ICCJ. Decizia nr. 3086/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3086/2010
Dosar nr. 1366/59/200.
Şedinţa publică din 9 septembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara prin sentinţa penală nr. 75/PI din 15 martie 2010, l-a condamnat pe inculpatul T.C. la:
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (2) C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii la vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II şi lit. b), în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de urmărire de 4 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor accesorii.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ. a obligat SC O.V.I.G. SA Bucureşti să plătească părţii civile R.I. suma de 50.000 Euro daune morale, în limitele contractului de asigurare şi pe inculpat la plata diferenţei ce depăşeşte suma asigurată.
A respins restul pretenţiilor civile ale părţii civile.
A obligat inculpat să plătească „Spitalului Clinic de Urgenţă Timişoara suma de 4374,31 lei (cheltuieli de spitalizare).
A obligat inculpatul şi SC O. SA să plătească suma de 1.600 lei cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 4.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă R.I.
Pentru a hotărî astfel a reţinut pe baza actelor şi probelor că în seara de 2 august 2009 în jurul orelor 2040, inculpatul având calitatea lucrător al poliţiei judeţene cu gradul de comisar şef, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca VW Pasat pe DN 6 dinspre oraşul Sânnicolaul Mare spre municipiul Timişoara, a pătruns pe contrasens lovindu-se frontal cu autoturismul condus de partea vătămată T.I. În urma coleziunii a rezultat decesul numitei R.V. şi accidentarea gravă a părţii vătămate R.I. care a suferit vătămări corporale ce au necesitat 90 de zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a recunoscut fapta, recunoaşterea sa se coroborează cu raportul de expertiză tehnico judiciară auto, procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile părţii vătămate şi rapoartele de expertiză medico legale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs partea civilă R.I. şi asiguratorul SC O. SA, sucursala Timiş.
Partea civilă a criticat sentinţa doar sub aspectul soluţionării acţiunii civile susţinând în esenţă că:
- suma acordată cu titlu de daune morale nu acoperă integral suferinţele fizice şi morale care l-au afectat, pe de o parte moartea soţiei pe de altă parte traumele fizice suferite şi timpul lung necesar vindecării;
- greşit a fost respinsă cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale, cu motivare că nu au fost dovedite. Dovada o constituie autoturismul distrus precum şi martorii P.S. şi F.T. care au arătat că înainte de accident partea civilă realiza venituri ca zilier câştigând circa 50 lei pe zi.
Recurenta parte civilă SC O. SA a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul:
- obligării directe la plata despăgubirilor civile către partea civilă. Soluţia corectă potrivit recurentei, o reprezenta obligarea inculpatului la despăgubiri, acesta având dreptul – în baza contractului de asigurare să solicite asiguratorului să-i achite sumele cu care a despăgubit partea civilă, desigur în limitele legale prevăzute de Ordinul nr. 20/2008 al CSA;
- greşita stabilire a cuantumului daunelor morale, suma de 50.000 Euro fiind exagerată faţă de legislaţia şi jurisprudenţa în materie în România;
- greşita obligare alături de inculpat la despăgubirile civile către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara;
- greşita obligare la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea civilă.
Verificând sentinţa prin prisma motivelor de recurs formulate de recurente se constată că recursul formulat de SC O.V.I.G. este fondat urmează a fi admis iar sentinţa casată în „ latură civilă" pentru cele ce urmează.
Potrivit Ordinului nr. 20/2008 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 7 noiembrie 2008 şi a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulaţie, pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita se stabileşte pentru anul 2009, la nivel de cel puţin 1.500.000 Euro echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului comunicat de Bnr. În poliţa de asigurare depusă de inculpat valabilă de la 12 iunie 2009 la 11 decembrie 2009 este înscrisă limita de despăgubire pentru vătămare corporală şi decese de 1.500.000 Euro.
Partea vătămată R.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 Euro din care 50.000 Euro daune materiale şi 450.000 Euro daune morale. Prin hotărârea recurată s-au acordat cu titlu de daune morale pentru suferinţa fizică şi psihică a părţii civile şi pentru pierderea suferită ca urmare a decesului soţiei suma de 50.000 Euro suma care nu este exagerată reprezentând o justă despăgubire.
Aşa fiind obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor în limitele contractului de asigurare şi a inculpatului pentru plata diferenţei în măsura depăşirii sumei asigurate este temeinică.
Dispoziţia de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat este nelegală şi urmează a fi înlăturată.
Asiguratorul are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată conform art. 26 din Norma din 7 noiembrie 2009 emisă la Ordinul CAS nr. 20/2008, pentru pagubele materiale, pagube pentru lipsa folosinţei vehiculului şi cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată.
Asiguratorul nu are obligaţia de a plăti cheltuielile judiciare făcute în procesul penal de proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat răspunzător de producerea prejudiciului chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă, dispoziţie prevăzută în art. 27 alin. (7) din Normă.
Temeiul obligării la plata cheltuielilor avansate către stat îl constituie condamnarea şi inculpatul trebuie obligat sigur la suportarea acestora conform art. 191 C. proc. pen.
Referitor la recursul părţii civile acesta este nefondat atât în ceea ce priveşte cuantumul sumei stabilite cu titlu de daune morale cât şi cu privire la neacordarea de despăgubiri materiale.
Curtea a respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale motivat.
Astfel s-a arătat că prin actele depuse în cursul urmării penale s-a dovedit că inculpatul a suportat toate cheltuielile făcute cu înmormântarea soţiei părţii civile (f. 130-140 d.u.p), chiar partea civilă audiată la 23 septembrie 2009 (f.19 d.u.p) a declarat că de înmormântarea soţiei sale s-a ocupat inculpatul care a suportat toate cheltuielile şi tot inculpatul a avut grijă de el cât timp a fost spitalizat. Cât timp prin expertiza medico legală efectuată nu s-a stabilit că şi-a pierdut capacitatea de muncă sau are capacitatea de muncă redusă iar pe de altă parte partea civilă nu era încadrată în muncă şi realiza venituri prin prestarea unor activităţi agricole (muncă cu ziua) corect prima instanţă a respins cererea de obligare a inculpatului la despăgubiri materiale.
Aşa fiind Înalta Curte urmează să admită numai recursul asiguratorului SC O.V.I.G. SA Bucureşti – să caseze sentinţa conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi în rejudecare să înlăture obligarea asiguratorului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600 lei, cheltuieli judiciare care vor fi plătite numai de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul asigurător SC O.V.I.G. S.A. împotriva sentinţei penale nr. 75/PI din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează sentinţa atacată, numai cu privire la greşita obligare a asigurătorului la plata cheltuielilor judiciare către stat, dispoziţie pe care o înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta parte civilă R.I. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurenta parte civilă R.I. la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat T.C., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 9 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2010. Penal - | ICCJ. Decizia nr. 3092/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
