ICCJ. Decizia nr. 2814/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie pe cauţiune (art. 160 ind. 4 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2814/2010
Dosar nr.6373/1/2010
Şedinţa publică din 4 august 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol spre judecare apelul declarat de inculpatul P.E. (fiul lui C. şi O.) împotriva sentinţei penale nr. 376 din 21 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, la termenul din 16 iulie 2010 a fost investită şi cu soluţionarea cererii de liberare provizorie pe cauţiune, formulată de acelaşi apelant inculpat.
Prin încheierea din 16 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. nr. 3466/3/2009 (nr. 1507/2010), instanţa de prim control judiciar a dispus respingerea cererii de liberare provizorie pe cauţiune, ca nefondată, şi l-a obligat pe inculpatul P.E. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că prin încheierea de şedinţă din 6 iulie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că au fost îndeplinite condiţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. şi a stabilit cuantumul cauţiunii la 3000 lei, sumă pe care inculpatul a consemnat-o, depunând la dosar recipisa doveditoare.
De asemenea, aceeaşi instanţă, în cuprinsul încheierii din 16 iulie 2010 a mai constatat că, deşi din punct de vedere formal, au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., nu au fost însă realizate exigenţele impuse de aliniatul 2 ale aceluiaşi articol, reţinând că inculpatul P.E. a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de trafic de influenţă şi 10 infracţiuni de uz de fals.
În considerentele aceleiaşi încheieri, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a mai relevat că este justificată temerea că inculpatul va încerca să compromită aflarea adevărului în cauză prin influenţarea celorlalţi participanţi la procesul penal, raportat la natura activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat, care implica tocmai demersul de a influenţa în mod ilicit alte persoane şi falsificare unor situaţii reale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, analizând cererea de liberare provizorie pe cauţiune a constatat că aceasta este nefondată şi, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a respins-o ca atare, dispunând, totodată, şi restituirea cauţiunii către inculpat.
Împotriva încheierii din 16 iulie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.E., solicitând, prin intermediul apărătorului său, casarea încheierii atacate şi, pe fond, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie pe cauţiune, astfel cum rezultă din cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a înregistrat Dosarul nr. 6373/1/2010, fixându-se prim termen pentru soluţionarea recursului declarat de inculpat la 4 august 2010, prilej cu care acesta a reiterat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, solicitarea de înlăturarea a măsurii arestării preventive şi de admitere a cererii de liberare provizorie pe cauţiune, făcând trimitere la argumentele expuse anterior, în faţa instanţei de apel, pentru a o susţine.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
La data de 10 decembrie 2008, prin încheierea pronunţată în cameră de consiliu din aceeaşi dată, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului P.E. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 10 decembrie 2008 până la 7 ianuarie 2009, inclusiv, emiţând, totodată, mandatul de arestare preventivă din aceeaşi dată, întrucât a constatat că inculpatul, pe de o parte, a fost cercetat pentru mai multe infracţiuni de trafic de influenţă (prevăzute de art. 257 C. pen.) şi mai multe infracţiuni de uz de fals (prevăzute de art. 291 C. pen.) în concurs real, iar pe de altă parte, că acesta se afla în situaţia prevăzută de art. 136, art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Prin rechizitoriul nr. 2970/P/2008 emis la data de 30 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată, printre alţii, în stare de arest preventiv şi a inculpatului P.E., cercetat sub aspectul săvârşirii, în concurs real, a 10 infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 C. pen. şi a 10 infracţiuni de uz de fals, prevăzute de art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă că, în perioada septembrie - decembrie 2008, inculpaţii M.O.V. şi P.E., în baza unor înţelegeri prealabile cu învinuiţii S.A. şi R.C.G. au pretins şi au primit de la denunţătorii Ţ.L.Ş., P.l., B.l., M.A., F.G., S.A., U.G., B.C., N.B. şi P.C., sume de bani cuprinse între 500 şi 7000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, în vederea obţinerii unor locuinţe sociale. Pentru a spori convingerea denunţătorilor că ar avea trecere pe lângă funcţionarii din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti, inculpatul P.E. s-a prezentat ca fiind P.A. şi a pretins că ar fi consilier la respectiva primărie, folosind contracte de închiriere false, ce conţineau elemente de identificare a Serviciului Spaţiului Locativ, Patrimoniu şi Evidenţa Proprietăţii Sector 3, acte ce fuseseră falsificate de inculpatul M.O.
Înalta Curte constată că, raportat la perioada infracţională relativ scurtă de aproximativ 4 luni, precum şi la caracterul repetat al activităţii ilegale desfăşurată de inculpatul P.E., (angrenând în activitatea infracţională şi alte persoane), modalităţile variate în care acesta a acţionat atât direct cât şi prin interpuşi, pentru a extinde relaţiile de corupere în actul administrativ, pretinzând şi primind diferite sume de bani şi sugerând că ar fi chiar funcţionar în cadrul Primăriei Sector 3 Bucureşti si că ar putea facilita soluţionarea favorabilă a unor cereri de repartiţie a unor locuinţe sociale, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar şi pe cauţiune, a acestui inculpat, ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, şi ar induce o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiţie.
Totodată, dacă s-ar trece cu uşurinţă peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat a pretins că ar face parte din categoria funcţionarilor publici chemaţi să participe activ la înfăptuirea actelor administrative potrivit atribuţiilor prevăzute de lege, în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale (Primăria Sectorului 3 Bucureşti), inducând falsa idee că în schimbul unor sume de bani şi apelând la anumite persoane angajate în respectiva primărie, s-ar putea eluda dispoziţiile legale cu privire la atribuirea prin repartiţie a unor locuinţe sociale, şi s-ar admite cererea de liberare provizorie pe cauţiune, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranţă în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalităţii actului de justiţie, creându-se ideea nocivă că funcţionarii publici chemaţi să pună în aplicare dispoziţiile legale şi să apere valorile sociale ocrotite de statul de drept, potrivit atribuţiilor lor de serviciu, pot oricând sfida legea şi săvârşi fapte similare, beneficiind chiar de clemenţa acesteia.
Justeţea aprecierilor instanţei de prim control judiciar rezidă în aceea că deşi a luat în considerare elemente de circumstanţiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activităţii infracţionale desfăşurată de acesta, condiţiilor concrete în care acesta a acţionat, caracterului repetat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum şi prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, analizând incidenţa dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) combinat cu dispoziţiile art. 1604 C. proc. pen. şi prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la cererea de liberare provizorie pe cauţiune, formulată de inculpatul P.E., Înalta Curte constată că instanţa de apel a procedat în mod corect atunci când a respins-o ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzaţiile formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă din 10 decembrie 2008, precum şi la ansamblul probator deja administrat în speţă, deşi inculpatul are vocaţia liberării provizorii pe cauţiune, a fost just menţinută starea de arest preventiv, întrucât, justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală.
Totodată, Înalta Curte mai reţine că, în speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile liberării provizorii pe cauţiune prev. de art. 1602 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen., în sensul că deşi pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu depăşesc 18 ani închisoare, totuşi liberarea provizorie pe cauţiune este o măsură facultativă care nu se acordă atunci când „există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte", or, în urma unei detaliate examinări a actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în acord şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., a constatat existenţa probelor care demonstrează, atât faptul că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, cât şi pericolul concret pentru ordinea publică în cazul lăsării acestuia în libertate.
De altfel, se mai constată că beneficiul liberării provizorii pe cauţiune nu este un drept al condamnatului, ci doar o vocaţie a acestuia, instanţa sau organul judiciar urmând a aprecia temeinicia cererii formulate, în raport atât de oportunitatea acesteia în stadiul procesual existent la acel moment, cât şi în raport de gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speţă, prima instanţă a apreciat justificat, că infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul prezintă grad ridicat de pericol social, relevat îndeosebi multitudinea infracţiunilor săvârşite, de modalităţile variate în care a acţionat, dar şi de atribuirea falsei calităţi de consilier în cadrul respectivei instituţii (Primăria Sectorului 3 Bucureşti), calitate de care s-a folosit în săvârşirea acestora.
În concret, prima instanţă corect a considerat că privarea de libertate este în continuare necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive prevăzut de art. 136 alin. (1) C. pen., respectiv pentru buna desfăşurare a procesului penal.
De altfel, Înalta Curte constată că prin admiterea cererii de liberare provizorie pe cauţiune s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiţie, în sensul că s-ar induce falsa impresie că persoane care şi-au arogat false calităţi şi au pretins că ar face parte din anumite categorii socio-profesionale (în speţă, calitatea de funcţionar public în cadrul unei primării) ar putea săvârşi diferite fapte cu conotaţie penală, iar legea sau instanţa de judecată ar da dovadă de mai multă clemenţă faţă de acestea, în raport de alte persoane provenind din categorii profesionale diferite, care ar săvârşi fapte similare şi pentru care s-ar menţine stare de arest.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de 1 an şi 8 luni nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere şi stadiul procesual al cauzei, aflată în faza apelului.
Totodată, Înalta Curte mai apreciază că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor particulară şi prin reacţia publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel menţinerea măsurii arestării preventive, cel puţin pentru o anumită durată de timp, Curtea de la Strasbourg, în jurisprudenţa sa, cu prilejul analizării incidenţei dispoziţiilor art. 5 din Convenţie reţinând patru motive care justifică măsura preventivă privativă de libertate: pericolul de sustragere din partea acuzatului (S. c. Austria, din 10 noiembrie 1969); riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiţiei (W. c. Germania, 27 iunie 1968); ori să comită noi infracţiuni (M. c. Austria, 10 noiembrie 1969) şi existenţa unui pericol pentru ordinea publică (L. c. Franţa, 26 iunie 1991).
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de multitudinea şi gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află în faza de judecată a apelului, inculpatul fiind anterior judecat şi condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 376 din 21 mai 2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală.
De asemenea, şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care acesta a fost cercetat şi dedus judecăţii, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.
Pericolul pentru ordinea publică a rezultat, în speţă, din natura infracţiunilor comise, pluralitatea acestora şi pluralitatea de participanţi, sumele de bani solicitate, numărul persoanelor prin intermediul cărora se trafica influenţa şi modalităţile multiple în care a acţionat inculpatul alături de alţi coinculpaţi, rezonanţa socială negativă şi constantă în timp a infracţiunilor de corupţie, astfel că se mai constată că măsura liberării provizorii pe cauţiune nu este suficientă în acest moment procesual, privarea de libertate a inculpatului fiind în continuare necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., respectiv asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.
De altfel, instanţa de prim control judiciar, atunci când a ajuns la concluzia respingerii cererii de liberare provizorie pe cauţiune a mai avut în vedere şi pericolul ca inculpatul, odată pus în libertate, să încerce zădărnicirea aflării adevărului, acţionând în propriul interes şi în detrimentul interesului general, al prezentului proces penal, raportat la maniera în care a acţionat şi anterior, la perseverenţa infracţională, (dedusă din numărul actelor de executare şi durata activităţii infracţionale), la multitudinea operaţiunilor ce Ie-a efectuat pentru obţinerea soluţiilor urmărite, dar şi la lipsa oricărei reţineri în atingerea scopului infracţional, deduse din probatoriul analizat.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea de liberare provizorie pe cauţiune a inculpatului P.E., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârşit faptele pentru care a fost cercetat şi deja condamnat în primă instanţă, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Aşadar, faţă de acest moment procesual (dosarul fiind în faza de judecată a apelului), corect s-a apreciat că nu este întemeiată liberarea provizorie pe cauţiune a inculpatului, atât din perspectiva posibilităţii ca inculpatul, odată lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, cât şi din prisma, necesităţii protejării prioritare a ordinii publice.
Prin urmare, în mod justificat, prima instanţă a apreciat că cererea de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpatul P.E. (cercetat şi condamnat în primă instanţă pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de trafic de influentă si 10 infracţiuni de uz de fals) este neîntemeiată, respingând-o ca atare şi, în baza dispoziţiilor art. 160 alin. (6) C. proc. pen., a dispus, totodată, restituirea cauţiunii, fixată la suma de 3000 lei.
Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., că niciuna din dispoziţiile legale menţionate nu-şi găseşte incidenţa în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul P.E. împotriva încheierii din 16 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3466/3/2009 (nr. 1507/2010).
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.E. împotriva încheierii din 16 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 3466/3/2009(nr. 1507/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2708/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2888/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
