ICCJ. Decizia nr. 2888/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2888/2010
Dosar nr. 6551/1/2010
Şedinţa publică din 18 august 2010
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 5267.1/120/2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor D.M. (fiul lui V. şi al I.) şi S.L. (fiica lui P. şi al G.) în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Pe fondul cauzei s-a acordat termen la data de 8 septembrie 2010 pentru citarea părţilor din dosar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că subzistă temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor, având în vedere pericolul social al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată, ţinând cont şi de reacţia publică faţă de comiterea unor astfel de infracţiuni.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpaţii au declarat recurs, învederând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, impunându-se cercetarea acestora în stare de libertate.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesuală penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a infracţiunilor corelat cu natura relaţiilor sociale lezate, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, nu se poate face abstracţie în cadrul analizei asupra menţinerii detenţiei provizorii, de gravitatea faptelor comise, după cum nu se poate ignora nici faptul că în cazul unor infracţiuni grave - cum sunt cele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi - pericolul concret pentru ordinea publică subzistă chiar dacă detenţia preventivă se prelungeşte în timp.
Totodată, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor prin sentinţa penală nr. 125 din 9 aprilie 2010 a Tribunalului Dâmboviţa (D.M. la pedeapsa de 8 ani şi 10 luni închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 26 raportat la art. 288 C. pen. art. 26 raportat la art. 250 C. pen., art. 291, toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.; S.L. la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., art. 26 raportat la art. 288 C. pen. şi art. 26 raportat la art. 290 C. pen.), hotărârea de condamnare, chiar nedefinitivă, constituind un temei puternic pentru a se constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se, astfel, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi prevederile C.E.D.O.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive, motiv pentru care recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.M. şi S.L. împotriva încheierii din 23 iulie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 5267.1/120/2009. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2814/2010. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 2892/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
