ICCJ. Decizia nr. 3162/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3162/2010
Dosar nr. 160/32/2010
Şedinţa publică din 14 septembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie, prin Sentinţa penală nr. 54 din 15 aprilie 2010, a respins ca nefondată plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., de petentul D.D., împotriva Rezoluţiei din 9 decembrie 2009 dată în Dosarul nr. 851/II/2/2009 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi Rezoluţiei nr. 544 din 17 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Pentru a hotărî astfel a motivat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de membrii comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Bacău, formată din judecător C.V.S., comisar M.C., subcomisar P.D., comisar C.I., inspector Ş.G., consilier B.B., inspector pr. B.L., subcomisar N.D., inspector pr. G.A. şi G.D., şeful Arestului I.P.J. Bacău, pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pe considerentul că fapta nu există, este legală şi temeinică.
Prin plângerea penală adresată procurorului, petentul D.D. a susţinut că aflat în executarea unei pedepse de 11 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 111 din 19 iunie 2002 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în mod abuziv, nu a fost propus pentru a fi liberat condiţionat atunci când a executat fracţiunea prevăzută de lege.
Împotriva hotărârii a declarat recurs petentul, care fără să motiveze recursul a susţinut că hotărârea este netemeinică şi nelegală.
Recursul este tardiv.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de declarare a căilor de atac a apelului şi recursului şi a momentului de la care se calculează sunt identice şi prevăzute în art. 363 - 365 C. proc. pen. şi, respectiv art. 3853 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen. pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau pronunţare, termenul curge de la pronunţare.
Petentul a fost prezent la termenul din 15 aprilie 2010 când a fost pronunţată hotărârea supusă recursului de faţă. Termenul de recurs a început să curgă de la pronunţare şi calculat pe zile libere el s-a împlinit la 25 aprilie, ultima zi în care petentul putea şi trebuia să declare recurs fiind 26 aprilie 2010. Aşa fiind cum declaraţia de recurs este făcută şi poartă data de 27 aprilie 2010, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. a( C. proc. pen. recursul să fie respins ca tardiv.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionarul D.D. împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 15 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2232/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2242/2010. Penal. Infractiuni la legea privind... → |
---|