ICCJ. Decizia nr. 2772/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 2772/2010
Dosar nr. 3640/40/2009
Şedinţa publică din 28 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Botoşani, l-a condamnat pe inculpatul L.C. (fiul lui G. şi al M.) la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., precum şi la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
A menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2009 la zi.
Prin aceeaşi hotărâre, prima instanţă l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile P.l., reprezentată de mama sa, A.M., suma de 2398,69 lei, cu titlu de daune materiale şi suma de 15.000 lei, cu titlu de daune morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1338/P/2009, emis la data de 9 septembrie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani l-a trimis în judecată pe inculpatul L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia că, la data de 15 august 2009, în jurul orelor 16,00, prin folosirea forţei, profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a-şi exprima voinţa şi de a se apăra, a întreţinut raport sexual normal cu P.l., minoră de 12 ani.
Inculpatul a susţinut constant că a întreţinut un raport sexual cu acordul părţii vătămate, nerecunoscând săvârşirea infracţiunii de viol.
Cu privire la situaţia de fapt, prima instanţă a relevat că inculpatul şi partea vătămată sunt consăteni şi au locuinţele relativ apropiate, în satul Adăşeni jud. Botoşani, cunoscând-o pe aceasta de mai multă vreme şi având reprezentarea vârstei pe care o are. S-a mai reţinut că inculpatul este divorţat şi tatăl a doi copii, dintre care o fetiţă de 13 ani.
La data de 15 august 2009 partea vătămată P.l. împreună cu sora ei, P.M.L. se aflau în satul Adăşeni la locul numit „la pod", în apropierea locuinţei inculpatului şi aşteptau să treacă alaiul unei nunţi, ce avea loc în acea zi, pentru a vedea mireasa. La un moment dat, de cele două surori s-a apropiat inculpatul, Ie-a întrebat ce fac şi pe neaşteptate a prins-o pe partea vătămată în braţe, i-a pus mâna la gură şi, cu forţa, a dus-o în locuinţa lui.
Având 12 ani şi o constituţie slab dezvoltată, minora nu a avut posibilitatea de a scăpa de inculpat, care ajuns în casă, a asigurat uşa de la intrare cu un cârlig, a izbit victima pe pat, dezbrăcând-o complet şi, după ce s-a dezbrăcat şi el, i-a cerut părţii vătămate să întreţină un raport sexual şi, deşi partea vătămată i-a spus că nu ştie ce înseamnă, inculpatul i-a depărtat picioarele şi a întreţinut cu ea un raport sexual normal şi complet, cu toate că partea vătămată a plâns şi i-a spus inculpatului să o lase în pace, el nu a făcut-o, mai mult, a udat partea vătămată cu apă în zona genitală, pentru a finaliza raportul sexual.
S-a mai reţinut că, în tot acest timp, sora victimei, a bătut la uşă şi a strigat la inculpat să-i lase sora în pace, însă partea vătămată a reuşit să scape doar în momentul când inculpatul a părăsit locuinţa pentru a vorbi la telefonul mobil, la locul faptei rămânându-i ŞIapii şi şapca. Victima a precizat că a fugit, însoţită de sora sa, la locuinţa bunicii lor, martora A.F., unde a povestit acesteia şi martorului A.I.C., unchiul victimei, tot ceea ce s-a întâmplat.
Partea vătămată a fost examinată medico-legal de către S.M.L. Botoşani, iar din concluziile raportului de constatare medico-legala din 20 august 2009 s-a stabilit că „la examinarea victimei s-au constatat excoriaţii despre care a afirmat că sunt anterioare evenimentului reclamat şi prezintă leziuni de deflorare recentă, având o dezvoltare fizică ce corespunde vârstei de 12 ani, iar în urma examenelor de laborator, în secreţia vaginală recoltată de la minoră s-a pus în evidenţă prezenţa spermatozoizilor".
S-a mai constatat de către prima instanţă că, din analiza raportului de evaluare întocmit de către Spitalul de psihiatrie Botoşani, secţia neuropsihiatrie infantilă, a rezultat că partea vătămată prezenta diagnosticul de „reacţie acută de stres, abuz sexual, abuz emoţional, hipofrenie în context carenţial instructiv educativ".
Din conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului a reieşit faptul că pe cuptor s-a găsit un prosop de culoare roz cu albastru, despre care victima a arătat că inculpatul I-a folosit în timpul comiterii faptei, şi procedându-se la examinarea prosopului cu lampa cu raze ultraviolete, s-au pus în evidenţă urme de culoare brun roşcată, iar pe plapumă s-a găsit o şapcă de culoare roz, iar sub pat, pe pardoseală, o pereche de ŞIapi, obiecte pe care partea vătămată a menţionat că Ie-a abandonat în locuinţa inculpatului, când a reuşit să fugă.
Prima instanţă a reţinut în considerente că, deşi inculpatul a negat că ar fi întreţinut un raport sexual cu partea vătămată împotriva voinţei acesteia, constatările medico-legale şi cele efectuate la locul faptei, declaraţia părţii vătămate şi declaraţiile martorilor P.M.L., A.l. şi A.I.C. au confirmat săvârşirea faptei descrise în rechizitoriu, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere limitele prevăzute de lege, gradul crescut de pericol social al infracţiunii şi persoana inculpatului, care nu avea antecedente penale, dar a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul procesului penal.
La aprecierea pericolului social concret al faptei, Tribunalul Botoşani a ţinut seama de modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, precum şi de urmările produse, întrucât inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a luat-o pe minora de numai 12 ani, dintr-un loc public, de lângă sora sa, cu forţa şi a dus-o în locuinţa sa, unde a profitat de imposibilitatea acesteia de a se apăra violând-o.
Astfel, s-a reţinut că raportul de evaluare psihiatrică efectuat la data de 17 august 2009 a relevat o simptomatologie reactivă anxioasă cu manifestări neurovegetative intense, plâns facil, teroare, elemente disociative, comportament deviant, dificultăţi de adormire şi teama faţă de agresor, situaţie ce fost constatată nemijlocit de prima instanţă la momentul audierii părţii vătămate, dar şi a martorilor G.C.L. şi M.N., care au confirmat faptul că trecerea timpului nu a fost de natură să atenueze trauma suferită.
În raport de aceste criterii, tribunalul a apreciat că se justifică condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., în conţinutul pedepsei complementare şi, în mod corespunzător, în cazul pedepsei accesorii.
S-a mai reţinut că, prin încheierea nr. 52 din 17 august 2009 Tribunalul Botoşani a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsura fiind ulterior menţinută, în temeiul art. 350 C. proc. pen., constatându-se că, raportat la specificul şi complexitatea cauzei, măsura preventivă nu a depăşit o durată rezonabilă, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa principală aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2009 la zi.
Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate pentru consultaţii şi tratament) şi a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale, aceasta dovedind prin chitanţă şi bonurile depuse la dosar efectuarea unor cheltuieli în sumă de 2.398,69 lei.
Referitor la daunele morale solicitate, având în vedere intensa suferinţă psihică pricinuită părţii vătămate, prima instanţă a apreciat că este pe deplin justificată acordarea sumei solicitate care, alături de condamnarea inculpatului, ar putea constitui o compensaţie.
Prin urmare, în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să-i plătească părţii civile suma de 2.398,69 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 15.000 lei cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul L.C., solicitând, în principal, achitarea, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea reţinută în sarcina sa în cea prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., precum şi reducerea pedepsei.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 371, art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că acesta este întemeiat şi, prin Decizia penală nr. 34 din 3 mai 2010, a admis apelul declarat de inculpatul L.C., (fiul lui G. şi M.) împotriva sentinţei penale nr. 25 din data de 26 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 3640/40/2009, a desfiinţat în parte sentinţa penală mai sus-menţionată şi, în rejudecare: i-a redus cuantumul pedepsei şi l-a condamnat pe inculpatul L.C., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen. la pedeapsa principală de 15 ani închisoare (în loc de 20 ani închisoare), menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Totodată, prin aceeaşi decizie, instanţa de prim control judiciar în temeiul art. 381 alin. (1) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus în continuare din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 26 ianuarie 2010 la zi, iar în temeiul art. 383 alin. (11) raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului L.C.
A mai stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare din apel, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu să se avanseze din fondurile M.J. către Baroul Suceava.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că prima instanţă, făcând o justă evaluare a probatoriului administrat în cauză, a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică dată faptei, ca fiind infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), (3) C. pen., partea vătămată fiind o minoră de numai 12 ani.
S-a reţinut că inculpatul, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond, nu a recunoscut fapta comisă, susţinând că partea vătămată a fost cea care în schimbul sumei de 10 lei, i-a solicitat să întreţină un raport sexual, lucru cu care a fost de acord.
A mai precizat că partea vătămată a intrat de bunăvoie în casă şi s-a dezbrăcat singură, însă după ce s-a uitat la partea vătămată şi-a dat seama că este prea mică pentru a întreţine relaţii sexuale cu aceasta, motiv pentru care a renunţat, recunoscând, totodată că în timpul scurt în care a stat în încăpere cu partea vătămată, sora acesteia a bătut la uşă.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că susţinerile inculpatului au fost însă infirmate de probele administrate în cauză, întrucât martorii A.F. şi A.I.C. (f. 46, 55 d.fond) au arătat că la data respectivă partea vătămată tremura şi a venit însoţită de sora sa, susţinând că inculpatul a luat-o cu forţa din drum, a dus-o în casa lui unde a întreţinut cu ea un raport sexual normal, precizând că victima avea pantalonii luaţi pe dos, nu avea şapca şi papucii, bunuri ce au fost ulterior identificate, cu prilejul cercetărilor, la locuinţa inculpatului.
S-a mai reţinut că martorul A.l. a declarat că în jurul orelor 16,00 s-a deplasat la locuinţa inculpatului, iar în drumul din faţa casei a găsit-o pe sora victimei, care i-a relatat faptul că partea vătămată a fost dusă cu forţa în casă, precizând că, la solicitarea sa, minora a mers din nou la uşa locuinţei inculpatului, însă acesta nu a răspuns (f. 79 d. fond), iar în timp ce discuta cu un paznic, martorul a arătat că, la un moment dat, Ie-a văzut pe cele două surori fugind spre domiciliul bunicii lor.
Instanţa de prim control judiciar a mai apreciat că împrejurarea că victima nu prezintă urme de violenţe pe corp, nu conduce în mod automat la concluzia că aceasta a întreţinut, de bunăvoie, raportul sexual, aşa cum a susţinut inculpatul, pentru a putea proceda la o schimbare a încadrării juridice din infracţiunea care a făcut obiectul condamnării la prima instanţă în cea prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., întrucât dată fiind şi disproportionalitatea de forţe, s-a constatat că orice rezistenţă fizică a victimei ar fi fost zadarnică.
S-a mai considerat de către instanţa de apel că este relevant în cauză şi raportul de evaluare întocmit de către Spitalul de psihiatrie Botoşani, care a concluzionat că victima prezintă diagnosticul de „reacţie acută de stres, abuz sexual, abuz emoţional, hipofrenie în context carenţial instructiv educativ" (f. 59 d.u.p.).
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a procedat, în mod corect, stabilind că fapta reţinută în sarcina inculpatului există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către acesta, având în vedere şi concluziile raportului de constatare medico-legală (f. 58 d.u.p.) din care rezultă că la data de 15 august 2009 partea vătămată a fost examinată şi s-au constatat excoriatii (despre care aceasta afirmă că sunt anterioare evenimentului reclamat), precum şi leziuni de deflorare recente, iar în urma examenelor de laborator, în secreţia vaginală recoltată de la minoră, s-a pus în evidenţă prezenţa spermatozoizilor.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), apreciind că reeducarea inculpatului s-ar putea realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum de 20 ani, considerând că nu se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii şi urmările grave ale faptei comise.
Instanţa de prim control judiciar a considerat că, faţă de lipsa antecedentelor penale, se justifică aplicarea unei pedepse egale cu minimul special al textului incriminator al faptei, respectiv 15 ani închisoare ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de prim control judiciar a constatat că daunele materiale au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, iar referitor la cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, aşa cum a fost stabilit de prima instanţă, instanţa a apreciat că acesta este proporţional şi suficient, în raport cu trauma produsă minorei, consecinţele psihice şi valorile lezate.
Aşa fiind, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul, a casat, în parte, sentinţa penală atacată, iar în rejudecare, a procedat în sensul celor mai sus arătate.
Împotriva Deciziei penale nr. 34 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a formulat recurs inculpatul L.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, să se constate că ambele instanţe au procedat greşit atunci când au dispus condamnarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., pe care nu a săvârşit-o, întrucât minora a consimţit la raportul sexual, iar din probatoriul administrat a rezultat că, în speţă, nu au fost întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, cu atât mai mult cu cât pe corpul părţii vătămate nu au fost identificate urme de violentă.
A conchis arătând că, în cauză, se impune, pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Recursul formulat de inculpatul L.C. este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanţe au reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Totodată, se constată că instanţa de prim control judiciar a procedat justificat, atunci când, raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar mai ales la circumstanţele personale ale inculpatului, care nu a mai avut anterior conflicte cu legea penală, a redus cuantumul pedepsei aplicată acestuia de către prima instanţă de la 20 ani la 15 de ani închisoare, ţinând cont şi de consecinţele, greu de imaginat şi de înlăturat ale faptei reprobabile, comisă de inculpat asupra fizicului şi psihicului unei minore de numai 12 ani.
Deşi, inculpatul a negat constant săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa, având o atitudine nesinceră şi oscilantă şi susţinând, fără nici un suport probator, că minora a venit de bunăvoie în domiciliul său şi a consimţit la un raport sexual în schimbul sumei de 10 lei, dar că la vederea corpului neîmplinit al minorei a renunţat la intenţia de a avea un raport sexual cu aceasta, din probatoriul amplu administrat în dosar, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, a rezultat contrariul.
Astfel, din declaraţiile martorilor A.F., A.I.C. (f. 46, 55 d.fond), A.l. (f. 79 d.fond), P.M.L., G.C.L. şi M.N., (ultimii doi confirmând faptul că trecerea timpului nu a fost de natură să atenueze trauma suferită de minoră), care s-au coroborat între ele şi cu declaraţiile părţii vătămate P.l., precum şi cu celelalte probatorii administrate în dosar - [raportul de evaluare întocmit de către Spitalul de psihiatrie Botoşani, care a concluzionat că victima prezintă diagnosticul de reacţie acută de stres, abuz sexual, abuz emoţional, hipofrenie în context carenţial instructiv educativ (f. 59 d.u.p.) şi concluziile raportului de constatare medico-legală (f. 58 d.u.p.), din care rezultă că la data de 15 august 2009 partea vătămată a fost examinată şi s-au constatat excoriaţii (despre care aceasta a afirmat că erau anterioare evenimentului reclamat), precum şi leziuni de deflorare recente, iar în urma examenelor de laborator, în secreţia vaginală recoltată de la minoră, s-a pus în evidenţă prezenţa spermatozoizilor], în mod justificat ambele instanţe au reţinut că fapta pentru care inculpatul a fost cercetat şi dedus judecăţii există şi a fost săvârşită cu vinovăţie de către acesta, chiar dacă pe corpul minorei nu s-au relevat urme de violenţă, fiind evident că, din cauza raportului inegal de forţe între părţi, orice împotrivire a minorei era sortită, din start, eşecului.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a procedat în mod corect stabilind că fapta reţinută în sarcina inculpatului şi constând în aceea că, la data de 15 august 2009 în jurul orelor 16.00, profitând de inocenţa minorei de numai 12 ani, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a luat-o cu forţa pe partea vătămată P.l. de lângă sora sa şi a dus-o în locuinţa proprie, unde, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, a întreţinut un raport sexual normal cu minora, în pofida planşetelor acesteia, apreciindu-se, în mod justificat, că fapta acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, faptă prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen.
Aşadar, Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când, justificat, a respins solicitarea inculpatului de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi, de asemenea, a reţinut, în mod just, că se impune reducerea cuantumului pedepsei la limita minimă specială prevăzută de textul incriminator, pentru infracţiunea pentru care a fost dedus judecăţii, raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar mai ales la circumstanţele personale ale inculpatului, care n-a mai avut conflicte cu legea penală.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect atunci când, admiţând apelul declarat de inculpat, a casat, în parte, hotărârea primei instanţe şi constatând că pedeapsa de 20 ani închisoare, cu executare în regim de privare de libertate, aplicată acestui inculpat de prima instanţă era prea severă şi nu corespundea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin urmare, se apreciază că instanţa de apel, în mod justificat, a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului de la 20 ani închisoare la 15 de ani închisoare şi a interzis acestuia, ca pedeapsă complementară şi accesorie, alături de celelalte drepturi şi exercitarea drepturilor părinteşti prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen. (fiind, la rândul său, tatăl a doi copii, dintre care unul - o minoră de 13 ani), considerând că numai o pedeapsă aplicată în acest cuantum şi cu executare în regim de detenţie este de natură să atingă scopul preventiv, coercitiv şi de reeducare, consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Înalta Curte constată că pedeapsa redusă de la 20 ani la 15 ani de închisoare, aplicată de instanţa de prim control judiciar este just individualizată şi reflectă, atât periculozitatea faptei, cât şi intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei şi pentru reeducarea inculpatului, cu atât mai mult cu cât, acesta nu a mai avut anterior conflicte cu legea penală, neidentificându-se elemente care să determine o nouă evaluare a cuantumului pedepsei, dar nici a modalităţii de executare a acesteia.
Astfel, raportat la modalitatea concretă în care inculpatul, aflat sub influenţa alcoolului, a acţionat asupra părţii vătămate, o minoră de numai 12 ani, luând-o cu forţa, din loc public, în domiciliu său şi apoi, profitând de starea de vulnerabilitate specifică vârstei, dar şi de faptul că era lipsită de forţa fizică necesară pentru a se apăra, a abuzat-o şi a constrâns-o la raport sexual, relevându-se, prin urmare şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă comportamentul lipsit de orice urmă moralitate al inculpatului, care, mai avea în îngrijire doi minori, (fiica acestuia fiind de vârstă apropiată celei pe care o avea partea vătămată), se apreciază că, în cauză, nu se impune o reducere a cuantumului pedepsei stabilită de instanţa de prim control judiciar.
Cu privire la latura civilă a cauzei, Înalta Curte mai consideră că instanţa de prim control judiciar a constatat, justificat, că daunele materiale au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, iar referitor la cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, aşa cum a fost stabilit de prima instanţă, corect a apreciat că acesta este proporţional, suficient şi în măsură să atenueze efectul traumei produse asupra psihicului şi fizicului minorei.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii şi la apărarea valorilor sociale şi morale ale societăţii.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului sub nivelul celei stabilită de instanţa de prim control judiciar, nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acesteia.
Fată de cele menţionate mai sus şi, întrucât din examinarea cauzei, nu rezultă motive care, analizate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 34 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului inculpatului L.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2009 la 28 iulie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C. împotriva Deciziei penale nr. 34 din 3 mai 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.C., durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2009 la 28 iulie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3323/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 2775/2010. Penal → |
|---|
