că judecătorul a desfăşurat activitatea procesuală conform normelor de procedură civilă, situaţie în care nu se poate reţine neîndeplinirea vreunui act sau îndeplinirea lui în mod defectuos. Cerinţa interesului pe care trebuie să o îndeplinească cererea de intervenţie a fost privită în contextul dreptului dedus judecăţii şi al folosului practic urmărit de titularii acestei cereri.
S-a mai apreciat că persoana presupus vătămată are posibilitatea valorificării criticilor aduse cercetării judecătoreşti prin formularea căilor de atac împotriva încheierilor de şedinţă, apreciate drept „necorespunzătoare adevărului” sau care ar cuprinde măsuri abuzive.
În ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului a menţionat că acest ajutor trebuie dat unei persoane care a săvârşit anterior o infracţiune, ceea ce însă nu este cazul în speţa de faţă.
S-a mai făcut referire la Decizia penală nr. 1390 din 14 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căreia pronunţarea unei soluţii în detrimentul unei persoane nu echivalează cu îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Curtea de Apel a achiesat la această opinie, cu precizarea însă că asemenea situaţii pot întruni în anumite cazuri elementele constitutive ale unor infracţiuni numai atunci însă când s-ar dovedi reaua-credinţa a magistratului judecător în pronunţarea unei soluţii în detrimentul voit al uneia dintre părţi.
În speţa de faţă a constatat că magistratul judecător S.E. a respectat întocmai normele de procedură civilă pe parcursul cercetărilor efectuate în Dosarul nr. 1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina.
Neadministrarea unor probe aduse în discuţie de către părţile în cauză, reducerea cuantumului amenzii judiciare, sau admiterea în principiu a cererii de intervenţie (formulată de către G.T.D. şi G.A.M. deoarece justifică un interes legitim) nu pot fi calificate ca măsuri luate cu rea-credinţă în detrimentul uneia dintre părţile din cauză, ci tocmai respectarea normelor de procedură civilă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta C.M.
Petenta nu a motivat în scris recursul formulat şi, deşi a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanţă pentru a-l susţine.
Examinând hotărârea atacată din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petentă nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Împotriva judecătorului S.E., petenta C.M. a formulat plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 247, art. 2481, art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 264, art. 288 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), infracţiuni care ar fi fost săvârşite pe parcursul cauzei civile care a format obiectul Dosarului nr. 1825/204/2009 al Judecătoriei Câmpina.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistratul menţionat este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că intimata, cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 1025/24/2009, a luat măsuri procesuale prin încălcarea legii, în detrimentul petiţionarei.
Împrejurarea că petenta este nemulţumită de măsurile procesuale dispuse în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Câmpina nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care aceasta le-a indicat în plângerea sa.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu problemele administrate, soluţii care pot fi verificate şi, eventual, desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva magistraţilor, ci împotriva actelor emise de aceştia.
Ori, în cauză, petenta, prin intermediul plângerii penale, promovată împotriva magistratului care instrumenta cauza civilă (acţiune în constatare) în care aceasta figura ca parte, a încercat să eludeze dispoziţiile legale referitoare şi la căile de atac, pentru obţinerea unei soluţii favorabile.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile sau au dispus măsuri procesuale se pot face plângeri penale, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimata şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea, a respectat normele de procedură civilă şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acesteia, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.M. împotriva Sentinţei penale nr. 49 din 19 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2670/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
