ICCJ. Decizia nr. 2638/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2638/2010
Dosar nr. 5728/1/2010
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea de şedinţă din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 29373/3/2009 s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T.G., fiul lui P. şi F., şi menţine această măsură.
Cu recurs.
Pe fond, a acordat termen la 23 iunie 2010, pentru când s-a citat apelantul inculpat T.G. la locul de deţinere.
S-a înaintat dosarul la I.N.M.L. în vederea avizării de către comisia superioară medico-legală a raportului de autopsie medico-legală nr. A3/234/2009 privind pe victima T.V. şi a raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/2896/2009 privind pe inculpat, urmând a se în vedere înscrisurile medicale depuse astăzi la dosar.
S-a reţinut că asupra stării de arest a inculpatului apelant T.G.:
Prin sentinţa penală nr. 155 din data de 03 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sectia I penală, în temeiul art. 174, art. 175 lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.G. la o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost sesizată urmare a apelului declarat de inculpat împotriva sentinţei de condamnare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Astfel, în cauză există indicii temeinice privind comiterea faptei, indicii consolidate şi de soluţia de condamnare a primei instanţe.
Pe de altă parte, se constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar faţă de gravitatea extremă a faptelor, reflectată în violenţa cu care a, acţionat Curtea apreciază că lăsarea în libertate a acestora creează pericol concret pentru ordinea publică.
Pe cale de consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunţării unei hotărâri de condamnare împotriva acestuia, va menţine starea de arest preventiv a acestuia.
II. Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul T.G. criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea încheierii şi, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar lăsat în libertate acesta îşi va susţine mai bine apărarea, faţă de schimbarea de încadrare juridică solicitată în apel.
Examinând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport de motivele de critică invocate cât şi din oficiu sub toate aspectele aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul de faţă se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Aceasta întrucât instanţa de apel a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul T.G. împotriva sentinţei penale nr. 155 din 3 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care i-a fost aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174, 175 lit. c) C. pen. o pedeapsă de 18 ani închisoare, a statutat în mod legal şi temeinic menţinerea temeiurilor ce au determinat luarea măsurii arestării preventive în cauză.
Astfel, pe de o parte se menţin temeiurile de fapt relative la gravitatea extremă a infracţiunii de omor calificat imputate constând în aceea că la data de 04 februarie 2009, a lovit în mod repetat victima T.V. (64 de ani), unchiul său, în locuinţa acesteia din Bucureşti, sector 1, cu corp dur, în zone corporale vitale (capul şi faţa, regiunea toracică şi regiunea cervicală, regiunea abdominală) cauzându-i leziuni grave (multiple fracturi costale bilateral - 10 coaste - fractură de vertebre cervicale, fracturi de oase nazale, traumatism cranio-cerebral, traumatism abdominal) în urma cărora victima a decedat la spital la data de 12 februarie 2009.
Concomitent, în cauză se menţin şi temeiurile de drept relative la cazul de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dedus din gravitatea extremă a infracţiunii imputate, violenţa manifestă cu care aceasta a fost comisă şi care generează un sentiment de acută insecuritate pentru membrii comunităţii dacă recurentul inculpat ar fi pus în libertate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva încheierii din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 29373/3/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2634/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2642/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
