ICCJ. Decizia nr. 2722/2010. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2722/2010
Dosar nr.6139/1/2010
Şedinţa publică din 14 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 12 iulie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii Ş.C. şi R.B.A. împotriva sentinţei penale nr. 488/2010 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 3002 C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (2) C. proc. pen. a revocat măsura arestării preventive a celor 2 inculpaţi, dispunând punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa Curţii de Apel a constatat că măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost nelegal pusă în executare deoarece, deşi luată în vederea executării pedepselor cu închisoarea aplicată printr-o hotărâre de condamnare, instanţa fondului a dispus executarea mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă.
S-a apreciat că nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive în cursul judecăţii prev. de art. 160a C. proc. pen., că în realitate ce s-a dispus de către instanţa fondului este executarea pedepselor aplicate înainte ca hotărârea să rămână definitivă şi executorie şi nu luarea unei măsuri preventive.
S-a mai motivat că instanţa fondului a fundamentat pedepsele de 5 ani şi respectiv, 4 ani închisoare aplicate pe necesitatea punerii acestora în executare.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 160b alin. (2) C. proc. pen. a revocat măsura arestării preventive a inculpaţilor.
Împotriva încheierii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. care, în esenţă, a cerut casarea în parte a încheierii şi, în fond, să se constate că instanţa de apel a procedat greşit când a revocat măsura arestării preventive şi a dispus punerea în libertate a inculpaţilor, întrucât în cauză subzistau temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, fiind incidente dispoziţiile art. 143 şi 148 lit. f) din acelaşi cod.
Recursul parchetului nu este fondat.
Din examinarea sentinţei penale nr. 488/ F din 11 iunie 2010 rezultă că inculpaţii Ş.C. şi R.B.A. au fost judecaţi în stare de libertate până la data când au avut loc dezbaterile în fond.
Instanţa fondului a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor prin minuta hotărârii prin care i-a condamnat în fond la 5 ani şi respectiv, 4 ani închisoare, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Din examinarea părţii introductive a şedinţei de judecată în care a avut loc dezbaterea fondului rezultă că instanţa Tribunalului Bucureşti nu a pus în discuţie arestarea preventivă a inculpaţilor.
Pe de altă parte, Curtea observă că instanţa fondului şi-a întemeiat luarea măsurii arestării preventive pe dispoziţiile art. 350 C. proc. pen.
Or, sediul materiei în ce priveşte luarea măsurilor preventive este prevăzut în Titlul IV al părţii generale, capitolul I, art. 136-16010 C. proc. pen.
Prevederile art. 350 C. proc. pen. invocate de instanţa fondului în minuta hotărârii ca temei al arestării („în baza") reglementează chestiunile cuprinse în Secţiunea a II-a intitulată deliberarea şi hotărârea instanţei din capitolul referitor la „Judecata în primă instanţă"’, secţiune ce urmează după aceea a „desfăşurării judecării cauzei".
Or, „deliberarea şi hotărârea instanţei", după cum rezultă din conţinutul textelor legale şi interpretarea lor sistematică, este o fază distinctă a judecăţii în care completul deliberează asupra chestiunilor de fapt şi de drept care anterior au fost supuse dezbaterii în prima etapă a judecăţii.
Este adevărat că potrivit alin. (3) al art. 343 C. proc. pen. fac obiectul deliberării şi măsurile preventive asupra cărora potrivit art. 350 instanţa este obligată să se pronunţe.
Curtea observă însă că în ce priveşte luarea măsurilor preventive faţă de inculpaţi în cursul procesului penal, potrivit dispoziţiilor legale incidente C. proc. pen., art. 135-16010, această măsură este întotdeauna supusă dezbaterii separate de dezbaterea fondului.
Legiuitorul a reglementat în această materie o procedură specială, cu termene de rezolvare şi căi de atac separate, menite să asigure garanţii referitoare la dreptul fundamental la libertate al cetăţeanului.
Dezbaterile legate de luarea măsurilor restrictive şi privative de libertate sunt separate şi contradictorii, cu termene scurte de atac, tocmai pentru a asigura dreptul la apărare eficientă şi un control judecătoresc imediat, astfel ca persoanele care fac obiectul luării acestor măsuri să nu fie expuse pericolului de a fi private de libertate în mod netemeinic şi nelegal.
Curtea apreciază că din punct de vedere legal nimic nu împiedică instanţa ca în şedinţa de dezbatere a fondului cauzei atunci când constată existenţa unor temeiuri ce impun luarea imediată a măsurii preventive a arestării să procedeze cu aceeaşi ocazie, dar separat la dezbaterea chestiunii luării acestei măsuri.
Această dezbatere trebuie însă să respecte prevederile legale referitoare la procedura strictă a luării măsurii preventive. Inculpatul trebuie să cunoască intenţia instanţei de a lua o astfel de măsură şi să aibă posibilitatea de a se apăra, de a pune concluzii în legătură cu temeinicia şi legalitatea unei astfel de măsuri.
Or, în prezenta cauză n-au avut loc dezbateri pe chestiunea arestării preventive şi nu doar inculpaţii n-au avut cunoştinţă că faţă de ei urma a se lua această măsură, dar nici apărătorii lor şi nici procurorul n-au avut posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere.
Procedând astfel instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 160a alin. (2) C. proc. pen., referitoare la recursul la arestarea inculpatului în cursul judecăţii, stabilind doar termenul general de apel, de 10 zile, omiţând însă să observe că potrivit textului inculpaţii beneficiau de un termen separat de recurs, de 24 de ore, pentru controlul măsurii arestării preventive la instanţa superioară.
Aşa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul parchetului, iar onorariile apărătorului din oficiu se vor plăti din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva încheierii din 12 iulie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 50783/3/2009 (nr. 1767/2010), privind pe inculpaţii Ş.C. şi R.B.A.
Sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor plăti din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2718/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2724/2010. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
