ICCJ. Decizia nr. 3084/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3084/2010

Dosar nr. 3249/1/2010

Şedinţa publică din 9 septembrie 2010

Asupra recursului peste termen de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 65 de la 1 februarie 2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 17874/99/2006 a fost condamnat inculpatul I.E.N. la pedeapsa de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiune prevăzută de art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 176 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A constatat că infracţiunea de omor calificat, dedusă judecăţii a fost comisă în condiţii de concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., cu infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) lit. b) C. pen. (comisă la data de 02 din 03 aprilie 2004) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 797 din 2 noiembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 din 06 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele sus-arătate şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă principală de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) şi art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată acestuia durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum şi perioada deja executată de la 03 aprilie 2004 şi până la 24 aprilie 2007.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să le plătească părţilor civile C.P. şi C.F. prin reprezentantul lor legal C.M., suma de 2280 lei noi (22.800.000 lei vechi), respectiv câte 1140 lei noi (11.400.000 lei vechi) fiecăruia, reprezentând prestaţie periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 - 27 martie 2003, precum şi suma de 50 lei noi (500.000 lei vechi) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu acelaşi titlu.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 72/2006 a obligat inculpatul să plătească suma de 125,40 lei noi (1.254.000 lei vechi) către partea civilă Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. P., judeţul Iaşi, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanţa, la spital.

A constatat că Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.000 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În pronunţarea acestei sentinţe, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi dat în Dosarul nr. 13997/P/1998 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.E.N. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, faptă prevăzută de art. 174, 176 lit. c) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, atunci, în sarcina inculpatului I.E.N. faptul că, în noaptea de 14 din 15 martie 1998 i-a aplicat, într-un loc public, victimei C.G., mai multe lovituri cu piciorul în zona capului, care, în final au condus, la decesul acesteia.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei C. (actuală R.) L. sub acuzaţia săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatei C. (actuală R.) L., în esenţă, faptul că, în cursul urmăririi penale aceasta a dat mai multe declaraţii mincinoase în calitate de martor, cu scopul de a susţine apărarea inculpatului I.E.N.

Ca urmare a sesizării prin rechizitoriul sus-menţionat, cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 05 septembrie 2000 sub nr. 8591/2000.

În cursul cercetării judecătoreşti, în acest ciclu procesual au fost audiaţi: a) inculpaţii I.E.N. (acesta a depus şi memorii) şi C.L. niciunul nerecunoscând infracţiunile imputate; b) partea vătămată şi civilă C.M., în mod formal, în sensul că a declarat că se constituie parte civilă cu suma 15.000.000 lei vechi, ulterior fiind reaudiată; c) martorii propuşi de acuzare sau de inculpat: N.M.; Ţ.V., O.I., O.M., C.P., B.V., T.C., E.R. şi P.V. (martor asistent la audierea părţii vătămate C.M.).

Prin Sentinţa penală nr. 292 de la 24 mai 2001, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul I.E.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 7 ani şi la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen. din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen.); a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N. şi i-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive; a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă C.M.; a obligat inculpatul I.E.N. la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Iaşi, constatând totodată că Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi nu a formulat pretenţii civile în cauză; a condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi (procurorul a invocat greşita schimbare a încadrării juridice şi omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen. în cazul inculpatului I.) şi cei doi inculpaţi.

II. Procedura în faţa Curţii de Apel Iaşi - primul apel (dosar nr. 3001/2001).

În acest ciclu procesual, în faţa Curţii de Apel Iaşi s-au efectuat următoarele acte de procedură: a) au fost audiaţi ori reaudiaţi martorii O.I., O.M., Ş.L., N.M., Ţ.V., E.R. (f. 53) şi C.P.; b) a fost audiată şi reaudiată soţia victimei C.M., în calitate de martor; c) Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a depus un proces-verbal întocmit cu prilejul verificărilor efectuate la SC „A.” SA Iaşi din care a rezultat că martorul Ţ.V. nu a fost angajat al acestei societăţi în luna martie 1998; printr-o Adresă cu nr. 4993 din 06 decembrie 2003, această societate a confirmat acest lucru;

d) inculpatul I.E.N. a depus mai multe memorii, o schiţă a locului faptei (concepută de el) şi note de concluzii scrise.

Prin Decizia penală nr. 66 din 05 martie 2002 Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalului Iaşi şi ale celor doi inculpaţi, a desfiinţat Sentinţa penală nr. 292 de la 24 mai 2001, atât în latura penală, cât şi în cea civilă, dispunând trimiterea cauzei la Tribunalul Iaşi pentru rejudecare şi menţinând starea de arest a inculpatului I.E.N.

În motivarea acestei decizii s-a arătat, printre altele, că hotărârea primei instanţe este nelegală sub aspectul nesoluţionării acţiunii civile în ceea ce-i priveşte pe minorii victimei. S-a arătat că victima avea doi copii minori, caz în care prima instanţă trebuia să dispună citarea acestora şi, în baza art. 17 alin. (4) şi art. 347 C. proc. pen. să exercite şi să rezolve din oficiu acţiunea civilă în ceea ce-i priveşte. S-a dispus ca la rejudecare, prima instanţă să aibă în vedere şi motivele de apel ale procurorului şi ale inculpaţilor.

III. A doua procedură în faţa Tribunalului Iaşi (Dosar nr. 4348/2002).

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 21 martie 2002 sub nr. 4348/2002.

În rejudecare, cu prilejul reluării cercetării judecătoreşti s-a procedat la: a) a fost audiat formal inculpatul I.E.N., care a precizat că-şi menţine declaraţiile anterioare; b) s-au depus la dosar copii ale certificatelor de naştere ale copiilor minori ai victimei, precum şi după certificatul de deces al victimei şi după cartea acesteia de muncă; c) a fost audiată formal, exclusiv în latură civilă, partea vătămată C.M., care a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 15.000.000 lei vechi, reprezentând cheltuieli de înmormântare, solicitând totodată, în numele celor doi minori şi o prestaţie periodică; d) a fost audiată inculpata C.L.; e) au fost audiaţi martorii B.I. şi C.D. zis „N.” (ambii în latura civilă propuşi de partea civilă C.M.), O.M.P., O.Ş.L. şi O.I.; f) Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi a răspuns solicitării instanţei şi a comunicat faptul că victima a beneficiat de ajutor de şomaj în perioada 14 mai 1993 - 7 februarie 2004 şi de alocaţie de sprijin în perioada 1 mai 1994 - 29 octombrie 1995.

Prin Sentinţa penală nr. 287 de la 27 martie 2003, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul I.E.N. la pedeapsa principală de 18 ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani şi la pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 176 lit. c) C. pen.; a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului I.E.N., a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive; l-a obligat pe inculpatul I.E.N. la plata sumei de 15.000.000 lei vechi către partea civilă C.M., cu titlu de daune materiale (reprezentând cheltuieli de înmormântare), precum şi la suma de 22.800.000 lei vechi către minorii C.P. şi C.F., reprezentând prestaţie periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 - 27 martie 2003 şi, în continuare, câte 500.000 lei vechi lunar, pentru fiecare minor până la majorat; l-a obligat pe inculpatul I.E.N. la plata sumei de 1.245.000 lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Iaşi, constatând totodată că Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi nu a formulat pretenţii civile în cauză; a condamnat-o pe inculpata C. (actuală R.) L. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşire infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel doar inculpatul I.E.N.

Prin urmare pentru inculpata C. (actuală R.) L. Sentinţa penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iaşi a rămas definitivă, prin neapelare.

IV. Procedura în faţa Curţii de Apel Iaşi - al doilea apel (Dosar nr. 2473/2003).

Prin Decizia penală nr. 248 de la 1 iulie 2003 Curtea de Apel Iaşi a respins apelul declarat de către inculpatul I.E.N., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs doar inculpatul I.E.N.

V. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. 3289/2003).

La dosarul instanţei de recurs, inculpatul a depus mai multe memorii.

Prin Decizia penală nr. 6047 de la 19 decembrie 2003 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către inculpatul I.E.N., a casat atât Sentinţa penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iaşi, cât şi decizia penală recurată, numai cu privire la acest inculpat, iar, în baza art. 333 C. proc. pen., a restituit cauza la parchet pentru completarea urmăririi penale. Prin aceiaşi decizie a fost revocată măsura arestării preventive a inculpatului şi s-a dispus punerea acestuia în libertate, de îndată.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că urmărirea penală efectuată în cauză este incompletă, existând o dualitate a probelor administrate, ce conduc la aprecieri diferite, fie în sensul agresării victimei de către inculpat, fie în sensul lovirii ei de către fraţii O.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că se impune: a) confruntarea persoanelor audiate în cauză, pentru eliminarea contrazicerilor existente între declaraţiile lor; b) confruntare părţii vătămate cu inculpatul I.E.N. şi martorii O.I. şi O.M.; c) confruntarea martorilor Ţ.V., E.R. şi C.L., atât cu inculpatul, cât şi cu O.I., O.M., O.Ş.L. şi partea vătămată C.M., pentru a se stabili unde anume se afla fiecare la momentul agresării victimei şi ce anume au văzut; d) efectuarea unei reconstituiri la faţa locului. S-a mai arătat că organele de urmărire penală vor trebui să încunoştinţeze avocatul inculpatului pentru a i se da posibilitatea de a participa la administrarea mijloacelor de probă.

VI. Procedura cu prilejul reluării urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi.

După restituirea cauzei la procuror, acesta a apreciat că martorii N.M., Ţ.V. şi E.R. au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările săvârşirii faptei din noaptea de 14 din 15 martie 1998, atunci când au fost audiaţi de către instanţele de judecată.

Ca atare, după restituirea cauzei, urmărirea penală s-a desfăşurat, concomitent, pe două planuri: 1) în Dosarul nr. 1399/P/1998 s-au reluat cercetările pentru completarea urmăririi penale faţă de inculpatul I.E.N. în ceea ce priveşte infracţiune de omor deosebit de grav, în sensul stabilit de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; 2) s-au efectuat acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă ori de instigare la mărturie mincinoasă, formându-se un nou dosar, cu nr. 2006/P/2006, faţă de martorii R. (fostă C.) L., N.M., Ţ.V. şi E.R.

Ulterior, prin ordonanţa procurorului din data de 25 august 2006 s-a dispus conexarea Dosarului nr. 2006/P/2006 la Dosarul nr. 13999/P/1998, apreciindu-se că acest lucru este necesar în interesul unei mai bune înfăptuiri a justiţiei, mai ales că între aceste dosare existau strânse legături.

În concret, în Dosarul nr. 1399/P/1998 s-au efectuat următoarele acte de urmărire penală:

a) s-au efectuat confruntări, în prezenţa avocatului, între:

- partea vătămată C.M. şi inculpatul I.E.N.;

- între partea vătămată C.M. şi martorii O.I., Ţ.V., O.Ş.M.;

- între martorii Ţ.V. şi O.I., Ţ.V. şi O.Ş.L., Ţ.V. şi O.Ş.M.;

- între inculpatul I. şi martorii Ţ.V., O.I., O.Ş.M.;

b) au fost audiaţi martorii B.V. şi Ţ.M.;

c) s-a efectuat o testare cu tehnica poligraf a martorului O.I., pentru detecţia psihologică a comportamentului simulat, constatându-se că la întrebările relevante ale cauzei, în cazul acestuia nu au fost evidenţiate modificări semnificativ caracteristice stresului emoţional; s-a încercat o testare similară şi a inculpatului I.E.N., însă acesta a refuzat în două rânduri;

d) s-a încercat audierea ca martor a numitului U.G., însă s-a constatat că nu mai este posibil acest lucru, întrucât a decedat;

e) la data de 18 iulie 2006 au fost reaudiaţi partea vătămată C.M. şi martorul Ţ.V., declaraţiile lor fiind înregistrate şi audio-video; ulterior, înregistrările acestor declaraţii au fost şi transcrise şi redate în procese-verbale;

f) tot la aceeaşi dată s-au efectuat confruntări între martorii Ţ.V., O.I., O.Ş.L. şi partea vătămată C.M., cât şi separat între martorul O.I. şi partea vătămată C.M. Avocatul inculpatului nu a fost prezent, deşi a fost încunoştinţat;

g) la data de 19 iulie 2006, în prezenţa avocatului inculpatului s-au efectuat confruntări între inculpatul I.E.N. şi martorii O.I., O.Ş.L., între inculpat şi partea vătămată C.M.;

h) a fost audiat inculpatul I.E.N.;

i) a fost audiată ca martor R. (fostă C.) L., declaraţia acesteia fiind înregistrată audio-video şi apoi redată şi în scris, prin procesul-verbal din 31 august 2006. Avocatul inculpatului nu a fost prezent, deşi a fost încunoştinţat;

j) s-a solicitat şi s-a obţinut un extras din registrul de naştere de la Primăria Târgu Frumos, după actul de naştere al numitului C.C.R., fiul martorei R. (fostă C.) L., din care a rezultat că acesta s-a născut la 1 octombrie 1997, tatăl său nefiind cunoscut, la data comiterii faptei deduse judecăţii, având cca. 5 luni şi jumătate.

În Dosarul nr. 2006/P/2006 s-au efectuat următoarele acte de urmărire penală:

a) au fost audiaţi în calitate de învinuiţi numiţii N.M., Ţ.V. şi R. (fostă C.) L.;

b) s-a ataşat o copie după certificatul de deces, la data de 13 septembrie 2005 a numitului E.R.;

c) în vederea verificării realităţii declaraţiilor învinuitului Ţ.V. cercetat pentru „mărturie mincinoasă”, la data de 12 iulie 2006, s-a efectuat o cercetare la faţa locului, în baza art. 129 C. proc. pen., în prezenţa acestuia, precum şi a martorului Ţ.M., a părţii vătămate C.M., fiecare din cei indicând locul unde au văzut victima căzută, cât şi locul unde se aflau fiecare dintre ei; s-a întocmit un proces-verbal în prezenţa unui martor asistent şi s-au efectuat fotografii judiciare;

d) a fost audiată, în două rânduri, în calitate de martor, numita C.M.;

e) au fost audiaţi martorii C.A. (fiica victimei), Ţ.M., O.I. şi E.A.;

g) s-au solicitat relaţii de la SC „E.S.” SRL - Târgu Frumos, care prin administratorul I.E. a comunicat că, în data de 14 martie 1998, societatea nu s-a aprovizionat cu materiale de construcţii şi că numitul Ţ.V. nu a fost angajat al societăţii şi nici nu a executat ocazional paza pentru această societate ori la imobilul din str. B.

După conexare s-a efectuat o expertiză psihiatrică a inculpatului, după care i s-a prezentat, în prezenţa avocatului, întregul material de urmărire, în două rânduri.

VII. A treia procedură pe fond în faţa Tribunalului Iaşi, ca urmare a celei de-a doua sesizări, prin rechizitoriul din 13 octombrie 2006 - prezentul dosar (Dosar nr. 17874/99/2006).

În baza acestui nou rechizitoriu (al doilea) din 13 octombrie 2006, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 18 octombrie 2006 sub nr. 17874/99/2006.

În cursul cercetării judecătoreşti, în acest ultim ciclu procesual, au fost audiaţi, în detaliu: a) inculpatul I.E.N., acesta depunând şi un memoriu; b) partea vătămată şi civilă C.M.; c) martorii propuşi de acuzare sau de inculpat Ţ.V., D.I., R.L., T.C., B.V., C.P. şi N.M.

În ceea ce-l priveşte pe martorul Ţ.V. faţă de acesta procurorul de şedinţă s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută şi pedepsit de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) Ca urmare a cercetărilor întreprinse de Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, prin rezoluţia dată în Dosarul nr. 2266/P/2007 la 22 iunie 2007 (comunicată în copie), s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Ţ.V. pe considerentul că „există o cauză de nepedepsire”, respectiv pentru că acesta şi-ar fi retractat (a se vedea copiile declaraţiilor acestuia date la parchet) declaraţia dată în faţa Tribunalului Iaşi. Raportat la această situaţie, instanţa a procedat la reaudierea martorului Ţ.V. care, în esenţă, şi-a menţinut declaraţia dată iniţial, precizând că „nu-şi aminteşte să fi fost la Parchet şi să fi dat declaraţii”.

La solicitarea inculpatului s-au solicitat precizări de la I.M.L. Iaşi pentru a preciza - în măsura în care este posibil - în completarea şi pe marginea raportului de necropsie din 6 mai 1998 (privind autopsia cadavrului numitului C.G.) dacă leziunile tanatogeneratoare evidenţiate în acest raport au putut fi produse cu un obiect contondent de tip „bocanc” sau a unui obiect contondent de tipul unui „pantof cu toc şi talpă subţire” ori cu alt tip de obiect contondent, precum şi mecanismul de producere a acestora (loviri de sus în jos, înainte-înapoi, prin călcare sau altfel), cât şi poziţia probabilă a agresorului faţă de victimă. Prin două adrese, ultima mai clară, din 7 octombrie 2007, I.M.L. Iaşi a făcut o serie de precizări în sensul solicitat.

În vederea clarificării antecedenţei penale a inculpatului s-au solicitat şi s-au ataşat la dosarul cauzei: a) copia Sentinţei penale nr. 797 din 02 noiembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 din 06 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare; b) fişa de cazier judiciar actualizată; c) copia sentinţei penale nr. 51 din 23 martie 1995 a Tribunalului Iaşi prin care acesta fusese condamnat în antecedenţă (precum şi a Deciziei penale nr. 55 din 25 mai 1995 pronunţate în recurs de Curtea de Apel Iaşi).

B. Cu privire la situaţia de fapt şi la aspectele de drept reţinute de tribunal.

În fapt,

În anul 1998, inculpatul I.E.N. era locuitor al satului Buznea, comuna Târgu Frumos (actualmente comuna Ion Neculce), judeţul Iaşi.

Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, întrucât prin Sentinţa nr. 51 de la 23 martie 1995 a Tribunalului Iaşi (modificată doar în latura civilă prin Decizia penală nr. 55 de la 25 mai 1995 a Curţii de Apel Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 de la 3 aprilie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie) a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru comiterea, în timpul minorităţii, mai exact la data de 20 martie 1993 a trei infracţiuni concurente de tentativă la omor, viol şi tâlhărie. Inculpatul a fost liberat condiţionat din executarea acestei pedepse la data de 12 noiembrie 1997, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 1016 zile.

Victima C.G. (în vârstă de 43 de ani) şi soţia acestuia, partea civilă C.M. locuiau, în anul 1998, în oraşul Târgu Frumos, str. B., judeţul Iaşi, cei doi având împreună 9 copii, din care, la data comiterii faptei, doi erau minori. Soţii C. aveau o situaţie materială precară, ambii fiind persoane fără ocupaţie şi neşcolarizate.

La data de 14 martie 1998, partea civilă C.M. (potrivit declaraţiilor sale), împreună cu o fiică, a fost la cerşit în municipiul Iaşi, întorcându-se cu trenul în oraşul Târgu Frumos, la domiciliu, în jurul orelor 16:00. Seara, până în jurul orelor 21:00, membrii familiei C. au luat cina, iar cei doi soţi şi fiul lor major, C. au consumat împreună ½ litru de votcă.

În jurul orelor 23:00 - 24:00, soţii C. s-au hotărât să meargă împreună spre barul „G.” amplasat în oraşul Târgu Frumos, pe str. B., întrucât victima dorea să-şi cumpere ţigări. Pentru că nu aveau bani, victima - potrivit declaraţiilor părţii vătămate C.M. - a luat cu ea nişte portocale (obţinute la cerşit), cu intenţia de a le vinde sau de a le da la schimb pentru ţigări. Soţii C. au plecat spre barul respectiv, în intervalul orar 0:00 - 01:00.

În seara aceleiaşi zile de 14 martie 1998, martorul O.I. (atunci în vârstă de 16 ani) şi fratele său, martorul O. (actualmente, prin căsătorie, O.Ş.) M. (atunci în vârstă de 19 ani), ambii având, în sat, porecla de „B.” au hotărât să meargă la discoteca ce se organiza de regulă în satul Buznea, la disco-barul „M.”. Ca atare, cei doi fraţi - care locuiau la acea dată, în satul Buznea, comuna Târgu Frumos (actualmente comuna Ion Neculce), în jurul orelor 22:00 au plecat de la domiciliu spre discotecă, pe traseu trecând şi pe la locuinţa, din acelaşi sat, a verişorului lor, inculpatul I.E.N., zis „E.” (atunci în vârstă de 22 de ani), invitându-l să meargă şi el la discotecă. Inculpatul a fost de acord şi le-a solicitat acestora să-l aştepte să se îmbrace. În prealabil, martorul O.Ş.M. vorbise şi cu prietena sa, martora Ş.L. (atunci în vârstă de 19 ani) să-l însoţească la discotecă, aceasta fiind de acord. Întrucât ea locuia în vecinătatea casei sale, martorul O.Ş.M. a trecut, mai întâi, pe la locuinţa sa, convenind să se întâlnească apoi în stradă, în apropierea clădirii fostei C.A.P., situată vis-a-vis de locuinţa inculpatului I., ceea ce s-a şi întâmplat.

În jurul orelor 21:15, cei patru tineri, respectiv fraţii O., martora Ş.L. şi inculpatul I.E.N. au plecat împreună spre disco-barul sus-indicat. În momentul în care au ajuns aici au constatat că acesta era închis, astfel încât, de comun acord, cei patru tineri au plecat din satul Buznea, au traversat bariera de cale ferată dublă, ce despărţea satul de oraş şi s-au îndreptat spre barul „B.B.” situat în centrul oraşului Târgu Frumos (bar administrat de numitul B.), unde au ajuns în jurul orelor 23:00. Aici, tinerii au stat cca. 30 de minute, interval în care băieţii au consumat câte o bere, iar fata un suc.

În jurul orelor 23:30, cei patru tineri au plecat spre domiciliile lor din satul Buznea, dar pe traseu, pe str. B., s-au oprit, în jurul orelor 23:45, la barul non-stop, denumit „G.” (administrat de numitul A.G. şi cunoscut anterior şi sub denumirile de „R.” ori ";L.S.” -, în care atmosfera de voie bună era asigurată de regulă, de o formaţie de muzicieni, angajaţi special în acest scop. Din compunerea acestei formaţii făceau parte mai multe persoane, printre care şi martorii C.P. şi B.V. În bar, se afla şi fratele martorului C.P., numitul C.D. şi el membru al formaţiei. În declaraţia sa, din cursul urmăririi penale martorul C.P. a susţinut că, în acea seară la cunoscut efectiv pe inculpatul I.E.N., zis „E.”, „cineva” prezentându-i-l ca fiind „cel mai tare din Buznea”.

În acest bar, în care erau mai mulţi clienţi-consumatori, băieţii din grup au consumat bere, iar fata suc şi, probabil, şi 100 ml lichior, toţi stând la aceeaşi masă. La un moment dat, la masa acestora a venit martorul T.C. cu prietena sa, C.R., primul cunoscându-se cu inculpatul şi vorbind ceva cu acesta. Grupul celor patru tineri a stat în acest bar până în jurul orelor 1:00 - 1:15 (interval în care fraţii O. au jucat şi la aparatele de jocuri mecanice amplasate în bar), când martorei Ş.L. i s-a făcut rău, a ieşit afară şi a vomat. Prietenul ei, martorul O.Ş.M. a ieşit cu ea afară. După ce şi-a revenit, martora şi prietenul ei au reintrat în bar, dar a comunicat celorlalţi băieţi din grup că nu se simte bine. În aceste condiţii, cei patru tineri s-au hotărât să plece spre casele lor.

Până la acest moment al evenimentelor întâmplate în noaptea de 14/15 martie 1998, declaraţiile inculpatului I.E.N. şi ale martorilor O.I., O.Ş.M. şi O.Ş.L. se coroborează între ele.

În acea seară cei patru tineri erau îmbrăcaţi şi încălţaţi în linii mari, după cum urmează: 1) inculpatul I.E.N. purta o geacă din cojoc de culoare maro cu blană până în talie şi cu guler alb, pantaloni de „culoarea piersicii deschise” (verde), o maletă neagră, pantofi de culoare neagră, cu toc şi talpă subţire şi nu avea nimic pe cap; 2) martora Ş.E. purta o fustă scurtă (mini-jup) din stofă de culoare maro, ciorapi şi pantofi cu toc de culoare neagră, precum şi un pulover de culoare albă şi o geacă tip F. de culoare neagră; 3) martorul O.Ş.M. purta o geacă de tercot de culoare vişinie, pantaloni de culoare gri închis din acelaşi material, ghete din piele de culoare neagră, iar pe cap avea o şapcă de culoare neagră; 4) martorul O.I. purta o geacă din fâş peste care avea o vestă de culoare verde cu glugă, blugi albaştri şi bocanci din piele de culoare neagră, iar pe cap acea şapcă similară celei a fratelui său.

Cei patru tineri au ieşit cam în acelaşi timp din barul „G.”, odată cu ei ieşind şi martorul T.C. cu prietena lui C. (aceasta, în acea perioadă lucra ori lucrase până în curând, în calitate de barman la respectivul bar, dar în acea seară nu era de serviciu). În faţa barului, I.E.N. a mai stat câteva minute de vorbă cu martorul T.C. În faţa barului se mai aflau şi martorii C.P. şi B.V. care fumau câte o ţigară. Lângă aceştia se afla şi martorul C.D., zis „N.”, care a aruncat un chiştoc de ţigară spre grupul celor patru tineri, unul dintre băieţii din grup enervându-se şi intenţionând să-l agreseze fizic pe martor. Au intervenit însă martorii B.V. şi T.C., iar unul din băieţii din grupul celor patru i-a spus amicului lor nervos - care, se parte, că era inculpatul I. - „Haide E. nu mai face panaramă!”. În aceste condiţii conflictul iniţiat doar la nivel verbal s-a stins. Trebuie precizat că existenţa acestui conflict minor la barul „G.”, în care a fost implicat inculpatul I.E.N. a fost confirmat, în declaraţiile lor de mai mulţi martori, respectiv: Ş.L., B.V. ş.a.

Apoi, grupul celor patru tineri (inculpatul şi martorii O.) a plecat spre satul Buznea, către domiciliile lor. De la bar, împreună cu grupul celor patru tineri a mers cca. 60 - 70 m şi martorul B.V., după care s-a despărţit de ei, oprindu-se la domiciliul său. În concret, în faţă mergeau martorii O.I., O.Ş.M. şi O.Ş.L., inculpatul împreună cu martorul B.V. venind la câţiva zeci de metri din urmă. După ce s-a despărţit de martorul B.V., inculpatul a grăbit pasul şi i-a ajuns pe martorii O., în apropierea pasajului de trecere la nivel cu calea ferată. De aici grupul celor patru tineri (care ieşise anterior din barul „G.”), a continuat să se deplaseze pe strada B. din oraşul Târgu Frumos spre satul Buznea, pe partea dreaptă a străzii, cam pe aceiaşi linie, în următoarea ordine: 1) spre marginea din dreapta a străzii se deplasa martora O.Ş.L.; 2) lângă aceasta era prietenul său, martorul O.Ş.M., care era ţinut de braţ de aceasta; 3) al treilea spre axul străzii mergea inculpatul I.E.N.; 4) ultimul înspre axul drumului se deplasa martorul O.I.. Drumul tinerilor dinspre barul respectiv spre domiciliile lor din satul Buznea trecea pe la o barieră de cale ferată.

De la barul „G.” până la liniile de barieră de cale ferată (adică un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată) este o distanţă de cca. 250 - 300 m. Trebuie precizat că prin acea locaţie trecea o linie dublă de cale ferată (pe 2 sensuri). Pasajul de trecere la nivel cu calea ferată avea o lungime de 12 m şi o lăţime de 7 m, fiind betonat, între liniile de cale ferată fiind montate dale de beton. Pasajul era prevăzut, la acea dată, cu avertizor acustic şi luminos, precum şi cu două semibariere. Distanţa dintre cele două sensuri ale căii ferate era de 2,70 m, iar distanţa totală între prima şi ultima şină de cale ferată (din cele patru) era - potrivit schiţelor şi măsurătorilor făcute cu prilejul cercetărilor la faţa locului - de cca. 6 m.

Cei patru tineri au traversat bariera de cale ferată spre satul Buznea (denumită şi „bariera Buznea”), iar la cca. 5 - 10 m de această barieră s-au întâlnit cu soţii C., care se deplasau pe partea stângă a şoselei (raportat la sensul lor de deplasare, respectiv partea dreaptă - pentru cei patru tineri) şi care - aşa cum s-a arătat mai sus - se îndreptau către acelaşi bar „G.” cu intenţia de a-şi cumpăra ţigări.

La acel moment (al întâlnirii) inculpatul mergea împreună cu martorul O.I., iar în faţa acestora, la câţiva metri, mergeau O.Ş.M. şi O.Ş.L.

La momentul întâlnirii, martorul O.Ş.M. avea o ţigară în mână din care fuma, lucru care a fost observat de către victima C.G., care i-a cerut martorului să-i dea şi lui o ţigară.

Martorul O.Ş.M. i-a răspuns victimei C.G. că nu mai are alte ţigări, a mai tras un fum din ţigara pe care o avea în mână, după care i-a oferit-o victimei, cel mai probabil aruncând-o spre aceasta. În acest timp, inculpatul I.E.N. şi martorul O.I., au ajuns şi s-au oprit lângă cei ce discutau pe tema solicitării de ţigări. Victima i-a reproşat martorului O.Ş.M. faptul că i se dă doar un „chiştoc” şi l-a înjurat, după care s-a aplecat totuşi să ia restul de ţigară, moment în care martorul, iritat că a fost insultat, i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona abdominală, în urma căruia victima a căzut în şezut.

Imediat victima C.G. s-a ridicat şi a început să se fugă spre oraşul Târgu Frumos, trecând liniile cale ferată, în direcţia barului „G.” şi proferând înjurături, la adresa grupului de tineri. În momentul în care victima a fost lovită, soţia acesteia, partea civilă C.M. a început să protesteze, să vocifereze şi a fugit, la rându-i, spre bariera de cale ferată.

Ambii soţi C. vociferau şi vorbeau succesiv, atât în limba română, cât şi în limba rromanes (cei doi fiind de etnie rromă).

Auzind înjurăturile şi constatând că soţii C. nu au încetat să-i insulte pe toţi din grup, inculpatul I.E.N. s-a întors şi a început să alerge spre victimă şi soţia acesteia.

Partea civilă C.M., văzând că ea şi soţul sunt urmăriţi, a trecut doar prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcţia Paşcani, iar, după aproximativ 20 metri, a traversat şi cealaltă linie spre Târgu Frumos, coborând în dreapta, într-un stufăriş de lângă calea ferată. Aici era şi un canal cu apă, iar partea vătămată, după cum a declarat s-a udat la picioare cu această ocazie. De aici, pe o poartă, a intrat în incinta Centrului de colectare a laptelui (fostul „I.C.I.L”), amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici, a ieşit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soţul ei era căzut şi lovit dincoace de bariera de cale ferată (spre oraşul Târgu Frumos), iar pe cei trei tineri şi fata care-i însoţea aflându-se dincolo de calea ferată şi fugind înspre satul Buznea.

Între timp, inculpatul I.E.N. ajunsese victima, după ce aceasta trecuse deja liniile de cale ferată spre Târgu Frumos, respectiv la cca. 7 - 8 m de calea ferată (la cercetarea la faţa locului sau fost identificate urme de culoare brun-roşcat - sânge, la 7,60 m de prima şină de cale ferată) şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul, în urma căreia victima a căzut cu faţa în sus.

Imediat apoi, inculpatul a început să-i aplice victimei lovituri puternice cu picioarele, în special peste cap, faţă şi gât. În acest timp, martorii O.I., O.Ş.M. şi O.Ş.L., care rămăseseră în apropierea locului unde se întâlniseră iniţial cu victima (deci dincolo de bariera de cale ferată), se uitau de la o distanţă de aproximativ 15 - 29 metri. Toţi trei au declarat că l-au văzut pe inculpatul I. aplicându-i mai multe lovituri victimei căzut, de sus în jos, cu piciorul, în zona capului.

Martorul O.Ş.M. a strigat la inculpat să-l „lase în pace pe ţigan” (referindu-se la victimă şi la etnia sa) şi să meargă spre casă, după care, văzând că inculpatul I.E.N. nu s-a oprit din lovit victima, a vrut să se ducă să-l oprească, însă prietena sa, care-l ţinea de braţ, nu i-a dat voie. În aceste condiţii, martorul O.Ş.M. i-a spus fratelui său, martorul O.I., să meargă el şi să-l ia pe inculpat acasă.

Martorul O.I. s-a deplasat spre locul unde inculpatul i-a aplicat lovituri victimei, a strigat la acesta şi l-a tras de mână, iar inculpatul I.E.N. a încetat să mai lovească victima, plecând, grăbit, împreună cu martorul, spre localitatea Buznea. Cei doi au traversat bariera de cale ferată şi i-au ajuns din urmă pe martorii O.Ş.M. şi O.Ş.L. Cei patru tineri s-au deplasat apoi spre locuinţele lor, fraţii O. ajungând acasă în jurul orelor 01:45. Cei trei martori O. au susţinut că, pe drumul spre casă, inculpatul era nervos şi a afirmat „că-i va omorî pe toţi ţiganii”, după care le-a solicitat să nu spună nimănui despre agresarea bărbatului respectiv.

Vizibilitatea în zona în care victima a fost agresată era parţială, fiind asigurată de luminile intermitente de pe stâlpul indicator de la trecerea la nivel cu calea ferată, precum şi de lumina ce provenea de la un bec de neon amplasat pe un stâlp din reţeaua de electricitate, stâlp ce se afla la cca. 35 - 40 m de bariera de cale ferată înspre oraşul Târgu Frumos. Deşi era iarnă nu era zăpadă (din planşele foto se observă doar câteva „pete” izolate de zăpadă).

Între timp, aşa cum s-a arătat, soţia victimei, partea civilă C.M. a traversat curtea Centrului de Colectare a Laptelui (I.C.I.L.), a ieşit în stradă şi s-a îndreptat spre barieră, întrucât a văzut că soţul său era căzut. În timp ce se deplasa spre barieră, a văzut când grupul din care făcea parte inculpatul, se îndepărta grăbit, deplasându-se spre satul Buznea. Partea civilă C.M. şi-a data seama că soţul său era într-o stare gravă, ca urmare a loviturilor aplicate şi a început să ţipe. I-a pus mâna la cap victimei şi i-a ridicat capul, murdărindu-se de sânge.

Imediat apoi, partea civilă C.M. s-a deplasat în apropiere (în direcţia centrului oraşului Târgu Frumos) la Staţia de Reşapare a SC „M.” S.A. Iaşi, cu intenţia de a-i cere paznicului de serviciu la această unitate să anunţe telefonic ambulanţa.

S-a impus precizarea că Staţia de Reşapare este situată pe str. B. din oraşul Târgu Frumos, la o distanţă de cca. 100 m de bariera de cale ferată, respectiv pe cealaltă parte a străzii raportat la clădirea I.C.I.L.-ului. În acea seară, paznic de serviciu la Staţia de Reşapare era martorul D.I., care stătea într-o cabină amplasată lângă poartă şi special amenajată pentru paznici. Potrivit acestui martor, între această staţie şi bariera de cale ferată, la cca. 40 m de barieră, era amplasat un stâlp de electricitate pe care era montat un bec de neon, ce era în funcţiune. Martorul a susţinut că, mai înainte ca partea civilă să vină la cabina sa şi să-i ceară să anunţe ambulanţa, a auzit gălăgie şi înjurături pe stradă, motiv pentru care a ieşi să vadă ce se întâmplă. A observat înspre bariera de cale ferată silueta uneia sau a două persoane, pe care nu le-a putut recunoaşte pentru că erau prea departe, iar vizibilitatea scăzută. Nu şi-a dat seama ce se întâmplă acolo, motiv pentru care a reintrat în cabina de pază. Martorul a susţinut că nu a dat prea mare importanţă la ceea ce auzise, deoarece pe acea stradă, pe care erau amplasate trei baruri, „în mod obişnuit, noaptea, au loc altercaţii, bătăi, scandaluri”.

Partea civilă C.M. a ajuns la cabina de pază de la Staţia de reşapare, unde se afla martorul D.I., cam la cca. 15 minute după ce acesta reintrase în cabină. Cu această ocazie, martorul a văzut că partea civilă era murdară de sânge pe mâini şi a aflat de la aceasta că „trei băieţi din Buznea” i-ar fi bătut soţul, care este în stare gravă. Martorul i-a comunicat părţii civile că nu poate suna la ambulanţă, întrucât telefonul unităţii era încuiat.

În aceste condiţii, partea civilă C.M. s-a reîntors spre bariera de cale ferată, la locul unde era căzută victima. La câteva minute, lângă ea a ajuns martorul C.D., zis „N.” (muzicant în formaţia barului „G.” şi fratele victimei), care, văzând ce s-a întâmplat, a alergat până la cabina de pază a martorului DI., cerându-i să sune telefonic la ambulanţă. Aflând că nu era posibil acest lucru, martorul C.D., zis „N.” s-a deplasat înspre centrul oraşului, solicitând ajutorul unor gardieni publici, care au venit la faţa locului.

Practic, martorul C.D., zis „N.” s-a deplasat spre barul „G.”, unde l-a găsit pe gardianul Ţ.M., care era de serviciu în acea zonă, precum şi pe un coleg de-al acestuia. Martorul Ţ.M. (şi colegul său) s-a deplasat imediat în locul unde avusese loc agresiunea, unde a găsit-o pe partea civilă C.M., plângând şi ţinând capul victimei în mâini.

Faptul că acest martor era de serviciu în acea seară a fost confirmat, în unele din declaraţiile lor din anul 1998, şi de martorii O. (în special de O.Ş.L., care a arătat că atunci când au plecat toţi patru spre barul „B.B.” s-au întâlnit cu doi gardieni publici pe stradă, martorii O. şi inculpatul vorbind cu unul dintre ei, pe nume Ţ., întrucât acesta era verişor cu cei trei).

Martorul Ţ.M. (căruia i se mai spune şi „M.”) a fost audiat în cauză, pentru prima dată, abia la reluarea urmăririi penale, depoziţia sa fiind elocventă. Astfel, acesta a susţinut, printre altele, că: a) se afla în barul G. cu colegul său şi beau o cafea, când au fost anunţaţi de o persoană că la bariera de cale ferată „moare cineva”; b) s-au îndreptat înspre acel loc, drumul de la bar la bariera de cale ferată fiind în curbă, astfel încât de la bar nu se putea vedea până la barieră; c) când a ajuns la faţa locului a văzut un bărbat căzut, iar, lângă el, o femeie care plângea şi-i ţinea capul în mână, sub care era o „baltă de sânge”; d) „femeia a spus că soţul ei a fost bătut de un tânăr dintr-un grup de patru persoane”, spunând că nu-i cunoaşte şi că aceştia au plecat spre satul Buznea; e) victima nu vorbea şi era puternic lovit în zona feţei, unde era ”plin de sânge”; f) a anunţat imediat poliţia şi ambulanţa prin intermediul staţiei de emisie-recepţie din dotare; g) ambulanţa a ajuns destul de repede şi a preluat victima; h) a doua zi, dimineaţa, în jurul orelor 9:20 a fost trezit din somn de mama sa, pentru că era căutat de numita I.M., mama inculpatului; martorul a precizat că „am fost surprins s-o văd pe aceasta la mine acasă, pentru că eram certaţi cu familia I. şi nu vorbeam de cca. 7 ani”; i) mama inculpatului l-a întrebat despre incidentul din seara trecută, moment în care martorul şi-a amintit că în seara precedentă îl văzuse pe inculpat, cu 2 băieţi şi o fată, pe stradă, discutând „în treacăt cu ei” dintre cei patru „I.E.N. fiind cel mai înalt”; j) mama inculpatului, care era „speriată şi tremura” i-a spus că „dacă ştii ceva (despre incident) să taci din gură, să nu spui nimic la nimeni!”; k) în anul 2004, după eliberarea inculpatului din penitenciar, acesta i-a transmis, printr-o altă persoană „să aibă grijă de fata sa”, lucru pe care el l-a perceput ca „pe o ameninţare indirectă”; l) după arestarea, în anul 2000 a inculpatului a văzut-o de mai multe ori pe soţia victimei pe la locuinţa tatălui inculpatului; m) după ce inculpatul a fost prins „s-a auzit prin oraş că, de fapt, tot timpul a stat ascuns în beciul părinţilor săi”, iar „când a fost ridicat de poliţie l-am văzut şi eu pe inculpat: avea barbă mare şi plete”; n) „C.L. a fost prietenă şi cu I.E.N. (...)”.

În jurul orelor 2:00 - 2:30 la faţa locului a ajuns o maşină a ambulanţei care a preluat victima şi a transportat-o la Spitalul Clinic de Neurochirurgie Iaşi, unde a fost internată la orele 3:45 cu diagnosticul „contuzie cerebrală difuză; criză comiţială de tip grand-mal; stare de ebrietate (agresiune)”. În ciuda intervenţiilor medicilor, în aceeaşi dimineaţă a zilei de 15 martie 1998, în jurul orelor 9,20 victima a decedat.

În urma necropsiei efectuate asupra cadavrului victimei C.G., medicul-legist din cadrul L.E.M.L Iaşi, prin raportul de constatare medico-legală din 6 mai 1998 a concluzionat că: „1) Moartea numitului C.G. a fost violentă; 2) Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă comei cerebrale traumatice secundară hematoamelor intracerebrale, contuziei şi dilacerării cerebrale, hemoragiei perintroculare, contuziei pontine şi fracturilor craniene; 3) Leziunile tanatogeneratoare au putut fi produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral şi facial prin lovire activă cu obiecte contondente; 4) Fractura cornului stâng a osului hioid cu infiltrarea hemoragică a ţesuturilor moi perihiodiene atestă comprimarea regiunii latero-cervicale stângi cu corp dur sau lovirea activă a acestuia cu corp dur, neavând caracter tanatogenerator; 5) Fractura şi fisura costală au putut fi produse cel mai probabil în cadrul manevrelor de resuscitare cardiacă externă; 6) Celelalte leziuni prezentate de sus-numitul (echimoze, excoriaţii, plăgi contuze, chemozis, luxaţii şi expulsii dentare postraumatice) nu au avut caracter tanatogenerator şi, în cazul supravieţuirii victimei, ar fi necesitat 14 - 15 zile îngrijiri medicale pentru vindecare; 7) În momentul decesului sângele victimei conţinea 0,33 % alcool etilic; 8) Sângele victimei aparţine grupei sanguine O.I.”.

Comisia de Avizare şi Control din cadrul L.E.M.L Iaşi a avizat acest raport de expertiză, comunicând avizul din 15 mai 1998 încă din cursul urmăririi penale.

În cursul cercetării judecătoreşti, aşa cum s-a arătat mai sus, la cererea inculpatului s-au solicitat o serie de lămuriri de la I.M.L. Iaşi pentru a preciza în măsura în care este posibil, în completarea şi pe marginea Raportului de necropsie nr. 228/C din 6 mai 1998 (privind autopsia cadavrului numitului C.G.) tipul mijlocului sau obiectului contondent cu care a fost lovită victima, precum şi mecanismul de producere a leziunilor tanatogeneratoare.

Prin adresa din 7 octombrie 2007, Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. Iaşi a comunicat instanţei următoarele: a) cadavrul victimei C.G. prezenta la examenul extern echimoze „în ochelari”, plagă contuză intersprâncenară, suprasprâncenară, înfundare nazală, excoriaţie mentonieră, plagă şi echimoză a buzei inferioare şi superioare, precum şi excoriaţii şi echimoze ale umărului drept, braţului drept, antebraţului stâng, genunchiului stâng; b) forma morfologică a acestor leziuni nu permit a le diferenţia cu ce fel de încălţăminte au fost produse, nici modul lor de producere şi nici poziţia victimă-agresor; c) echimozele şi excoriaţiile se puteau produce, atât prin mijloace contondente (lovire cu pumnii şi picioarele încălţate), cât şi prin obiect contondente (piatră, băţ); d) din aspectul leziunilor, nu se poate deduce dacă s-au produs „de sus în jos, înainte-înapoi sau prin cădere”, toate alternativele de producere fiind posibile; e) răsunetul lezional intern ce a constituit cauza morţii (leziuni complexe meningo-cerebrale) atestă că, indiferent de tipul de leziuni externe oro şi cranio-cerebrale, acestea şi-au asumat acţiunea în rezultatul produs (oprirea funcţiilor cerebrale), fiind deci în afara posibilităţilor ştiinţifice de a deduce care din ele a fost direct legală cauzal de acest rezultat.”

A doua zi, duminică, 15 martie 1998, în jurul prânzului fraţii O.I. şi O.M.P. s-au întâlnit cu inculpatul I.E.N. la un bar din satul Buznea. A fost ultima dată când martorii l-au văzut pe inculpat. În seara aceleiaşi zile, fraţii O.I. şi O.Ş.M. au mers la discoteca „M.” din localitatea Buznea, unde de la mai mulţi tineri au aflat, că în noaptea precedentă, lângă bariera de cale ferată a fost bătut un bărbat, care ulterior a fost transportat în Iaşi la un spital unde a decedat. Martorul O.Ş.M. a aflat acest lucru, mai întâi, de la gardianul public Ţ.M. Cei doi martori şi-au dat seama despre cine este vorba şi, în aceste condiţii, au plecat spre casă.

În data de 16 martie 1998, inculpatul I.E.N. a fost căutat de organele de urmărire penală la domiciliu, constatându-se că acesta este plecat. Tatăl inculpatului a comunicat anchetatorilor, cu acea ocazie, că fiul lui plecase de la domiciliu din după-amiaza zilei de 15 martie 1998, în loc necunoscut (a se vedea procesul-verbal întocmit cu acest prilej). Inculpatul nu a putut fi găsit, sustrăgându-se cercetărilor. În aceste condiţii, la data de 4 septembrie 1998, procurorul a pus în mişcare acţiunea penală faţă de inculpat şi a emis un mandat de arestare a acestuia, în lipsă.

Inculpatul a fost depistat abia la data de 14 februarie 2000, când s-a şi pus în executare mandatul de arestare în lipsă. La data de 16 februarie 2000, s-a încercat a i se lua prima declaraţie inculpatului, ocazie cu care i s-a adus la cunoştinţă învinuirea şi când acesta nu a dorit să dea declaraţie.

După cum a rezultat din declaraţiile sale, inculpatul a adoptat o poziţie procesuală necorespunzătoare şi oscilantă, nerecunoscând fapta imputată şi încercând să transfere orice responsabilitate în sarcina martorilor O.I. şi O.Ş.M. Principala sa apărare a constat în aceea că el se deplasa din urma martorilor O., când, la un moment dat, l-a văzut pe O.I. lovind victima care era căzută, el intervenind şi oprindu-l pe agresor.

Inculpatul a negat constant orice implicare în agresarea victimei s-a sustras cca. 2 ani urmăririi penale (fără a oferi explicaţii plauzibile pentru acest comportament) şi şi-a făcut succesiv apărări necredibile. Între propriile sale declaraţii există inadvertenţe semnificative privitoare la: 1) barurile prin care a fost în acea seară; 2) numărul persoanelor cu care a ieşit din bar şi cu care şi-a continuat drumul; 3) locul unde se aflau martorii O. ori partea vătămată C.M. - ba la 3 m, ba pe terasamentul căii ferate la 8 m, în dreapta; 4) persoanele care au agresat victima (în cele mai multe depoziţii a susţinut că doar O.I. a făcut acest lucru, dar în două a precizat fie expres, fie a sugerat că şi O.M. ar fi lovit-o) ş.a.

Mai mult, prin intermediul familiei sale, în special a mamei, inculpatul şi-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane, care nu au fost la faţa locului şi nu au perceput incidentul (este vorba de martorii R. (fostă C.) L., N.M., Ţ.V. şi E.R.) să dea declaraţii mincinoase în cauză. Se remarcă ca o trăsătură generală că nicio altă persoană dintre cele audiate în cauză, nici chiar inculpatul, nu au confirmat prezenţa la locul incidentului a vreunuia dintre aceşti patru martori, ultimii trei susţinând că erau fie ascunşi, fie în locuri întunecate, de unde nu puteau fi văzuţi de nimeni.

În plus, tot prin aceleaşi mijloace, inculpatul şi familia sa, au influenţat şi declaraţiile părţii vătămate, care au evoluat de la precizarea faptului că nu a văzut care dintre „cei trei băieţi” i-a lovit soţul, până la a indica - în ultimele declaraţii - cu detalii, persoane care a făcut acest lucru şi a precizat că, în mod cert, inculpatul nu a lovit victima. Se remarcă şi inconstanţa părţii vătămate în declaraţiile sale.

Nu în ultimul rând, în acelaşi scop, al consolidării apărării făcute, inculpatul, tot prin intermediul mamei sale, a încercat să influenţeze şi alţi martori, elocvente în acest sens fiind declaraţiile martorului Ţ.M.

Versiunea susţinută de inculpat - după cum s-a arătat mai sus şi după cum s-a detaliat şi în cele ce urmează a fost infirmată categoric de analiza coroborată a mijloacelor de probă administrate.

Inculpatul nu şi-a asumat niciun moment responsabilitatea faptei comise. Potrivit rapoartelor de expertiză medico-legale întocmite în cauză, inculpatul I.E.N. „nu prezintă tulburări psihice şi a săvârşit fapta de care a fost acuzat cu discernământ”.

- În concret, la data de 22 februarie 2000, inculpatul I.E.N. a fost audiat efectiv, pentru prima dată, în prezenţa avocatului ales, prilej cu care a declarat, printre altele, că: a) nu recunoaşte fapta imputată; b) a confirmat integral situaţia de fapt relatată în declaraţiile lor de cei trei martori O., până la momentul ieşirii din barul „G.”; c) a ieşit din acest bar împreună cu cei trei martori O., dar el a mai rămas cca. 5 minute în faţa barului unde a mai discutat cu doi tineri: unul cu prenumele de „C.”, iar celălalt cu porecla de „C.” (acesta fiind muzicant la bar); d) s-a deplasat apoi spre casă împreună cu cei doi tineri cca. 15 - 20 m, iar aceştia s-au întors înapoi; e) el şi-a continuat drumul „după verişorii săi”, iar când a ajuns la bariera de cale ferată l-a văzut „pe O.I. cum bătea un ţigan, ce era căzut cu faţa în sus”, verişorul său, lovind victima „cu talpa piciorului peste faţă”; f) la o distanţă de cca. 3 m a văzut-o pe soţia victimei care „ţipa” şi cerea agresorului să înceteze, el spunându-i acesteia „să fugă în stuf, pentru a nu fi bătută, ceea ce ea a şi făcut”; g) martorul O.I. a lovit victima şi în prezenţa sa, oprindu-se doar când el şi ceilalţi doi martori l-au tras de mână; apoi, cu toţii au plecat spre casă, lăsând victima căzută; h) în prezenţa sa victima „a fost bătută doar de O.I.”; pe drum, fraţii O. i-au spus că-şi vor spăla ghetele de sânge; a văzut că „Ghetele lor şi ale L. erau murdare de sânge”; i) el era încălţat în acea noapte cu o pereche de pantofi din piele, cu talpa de cauciuc, uşori şi flexibili; j) pe data de 16 martie 1998 a plecat ilegal în Serbia, întorcându-se pe data de 10 februarie 2000, iar după această dată s-a ascuns la domiciliu, în subsolul casei, sub pardoseala sufrageriei; k) pe 12 februarie 2000 a fost vizitat la domiciliu de martora C.L. care i-a spus că ar fi aflat de la O.M., că de fapt, fratele acestuia ar fi „vinovat de moartea victimei”.

Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală (în prima fază de urmărire penală), inculpatul a susţinut că victima ar fi fost „omorâtă de ambii fraţi O.”.

Cu ocazia audierii, la data de 2 noiembrie 2000 (Dosar nr. 8591/2000), de Tribunalul Iaşi, inculpatul a făcut, în esenţă aceleaşi susţineri, precizând că: a) nu a văzut-o la faţa locului, pe C.L. şi nici alte persoane; b) fraţii O. purtau blugi şi şepci; c) martorii O.M. şi Ş.L. era la cca. 3 m de locul unde victima era agresată; d) în acea seară el a consumat cca. 2 beri.

La reluarea urmăririi penale, inculpatul şi-a menţinut aceiaşi poziţie, făcând printre altele succesiv (cu prilejul audierii şi confruntărilor) următoarele precizări: a) în acea noapte cei trei martori O. au plecat din barul „G.” înaintea sa, el rămânând şi mai „discutând puţin cu o persoană din bar”, după care a „plecat pe strada B., după verişorii săi”, b) în timp ce O.I. lovea victima, O.M. o fugărea pe partea civilă C.M.; c) după ieşirea din barul „G.” el s-a întâlnit cu martorul B.V. cu care a discutat cca. 1 - 2 minute, după care a plecat împreună cu acesta spre casă, despărţindu-se după o distanţă de cca. 100 m; d) când el s-a apropiat de calea ferată l-a văzută pe O.I. lovind victima căzută, iar pe ceilalţi doi martori (O.M. şi Ş.L.), aflându-se între liniile de cale ferată, la cca. 10 m distanţă de locul agresiunii; o femeie, care striga, se afla la cca. 10 m de victimă, înspre Paşcani, după ce l-a luat pe O.I. de lângă victimă l-a văzut pe O.M. „făcând câţiva paşi spre acea femeie, dar, la cerere sa, „s-a întors”; e) „când m-am apropiat l-am văzut pe O.I. lovind cu piciorul o persoană căzută (...) pe stradă, dincoace de barieră, spre oraş, la cca. 5 m de calea ferată (...) în apropiere, tot trecută de calea ferată, dar aflată pe terasamentul căii ferate, partea spre Paşcani (în dreapta pe direcţia mea de mers), se afla, cam la 8 m de şosea, o femeie care ţipa (...) Ş.L. era trecută de calea ferată, cam la 5 m, iar O.M. era între liniile de cale ferată şi mergea spre soţia victimei”.

În acest ultim ciclu procesual, inculpatul I.E.N. a declarat, printre altele că: a) nu recunoaşte fapta imputată şi şi-a menţinut toate declaraţiile anterioare; b) în acea seară a plecat cu cei trei martori O., la discotecă, dar pentru că nu s-a mai organizat, s-au dus la barul „G.” din Târgu Frumos, fără a mai trece pe la alte baruri (nu a fost în barul lui Blaj; c) după cca. o oră de stat în bar, el şi cei trei martori O. au plecat spre casă; din bar au ieşit odată cu ei şi numiţii B.V. (care cânta la vioară în formaţia barului) şi T.C., ce era însoţit de o fată pe nume C.; d) aceste două ultime persoane au plecat într-o direcţie opusă celei în care el s-a deplasat apoi spre casă; e) după ce a ieşit din bar, el şi martorul B.V. au stat de vorbă în faţa localului cca. 2 - 3 minute, timp în care cei trei martori O. au plecat înainte spre casă; f) apoi, el s-a deplasat împreună cu martorul B.V. din urma verişorilor săi (martorii O.) o distanţă de cca. 100 m, când s-a despărţit de acest martor, care s-a îndreptat spre casa lui; g) el şi-a continuat drumul înspre casă, din urma verişorilor săi, pe care nu-i vedea (dar martorul B. a susţinut contrariul, pentru că era departe şi era întuneric, iar, la un moment dat, când se afla la cca. 30 m de calea ferată, a auzit ţipete venind dinspre aceasta; h) a grăbit pasul, iar când s-a apropiat l-a văzut pe O.I. cum lovea cu piciorul un bărbat căzut, în zona feţei, de 3 ori; i) l-a luat de mână pe O.I., i-a cerut să se oprească; j) în acel moment a văzut că soţia victimei era „undeva în partea dreaptă”, iar pe martorul O.M. că se afla dincolo de liniile de cale ferată şi alerga înspre soţia victimei; k) i-a cerut şi acestuia să se oprească, martorul conformându-se; l) apoi au plecat cu toţii spre casă şi nu ştie ce s-a mai întâmplat; m) el nu a văzută pe nimeni pe stradă; n) în acea seară el era încălţat cu pantofi cu talpa plată, cu pantaloni maro, cu o haină fără glugă, fiind cu capul descoperit; în schimb, verişorii săi aveau şepci de culoare închisă pe cap, hanorace cu glugă şi erau încălţaţi cu bocanci, iar Ş.L. avea ghete albe, o fustă scurtă şi o geacă albă; o) a doua zi, auzind că victima a decedat, s-a speriat, „crezând că poate fi acuzat de complicitate” şi, pentru că avea antecedente penale, a plecat imediat în Iugoslavia.

Apărările inculpatului nu s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Astfel, singurele persoane care au dat declaraţii constante în cauză, în toate ciclurile procesuale, au fost martorii oculari O.I., O.Ş.M. şi O.Ş.L. Declaraţiile acestora concordă în cele mai mici amănunte, atât între ele, cât şi cu restul ansamblului probator ce a fost reţinut de instanţă (documentaţia medicală, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor din bar etc.). Mai mult, sub aspect faptic, până la momentul ieşirii din barul „G.”, declaraţiile acestora s-au coroborat chiar şi cu depoziţiile inculpatului. În plus, deşi inculpatul şi-a construit întreaga apărare afirmând că fraţii O. şi, în special, martorul O.I., ar fi cel care a lovit victima, toţi cei trei martori oculari nu au ascuns niciunul din detaliile care le era defavorabil ori care-l avantajau pe inculpat. Astfel, aceşti trei martori au făcut relatări constante care s-au coroborat cu cele ale inculpatului în ceea ce priveşte articolele de îmbrăcăminte şi tipul de încălţăminte purtate în acea seară de cei patru tineri (singurele inadvertenţe, care se regăsesc însă doar în unele declaraţii, fiind acelea că O.I. ar fi fost încălţat cu adidaşi cu dungi albe cu negru şi nu cu ghete). În plus, aceşti martori au confirmat că inculpatul era încălţat cu pantofi şi că nu avea nimic pe cap (confruntările efectuate, la reluarea urmăririi penale, fiind elocvente) şi că ei (fraţii O.) aveau ghete. Din altă perspectivă, aceşti trei martori nu au ascuns nici împrejurarea că martorul O.Ş.M. a fost cel care a lovit primul victima cu piciorul în zona toraco-abdominală, în cadrul unui prim incident.

Apoi, martorul O.I. după reluarea urmăririi penale, a fost testat cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică), constatându-se că, în ceea ce-l priveşte, nu au fost evidenţiate modificări care să fie caracteristice stresului emoţional. În schimb, inculpatul a refuzat să fie testat în acest sens. Este adevărat că acest raport de constatare nu constituie un mijloc de probă de natură a dovedi, direct sau indirect, vinovăţia inculpatului ori nevinovăţia altor persoane. El este doar un mijloc care oferă unele indicii de natură să canalizeze ancheta într-o anume direcţie şi faţă de o anume persoană. Cu toate acestea, rezultatele acestuia (adică indiciile oferite) nu pot fi ignorate întru totul. Instanţa însă nu a reţinut acest mijloc de probă ca pe unul pe baza căruia să stabilească vinovăţia inculpatului, ci doar ca pe un element care, alături de multe altele, consolidează credibilitatea depoziţiilor martorului O.I.

Toate aceste elemente, coroborate şi cu altele, ce vor fi evidenţiate mai jos, determină instanţa să aprecieze că depoziţiile martorilor O.I., O.Ş.M. şi O.Ş.L. corespund adevărului şi că s-a impus a fi reţinute la stabilirea situaţiei de fapt sus-prezentate.

În schimb, atât partea civilă C.M., cât şi inculpatul şi martorii propuşi de acesta au dat declaraţii succesive, inconstante şi parţial diferite, care nu s-au coroborat cu restul ansamblului probator, decât doar unele din declaraţiile părţii civile şi a inculpatului şi numai parţial.

În concret, încă din cursul urmăririi penale inculpatul a solicitat audierea în apărarea sa, ca martori a numitelor, R. (fostă C.) L. şi N.M. Prima a declarat că ar fi văzut incidentul şi că victima a fost lovită de martorul O.I. şi nu către inculpat. Cea de-a doua i-a susţinut declaraţiile primeia, arătând că aceasta i-a povestit ei ce văzuse în acea noapte.

S-a dovedit, ulterior, fără putinţă de tăgadă, că numita R. (fostă C.) L. nu a fost la faţa locului şi nu a văzut nimic, declarând mincinos, în scopul de a-i susţine apărarea inculpatului I. În prima fază de urmărire penală, această martoră a fost testată cu tehnica poligraf în vederea detectării psihologice comportamentului simulat (sens în care s-a întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică), constatându-se că, în ceea ce o priveşte, au fost evidenţiate modificări care să fie caracteristice stresului emoţional, la întrebările relevante cauzei. De altfel, aceasta a şi fost condamnată definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. Ulterior aceasta şi-a retractat declaraţiile mincinoase.

Ulterior condamnării, atât cu prilejul reluării urmăririi penale, cât şi în faţa acestei instanţe, martora R. (fostă C.) L. a arătat, constant că nu a fost la locul incidentului şi nu a văzut nimic, declarând iniţial nereal, la solicitarea mamei inculpatului. În toate declaraţiile, date ulterior condamnării sale definitive (inclusiv în declaraţia dată în faţa acestei instanţe), martora R. (fostă C.) L. a arătat, printre altele, că: a) „la rugămintea şi cumva la presiunea familiei I. am minţit în acest dosar; b) nu am văzut când a avut loc agresiunea în noaptea de 14/15 martie 1998, când mă aflam la domiciliul părinţilor”; c) „despre cele întâmplate am aflat, a doua zi de la tatăl meu”; tot a doua zi, inculpatul a fugit din localitate, mama acestuia spunându-i că „de frică, deşi nu este vinovat”; d) „în după-amiaza aceleiaşi zile am aflat că agresorii sunt inculpatul şi martorii O.; e) „în februarie 2000, imediat după ce inculpatul a fost găsit de poliţie acasă, am fost contactată de familia I. care mi-a reproşat că eu am spus poliţiei locul în care se afla I.E., dar eu am negat acest lucru, iar aceştia mi-au pus condiţia să dovedesc contrariul”, sens în care „mama inculpatului mi-a cerut să depun declaraţie mincinoasă”; f) în noaptea de 14/15 martie 1998, „am fost cu copilul meu mic, care atunci avea cca. 5 luni” (- n. t. - împrejurarea confirmată de copia certificatului de naştere a minorului); g) în acea perioadă locuiam cu părinţii mei, în vecinătatea casei inculpatului, cu care am fost colegă la gimnaziu şi amică”; e) în noaptea de revelion a anului 2000, la petrecerea organizată de ea şi alţi tineri, „a apărut un bărbat mascat, care i-a spus că este tatăl copilului ei, unul dintre invitaţi afirmând că acesta ar fi inculpatul E.N.”; f) la sugestia mamei inculpatului, pentru a da credibilitate declaraţiilor sale, a convins-o pe martora N.M. să dea declaraţii prin care să-i susţină versiunea, în sensul de a arăta, nereal, că în acea noapte ar fi fost pe la dânsa şi apoi i-ar fi povestit ce a văzut lângă barieră; această martoră „nu a văzut însă nimic”; h) în anul 2000 a fost confruntată cu partea vătămată C.M., care i-ar fi reproşat că a participat la agresarea victimei, confundând-o cu martora Ş.L. (care este verişoara sa şi cu care seamănă din punct de vedere fizic).

Faptul că martora C.L. a minţit a rezultat din primele sale depoziţii date abia în anul 2000. Astfel, la data de 18 mai 2000 aceasta a susţinut că, în acea seară, a fost în vizită la fosta sa profesoară N.M. din oraşul Târgu Frumos, iar la orele 23:00 a plecat spre casă. Martora N. a însoţit-o până la o distanţă de cca. 100 m de bariera de cale ferată, când s-a întors, ea continuându-şi drumul spre casă, în faţa sa deplasându-se un tânăr, pe care apoi l-a recunoscut în persoana inculpatului. A auzit ţipete, iar inculpatul a alergat spre bariera de cale ferată. În acel moment ea şi-a continuat drumul dar pe lângă un gard de pe partea dreaptă a străzii, iar de la 20 m a văzut în apropierea căii ferate pe fraţii O. lovind victima, dar şi pe „Ş.L., care era îmbrăcată în blugi şi lovea victima cu piciorul în zona organelor genitale”. Or, la necropsie victima nu a prezentat leziuni în acea zonă, iar martora Ş. în acea seară purta fustă (aspect confirmat chiar şi de inculpat). Tot în cursul primei urmăriri penale, C.L. a mai susţinut şi o altă versiune, respectiv cum că în acea seară venea, de fapt, de la o întâlnire cu numitul L.C., susţinere pe care ulterior a retractat-o.

În ceea ce o priveşte pe martora N.M., aceasta, deşi profesoară a dat dovadă de lipsă totală de spirit civic şi de sfidare a organelor judiciare, continuând să susţină cu obstinaţie împrejurări faptice pe care, după cum chiar şi ea a arătat, nu le-a perceput nemijlocit. În concret, în prima sa declaraţie a susţinut că: a) în acea seară fusese vizitată de C.L. care a plecat pe la orele 21:30 - 22:00 (şi nu 23:00 cum declarase aceasta; oricum este de observat că fapta s-a comis mult mai târziu); b) că a condus-o o porţiune de drum, după care s-a întors acasă; c) în aceiaşi seară, mai înainte ca ea să ajungă acasă, a fost ajunsă din urmă de C.L., care era speriată şi care i-a relatat ce a văzut (pe inculpatul I. care a alergat la bariera CFR să salveze un bărbat lângă care erau fraţii O. şi Ş.L.), martora solicitându-i să înnopteze la ea, ceea ce s-a şi întâmplat (N.T. - Însă, în niciuna din declaraţiile date, în prima fază de urmărire penală, martora C.L. nu a susţinut că s-ar fi întors şi că ar rămas peste noapte la domiciliul martorei N.).

Mai mult, cu prilejul confruntării cu partea vătămată, martora C.L. a susţinut că „în momentul în care toţi patru au început să alerge spre Buznea (...) am ieşit din centrul de colectare a laptelui şi am mai mers spre centrul oraşului Tg. Frumos, spre locuinţa doamnei N.M.” Or, martora C. nu susţinuse până atunci şi nici în restul declaraţiilor că intrase în incinta centrului de colectare a laptelui.

Ulterior, cu prilejul primei judecăţi a cauzei, martora C. a precizat că atunci când a văzut grupul de persoane sus-arătat, s-a „abătut de la strada principală şi a mers pe lângă gardul clădirii „Centrului de Colectare a Laptelui”, de unde a văzut mai întâi pe Ş.L. lovind victima, iar apoi şi pe O.I. Nici în această declaraţie nu a susţinut că în acea seară s-ar fi întors la N.M. S-a mai observat şi faptul că nici martora C. şi nici N. nu au putut motiva plauzibil considerentele pentru care prima venise în acea seară de sâmbătă, la o oră, atât de târzie, în vizită, simpla argumentare că aceste vizite erau „obişnuite şi periodice” pentru că „învăţătoarea era un fel de mentor”, nefiind suficientă.

Şi celelalte declaraţii date în cauză de martora N.M. au, în esenţă, acelaşi conţinut cu prima, din anul 2000, cu precizarea că se remarcă o anumită evoluţie în aceste depoziţii, în sensul că la fiecare nouă audiere, martora şi-a mai adus aminte câte un amănunt ori este precisă asupra unor date cu privire la care iniţial a susţinut că nu-şi aduce aminte.

La reluarea urmăririi penale, martora N.M. a susţinut, într-o declaraţie olografă că „nu am fost la faţa locului”, iar declaraţiile date „au fost din auzite” şi făcute „cu bune intenţii”. Ea a mai arătat, separat şi că: a) nu ştie şi nu-şi aduce aminte când anume a fost la ea „C.L., care a fost prietenă cu inculpatul încă înainte de producerea incidentului”; b) „din povestirile unor tinere am înţeles că la un revelion care s-a organizat după ce inculpatul a dispărut, ar fi participat şi acesta, dar avea ţinuta şi fizionomia schimbate”; c) abia în anul 2000, martora C.L. „a rugat-o personal să depună mărturie şi să declare ceea ce ea i-a relatat”, o rugăminte similară fiindu-i făcută şi de mama inculpatului. Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, în calitate de învinuită, N.M. a declarat că „nu am condus-o niciodată pe C.L. spre localitatea Buznea după orele 23:00; am condus-o doar în martie 1998, după orele 21:00 - 22:00, dar după puţin timp s-a întors, spunându-mi că s-a întâmplat ceva la barieră, fără a-mi preciza ce anume şi că va merge la discotecă”.

În această ultimă fază de judecată, martora N.M. şi-a modificat parţial depoziţia în sensul că a susţinut, printre altele, că: a) martora C. i-a povestit despre un incident pe care ea l-a văzut pe strada dinspre barieră, „atunci când se îndrepta spre discotecă”; b) în noaptea faptei, după incident, martora C. a venit la domiciliul meu şi mi-a povestit ce a văzut pe stradă”; martora vroia să se ducă la discotecă (...)” dar în cele din urmă a rămas să doarmă la mine în acea noapte”; c) că familia inculpatului şi acesta era foarte apropiat de familia martorei C. şi, în special, de aceasta şi de surorile sale; d) că una din surorile martorei C. l-a vizitat pe inculpat la locul de detenţie; e) că ea nu a văzut nimic.

S-a remarcat faptul că, în această ultimă declaraţie, martora N.M. nu a mai susţinut că martora C.L. a vizitat-o în acea seară şi că ea ar fi condus-o vreo porţiune de drum.

Raportat la toate cele mai sus arătate, la inadvertenţele dintre propriile depoziţii ale martorei N.M. (care oricum ar fi putut fi doar un martor indirect) s-a constatat că declaraţiile iniţiale ale martorei R. (fostă C.) L., precum şi declaraţiile martorei N.M. au fost date „pro causa”, nu corespund adevărului şi, de aceea, au fost înlăturate.

După cum s-a arătat mai sus, prin intermediul familiei sale, inculpatul şi-a construit o apărare bazată pe determinarea mai multor persoane, care nu au fost la faţa locului şi nu au perceput incidentul, să dea declaraţii mincinoase în cauză. În acest sens, pe lângă martorii R. (fostă C.) L. şi N.M., propuşi în cursul urmăririi penale, inculpatul a solicitat audierea şi a martorilor Ţ.V. şi E.R. (care, de asemenea, după cum se va arăta în continuare, au dat declaraţii neconforme cu adevărul), pentru prima dată abia după trimiterea în judecată, susţinând că şi aceştia ar fi fost martori oculari, văzând fapta „din curtea lor”. În esenţă, aceşti martori, au susţinut, în primele depoziţii, că au văzut incidentul şi că ar fi observat că inculpatul nu a lovit victima, car ar fi fost agresată de fraţii O.

În ceea ce-l priveşte pe martorul Ţ.V. acesta a dat declaraţii contradictorii, oscilante şi vădit neconforme cu adevărul, susţinerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză şi de verificările efectuate.

În prima sa declaraţie, martorul Ţ. a susţinut la 4 ianuarie 2001 că: a) era de serviciu, ca paznic, la abatorul vechi de păsări, când a auzit strigăte şi s-a dus lângă „canton” să vadă ce se întâmplă; b) la o distanţă de cca. 50 m a văzut o persoană căzută la pământ, lângă care erau alte două persoane în picioare, una lovind victima cu piciorul, iar cealaltă ţinând-o (iniţial martorul, în aceiaşi declaraţie a susţinut că cea de-a doua persoană alerga de-a lungul căii ferate, în direcţia în care alerga şi soţia victimei, respectiv spre Paşcani); c) a văzut când a apărut o a treia persoană, care i-a oprit pe cei doi să mai lovească victima, cu toţii plecând apoi împreună; d) în zonă a mai văzut o femeie care se afla la cca. 5 - 6 m de locul unde victima era căzută, precum şi o femeie cu părul lung, ce stătea lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului, femeie pe care a recunoscut-o în sala de judecată ca fiind numita C.L.

Audiat în prima fază procesuală a apelului martorul Ţ. a susţinut că: a) a văzut „doi bărbaţi şi o femeie care loveau o persoană căzută”, dar „nu-şi poate da seama” dacă şi femeia lovea; b) către acel loc se mai îndreptau un bărbat şi o femeie, probabil „inculpatul şi prietena lui”, bărbatul cerând agresorilor să înceteze; c) în acest timp, partea civilă C.M. se afla la o distanţă de cca. 20 m de victimă, pe calea ferată, unde ţipa, unul din cei ce agresaseră victima alergând apoi către aceasta.

După ce Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a depus, la dosar, un proces-verbal întocmit cu prilejul verificărilor efectuate la SC „A.” SA Iaşi din care a rezultat că martorul Ţ.V. nu a fost angajat al acestei societăţi în luna martie 1998, împrejurare confirmată de această societate printr-o adresă cu nr. 4993 din 06 decembrie 2003, martorul a fost reaudiat în aceiaşi fază procesuală, prilej cu care a revenit parţial şi a declarat, printre altele, că: a) „nu am fost niciodată încadrat şi nici nu a lucrat la SC „A., ci de fapt, pretam anumite tipuri de activităţi, ca ziler, la SC „E.” cu sediul în Târgu Frumos”, în sensul că încărca şi descărca materiale de construcţii şi avea grijă de gospodăria patronului E.R., neavând încheiat vreun contract de muncă sau de altă natură, în acest sens; b) pe 14 martie 1998, la sediul societăţii au sosit două camioane încărcate cu materiale de construcţie, una din maşini rămânând în curtea abatorului, iar alta în afară; de aceea el a rămas să asigure paza camioanelor peste noapte; c) în timp ce se afla în curtea abatorului a auzit gălăgie, iar apoi a văzut cum un bărbat fugărea o femeie, iar un altul (însoţit de o femeie) lovea o persoană căzută; d) dinspre oraş „a văzut venind un alt bărbat care s-a alăturat celorlalţi şi şi-a continuat drumul”; „din urma lor victima s-a ridicat, a mers câţiva metri ajutat de soţie şi a căzut din nou” (N.T.: or, cu siguranţă victima nu s-a mai ridicat); la scurt timp a venit o ambulanţă; e) el a perceput cele relatate de la cabina CFR şi nu de la cabina amplasată la poarte abatorului, pe interior.

După reluarea urmăririi penale în cauză, martorul Ţ.V. a fost confruntat cu mai multe persoane şi a fost reaudiat, prilej cu care a arătat, printre altele că: a) în acea seară era de pază la depozitul de materiale a lui E.R. şi dormea în cabina uneia din cele 2 maşini, fiind trezit din somn de un glas de femeie care striga „săriţi, ne omoară”; b) a coborât din maşină şi s-a deplasat înspre cabina de cale ferată, de unde, la cca. 20 m, a văzut doi băieţi cu hanorace, şepci, bocanci şi o fată cum loveau toţi trei o persoană căzută la pământ”; c) revine şi precizează că nu a văzut-o şi pe fată lovind, dar a văzut că aceasta avea un pantof cu toc în mână; d) la puţin timp, unul din cei doi băieţi ce au lovit victima a fugit, pe lângă calea ferată, după femeia care ţipa, dar nu a ajuns-o pentru că aceasta a intrat în curtea I.C.I.L.-ului, de unde a ieşit în drum după ce au plecat agresorii; e) la un moment dat, când victima nu mai era lovită de nimeni, a venit un băiat, care nu avea nimic pe cap, şi care i-a întrebat pe agresori care a fost motivul conflictului; f) că martora Ş.L. (cu care a fost confruntat era „îmbrăcată într-o pereche de pantaloni, cu o geacă, iar în mână avea un pantof cu toc” (or, martora purta fustă!), iar băieţii au lovit victima „în zona pieptului”; h) nu poate identifica niciunul dintre cei patru tineri şi nu poate preciza dacă inculpatul cu care a fost confruntat este vreuna din persoanele pe care le-a văzut în acea seară pe stradă.

Reaudiat la data de 18 iulie 2006, declaraţia fiindu-i înregistrată audio-video, martorul a susţinut că: el nu a văzut de fapt nimic, că nu ştie unde a fost în acea noapte şi că nu-şi menţine declaraţiile anterioare, pe care le-a dat pe baza celor relatate lui de patronul său, E.R. şi la sugestia acestuia, tocmai de aceea declaraţiile sale fiind contradictorii pentru că „nu mai ţineam minte exact ceea ce îmi spusese acesta de la un termen la altul.” Cu prilejul unei noi confruntări cu martorii O.I. şi O.Ş.L., precum şi cu partea vătămată C.M. Martorul Ţ.V. a făcut aceiaşi susţinere, respectiv că el nu a văzut nimic, declaraţiile sale având la bază susţinerile numitului E.R.

La solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, SC E.S.” SRL Târgu Frumos, prin administratorul I.E. a comunicat că, în data de 14 martie 1998, societatea nu s-a aprovizionat cu materiale de construcţii şi că numitul Ţ.V. nu a fost angajat al societăţii şi nici nu a executat vreodată, ocazional, paza pentru această societate ori la imobilul din str. B.

Mai mult, aşa cum s-a arătat, în vederea verificării realităţii declaraţiilor învinuitului Ţ.V. cercetat pentru mărturie mincinoasă, la data de 12 iulie 2006, s-a efectuat o cercetare la faţa locului, în baza art. 129 C. proc. pen., în prezenţa acestuia, precum şi a martorului Ţ.M., a părţii vătămate C.M., fiecare din cei indicând locul unde au văzut victima căzută, cât şi locul unde se aflau fiecare dintre ei; s-a întocmit un proces-verbal în prezenţa unui martor asistent şi s-au efectuat fotografii judiciare. Cu această ocazie, spre deosebire de martorul Ţ.M. (gardianul care a ajuns la faţa locului şi a anunţat ambulanţa) şi partea civilă C.M. care au indicat că locul unde victima a căzut şi a fost agresată a fost şosea, foarte aproape de barieră (indicaţiile celor doi coincid), martorul Ţ.V. a indicat că acel loc era undeva lângă un gard dincolo de şanţul betonat ce mărginea şoseaua. Or, niciun martor nu a susţinut că victima ar fi căzut ori ar fi fost agresată în alt loc decât pe şosea.

Reaudiat de procurori, în aceeaşi zi, după efectuarea cercetării la faţa locului, în calitate de învinuit, Ţ.V. şi-a menţinut, în principiu, toate declaraţiile mincinoase anterioare, de această dată, făcând următoarele precizări: a) de lângă cantonul CFR a văzut cum o persoană se afla, la cca. 30 - 40 m de cale ferată, căzută, pe aceiaşi parte cu cantonul şi la cca. 3 m de şosea, unde era lovită de 2 băieţi; b) „nu mai era nimeni în apropiere”; c) ulterior a văzut venind dinspre oraş un bărbat şi o femeie, care erau împreună şi şi-au continuat drumul pe şosea, întrebându-i pe agresori care a fost motivul care a generat conflictul; d) după aceea, cei trei bărbaţi şi fata au plecat, trecând bariera de cale ferată, ulterior văzând cum a ieşit din curtea I.C.I.L.-ului partea civilă C.M.; e) el nu a mai stat pentru că „a fost strigat de patronul său, E.R., care ieşise în drum şi care l-a întrebat ce s-a întâmplat, el răspunzându-i că s-au bătut nişte ţigani”; f) „nu am memorie bună şi nu-mi aduc aminte (...)”.

Reaudiat, la data de 13 iulie 2007, în aceeaşi calitate, Ţ.V. şi-a retras toate declaraţiile anterioare, susţinând că a minţit, că el nu a văzut nimic, dar a fost „sfătuit şi învăţat” de patronul său de atunci, E.R. să declare în acest fel.

Despre numitul Ţ.V., martorul Ţ.M. (gardian public) a declarat că acesta mai făcea uneori de pază, dar în acea seară el nu l-a văzut, dar poate spune despre el că „este consumator de băuturi alcoolice şi bea aproape în fiecare zi.” La rândul său, martorul D.I. (care era paznic la staţia de reşapare) a declarat că „nu ştie că Ţ.V. să fi fost paznic, în acea perioadă, la depozitul unde a fost vechiul abator”.

În faţa acestei instanţe, martorul Ţ.V. a revenit iarăşi asupra declaraţiilor sale, susţinând, printre altele, că: a) la data comiterii faptei, el era paznic a SC „R.” ce avea închiriat un spaţiu pentru abator; b) la orele 22:00 a auzit strigăte pe stradă şi a ieşit „din incinta societăţii”, observând, de după cantonul CFR, unde „s-a ascuns”, o încăierare în apropiere de calea ferată, la 20 - 30 m unde doi bărbaţi (îmbrăcaţi cu hanorace cu glugă, precum şi cu şepci şi încălţaţi cu bocanci, având pantalonii băgaţi în bocanci), lângă care mai era o femeie, loveau o persoană căzută; c) „de fapt, doar unul o lovea”; d) între timp, dinspre oraş a mai venit un bărbat, cu capul descoperit şi purtând o geacă de piele, ce nu a lovit victima; acest bărbat „seamănă cu inculpatul I., prezent în sala de judecată”; e) persoanele respective au plecat apoi de acolo, unde a venit o femeie, care era soţia victimei; f) a plecat şi el „spre magazin”, pentru că a strigat la el, şeful său, E.R.”; g) „femeia care a plecat cu băieţii este C.L. şi ea ţinea în mână un pantof”; h) a mai văzut o femeie lângă peretele clădirii I.C.I.L.-ului pe care nu o cunoaşte; j) victima „era căzută la câţiva metri de şinele de cale ferată, lângă semafor, spre oraşul Târgu Frumos”; k) pe femeia care fugea pe lângă şina de cale ferată a mai văzut-o „după ce a intrat în magazie pentru 5 minute”, dar şi după ce a ieşit afară „când a văzut-o lângă victimă”; l) femeia care-i însoţea pe agresori avea părul lung şi „purta o căciuliţă pe cap”, dar nu a recunoscut-o; m) când a fost citat prima dată, E.R. i-a spus că au fost citaţi în legătură cu „ceea ce ţi-am spus eu ţie”; n) nu ştie ce a văzut E.R. „când a ieşit la poartă, dar el era lângă acesta, uitându-se” spre locul unde avea loc conflictul; „E. m-a întrebat ce se întâmplă şi eu i-am spus că doi bărbaţi au lovit pe un altul.”

Analiza doar a acestei ultime declaraţii a relevat multiplele contradicţii şi incoerenţa martorului, care oferă în 2007, detalii pe care nu le-a putut furniza în 2001: căciuliţa de pe capul fetei (martora Ş. nu purta aşa ceva), pantalonii băgaţi în bocanci ş.a.), nefiind însă sigur dacă a văzut personal sau i-a spus „patronul”. De asemenea, s-a observat că, de această dată, martorul a indicat un alt loc de muncă şi a precizat succesiv că a văzut conflictul ba din spatele cantonului CFR, ba că a mai reintrat şi în magazie (sau magazin?), ba de la poartă, de lângă „patron”.

Faţă de martor, procurorul de şedinţă s-a sesizat din nou, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă. La Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, care a declanşat cercetări în acest sens, faţă de martor, acesta a revenit din nou, asupra declaraţiilor sale, retractându-le şi afirmând că nu a văzut ce s-a întâmplat, „fiind determinat de C.G. (!?!) şi nevasta acestuia să declare aspecte nereale”. În prealabil, el a dat o declaraţie olografă, în care a susţinut că, de fapt, a văzut tot ce s-a întâmplat, că-şi menţine declaraţiile anterioare, cu precizarea că E.R. nu l-a învăţat să declare în niciun fel.

Faţă de retractarea declaraţiilor, tribunalul a dispus reaudierea martorului Ţ.V., care a revenit iarăşi asupra declaraţiei de retractare şi a susţinut că: a) deşi îşi recunoaşte semnăturile de pe declaraţiile data la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, el „nu-şi aminteşte” să fi fost la această unitate de parchet (?!?); b) „el a văzut 2 bărbaţi şi o femeie lovind un bărbat.”

Depoziţiile martorului Ţ.V. au fost totalmente contradictorii, vădit necredibile, nu s-au coroborat cu restul ansamblului probator, fiind infirmate de verificările efectuate şi, de aceea, ele au fost înlăturate.

În ceea ce-l priveşte pe martorul E.R. şi acesta a dat declaraţii contradictorii, oscilante şi vădit neconforme cu adevărul, susţinerile sale fiind categoric infirmate de restul mijloacelor probatorii administrate în cauză şi chiar de declaraţia soţiei sale.

În prima sa declaraţie, martorul E.R. a susţinut la 15 februarie 2001 că: a) într-o noapte a auzit câinii lătrând şi ţipete şi a ieşit afară din casă, el locuind la cca. 30 m de locul unde s-a comis fapta; b) a văzut victima căzută şi cum era lovită cu piciorul de o fată şi de un băiat, în timp ce un alt băiat alerga după soţia victimei; c) la un moment dat, a apărut un al treilea băiat, îmbrăcat în negru şi cu capul descoperit, care a intervenit şi i-a despărţit, aceştia plecând împreună; d) a văzut în zonă, la o distanţă de cca. 15 m, o femeie, care nu s-a apropiat; e) el a perceput conflictul de la cca. 30 m.

La data de 6 noiembrie 2001, cu prilejul audierii sale de către Curtea de Apel Iaşi, martorul E.R. a susţinut că: a) pe data de 14 sau 15 martie 1998, după ora 12:00 a auzit scandal şi a ieşit în balcon, de unde la o distanţă de cca. 30 m a văzut o femeie care ţipa şi alergând, fiind urmărită de o persoană îmbrăcată în alb; b) la cca. 10 m de acea femeie, un bărbat şi o femeie loveau o altă persoană căzută; c) la un moment dat, dinspre oraş a venit o altă persoană, care i-a luat pe agresori de lângă victimă şi au plecat împreună, vorbind, el auzindu-i spunând că incidentul s-a datorat de la o ţigară; d) la locul unde era victima a văzut în total: 3 bărbaţi şi o femeie; e) el a dat declaraţie „la cererea părinţilor inculpatului”; f) „nu pot să dau niciun nume căruia să-i fi relatat despre ceea ce am văzut.”

Martora E.A., soţia martorului E.R., audiată după decesul acestuia a declarat, printre altele, următoarele: a) ştie că numitul „Ţ.V. nu a lucrat niciodată pentru societatea fiului şi a fostului său soţ; b) ea, „întotdeauna a dormit cu soţul ei, în aceiaşi cameră la parterul locuinţei!; c) „soţul meu nu mi-a povestit niciodată că ar fi văzut când C.G. a fost bătut la bariera din apropierea locuinţei noastre.”

Au fost vădite contradicţiile între depoziţiile acestui martor, care vorbeşte de agresarea victimei de către o faţă (deşi restul ansamblului probator indică, fără echivoc, faptul că agresorul a fost un bărbat) şi care nu a fost văzută de niciun alt martor, la faţa locului (cu excepţia lui Ţ., care doar în anumite depoziţii, a arătat că „patronul” fie a văzut şi el, fie l-a întrebat ce s-a întâmplat). În plus, martorul a susţinut că a văzut cele relatate, fie de la balcon, fie că a ieşit din casă, în condiţiile în care soţia sa a declarat că dormeau la parter şi că soţul ei nu i-a spus niciodată că ar fi perceput conflictul. De altfel, este puţin credibil că în ipoteza în care, la miezul nopţii, martorul s-ar fi trezit şi ar fi ieşit să vadă ce s-a întâmplat să nu-i fi spus soţiei sale, mai ales că, a doua zi, întreaga comunitate locală vorbea (aşa cum au arătat toţi martorii) despre incidentul de lângă barieră şi despre moartea victimei C.G., despre care E.A. a susţinut că era cunoscut prin aceea că, atunci când ajungea în stare de ebrietate, se deplasa pe stradă cântând.

În ceea ce o priveşte pe partea vătămată (constituită parte civilă) C.M. aceasta a fost audiată în cauză, în total, de 10 ori, fiind confruntată în mod repetat (de 8 ori), atât cu inculpatul, cât şi cu martorii O., Ş., Ţ., C. ş.a. Declaraţiile sale au fost caracterizate prin poziţia oscilantă, au fost inconstante şi parţial diferite, sub cele mai multe aspecte ele necoroborându-se cu restul ansamblului probator. S-a remarcat faptul că aceasta şi-a adus aminte în anii 2006 - 2007 detalii şi amănunte pe care nu le-a putut indica în anii 1998 - 2000. Dacă în prima sa declaraţie, partea civilă a susţinut că a văzut cum a fost lovit soţul ei de un tânăr, ulterior a revenit succesiv şi a arătat: ba că nu a văzut nimic, ba că nu inculpatul I. i-a lovit soţul, ba că nu este sigură, ba că victima a fost lovită de o singură persoană, ba de doi băieţi şi chiar şi de fată (care i-ar fi dat cu piciorul în zona organelor genitale), ba că rudele inculpatului i-au cerut să dea declaraţii într-un anume fel, ba că nu i-au cerut etc.

În prima sa declaraţie, care se presupune, de regulă, că reflectă cel mai fidel adevărul, partea civilă a susţinut nereal că ea ar fi fost fugărită pe aceiaşi stradă principală, până la Staţia de Reşapare, pe o distanţă de cca. 50 m (or, toate mijloacele de probă, inclusiv declaraţiile sale ulterioare, a relevat că partea civilă a fugit la stânga printre liniile de cale ferată, a coborât într-un stufăriş, spre Centrul de Colectare a Laptelui şi abia apoi a ajuns în stradă) că a văzut când soţul ei a fost lovit de un tânăr (în fapt ea nu a văzut) şi că incidentul a avut loc puţin după orele 23:00 (în realitate incidentul a avut loc cel mai devreme în jurul orelor 01:00). De aceea, această primă declaraţie (ca şi celelalte), a fost reţinută de instanţă doar parţial şi anume doar cu privire la aspectele faptice necontestate şi care s-au coroborat cu restul ansamblului probator.

Ulterior, în mai multe declaraţii (inclusiv atunci când depoziţia sa a fost înregistrată audio-video), partea civilă C.M. a arătat că, de fapt, nu a văzut momentul când victima a fost lovită, după bariera de cale ferată şi de către cine anume. Instanţa a reţinut că aceasta este versiunea reală şi are în vedere în acest sens, atât toate declaraţiile acesteia analizate în ansamblu, cât şi declaraţiile mai multor martori coroborate cu procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă, din care a rezultat că, partea civilă, nu avea cum să vadă în mod obiectiv şi practic momentul lovirii soţului ei.

Astfel, probele administrate au evidenţiat faptul că partea civilă a trecut prima linie de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată, iar apoi a luat-o spre stânga, fugind pe terasamentul dintre cele două linii de cale ferată înspre direcţia Paşcani, cu spatele spre bariera de cale ferată (după cum a rezultat şi din planşa foto, conform indicaţiilor ei), iar, după aproximativ 20 metri, a traversat şi cealaltă linie spre oraşul Târgu Frumos, coborând în dreapta într-un stufăriş (evidenţiat, de asemenea, la cercetarea de la faţa locului) de lângă calea ferată. De aici a trecut un canal cu apă, iar apoi pe o poartă, a intrat în incinta punctului de colectare a laptelui a fostului „I.C.I.L.”, amplasat în zonă, mai exact în curtea acestui punct de colectare a laptelui. Apoi, de aici a ieşit pe o altă poartă spre strada principală, unde a văzut că soţul ei era căzut, iar pe cei trei tineri şi fata care-i însoţea aflându-se dincolo de calea ferată şi fugind înspre satul Buznea. Este evident deci că, dat fiind traseul urmat de partea civilă, faptul că era noapte şi că pe cel puţin anumite porţiuni din acest traseu vizibilitatea către şoseaua principală era obstaculată de clădirea I.C.I.L.-ului şi de gard, este foarte puţin probabil ca partea civilă să fi văzut momentul lovirii soţului ei în zona capului.

Dacă la aceste argumente s-a adăugat şi multiplele inadvertenţe din declaraţiile părţii civile (indicate mai sus), precum şi faptul că era noapte, că partea vătămată are un nivel de instruire aproape inexistent, că, aşa cum chiar ea a arătat, în acea seară consumase alcool (votcă), cât şi faptul că familia inculpatului a încercat influenţarea sa, concluzia la care s-a ajuns mai sus (în sensul că M.C. nu a văzut efectiv momentul agresării soţului) este cu atât mai credibilă.

În acest ultim ciclu procesual, partea civilă C.M. a declarat, printre altele că: a) în acea seară, în timp ce se deplasa cu soţul ei, spre Târgu Frumos, la un bar, pentru a cumpăra ţigări, înainte de a trece calea ferată, s-au întâlnit cu o fată şi trei băieţi; b) doi dintre cei trei băieţi aveau hanorace cu glugă, iar pe cap şepci de culoare albă (or, acestea erau de culoare închisă), fiind încălţaţi cu bocanci, c) cel de-al treilea băiat, mergea în urma celorlalţi trei tineri, la cca. 10 - 15 m, nu avea nimic pe cap, fiind încălţat cu pantofi şi îmbrăcat cu o geacă neagră; d) victima a cerut de la unul din cei doi băieţi, ce mergeau mai în faţă, o ţigară, iar tânărul care fuma i-a aruncat restul de ţigară pe care o avea în mână; e) în momentul în care soţul ei s-a aplecat după ţigară, acelaşi tânăr l-a lovit cu piciorul în zona feţei, victima căzând, dar ridicându-se repede; f) şi ea şi victima au fugit înspre oraş, cei doi băieţi şi fata alergând după ei; g) cei doi tineri cu şapcă i-au ajuns, au trântit victima jos şi au lovit-o, repetat, cu picioarele, în cap şi în zona organelor genitale (or, victima nu a fost lovită în această zonă); h) fata ce-i însoţea nu a lovit victima, dar îi instiga pe cei doi băieţi să-i lovească soţul; i) tânărul cu capul gol, nu a lovit victima în niciun fel, ci, din contră, el a venit în apărarea sa, pentru că cei doi băieţi cu şepci vroiau să o lovească şi pe ea; j) ea a fugit „prin nişte tufişuri şi s-a ascuns”; din „tufişurile, care se aflau la cca. 20 m, în care m-am ascuns am văzut cum cei doi tineri îl loveau pe soţul meu în cap”; k) „din tufişuri am fugit şi m-am ascuns în curtea unui centru de colectare a laptelui”; de aici a ieşit în stradă şi a început să ţipe după ajutor; l) la faţa locului a venit un gardian, care a anunţat ambulanţa; s-a apropiat de soţul lovit şi l-a luat în braţe; m) nu poate preciza dacă inculpatul I., prezent în sale de judecată, este vreunul dintre cei 3 tineri pe care i-a văzut în acea seară; n) dintre cei trei băieţi l-ar putea recunoaşte doar pe cel care i-a dat ţigara victimei, care este mai înalt decât inculpatul şi are un semn de tăietură la nas şi care a fost prezent în instanţă la termenul de judecată anterior (n.t. la acel termen fusese prezent martorul O.I., ce nu a putut fi audiat din motive procedurale; or, toate probele au relevat că cel ce i-a dat ţigara victimei a fost fratele acestuia, O.Ş.M.).

Chiar dacă declaraţiile părţii vătămate C.M. au evoluat în sensul susţinerii apărărilor inculpatului, totuşi două elemente au fost constate în toate declaraţiile sale şi anume: a) faptul că înainte de a trece calea ferată, ea şi soţul ei s-au întâlnit efectiv cu patru tineri, din care o fată şi trei băieţi, aceştia fiind ulterior recunoscuţi ca fiind fraţii O. şi inculpatul I.; b) faptul că a fugit pe terasamentul căii ferate şi s-a ascuns într-un stufăriş, de unde a intrat în curtea I.C.I.L.-ului (fostului Centru de Colectare a Laptelui), iar de aici a ieşit în drum (acest de-al doilea element lipseşte ca atare decât în prima declaraţie). Partea vătămată nu a susţinut niciun moment că inculpatul I. ar fi venit ulterior la locul faptei ori că nu i-a însoţit, dintr-un început, pe fraţii O., la momentul întâlnirii, ci doar că era mai în urmă. Aceste două împrejurări sunt esenţiale şi ele dovedesc netemeinicia apărărilor inculpatului.

Atât partea vătămată C.M., cât şi fiica acesteia, C.A., dar şi martorii C.P. („am auzit personal de la soţia victimei că mama inculpatului i-ar fi propus să-i dea bani şi alte produse pentru a-i salva fiul de la închisoare”) şi Ţ.M. au făcut referire repetate cu privire la faptul că familia inculpatului I. a încercat să o influenţeze pe partea vătămată C.M., căreia dată fiind situaţia sa materială precară şi numărul mare de copii, i-a trimis ori dat, în mai multe rânduri, alimente, partea civilă fiind văzută chiar „de mai multe ori la locuinţa familiei inculpatului, după arestarea acestuia”.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus şi a părţii vătămate audiate în cauză, instanţa a constatat că aşa cum s-a arătat, pe parcursul procesului penal, în diferite faze (şi chiar în aceiaşi fază procesuală) au suferit modificări mai mult sau mai puţin semnificative. Aceste modificări ale declaraţiilor date de unii martori ori de partea civilă fie nu au fost explicate de aceştia în niciun mod, fie au fost justificate într-o manieră puerilă ce nu poate fi primită. Diferenţele dintre declaraţiile părţii civile şi a martorilor menţionaţi (iar în unele situaţii chiar între depoziţiile succesive ale aceloraşi persoane) au fost determinate, în cauză, de factorii sus-menţionaţi, în special de influenţarea lor de către familia inculpatului (în sensul că au dat declaraţii neadevărate, cu privire la aspecte faptice pe care nu le-au perceput). Tocmai de aceea s-a şi impus prezentarea lor succintă.

La stabilirea valorii probatorii a declaraţiilor martorilor instanţa a ţinut seama de toţi aceşti factori. S-a mai reţinut şi că, în mod firesc, declaraţia unei persoane trebuie evaluată prin prisma modului şi împrejurărilor (noapte sau zi, de aproape sau nu etc.) în care a perceput faptele, a raporturilor sale cu părţile, a vârstei, pregătirii şi educaţiei sale, a sursei din care provine „mărturia” (directă sau indirectă), cât şi a momentului la care persoane a fost audiată. Astfel, este binecunoscut faptul că dacă o persoană este audiată la distanţă mare în timp faţă de momentul la care a perceput o anume situaţie faptică amintirile sale nu mai sunt la fel de precise. Or, ceea ce caracterizează mărturiile persoanelor propuse de inculpat în apărare (şi care au fost înlăturate) este, în mod surprinzător, tocmai un proces invers, adică: în loc de o „diluare” a informaţiilor se remarcă o „aducere aminte” cu privire la detalii minore, după ani de zile şi în condiţiile în care iniţial aceste detalii nu au putut să fie furnizate.

Pe de altă parte, tribunalul a reţinut, că declaraţiile unui martor ori părţi nu au o valoare probatorie prestabilită, în sensul că nu există o ierarhizare între declaraţiile unei persoane date în diferitele faze procesuale. Întotdeauna valoarea probatorie a unui mijloc de probă (inclusiv a declaraţiilor unui martor sau părţi, atunci când acestea prezintă modificări sau completări pe parcursul procesului penal) se stabileşte prin coroborarea şi cu restul ansamblului probator. Prin urmare, depoziţia unui martor nu ar putea fi înlăturată pe considerentul că nu a fost dată întocmai şi în faţa instanţei sau pentru că, sub anumite aspecte, conţine modificări ori completări. Tocmai de aceea, pornind şi de la aceste considerente, instanţa a reţinut situaţia de fapt mai sus descrisă doar pe baza acelor declaraţii sau părţi din declaraţii care s-au coroborat cu restul mijloacelor de probă administrate în cauză şi care sunt credibile.

Se mai impune şi precizarea faptului că o altă apărare constantă a inculpatului a avut ca premisă modul în care era el încălţat. Cu alte cuvinte, inculpatul, prin avocaţii săi, a insistat repetat cu privire la faptul că el era încălţat în acea seară cu pantofi cu talpă subţire, în timp ce fraţii O. aveau bocanci (situaţie recunoscută, de altfel, de aceştia) şi doar nişte lovituri aplicate de picioare încălţate cu bocanci ar fi putut cauza victimei respectivele leziuni, atât de grave. Această apărare este doar o simplă supoziţie lipsită de orice fundament, fiind, în acelaşi timp, total irelevantă în cauză, precizările medicilor legiştii (menţionate mai sus) fiind elocvente în acest sens, întrucât respectivele leziuni puteau fi produse, la fel de bine, atât de picioare încălţate cu pantofi, cât şi de picioare încălţate cu ghete, precum şi de orice alte corpuri sau mijloace contondente.

În ceea ce-l priveşte pe martorul B.V. s-a constatat faptul că în primele sale trei declaraţii din anii 1998 - 2000 nu a susţinut că ar fi plecat împreună cu inculpatul I.E.N. spre casă, ci că mergea din urma grupului de patru tineri din care şi inculpatul făcea parte. Abia în declaraţiile ulterioare, martorul B.V. a arătat, în mod constant, că el şi inculpatul I. s-au deplasat în aceiaşi direcţie din urma martorilor O., iar când s-a despărţit de inculpatul i-a văzut mai în faţă, pe stradă, pe aceşti martori, care nu ajunseseră încă la bariera de cale ferată.

Martorii C.P., T.C. şi D.I. au dat declaraţii relativ constante. Martorul C. a arătat de pildă, că atunci când grupul tinerilor din care făcea parte şi inculpatul a plecat, acesta nu a rămas mai în urmă.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţă a fost dovedită, pe deplin, cu mijloacele de probă analizate detaliat mai sus, respectiv: a) procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă; b) raportul de constatare medico-legală (autopsia) al I.M.L. Iaşi, împreună cu avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.M.L. Iaşi; c) declaraţiile părţii vătămate şi declaraţiile martorilor menţionaţi mai sus (mai puţin ale celor care au fost înlăturate), cu rezervele şi precizările sus-arătate, d) procesele-verbale de confruntare, e) relaţiile comunicate de unele societăţi cu prilejul verificării locului de muncă a martorului Ţ., precum şi celelalte înscrisuri depuse la dosar, inclusiv relaţiile comunicate de Serviciul de Ambulanţă Iaşi; f) raportul de expertiză psihiatrică a inculpatului; g) declaraţiile inculpatului, cu rezervele arătate şi doar parţial, în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe.

În drept,

Faptele inculpatului I.E.N. care, în noaptea de 14/15 martie 1998, în jurul orelor 01:00 - 01:30, întru-un loc public (respectiv pe şoseaua Târgu Frumos - Buznea, în apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată), i-a aplicat victimei C.G., multiple lovituri, cu picioarele, în special după ce aceasta căzuse pe şosea (tot ca urmare a agresării de către el), în zona capului, cauzându-i astfel leziuni cranio-cerebrale şi faciale grave în urma cărora aceasta a decedat în dimineaţa aceleiaşi zile de 15 martie 2008, la orele 09:20, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei instanţa, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea acesteia din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 lit. c) C. pen. în sensul arătat, respectiv în infracţiunea de omor calificat. Această schimbare de încadrare juridică a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi ea este pe deplin justificată, întrucât anterior inculpatului nu a mai săvârşit o infracţiune de omor în formă consumată, ci doar o infracţiune de tentativă la omor calificat. Întotdeauna dispoziţiile legale de incriminare a unei infracţiuni trebuie interpretate în sens restrictiv şi literal, întrucât legea penală este de strictă interpretare. Referindu-se la o persoană care a mai săvârşit anterior un omor, agravanta de la art. 176 lit. c) C. pen. se referă evident la o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor în formă consumată. Dacă legiuitorul ar fi dorit să aibă în vedere şi situaţia celui care anterior a mai comis doar o tentativă la omor atunci ar fi utilizat sintagma „persoana care a mai săvârşit anterior o infracţiune de omor”, care, date fiind dispoziţiile art. 144 C. pen., ar fi acoperit/inclus şi această ipoteză.

Inculpatul a săvârşit fapta în condiţii de pluralitate intermediară prevăzută de art. 40 C. pen., respectiv în timpul liberării condiţionate a executării pedepsei de 7 ani închisoare ce-i fusese aplicată anterior pentru comiterea unor infracţiuni în timpul minorităţii, prin Sentinţa penală nr. 51 de la 23 martie 1995 a Tribunalului Iaşi (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 811 din 03 aprilie 1996 a Curţii Supreme de Justiţie). Inculpatul fusese liberat condiţionat din executarea acestei pedepse la data de 12 noiembrie 1997, cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat de 1016 zile.

Această stare de agravare facultativă nu mai poate fi însă reţinută de către tribunal în sarcina inculpatului, întrucât s-ar încălca principiul neagravării situaţie în propria cale de atac. În concret, instanţa este obligată, mai întâi, să ţină cont de principiul neagravării situaţiei în propriul recurs prevăzut de art. 385⁸ C. proc. pen., care se extinde în orice ciclu procesual subsecvent a cărei declanşare a fost posibilă doar ca urmare a exercitării căii de atac a recursului exclusiv de către inculpat.

Prin urmare, având în vedere că instanţa a fost învestită cu rejudecarea cauzei, printr-un nou rechizitoriu, numai ca urmare a admiterii recursului declarat doar de către inculpatul I.E.N., inculpatului nu i se pot reţine în sarcină stări legale de agravare facultativă a pedepsei (cum este pluralitatea intermediară), omise a fi reţinute de instanţe, în primele cicluri procesuale.

Tot din acest considerent nu se va mai face nici aplicaţia dispoziţiilor art. 61 C. pen. care obligă revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 1016 zile, ca urmare a liberării condiţionate.

Evident că, în cauză nu există probe certe că inculpatul ar fi acţionat cu intenţia directă de a ucide victima (respectiv nu există date că inculpatul ar fi prevăzut şi urmărit expres să-i cauzeze decesul).

Însă, modalitatea în care s-a comis fapta imputată acestuia a relevat, fără echivoc că inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă (conform art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. pen.) adică a prevăzut rezultatul faptei sale şi, deşi nu l-a urmărit expres, a acceptat posibilitatea producerii lui. Cu alte cuvinte, alergând după victimă, lovind-o şi determinând astfel căderea ei pe o suprafaţă dură (şosea), iar apoi aplicându-i lovituri repetate, multiple, cu piciorul în zona capului, a feţei şi a gâtului, acţiuni urmate de abandonarea victimei, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit expres să-i cauzeze decesul acesteia, a prevăzut că există posibilitatea producerii morţii şi a acceptat acest lucru.

În cazul intenţiei indirecte, făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale (adică decesul victimei) şi deşi nu l-a urmărit expres, a acceptat posibilitatea producerii lui. Neputându-se proba obiectiv poziţia psihică cu care a acţionat inculpatul decât prin analiza coroborată a modalităţilor prin care acesta şi-a exteriorizat comportamentul, cât şi a unor împrejurări faptice se impune evidenţierea acestora.

Astfel, analiza coroborată a următoarelor împrejurări concrete a relevat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, respectiv a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei ca urmare a acţiunii sale: a) mijloacele folosite (lovire repetată, cu piciorul încălţat, în zona capului, facială şi cervicală, inclusiv de sus în jos), b) regiunea corpului vizată (cea a capului - una vitală); c) intensitatea, profunzimea şi numărul loviturilor; d) urmările efectiv produse (foarte grave: a se vedea concluziile raportului medico-legal, ce atestă inclusiv o ruptură a osului hioid); e) modul de aplicare a loviturilor: inclusiv de sus în jos; g) atitudinea ulterioară a inculpatului care a fugit de la faţa locului.

Faţă de situaţia de fapt şi de drept reţinută, instanţa a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare, instanţa a ţinut cont de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, a ţinut cont, pe de-o parte, de dispoziţiile generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială (respectiv de la 15 ani şi 25 de ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi), de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, de faptul că inculpatul era sub influenţa alcoolului (la fel ca şi victima, de altfel), de împrejurările ce au generat conflictul, de mijloacele folosite, de urmările grave şi ireversibile produse, precum şi de gradul de pericol social concret al faptei. Pe de altă parte s-a ţinut seama de: poziţia procesuală necorespunzătoare adoptată de inculpat, care nu a recunoscut niciun moment comiterea faptei şi care a dat dovadă de lipsă de empatie faţă de victimă, de faptul că a încercat să transfere orice responsabilitate în sarcina unor alte persoane, de faptul că inculpatul s-a sustras cca. 2 ani urmăririi penale, iar ulterior, prin intermediul familiei, a încercat (şi iniţial şi reuşit) să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea mai multor martori (ce au fost determinaţi să de mărturii mincinoase), cât şi a părţii civile. De asemenea, s-a ţinut seama şi de persoana inculpatului care: este cunoscut cu antecedente penale, anterior fiind condamnat definitiv, inclusiv pentru comiterea unei tentative de omor; de faptul că după ce a fost pus în libertate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai comis o nouă infracţiune cu violenţă; de faptul că este o persoană tânără, necăsătorită şi fără copii.

În funcţie de toate aceste criterii, instanţa i-a aplicat inculpatului o pedeapsă principală cu închisoarea, pe care, văzând şi art. 385⁸ C. proc. pen. (cum s-a arătat mai sus) o va orienta peste minimul special prevăzut de lege, înspre mediu, mai exact în acelaşi cuantum anterior de instanţe.

Pe lângă pedeapsa principală a închisorii, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., instanţa i-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani ce va fi executată în condiţiile art. 66 C. pen.

S-a constatat apoi că infracţiunea de omor calificat, dedusă judecăţii a fost comisă în condiţii de concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., cu infracţiunea de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) lit. b) C. pen. (comisă la data de 02 din 03 aprilie 2004) pentru care acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 797 de la 2 noiembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 07 de la 6 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Iaşi.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. instanţa a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile concurente, inculpatul urmând să aibă de executat pedeapsa rezultantă principală de 18 ani închisoare, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

S-a dispus ca pedeapsă principală rezultantă a închisorii astfel aplicată să fie executată de inculpat în regim de detenţie, aplicându-i-se acestuia şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

La stabilirea conţinutului pedepsei accesorii, instanţa a ţinut cont, conform art. 71 alin. (3) C. pen., atunci când a dispus şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., de faptul că natura infracţiunii săvârşite şi modalitatea de comitere a acesteia nu pot fi compatibile cu dreptul de a fi tutore sau curator pe perioada executării pedepsei principale (ori până la considerarea ca executată a acestei pedepse). Instanţa nu a dispus însă şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen., întrucât inculpatul a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa fără a se folosi de o anumită funcţie, de o anumită profesie ori de o anume activitate. De asemenea, nefiind părinte, văzând şi infracţiunea comisă, instanţa nu a dispus nici interzicerea drepturilor părinteşti prevăzute de art. 64 lit. d) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) şi 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 14 februarie 2000 la 19 decembrie 2003, precum şi perioada deja executată de la 03 aprilie 2004 şi până la 24 aprilie 2007.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, constatând că pretenţiile Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Iaşi sunt întru totul întemeiate şi dovedite cu mijloace de probă mai sus enunţate (în special: înscrisurile emanând de la aceasta şi actele medico-legale), tribunalul, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 72/2006 l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 125,40 lei noi (1.254.000 lei vechi) către aceasta cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli ocazionate de transportul victimei cu ambulanţa, la spital.

S-a constatat că Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi (unde a fost internată victima până la momentul decesului) nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal.

De asemenea, în cauză s-a constituit parte civilă şi partea civilă C.M., atât în nume propriu, cât şi în numele părţilor civile minore C.P. şi C.F.

Astfel, partea civilă C.M. a cerut, în primul ciclu procesual, suma 15.000.000 lei vechi reprezentând cheltuieli de înmormântare, solicitând totodată, în numele celor doi minori şi o prestaţie periodică pentru aceştia. În cauză, la solicitarea părţii civile, pentru dovedirea acestor pretenţii, au fost audiaţi martorii B.I. şi C.D., zis „N.”.

Martorul B.I. a declarat că nu ştie ce cheltuieli exacte a făcut partea civilă la înmormântare, însă a fost de faţă când aceasta s-a împrumutat, în acest scop, de la numita C.G. cu suma de 7.000.000 lei vechi. În plus, mai ştie că aceasta s-a mai împrumutat şi de la alte persoane, de bani, pentru a-i folosi la înmormântarea victimei.

Susţineri similare a făcut şi martorul C.D., zis „N.”. Şi el a vorbit de împrumutarea unor sume de bani similare şi de faptul că partea civilă a respectat tradiţia, făcându-i toate pomenirile soţului decedat.

În această nouă fază procesuală, partea civilă a solicitat daune în cuantum de 150.000.000 lei vechi, fără a face precizări suplimentare.

S-a impus precizarea prealabilă că şi în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile operează acelaşi principiu, menţionat mai sus, prevăzut de art. 385⁸ C. proc. pen., al neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac. Prin urmare, instanţa nu va putea acorda despăgubiri într-un cuantum mai mare decât cel stabilit de Tribunalul Iaşi cu prilejul ultimei soluţionări a cauzei pe fond (respectiv cele stabilite prin Sentinţa penală nr. 287 de la 27 martie 2003).

În ceea ce priveşte prejudiciul material cauzat părţii civile C.M. s-a reţinut că, în speţă, s-a probat cu certitudine, prin declaraţiile celor doi martori, că s-au efectuat cheltuieli cu înmormântarea victimei, partea civilă împrumutându-se în acest sens de la mai multe persoane. Partea civilă a solicitat iniţial cu acest titlu doar suma de 15.000.000 lei vechi (respectiv 1.500 lei noi). Tribunalul, statuând în echitate, a apreciat că această sumă este întru totul justificată, fiind cert că s-au efectuat cheltuieli cu înmormântarea victimei. S-a apreciat că suma solicitată în acest sens este, de astăzi, chiar modică raportat la cheltuielile pe care le presupune, în mod obişnuit, o ceremonie funerară. De aceea, tribunalul, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să-i plătească părţii civile C.M. suma de 1.500 lei noi (15.000.000 lei vechi) cu titlu de daune materiale.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice în favoarea părţilor civile minore C.P. şi C.F., instanţa a apreciat că şi aceasta este întemeiată. Astfel, s-a probat cu înscrisuri şi nu numai, că părţile civile minore sunt copii victimei şi că anterior acestea se aflau în întreţinerea, creşterea şi educarea victimei şi, evident, a soţiei acesteia.

Cu alte cuvinte, anterior decesului victimei, cei doi minori aveau un drept legal la întreţinere de la victimă care, potrivit art. 86 şi următoarele C. fam., avea faţă de aceştia o obligaţie legală de întreţinere până la majoratul lor, şi, mai mult, aceştia au beneficiat, în fapt, efectiv şi cu caracter de stabilitate de întreţinere din partea lui C.G., cu care locuiau împreună, împrejurare care justifică presupunerea legitimă că această întreţinere ar fi fost prestată şi în viitor.

Prin urmare, prin fapta inculpatului, celor doi minori (la data faptei) C.P. şi C.F. li s-a cauzat un prejudiciu material localizat în aceea că au fost lipsiţi de întreţinerea prestată de victimă în folosul lor, în condiţiile arătate. Ca atare, aceştia au fost îndreptăţiţi la repararea acestui prejudiciu.

Trebuie precizat că temeiul angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului îl reprezintă dispoziţiile art. 998 C. civ. În consecinţă se impune repararea prejudiciului cauzat celor doi minori, ca urmare a faptului că au fost lipsiţi de dreptul menţionat, prin obligarea inculpatului la plata unei pensii de întreţinere lunare către aceştia care să compenseze această lipsă.

Cum victima nu realiza, la momentul decesului, venituri salariale ar trebui să se aibă în vedere, la stabilirea cuantumului acestei pensii, salariul minim pe economie (prezumat a putea fi obţinut de orice persoană sănătoasă şi capabilă de muncă, cum era victima), precum şi dispoziţiile art. 94 C. fam. referitoare la cuantumul obligaţiei legale datorată de părinte faţă de doi copii. Având în vedere că, în prezent, salariul minim net pe economie este de cca. 440 de lei noi, instanţa ar trebui să-l oblige pe inculpat să le plătească celor doi minori, împreună, 1/3 din această sumă (conform art. 94 C. fam.), respectiv suma de cca. 146 lei noi lunar cu titlu de despăgubiri începând cu data comiterii faptei (14/15 martie 1998) şi până la majoratul acestora.

Dar cum instanţa este ţinută să respecte, aşa cum s-a arătat anterior, principiul prevăzut de art. 385⁸ C. proc. pen., inculpatul nu poate fi obligat decât la plata sumelor stabilite cu acest titlu anterior prin Sentinţa penală nr. 287 de la 27 martie 2003 a Tribunalului Iaşi. Prin această sentinţă s-a avut în vedere, ca reper, un alt cuantum al salariului minim net pe economie, mai mic, stabilindu-se mai exact o sumă de 100 lei noi/lunar pentru ambii minori. Dar această sumă este mai mică decât cea arătată mai sus. De aceea, instanţa a avut-o în vedere pe aceasta.

Raportat la aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 14 şi 346 şi art. 17 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul să le plătească părţilor civile C.P. şi C.F., prin reprezentantul lor legal C.M., suma de 2280 lei noi (22.800.000 lei vechi), respectiv câte 1140 lei noi (11.400.000 lei vechi) fiecăruia, reprezentând prestaţie periodică pentru perioada cuprinsă între 14 martie 1998 - 27 martie 2003, precum şi suma de 50 lei noi (500.000 lei vechi) lunar pentru fiecare minor până la majoratul acestora, începând cu data de 27 martie 2003, cu acelaşi titlu.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, instanţa a constatat că nici în primul ciclu procesual şi nici în acesta nu s-au solicitat expres daune morale şi, prin urmare, văzând şi principiul prevăzut de art. 385⁸ C. proc. pen., ele nu ar putea fi acordate, în ceea ce le priveşte pe părţile civile minore, nici măcar din oficiu, deşi este cert că acestor minori le-a fost afectat, în mod esenţial şi ireversibil, climatul socio-familial în care convieţuiau, prin decesul tatălui lor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În termen legal, sentinţa astfel pronunţată a fost apelată de inculpatul I.E.N. care a solicitat achitarea conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

S-a arătat că probatoriul administrat în cauză a fost greşit apreciat, întrucât din declaraţiile martorilor a rezultat cu certitudine faptul că acesta nu este autorul faptei.

În cauză nu există martori direcţi, martori oculari în afara martorilor O. care erau interesaţi în condamnarea inculpatului.

Aceşti martori se impuneau a fi ascultaţi prin comisie rogatorie în Italia, aspect reiterat şi la judecarea apelului.

Instanţa a încălcat principiul rolului activ şi al aflării adevărului hotărând o condamnare în lipsa unui probatoriu concludent cauzei.

Prin Decizia penală nr. 151 de la 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.E.N. împotriva Sentinţei penale nr. 65 de la 1 februarie 2008 a Tribunalului Iaşi, pe care a menţinut-o.

A fost obligat inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa în discuţie, prin soluţia adoptată de instanţa fondului a fost cea de condamnare a inculpatului I.E.N. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, 175 lit. i), art. 176 lit. c) C. pen.

Potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen. soluţia condamnării poate fi dispusă atunci când pe baza probelor administrate în cauză s-a dovedit că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., instanţa este obligată a lămuri cauza sub toate aspectele pe bază de probe, iar aceste probe au fost apreciat conform art. 63 C. proc. pen.

Din examinarea cuprinsului sentinţei pronunţate s-a constatat că instanţa fondului a respectat aceste prevederi şi a procedat la evaluarea temeinică şi în detaliu a tuturor mijloacelor de probă ce au fost administrate în faza de urmărire, de judecată în primă instanţă, cât şi într-o primă judecată în calea de atac a apelului.

Ca situaţie de fapt s-a reţinut că, în noaptea de 14/15 martie 1998 inculpatul I.E.N. împreună cu martorii O.I., O.Ş.M. şi O.Ş.L., în jurul orelor 1:00 au plecat din barul „G.” din Tg. Frumos spre localitatea Buznea.

Aceştia au mers împreună şi după ce au trecut bariera CFR s-au întâlnit cu victima C.G. care era însoţit de C.M.

Aceştia din urmă se deplasau spre piaţa din Tg. Frumos cu intenţia de a cumpăra ţigări.

Inculpatul era însoţit de martorul O.I., iar în faţa acestora se afla O.Ş.M. şi O.Ş.L.

Victima C.G. a solicitat o ţigară de la O.Ş.M. care fuma.

Acesta i-a răspuns că nu are, dar a mai tras un fum din ţigară după care a aruncat-o spre victimă.

Aceasta din urmă a reproşat faptul că i se dă „un chiştoc”, s-a aplecat, moment în care O.Ş.M. i-a aplicat o lovitură cu piciorul în zona pieptului, în urma căreia victima a căzut jos, dar s-a ridicat şi a continuat deplasarea spre oraş proferând înjurături.

Într-o atare situaţie inculpatul a început să alerge spre victimă şi soţia acestuia.

C.M. a luat-o spre stânga pe terasamentul căii ferate în direcţia Paşcani, după care a coborât în dreapta într-un stufăriş şi ulterior pe o poartă în incinta punctului de colectare a laptelui.

I.E.N. a ajuns victima după ce a trecut de calea ferată şi i-a aplicat lovituri cu pumnii în urma cărora aceasta a căzut.

Inculpatul a continuat să-i aplice lovituri puternice cu picioarele în special peste cap, faţă şi gât.

În acest timp O.I., O.Ş.M. şi O.Ş.L. se uitau de la aproximativ 15 - 20 metri.

O.Ş.M. a strigat la inculpat să lase în pace victima şi să meargă acasă.

O.I. s-a deplasat spre locul conflictului, moment în care inculpatul a încetat să o mai lovească şi au plecat spre localitatea Buznea ajungând din urmă pe O.Ş.M. şi O.Ş.L.

Martora C.M. a traversat curtea punctului de colectare, a ieşit în stradă îndreptându-se spre barieră, întrucât văzuse că soţul era căzut.

În deplasare a văzut când grupul din care făcea parte inculpatul mergeau spre Buznea.

Ajunsă la locul unde se afla victima a început să ţipe şi a fugit până la un atelier de reeşapare unde a solicitat sprijinul paznicului D.I.

Întrucât nu exista un telefon martora a mers la barul „G.” şi i-a spus gardianului Ţ.M. care era de serviciu în zonă să anunţe ambulanţa.

A sosit serviciul de asistenţă medicală şi a transportat victima la Spitalul nr. 3 Iaşi, unde aceasta a decedat.

În ceea ce priveşte ascultarea martorilor O.I. şi O.M. s-a constatat că aceştia au fost audiaţi în faza urmăririi penale, în faţa instanţei (Dosar nr. 8591/2000); în faţa Curţii de Apel (Dosar nr. 3001/2001).

În rejudecare la tribunal (Dosar nr. 4348/2002) martorii au fost din nou ascultaţi, cât şi în reluarea procedurii în faza anchetei la procuror.

În rejudecare la tribunal, cât şi în actuala fază a apelului aceşti martori nu au putut fi audiaţi, întrucât se află în afara teritoriului ţării - în Italia -, iar comisia rogatorie solicitată nu poate fi dispusă nefiind cunoscut locul de domiciliu sau reşedinţă.

Prin urmare situaţia de fapt corect reţinută de către instanţa fondului şi vinovăţia inculpatului a fost dovedită prin procesele-verbale de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă; raportul de constatare medico-legală a autopsiei şi avizul Comisiei de Avizare şi Control din cadrul I.M.L Iaşi, declaraţiile părţii civile C.M. şi ale martorilor, cât şi procesele-verbale de confruntare.

Verificând şi din oficiu conţinutul hotărârii, nu s-a constatat nici existenţa altor temeiuri care să conducă la desfiinţarea sentinţei.

Astfel, instanţa a procedat la schimbarea încadrării juridice conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. într-o infracţiune de omor calificat şi a motivat corespunzător incidenţa acestor dispoziţii incriminatoare.

Pedeapsa stabilită a fost just şi corect individualizată în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având relevanţă existenţa antecedentelor penale, cât şi pedeapsa definitivă stabilită prin Sentinţa penală nr. 797 de la 2 noiembrie 2004 care se află în concurenţă, art. 33 lit. a) C. pen., cu fapta dedusă judecăţii.

A fost soluţionată şi acţiunea civilă alăturată celei penale prin stabilirea justă a despăgubirilor materiale către partea civilă C.M. şi prestaţia periodică în favoarea minorilor aflaţi în întreţinerea victimei, iar inculpatul nu a formulat critici sub acest aspect.

Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul declarat în cauză de inculpatul I.E.N. a fost respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.E.N., ce a fost apreciat ca fiind un recurs peste termen.

Prin Decizia penală nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul peste termen declarat de inculpatul I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul condamnat I.E.N., prin avocat, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7223/1/2009.

Prin încheierea de şedinţă de la 21 ianuarie 2010 a Înaltei Curţi a fost admisă în principiu contestaţie formulată de contestatorul I.E.N.

Prin Decizia penală nr. 1449 de la 15 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 7223/1/2009 a fost admisă contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006.

A fost desfiinţată decizia penală atacată şi anulat mandatul de executare a pedepsei inculpatului I.E.N. cu nr. 67/2008 emis la data de 13 ianuarie 2009 de Tribunalul Iaşi.

A fost fixat termen la data de 27 mai 2010, cu citarea recurentului inculpat I.E.N. şi a intimatelor părţi civile C.M., C.F., prin reprezentant legal C.M., C.P., prin reprezentant legal C.M. şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 50 lei a fost plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

În considerentele deciziei menţionate, Înalta Curte, examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva deciziei menţionate, în raport cu motivele invocate, potrivit art. 386 lit. a) C. proc. pen., în condiţiile art. 392 alin. (1) din acelaşi cod a constatat ca aceasta este întemeiată.

În esenţă, instanţa a reţinut că din analiza cauzei a rezultat că prin rechizitoriul emis la 13 octombrie 2006 în Dosarul nr. 1399/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost trimis în judecată inculpatul I.E.N., fiul lui G. şi M., născut la data de 13 ianuarie 1976, în localitatea Tg. Frumos, judeţul Iaşi, cu domiciliul în sat Buznea, comuna Ion Neculce, judeţul Iaşi, posesorul CI seria (...) CNP (...), fără ocupaţi, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i), art. 176 alin. (1) lit. c) C. pen.

În primă instanţă, la Tribunalul Iaşi, la Dosarul nr. 17874/2006 se află depusă o cerere formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 şi în care a fost indicată adresa de domiciliu în acel moment, sat Mînjeşti, comuna Mogoşeşti, la familia R.D.

Totodată, la Dosarul nr. 7223/1/2009 al Înaltei Curţi, având ca obiect contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N., se află adresa Biroului Executări Penale al Tribunalului Iaşi, în care s-a menţionat că mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 67/2008 emis pe numele condamnatului nu a fost pus în executare până în prezent, că prin adresa nr. 2367014/BEL la data de 1 iunie 2009, Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Internaţional Interpol a comunicat Tribunalului Iaşi faptul că persoana condamnată I.E.N. a fost arestată provizoriu la data de 1 iunie 2009 în localitatea Cuneo, Italia, solicitându-se a se aprecia asupra posibilităţii formulării unei cereri de extrădare a acestuia, că prin încheierea de şedinţă din data de 2 iunie 2009 Tribunalul Iaşi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se solicita extrădarea condamnatului, că la data de 24 iunie 2009 Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a transmis pe canale diplomatice Republicii Italiene, cererea de extrădare, aceasta fiind în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel din Torino, neprimindu-se alte informaţii cu privire la condamnat.

La data de 23 iunie 2009 când a fost judecat recursul peste termen formulat de inculpatul I.E.N. a rezultat că acesta a fost citat în comuna Ion Neculce, sat Buznea, judeţul Iaşi, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, existând menţiunea „destinatar plecat definitiv în străinătate”, dovadă aflată la Dosarul nr. 17874/99/2006 al Înaltei Curţi, precum şi în Tg. Frumos, prin afişare la Consiliul Local Tg. Frumos, judeţul Iaşi, la dosarul mai sus arătat, existând procesul-verbal încheiat la 14 mai 2009 prin care se atestă afişarea la avizierul Consiliul Local al oraşului Tg. Frumos a citaţiei privind pe recurentul inculpat.

De asemenea, din partea introductivă a Deciziei penale nr. 2395 de la 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 a rezultat că au lipsit recurentul-inculpat pentru apărarea căruia s-a prezentat avocat M.L., apărător desemnat din oficiu şi intimatele părţi civile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Astfel, Înalta Curte, verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului-inculpat I.E.N. la data judecării recursului peste termen, respectiv 23 iunie 2009, faţă de conţinutul adresei Biroului Executări Penale al Tribunalului Iaşi, în care se menţionează expres că la data de 1 iunie 2009 persoana condamnată I.E.N. a fost arestată provizoriu în localitatea Cuneo, Italia, a constatat că instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 385¹¹ alin. (2) C. proc. pen. şi anume că judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se află în stare de deţinere, în sensul că a judecat cauza în lipsa recurentului inculpat, care nu a fost citat la locul de deţinere, Casa C., via R., Cuneo.

De altfel, recurentul inculpat I.E.N. nu a fost citat nici la adresa indicată în mod expres în primă instanţă, de către apărătorul ales, aflată la Dosarul nr. 17874/2006 al Tribunalului Iaşi, respectiv sat Mînjeşti, comuna Mogoşeşti, la familia R.D., aşa cum impuneau şi dispoziţiile art. 385¹¹ alin. (1) C. proc. pen. care prevăd că judecarea recursului se face cu citarea părţilor.

Astfel, Înalta Curte a considerat că în cauză este incident cazul de contestaţie în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. a) C. proc. pen., în sensul că judecarea recursului peste termen formulat de recurentul inculpat I.E.N. a avut loc la data de 23 iunie 2009, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a pronunţat Decizia penală nr. 2395/2009 în Dosarul nr. 17874/99/2006, ca instanţă de recurs, fără îndeplinirea procedurii de citare cu recurentul inculpat.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 2395 din 23 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 17874/99/2006 şi a desfiinţat decizia penală atacată, dispunând şi măsurile ce au mai fost evidenţiate.

Astfel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, ca instanţă de recurs sub nr. 3249/1/2010 la data de 19 aprilie 2010, având ca obiect recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

La termenul de judecată de la 27 mai 2010, în recursul peste termen declarat, cu privire la procedura de citare a recurentului-inculpat, magistratul asistent a învederat faptul că Ministerul Justiţiei - Direcţia de Drept Internaţional şi Tratate a înaintat Adresa nr. 64094/2009 din care a rezultat că nu a fost posibilă notificarea citaţiei, deoarece recurentul inculpat a fost eliberat din Penitenciarul Alba la data de 27 aprilie 2010.

De asemenea, magistratul asistent a învederat faptul că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere din partea avocatului ales al recurentului inculpat, avocat G.L. prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru imposibilitate de prezentare motivată de faptul că, la 27 mai 2010 are loc Adunarea Generală a Baroului Iaşi, prezenţa fiind obligatorie, precum şi citarea recurentului-inculpat la reşedinţa sa din Italia, respectiv, M., v. M., Italia, precum şi dovada reşedinţei recurentului-inculpat, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Înalta Curte, după deliberare, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1), (3) şi (4) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al recurentului-inculpat, pentru a-i da posibilitatea să se prezinte şi constatând lipsă de procedură cu recurentul-inculpat, în vederea citării acestuia la adresa din Italia indicată, în temeiul art. 178 alin. (8) C. proc. pen. a amânat cauza la 9 septembrie 2010, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, au lipsit recurentul-inculpat, aflat în stare de libertate, reprezentat de apărător ales, avocat G.L. şi intimatele părţi civile C.M., C.F. prin reprezentant legal C.M., C.P. prin reprezentant legal C.M. şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului-inculpat a depus înscrisuri referitoare la domiciliul actual al inculpatului şi la domiciliul membrilor familiei acestuia.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Înalta Curte, deliberând a încuviinţat proba cu înscrisuri, apreciind ca fiind pertinentă, utilă şi concludentă soluţionării cauzei şi depunerea acestora la dosar.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul asupra recursului peste termen, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului peste termen, casarea deciziei instanţei de apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

În acest sens, cu privire la primul motiv de casare a susţinut că la momentul pronunţării deciziei instanţei de apel, inculpatul avea domiciliul stabilit în Italia, la adresa indicată la momentul punerii în libertate, constând într-un domiciliu procedural ales în România, având în vedere că familia sa era în străinătate.

În ce priveşte al doilea motiv a solicitat achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că nu au fost audiaţi nemijlocit martorii oculari, acestea fiind singurele persoane ce puteau oferi relaţii, detalii referitoare la împrejurările săvârşirii infracţiunii. Aceştia au fost citaţi, însă domiciliau în Italia, astfel că a făcut o adresă tradusă în limba italiană, pentru efectuarea comisiei rogatorii, însă instanţa a respins această solicitare.

Drept urmare, ar opera principiul in dubio pro reo, întrucât nu s-a dovedit cu certitudine că inculpatul a lovit partea vătămată, singurele declaraţii ce confirmă învinuirea fiind date în faţa procurorului, iar nu nemijlocit în faţa instanţei.

În concluzie a solicitat admiterea recursului peste termen, astfel cum a fost formulat, iar în situaţia trecerii peste aceste critici a cerut în subsidiar, reţinerea dispoziţiilor art. 74 - 76 alin. (2) C. pen. şi aplicarea unei pedepse într-un cuantum aproximativ egal cu cel deja executat. Sub acest aspect a invocat faptul că inculpatul are un copil minor în întreţinere, a dat dovadă de sinceritate, a colaborat cu organele judiciare, iar impactul asupra familiei părţii vătămate s-a stins, astfel că poate fi reintegrat social.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului peste termen declarat de inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare invocate respectiv art. 385⁹ pct. 21, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul peste termen al inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în apel, încă de la primul termen de judecată de la 5 iunie 2008, apelantul inculpat I.E.N. a fost citat în comuna Ion Neculce, sat Buznea, judeţ Iaşi, aşa cum rezultă din citativul aflat la Dosarul nr. 17874/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

La termenul de judecată de la 5 iunie 2008, în apel, la apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat avocat Ş.D., apărător desemnat din oficiu de către Baroul de Avocaţi Iaşi, cu delegaţie la acest termen şi partea civilă intimata C.M., fiind lipsă de procedură de citare cu inculpatul apelant I.E.N., în sensul că a fost restituită citaţia emisă pe numele acestuia, cu menţiunea factorului poştal „Destinatar plecat din ţară”, citaţie care este ataşată la dosarul cauzei.

Avocatul Ş.D. a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, având în vedere că este şi lipsă de procedură cu inculpatul apelant, susţinând în continuare, că apelul a fost declarat de doamna avocat G.L. şi s-ar putea să se prezinte domnia sa, fiind consemnate şi poziţii părţii civile şi reprezentantei Ministerului Public, iar după deliberare, instanţa de apel a constatat lipsă de procedură de citare cu inculpatul apelant I.E.N., având în vedere cererea de amânare formulată oral de către apărătorul inculpatului apelant, de a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului, cerere faţă de care reprezentanta Ministerului Public nu s-a opus, a admis-o pentru a studia dosarul în vederea pregătirii apărării şi a acorda termen la data de 26 iunie 2008 pentru când va fi citat inculpatul apelant I.E.N. la ultimul domiciliu cunoscut, cu mandat de aducere care va fi pus în executare de către Jandarmeria Iaşi, precum şi prin afişare la locul săvârşirii faptei, respectiv Consiliul Local al oraşului Tg. Frumos, judeţul Iaşi, cu emiterea adresei la SEIP Iaşi, prin care s-a solicitat adresa ultimului domiciliu al inculpatului apelant I.E.N., repetarea procedurii de citare cu părţile civile intimate care nu au fost prezente, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul curţii de apel.

Din procesul-verbal al mandatului de aducere al apelantului inculpat citat în această modalitate în satul Buznea, comuna Tg. Frumos încheiat de organele de poliţie a rezultat că din verificările efectuate la domiciliul acestuia a constatat că acesta este plecat din ţară, aspect confirmat de numitul D.F., în calitate de vecin, înscris la dosarul curţii de apel.

La toate termenele de judecată ulterioare de la 26 iunie 2008, 18 septembrie 2008, 16 octombrie 2008, 13 noiembrie 2008, 11 decembrie 2008, acesta din urmă fiind şi termenul la care au fost consemnate dezbaterile asupra apelului declarat de inculpat, fiind amânată pronunţarea, apelantul inculpat I.E.N. a lipsit la toate termenele de judecată, acesta fiind citat, atât la domiciliul din sat Buznea, comuna Ion Neculce, judeţul Iaşi, cât şi prin afişare la sediul Consiliului Local Tg. Frumos, judeţul Iaşi, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă de la termenele invocate, aflate la dosarul curţii de apel.

De asemenea, din analiza cauzei rezultă că în primă instanţă, la Tribunalul Iaşi, la Dosarul nr. 17874/2006 se află depusă o cerere formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 şi în care a fost indicată adresa de domiciliu în acel moment, sat Mînjeşti, comuna Mogoşeşti, la familia R.D.

Legiuitorul a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 177 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat şi respectiv introdus un nou alineat prin Legea nr. 356/2006, condiţii privind locul citării în anumite situaţii pentru învinuit sau inculpat, cât şi pentru alte persoane, astfel:

„(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.

(2) Dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

(3) În caz de schimbare a adresei arătată în declaraţia învinuitului sau inculpatului, acesta este citat la noua sa adresă, numai dacă a încunoştinţat, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată de schimbarea intervenită, sau dacă organul judiciar apreciază pe baza datelor obţinute potrivit art. 180 că s-a produs o schimbare de adresă.

(4) Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază se află organul care efectuează urmărirea penală.

Potrivit art. 291 alin. (1) C. proc. pen.:

„(1) Judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.

Dispoziţiile art. 375 alin. (2) din C. proc. pen. stipulează în mod expres că „Judecata apelului se face cu citarea părţilor”.

Înalta Curte, verificând modul în care instanţa de apel a judecat apelul declarat în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale în materia citării părţilor, în raport şi cu motivul de recurs invocat, privind necitarea legală a inculpatului în apel la domiciliul indicat, constată că instanţa de apel, la data când au fost susţinute concluziile părţilor, în dezbateri, la termenul de judecată de la data de 11 decembrie 2008, fiind amânată pronunţarea la data de 18 decembrie 2008, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu apelantul inculpat, întrucât acesta nu a fost citat nici la ultimul termen de judecată, ca de altfel la niciunul din termenele anterioare şi la adresa indicată de către apărătorul acestuia, în primă instanţă, respectiv la Tribunalul Iaşi, la Dosarul nr. 17874/2006, potrivit cererii formulată de avocatul G.L., avocat ales al inculpatului I.E.N., datată 15 mai 2007 şi în care a fost indicată adresa de domiciliu în acel moment, sat Mînjeşti, comuna Mogoşeşti, la familia R.D.

Astfel, instanţa de apel neverificând dosarul primei cauze, în care se afla adresa expres indicată de către apărătorul inculpatului şi nu l-a citat pe apelantul inculpat la acea adresă echivalează cu nelegala îndeplinire a procedurii de citare, pentru termenul de judecată de la 11 decembrie 2008, când au fost consemnate şi concluziile părţilor, în dezbateri, potrivit încheierii de şedinţă de la acel termen, fiind amânată pronunţarea şi respectiv la data pronunţării deciziei instanţei de apel, la 18 decembrie 2008.

Altfel spus, Înalta Curte consideră că prima instanţă de control judiciar la data judecării apelului declarat în cauză de către apelantul inculpat I.E.N. a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 375 alin. (2) cu referire la art. 291 alin. (1) cu referire la art. 177 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc. pen., în materia citării inculpatului, acesta lipsind.

În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat de către recurentul inculpat I.E.N., privind nelegala sa citare în condiţiile arătate este fondat, întrucât a influenţat şi soluţia pronunţată, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 21 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că motivul de recurs privind lipsa de procedură arătată este preeminent, faţă de consecinţa pe care o impune, respectiv rejudecarea cauzei, în apel, în raport, cu celelalte motive invocate de către inculpat pe fondul recursului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen., susţinute oral referitoare la soluţia de achitare pentru inexistenţa faptei în ce priveşte infracţiunea de omor calificat, ca urmare a schimbării de încadrare juridică din infracţiunea de omor deosebit de grav, precum şi acela formulat în subsidiar de reindividualizare a pedepsei aplicate, prin reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare, care urmează a fi examinate cu ocazia rejudecării apelului inculpatului.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.

Se va casa decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul I.E.N. la instanţa de apel, Curtea de Apel Iaşi cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materia citării părţilor, iar în ceea ce priveşte citarea apelantului inculpat acesta va fi citat la toate adresele indicate în România, respectiv sat Mînjeşti, comuna Mogoşeşti, la familia R.D., la domiciliul din sat Buznea, comuna Ion Neculce, judeţul Iaşi, la domiciliul ales la Cabinet Avocat G.F., în Iaşi, str. C., judeţul Iaşi, la adresa indicată în Italia, M., via M., iar în eventualitatea în care nu s-ar mai cunoaşte niciuna din adresele la care ar locui inculpatul, se va aprecia asupra citării, prin afişare la Consiliul Local Tg. Frumos, urmând a fi avute în vedere motivele de apel invocate, de către inculpat, cât şi celelalte motive de recurs formulate de inculpat în condiţiile susţinerii şi dezvoltării lor, în scopul pronunţării unei decizii legale şi temeinice.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, suma menţionată fiind urmarea asigurării asistenţei obligatorii, ce a avut loc la termenul de judecată de la 27 mai 2010, de către doamna avocat C.A., cu împuternicirea avocaţială emisă la 11 mai 2010, (Dosarul nr. 3249/1/2010 al Înaltei Curţi), potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul peste termen declarat de recurentul inculpat I.E.N. împotriva Deciziei penale nr. 151 din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia Penală.

Casează decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului declarat de inculpatul I.E.N. la instanţa de apel, Curtea de Apel Iaşi.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 337/2010. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 340/2010. Penal. Cerere de transfer de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3073/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 3075/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3079/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 3083/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 3090/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3091/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3095/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3097/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs