ICCJ. Decizia nr. 3083/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3083/2010
Dosar nr. 47189/3/2009
Şedinţa publică din 9 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 121 din 17 februarie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul D.E. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 269 alin. (1), (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate privind restul de pedeapsă de 137 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 689/2008 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, iar, în urma contopirii cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, s-a dispus ca în final să execute pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
În data de 26 septembrie 2009, în jurul orei 11,50, în timp ce inculpatul a fost desemnat pentru efectuarea de activităţi gospodăreşti în incinta locului de arest, a evadat, profitând de neatenţia celor doi agenţi desemnaţi cu supravegherea locului de arest.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 89/A din 9 aprilie 2010, a respins apelul declarat de inculpatul D.E. împotriva sentinţei.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul.
Prin recursul declarat, susţinut oral de apărătorul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat casarea hotărârilor, invocând temeiul art. 3859 pct. 14 din C. proc. pen. şi reducerea pedepsei.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
Critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului nu este fondată.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţele au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat infracţiunea de evadare.
Raportat la aceste criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi la datele ce caracterizează persoana inculpatului, cărora Ie-a acordat eficienţă, instanţa de apel a apreciat, în mod just, că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat D.E. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat D.E. împotriva deciziei penale nr. 89/A din 9 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 337/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
