ICCJ. Decizia nr. 1634/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1634/2010
Dosar nr.10258/2/2010
Şedinţa publică din 21 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 403 din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petenta A.G. împotriva ordonanţei din 27 august 2010 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi menţinută această ordonanţă. Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constat:
Prin ordonanţa nr. 225/P/2009 din 27 august 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus după cum urmează:
- neînceperea urmăririi penale faţă de N.A.N., notar public în cadrul Biroului Notarului Public „N.A.N.", cu sediul în Bucureşti, sector 3,sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi fals intelectual, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- disjungerea cauzei privind pe făptuitorii S.V., S.N. şi P.L., în vederea cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.;
- declinarea dosarului nou format privind pe făptuitorii S.V., S.N. şi P.L. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, spre competentă soluţionare.
Pentru a hotărî astfel, procurorul de caz, evaluând probatoriul administrat în cauză a stabilit că, în ceea ce o priveşte pe N.A.N. - notar public nu se pot reţine infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât pe de o parte nu se poate proba o înţelegere între mandanţii, S.N. şi S.V. şi notarul public în vederea inducerii în eroare a petentei, iar pe de altă parte la întocmirea actelor, notarul public a respectat prevederile legale.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive întrucât nu au fost atestate fapte sau împrejurări care nu corespund adevărului.
Această ordonanţă a fost confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia din 29 septembrie 2010 emisă în soluţionarea lucrării nr. 200/II-2/2010.
Împotriva ordonanţei nr. 225/P/2009 din 27 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în termen legal, petenta A.G. a făcut plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
În susţinerea plângerii, petenta a arătat că cercetarea penală nu a elucidat toate aspectele cauzei, existând „carenţe în administrarea probatoriului"
Examinând soluţia de neurmărire penală adoptată prin ordonanţa atacată, din perspectiva criticilor şi susţinerilor petentei, Curtea a constat că plângerea este nefondată.
În acest sens, instanţa a constat că în raport cu presupusa activitate infracţională ce ar fi fost comisă de notarul public N.A.N., actele de cercetare premergătoare efectuate în cauză nu au pus în relevanţă aspectele ce s-ar putea circumscrie ilicitului penal.
Astfel, întocmirea procurilor solicitate de intimaţii S.V. şi S.N. cât şi revocarea acestor acte, la cererea petentei au fost realizate de notar în limita competenţelor şi cu respectarea dispoziţiilor legale.
Instanţa a constat că soluţia adoptată prin ordonanţa atacată este temeinică şi legală, motiv pentru care, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea petentei.
Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petenta A.G. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei respingeri a plângerii sale.
La termenul din data de 21 aprilie 2011, reprezentantul ministerului public a invocat inadmisibilitatea recursului declarat de recurenta petiţionară A.G. împotriva sentinţei penale nr. 403 din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Concluziile apărătorului petiţionarului, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ale apărătorului intimatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri urmând a nu mai fi reluate.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta petiţionară A.G. împotriva sentinţei penale nr. 403 din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010 "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr.403 din 26 noiembrie 2010 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în calitate de instanţă de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. cu consecinţa obligării petiţionarei potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara A.G. împotriva sentinţei penale nr. 403 din 26 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1570/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 24/2010. Penal → |
|---|
