ICCJ. Decizia nr. 337/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 337/2010
Dosar nr. 639/1/2010
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, în baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei F.N.S., apreciind că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorului denunţător Ş.G. şi martorului M.I., înregistrările audio-video, procesele-verbale întocmite de investigator, precum şi procesele-verbale de prindere în flagrant, conferă motive verosimile de a bănui că inculpata a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată, respectiv cea prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în sensul că în calitate de avocat, a pretins denunţătorului suma de 10.000 euro, spunând că va interveni pe lângă judecătorii Tribunalului Dolj şi Curţii de Apel Craiova pentru a obţine punerea în libertate a inculpatului, aplicarea unei pedepse mai mici şi suspendarea executării în cauza în care acesta avea calitatea de inculpat, dosar aflat pe rolul Tribunalului Dolj.
De asemenea, în cauză sunt indicii că inculpata ar fi pretins suma de 2.000 euro de la denunţător, afirmând că se află în relaţii de prietenie cu procurorii din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova şi că îi va determina să nu exercite calea de atac a apelului.
Faţă de natura şi gravitatea faptei precum şi faţă de împrejurările în care se presupune că s-ar fi săvârşit infracţiunea, instanţa consideră că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere şi calitatea de avocat a inculpatei la data săvârşirii faptei, precum şi multitudinea actelor materiale.
Având în vedere infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, respectiv trafic de influenţă în forma continuată, prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este îndeplinită şi cealaltă condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută fiind închisoarea mai mare de 4 ani.
Împotriva acestei încheieri în termen legal a declarat recurs inculpata F.N.S., solicitând casarea acesteia şi revocarea măsurii arestării preventive.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Inculpata F.N.S. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv prin rechizitoriul nr. 224/P/2009 din 18 ianuarie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt s-a reţinut că inculpata – avocat în cadrul Baroului Dolj – la data de 18 decembrie 2009 a pretins de la martorul denunţător Ş.G. suma de 10.000 euro, din care, 7.000 euro pentru a remite magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Craiova şi Tribunalului Dolj pentru a-i determina să dispună punerea în libertate sub control judiciar şi, ulterior, o hotărâre favorabilă denunţătorului în cauza în care era judecat, iar la data de 5 ianuarie 2010 a pretins, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, suma de 2.000 euro, afirmând că au influenţă asupra magistraţilor procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Craiova pentru a-i determina să nu declare apel în dosarul denunţătorului, primind astfel suma de 10.000 euro în două tranşe, ultima tranşă la data de 8 ianuarie 2010 când a fost şi prinsă în flagrant.
Arestarea preventivă a inculpatei a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Potrivit art. 3001 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Conform art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa menţine, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
În speţă, temeiurile prevăzute de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatei.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce se reţine în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura şi gravitatea faptei imputate, împrejurările în care se presupune că ar fi fost comisă, calitatea în care inculpata ar fi săvârşit fapta, ce ar fi impus o cu totul altă conduită, atitudinea acesteia în raport cu organele judiciare şi modalitatea de înfăptuire a justiţiei.
Fiind îndeplinite cerinţele art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., prima instanţă a dispus în mod corect menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. o va obliga pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.N.S. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 286/54/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3083/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3084/2010. Penal → |
|---|
