ICCJ. Decizia nr. 2654/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2654/2010
Dosar nr. 5739/1/2010
Şedinţa publică din 2 iulie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, având pe rol soluţionarea recursului inculpatei P.S. împotriva Deciziei penale nr. 248/2010 a Tribunalului Bucureşti, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a acesteia, măsură pe care a menţinut-o.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpata P.S.
Recursul este inadmisibil, întrucât încheierea recurată este definitivă, nefiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Astfel, potrivit art. 141 C. proc. pen. referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs separat încheierile date în primă instanţă şi în apel prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi menţinerea arestării preventive.
Or, aşa cum s-a arătat, încheierea de menţinere a arestării preventive a fost dată în recurs şi nu în primă instanţă sau în apel. Aşa fiind, recursul este inadmisibil şi va fi respins cu obligarea recurentei la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpata P.S. împotriva încheierii din 8 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 10989/303/2009.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 2 iulie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2650/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2655/2010. Penal. Prelungirea duratei... → |
---|