ICCJ. Decizia nr. 3325/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3325/2010
Dosar nr. 7608/1/2011
Şedinţa publică din 28 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2011 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 855/1372/2010, investită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii C.S.A., D.A., M.C.E. împotriva sentinţei penale nr. 55, pronunţată de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov la data de 11 august 2011, printre altele a dispus :
Au fost respinse, ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.S. şi D.A.
În baza art. 3002 şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii C.S.A., M.C.E. şi D.A.
Pentru a pronunţa această încheiere s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 55/S din 11 august 2011 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie s-a dispus condamnarea inculpatului C.S.A. la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) şi e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale), condamnarea inculpatului M.C.E. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b), d) şi e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 678/2001, condamnarea inculpatului D.A. la pedeapsa de 9 (nouă) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, b), d) şi e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 71 C. pen. Ie-a fost interzisă tuturor inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a, b), d) şi e) C. pen. pe durata executării pedepsei aplicate drepturile.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii C.S.A., M.C.E. şi D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional structurat prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003.
În ce priveşte starea de arest a acestora la acest moment, trebuie reţinut în primul rând că toţi au fost condamnaţi, chiar dacă printr-o hotărâre nedefinitivă, iar această împrejurare atrage deţinerea lor în prezent în baza art. 5 par. 1 lit. a) din CEDO, nemaifiind vorba de o arestare preventivă, din prisma jurisprudenţei CEDO.
Pe altă parte, instanţa reţine ca subzistă în continuare toate temeiurile care au dus la luarea şi apoi la menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor. Se constată astfel, că sunt incidente încă dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. referitor la aceşti inculpaţi neexistând dovezi care să conducă la concluzia că au dispărut temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi nici că ar fi intervenit modificări ale acestor temeiuri.
În speţă există indicii temeinice şi au fost administrate probe în etapa urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti care conduc la bănuiala rezonabilă că inculpaţii pot fi autorii faptelor reţinute de către prima instanţă.
Cuantumul pedepselor prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Ţinând seama de toate aspectele expuse anterior, Curtea constată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului că lăsarea în libertate a inculpaţilor C.S.A., M.C.E. şi D.A. prezintă pericol concret pentru ordinea publică iar menţinerea arestării preventive a acestora se impune, chiar dacă este o măsură extremă.
În raport de natura infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, urmările produse de faptele deduse judecăţii, durata de timp în care s-a derulat activitatea infracţională, vârsta victimelor, mijloacele folosite pentru a intimida victimele şi a le menţine în postura de „marfă" pentru ca acestea să se prostitueze nu în folosul lor inculpaţilor - activităţi ce denotă un dispreţ total al autorilor faptelor faţă de fiinţa umană şi faţă de normele de convieţuire socială - instanţa reţine că infracţiunile pentru care sunt judecaţi inculpaţii sunt grave, iar gravitatea acestora justifică în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, existând încă un interes real al societăţii în sensul menţinerii inculpaţilor în stare de arest preventiv care are o pondere mai mare decât regula judecării lor în stare de libertate.
Pe lângă circumstanţele reale în care au fost comise faptele, natura şi gravitatea acestora, numărul victimelor care se presupune a fi traficate de fiecare inculpat şi vârsta acestora, starea de pericol pentru ordinea publică rezultată prin lăsarea inculpaţilor în libertate, este conturată şi prin prisma circumstanţelor personale ale inculpaţilor, a perseverenţei infracţionale a acestora din perspectiva prelungirii în timp a activităţii infracţionale dar şi a conduitei acestora în familie şi societate, a gradului de instruire şcolară, astfel cum aceste circumstanţe rezultă din referatele de evaluare întocmite în cauză de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov.
Analizând la acest moment procesual oportunitatea înlocuirii acestei măsuri preventive privative de libertate a inculpaţilor C.S.A., M.C.E. şi D.A. cu o alta mai blândă, Curtea reţine că inculpaţii nu prezintă suficiente garanţii că lăsaţi în libertate nu vor exercita presiuni asupra părţilor vătămate sau civile din dosar pentru a-şi retracta declaraţiile, împiedicând astfel buna desfăşurare a procesului penal cu atât mai mult cu cât tocmai vulnerabilitatea părţilor vătămate a fost aceea care a permis înfrângerea voinţei acestora şi exploatarea lor sexuală iar inculpaţii au avut în prezentul dosar în permanenţă o atitudine de negare a infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Cât priveşte cererile inculpaţilor C.S. şi D.A. de liberare provizorie sub control judiciar, instanţa reţine că, deşi admisibile în principiu, acestea sunt nefondate.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive şi ea se poate acorda potrivit art. 160 2 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani şi în situaţia în care nu există date din care să rezulte necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârşi alte infracţiuni sau date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Deşi pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina celor doi inculpaţi nu depăşesc 18 ani, materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti şi în special condiţiile concrete în care au fost comise faptele precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor relevă faptul că lăsaţi în libertate aceştia ar putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea victimelor - a căror vulnerabilitate a şi creat de altfel condiţiile desfăşurării activităţii infracţionale deduse în prezent judecăţii - cu atât mai mult cu cât au negat constant comiterea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată; în acelaşi timp, instanţa reţine că anterior arestării lor cei doi inculpaţi nu aveau un loc de muncă şi nici mijloace de trai licite, situaţie care de altfel reprezintă unul din factorii care ar putea justifica un comportament infracţional de genul celui reţinut în sarcina inculpaţilor, astfel încât, lăsaţi în libertate inculpaţii ar putea apela din nou la astfel de activităţi pentru a-şi obţine în această modalitate mijloacele de trai necesare.
Împotriva acestei încheieri, inculpaţii C.S.A., M.C.E. şi D.A. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, în principal, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitate.
Totodată s-a solicitat pentru inculpaţii C.S.A. şi D.A. admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Potrivit art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi in cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5, paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din CEDO.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Din examinarea actelor dosarului se constată că inculpaţii C.S.A., M.C.E. şi D.A. au fost arestaţi în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. existând motive temeinice de a bănui că au comis infracţiunile pentru care au fost condamnaţi chiar nedefinitiv de prima instanţă.
În cauză, verificându-se actele şi lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă şi că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret şi actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracţiunilor de care sunt acuzaţi.
Pe de altă parte, din perspectiva jurisprudenţei CEDO în materie, termenul şi caracterul rezonabil al arestării preventive nu se apreciază niciodată in abstracte ci in concreto, ţinându-se seama de natura şi complexitatea cauzei, comportamentul autorităţilor şi al celui arestat, iar menţinerea detenţiei este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate, în concret, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Evaluând pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că acesta rezultă din circumstanţele reale de comitere a faptelor - perioada lungă de timp în care se reţine că şi-ar fi desfăşurat activitatea, amploarea operaţiunilor .numărul mare de persoane implicate, fapt care sporeşte gradul de pericol social al faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necesară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor şi că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin faptele comise şi prin modalităţile concrete de săvârşire a acestora
Recursurile declarate învederându-se, aşadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.S.A., M.C.E. şi D.A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 855/1372/2010.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3481/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3378/2010. Penal → |
|---|
