ICCJ. Decizia nr. 3323/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3323/2010
Dosar nr. 2299/109/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că, prin Sentinţa penală nr. 380 din 10 decembrie 2009, Tribunalul Argeş a condamnat pe inculpatul C.A. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), părţi vătămate fiind S.G.G., S.E., părţi civile fiind P.V.S., P.V.M., S.C.I., M.J.M. şi M.L.
În baza art. 861 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 862 C. pen. a fixat termen de încercare de 8 ani.
A instituit în sarcina inculpatului măsurile prevăzute de art. 863 alin. (1) C. pen., iar în legătură cu cea prevăzută de lit. a) l-a obligat pe acesta să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş conform programului întocmit de acest serviciu.
În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. proc. pen.
A respins acţiunea civilă, iar în baza art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. proc. pen. a confiscat de la inculpat suma de 50000 RON.
A obligat pe inculpat la 500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în perioada anilor 2000 - 2004 inculpatul C.A. a îndeplinit funcţia de consilier local în cadrul Primăriei Mioveni, fiind totodată şi Preşedintele Comisiei de repartizare a locuinţelor din fondul locativ de stat, conform propriei declaraţii, în această calitate, ajutând mai multe persoane să obţină locuinţe.
După expirarea mandatului de consilier, inculpatul a continuat să pretindă sume de bani de la diverse persoane, promiţându-le că le va ajuta să obţină imobile din fondul locativ.
În luna martie 2008 C.A. a pretins şi primit de la S.G.G. suma de 15.000 RON, promiţându-i acesteia că o va ajuta să achiziţioneze un apartament din fondul locativ de stat, în urma evacuării unor chiriaşi rău platnici. Inculpatul a afirmat că a fost consilier la Primăria Mioveni şi are cunoştinţe care vor facilita obţinerea imobilului.
Văzând că a trecut o perioadă de timp fără să primească apartamentul promis şi nici banii nu îi sunt restituiţi integral, S.G.G. s-a adresat Poliţiei Mioveni la 5 septembrie 2008, solicitând cercetarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. La scurt timp, în cursul aceleiaşi luni, C.A. a înapoiat părţii vătămate suma restantă, astfel că aceasta a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, dar solicită tragerea la răspundere penală a inculpatului, pentru a nu mai comite astfel de fapte.
În seara zilei de 21 septembrie 2008 inculpatul C.A. s-a întâlnit în localul ";H.R."; din Mioveni cu părţile vătămate S.E., S.C.I., S.L., M.J.M. şi M.L. unde au întreţinut o discuţie pe tema încheierii unor tranzacţii cu locuinţe.
În concret, inculpatul s-a angajat să intermedieze vânzarea unui apartament şi a unei garsoniere, din fondul locativ al primăriei, în schimbul sumei de 30.000 RON, promiţând că va interveni pe lângă primar şi pe lângă un executor judecătoresc. De asemenea, părţile au stabilit să se întâlnească în data de 22 septembrie 2008 şi să încheie contractele sus-menţionate.
A doua zi părţile s-au întâlnit din nou şi, în baza celor stabilite, S.E. şi S.L. au înmânat inculpatului suma de 24.000 RON pentru cumpărarea unui apartament, iar M.J.M. şi M.L. i-au remis lui C.A. suma de 6.000 RON, în schimbul achiziţionării unei garsoniere. În acel context inculpatul a primit banii şi a promis părţilor că în trei săptămâni, vor intra în proprietatea imobilelor, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Până în luna decembrie 2008 au avut loc mai multe întâlniri şi discuţii telefonice între părţi, inculpatul eliberând mai multe înscrisuri sub semnătură privată, prin care îşi lua angajamentul să restituie suma de 30.000 RON. În aceste chitanţe C.A. nu preciza pentru ce datorează această sumă, dar, din probe, rezulta fără dubiu că banii au fost pretinşi şi primiţi pentru tranzacţionarea unor locuinţe, în mod fraudulos.
Partea vătămată P.V.S. l-a cunoscut pe inculpat în luna octombrie 2008, la un local de pe raza oraşului, unde se afla împreună cu socrul său, B.V., de atunci au păstrat legătura, discutând constant prin telefon.
Cu prilejul unei convorbiri, în luna noiembrie 2008, inculpatul i-a spus părţii vătămate ca poate să intermedieze obţinerea unei locuinţe din fondul locativ al primăriei, precizând totodată, că are o cunoştinţă judecător, şi aceasta soluţionează procesele intentate de unitatea administrativ-teritorială locală persoanelor restante la chirie şi întreţinere.
Realizându-se acordul de voinţă al părţilor, la preţul de 20.000 RON, plătibil în două tranşe, în ziua de 2 decembrie 2008, C.A. şi P.V.S. s-au deplasat împreună în Municipiul Piteşti, la sediul Judecătoriei Piteşti, unde, pe scările acestei instituţii, partea vătămată i-a înmânat suma de 10.000 RON pentru a fi remisă unui magistrat-judecător.
Inculpatul a intrat în sediul instanţei şi s-a întors după aproximativ 10 minute, precizând ca a dat banii judecătorului, fără a indica numele acestuia, după care s-au despărţit, fiecare văzându-şi de problemele lui.
În a doua decadă a lunii decembrie 2008, P.V.S. şi P.V. au mers cu inculpatul C.A. în Municipiul Piteşti, la judecătorie. Şi de această dată, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 10.000 RON, împreună cu actul de identitate, iar acesta a pătruns în incinta instanţei de judecată, revenind la scurt timp şi afirmând că ";totul se rezolvă";.
Nici de această dată, ca de altfel în toate cazurile C.A. nu a eliberat părţilor vătămate nicio dovadă că ar fi primit banii de la acestea pentru a-i ajuta să le achiziţioneze locuinţe.
În cursul lunii ianuarie 2009, inculpatul C.A. i-a promis părţii vătămate P.V.S. că-l va ajuta să achiziţioneze încă un apartament, amplasat la parterul unui bloc pe raza oraşului Mioveni, în schimbul sumei de 15.000 RON, precizând că a mai facilitat astfel de tranzacţii în folosul unui poliţist şi a unui pompier, intervenind pe lângă un judecător. Părţile au stabilit să se întâlnească la un restaurant din urbea respectivă, unde P.V.S. urma să remită inculpatului suma de 7.500 RON reprezentând prima tranşă.
Considerându-se indusă în eroare partea vătămată a denunţat activitatea inculpatului, acesta fiind surprins în flagrant după ce primise 7.500 RON de la P.V.S.
Sub aspectul laturii civile, Tribunalul a reţinut că părţile vătămate P.V.S., P.V., S.C.I., M.J.M. şi M.L. s-au constituit părţi civile cu suma totală de 50.000 RON, reprezentând sumele predate inculpatului pentru obţinerea unor locuinţe la preţuri avantajoase.
Având în vedere, natura infracţiunii deduse judecăţii care este infracţiune de pericol, Tribunalul a apreciat că cererile de dezdăunare sunt neîntemeiate. Totodată au fost avute în vedere şi dispoziţiile art. 256 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora valorile şi bunurile primite de către autorul infracţiunii de trafic de influenţă se confiscă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi partea vătămată S.E.
Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanţe pentru greşita individualizare judiciară a pedepsei, considerând că se impunea aplicarea unei sancţiuni penale privative de libertate.
Partea vătămată S.E., critică sentinţa în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpat. În acest sens solicită schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în condiţiile art. 41 C. pen., cu consecinţa obligării inculpatului la plata despăgubirilor către apelantă.
Examinând sentinţa supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea de Apel Piteşti a constatat următoarele:
Situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor săvârşite de către acesta, au fost corect stabilite de către prima instanţă.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul, în perioada martie 2008 - ianuarie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a pretins şi primit mai multe sume de bani de la părţile vătămate în această cauză pentru a le ajuta să obţină locuinţe din fondul locativ de stat, la preţuri avantajoase, promiţându-le că va interveni în acest scop pe lângă funcţionari publici şi executori judecătoreşti. Aceste fapte au realizat elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. şi nu ale infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), respectiv ";înşelăciunea";. Diferenţele dintre cele două infracţiuni rezultând în mai multe aspecte respectiv, înşelăciunea, aşa cum este reglementată de dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), este o infracţiune contra patrimoniului. Spre deosebire traficul de influenţă prevăzut de dispoziţiile art. 257 C. pen., face parte din categoria infracţiunilor care aduc atingere unor activităţi de interes public, fiind considerată şi o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul.
S-a mai reţinut că este evident că atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, faptele săvârşite de către inculpat realizează infracţiunea de trafic de influenţă. Aşa cum rezultă din probele administrate, acesta a primit foloase materiale de la părţile vătămate, pretinzând ca are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
Potrivit dispoziţiilor art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), înşelăciunea constă în inducerea în eroare a unor persoane în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust. În acest caz, autorul faptei nu lasă să se înţeleagă că poate influenţa decizia unui funcţionar public în sensul că acesta să îşi îndeplinească sau nu atribuţiile de serviciu.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de Apel Piteşti a constatat că prima instanţă a aplicat în mod corect criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Este adevărat că infracţiunea săvârşită de inculpat prezintă un pericol social concret ridicat dar, în mod corect prima instanţă a avut în vedere la aplicarea sancţiunii şi la modalitatea de executare şi elementele de circumstanţiere personală ale inculpatului. Acesta nu are antecedente penale, anterior săvârşirii faptelor a avut o bună comportare, iar pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră.
Având în vedere ansamblul acestor criterii, pedeapsa aplicată inculpatului şi modalitatea de executare respectă principiul proporţionalităţii, întrucât sunt adecvate situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală.
Pentru aceste argumente şi în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi partea vătămată S.E.
Împotriva Deciziei nr. 44/A din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.A., a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, criticând ambele hotărâri sub aspectul greşitei individualizări şi a modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului şi sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 861 C. pen. şi susţinând totodată că se impunea aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Înalta Curte examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti este fondat, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei accesorii a dispoziţiilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a- II-a şi lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte critica apărătorului inculpatului asupra reindividualizării pedepsei, aplicată în apel, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a menţinut sentinţa pronunţată de instanţa de fond menţinând pedeapsa de 14 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interdicţia drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Principiul individualizării sancţiunilor de drept penal priveşte deopotrivă stabilirea cât şi aplicarea acestor sancţiuni şi adaptarea acestora în funcţie de gradul de pericol social al faptei, al periculozităţii făptuitorului.
Pedeapsa pe lângă funcţia de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplineşte şi funcţia de exemplaritate şi de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.
Faţă de pericolul social concret al faptelor, respectiv că inculpatul C.A., în perioada martie 2008 - ianuarie 2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, a pretins şi primit mai multe sume de bani de la părţile vătămate S.G.G., S.E., P.V.S., P.V.M., S.C.I., M.J.M. şi M.L., pentru a le ajuta să obţină locuinţe din fondul locativ de stat, la preţuri avantajoase, promiţându-le că va interveni în acest scop pe lângă funcţionari publici şi executori judecătoreşti, precum şi faţă de limitele de pedeapsă, scopul ei şi criteriile de individualizare instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, hotărâre menţinută în mod corect şi de instanţa de apel.
Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de pericolul social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, criterii de individualizare reţinute în mod corect de ambele instanţe respectiv că inculpatul este la prima întâlnire cu legea penală, anterior săvârşirii faptelor a avut o comportare bună în cadrul societăţii, pe parcursul desfăşurării procesului a avut o atitudine sinceră, toate aceste împrejurări conducând la convingerea instanţei de recurs că faptele săvârşite sunt urmarea unor acţiuni inopinate de natură a atrage răspunderea penală a inculpatului, conduita obişnuită a inculpatului nefiind una de natură infracţională.
Pentru toate aceste considerente Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului atât ca şi cuantum cât şi ca modalitate de executare este corect stabilită.
Recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti este fondat însă sub aspectul omisiunii aplicării de către ambele instanţe a pedepsei accesorii prevăzută de dispoziţiile art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., fiind pedepse accesorii, alăturate pedepsei principale, ce fac obiectul pedepsei complementare a interzicerii drepturilor pe durata executării pedepsei şi decurg din executarea pedepsei privative de libertate, iar pedeapsa aplicată inculpatului în cauza de faţă fiind de 4 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 861, art. 862, 863, 864 C. pen., instanţa de fond şi respectiv instanţa de apel, trebuiau să constate că pedeapsa accesorie este necesară.
Faţă de dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) - c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, cu atât mai mult cu cât pedeapsa principală aplicată inculpatului fiind mai mare de 2 ani închisoare, pedeapsa accesorie se impunea ca atare.
În raport cu dispoziţiile art. 861, art. 862, 863, 864 C. pen., stabilite de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. şi va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Faţă de aceste considerente Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 44/A din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.A., este fondat, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei accesorii, şi drept urmare:
Va casa, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 380 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Argeş, secţia penală, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei accesorii.
Va face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 44/A din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul C.A.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 380 din 10 decembrie 2009 a Tribunalului Argeş, secţia penală, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei accesorii.
Face aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2769/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2772/2010. Penal → |
|---|
