ICCJ. Decizia nr. 24/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 24/2010
Dosar nr. 978/36/2009
Şedinţa secretă din 11 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 257 din 25 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia penală, în Dosarul nr. 7368/118/2008, s-a dispus:
În baza art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b), b1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) condamnarea inculpatului Z.E. la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol.
În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest.
În baza art. 180 alin. (21) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat inculpatul şi la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe.
În conformitate cu dispoziţiile art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 7 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii de 24 ore din 21 mai 2008 şi durata arestului preventiv de la 12 martie 2009 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată G.A., prin reprezentant legal D.N., la plata sumei de 5.000 RON, daune morale.
De asemenea, a fost obligat inculpatul şi la 1.730 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Partea vătămată G.A., în vârstă de 13 ani la data săvârşirii faptelor, se afla în îngrijirea inculpatului Z.E., tatăl biologic al acesteia, din anul 2006.
Minora era rezultatul relaţiei de concubinaj a inculpatului cu numita G.N., căsătorită D.
Potrivit susţinerilor numitei D.N., aceasta fusese constrânsă de mama sa să întreţină relaţia de concubinaj, după ce fusese violată de către inculpat, la vârsta de 13 ani.
În timp ce era însărcinată, mama minorei a părăsit domiciliul inculpatului, din comuna Independenţa, judeţ Constanţa, stabilindu-se în comuna Ezeriş, sat Soceni, judeţ Caraş-Severin, unde s-a căsătorit şi locuieşte şi în prezent.
La data de 14 februarie 1994, s-a născut minora G.A.
Paternitatea minorei nu a fost stabilită faţă de inculpat întrucât în respectiva perioadă acesta era încarcerat în executarea unei pedepse privative de libertate, condamnare ce-i fusese aplicată pentru săvârşirea unei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.
Aproape imediat după naştere, minora a fost luată spre creştere de sora inculpatului, numita Z.C., care s-a ocupat permanent de îngrijirea ei, până la sfârşitul anului 2006.
Urmare unor neînţelegeri intervenite între inculpat şi sora sa, minora a venit în locuinţa inculpatului, acesta hotărând să se ocupe de creşterea minorei împreună cu concubina sa, B.A.
Inculpatul mai avea în îngrijire încă 3 copii minori rezultaţi din relaţia de concubinaj pe care o întreţinea cu B.A.
Predispoziţia inculpatului pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu persoane minore şi asupra cărora avea un ascendent, între el şi victime existând raporturi apropiate în conţinut celor de familie, a determinat luarea rezoluţiei infracţionale de a întreţine asemenea relaţii şi cu fiica sa naturală, partea vătămată G.A.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate, intenţia inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu aceasta a fost exprimată pentru prima dată la sfârşitul lunii noiembrie sau decembrie 2007, când minora a fost chemată în grajdul de animale şi i s-a cerut de către inculpat să-şi scoată pantalonii pe care îi purta; partea vătămată a refuzat şi, plângând, l-a rugat pe inculpat să nu îi facă niciun rău, spunându-i totodată că va relata şi concubinei B.A. despre intenţia sa.
Inculpatul a cedat rugăminţilor părţii vătămate, dar nu înainte de a o ameninţa cu moartea pentru situaţia în care îl reclama la poliţie sau povestea altor persoane despre cele întâmplate.
Minora nu a vorbit despre cele petrecute, considerând că nu va fi crezută şi că nu avea sprijinul necesar, toate persoanele cu care locuia fiind rude ale inculpatului.
După circa o săptămână de la primul incident, inculpatul a intrat în camera în care dormea partea vătămată şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual.
Cu referire la acest fapt, partea vătămată a declarat că l-a văzut pe inculpat intrând în camera în care dormea împreună cu sora şi fratele său, minorii Z.G. şi B.C.; a văzut cum inculpatul a pulverizat un gaz în încăpere după ce în prealabil i-a luat pe cei doi minori, mutându-i într-o altă cameră sau în alt pat.
Partea vătămată nu a putut furniza şi alte amănunte, declarând că a adormit după folosirea spray-ului paralizant.
A menţionat însă că a doua zi când s-a trezit a constatat că nu mai purta aceleaşi obiecte de îmbrăcăminte, în încăpere persista un miros neplăcut şi avea dureri abdominale, sângerând în zona genitală.
Totodată, partea vătămată a menţionat că de la concubina inculpatului aflase că acesta pulverizase în dormitoare un spray paralizant.
Ulterior, într-o discuţie avută cu concubina sa, la care asista şi partea vătămată, inculpatul a afirmat că în noaptea respectivă violase partea vătămată, constatând că era virgină.
Un alt raport sexual între inculpat şi partea vătămată a avut loc în luna ianuarie 2008.
Potrivit declaraţiilor părţii vătămate, raportul sexual s-a consumat în grajdul de animale din curtea casei, unde fusese chemată de către inculpat.
Şi de această dată, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace şi să se întindă pe un pulover aruncat pe jos.
Minora a refuzat însă cu toată opoziţia manifestată, prin ameninţare, inculpatul a reuşit să o dezbrace şi să întreţină cu aceasta un raport sexual.
După comiterea faptei, minora a relatat despre întâmplate martorei Z.C., sora inculpatului, în a cărei îngrijire se aflase până la momentul când fusese luată în domiciliul inculpatului.
Martora nu a dat crezare celor relatate de partea vătămată, considerând că inculpatul nu putea avea un asemenea comportament faţă de propriul copil.
În luna aprilie 2008, inculpatul a întreţinut un nou raport sexual cu partea vătămată, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de starea de temere pe care i-o insuflase, prin ameninţările şi violenţele fizice pe care le exercita asupra ei, în mod repetat.
Tot astfel, la mijlocul lunii mai 2008, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să întreţină un alt raport sexual, profitând de lipsa concubinei de la domiciliu.
Şi de această dată, minora l-a refuzat; inculpatul a devenit agresiv, dezbrăcând cu forţa partea vătămată şi întreţinând cu aceasta un raport sexual.
În aceeaşi zi, partea vătămată a relatat cele petrecute concubinei inculpatului, dar nu a fost crezută nici de această martoră.
S-a reţinut de către instanţă că încă de la începutul audierilor, partea vătămată precizase că nu a avut posibilitatea de a o anunţa pe mama sa despre abuzurile la care era supusă întrucât ţinea legătura cu ea prin intermediul telefonului mobil aparţinând inculpatului, convorbirile telefonice având loc în prezenţa acestuia.
Tot ca situaţie de fapt, s-a reţinut că, în seara zilei de 20 mai 2008, partea vătămată a fost lovită cu severitate de către inculpat, pe motiv că întârziase la venirea acasă, după terminarea cursurilor şcolare.
A rezultat că în seara respectivă, partea vătămată se afla în curtea şcolii împreună cu alţi copii; întrucât întârziase, inculpatul i-a cerut fiicei sale, Z.G. să o caute pe partea vătămată, bănuind că aceasta ar putea avea relaţii sexuale cu alţi băieţi. Între cele două surori a izbucnit o ceartă, ţipetele acestora fiind auzite de către inculpat care venise şi el în căutarea părţii vătămate.
Inculpatul i-a aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu picioarele în spate şi cu pumnii în zona umerilor şi a capului, conducând-o cu forţa spre casă.
La domiciliu, inculpatul a continuat să lovească partea vătămată peste fese, cu o curea din cauciuc, precum şi cu pumnii, în zona toracică.
În ziua imediat următoare, partea vătămată s-a deplasat la postul de poliţie al comunei Independenţa, judeţ Constanţa, formulând plângere penală împotriva inculpatului.
La aceeaşi dată, partea vătămată a fost examinată medico-legal, prin raportul de constatare din 21 mai 2008 eliberat de Serviciul de Medicină Legală Constanţa stabilindu-se că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată puteau fi produse prin lovire cu corpuri dure liniare şi că pentru vindecarea acestora erau necesare un număr de 6 - 7 zile îngrijiri medicale.
De asemenea, s-a constatat că partea vătămată prezenta o deflorare veche a cărei dată nu putea fi precizată.
Imediat după înregistrarea sesizării, partea vătămată a fost încredinţată spre ocrotire Centrului de Plasament „M.R."; din oraşul Constanţa.
Întrucât exista suspiciunea că partea vătămată putea fi însărcinată în urma violului consumat în luna aprilie 2008, aceasta a fost examinată ginecologic şi ecografic.
Examinarea medicală a stabilit că partea vătămată era însărcinată, având o sarcină în evoluţie, în vârstă de 7 - 8 săptămâni.
La data de 3 iulie 2008, părţii vătămate G.A. i s-a practicat chiuretaj uterin evacuator, intervenţie medicală decisă în interesul minorei de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cu acordul reprezentantului legal D.N.
Produsul de chiuretaj a fost conservat în vederea determinării profilului genetic.
La data de 4 iulie 2008, produsul de concepţie recoltat prin chiuretaj uterin a fost predat în stare congelată organelor de urmărire penală de către Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, conform procesului-verbal din 4 iulie 2008, şi trimis la Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Generale în vederea efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice biocriminalistice.
De asemenea, au fost recoltate probe biologice de la partea vătămată şi de la inculpat pentru a se stabili dacă acesta era tatăl biologic al minorei.
Prin raportul de expertiză din 14 august 2008, depus la dosar urmărire penală, s-a stabilit că inculpatul Z.E. este tatăl biologic al părţii vătămate G.A.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 21 iulie 2008, s-a stabilit că inculpatul era tatăl biologic şi al produsului de concepţie, cu un indice de paternitate de 1.850.000.
Potrivit raportului de constatare, în afară de inculpat, 99,99996% din populaţia studiată nu putea fi tatăl biologic al produsului de concepţie recoltat de la partea vătămată.
La data de 7 iulie 2008, a fost pusă în executare Sentinţa civilă nr. 812 din 23 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa, prin care se dispusese reintegrarea minorei în familia mamei D.N.
Pe timpul şederii în plasament, minora a beneficiat de consiliere psihologică şi servicii rezidenţiale, potrivit actelor ataşate la dosarul cauzei.
S-a reţinut de către instanţă că atât în cursul urmăririi penale, cât şi timpul judecăţii, inculpatul a negat învinuirile aduse, susţinând că alte persoane erau vinovate de întreţinerea de relaţii sexuale cu partea vătămată.
De asemenea, a susţinut că informaţiile furnizate de partea vătămată în legătură cu particularităţile organelor sale genitale erau cunoscute de toată familia, încă din anul 2001, când fusese condamnat pentru violul comis asupra victimei B.A., sora actualei concubine B.A.
Inculpatul a mai susţinut că partea vătămată îşi începuse de timpuriu viaţa sexuală şi că putea indica persoanele cu care aceasta întreţinuse raporturi sexuale.
În schimb, inculpatul a recunoscut săvârşirea actelor de violenţă, justificându-şi comportamentul ca reacţie la conduita necorespunzătoare a părţii vătămate care obişnuia să plece de acasă fără permisiune, să absenteze de la cursurile şcolare, să întârzie fără motiv şi să intre în relaţii apropiate cu diverşi băieţi.
În cursul cercetării judecătoreşti şi partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală, arătând că îşi menţine numai acuzaţiile formulate sub aspectul agresării sale de către inculpat.
În faţa instanţei, partea vătămată a susţinut că în acelaşi sens declarase şi în faţa procurorului de caz, dar că declaraţia scrisă şi depusă la dosar şi al cărei conţinut era incriminator pentru inculpat, nu îi fusese citită înainte de a o semna.
Partea vătămată a menţionat că era posibil ca declaraţiile de la parchet să fi fost copiate după cele întocmite de organele de poliţie din comună, deşi tot ea afirmase că o asemenea audiere nu avusese loc anterior.
Partea vătămată nu a putut oferi nicio explicaţie pentru relatările amănunţite făcute în faza de urmărire penală cu privire la modalitatea şi împrejurările de săvârşire a faptelor de către inculpat.
Ulterior termenului de judecată din 17 noiembrie 2008, când a fost consemnată schimbarea de poziţie a părţii vătămate, aceasta s-a prezentat în instanţă la termenul din 2 martie 2009 şi, vizibil timorată, a menţionat că se teme de inculpat, înţelegându-se din atitudinea sa, temerea că va suporta consecinţele decurgând din declaraţiile incriminatoare formulate împotriva inculpatului.
Partea vătămată a precizat că doreşte să dea o nouă declaraţie în faţa instanţei, pentru a reveni asupra celor declarate la termenul din 17 noiembrie 2008, solicitând ca audierea să se facă în prezenţa unui consilier din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, cerere ce a fost încuviinţată de instanţă.
În ziua următoare termenului de judecată din 2 martie 2009, partea vătămată s-a prezentat la postul de poliţie din comuna Independenţa şi, în prezenţa unui asistent social din cadrul Consiliului Local şi a unui martor asistent, a declarat că a fost ameninţată cu moartea de către inculpat dacă va reveni asupra declaraţiilor de retractare din faţa instanţei.
Totodată, partea vătămată a refuzat să revină în domiciliul inculpatului, din investigaţiile efectuate de organele de poliţie, rezultând că partea vătămată locuia în continuare în domiciliul inculpatului, sora acestuia, Z.C., lipsind din localitate.
Ca urmare, minora partea vătămată a fost încredinţată Centrului de Primire Minori în Regim de Urgenţă Constanţa şi instituţionalizată temporar până la termenul din 23 martie 2009.
Prin încheierea din 12 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, pe o durată de 30 zile, mandat de arestare ce a fost pus în executare în aceeaşi zi, după parcurgerea procedurii prevăzute de art. 152 C. proc. pen.
La termenul de dezbateri din 23 martie 2009 a avut loc o nouă audiere a părţii vătămate, în prezenţa mamei, avocatului şi a unui consilier din cadrul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Prin declaraţia formulată, partea vătămată a descris activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, constând în abuzurile sexuale la care a fost supusă începând cu sfârşitul lunii noiembrie 2007 şi până la data când a sesizat organele de poliţie, relatând cu lux de amănunte împrejurările în care a fost ameninţată şi forţată să întreţină relaţii sexuale, indicându-l pe inculpat ca autor al faptelor.
Declaraţia părţii vătămate era consecventă relatărilor făcute în faza de urmărire penală, constatându-se de către instanţă concordanţa deplină dintre declaraţii.
La ultimul termen de judecată stabilit în cauză s-a constatat că partea vătămată depusese în scris o cerere prin care arăta că înţelege să-şi retragă plângerea formulată împotriva inculpatului.
Cererea a fost motivată în faţa instanţei prin aceea că partea vătămată nu dorea condamnarea inculpatului, având în vedere relaţia lor de rudenie.
Solicitarea părţii vătămate nu a fost valorificată de instanţă, reţinându-se că în cazul infracţiunilor pentru care avusese loc trimiterea în judecată a inculpatului, retragerea plângerii nu operează ca şi cauză de încetare a procesului penal.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţa a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea faptelor menţionate în rechizitoriu.
Au fost înlăturate în acest sens declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului, constatându-se că susţinerile sale erau infirmate de celelalte probe administrate în cauză, cu referire specială la declaraţiile părţii vătămate, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică care îl indica ca tată biologic al produsului de concepţie şi referatul de evaluare psihologică întocmit de psiholog D.P., din al cărui conţinut rezulta că parte vătămată prezintă simptomatologia copilului abuzat sexual.
Declaraţiile martorilor P.C., N.B., M.R., O.M. şi B.A. au fost apreciate ca nerelevante, persoanele audiate neoferind informaţii privind stabilirea faptelor cauzei.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorelor Z.C. şi B.A., sora şi respectiv concubina inculpatului, acestea au fost apreciate de instanţă ca fiind subiective şi făcute în scopul de a crea o situaţie favorabilă inculpatului.
S-a arătat de către instanţă că, chiar dacă nu au existat martori care să fi avut cunoştinţă în mod direct de abuzurile săvârşite asupra părţii vătămate, vinovăţia inculpatului era demonstrată de probele ştiinţifice administrate în cauză şi declaraţiile părţii vătămate.
De asemenea, s-a reţinut că pe parcursul procesului penal, inculpatul a prezentat versiuni diferite în susţinerea tezei de nevinovăţie, iar probele propuse în apărare nu le-au înlăturat pe cele administrate în acuzare.
În drept, activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, astfel cum a fost expusă în cadrul situaţiei de fapt, a fost încadrată în dispoziţiile art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), forma continuată de infracţiune fiind atrasă de săvârşirea faptelor în mod repetat, În intervalul decembrie 2007 - mai 2008.
Fapta aceluiaşi inculpat de a aplica lovituri părţii vătămate, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 6 - 7 zile îngrijiri medicale, a fost încadrată în dispoziţiile art. 180 alin. (2) din 1 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Starea de recidivă postexecutorie a fost reţinută pe baza condamnărilor anterioare la pedepsele de 4 ani închisoare, 2 ani închisoare şi respectiv, 5 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentinţele penale nr. 902 din 16 octombrie 1990, nr. 1115 din 7 iunie 1994 şi nr. 363 din 1 octombrie 2001 ale Judecătoriei Mangalia.
La individualizarea judiciară a pedepselor, cu observarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârşite şi urmările produse asupra părţii vătămate, a cărei dezvoltare normală a fost serios afectată prin abuzurile la care a fost supusă tocmai de cel care era chemat şi vegheze şi să ocrotească partea vătămată, precum şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, condamnat şi în trecut pentru fapte similare, cu conduită nesinceră pe parcursul procesului penal şi care nu a ezitat să încerce obstrucţionarea aflării adevărului, prin ameninţarea părţii vătămate în scopul de a obţine modificarea declaraţiilor.
De asemenea, pe baza referatului de evaluare întocmit în cauză care a oferit elemente importante referitoare la personalitatea şi comportamentul inculpatului în familie şi comunitate, instabilitatea afectivă şi tendinţa spre agresivitate şi întreţinerea de relaţii sexuale cu persoane minore, prima instanţă a apreciat că inculpatul prezintă o periculozitate socială sporită, fiind astfel necesară aplicarea unui regim sancţionator mai sever.
În consecinţă, aplicând pedepse cu închisoarea orientate spre maximul special prevăzut de lege, instanţa a dispus executarea pedepsei rezultante în regim de detenţie.
Totodată, ca pedeapsă accesorie şi complimentară au fost interzise inculpatului exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) şi d) C. pen., interdicţia de exercitare a drepturilor părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator justificându-se în raport de natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.
Sub aspectul laturii civile, instanţa a dispus din oficiu obligarea inculpatului la plata sumei de 5000 RON către partea vătămată G.A., cu titlu de daune morale, ca echivalent al suferinţelor psihice şi fizice încercate de minoră, prin abuzurile sexuale la care a fost supusă.
Hotărârea pronunţată în cauză a fost atacată cu apel de către inculpatul Z.E.
Prin motivele de apel formulate s-a solicitat, în principal, achitarea inculpatului, pe motiv că faptele de viol şi incest reţinute în sarcina sa nu existau în realitate, judecătorul primei instanţei interpretând eronat probele cauzei, cu ignorarea apărărilor inculpatului şi a contradicţiilor existente între declaraţiile părţii vătămate şi actele dosarului.
De asemenea, a fost criticată omisiunea organelor judiciare de a încuviinţa efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale prin care să se stabilească paternitatea produsului de concepţie recoltat prin chiuretaj uterin de la partea vătămată, având în vedere declaraţiile acesteia, prin care recunoscuse întreţinerea de relaţii sexuale cu alte persoane.
Prin Decizia penală nr. 20/MP din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanţă asupra existenţei faptelor şi vinovăţiei inculpatului au fost corect reţinute de prima instanţă, pe baza unei analize complete şi coroborate a probelor administrate în cauză.
Au fost menţionate sub acest aspect declaraţiile martorilor audiaţi în proces, precum şi declaraţiile iniţiale ale părţii vătămate, toate aceste declaraţii coroborându-se cu concluziile raportului de expertiză din 14 august 2008 prin care inculpatul fusese declarat tatăl produsului de concepţie recoltat de la partea vătămată.
De asemenea, s-a constatat că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost corespunzător încadrată juridic, faptele reţinute în sarcina sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Şi împotriva acestei decizii şi, în esenţă, pentru aceleaşi motive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Z.E., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 din 9 pct. 10, 14 şi 18 C. proc. pen.
În susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., a fost invocat refuzul instanţei de apel de a dispune efectuarea în cauză a unei expertize ADN asupra produsului de concepţie recoltat de la partea vătămată şi de a se lămuri pe această cale dacă inculpatul întreţinuse sau nu relaţii sexuale cu partea vătămată, având în vedere că acesta suferea de o boală venerică cu transmitere sexuală.
În legătură cu acest aspect, apărarea a menţionat că partea vătămată nu prezenta boala venerică cu care inculpatul era diagnosticat, or fiind vorba de o boală cu transmitere sexuală, era obligatoriu să se stabilească ştiinţific dacă era posibil ca partea vătămată să nu prezinte acelaşi diagnostic în ipoteza întreţinerii de relaţii sexuale.
De asemenea, s-a arătat că aceeaşi opinie trebuia exprimată şi în legătură cu produsul de concepţie recoltat de la partea vătămată.
S-a arătat că în condiţiile neefectuării acestei expertize persistă dubiul cu privire la vinovăţia inculpatului, celelalte probe administrate în cauză nesusţinând temeinicia actului de acuzare.
Deşi în susţinerea orală a motivelor de recurs, apărătorul din oficiu pentru inculpat a învederat instanţei că nu înţelege să menţină cererea de achitare formulată în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte va lua în examinare şi această critică îndreptată împotriva hotărârilor pronunţate în cauză, având în vedere declaraţia inculpatului din recurs, precum şi apărările formulate cu ocazia acordării ultimului cuvânt, momente procesuale în care inculpatul a negat în continuare săvârşirea faptelor de care era acuzat.
Tot ca şi critică subsidiară celei încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., invocând greşita individualizare a pedepsei, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei de 17 ani închisoare, apreciată ca fiind deosebit de severă în raport de circumstanţele sale personale şi împrejurările de săvârşire a faptelor.
Examinând cauza în raport de criticile formulate şi cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului nu este fondat, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, apărarea susţine că în cauză era necesară efectuarea unei expertize ADN pentru stabilirea paternităţii produsului de concepţie (avorton) recoltat de la partea vătămată, criticându-se refuzul instanţei de administrare a respectivei probe în apel.
Critica formulată nu este întemeiată.
Din actele şi lucrările dosarului se reţine că imediat după sesizarea organelor de urmărire penală, partea vătămată a fost examinată medical pentru verificarea acuzelor de agresare sexuală şi comportament violent aduse inculpatului.
Prin raportul de constatare din 21 mai 2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa a fost stabilit mecanismul de producere a leziunilor traumatice constatate pe corpul părţii vătămate, precum şi faptul că aceasta prezenta o deflorare veche a cărei dată nu putea fi precizată.
Întrucât din datele de anchetă exista suspiciunea că partea vătămată putea fi însărcinată în urma violului consumat în luna aprilie 2008, aceasta a fost examinată ginecologic şi ecografic.
Examinarea medicală a stabilit că partea vătămată era însărcinată, având o sarcină în evoluţie, în vârstă de 7 - 8 săptămâni.
La data de 3 iulie 2008, părţii vătămate G.A. i s-a practicat chiuretaj uterin evacuator.
Produsul de chiuretaj a fost conservat în vederea determinării profilului genetic, prin analiza ADN.
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică din 21 iulie 2008 întocmit de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., s-a stabilit că inculpatul era tatăl biologic al produsului de concepţie, concluzia exprimată de specialiştii criminalişti având la bază analizele genetice ale probelor biologice recoltate de la inculpat şi partea vătămată şi din fragmentul cu aspect de placentă recoltat prin chiuretaj uterin.
În raport de situaţia prezentată, se constată că paternitatea produsului de concepţie recoltat de la partea vătămată a fost stabilită pe baza analizei ADN, situaţie în care nu mai era necesară efectuarea unei noi genotipări ADN, pe calea unei expertize de specialitate.
Sub acest aspect, Înalta Curte arată că expertiza nu se impune obligatoriu organelor judiciare, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 117 C. proc. pen., situaţie neîndeplinită în speţă.
Pe de altă parte, în cazurile în care a fost întocmită o constatare tehnico-ştiinţifică, expertiza se dispune, din oficiu sau la cerere, dacă se apreciază că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu este complet sau concluziile acestuia nu au fost precis formulate.
În cauză, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică biocriminalistică a fost redactat în termeni clari şi precişi sub aspectul concluziilor formulate, procedeul folosit pentru determinarea paternităţii produsului de concepţie - analiza ADN, excluzând orice eroare în interpretarea probelor biologice.
De asemenea, trebuie menţionat că între constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza de specialitate nu există nicio diferenţiere sub aspectul calitativ, ambele având aceeaşi forţă probantă, deosebirea fiind dată doar de existenţa unei situaţii excepţionale cu privire la urgenţa efectuării lucrării, în cazul constatării tehnico-ştiinţifice.
Potrivit art. 112 C. proc. pen., când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist, dispunând, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.
În speţă, condiţia urgenţei rezultă din necesitatea prelevării imediate a probelor biologice din produsul de concepţie recoltat prin chiuretaj uterin în vederea determinării profilului genetic, prin analiza ADN.
În raport de considerentele arătate, Înalta Curte constată că în cauză nu era necesară efectuarea expertizei ADN, constatarea tehnico-ştiinţifică întocmită în faza de urmărire penală, mijloc de probă de o valoare egală expertizei de specialitate, lămurind pe deplin aspectul privitor la paternitatea produsului de concepţie (avorton), pe baza analizei ADN.
Având în vedere valoarea deosebită a probei ştiinţifice ADN, Înalta Curte constată că în mod justificat au fost înlăturate de instanţe susţinerile inculpatului în apărare.
Inculpatul a susţinut că partea vătămată întreţinuse raporturi sexuale cu alte persoane şi că acest fapt rezulta din declaraţiile martorilor audiaţi, precum şi din împrejurarea că partea vătămată nu prezenta boala cu transmitere sexuală pe care el însuşi o avea.
Întreţinerea pretinselor raporturi sexuale de către partea vătămată cu alte persoane, dincolo de faptul că nu a fost probată, nu influenţează cu nimic situaţia juridică a inculpatului, a cărui vinovăţie a fost stabilită pe baza propriului comportament avut în relaţia cu partea vătămată.
Nici faptul că partea vătămată nu a fost diagnosticată cu boala venerică deţinută în antecedenţă de către inculpat nu constituie un element decisiv în examinare, având în vedere că transmiterea bolii nu operează obligatoriu în toate situaţiile, aşa cum arată cazuistica medicală, exemplificată în cazul concret şi în privinţa mamei părţii vătămate care, întreţinând raporturi sexuale cu inculpatul, nu a dobândit boala cu transmitere sexuală.
În schimb, Înalta Curte constată că inculpatul nu a oferit nicio explicaţie plauzibilă în legătură cu relatările părţii vătămate referitoare la viaţa sexuală a inculpatului, cu referire specială la particularităţile organelor sale sexuale.
Or, cunoaşterea unor asemenea detalii de către partea vătămată, fiica minoră a inculpatului, confirmă existenţa raporturilor sexuale denunţate de aceasta organelor de urmărire penală.
Prin declaraţiile date în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei, cu ocazia audierii sale, partea vătămată a descris pe larg activitatea infracţională desfăşurată de inculpat, cu detalierea împrejurărilor în care au avut loc abuzurile sexuale şi motivele pentru care a fost victima comportamentului deviant al inculpatului, în mod repetat.
Având în vedere probele ştiinţifice administrate în cauză, declaraţiile părţii vătămate şi raportul de evaluare psihologică întocmit de psihologul D.P. care arăta că minora prezintă simptomatologia caracteristică copilului abuzat sexual, Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită în cauză, fiind justificat înlăturate din examinare declaraţiile martorelor Z.C. şi B.A., sora şi respectiv, concubina inculpatului, având în vedere interesul natural al martorelor în susţinerea versiunii inculpatului şi, ca nerelevante, declaraţiile martorilor P.C., N.B., M.R., O.M. şi B.A. care nu au putut oferi informaţii care să intereseze fondul acuzaţiilor.
Prin urmare, criticile invocate în susţinerea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen. sunt nefondate.
Neîntemeiată se priveşte şi critica inculpatului referitoare la greşita individualizare a pedepsei.
Natura şi gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, urmările produse asupra dezvoltării ulterioare a minorei, impactul produs în comunitate de săvârşirea faptelor, antecedenţa penală şi predispoziţia inculpatului spre comportament sexual deviant, manifestat, de regulă, în familie, conduita nesinceră avută faţă de organele judiciare, precum şi în raport cu partea vătămată, asupra căreia nu a ezitat să exercite în continuare presiuni în scopul de a obţine retractarea declaraţiilor incriminatoare, justifică pe deplin pedeapsa aplicată de prima instanţă, împrejurările invocate în favoare fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite în cauză.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.E. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii de 24 ore din 21 mai 2009 şi durata arestului preventiv de la 12 martie 2010 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.E. împotriva Deciziei penale nr. 20/MP din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de Familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 ore din data de 21 mai 2008 şi durata arestării preventive de la 12 martie 2009 la 11 ianuarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1634/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1643/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
