ICCJ. Decizia nr. 3562/2010. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3562/2010

Dosar nr. 6202/1/2010

Şedinţa publică din 12 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Recurentul C.I. are calitatea de contestator în Dosarul nr. 2218/2/2007 (594/2010), cauză aflată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La data de 23 iunie 2010 acesta a făcut o cerere de recuzare a doamnei judecător M.L. care făcea parte din completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei.

Instanţa, luând act de cererea părţii a dispus acordarea unui termen la 30 iunie 2010 în vederea soluţionării cererii şi a înaintat dosarul preşedintelui secţiei.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs contestatorul C.I., pe care, fără să-l motiveze, l-a înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Recursul declarat este inadmisibil şi va fi respins ca atare.

Calea de atac este îndreptată împotriva unei încheieri prin care instanţa a dispus acordarea unui termen în vederea soluţionarea cererii de recuzare, încheiere care nu poate fi atacată separat cu recurs, nefiind prevăzută în dispoziţiile art. 385 alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul contestator urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul C.I. împotriva Încheierii din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 2218/2/2010 (594/2010).

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3562/2010. Penal. Denunţarea calomnioasă (art. 259 C.p.). Recurs