ICCJ. Decizia nr. 1772/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1772/2010

Dosar nr. 9119/108/2008

Şedinţa publică din 5 mai 2010

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 217 din data de 22 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, secţia penală, s-au dispus următoarele:

A respins excepţiile privitoare la nulitatea absolută a actelor de urmărire penală şi a actului de sesizare a instanţei invocate de către inculpaţii S.E., M.D., C.F.T., S.N. şi V.A.C.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.E., fiul lui S. şi F., la pedeapsa de: - 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe acelaşi inculpat la patru pedepse a câte 5 (cinci) ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 1 lit. e)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. g)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea a două infracţiuni de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 1 lit. b), e)).

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute 6 (şase) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului S.E. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepţie dreptul de a alege şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive din data de 08 noiembrie 2006 până la 13 decembrie 2007.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpatul S.E. prin Decizia penală nr. 1287/R din 13 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 9119.7/108/2006.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.D., fiul lui L. şi R., la pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe acelaşi inculpat la patru pedepse de câte 5 (cinci) ani închisoare fiecare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea unei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 1 lit. e)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. g)).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire grup infracţional organizat prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. a interzis inculpatului M.D. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepţie dreptul de a alege şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din data de 07 noiembrie 2006 lăzi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului M.D.

În baza art. 323 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.F.T., fiul lui T. şi S., la pedeapsa de:

- 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a condamnat pe acelaşi inculpat la patru pedepse a câte 5 (cinci) ani închisoare fiecare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. g)).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. (pct. 2).

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului C.F.T. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepţie dreptul de a alege şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive din data de 07 noiembrie 2006 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului C.F.T.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.N., fiul lui T. şi A., pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 350 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpatul S.N. în prezenta cauză prin încheierea din 07 decembrie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe inculpatul F.V.M., fiul lui V. şi C., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul F.V.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (pct. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 81, 82 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepţie dreptul de a alege şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din 07 noiembrie 2006 la 13 decembrie 2007.

În baza art. 350 C. proc. pen. revocă măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă în prezenta cauză faţă de inculpatul F.V.M., prin încheierea din 07 decembrie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul V.A.C., fiul lui Ş. şi I.M., pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşire de infracţiuni prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achită pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (pct. 1 lit. a)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B.I., fiul lui N. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere sau constituire grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată (pct. 2).

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.I., cu datele de identificare de mai sus, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (pct. 2).

În baza art. 81, 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

A Atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privitoare la revocarea în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - excepţie dreptul de a alege şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ. a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă P.A. şi a obligat în solidar pe inculpaţii S.E., M.D. şi C.F.T. la plata către partea civilă a sumei de 2000 euro cu titlu de daune materiale şi a sumei de 4000 euro cu titlu de daune morale. A respins restul pretenţiilor formulate de partea civilă P.A.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.T.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii S.E., M.D., C.T.F. să plătească statului câte 1100 lei fiecare şi pe inculpaţii F.V.M., B.I. câte 700 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare. Restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

În perioada anilor 1998-2001, inculpatul S.E. în calitate de administrator al firmei SC B. SA Arad şi inculpaţii M.D., C.F.T. angajaţi în mod formal ca şi electricieni ai societăţii până în anul 1999, au iniţiat constituirea unei asocieri în scopul intimidării, agresării şi privării de libertate a angajaţilor care prejudiciau firma B. sau erau suspectaţi de acest lucru. Astfel, atât anchetele administrative dispuse în firmă, cât şi recuperarea prejudiciilor erau facilitate de acţiunile inculpaţilor şi care se desfăşurau în prezenţa acestora. În relaţiile de afaceri ale firmei cu asociaţii, respectiv cu L.E., inculpaţii desfăşurau acţiuni de intimidare şi ameninţare pentru a-i determina să iasă din firmă.

Din materialitatea faptelor, astfel cum au fost expuse în starea de fapt, reţinem că inculpatul S.E. a iniţiat constituirea unei asocieri în cadrul firmei B., în scopul de a intimida, agresa şi priva de libertate angajaţi şi asociaţi ai firmei care prejudiciau firma sau erau suspectaţi de acest lucru şi pentru a facilita atât anchetele administrative dispuse cât şi recuperarea prejudiciilor.

Cu privire la fapta reţinută la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu constatăm că inculpatul S.E., cu ajutorul coinculpaţilor M.D. şi C.F.T., l-a reţinut timp de mai multe ore pe partea vătămată P.A. în sediul firmei B. prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice, provocându-i suferinţe în vederea recuperării prejudiciului pe care inculpatul l-a apreciat ca fiind cauzat firmei de către partea vătămată, prin întocmirea de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturism. Astfel s-a realizat urmarea cerută de lege, respectiv împiedicarea părţii vătămate de a se manifesta conform voinţei sale şi care s-a datorat acţiunii inculpatului sub raportul legăturii de cauzalitate.

Inculpatul S.E. a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, în sensul că a prevăzut că acţiunea sa are ca urmare lipsirea de libertate a părţii vătămate P.A. şi a urmărit producerea acesteia.

Cu privire la faptele descrise la pct. 1 lit. b), c), d) din rechizitoriu, reţinem că acţiunea inculpatului S.E., care purtând în mod vizibil un pistol la curea şi împreună cu coinculpaţii M.D. şi C.F.T. au exercitat violenţe fizice si psihice, cauzând suferinţe persoanelor vătămate - martori sub altă identitate R.P., V.D. şi A.N., angajaţi ai departamentului piese ai societăţii B., reţinându-i mai multe ore în birourile firmei, în mod ilegal şi având ca urmare încălcarea libertăţii de mişcare a acestora conform propriei lor voinţe, realizează conţinutul laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul S.E. a acţionat cu intenţia directă cunoscând atât caracterul ilegal al acţiunii sale, cât şi prevăzând şi urmărind producerea rezultatului, în sensul lipsirii de libertate în mod ilegal al persoanelor menţionate anterior.

Astfel, faptele inculpatului S.E. (pct. 1 lit. a), b), c), d)) astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive a patru infracţiuni de lipsire de libertate.

Cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal - persoană vătămată-martor sub altă identitate V.D., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului S.E., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Declaraţiile martorului audiat sub altă identitate - V.D. (u.p., inst) nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, acestea fiind singulare, contradictorii şi contrazise de declaraţiile martorilor G.V., C.C. şi I.M.

Astfel cu privire la infracţiunea de tâlhărie reţinută prin rechizitoriu la pct. 1 lit. a) în sarcina inculpatului S.E., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu la pct. 1 lit. b) - persoană vătămată R.P. inculpatul S.E. declară că a avut acordul numitului C.O. de a se deplasa la domiciliul acestuia şi care a restituit de bună voie materiale aparţinând firmei.

Analizând declaraţiile menţionate, sub aspectul lipsei consimţământului, reţinem că lipsa consimţământului poate rezulta din opunerea efectivă a victimei sau printr-o avertizare prealabilă a făptuitorului în sensul că i se interzice accesul în locuinţă. Astfel, contrar celor declarate de martorul sub altă identitate R.P., reţinem că cei doi colegi, respectiv M.A. şi B.N. nu au urcat în locuinţă ci au rămas în maşină. De asemenea martorul se contrazice, odată spune că nu a fost de acord cu controlul, apoi a declarat că vroia să-şi dovedească nevinovăţia.

Cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), persoană vătămată - martor sub altă identitate V.D. reţinem că acest martor declară la urmărire penală, că în jurul orelor 1:00 - 1:20 din data de 28 ianuarie 2001, S.E. a dorit să efectueze un control la domiciliul martorului, dat fiind că martorul i-a spus că deţine la locuinţă cinci foi de parcurs. Mai arată că la control au asistat G.V. şi C.C. În această declaraţie martorul nu face nici o referire cu privire la existenţa sau lipsa consimţământului său.

Audiat în instanţă, acelaşi martor declară că a fost de acord ca S.E. să vină la domiciliul său pentru a-i preda cele cinci foi de parcurs, sens în care i-a poftit pe S.E., G.V. şi C.C. în bucătărie şi le-a adus dovezile.

Martorul C.C. declară că a fost prezent la domiciliul unui şofer pe nume V., împreună cu S.E. şi G.V. Arată că nu a existat vreo situaţie de pătrundere forţat în locuinţă şi că V. le-a înmânat foile de parcurs.

Reţinând săvârşirea în concurs a infracţiunilor pentru care inculpatul S.E. a fost condamnat în baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 C. pen., tribunalul va contopi pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. Dat fiind numărul infracţiunilor şi gravitatea acestora se impune aplicarea sporului de pedeapsă de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute: 6 (şase) ani închisoare.

Latura obiectivă: Cu privire la fapta de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni reţinem că la iniţiativa inculpatului S.E., inculpaţii M.D. şi C.F.T. s-au asociat împreună cu acesta în scopul de a intimida, agresa şi priva de libertate angajaţi ai firmei B. şi asociaţi care prejudiciau firma sau erau suspecţi de acest lucru şi pentru a facilita atât anchetele administrative dispuse cât şi recuperarea prejudiciilor.

Latura subiectivă: Inculpatul M.D. a avut încă de la momentul asocierii reprezentarea scopului acestuia, sens în care a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe.

Fapta inculpatului M.D. astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prevăzută de art. 323 C. pen. şi care este dovedită prin coroborarea declaraţiei părţii vătămate P.A., declaraţiile martorilor audiaţi sub altă identitate R.P., V.D., A.N., I.M. şi martorul L.E., inculpatul C.F.T. (inst.).

Reţinând că fapta incriminată în art. 323 C. pen. reprezintă o gravă ameninţare pentru valorile sociale ocrotite de lege, pentru ordinea şi liniştea publică, cu privire la persoana inculpatului reţinem că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Latura obiectivă: Cu privire la fapta reţinută la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu constatăm că inculpatul M.D. cu ajutorul coinculpaţilor S.E. şi C.F.T. l-au reţinut, timp de mai multe ore, pe partea vătămată P.A., în sediul firmei B., prin executarea de violenţe fizice şi psihice, provocându-i suferinţe în vederea recuperării prejudiciului pe care inculpatul l-a apreciat ca fiind cauzat firmei de către partea vătămată, prin întocmirea de către aceasta a contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturism. Astfel s-a realizat urmarea cerută de lege, respectiv împiedicarea părţii vătămate de a se manifesta conform voinţei sale şi care s-a datorat acţiunii inculpatului sub raportul legăturii de cauzalitate.

Cu privire la faptele descrise la pct. 1 lit. b), c), d) din rechizitoriu reţinem că acţiunea inculpatului M.D. care împreună cu coinculpaţii S.E. şi C.F.T. au exercitat violenţe fizice şi psihice, cauzând suferinţe persoanelor vătămate - martori sub altă identitate R.P., V.D. şi A.N., angajaţi ai departamentului piese ai societăţii B., reţinându-i mai multe ore, în birourile firmei, în mod ilegal şi având ca urmare încălcarea libertăţii de mişcare a acestora conform propriei lor voinţe, realizează conţinutul laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal - persoană vătămată - martor sub altă identitate V.D., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului M.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a):raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Declaraţiile martorului audiat sub altă identitate - V.D. (u.p., inst) nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, acestea fiind singulare, contradictorii şi infirmate de declaraţiile martorului G.V., C.C. şi I.M.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Cu privire la fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. g), respectiv infracţiunea de şantaj - parte vătămată C.T., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului M.D. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen.

Latura obiectivă: Din materialitatea faptelor astfel cum au fost reţinute de instanţă în starea de fapt II, constatăm că în data de 14 iulie 2006 la baza sportivă de la P., inculpatul M.D. a constrâns prin violenţă şi ameninţare partea vătămată P.P.H., pentru a o determina să-i dea inculpatului F.V.M. suma de 20.000 euro. Violenţele şi ameninţările astfel cum au fost reţinute de instanţă, respectiv lovirea cu o geantă în cap, punerea unei bare cu greutăţi deasupra pieptului părţii vătămate, ameninţările cu bătaia, au fost de natură a provoca părţii vătămate temerea că în viitor urmează să suporte un rău, constând în săvârşirea unei infracţiuni sau unei fapte păgubitoare pentru sine sau familia sa. Toate aceste acţiuni se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj.

Pentru acestea, apreciem că fapta inculpatului M.D. astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. - un act material (pct. 2 lit. b)).

Art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003

Latura obiectivă: „Grupul infracţional organizat" în accepţiunea Legii nr. 39/2003 reprezintă grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau un alt beneficiu material.

Analizând probele administrate în cauză, apreciem că infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi reţinută în sarcina inculpatului M.D. nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.F.T.

Art. 323 alin. (1) C. pen.

Latura obiectivă: Cu privire la fapta descrisă la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu reţinem că inculpatul C.F.T., cu ajutorul coinculpaţilor S.E. şi M.D. l-au reţinut timp de mai multe ore pe partea vătămată P.A., în sediul firmei B., prin exercitarea de violenţe fizice şi psihice, provocându-i suferinţe în vederea recuperării prejudiciului pe care inculpatul l-a apreciat ca fiind cauzat firmei de către partea vătămată, prin întocmirea de către acesta a contractului de vânzare-cumpărare pentru autoturism. Astfel s-a realizat urmarea cerută de lege, respectiv împiedicarea părţii vătămate de a se manifesta conform voinţei sale şi care s-a datorat acţiunii inculpatului sub raportul legăturii de cauzalitate.

Latura subiectivă: Inculpatul C.F.T. a acţionat cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, în sensul că a prevăzut că acţiunea sa are ca urmare lipsirea de libertate a părţii vătămate P.A. şi a urmărit producerea acesteia.

Fapta inculpatului este dovedită prin coroborarea declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, respectiv al cercetării judecătoreşti de către partea vătămată P.A., martorii G.V., H.N., M.F., HG, B.I., P.V., proces-verbal de confruntare a martorilor G.V. şi M.A., inculpatul V.A.C. (vol. V, f. 123 u.p.), certificat de concediu medical, raport medico-legal din 13 octombrie 1998.

Cu privire la faptele descrise la pct. 1 lit. b), c), d) din rechizitoriu reţinem că acţiunea inculpatului C.F.T. care, împreună cu coinculpaţii S.E. şi M.D., a exercitat violente fizice si psihice, cauzând suferinţe persoanelor vătămate - martori sub altă identitate R.P., V.D. şi A.N., angajaţi ai departamentului piese ai societăţii B., reţinându-i mai multe ore, în birourile firmei, în mod ilegal şi având ca urmare încălcarea libertăţii de mişcare a acestora conform propriei lor voinţe, realizează conţinutul laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul C.F.T. a acţionat cu intenţia directă cunoscând atât caracterul ilegal al acţiunii sale, cât şi prevăzând şi urmărind producerea rezultatului, în sensul lipsirii de libertate în mod ilegal al persoanelor menţionate anterior.

Faptele sunt dovedite prin coroborarea declaraţiilor martorului G.V. (inst.), martorilor sub altă identitate R.P., V.D., A.N. (u.p., inst.) şi M.A. (u.p., inst.).

Instanţa va înlătura declaraţiile coinculpaţilor S.E., M.D., C.F.T., ale martorilor H.M., B.C., B.A.F., C.A., I.M., care susţin o altă oră de începere a discuţiilor, prezenţa lor în calitate de martori la aceste discuţii, modul de desfăşurare şi care nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză.

Faptele inculpatului C.F.T. (pct. 1 lit. a), b), c), d)) astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive a patru infracţiuni de lipsire de libertate.

Cu privire la fapta reţinută în rechizitoriu la pct. 1 lit. e), se impune achitarea inculpatului C.F.T. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Declaraţiile martorului audiat sub altă identitate - V.D. (u.p., inst), nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, acestea fiind singulare, contradictorii şi infirmate de declaraţiile martorului G.V., C.C. şi I.M., declaraţii care au fost analizate pe larg cu privire la inculpatul S.E.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Cu privire la fapta descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. g), respectiv infracţiunea de şantaj - parte vătămată C.T., apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului C.F.T., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen.

Instanţa reţine temeiul de achitare prevăzut de art. 10 lit. a) şi nu lit. c) C. pen., având în vedere că acelaşi temei l-a reţinut şi coinculpaţilor S.E. şi M.D.

Cu privire la infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. şi descrisă în rechizitoriu la pct. 2.

În data de 17 iulie 2006 inculpatul l-a ameninţat pe P.P.H. în locuinţa sa, în sensul că îl va nenoroci atât pe acesta cât şi familia lui, dacă nu va preda inculpaţilor C.F.T. şi F.V.M. suma de 30.000 euro (al doilea act material de şantaj).

Pentru motivele expuse pe larg în analiza efectuată cu privire la inculpatul M.D. şi valabile şi pentru inculpatul C.F.T., instanţa va aprecia că parţial, martorul A.A. implicit confirmă susţinerile părţii vătămate P.P.H.

Astfel, reţinem că fapta inculpatului C.F.T., în modalitatea descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (pct. 2 lit. b), c)) - două acte materiale.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

Analizând probele administrate în cauză, apreciem că infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi reţinută în sarcina inculpatului C.F.T. nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Activitatea infracţională a inculpatului, materializată în două acte materiale de şantaj (pct. 2 lit. b)), lit. c) rechizitoriu) şi la care au mai participat şi inculpaţii F.V.M., M.D. şi B.I. (lit. b)), respectiv F.V.M. (lit. c)), nu poate fi apreciată ca o pluralitate constituită, ci ca o participaţie penală, respectiv o pluralitate ocazională.

Din probele dosarului nu rezultă caracterul structurat al grupului în sens de subordonare ierarhică prestabilită, ierarhizare a membrilor şi roluri bine determinate.

Astfel inculpatul C.F.T. are o relaţie de prietenie cu inculpaţii F.V.M., M.D., B.I., relaţie pe care o confirmă atât inculpaţii cât şi martorii audiaţi în cauză. Aceştia nu sunt împreună în anumite situaţii dat fiind că ar fi membrii unui grup infracţional organizat.

Din punct de vedere obiectiv, nu putem reţine că inculpatul C.F.T. a acţionat după o activitate de planificare, organizare şi constituire în calitate de membru al unui grup infracţional organizat.

Din punct de vedere subiectiv, nu se poate reţine că inculpatul a avut o atitudine psihică de natura apartenenţei sale la un grup infracţional organizat, că trebuie să acţioneze după anumite reguli prestabilite, să îl perceapă pe inculpatul F.V.M. ca şi conducător al grupului.

Activitatea infracţională a inculpatului s-a desfăşurat pe parcursul zilei de 14 iulie 2006, la bazinul de la P., dat fiind că la întâlnirea cu P.P.H. de la hotelul P., nu putem reţine nici un act material de şantaj. În ziua de 17 iunie 2006, inculpatul a ameninţat partea vătămată P.P.H. pentru a obţine suma de 30.000 euro, ceea ce constituie al doilea act material al infracţiunii de şantaj.

Analizând factorul temporal, constatăm că nici această cerinţă nu este îndeplinită pentru că suntem în prezenţa unui grup format ocazional în scopul comiterii imediate a infracţiunii de şantaj, care nu are o continuitate rezonabilă în timp, sens în care conlucrarea inculpatului C.F.T. cu ceilalţi inculpaţi este o participaţie penală.

Art. 192 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu descrisă la pct. 2 lit. c) din rechizitoriu apreciem că se impune achitarea inculpatului C.F.T. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Latura obiectivă: Conform stării de fapt reţinută de instanţă pe larg la pct. 2, partea vătămată P. a deschis uşa şi în locuinţă au intrat inculpaţii C.F.T. şi F.V.M. În declaraţiile date pe parcursul procesului penal partea vătămată a declarat că a fost surprins de prezenţa inculpaţilor, dar le-a permis să intre în locuinţă. Faptul că în declaraţia de mână de la urmărire penală partea vătămată a spus că inculpaţii au intrat „neinvitaţi" nu poate determina instanţa să ajungă la concluzia că inculpatul C.F.T. a săvârşit infracţiunea de violare de domiciliu. Partea vătămată precizează că prezenţa inculpaţilor C.F.T. şi F.V.M. la locuinţa sa i-a produs o temere dar nu le-a cerut să părăsească locuinţa.

Aceste declaraţii ale părţii vătămate se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor C.F.T., F.V.M. şi cu declaraţiile martorilor P.P.L. şi A.D.

Astfel, instanţa nu poate reţine lipsa consimţământului părţii vătămate la intrarea în locuinţă a inculpaţilor. Surprinderea, temerea părţii vătămate nu echivalează cu lipsa consimţământului.

Precizările din discuţiile părţii vătămate cu diferite persoane, telefonic şi redate în procesul-verbal din data de 17 iulie 2006, în sensul că „au venit peste mine" şi că „steteră un minut" fapt pentru care nu le-a cerut să plece, sunt chestiuni de exprimare şi nu evidenţiază lipsa consimţământului părţii vătămate.

Pentru acestea apreciem că prezenţa inculpatului C.F.T. la domiciliul părţii vătămate şi modalitatea în care acesta a intrat în locuinţă, cu acordul părţii vătămate, nu întruneşte elementul material al laturii obiective a infracţiunii de violare de domiciliu.

Analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.N.

Reţinem că prezenţa inculpatului în firmă s-a datorat relaţiei de prietenie pe care acesta o avea cu inculpatul S.E. Faptul că S.N. s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate P.A. la rugămintea lui S.E., nu poate fi reţinută ca o formă de aderare sau sprijinire a asocierii.

Astfel, probele administrate în cauză nu relevă vreo acţiune a inculpatului S.N., care să poată constitui elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., sens în care instanţa îl va achita pe inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., dat fiind că fapta nu a fost săvârşită de inculpat.

Art. 189 alin. (2) C. pen.

Cu privire la fapta descrisă şi reţinută în rechizitoriu la pct. 1 lit. a) în sarcina inculpatului S.N., apreciem că faptei îi lipseşte atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Deşi în rechizitoriu s-a reţinut în sarcina inculpatului S.N. forma agravantă a infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., fără a se preciza varianta vizată, precizăm că modalitatea cererii unui folos material sau a oricărui alt avantaj în schimbul eliberării, infracţiunea de lipsire de libertate absoarbe infracţiunea de şantaj, însă inculpatului nu i se poate reţine forma simplă a infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen.

Art. 211 alin. (1) şi (2) lit. f) C. pen. (cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP))

Cu privire la infracţiunea de tâlhărie descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. a) apreciem că se impune achitarea inculpatului S.N., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Cu privire la infracţiunea reţinută în rechizitoriu la pct. 2 - art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, apreciem că aceasta nu există, fapt pentru care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Două acte materiale (pct. 11 lit. b) şi c) rechizitoriu).

Latura obiectivă: Astfel cum instanţa a reţinut în starea de fapt expusă la pct. 11 hotărâre, în data de 14 iulie 2006, la baza sportivă de la P., inculpatul F.V.M. a ameninţat şi lovit cu pumnul în faţă pe partea vătămată P.P.H., în faţa sălii de sport. Ulterior, acelaşi inculpat în interiorul sălii de sport, a ameninţat partea vătămată, a lovit partea vătămată de mai multe ori în picior, l-a aşezat pe o bancă, unde inculpaţii M. şi C. i-au pus părţii vătămate o bară cu greutăţi asupra pieptului. În tot acest timp, inculpatul F.V.M. i-a solicitat părţii vătămate suma de 20.000 euro. Aceste violenţe şi ameninţări au fost de natură a provoca părţii vătămate temerea că în viitor urmează să suporte un rău, constând în săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare pentru sine sau familia sa.

În data de 17 iulie 2006 inculpatul, la plecarea din locuinţa părţii vătămate, după ce anterior i-a solicitat suma de 30.000 euro, a tăcut ameninţări la adresa părţii vătămate şi a familiei acesteia.

Toate aceste acţiuni ale inculpatului se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj şi constau în două acte materiale.

Latura subiectivă: Inculpatul F.V.M. a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, respectiv conştientizând că exercită o acţiune de şantaj asupra părţii vătămate P. şi că prin aceasta îi produce o stare de temere. Este realizat şi scopul special al laturii subiective, inculpatul săvârşind fapta pentru a dobândi în mod injust un folos pentru inculpatul F.V.M.

Astfel, instanţa reţine că inculpatul F.V.M. a urmărit obţinerea în mod injust a sumelor de 20.000 euro, ulterior 30.000 euro şi că nu a solicitat în mod rezonabil un împrumut părţii vătămate, astfel cum a încercat să demonstreze.

Art. 192 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu descrisă la pct. 2 lit. c) din rechizitoriu apreciem că se impune achitarea inculpatului F.V.M. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Pentru acestea, apreciem că prezenţa inculpatului F.V.M. la domiciliul părţii vătămate şi modalitatea în care acesta a intrat în locuinţă, respectiv cu acordul părţii vătămate, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu.

Analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.A.C.

Art. 323 alin. (1) C. pen.

Din probele administrate în cauză, nu se poate reţine vreo acţiune a inculpatului V.A.C. care să circumscrie laturii obiective a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, în modalitatea aderării sau sprijinirii asocierii.

Pentru acestea apreciem că fapta de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni nu a fost săvârşită de inculpatul V.A.C., sens în care se impune achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Art. 211 alin. 1 si 2 lit. e) C. pen. (cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP))

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) reţinută în rechizitoriu (pct. 1 lit. a)) în sarcina inculpatului V.A.C., apreciem că aceasta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 reţinută în rechizitoriu la pct. 2, apreciem că fapta nu există, sens în care se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Art. 194 alin. (1) C. pen.

Latura obiectivă: Din materialitatea faptelor astfel cum au fost reţinute de instanţă în starea de fapt II, constatăm că în data de 14 iulie 2006, la baza sportivă de la P., inculpatul B.I. împreună cu ceilalţi inculpaţi a ameninţat cu bătaia pe partea vătămată P.P.H., le-a spus celorlalţi inculpaţi să-l pună pe acesta în maşină şi să-l ducă pe Valea Mureşului. De asemenea, inculpatul i-a spus părţii vătămate că are termen pentru a obţine suma de 20.000 euro, până a doua zi. Aceste acţiuni ale inculpatului au fost de natură a provoca părţii vătămate temerea că în viitor urmează să suporte un rău, constând în săvârşirea unei infracţiuni sau unei fapte păgubitoare pentru sine sau familia sa. Toate aceste acţiuni se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj, instanţa reţinând un act material de şantaj (pct. 2 lit. b).

Latura subiectivă: Inculpatul B.I. a săvârşit fapta cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, respectiv conştientizând că exercită o acţiune de şantaj asupra părţii vătămate P. şi că prin aceasta îi produce o stare de temere. Este realizat şi scopul special al laturii subiective, inculpatul săvârşind fapta pentru a dobândi în mod injust un folos pentru inculpatul F.V.M.

Fapta inculpatului este dovedită prin coroborarea declaraţiilor părţii vătămate P. cu declaraţiile martorilor M.A., P.P.L., A.D., P.C.B., parţial declaraţiile lui A.A.V. şi M.O. şi cu procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de partea vătămată cu diferite persoane în data de 17 iulie 2006.

Pentru motivele expuse pe larg în analiza efectuată cu privire la inculpatul M.D. şi valabile şi pentru inculpatul B.l., instanţa va aprecia că parţial, martorul A.A. confirmă susţinerile părţii vătămate P.P.H.

Astfel reţinem că fapta inculpatului B.I., în modalitatea descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. (un act material pct. 2 lit. b)).

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, inculpaţii S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., şi partea vătămată P.A.

În motivele de apel, sentinţa a fost criticată sub următoarele aspecte:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare să se dispună condamnarea inculpaţilor pentru toate faptele reţinute în sarcina acestora prin actul de sesizare şi respectiv aplicarea unor pedepse judicios individualizate apreciind că hotărârea pronunţată "în cauză este nelegală în privinţa soluţiilor de achitare dispuse faţă de inc. S.E., M.D., C.F.T., S.N., V.A.C., F.V.M. şi B.I. şi netemeinică în privinţa individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor S.E., M.D., C.F.T., F.V.M. şi B.I. Se arată în motivele de apel că în privinţa achitării inculpatului S.E. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) C. pen. (pct. 1 lit. a) din actul de sesizare) cu; motivarea că, declaraţiile părţii vătămate P.A. sunt contradictorii şi nu se coroborează cu vreo probă administrată în cauză, nu se pot împărtăşi argumentele avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei de achitare, întrucât, este de observat că în toate declaraţiile, cu unele nuanţări, partea vătămată relatează aceeaşi stare de fapt şi anume că inc. S.E. a deposedat-o prin violenţă de geanta pe care o avea asupra sa în care se afla actul de identitate. Astfel, se arată că în declaraţia dată în12 octombrie 98 (f. 213 u.p.) partea vătămată arată că în timp ce era bătută „E. patronul firmei mi-a luat geanta şi a răsturnat pe masă tot ce aveam în ea" şi „la sediul firmei S. (nume anterior al inc. S.E.) mi-a luat buletinul de identitate înainte de a scrie contractul". În declaraţia din 9 aprilie 99 (f. 223 u.p.) partea vătămată arată că „patronul mi-a reţinut buletinul care mi-a fost restituit de către col Ienciu de la Poliţia Arad", iar în declaraţia din 23 noiembrie 2006 (f. 153 u.p.) susţine că „inc. S.E. mi-a smuls (a tras) mapa pe care o aveam sub braţ şi a răsturnat conţinutul acesteia, din ea căzând buletinul de identitate". De asemenea, se arată că şi în instanţă partea vătămată este constantă în declaraţii (f. 212) arătând că „S.E. mi-a golit geanta de lucrurile personale care se aflau în ea" şi dat fiindcă am fost bătut „nu am avut posibilitatea să reacţionez când am fost deposedat de bunuri", „am avut sentimentul că viaţa îmi este pusă în pericol" iar „buletinul mi-a fost restituit la poliţie după ce am formulat plângerea".

Se mai arată că deposedarea părţii vătămate P.A. prin violenţă şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, de geanta în care se afla, printre altele, buletinul de identitate rezultă şi din împrejurarea că la data de 23 noiembrie 1998 inc. S.E. s-a prezentat la Poliţia Municipiului Arad unde i-a predat lt. F.S. buletinul de identitate al părţi vătămate P.A. iar în data de 3 noiembrie 1998 actul de identitate i-a fost preda părţii vătămate de către organele de poliţie (a se vedea p.v. încheiate de organele de politie în data de 3 şi 4 noiembrie 1998 (f. 269, 270).

Astfel, se arată în motivele de apel că, din punct de vedere subiectiv hotărând spontan să sustragă, un bun al victimei, pe care în prealabil a contram o - făptuitorul creează o legătură obiectivă şi subiectivă între violenţă şi sustragerea legătură care transformă violenţa într-un mijloc de realizare al furtului (O. L.A.F. Drept Penal Român - partea specială Casa de editură şi presă Ş. Bucureşti 1992, p. 114). S-a mai menţionat că în jurisprudenţa, fapta a fost considerată tâlhărie şi în situaţia în care intenţia de sustragere a unui bun survenit în condiţiile în care, efectuarea violenţelor avea iniţial o altă finalitate. De asemenea, parchetul arată că în cauză, este de observat că intenţia de sustragere a genţii parţii vătămate cu bunurile care se aflau în ea a apărut pe parcursul exercitării de către inculpaţi a unor violenţe, care iniţial aveau o altă finalitate, respectiv aceea de a lipsi de libertate pe partea vătămată. Totodată, în situaţia dată, prin folosirea şi exercitarea violenţelor de către inculpaţi a fost facilitată nu doar lipsirea de libertate a părţii vătămate - faptă pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor S.C. şi M. - ci şi deposedarea acesteia de către inc. S. de geanta în care se afla actul de identitate al părţii vătămate.

În ceea ce priveşte achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a inculpaţilor S.E., C.F. şi M.D. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev.de art. 194 alin. (1) C. pen., faptă descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. g), parchetul arată că în motivarea soluţiei de achitare, instanţa de fond a reţinut că în cursul lunii august 2002 partea vătămată C.T. a fost invitată la sediul firmei B., unde în prezenţa inc. S.E. şi M.D. cât şi a martorilor L.C., B.D. şi H.M. s-au purtat discuţii referitoare la faptul că partea vătămată în calitate de gestionar a sustras bunuri din societatea al cărui angajat era, urmând să predea gestiunea lui B.D., fără a rezulta din probatoriul administrat în cauză săvârşirea infracţiunii de şantaj de către inculpaţi şi că instanţa a reţinut că din coroborarea declaraţiei părţii vătămate cu declaraţiile martorilor audiaţi sub altă identitate, I.M. şi I.V. reiese că inc. M.D. i-a dat un pumn în faţă părţii vătămate C.T., faptă ce constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., în cazul căreia acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a părţii vătămate, iar în privinţa inc. C.F. instanţa a reţinut că acesta nu a fost prezent la discuţiile cu C.T., care au avut loc la sediul SC B., însăşi partea vătămată având dubii cu privite la participarea inculpatului la incident, aspect care rezultă şi din declaraţiile inc. S.E., M.D. şi a martorilor H.M. şi L.C. Se apreciază de către parchet că instanţa nu a reţinut corect starea de fapt, şi anume că între partea vătămată - angajat la B. şi inc. S.E. - administrator al societăţii exista un conflict de muncă, firma B. fiind amendată contravenţional cu suma de 50.000.000 lei de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, în urma sesizării făcută de angajatul C.T. (a se vedea adresa I.T.M. din 23 mai 2002 f. 60 vol. II u.p.).

Astfel, parchetul arată în motivele de apel că din starea de fapt reţinută chiar de instanţă în motivarea hotărârii, reiese că în perioada anilor 1998-2001, inc. S.E. în calitate de administrator al firmei B. şi inc. M.D. şi C.F. angajaţi în mod formal ca şi electricieni ai societăţii până în anul 1999, au iniţiat constituirea unei asocieri în scopul intimidării, agresării şi privării de libertate a angajaţilor care prejudiciau firma B. sau erau suspectaţi de acest lucru. Tot instanţa a reţinut că „atât anchetele administrative dispuse în firmă, cât şi recuperarea prejudiciilor erau facilitate de acţiunile inculpaţilor şi care se desfăşurau în prezenţa acestora". Cum partea vătămată C.T. făcea parte dintre angajaţii care creau probleme în firmă - sesizând I.T.M. Arad şi fiind suspectat de sustragerea unor bunuri din firmă -inc. S.E. împreună cu inc. C. şi M. „au rezolvat" în manieră proprie conflictul cu angajatul, supunându-l unor violenţe fizice şi psihice în vederea constrângerii acestuia pentru a renunţa la dreptul de a i se înscrie în carnetul de muncă perioada în care a lucrat ca angajat la SC B. SA Arad.

Parchetul apreciază că partea vătămată este constantă în declaraţiile date în faza de urmărire penală (f. 37-40 u.p., f. 47 u.p. vol. II) - menţinute în instanţă - arătând că în urma sesizării depuse la I.T.M. Arad, urmare căreia firma B. a fost amendată contravenţional, a fost invitat la sediul societăţii unde S.E. „a început să mă ameninţe atât pe mine cât şi pe familia mea spunând că am să iau şi casa de la tine", iar „unul dintre cei doi indivizi mai solizi, respectiv D. s-a ridicat şi m-a lovit cu pumnul în barbă, eu căzând la pământ inconştient". În continuarea declaraţiei partea vătămată a arătat că „S.E. împreună cu D. şi F. mi-au spus că o să mai primesc bătaie dacă nu o să fac ce spun ei, respectiv să nu-mi fie trecută în cartea de muncă perioada de 9 luni lucrată în unitate". De asemenea, se arată că declaraţia părţii vătămate se coroborează cu constatările din certificatul medico-legal emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Arad din data de 6 august 2002 (f. 41 u.p. vol. II) - din care reiese că partea vătămată a suferit leziuni care au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp dur, care pot data din 3 august 2002 şi pentru care necesită 3-4 zile îngrijiri medicale - cât şi cu declaraţiile martorilor sub altă identitate I.M. şi I.V. (f. 42-44 u.p. vol. II, menţinute în instanţă (f. 617 vol. II). Astfel, martorul sub altă identitate I.M. declară că „am fost martor la una din activităţile violente pe care D. şi F. le-au întreprins împotriva unui angajat pe nume C.T.", cunoscând faptul că M. şi C. „erau chemaţi de către S.E. când se dorea intimidarea sau agresarea fizică a persoanelor care intrau în dezacord cu patronul societăţii".

În privinţa inc. S., parchetul arată acelaşi martor declară că acesta era „un temperament coleric, fiindcă se enerva foarte repede, iar modul în care conducea firma era unul dictatorial şi foarte autoritar".

Mai arată parchetul că aceeaşi stare de fapt este relevată şi în declaraţia martorului sub altă identitate I.V. care arată că după ce C.T. a intrat în biroul lui S.E., „acesta ţipa foarte tare la C.T., iar la un moment dat s-au auzit zgomote înfundate, practic zgomote de lovituri, de palme şi pumni. După aceste evenimente l-am văzut pe C.T. care avea hainele răvăşite pe el, pe faţă şi pe mâini prezenta urme de violenţă, iar din nas îi curgea sânge. Acesta mi-a spus că ceea ce i s-a întâmplat i se datorează lui S.E., lui D. şi lui F.". Relevantă în cauză este şi declaraţia martorului H.N. (f. 37 u.p. vol. III) care arată că s-a întâlnit cu C.T. şi că „am observat că prezenta urme de violenţă. Acesta mi-a spus că ceea ce s-a întâmplat era „mulţumirea" lui S.E. pentru cât a muncit în firmă" şi că şi-a data seama că „numitul C.T. a fost bătut".

Prin urmare, se arată în motivele de apel că în cauză, elementul materie al infracţiunii de şantaj care presupune o activitate de constrângere a fost realizat prin acţiunile violente, şi ameninţările exercitate de inc. S., C.M. asupra părţii vătămate, creându-i acesteia o stare de temere, cu intenţia de a determina partea vătămată să renunţe la conflictul de muncă.

În ce priveşte declaraţiile martorilor H.M. şi B.A., se apreciază de către parchet că acestea nu reflectă realitatea şi nu se coroborează cu ansamblul probator de la dosar, situaţie în care instanţa trebuia să procedeze la înlăturarea acestora, fată de cei doi martori se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2004, art. 264 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) şi art. 261 C. pen. (dbs. 19D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad).

În privinţa martorului B.A., parchetul arată că este de remarcat că acesta era în relaţii de duşmănie cu partea vătămată C.T. datorită unui conflict anterior dintre cei doi, declaraţia dată în cauză de martor fiind subiectivă, iar în ce priveşte lipsa de credibilitate al martorei H.M., sunt reprezentative interceptările discuţiilor în mediu ambiental din 23 şi 24 martie 2007 avute de aceasta cu doi martori sub altă identitate în legătură cu declaraţiile pe care aceştia urmau să le dea în prezenta cauză, în favoarea inc. S.E. (a se vedea p.v. de redare a înregistrărilor şi interceptărilor telefonice - dos. instanţă, vol. II p. 694).

Se mai arată în motivele de apel că instanţa a reţinut că din probatoriul administrat în cauză reiese că inc. M.D. i-a dat un pumn în faţă părţii vătămate C.T., faptă ce constituie infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 182 alin. (2) C. pen, în aceste condiţii, potrivit disp. art. 334 C. proc. pen. instanţa era obligată sa pună în discuţie schimbarea încadrării juridice din art. 194 alin. (1) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen. urmând să pronunţe o soluţie cu privire la fapta pentru care a fost schimbată încadrarea juridică, chiar vizând o soluţie de încetare a procesului penal în situaţia în care se constata lipsa plângerii prealabile.

În privinţa achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a inc. S.E., C.F. şi M.D. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 13 (pct. 1 lit. e) din actul de sesizare), cu motivarea ca fapta nu există, parchetul arată în motivele de apel că declaraţiile martorului sub altă identitate V.D. nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv cu declaraţiile martorilor G.V., C.C. şi l.M. Astfel, în declaraţia dată în faza de urmărire penală (vol. III f. 5 u.p.) - menţinută în instanţă - martorul sub altă identitate V.D. angajat conducător auto la SC B. Arad, a declarat că în data de 27 februarie 2001 a fost ridicat de pe o stradă din Arad de către S.E. care „era însoţit de două personaje din cadrul lumii interlope arădene care îşi spuneau D. şi F." - pe care i-a identificat în faţa procurorului după fotografiile judiciare ca fiind M.D. şi C.F. - şi transportat cu o maşină împotriva voinţei sale, la sediul SC B. Arad. În continuarea declaraţiei, martorul sub altă identitate arată că „am fost introdus în biroul lui S.E., unde am fost ţinut fără voia mea, practic sechestrat de la ora 13,00-13,30 până a doua zi în jurul orelor 1,00-1,20" timp în care au apărut „patru bărbaţi cu cagule pe faţă, bine făcuţi şi care m-au ameninţat să fac ceea ce zice S.E. şi care m-au legat cu sfoară de scaun". Acelaşi martor sub altă identitate declară că a fost obligat să dea o declaraţie dictată de inc. S.E. care însă conţinea date reale, şi că inculpatul „intenţiona să folosească această declaraţie precum şi altele, aparţinând altor conducători auto, în scop de şantaj, respectiv împotriva conducătorilor sau conducerii de la benzinăria B.A.T. din Arad".

În ceea ce priveşte susţinerile martorului sub altă identitate V.D., parchetul arată că se coroborează cu declaraţia martorului sub altă identitate I.M. (f. 7 u.p., vol. lll) care arată că a cunoscut „faptul că în perioada anilor 2000-2001 mai mulţi şoferi angajaţi ai SC B. SA au fost audiaţi de către S.E., patronul societăţii, audieri care se făceau de obicei în prezenţa numiţilor C.F. şi M.D., folosiţi pentru intimidarea angajaţilor". „Ulterior aceste declaraţii au fost folosite de către S.E. împotriva directorului B.A.T., fapt ce a dus la recuperarea prejudiciului cuantificat de noi la suma 119.204.350 lei". De asemenea martora audiată sub altă identitate V.D. (vol. III f. 56 up, f. 616 inst.) a declarat că „unii angajaţi ai firmei, în special şoferi, au fost bătuţi din dispoziţia lui E.S. care în acest sens îi folosea pe numiţii D. şi F." - identificaţi de martoră după fotografii judiciare ca fiind C.F. şi M.D. - şi că „în firma B. se practica un lucru cel puţin ciudat în sensul că se vehicula expresia ca cineva „să-şi ia plata", ceea ce însemna că „un angajat se oferea să fie bătut de S. şi de trupa lui de forţă, din care luceau parte şi cei doi indivizi menţionaţi anterior". Aceeaşi martoră arată că în firma B. se folosea expresia de „cavorul roşu", „care însemna că unii angajaţi erau duşi în anumite locuri din dispoziţia lui S.E. de asemenea erau maltrataţi, bătuţi, umiliţi". Martorul H.N. (f.37 up. vol. lll) a declarat că are cunoştinţă despre faptul că un şofer de la firmă - fără să-i precizeze numele - „a fost bătut de către S.E. la sediul firmei". Cu privire la aceste aspecte a fost audiat şi martorul C.C. (f. 13 u.p., vol. lll) a cărui declaraţie, în opinia noastră este nerelevantă, acesta arătând că nu are cunoştinţă despre existenţa unor acţiuni violente îndreptate împotriva angajaţilor firmei B., ceea ce nu înseamnă că asemenea violenţe nu au existat, fără a fi cunoscute de către martor.

Se mai arată de parchet că, în raport de probatoriul administrat în cauză se apreciază că elementul material al laturii obiective a infracţiunii de lipsire de libertate a fost realizat de inculpaţi prin folosirea violenţelor fizice asupra victimei, aceasta aflându-se în imposibilitatea de a se manifesta potrivit voinţei sale, scopul inculpaţilor fiind de a obţine o declaraţie de recunoaştere a unei pagube din partea fostului angajat (martor sub altă identitate V.D.).

În ceea ce priveşte achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art, 10 lit. d) C. proc. pen. a inc. S.E. pentru săvârşirea a două infracţiuni de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) fapte descrise în rechizitoriu pct. 1 lit. b) şi e), îndreptate împotriva martorilor sub altă identitate R.P. şi V.D., parchetul arată în motivele de apel că în motivarea soluţiei de achitare instanţa a apreciat că din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi reiese că inc. S.E. a avut consimţământul martorilor sub altă identitate R. şi V. de a pătrunde în locuinţa acestora, faptelor lipsindu-le atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă pentru a putea fi considerate infracţiuni. Se mai arată că aceeaşi instanţă însă, în motivarea soluţiei de condamnare a inc. S.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. a reţinut că inc. S.E., purtând în mod vizibil un pistol la curea, împreună cu inc. M. şi C., au exercitat violenţe fizice şi psihice asupra martorului sub altă identitate R.P., reţinându-l mai multe ore în birourile firmei şi având ca urmare încălcarea libertăţii de mişcare a victimei. Instanţa a apreciat că infracţiunea de lipsire de libertate este dovedită prin coroborarea declaraţiilor martorilor G.V. şi M.A. cât şi a martorilor sub altă identitate R.P., V.D. şi A.N.

Avându-se în vedere că acţiunile violente exercitate de inc. S.E. împreună cu inc. C. şi M. asupra martorului sub altă identitate R.P. au avut loc în aceeaşi zi cu descinderea la domiciliul acestuia, violenţele precedând pătrunderea în imobilul aparţinând martorului R., parchetul apreciază că se poate discuta despre consimţământul acestuia la pătrunderea în locuinţă a inc. S.E.

Se mai arată în motivele de apel că la fel s-a întâmplat şi în cazul martorului sub altă identitate V.D., acesta fiind reţinut împotriva voinţei sale la sediul SC B. de către inc. S. împreună cu M. şi C., exercitându-se asupra sa violenţe fizice şi psihice, aspecte discutate de noi, sub aspectul probaţiunii, la punctul anterior al memoriului de apel. Ulterior exercitării violenţelor, în aceeaşi zi inc. S. împreună cu martorul C.C. şi martorul sub alta identitate l.M. s-au deplasat la domiciliul lui V.D., unde inc. S. a încheiat un proces verbal de control la domiciliu (f. 19 up vol. III), luând 5 foi de parcurs, aflate la locuinţa angajatului. S-a remarcat şi faptul că, aşa cu rezultă din declaraţiile martorilor C.C., M.A., B.N. şi martorul sub altă identitate I.M. „percheziţiile domiciliare" efectuate la locuinţele celor doi angajaţi au avut loc în timpul nopţii (orele 1,00-2,00) fiind greu de admis că persoanele respective au avut consimţământul neviciat şi au permis neconstrânşi accesul în locuinţă a inc. S. pentru a efectua „controlul la domiciliu".

În ceea ce priveşte achitarea inculpaţilor S.N. şi V.A.C. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. (faptă descrisă în rechizitoriu la pct. 1 lit. a) - g) şi pentru săvârşirea unei infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. f) şi respectiv lit. e) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), temeiul achitării fiind art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen, se arată în motivele de apel ale parchetului că în motivarea soluţiei de achitare a inc. S.N. şi V.A., instanţa a reţinut că probele administrate în cauză nu relevă vreo acţiune a inculpaţilor care se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni în modalitatea aderării sau sprijinirii asocierii, prezenţa inc. S.N. la sediul firmei B. datorându-se relaţiei de prietenie pe care o avea cu inc. S.E. iar inc. V.A. îşi desfăşura activitatea la SC B. Arad în calitate de asociat şi administrator al acestei societăţi. Se mai arată că aşa cum chiar instanţa a reţinut, infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni se poate realiza prin mai multe acţiuni, prevăzute alternativ în textul de incriminare, respectiv: asocierea în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, iniţierea constituirii unei asocieri având acelaşi scop, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri.

De asemenea, parchetul arată că aderarea presupune că există o asociere de mai multe persoane în scopul săvârşirii de infracţiuni şi că subiectul şi-a manifestat voinţa expres sau tacit de a face parte din grupul de persoane între care s-a înfăptuit asocierea, fiind suficientă manifestarea de voinţă de a se integra în grupul constituit, de a activa în cadrul acestuia pentru realizarea scopurilor sale ilicite, iar sprijinirea asocierii presupune o activitate desfăşurată de o persoană care, nefăcând parte din asociere, ajută sau înlesneşte ca aceasta să fiinţeze sau chiar să pregătească săvârşirea infracţiunii în vederea căreia a fost constituită. Aceste acţiuni pot constitui elementul material al infracţiunii cu condiţia esenţială ca asociaţia să aibă ca scop săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni, urmarea imediată - componentă a laturii obiective -constând într-o stare de pericol pentru relaţiile de convieţuire socială, care rezultă din însăşi săvârşirea uneia din acţiunile incriminate.

În motivarea apelului, parchetul arată că instanţa a stabilit pe baza ansamblului probator administrat în cauză, că inc. S.E., C.F. şi M.D. au iniţiat constituirea unei asocieri în cadrul firmei B., în scopul de a agresa, şantaja şi priva de libertate angajaţi ai societăţii care au adus prejudicii firmei şi pentru a facilita atât anchetele administrative cât şi recuperarea prejudiciilor şi în cadrul acestei asocieri infracţionale, instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţilor S., C. şi M. pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate a părţii vătămate P.A. Se mai arată că instanţa a făcut însă o interpretare greşită a probelor în ceea ce îi priveşte pe inc. S.N. şi V.A., dispunând achitarea acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev.de art. 323 alin. (1) C. pen., apreciind că prezenţa inc. S.N. la firma B. se explică prin relaţia de prietenie a acestuia cu inc. S. iar inc. V. era asociat şi administrator la firma respectivă, în opinia parchetului, ansamblul probator administrat în cauză relevând o cu totul altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţă, şi anume că cei doi inculpaţi, S. şi V. au aderat şi sprijinit asocierea infracţională iniţiată de ceilalţi inculpaţi, în scopul săvârşirii de infracţiunii.

Astfel, se arată că activitatea infracţională a inc. S.N. s-a concretizat în faptul că acesta venea în firmă îmbrăcat în uniformă de poliţist, la solicitarea inc. S. care „îl folosea pe acesta pentru a intimida (angajaţi sau debitori) şi a da un aspect de legalitate". (a se vedea declaraţia martorului sub altă identitate I.M., (f. 8 u.p., vol. lll). Mai mult,se reţine că în data de 9 octombrie 1998 inc. S.N. a fost prezent la sediul firmei B., participând împreună cu ceilalţi inculpaţi la agresarea părţii vătămate P.A., iar ulterior, împreună cu inc. M.D. şi V.A. s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate, a urcat împreună cu aceasta în apartament de unde a sustras cheile şi actele autoturismului, completând cu pixul în locurile rămase libere de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat în aceeaşi zi între P.A. şi C.F. seria saşiului şi anul de fabricaţie al autoturismului (a se vedea raport de constatare tehnico-ştiinţifică f. 184-193 u.p. vol. l).

Parchetul arată că declaraţia părţii vătămate P.A. (f. 184-193 vol. l u.p.) care arată că a fost agresat de inc. S.E., M. şi C. şi de poliţistul S.N. se coroborează cu declaraţiile martorilor B.I., P.V. şi M.F. care confirmă faptul că l-au văzut pe P.A. în data de 10 octombrie 1998 şchiopătând şi având urme de violenţă, cât şi cu declaraţiile martorilor HG şi P.V. (f. 256-268 u.p. vol. l, f. 624, 818, vol. ll inst.) care au văzut pe partea vătămată în faţa blocului, împreună cu mai multe persoane printre care şi un poliţist, aceşti martori declarând că partea vătămată Ie-a povestit că a fost bătută de patronul şi bodyguarzii săi cât şi de un poliţist şi a fost obligat să încheie un contract de vânzare-cumpărare împotriva voinţei sale, privind autoturismul său pentru a se recupera o presupusă pagubă adusă societăţii al cărui administrator era inc. S.E.

În privinţa inc. V.A., parchetul arată că se apreciază că acesta a sprijinit asocierea infracţională a inc. S., C. şi M., prin faptul că în data de 9 octombrie 1998, din dispoziţia inc. S. s-a deplasat la un birou de copiat acte de unde a luat un formular tipizat de contract de vânzare-cumpărare, pe care l-a adus la sediul firmei B. pentru a fi semnat de P.A., ulterior deplasându-se la locuinţa părţii vătămate împreună cu inc. M. şi S., unde, în faţa imobilului a deposedat-o pe aceasta de suma de 450.000 lei din dispoziţia inc. S.E., aspecte relatate chiar de către inculpat în faza de urmărire penală (f. 233 vol. l u.p.) şi care se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate P.A. şi ale martorilor M.A. (f. 237 u.p. vol. II) şi G.V. (f. 245 vol. II u.p.) care confirmă că inc. V. s-a deplasat împreună cu ceilalţi inculpaţi la locuinţa părţii vătămate.

Se mai arată în motivele de apel că în privinţa infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. - reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului S.N., pentru care instanţa a pronunţat o soluţie de achitare - se apreciază probele administrate în cauză demonstrează cu certitudine vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii faptei. în toate declaraţiile, atât în faza de urmărire penală, cât şi în instanţă partea vătămată P.A. susţine că şi inculpatul S.N. l-a agresat, fiind obligat, pe fondul agresiunilor şi ameninţărilor exercitate de inculpaţi să semneze contractul de vânzare - cumpărare al autoturismului său în schimbul reparării presupusei pagube produse de acesta firmei B. (declaraţia din 23 noiembrie 2006, fila 153 vol. I u.p.; declaraţia din 12 octombrie 1998, fila 211 vol. l u.p.; declaraţia din 09 aprilie 1999 vol. I fila 223 u.p. şi declaraţia instanţă din 27 februarie 2007).

De asemenea, se arată că, chiar dacă există unele nuanţări în declaraţia părţii vătămate, explicate în opinia parchetului prin trecerea timpului fapta având loc în cursul anului 1998 - partea vătămată este constantă în susţinerea faptului că inculpatul S.N. a participat la agresarea sa la sediul B. şi i-a solicitat sub ameninţare semnarea contractului de vânzare - cumpărare al autoturismului. Totodată, se reţine că martorii P.V., B. şi M. au declarat că l-au văzut pe P.A. şchiopătând, acesta povestindu-le că a fost bătut de inculpatul S. şi bodyguarzii săi, cât şi de un poliţist, spunându-le că acesta se numeşte N. sau S.N. De asemenea solicită a se reţine că martorul sub altă identitate I.M. (fila 8 u.p. vol. III) declară că adesea S.E. îl chema pe numitul S.N. care venea îmbrăcat în uniformă de poliţie şi îl folosea pe acesta pentru a intimida (angajaţii sau debitorii) şi a da un aspect de legalitate"., în instanţă (fila 448 vol. II) acelaşi martor declarând că: „am asistat la trei situaţii în care a fost utilizaţi M., C., S., situaţia lui P.A., situaţia unui debitor al cărui nume nu mi-l amintesc care datora sume în nume personal şi situaţia cu şoferii. Din câte îmi amintesc la audierea şoferilor a fost prezent şi inculpatul S. Precizez că agresiunea respectiv bătaia asupra lui P.A. am văzut-o în primele 10 -15 minute". În continuarea declaraţiei martorul arată ca „S. era solicitat de către S.E. să apară în uniformă de poliţist pentru a intimida şi a obţine declaraţii în stare de presiune".

Pe de altă parte, se apreciază de către parchet că, raportat chiar la argumentele instanţei care a reţinut vinovăţia inculpaţilor S., C. şi M. în ce priveşte săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, temeiul achitării faţă de inculpatul S.N. nu putea fi art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., ci eventual art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ce priveşte infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. f) C. pen., cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) - reţinută în sarcina inculpatului S.N. prin rechizitoriu - parchetul arată în motivele de apel că instanţa a dispus achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu există, declaraţiile părţii vătămate P.A. fiind contradictorii şi nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, însă se arată că, chiar instanţa reţine că, din coroborarea declaraţiilor părţii vătămate P.A. cu cele ale inculpatului V.A., din data de 02 august 2006 şi respectiv 07 noiembrie 2006, reiese că inculpatul S.N. a urcat în apartament împreună cu partea vătămată, de unde a luat cheile şi actele maşinii. Prin urmare se apreciază că nu se poate disocia activitatea inculpaţilor de agresare fizică şi psihică şi de lipsire de libertate a părţii vătămate, de deplasarea la domiciliul acesteia şi pătrunderea în locuinţă a inculpatului S.N., modul cum s-a acţionat şi perioada scurtă între loviri şi luarea cheilor şi actelor maşinii, fiind argumente în susţinerea vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. f) C. pen. (cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)).

Se mai arată în motivele de apel că în ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului V.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. e) C. pen. (cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)) parchetul apreciază hotărârea instanţei ca nelegală, reţinând că în faza de urmărire penală (fila 233 u.p. vol. II; fila 120 u.p. vol. V) inculpatul V.A. a declarat că din dispoziţia lui S.E. s-a deplasat la locuinţa lui P.A. împreună cu inculpaţii S. şi M. iar S.N. a intrat în locuinţă împreună cu P.A. care „era deosebit de tăcut" de unde s-au întors cu actele şi cheile autoturismului şi că el personal, din dispoziţia lui S.E. a luat de la partea vătămată suma de 380.000 lei. Tot inculpatul declară că „l-am surprins pe S.E. lăudându-se telefonic cuiva că l-a rezolvat pe P." şi că inculpatul S. i-a spus că „atâta l-a ţinut pe P.A. până i-a dat maşina ca să îşi recupereze prejudiciul" şi că „l-a constrâns şi gata". Se mai arată că declaraţia inculpatului se coroborează cu declaraţia părţii vătămate şi a martorului sub altă identitate l.M. (fila 448 vol. II instanţă) care arată că „o sumă constând în câteva sute de mii de lei a fost „recuperată de la P.A. de către V.A".

De asemenea, se consideră de către parchet că deşi inculpatul V. a revenit asupra declaraţiei sale în cursul cercetării judecătoreşti, probele administrate (declaraţia părţii vătămate, declaraţie martor sub altă identitate I.M.) relevă o cu totul altă stare de fapt decât cea prezentată de inculpat în instanţă.

Ca şi în cazul inculpatului S., se apreciază de către parchet că exercitarea anterioară a violenţelor asupra părţii vătămate, urmată de deplasarea la imobilul acesteia, nu poate fi disociată de luarea sumei de bani aflată asupra lui P.A., de către inculpatul V.A.

În privinţa achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) inc. F.V.M., B.l., C.F. şi M.D. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 modificată, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitatati inculpaţii F.V.M. şi C.F. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. (fapte descriese în rechizitoriu la pct. 2), se arată în motivele de apel că în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, elemental material al laturii obiective se poate manifesta alternativ, prin iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori prin aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. Latura obiectivă a infracţiunii, în oricare dintre acţiunile sale alternative, trebuie să aibă ca finalitate un grup infracţional organizat, care să-şi propună săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni dintre cele prevăzute expres de art. 2 din Legea nr. 39/2003, urmarea imediată presupunând crearea unei stări de pericol. Se mai arată că grupul infracţional organizat - astfel cum este definit de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - presupune formarea sa din trei sau mai multe persoane, care să acţioneze în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Parchetul mai arată în motivele de apel în cauză, faptele au fost comise de inc. F.V.M. împreună cu M.D., C.F. şi B.I., obiectivele grupului infracţional fiind de a exercita ameninţări şi violenţe asupra părţii vătămate P.P.Ş.H. pentru a constrânge partea vătămată să le dea suma de 30.000 euro, activitatea infracţională desfăşurându-se în perioada 14 iulie 2006 - 17 iulie 2006. Se apreciază că în primul rând, fapta a fost comisă de patru persoane, inculpaţii aşa încât cerinţa, sub aspect numeric este îndeplinită. Se mai arată că probele administrate în cauză au dovedit nu numai contribuţia efectivă a fiecărui inculpat la comiterea activităţii infracţionale, dar şi apartenenţa lor necondiţionată la gruparea organizată şi coordonată de inc. F.M.

Sub aspectul probaţiunii, parchetul arată că faptele sunt dovedite cu declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu declaraţiile martorilor P.P.L., M.A., P.C., A.D. şi P.E. (f. 11-41 u.p. vol. l).

În ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. - reţinută prin rechizitoriu în sarcina inc. C.F. şi F.M. şi pentru care instanţa a apreciat că se impune achitarea inculpaţilor, din probele administrate nerezultând lipsa consimţământului părţii vătămate la intrarea în locuinţă a inculpaţilor, parchetul arată în motivele de apel, se arată că textul art. 192 alin. (2) C. pen. cere ca pătrunderea să fie efectuată fără drept, adică abuziv, fără nici o justificare legală (a se vedea Trib. jud. Constanta d.p. 134/2002, Dreptul nr. 15/2003, p. 73) şi de asemenea, se cere ca pătrunderea să se facă fără consimţământul persoanei care foloseşte locuinţa, lipsa consimţământului rezultând din materialitatea faptei. Se mai arată că declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţia martorilor M.A., P.C., A.D., P.P.L. Se mai arată că starea de temere a părţii vătămate reiese şi din discuţiile telefonice pe care aceasta Ie-a avut în perioada respectivă cu terţe persoane. În contextul acestor împrejurări parchetul arată că se poate discuta decât despre consimţământul viciat al părţii vătămate la pătrunderea în locuinţă a inculpaţilor. De altfel, se arată că chiar instanţa reţine că în data 17 iulie 2006 inc. F.M. după ce a intrat în locuinţa părţii vătămate a făcut ameninţări la adresa acesteia şi a familiei părţii vătămate şi că acţiunile inculpatului se circumscriu elementului material al laturii obiective a infr. de şantaj, situaţie în care apreciem că se impunea reţinerea faţă de acest inculpat a formei continuate a infracţiunii de şantaj, făcându-se aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În ce priveşte infr. de şantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. pentru care instanţa a pronunţat o soluţie de condamnare a inc. M.D., C.F., F.M. şi B.l., parchetul arată în motivele de apel că este de observat că deşi a fost reţinută vinovăţia celor patru inculpaţi pentru săvârşirea faptei, instanaţa a omis să facă aplic. disp. 75 lit. a) C. pen. hotărârea pronunţată fiind nelegală şi sub acest aspect.

Cu privire la motivele de netemeinicie, parchetul arată în motivele de apel că atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acestuia, cu alte cuvinte, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte şi respectiv, durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte şi cum criteriile generale de individualizare sunt expres indicate de legiuitor în cuprinsul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei afectează temeinicia şi legalitatea hotărârii judecătoreşti de condamnare.

Se arată în motivele de apel că la individualizarea pedepselor, instanţa nu a evaluat corespunzător gravitatea faptelor comise, persoana inculpaţilor şi nici împrejurările în care aceştia au comis faptele, implicând acestora pedepse orientate spre minimul special prevăzut lege. Sub un prim aspect, precizează este de remarcat că nici unul dintre inculpaţi nu a recunoscut săvârşirea faptelor, instanţa fiind obligată să se raporteze şi la conduita procesuală a inculpaţilor. Mai mult, în ce îl priveşte pe inc. S., se arată că există date că acesta a încercat împiedicarea aflării adevărului, prin Intermediul martorei H.M., încercând să influenţeze depoziţia unor martori în cauză, iar în privinţa inc. F.M., este de observat că acesta a exercitat presiuni asupra părţii vătămate, reţinându-se chiar ca temei al arestării disp. art. 148 lit. e) C. proc. pen.

Se mai arată în motivele de apel ale parchetului că nu este de neglijat nici numărul faptelor pentru care instanţa a reţinut vinovăţia inc. S.E., C.F. şi M.D. şi natura infracţiunilor caracterizate prin violenţă, cât şi caracterul organizat al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi pericolul social al infr. prev. de art. 323 C. pen. rezultând din însăşi constituirea şi iniţierea asocierii al cărei scop era săvârşirea de fapte penale. De remarcat este şi perseverenţa infracţională a inc. C. şi M., aceştia făcându-se vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni în perioada 1998-2002 cât şi în cursul anului 2006.

Parchetul a apreciat că instanţa, prin individualizarea pedepselor aplicate inc. F.M. şi B.I. a ignorat gravitatea deosebită a faptei comisă de aceştia împreună cu inc. C.F. şi M.D. asupra părţii vătămate P.P. - prin exercitarea de mai multe ori a violenţelor fizice şi psihice şi prin ameninţarea sa şi a familiei sale - violenţe şi ameninţări care au fost de natură a crea părţii vătămate temerea că pe viitor inculpaţii urmează să-şi materializeze acţiunile infracţionale, în cazul în care nu le-ar satisface cerinţele,

Faţă de aceste motive, se apreciază că aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege în cazul inc. S.E., C.F. şi M.D., şi respectiv suspendarea executării pedepselor în cazul inc. F.M. şi B.I. nu sunt de natură să atingă dublul scop al pedepsei, preventiv şi educativ.

În speţă, consideră că rechizitoriul a fost verificat sub aspectul temeiniciei şi legalităţii de procurorul sef al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, procuror care a efectuat mai multe acte de urmărire penala in dosar, respectiv luarea declaraţiei părţilor vătămate P.P. (vol. l pag. 14-18) şi C.T. (vol. II, pag. 39), audierea martorilor M.A.F. (vol. l, pag. 28-30), R.P. (vol. II pag. 5), l.M. (vol. II, pag. 18), M.A. (vol. II, pag. 21), C.A. (vol. II, pag. 28), I.M. (vol. II, pag. 40), V.D. (vol. II, pag. 8), a emis dispoziţii de conexare şi a întocmit acte de delegare a competenţei către organele de cercetare penală ale poliţiei (vol. l, pag. 101), a certificat conţinutul convorbirilor telefonice interceptate (vol. l, pag. 104).

În acest context se arată că este evident faptul că verificarea rechizitoriului a fost făcută în condiţii neprocedurale, de către un procuror care practic şi-a verificat propria activitate şi a considerat că este temeinică şi legală, în loc ca această verificare să fi fost făcută potrivit prevederilor art. 264 C. proc. pen., de procurorul ierarhic superior.

Prin urmare, rechizitoriul fiind actul de sesizare a instanţei de judecată, consideră că orice nelegalitate privitoare la acest aspect atrage nulitatea absolută a actului, conform prevederilor art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., astfel încât apreciază că în mod greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare a instanţei, cu consecinţa directă a trimiterii cauzei la parchet pentru refacerea actului întocmit în condiţii nelegale.

De asemenea, se arată în motivele de apel că tot în mod neîntemeiat a fost respinsă şi excepţia nulităţii absolute invocată cu privire la lipsa procurorului abilitat la judecarea cauzei, pe parcursul judecării cauzei în faţa primei instanţe participând la şedinţele de judecată, în mod succesiv, atât procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, cât şi procurori din cadrul Parchetului de pe lână Tribunalul Arad.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 131/2006, "procurorii parchetelor de pe lângă instanţele competente participă la judecarea oricărei cereri adresate instanţelor de judecată în cauzele de competenţa direcţiei, precum şi la judecarea în fond şi în căile de atac, în cauzele în care D.I.I.C.O.T. a sesizat instanţele de judecată, punând concluzii şi exercitând căile legale de atac, cu excepţia cazurilor în care procurorii D.I.I.C.O.T. încunoştinţează parchetul de pe lângă instanţa competentă şi instanţa că vor participa în mod direct".

Se arată că legea exceptând posibilitatea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă instanţe să mai participe la judecarea cauzei în fond în cazurile în care procurorii D.I.I.C.O.T. decid să participe în mod direct, după ce în speţa de faţă s-a prezentat în şedinţă procurorul D.I.I.C.O.T. nu mai putea opera delegarea de competenţă în favoarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi aceştia din urmă nu mai puteau participa la judecarea cauzei.

Solicită a se observa că în cauză procurorul D.I.I.C.O.T. (M.C.H.) nu doar a înştiinţat instanţa, ci chiar a participat efectiv la unele dintre şedinţele de judecată în faţa Tribunalului Arad, or art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 nu prevede posibilitatea ca procurorul D.I.I.C.O.T. să mai revină asupra deciziei sale, în continuare acesta fiind obligat să participe la judecarea cauzei, nemaioperând delegarea legală de competenţă în favoarea procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă instanţă.

Dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004 cuprinzând o normă procedurală, aceasta este de strictă interpretare, iar participarea unui procuror necompetent material la judecarea cauzei în fond echivalează cu lipsa procurorului cu ocazia efectuării actului procesual.

Apreciază că, nefiind respectate dispoziţiile legale referitoare la participarea procurorului, atât actele de cercetare judecătorească întocmite în mod nelegal cât şi hotărârea primei instanţe sunt lovite de nulitate absolută, conform prevederilor art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

Sub acelaşi aspect înţelege să invoce şi excepţia nulităţii apelului declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, parchet care nu mai era abilitat să exercite calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti date într-o cauză în care nu avea competenţa de a participa, nemaioperând delegarea de competenţă prevăzută în partea introductivă a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 508/2004.

Pe fondul cauzei, referitor la infracţiunea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (art. 323 C. pen.), inculpatul solicită achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neexistând niciodată vreo asociere între mine şi ceilalţi inculpaţi în scopul săvârşirii vreunei infracţiuni.

Arată că această infracţiune presupune un acord prealabil între făptuitori şi una sau mai multe infracţiuni program pentru care asociaţii gândesc un plan amănunţit cu privire la modul de desfăşurare a activităţilor infracţionale (a se vedea în acest sens T.T. - Drept penal. Parte specială, pag. 478 şi urm., V.D. ş.a. - Explicaţii teoretice, vol. IV, pag. 689 şi urm.) şi din însăşi modul de expunere a faptelor în rechizitoriu rezultă că în raport de prima faptă pretins săvârşită în anul 1998 (pct. 1 lit. a)) din rechizitoriu) şi următoarele fapte pretins săvârşite după 3 ani, în perioada februarie - aprilie 2001, (pct. 1 lit. b) - f) din rechizitoriu) şi apoi în august 2002 (pct. 1 lit. g)) din rechizitoriu) nu există o continuitate a activităţii vreunei grupări, nimeni neputând avea reprezentarea în anul 1998 a lipsurilor în gestiune sau a sustragerilor de piese sau combustibili, ce urmau a se săvârşi în viitor de către persoanele pretins vătămate, audiate sub o altă identitate în prezenta cauză.

Nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de asociere, de lipsire de liberate, inculpaţii M.D. şi C.F. arată că în mod greşit au fost respinse excepţiile nulităţii absolute a rechizitoriului cea a lipsei procurorului abilitat să participe la judecată, că nu se fac vinovaţi de săv.infracţiunii de asociere (art. 323 alin. (1) C. pen.) lipsire de liberate (art. 189 alin. (2) C. pen.) şi şantaj (art. 194 alin. (1) C. pen.) inculpatul B.I. solicită achitarea pentru infracţiunea de şantaj; partea vătămată P.A. consideră nelegală soluţia de achitare a inculpaţilor S.N. şi V.A., aceştia fiind vinovaţi.

Prin Decizia penală nr. 92/ A din data de 21 august 2009 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus următoarele:

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de inculpaţii F.V.M. şi B.I. şi de către partea vătămată P.A. împotriva sentinţei penale nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 9119/108/2006.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în ce-l priveşte pe inculpatul S.N. împotriva sentinţei penale nr. 217 din 22 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosar nr. 9119/108/2006.

A desfiinţat sentinţa penală apelată în privinţa inculpatului S.N. şi rejudecând cauza:

În temeiul art. 189 alin. (2) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul S.N., fiul lui T. şi A., la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în temeiul art. 82 C. pen. stabileşte termen de încercare de 5 ani pe seama inculpatului, iar în temeiul art. 359 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare atrage revocarea acestei măsuri.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpaţii C.F.T., M.D. şi S.E. împotriva aceleiaşi sentinţe penale pe care o desfiinţează în privinţa acestor inculpaţi şi rejudecând:

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul S.E. la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la patru pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare care va fi şi pedeapsa rezultantă, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul M.D. la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

În temeiul art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. condamnă pe acelaşi inculpat la patru pedepse de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare, pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal (pct. 1 lit. a) - d)).

În temeiul art. 194 alin. (1) cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (pct. 11).

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare care va fi şi pedeapsa rezultantă, inculpatul M.D. urmând a executa în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2), art. 76 lit. b) C. pen. a condamnat inculpatul C.F.T., fiul lui T. şi S., la:

- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare care va fi şi pedeapsa rezultantă, inculpatul C.F.T. urmând să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.F.T., M.D., iar în temeiul art. 381 C. proc. pen şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus în continuare starea de arest a inculpaţilor din data de 22 iulie 2008 la zi.

A menţinut în rest dispoziţiile hotărârii atacate şi respinge celelalte motive de apel formulate de inculpaţii apelanţi C.F.T., M.D. şi S.E. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii apelanţi F.V.M. şi B.I. şi partea vătămată P.A. la plata sumei de 300 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat în apel, iar în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. celelalte cheltuieli judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţiile de nulitate absolută invocate referitoare la neparticiparea procurorului D.I.I.C.O.T. la toate termenele de judecată şi neîndeplinirea obligaţiilor impuse de art. 264 C. proc. pen. În ceea ce priveşte îndeplinirea unor acte de procedură de către procurorul şef al Biroului Teritorial Arad din cadrul D.I.I.C.O.T. care a verificat rechizitoriul sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acestuia, instanţa de apel apreciază întemeiată soluţia primei instanţe prin care s-au respins excepţiile invocate. În privinţa participării procurorului D.I.I.C.O.T. doar la unele din termenele de judecată acordate, instanţa de apel apreciază că aceasta nu este de natură să ducă la concluzia nulităţii absolute a hotărârii atacate întrucât legea nu prevede obligativitatea participării la soluţionarea cauzei a procurorului D.I.I.C.O.T. pe de o parte, iar pe de altă parte nu se prevede expres că odată manifestată intenţia de a lua parte la soluţionarea cauzei devine obligatorie participarea la toate termenele de judecată ale cauzei, fiind posibilă prezenţa sa doar la unele din termenele de judecată atunci când interesul cauzei o cerea. În privinţa confirmării rechizitoriului de către procurorul şef al D.I.I.C.O.T. care a efectuat şi unele din actele de urmărire penală indicate în motivele de apel, instanţa de apel reţine că aceste acte de urmărire penală îndeplinite nu au fost de natură să conducă la concluzia că procurorul şi-a format convingerea cu privire la temeinicia acuzaţiilor aduse inculpaţilor şi astfel nu ar mai putea efectua un examen obiectiv cu privire la întreg materialul de urmărire penală şi că astfel obiectivitatea sa ar fi pusă la îndoială.

Instanţa de apel îşi însuşeşte întrutotul starea de fapt reţinută de prima instanţă în privinţa inculpaţilor S.E., M.D., C.F., F.V., B.I. şi V.A. precum şi motivarea oferită de prima instanţă în legătură cu participarea acestora la comiterea faptelor reţinute în actul de sesizare, urmând a se face câteva precizări.

În privinţa apelului declarat de inculpatul S.E., instanţa de apel reţine că apărările invocate de acesta în faţa instanţei de apel au fost ridicate şi în faţa primei instanţe. Astfel, în sarcina inculpatului S. se reţine constituirea grupului infracţional în cursul anilor 1998 - 2002 din care făceau parte şi inculpaţii M.D. şi C.F. şi la care au aderat ocazional inculpaţii V.A. şi S.N. şi care au comis un număr de patru infracţiuni de lipsire de libertate descrise la pct. 1, lit. a) - d) din rechizitoriu comise asupra unor angajaţi ai inculpatului S. care au fost depistaţi sustrăgând diverse bunuri din societate şi care, prin acţiunea angajaţilor aceluiaşi inculpat, respectiv inculpaţii M. şi C., ajutaţi fiind de către ceilalţi inculpaţi în mod sporadic, au fost sechestraţi şi obligaţi la a întocmi diverse declaraţii prin care să recunoască activitatea ilicită comisă. Astfel, în data de 09 octombrie 1998 partea vătămată P.A. a fost introdusă în birou, supus la violenţe fizice de către ceilalţi inculpaţi, privat de libertate şi obligat să încheie contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului marca D. Probele administrate au demonstrat că inculpaţii S.N., V.A. şi M.D. au plecat la locuinţa părţii vătămate P.A. pentru a lua autoturismul care nu fusese folosit de mai mult timp. Se impune precizarea că partea vătămată P. a fost obligată să redacteze contractul de vânzare-cumpărare prin care se obliga să înstrăineze autoturismul inculpatului C.F. cu preţul de 2.000 mărci germane, în realitate partea vătămată neprimind nici un ban, fapt ce dovedeşte caracterul pur formal al contractului încheiat. La domiciliul părţii vătămate, partea vătămată a urcat în apartament, însoţită de inculpatul S.N., revenind cu cheile, actele autoturismului şi un cablu de alimentare cu care au pornit maşina. Inculpatul S. este cel care a completat în actul de vânzare-cumpărare încheiat seria saşiului şi motorului autoturismului, cu acea ocazie partea vătămată predându-i inculpatului V.A. şi suma de 450.000 lei aparţinând firmei, sumă pe care acest inculpat a predat-o contabilului societăţii, G.V.

Această stare de fapt este dovedită nu doar de depoziţiile părţii vătămate, ci şi de declaraţiile date de martorii H.N., HG, B.I., G.V., P.V. Cu privire la persoanele care au fost de faţă la agresarea părţii vătămate P.A., instanţa va avea în vedere declaraţia dată de inculpatul V.A. (vol. V fila 123 dosar u.p.), care arată că martori oculari au fost inculpaţii S., C., M., S. şi contabilul G.V., acelaşi inculpat arătând câ a asistat la o discuţie telefonică pe care o purta inculpatul S. şi care se lăuda că „l-a rezolvat pe P.A.", iar la nelămurirea inculpatului V. cu privire la afirmaţiile inculpatului S. i-a fost comunicat de către acesta că partea vătămată a fost sechestrată până când a predat maşina în contul prejudiciului cauzat societăţii inculpatului S. Acelaşi inculpat declară că şi-a dat seama că partea vătămată a fost bătută de către inculpaţii S., C., S. şi M. pentru a renunţa la maşină. Această declaraţie a fost dată de către inculpatul V. la data de 07 noiembrie 2006 în prezenţa apărătorului ales al acestuia, care a semnat declaraţia.

Dovada că partea vătămată P.A. a fost supusă agresiunii o reprezintă şi raportul medico-legal şi completarea acestuia din 13 octombrie 1998, respectiv 09 decembrie 1998 - fila 220 vol. I dosar u.p., care concluzionează că partea vătămată are nevoie de 10-12 zile îngrijiri medicale.

Starea de fapt prezentată de către inculpaţi, în sensul că autoturismul marca D. urma să fie achiziţionat de către inculpatul C. care l-a acea dată făcea naveta, nu este susţinută de probele administrate, condiţie în care chiar inculpatul C. a recunoscut la audierea sa de către procurorul militar că suma de bani nu a fost achitată (fila 223, vol. l dosar u.p.). Atât inculpatul C.F. cât şi inculpatul M., audiaţi fiind în Dosarul nr. 1920/P/1998 al Parchetului Militar Teritorial Timişoara, au făcut referire la prezenţa inculpatului S. în biroul inculpatului S. în momentul discuţiei cu privire la vânzarea de către partea vătămată P.A. a autoturismului marca D. Martorul M.A. - fila 236 vol. l dosar u.p. - arată că a fost director comercial la firma SC B. aparţinând inculpatului S. şi ştie că partea vătămată P. a fost şeful punctului de lucru din Brăila, perioadă în care a vândut motorină şi cauciucuri, creând prejudiciu firmei inculpatului şi fiind de acord că „înstrăineze maşina în favoarea firmei". Prin urmare, în mod indirect acest martor face referire la starea de fapt descrisă, respectiv obligarea părţii vătămate la a-şi preda autoturismul către inculpatul S. în contul minusului în gestiune creat, urmare activităţii sale de înstrăinare a cauciucurilor şi motorinei. Mai mult decât atât, acest martor, prezent potrivit propriei declaraţii, la discuţia avută de inculpat cu partea vătămată, a arătat disponibilitatea părţii vătămate în a-şi preda autoturismul său şi declaraţia întocmită de bună voie cu acea ocazie şi prin care a recunoscut faptele de care era acuzat. Martorul G.V., audiat fiind Ic data de 16 octombrie 1998, arată că partea vătămată P. a recunoscut că a vândut motorina şi a încercat să obţină clemenţă, propunând că pentru recuperarea pagubei să pună la dispoziţia firmei inculpatului S. autoturismul marc; D. întocmind în acest sens şi un act de vânzare-cumpărare, martorul fiind de faţă la discuţia avută. La toată această discuţie a participat şi inculpatul S.N. care, fiind prieten cu inculpatul S., a venit la biroul acestui îmbrăcat fiind în uniformă de poliţist, fapt ce a dus la o accentuare a temerii în conştiinţa părţii vătămate P.A. şi o aparenţa de legalitate data demersului inculpaţilor.

Instanţa de apel îşi însuşeşte concluziile primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpaţilor S.E., M.D. şi C.F. la săvârşirea faptei descrisă la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu, respectiv lipsire de libertate în mod ilegal. În mod corect prima instanţă nu a reţinut săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate P.A., câtă vreme nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv a deposedării părţii vătămate P.A. de buletinul de identitate, faptă presupusă a fi comisă de către inculpatul S. În acest sens, instanţa de apel va reţine declaraţiile contradictorii date de către partea vătămată cu privire la sustragerea buletinului de identitate aparţinând părţii vătămate, cert fiind împrejurarea că partea vătămată a avut acel buletin asupra sa în momentul în care geanta i-a fost răsturnată pe masă, moment în care conţinutul acesteia a fost supus vederii, dar nici una din probele administrate nu conduc la concluzia însuşirii acestui document de identificare, fiind greu de identificat şi raţiunea pentru care inculpatul S. ar fi avut un asemenea interes.

În mod corect s-a dispus achitarea pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni şi a inculpatului S.N., activitatea acestuia constând în deposedarea părţii vătămate de cheile şi actele autoturismului în condiţiile profitării de starea de temere, a acesteia, deoarece însăşi depoziţiile părţii vătămate cu privire la această stare de fapt sunt contradictorii. Într-o primă declaraţie, partea vătămată arată că inculpatul S. avea cheile autoturismului de la firmă şi a căutat prin sertar actele acestuia, ulterior arată că inculpatul S. i-a cerut pe un ton imperativ să-i predea cheile şi actele iar apoi, căutând în dulap le găseşte, pentru ca ulterior să arate că inculpatul a luat cheile de pe noptieră şi a deschis dulapul observând actele maşinii care erau la vedere. Pentru a fi întrunite elementele constitutiv e ale infracţiunii de tâlhărie este necesar ca activitatea materială de însuşire a bunului altuia, respectiv furtul, să fie urmat de întrebuinţarea de violenţă sau ameninţări, ori din probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de apel nu reţine executarea unor asemenea activităţi care să fie de natură să conducă la reţinerea infracţiunii. În speţă, activitatea inculpatului este redusă la contribuţia avută de acesta la momentul deplasării părţii vătămate la locuinţa sa pentru a lua cheile şi actele autoturismului, astfel că s-a scurs un interval relativ mare de timp de la exercitarea agresiunilor, care au avut loc la sediul firmei inculpatului S. şi până la momentul în care se reţine activitatea ilicită a inculpatului S.

În mod corect s-a dispus achitarea inculpatului V.A.C. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie asupra părţii vătămate P.A., în sarcina căruia se reţine deposedarea părţii vătămate de suma de 450.000 lei. Instanţa de apel îşi însuşeşte motivarea primei instanţe - fila 58-59 cu privire la neconcordanţa declaraţiilor părţii vătămate cu privire la persoana care şi-ar fi însuşit această sumă de bani, precum şi împrejurarea că acestea nu se coroborează cu depoziţiile celorlalte părţi audiate, cu atât mai mult cu cât predarea acestei sume de bani a avut loc la un interval mare de timp de la agresiunile exercitate asupra părţii vătămate de către inculpaţi la sediul firmei, respectiv după părăsirea acestei locaţii, ajungerea la domiciliul părţii vătămate şi încercarea de pornire a autoturismului. Se impune precizarea că audiaţi fiind în faţa procurorului militar, inculpaţii şi martorul G.V. au făcut referire la suma de bani primită de la partea vătămată, bani pe care contabilul societăţii i-a înregistrat în actele contabile ale firmei, dându-le destinaţia de decont cheltuieli, ceea ce duce la concluzia logică că aceste sume de bani erau deţinute în mod ilegal de către partea vătămată P.A. şi că acestea erau ale firmei. Din actele şi probele administrate, nu a rezultat că activitatea de agresare a părţii vătămate de către inculpaţii menţionaţi a fost făcută în vederea deposedării acesteia de suma de 450.000 lei, ci lipsirea de libertate a avut o cu totul altă cauză şi anume, conduita părţii vătămate de a vinde bunurile societăţii inculpatului S. şi a-şi incasa sumele de bani astfel obţinute.

Prin urmare, cu privire la fapta de lipsire de libertate reţinute la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu, în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea inculpaţilor C., S., M., dar în mod greşit a dispus achitarea inculpatului S., a cărui activitate infracţională anterior descrisă se circumscrie elementele constitutive ale infracţiunii în varianta agravantă. Inculpatul S. s-a prezentat la sediul societăţii inculpatului S. îmbrăcat în uniformă de poliţist şi a participat la activitatea de lipsire de libertate a părţii vătămate P.A. Partea vătămată P.A. a dat declaraţii contradictorii cu privire la participarea inculpatului S. la acţiunea ilicită a inculpaţilor M., C. şi S., dar a fost constant în a declara că prezenţa inculpatului S. a creat în conştiinţa sa un sentiment de temere accentuată, inculpatul fiind cel care l-a lovit şi ulterior l-a stropit cu apă pentru a-şi reveni. În mod constant partea vătămată declară că a fost constrâns de către inculpatul S. să dea o declaraţie despre sustragerile de motorină, acest inculpat obligându-l la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul său. Indiferent de momentul în care partea vătămată descrie că au avut loc agresiunile inculpatului S., declaraţiile sale fiind contradictorii în acest sens, este în afara oricărei îndoieli că inculpat S.N. a exercitat violenţe asupra sa. În condiţiile în care a avut loc întreg eveniment, partea vătămată fiind singur în biroul inculpatului S. în care se mai aflau şi inculpaţii M. şi C., este greu de solicitat părţii vătămate să redea cu exactitate şi claritate modalitatea în care s-au exercitat agresiunea asupra sa, precum şi persoanele care în diversele momente cât partea vătămată a fost sechestrată, au lovit-o. De altfel, în declaraţiile succesive luate părţii vătămate, aceasta a fost constantă în a declara că inculpatul S.N. exercitat violenţe fizice asupra părţii vătămate şi a contribuit la redactarea contractului de vânzare-cumpărare şi la întocmirea declaraţiei prin care partea vătămată recunoştea sustragerile din firmă. Despre agresiunea exercitată către inculpatul S.N., declară şi martorul G.V., fără ca acesta poată preciza exact momentul în care inculpatul S. a exercitat violenţe asupra părţii vătămate. Depoziţiile părţilor audiate au fost contradictorii în privinţa vestimentaţiei purtate de către inculpat, inculpaţii şi o parte din martori precizează că acesta s-a prezentat la sediul firmei B. aparţinând inculpai S. în costum, în timp ce martorii sub altă identitate au făcut referi la vestimentaţia de poliţist purtată de inculpat. Instanţa de apel reţine că inculpatul S. s-a prezentat la sediul societăţii, fără însă a purtat vestimentaţia specifică funcţiei sale, urmând astfel a se da eficienţă chiar declaraţiei date de către partea vătămată P.A., care arată că despre inculpatul S. a aflat ulterior că este poliţist şi că acesta s-a prezentat la sediul firmei inculpatului S., la sfârşitul programului, îmbrăcat în civil.

Prin urmare, reţinând vinovăţia inculpatului S.N. la săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, faptă descrisă la pct. 1 lit. a) din rechizitoriu, instanţa îl va condamna pe inculpat, potrivit acestei încadrări juridice reţinută în actul de sesizare al instanţei.

În privinţa cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului S.N., se vor avea în vedere criteriile generale de individualizarea judiciară a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Fapta comisă de inculpat prezintă pericol social întrucât aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la libertatea de mişcare a pârtii vătămate şi respectarea dreptului acesteia de a se deplasa în mod liber. În privinţa persoanei inculpatului, instanţa va reţine contribuţia inculpatului la săvârşirea faptei, împrejurarea că la momentul comiterii activităţii infracţionale era poliţist, având atribuţii de depistarea a conduitelor ilicite ale cetăţenilor, iar prin fapta comisă a încălcat încrederea acordată de societate. În ceea ce priveşte circumstanţele care atenuează răspunderea penală, instanţa de apel va reţine că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită conformă respectării valorilor sociale anterior comiterii faptei, impunându-se reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi art. 74 alin. (2) C. pen.

Inculpaţii M., C. şi S. au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în dauna părţii vătămate, martorul sub altă identitate R.P., care intenţiona să deschidă o firmă concurentă cu cea la care îşi desfăşura activitatea şi care era condusă de inculpatul S., sens în care a fost introdus într-o încăpere aparţinând inculpatului S., lipsit de libertate, ameninţat şi obligat să dea o declaraţie, în sensul că nu va mai desfăşura activitate similară în domeniul vânzărilor de piese auto. În acelaşi mod se reţine de către prima instanţă că au participat inculpaţii şi în perioada februarie - aprilie 2001 în dauna părţilor vătămate, martori sub altă identitate, V.D. şi A.N. Probele administrate au condus la concluzia că în timp ce inculpatul S. purta un pistol la curea, inculpaţii M. şi C. au exercitat violenţe fizice şi psihice asupra celor trei părţi vătămate menţionate, şi care la momentul respectiv erau angajaţi ai departamentului „Piese auto" din societatea aparţinând inculpatului S. Probele administrate au dus la concluzia că cei trei angajaţi ai societăţii, fiind acuzaţi că au prejudiciat societatea prin vânzări ilicite, au fost sechestraţi mai multe ore în birourile firmei, în mod ilegal, faptă ce a avut ca urmare încălcarea libertăţii de mişcare potrivit propriei voinţe. împrejurarea că aceşti martori sub altă identitate au prejudiciat societatea în diferite feluri, în special prin furturi, nu îndreptăţea inculpaţii la exercitarea unor asemenea restrângeri ale libertăţii de mişcare, în condiţiile în care inculpatul S., considerându-se prejudiciat, avea la îndemână posibilitatea de a se adresa organelor judiciare abilitate să ia măsuri împotriva persoanelor acuzate de comiterea furturilor din societate şi nicidecum, să-şi facă dreptate singur. Toate aceste persoane a căror libertate a fost îngrădită prin acte de violenţă exercitate asupra lor, au fost obligate să dea declaraţii prin care recunoşteau sustragerile efectuate. Împrejurarea că împotriva acestor părţi vătămate s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt, nu duce la concluzia că nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate, fapte comise de către cei trei inculpaţi, ci, dimpotrivă, confirmă atitudinea manifestată de către patronul firmei, inculpatul S., în momentul în care a aflat că este furat de către angajaţii săi. Inculpatul S. avea obligaţia de a lăsa organele abilitate să-şi facă datoria prin antrenarea răspunderii penale ale părţilor vătămate din prezentul dosar, şi nicidecum să efectueze o justiţie paralelă, conform propriilor reguli. Nu în ultimul rând, este de amintit ora la care inculpatul S. a înţeles să convoace părţile vătămate a căror activitate ilicită a fost constatată, respectiv ora 18,00-19,00, după încheierea programului de lucru, fapt ce duce la concluzia că intenţia sa a fost aceea de a desfăşura activitatea de lipsire de libertate în condiţii de confidenţialitate şi de a nu permite altor persoane să ia cunoştinţă de intenţiile sale.

Instanţa de apel nu apreciază că în cauză există vreo nulitate în privinţa audierii părţilor vătămate ca martori sub altă identitate, în condiţiile în care inculpaţii erau cunoscuţi în comunitatea locală ca fiind persoane violente, practicante a artelor marţiale şi care se bucurau de o anumită recunoaştere a caracterului violent şi conflictelor în care erau implicate. Aceste aspecte reies şi din impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice privarea de libertate a inculpaţilor la momentul luării acestei măsuri, fapt ce duce la concluzia că starea de pericol la care face referire art. 2 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 682/2002 este realizată.

Prin urmare, în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaţilor C.M. şi S. pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în varianta agravată, fapte menţionate la pct. 1 lit. b) - d) din rechizitoriu.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 1 lit. b) din rechizitoriu în dauna părţii vătămate, martor sub altă identitate R.P., se reţine în sarcina inculpatului S.E. săvârşirea şi a infracţiunii de violare de domiciliu constând în aceea că inculpatul S. a percheziţionat locuinţa acesteia, iar inculpatul a arătat că a avut acordul numitului C.O. de a se deplasa la domiciliul său, ocazie cu care materialele firmei i-au fost predate de bună voie.

Din probele administrate rezultă că inculpatul S., împreună cu fratele său şi numiţii B.N., C.O. şi M.A., s-au deplasat la locuinţa martorului sub altă identitate R.P. şi inculpatul S. împreună cu fratele său au căutat în locuinţă, în timp ce ceilalţi au rămas în hol. Această activitate a avut loc după lipsirea de libertate exercitată asupra părţilor vătămate, iar deplasarea inculpatului S. la locuinţa martorului sub altă identitate R.P., a avut ca scop convingerea inculpatului S. că la locuinţa angajatului său se află dovezi că acesta desfăşoară o activitate concurentă şi astfel îi creează prejudicii. Probele au dus la concluzia că în locuinţă au intrat doar inculpatul S. şi fratele său şi că nu există dovezi că martorul R.P. nu a fost de acord cu prezenţa inculpatului S. în locuinţa sa, sau că acesta a avut consimţământul viciat în momentul în care a permis accesul inculpatului la domiciliu. Faptul că anterior deplasării la locuinţa martorul a fost lipsit de libertate, nu duce la concluzia că nu şi-a exprimat acordul pentru a pune locuinţa la dispoziţia inculpatului, având posibilitatea de a se opune intrării în locuinţă, având în vedere numărul egal de forţe şi intervalul de timp scurs de la anterioara sechestrare.

În mod corect instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în dauna părţii vătămate, martor sub altă identitate V.D., în condiţiile în care declaraţiile acestuia prin care reclamă folosirea aceloraşi manopere cu faptele descrise la pct. b, c, d din rechizitoriu, sunt singulare.

Depoziţiile martorului sub altă identitate sunt contradictorii în privinţa modului în care a fost luat de pe stradă şi obligat să meargă la sediul firmei, în timp ce într-o primă fază declară că a fost obligat de către inculpaţii S., M. şi C. şi transportat la sediul firmei inculpatului S. împotriva voinţei sale, ulterior declară că s-a urcat în maşină de bună voie, fără ca asupra lui să se exercite vreo constrângere. La baza unei condamnări a inculpaţilor nu poate sta declaraţia martorului H.N. - fila 37 vol. III dos. u.p. - care arată că are cunoştinţă că un şofer de la firmă a fost bătut de către inculpatul S., fără însă a preciza numele acestuia, sau a-l descrie. Mai mult decât atât, martorul C.C. arată că nu are cunoştinţă de existenţa unor acţiuni violente îndreptate împotriva angajaţilor firmei B. şi, prin urmare, declaraţia martorului sub altă identitate V.D. nu se coroborează cu alte probe. Este ciudată depoziţia părţii vătămate, care arată că a fost introdus în biroul inculpatului şi ţinut împotriva voinţei sale de către două persoane pe care ulterior Ie-a recunoscut ca fiind inculpaţii M. şi C. şi despre care afirmă că „purtau cagule pe faţă, erau bine făcuţi" şi care au exercitat ameninţări asupra sa, legându-l cu o sfoară de scaun. În condiţiile în care bărbaţii care l-au ameninţat purtau cagule pe faţă, era imposibil ca partea vătămată să-i recunoască pe inculpaţii M. şi C., decât în situaţia în care în cursul urmăririi penale cele două fotografii au fost singurele care i-au fost prezentate. Referirile generale făcute de martorul sub altă identitate I.M. la „audierea" mai multor angajaţi ai societăţii B. de către patronul acesteia, inculpatul S., în prezenţa inculpaţilor M. şi C., nu conduce în mod automat la prezumarea efectuării de acte de lipsire de libertate, sau exercitarea de violenţe sau ameninţări asupra vreunui angajat. De altfel, această parte vătămată arată că inculpatul S. i-a explicat care sunt nemulţumirile sale în mare parte dintre acestea fiind întemeiate, astfel că instanţa de apel îşi însuşeşte punctul de vedere exprimat de către prima instanţă cu privire la inexistenţa faptei. Aceeaşi stare de fapt, respectiv deplasarea inculpatului S. însoţit de celelalte părţi vătămate la domiciliul martorului V.D. este reţinută ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, faptă comisă de către inculpatul S., dar instanţa apreciază ca şi în cazul prezentat anterior, al părţii vătămate R.P., că persoanele în a căror locuinţă s-a pătruns, şi-au exprimat consimţământul în mod indirect şi au permis neconstrânşi accesul în locuinţă a inculpatului S., lipsirea de libertate ca activitate materială anterioară, neavând legătură directă cu prezenţa inculpatului S. în locuinţa martorului sub altă identitate.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 1 lit. g) din rechizitoriu, în dauna părţii vătămate C.T., în mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpaţilor S., M., C., pentru această faptă şi care se reţine că ar fi constat în chemarea de către inculpatul S. a părţii vătămate C., în prezenţa inculpaţilor M. şi C. şi a numitului B.D. la sediul firmei B. şi propunerea făcută de a i se trece în cartea de muncă salariul minim pe economie, ofertă refuzată de către partea vătămată. În declaraţiile succesive date de către partea vătămată, aceasta nu poate preciza cu exactitate care din cei doi inculpaţi a exercitat agresiuni asupra sa, bănuindu-l pe inculpatul M., datorită firii sale mai impulsive. Instanţa de apel apreciază că în lipsa unor probe clare de vinovăţie şi în lipsa unei depoziţii ferme şi conforme cu realitatea, nu se poate proceda la reţinerea agresiunii, în condiţiile în care chiar partea care pretinde că a fost supusă unor asemenea manopere are o atitudine oscilantă şi nu oferă dovezi solide.

Este cert că între partea vătămată, angajat la B. şi inculpatul S., administrator al societăţii, exista un conflict de muncă, firma B. fiind amendată contravenţional cu suma de 50.000.000 lei de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad, în urma sesizării făcute de către angajatul C.T. care era suspectat de către inculpatul S. de sustragerea unor bunuri din firmă. Partea vătămată arată că urmare a sesizării efectuate, a fost invitat de către inculpatul S. la firmă, ocazie cu care asupra sa s-au exercitat agresiuni, „iar unul dintre indivizi, respectiv D., s-a ridicat şi l-a lovit cu pumnul în barbă", ceea ce a dus la căderea sa la pământ, devenind inconştient. Declaraţia părţii vătămate se coroborează cu certificatul medico-legal emis de către Serviciul de Medicină Legală Arad din data de 06 august 2002 şi din care reiese că partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 3- 4 zile îngrijiri medicale. Această stare de fapt este confirmată şi de martorul sub altă identitate I.V. care arată că după ce numitul C.T. a intrat în biroul inculpatului S. s-au auzit zgomote de lovituri de palme şi pumni, după eveniment remarcând că numitul C. prezenta urme de violenţe, iar din nas îi curgea sânge. Martorii propuşi de către inculpaţi spre audiere arată că au fost prezenţi la discuţia dintre inculpatul S. şi C.T. căruia i s-a solicitat să predea gestiunea şi să plece din firmă, discuţiile fiind aprinse datorită temperamentului coleric al celor doi. Chiar şi partea vătămată C.T., reaudiat în faţa instanţei, a avut dubii cu privire la prezenţa inculpatului C. la incident, astfel încât acest dubiu va profita inculpatului. Deşi inculpatul M. nu recunoaşte agresarea părţii vătămate, acest lucru este dovedit de depoziţiile martorilor I.M., I.V., de certificatul medico-legal, astfel încât elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj şi care constă într-o activitate de constrângere, realizată prin acţiuni violente cu scopul de a-i crea părţii vătămate o temere şi de a o determina să facă ceva, nu s-a realizat. În cauză, s-ar fi putut pune problema săvârşirii infracţiunii de lovire de către inculpatul M. asupra părţii vătămate C.T., cu respectarea condiţiilor ce vizează antrenarea răspunderii penale, cu referire la termenul de introducere a plângerii prealabile. În mod corect prima instanţă s-a pronunţat exclusiv cu privire la faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei şi nu a procedat la schimbarea de încadrare juridică, aşa cum se arată de către procuror în motivele de apel - fila 9 - câtă vreme partea vătămată nu şi-a manifestat o asemenea intenţie, iar rolul judecătorului este acela de a păstra o atitudine echidistantă faţă de părţile din proces, în vederea corectei soluţionări a cauzei.

În mod corect prima instanţă a dispus condamnarea inculpaţilor S., M. şi C. pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de către infracţiuni, faptă prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. şi a dispus achitarea inculpaţilor S. şi V. pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, pentru considerentele ce vor fi prezentate:

Din probele administrate în cauză şi prezentate la analiza conţinutului constitutiv al infracţiunilor de lipsire de libertate în dauna angajaţilor B. condusă de inculpatul S., rezultă fără dubii că inculpaţii S., C. şi M. au iniţiat constituirea unei asocieri în cadrul firmei B. În scopul de a agresa, şantaja şi priva de libertate angajaţi ai societăţii care au adus prejudicii firmei şi cu scopul de a facilita anchetele administrative şi recuperarea prejudiciilor. În cadrul acestei asocieri infracţionale, în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpaţilor S., C. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate a părţii vătămate P.A., asupra căruia inculpaţii au exercitat violenţe fizice şi psihice cu scopul de a determina partea vătămată să recunoască faptul că a prejudiciat firma B., iar pentru recuperarea prejudiciului a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare al autoturismului părţii vătămate. Din probele administrate nu se poate reţine că activitatea inculpaţilor S. şi V. se subscrie aderării la grupul infracţional, adică exprimării voinţei acestor inculpaţi de a face parte din grupul de persoane între care s-a înfăptuit asocierea. Activitatea ilicită a inculpatului S. în privinţa părţii vătămate P.A. a fost anterior descrisă, iar instanţa de apel apreciază că aceasta fiind unica prezenţă dovedită a inculpatului la sediul firmei B., nu se poate concluziona că a aderat sau sprijinit în vreun mod asocierea iniţiată şi constituită de inculpaţii S., M. şi C., urmând a se da crezare afirmaţiilor sale, potrivit cu care prezenţa la sediul societăţii inculpatului s-a datorat relaţiei de prietenie care excede sfera penalului.

În privinţa inculpatului V.A., activitatea de aderare la un grup infracţional nu se poate deduce din deplasarea sa din dispoziţia inculpatului S. la data de 09 octombrie 1998 la un birou de copiat acte de unde a ridicat un formulat tipizat de contract de vânzare-cumpărare, pe care l-a adus la sediul firmei B., contract de vânzare-cumpărare încheiat de către partea vătămată P., prin care acesta îşi înstrăina autoturismul marca D. către inculpatul C. şi deplasarea sa ulterioară la locuinţa părţii vătămate. Activitatea de aderare presupune din punct de vedere al laturii obiective, o acţiune concertată şi care are ca scop participarea la activitatea desfăşurată de grupul infracţional organizat în vederea aducerii la îndeplinirii a scopurilor sale ilicite şi, câtă vreme instanţa nu reţine că activitatea inculpatului V. ar întruni elementele constitutive ale vreunei infracţiuni, nu se poate reţine incidenţa art. 323 alin. (1) C. pen.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului S., instanţa de apel apreciază că prima instanţă a aplicat acestui inculpat pedepse în contradicţie cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În conformitate cu dispoziţiile art.72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale, evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.

Analizând circumstanţele personale ale inculpatului, instanţa de apel reţine că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale în evidenţele cazierului judiciar şi că la aplicarea pedepsei trebuie avut în vedere scopul acesteia, aşa cum este acesta definit de art. 52 C. pen., respectiv prevenirea comiterii de noi fapte penale. Luând în considerare toate datele ce caracterizează persoana inculpatului care, anterior săvârşirii faptelor era încadrat în muncă, instanţa de apel apreciază că se impune reţinerea în favoarea acestuia a împrejurărilor care atenuează răspunderea penală prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise şi pentru care s-a dispus condamnarea de către prima instanţă în conformitatea cu dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen. Nu trebuie neglijată şi starea prelungită de detenţie pe care a petrecut-o inculpatul S.E. şi care a reprezentat pentru acesta un semnal de alarmă cu privire la consecinţele conduitei ilicite şi necesitatea de a-şi supune acţiunile principiului respectării normelor de convieţuire socială apărate.

Instanţa de apel reţine că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpaţilor M., C., F. şi B.I., pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, întrucât din probele administrate a reieşit starea de fapt anterior prezentată. Astfel, declaraţia martorei M.A. confirmă starea de fapt relatată, aceasta fiind de faţă la momentul la care inculpaţii s-au deplasat la restaurantul P. unde se aflau împreună cu partea vătămată, martora surprinzând starea de temere creată părţii vătămate, raportată la solicitările inculpaţilor de a face rost de suma de 20.000 euro pentru eliberarea numitului B.M. şi intervalul de timp acordat părţii vătămate pentru a duce la îndeplinire aceste solicitări. Despre agresiunile exercitate asupra părţii vătămate au relatat şi martorul P.C.B. care a remarcat că partea vătămată şchiopătează şi are inflamat obrazul stâng. De altfel, în notele de redare al conţinutului convorbirilor telefonice, se desprinde temerea cauzată părţii vătămate de solicitarea inculpaţilor de a preda această sumă, sens în care partea vătămata vorbeşte cu diverse persoane despre această solicitare. Martorii li propuşi de inculpaţi spre audiere nu au oferit elementele de natură să conducă la înlăturarea vinovăţiei inculpaţilor, câtă vreme nu cunosc aspecte concrete, de pildă martorul P.T. face referiri la discuţia amicală dintre partea vătămată şi inculpatul F., din faţa sălii de sport, fără a face precizări în legătură cu conţinutul întâlnirii şi agresiunile fizice exercitate asupra părţii vătămate din incinta sălii de sport, la fel şi martorul C.T. Instanţa de apel constată că martorii propuşi de către inculpaţi spre audiere au făcut referire în mod general la inexistenţa vreunui scandal în incinta sălii de sport, fapt care ar fi dus la cunoaşterea acestuia de către persoanele aflate în sală, dar instanţa de apel reţine că asemenea referiri făcute în mod cu totul abstract şi fără plasarea lor în mod exact în timp, nu conduc la netemeinicia susţinerilor părţii vătămate. Edificatoare în confirmarea vinovăţiei inculpaţilor stă şi declaraţia martorului A.A. care afirmă că este posibil să se fi întâlnit cu partea vătămată care i-ar fi solicitat acestuia să intervină pe lângă inculpaţi pentru anularea solicitărilor. Prin urmare, este corectă condamnarea inculpatului M. pentru săvârşirea unui act material de şantaj, este vorba despre al doilea act de şantaj reţinut la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, fapta petrecută la bazinul de la P. şi cea de condamnare a inculpatului C. pentru săvârşirea a două acte materiale de şantaj, respectiv faptele de la pct. 2 lit. b) şi c) din rechizitoriu, atât episodul de la bazinul de la P., cât şi deplasarea inculpatului C. împreună cu inculpatul F. la domiciliul părţii vătămate şi discuţia avută cu acesta în sufrageria imobilului pentru predarea banilor. De asemenea, este conform probelor administrate în cauză şi condamnarea inculpatului B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în modalitatea anterior descrisă, fapta de la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, în condiţiile în care, împreună cu ceilalţi inculpaţi a ameninţat-o cu bătaia pe partea vătămată, solicitându-le inculpaţilor să-l pună în maşină şi să-l ducă pe valea Mureşului. De asemenea, inculpatul B. i-a dat pârtii vătămate termen 24 ore pentru a obţine suma de 20.000 euro, aceste acţiuni ale sale creându-i în viitor părţii vătămate temerea că dacă nu se supune dorinţei inculpaţilor va suporta un rău. Raportat la probele administrate şi descrise anterior, în mod corect prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului F.V. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, acţiunile inculpatului se circumscriu elementului material al laturii obiective şi constau în două acte materiale, activitatea sa fiind descrisă mai sus.

În ceea ce priveşte infracţiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. reţinută în sarcina inculpaţilor C. şi F., instanţa de apel apreciază că în mod corect s-a dispus achitarea acestora, în condiţiilor în care, potrivit depoziţiei părţii vătămate P.P. a ceasta, auzind că bate cineva la uşă, s-a deplasat pentru a deschide crezând că este administratorul blocului şi a permis accesul celor doi inculpaţi în locuinţa sa. Din probele administrate nu rezultă că partea vătămată nu şi-a exprimat consimţământul la pătrunderea în locuinţă a inculpaţilor, câtă vreme aceasta a declarat că a permis accesul în interior, iar împrejurarea că anterior venirii inculpaţilor la domiciliul său, partea vătămată a fost agresată fizic de către aceştia la bazinul de la P., nu este de natură să altereze consimţământul părţii vătămate. De altfel, nici partea vătămată şi nici soţia acestuia nu au făcut referire la o pătrundere ilegală în locuinţa lor a inculpaţilor, sau la o eventuală constrângere a părţii vătămate de a permite accesul în locuinţă.

În privinţa infracţiunii pev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fapte pentru care instanţa a dispus achitarea inculpaţilor, instanţa de apel reţine că această soluţie este în concordanţă cu probele administrate în cauză.

Pentru ca un grup de persoane să poată fi caracterizat ca un grup infracţional organizat, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii cumulative:

- grupul să fie alcătuit din cel puţin trei persoane;

- grupul să fie structurat, respectiv să existe o subordonare ierarhică prestabilită şi roluri bine determinate din punct de vedere obiectiv, atitudineapsihică a membrilor grupului care ştiu că aparţin unui grup din vedere subiectiv;

- grupul să acţioneze în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave;

- grupul să urmărească direct sau indirect un folos material;

- grupul să existe o anumită perioadă de timp.

Elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 se realizează prin mai multe modalităţi, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea, sprijinirea.

Iniţierea presupune comunicarea proiectului de constituire grupului infracţional organizat, cu particularităţile cerute de lege pentru ca o asociere de mai multe persoane să fie caracterizată ca un grup infracţional organizat.

Constituirea presupune asocierea unui număr de cel puţin trei persoane conform unui astfel de proiect şi consensul neechivoc al acestora cu privire la constiturie.

Inculpatul M. a fost condamnat pentru un act material de şantaj, respectiv fapta de la pct. 2 lit. b) din rechizitoriu, la care au mai participat şi inculpaţii C., F. şi B., fiind de notorietate relaţia de prietenie dintre inculpaţi, necontestată în cauză. Pentru existenţa grupului se cere existenţa unei subordonări ierarhice prestabilite şi o ierarhizare a membrilor grupului, care în speţă nu este îndeplinită, fiind în prezenţa unui grup ocazional, realizat în scopul comiterii infracţiunii de şantaj, care nu presupune o prelungire în timp a aducerii la îndeplinire a scopului său. Nici inculpatul C., în sarcina căruia se reţine aceeaşi infracţiune, şi care a fost condamnat pentru două acte materiale de şantaj, respectiv faptele de la pct. 2 lit. b) şi c) din rechizitoriu, nu a acţionat după un plan bine stabilit în cadrul unei ierarhii a grupului, atitudinea sa psihică neducând la această concluzie, ci mai degrabă denotă forma participaţiei penale ca modalitate de comitere a faptei. Aceeaşi infracţiune se reţine şi în sarcina inculpatului F.V.M., care a fost condamnat pentru două acte materiale de şantaj şi chiar dacă acesta a avut o iniţiativă mai mare în a o convinge pe partea vătămată P.P. de a preda suma de bani menţionată, nu se poate concluziona că acesta are calitatea de lider al grupului şi nici nu s-a comportat astfel, din prezentarea stării de fapt rezultând în mod clar că discuţiile cu partea vătămată P.P. au fost purtate pe rând de către inculpaţi şi tot astfel au fost exercitate şi ameninţările şi violenţele de natură să producă în conştiinţa părţii vătămate temerea producerii unui rău iminent în cazul în care nu se supune solicitărilor. Din descrierea stării de fapt reiese că inculpaţii nu au acţionat după un plan bine stabilit, iar iniţierea discuţiilor şi a agresiunilor dovedeşte dezorganizarea acestora şi dorinţa de a se face fiecare dintre inculpaţi cât mai înţeles în vederea realizării scopului propus, respectiv obţinerea sumei de bani.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor M.D. şi C.F., instanţa de apel apreciază că prima instanţă a aplicat acestor inculpaţi pedepse în contradicţie cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În conformitate cu dispoziţiile art.72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele speciale de pedeapsa, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale, evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Analizând circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa de apel reţine că aceştia nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale în evidenţele cazierului judiciar, că au copii minori în întreţinere şi că la aplicarea pedepsei trebuie avut în vedere scopul acesteia, aşa cum este acesta definit de art. 52 C. pen., respectiv prevenirea comiterii de noi fapte penale. Luând în considerare toate datele ce caracterizează persoana inculpaţilor care, anterior săvârşirii faptelor erau încadraţi în muncă, instanţa de apel apreciază că se impune reţinerea în favoarea acestora a împrejurărilor care atenuează răspunderea penală prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise şi pentru care s-a dispus condamnarea de către prima instanţă în conformitatea cu dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen. Nu trebuie neglijată şi starea prelungită de detenţie pe care au petrecut-o inculpaţii M.D. şi C.F. şi care au reprezentat pentru aceştia un semnal de alarmă cu privire la consecinţele conduitelor ilicite şi necesitatea de a-şi supune acţiunile principiului respectării normelor de convieţuire socială apărate.

Împotriva soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpaţii S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., S.N. şi partea vătămată P.A.

Parchetul critică soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală şi netemeinică sub mai multe aspecte, espuse în motivele de recurs, din care se arată în mod special reţinerea cu mare uşurinţă a circumstanţelor atenuante.

Apărătorul inculpatului S.E., susţinând oral motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosar a pus concluzii de admitere a acestuia.

Un prim motiv pentru care apărătorul a apreciat hotărârea atacată ca nelegală şi netemeinică a fost acela că, în mod greşit a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a actului de sesizarea instanţei, întemeiată pe faptul că verificarea acestuia s-a făcut de procurorul şef al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad, procuror care a efectuat actele de urmărire penală în dosar. în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen. a solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea actului întocmit în condiţii nelegale.

Al doilea motiv de recurs s-a referit la faptul că în mod neîntemeiat a fost respinsă excepţia nulităţii absolute invocată cu privire la lipsa procurorului abilitat la judecarea cauzei, iar acest motiv se circumscrie cazului prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen., pe parcursul judecării cauzei participând atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel, atât procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad respectiv D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timişoara, cât şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara. Nefiind respectate dispoziţiile legale referitoare la participarea procurorului, atât actele de cercetare judecătorească întocmite în mod nelegal cât şi hotărârile pronunţate de instanţele de fond sunt lovite de nulitate absolută conform prevederilor art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. S-a invocat de asemenea şi excepţia nulităţii apelului declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. S-a apreciat că se impune casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. s-a arătat că în faţa instanţei de apel inculpatul nu a beneficiat de un proces corect şi echitabil întrucât din compunerea completului de judecată a făcut parte doamna judecător N.A. care s-a pronunţat asupra măsurii arestării preventive. Pentru acest motiv a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

De asemenea a mai arătat că în faţa primei instanţe d-na judecător L.L. a soluţionat o propunere de arestare preventivă formulată de parchet în baza unui nou temei de drept (art. 148 lit. b) C. proc. pen.) neavut în vedere la luarea iniţială a măsurii împotriva inculpatului, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu privire la incompatibilitatea d-nei judecător L.L. Cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. subzistă în contextul în care pentru a reţine în sarcina inculpatului şi motivul de arestare prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., d-na judecător L.L. a apreciat că există probe depuse de organele de urmărire penală din care rezultă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea martorilor audiaţi, context în care d-na judecător a procedat la o apreciere a probelor încă din acel moment procesual, apreciind că acest fapt s-a reflectat pe deplin în hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă. Pentru acest motiv, apărătorul a solicitat casarea ambelor hotărâri şi rejudecarea cauzei de către Tribunalul Arad.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. apărătorul a arătat că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra probelor administrate, solicitând în acest sens admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel. A mai arătat că instanţa de apel trebuia să analizeze în ce condiţii părţile vătămate trebuiau audiate având o altă identitate.

Pe fondul cauzei, acelaşi apărător a solicitat achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. atât pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni (art. 323 C. pen.) cât şi pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul S.N., acelaşi apărător, susţinând oral motivele de casare formulate în scris, a pus concluzii de admitere a acestuia întrucât apreciază că în mod greşit s-a reţinut în sarcina acestuia infracţiunea de lipsire de libertate (parte vătămată P.A.).

Cu privire la recursul declarat de inculpatul B.l., apărătorul ales a arătat că fapta sa de a participa la întâlnirea cu P. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj.

De asemenea a mai arătat că inculpatul B. nu a participat în vreun grup infracţional organizat. în final a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat şi respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat.

Apărătorul ales al inculpaţilor M.D., C.F.T. şi F.V.M., a achiesat la concluziile formulate de apărătorul inculpatului S.E. referitoare la lipsa competenţei materiale a D.I.I.C.O.T. în instrumentarea cauzei. În acest sens a arătat că procurorul D.I.I.C.O.T. M.C. nu putea să ancheteze faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003. Din acest motiv a întocmit un rechizitoriu compus din două părţi găsind unica infracţiune care a atras competenţa D.I.I.C.O.T. şi anume infracţiunea prevăzută la pct. 2 din rechizitoriu.

Acelaşi apărător a mai arătat că vinovăţia inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina lor nu rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză, declaraţiile părţilor vătămate referitoare la agresori şi la momentul producerii agresiunilor fiind contradictorii.

Astfel, partea vătămată A.N. susţine că erau 3 indivizi în timp ce partea vătămată V.D. susţine că erau 2 indivizi. Afirmaţiile părţilor vătămate care nu au reuşit să aibă un punct de vedere comun asupra celor întâmplate nu pot constitui temei al acuzării.

De asemenea a mai susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj reţinută în sarcina inculpatului F.V.M. (parte vătămată fiind P.P.Ş.H.) în realitate fiind vorba de un împrumut luat de acest inculpat.

Concluzionând, apărătorul a solicitat fie restituirea cauzei la parchet pentru refacerea actului de sesizare a instanţei, fie trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru ca la soluţionarea cauzei să participe judecători care nu se află în stare de incompatibilitate şi un procuror căruia îi revine competenţa materială în soluţionarea cauzei.

Apărătorul a mai invocat un motiv suplimentar de recurs şi anume acela că au fost încălcate dispoziţiile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 cu privire la controlul ierarhic al actelor procurorului.

Acelaşi apărător a pus concluzii de achitare a inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru toate faptele reţinute în sarcina acestora, motiv de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Examinând legalitatea şi temeinicia soluţiei instanţei de apel din punct de vedere al motivelor de recurs formulate în această cauză, Înalta Curte constată ca fiind fondat în parte motivul de recurs formulat de parchet referitor la omisiunea instanţei de a reţine disp.art. 75 lit. a) C. pen. privind pe recurenţii-inculpaţi şi înlăturarea circumstanţelor atenuante, în rest celelalte motive de recurs invocate de recurenţi şi partea vătămată fiind nefondate, ca atare urmează a se respinge ca nefondate recursurile formulate, pentru următoarele considerente.

Referitor la recursul parchetului Înalta Curte reţine că fiind vorba de mai multe persoane care au săvârşit împreună infracţiunile susmenţionate, instanţele de judecată trebuiau să reţină disp. art. 75 lit. a) C. pen. ca circumstanţă agravantă pentru inculpatul S.E., deoarece a săcârşit faptele cu mai multe persoane.

De asemenea, Înalta Curte reţine că instanţa de fond în mod corect nu a acordat inculpatului – recurent circumstanţe atenuante judiciare cât şi inculpaţilor M.D., C.F.T., F.V.M. şi B.I.

Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, este de remarcat că nici unul dintre inculpaţi nu a recunoscut săvârşirea faptelor, instanţa fiind obligată să se raporteze şi la conduita procesuală a inculpaţilor. Mai mult, în ce îl priveşte pe inculpatul S.E., s-a dovedit că acesta a încercat împiedicarea aflării adevărului, prin intermediul martorei H.M., încercând să influenţeze depoziţia unor martori în cauză (a se vedea procesul verbal de redare a interceptărilor şi înregistrărilor din 08 mai 2007 fila 694 instanţă). Instanţa de apel a ignorat rechizitoriul nr. 12/D/P/2007/22 aprilie 2009 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Arad privind pe inculpatul S.E., din care rezultă că aprecierea favorabilă acestuia precum că starea de deţinere ar fi atras inculpatului un „semnal de alarmă", nu este întemeiată. În privinţa inculpatul F.M., este de observat că acesta a exercitat presiuni asupra părţii vătămate, reţinându-se chiar ca temei al arestării dispoziţiile art. 148 lit. e) C. proc. pen.

Nu este de neglijat nici numărul faptelor pentru care instanţa a reţinut vinovăţia inculpaţii S.E., C.F. şi M.D. şi natura infracţiunilor caracterizate prin violenţă, cât şi caracterul organizat al activităţii infracţionale desfăşurate de inculpaţi pericolul social al infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen. rezultând din însăşi constituirea şi iniţierea asocierii al cărei scop era săvârşirea de fapte penale.

De remarcat este şi perseverenţa infracţională a inculpaţii C. şi M., aceştia făcându-se vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni în perioada 2002 cât şi în cursul anului 2006.

Instanţa, prin individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor F.M. şi B.I., a ignorat gravitatea deosebită a faptei comisă de aceştia împreună cu inculpaţii C.F. şi M.D. asupra părţii vătămate P.P. - prin exercitarea de mai multe ori a violenţelor fizice şi psihice şi prin ameninţarea sa şi a familiei sale - violenţe şi ameninţări care au fost de natură a crea părţii vătămate temerea că pe viitor inculpaţii urmează să-şi materializeze acţiunile infracţionale, în cazul în care nu le-ar satisface cerinţele.

În raport de gravitatea infracţiunilor comise, de rezonanţa socială negativă produsă (aspect relevat de către însăşi instanţa de apel), elemente precum lipsa antecedentelor penale, încadrarea în muncă, existenţa unor copii minorii, nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea (înjumătăţirea pedepselor în cazul celor mai periculoşi dintre inculpaţi), nemajorarea pedepselor ori suspendarea executării acestora.

Faţă de toate aceste situaţii, Înalta Curte urmează să admită recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, să caseze parţial Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 217 din 22 iulie 2008 a Tribunalului Arad, urmând să aibă în vedere şi aplicarea disp. art. 75 lit. a) C. pen. şi înlăturarea circumstanţelor antenuante prev. de disp. art. 74 C. pen., urmând să majoreze pedepsele pentru inculpaţii S.E., M.D., C.F.T. iar pentru ceilalţi recurenţi va face aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., menţinând soluţiile pronunţate.

Referitor la recursurile formulate de inculpaţi şi partea vătămată, acestea urmează a fi respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Instanţa a fost legal sesizată astfel că nu se impune trimiterea cauzei la procuror. De asemenea la judecarea cauzei a participat un procuror abilitat nefiind obligatorie participarea unui procuror D.I.I.C.O.T., neexistând nici un motiv de nulitate a hotărârii pentru acest considerent. Decizia atacată este motivată, astfel că nu este întemeiată critica adusă de inculpaţi.

Vinovăţia inculpaţilor pentru faptele reţinute în sarcina acestora în baza cărora au fost cercetaţi şi condamnaţi, rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză.

De asemenea apreciază Înalta Curte că nu este un motiv de neegalitate acela că părţile vătămate au fost audiate sub o altă identitate întrucât inculpaţii sunt cunoscuţi în comunitate ca persoane foarte violente.

Şi recursul părţii vătămate urmează să fie respins ca nefondat, deoarece partea vătămată nu s-a prezentat pentru a arăta motivele de recurs şi a le susţine.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca în baza disp. art. 38515 pct. 2 lit. d), C. proc. pen. să se admită în parte recursul parchetului, iar în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b), C. proc. pen. să se respingă ca nefondate recursurile inculpaţiilor şi al părţii vătămate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. nu obliga recurenţii-inculpaţii şi partea vătămată la plata cheltuielilor de judecată către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 92/ A din 21 august 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează parţial Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 217 din 22 iulie 2008 a Tribunalului Arad numai cu privire la omisiunea instanţei de a reţine dispoziţiile art. 75 lit. a) C. pen., privind pe inculpaţii F.V.M., B.I., M.D. şi C.F.T., în raport de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. şi rejudecând în fond:

1. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.E. în pedepsele componente şi anume 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., patru pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 şi art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. de la 3 ani la 5 ani închisoare.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului pentru patru infracţiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) de la 3 ani la câte 5 ani închisoare fiecare.

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului S.E. şi dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.D. în pedepsele componente şi anume 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., patru pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13, art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. e) C. pen. şi le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. e) C. pen.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. de la 3 ani la 5 ani închisoare.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 75 lit. a) C. pen. de la 1 an la 2 ani închisoare.

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului M.D. si dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

3. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C.F.T. în pedepsele componente şi anume 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., patru pedepse de câte 3 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 şi art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen. şi le repune în individualitatea lor.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. b) C. pen.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen. de la 3 ani la 5 ani închisoare.

Majorează pedepsele aplicate inculpatului pentru săvârşirea a patru infracţiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) de la câte 3 ani închisoare la câte 5 ani închisoare fiecare.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 75 lit. a) C. pen. de la 1 an la 2 ani închisoare.

În baza art. 323 alin. (2) C. pen., art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului C.F.T. si dispune să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi cu privire la inculpaţii F.V.M. şi B.I. în raport de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei şi sentinţei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., S.N. şi partea vătămată P.A.

Obligă recurenţii inculpaţi S.E., M.D., C.F.T., F.V.M., B.I., S.N. la plata sumelor de câte 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile parţiale al apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurenta parte vătămată P.A. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.A.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi 5 mai 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3600/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1900/2010. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1772/2010. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1772/2010. Penal