ICCJ. Decizia nr. 2915/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2915/2010
Dosar nr. 1188/104/200.
Şedinţa publică din 25 august 2010
Asupra recursului penal de faţă:
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 11 august 2009, Tribunalul Olt a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, din infracţiunea prev. de art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.C.A. în prezent arestat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, la 5 ani închisoare, pedeapsa principală şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. (1) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 05 februarie 2009 la zi.
A admis acţiunea civilă promovată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 obligă inculpatul la plata sumei de 4105,282 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare.
A admis acţiunea civilă promovată de partea civilă O.B. şi în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumelor de 3.500 lei daune materiale şi 2.000 lei daune morale către acesta.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea unui briceag cu lama de 11 cm. cu mâner metalic şi prăsele din lemn prevăzut cu un buton ce acţionează lama, ce aparţine inculpatului şi a fost folosit de acesta la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.600 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că între partea vătămată O.B. şi inculpatul T.C.A., înainte de data incidentului din 17 ianuarie 2009, mai avusese loc un conflict generat de împrejurarea că partea vătămată l-a surprins pe inculpat în timp ce lovea vacile în grajd, situaţie pe care a adus-o la cunoştinţa numitului P.D., persoană ce deţinea o micro-fermă de animale pe raza comunei Pleşoiu şi unde îşi desfăşurau activitatea cei doi , ca îngrijitori de animale.
In ziua de 17 ianuarie 2009 inculpatul T.C.A. a mers cu vacile la păşunat în apropierea fermei ,acelaşi lucru făcându-l şi partea vătămată O.B., dar cu oile. La fermă a rămas celălalt îngrijitor, respectiv D.T., pentru a face curăţenie la grajd.
Spre seară, după ora 16,00, atât partea vătămată cât şi inculpatul, s-au întors cu animalele către fermă. Ajunşi cu acestea la o distanţă de 100 – 200 m, în apropierea unui autoturism defectat al patronului, partea vătămată O.B. a fost lovită de către inculpatul T.C.A. cu un briceag în zona gâtului în două rânduri, după care a fost trântită jos şi lovită în continuare cu acelaşi briceag corp delict, în mai multe rânduri, peste faţă şi corp.
Pentru încetarea conflictului a intervenit celălalt îngrijitor, D.T., în sensul că a încercat să îl dea la o parte pe inculpat, însă nu a reuşit acest lucru, fiind la rândul său ameninţat de către inculpat, motiv pentru care, a plecat către domiciliul patronului, pentru a anunţa incidentul.
După plecarea acestuia, agresiunea exercitată de către inculpat asupra părţii vătămate, a încetat, partea vătămată mergând la camera din capătul grajdului, unde dormea efectiv şi pentru a evita un nou incident a asigurat uşa pe interior, iar inculpatul a mers la maşina în care dormea, şi-a adunat bunurile personale şi obiectele de îmbrăcăminte şi a părăsit ferma, plecând către domiciliul său din comuna Mărunţei, sat Bălăneşti.
S-a mai reţinut că, după aproximativ o oră la fermă au ajuns soţia patronului, P.V. şi nepotul acesteia F.A., cu autoturismul căruia,partea vătămată a fost transportată către Postul de poliţie Pleşoiu, cu precizarea că în momentul plecării de la fermă şi-au făcut apariţia şi numiţii P.D., D.T. şi P.M.
Pentru că, urmare loviturilor de cuţit primite de la inculpat, partea vătămată prezenta leziuni traumatice care sângerau, de la Postul de poliţie a fost preluată de către maşina salvării şi dusă la Spitalul din Slatina în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 123/E din 18 ianuarie 2009 a rezultat faptul că numitul O.B. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse la data de 17 ianuarie 2009 prin lovire cu un corp tăietor – înţepător şi corpuri contondente, necesitând 18 – 19 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu raportul de constatare medico-legal nr. 123/E din 31 ianuarie 2009, întocmit de SJML Slatina, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat, inculpatul T.C.A. a recunoscut că a avut un incident cu partea vătămată, în timpul căreia a tăiat-o cu un briceag, o singură dată, însă în prealabil aceasta l-a lovit cu un briceag în zona capului şi l-a înţepat cu un cuţit pe care îl avea asupra sa.
Faţă de modalitatea de comitere a faptei, instanţa de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen. respingând, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat în infracţiunea de loviri prev. de art. 180 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Parchetul a criticat sentinţa primei instanţe pentru netemeinicie, motivând că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică, solicitând majorarea acesteia.
Inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât leziunile produse nu i-au pus victimei viaţa în primejdie cu consecinţa reducerii pedepsei şi aplicarea disp. art. 861 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 119 din 18 mai 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul T.C.A. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 11 august 2009, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 1188/104/2009.
A dedus detenţia, în continuare la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că încadrarea juridică a faptei este corectă, fiind în deplină concordanţă cu situaţia de fapt reţinută, iar pedeapsa aplicată inculpatului corespunde criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Nemulţumit de soluţia pronunţată, inculpatul T.C.A. a declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. e) C. pen., apreciind că fapta a fost comisă în stare de legitimă apărare.
Arată apărătorul desemnat din oficiu că, în cauză sunt incidente disp. art. 73 lit. b) C. pen., fapta fiind comisă de inculpat ca urmare a provocării părţii vătămate.
În subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., în final solicitând reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că inculpatul a fost provocat de atitudinea părţii vătămate.
În susţinerea recursului, inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 14, art. 17 şi art. 18 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins, ca atare pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte reţine că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond în urma coroborării tuturor probelor administrate în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situaţiei de fapt reţinute, în mod corect apreciind instanţa de fond că în cauză sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen.
Instanţa de fond a făcut o analiză amplă şi judicioasă a întregului material probator administrat în cauză reţinând că inculpatul, cu intenţie în ziua de 17 ianuarie 2009 a exercitat o agresiune asupra părţii vătămate pe care a înţepat-o în repetate rânduri cu un cuţit pe întreg corpul, peste faţă, în zona gâtului şi a coastelor provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 18-19 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Din raportul de constatare medico - legală rezultă că în urma examinării victimei au fost constatate plăgi superficiale la nivelul gâtului şi la nivelul feţei cu sângerare moderată, plagă penetrantă toracică anterioară dreapta, plagă în regiunea toracelui anterior stâng.
Au fost sesizate peste 11 leziuni la nivelul corpului victimei, modul în care a acţionat inculpatul conducând la concluzia că acesta deşi nu a urmărit moartea victimei a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal aşa încât încadrarea juridică dată faptei de tentativă de omor este legală şi temeinică.
Susţinerea apărării în sensul de a se reţine că inculpatul a comis fapta în stare de legitimă apărare prev. de art. 44 alin. (2) C. pen., sens în care solicită achitarea inculpatului, nu este fondată, martorii audiaţi în cauză, respectiv martorul ocular D.T. arătând că inculpatul a agresat-o pe victimă, fără ca în prealabil să fi avut loc un incident între ei.
Nici disp. art. 73 lit. b) C. pen. nu sunt incidente în cauză.
Pentru a se reţine că inculpatul a comis fapta în stare de provocare trebuie să se facă dovada că el se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de persoana vătămată prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Or, aşa cum am menţionat, între inculpat şi victimă nu a existat niciun incident prealabil, ca atare nu se poate reţine provocarea din partea victimei.
Chiar şi în situaţia în care ar fi existat un conflict între cei doi, atitudinea violentă a inculpatului caracterizată prin aplicarea unor lovituri repetate ce au pus viaţa victimei în primejdie nu justifică reţinerea scuzei provocări.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte reţine că aceasta a fost corect individualizată, instanţa de fond, având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume gradul de pericol social ridicat al faptei comise, modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, evidenţiată prin multitudinea loviturilor aplicate victimei în zone vitale, leziunile suferite punând în primejdie viaţa victimei.
De asemenea, şi circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere de instanţa de fond la individualizarea pedepsei, acesta fiind cunoscută cu antecedente penale, precum şi poziţia oscilantă manifestată pe parcursul procesului penal, el încercând să acrediteze ideea că a fost provocat de partea vătămată să comită această faptă situaţie ce s-a dovedit necorespunzătoare adevărului.
Şi modalitatea de executare a fost corect individualizată, Înalta Curte apreciind, de asemenea, că scopul educativ şi coercitiv al pedepsei putând fi atins doar prin privare de libertate.
Înalta Curte apreciază că există o proporţionalitate între pedeapsa aplicată inculpatului şi fapta comisă, neexistând împrejurări care să facă posibilă aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic.
Neexistând alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondat recursul inculpatului.
În baza art. 38517 alin. (4) cu referire la art.383 alin. (2) C. proc. pen. va computa prevenţia inculpatului de la 5 februarie 2009 la 25 august 2010.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.A. împotriva deciziei penale nr. 119 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 februarie 2009 la 25 august 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 269/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 292/2010. Penal - → |
|---|
