ICCJ. Decizia nr. 3744/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3744/2010
Dosar nr. 1661/99/2010
Şedinţa publică din 25 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 276 din 14 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală, în Dosarul nr. 1661/99/2010, s-a dispus:
În baza art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) şi (4) C. pen. condamnarea inculpatului L.N.I. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru tentativă la infracţiunea de evadare.
Ca pedeapsă accesorie a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) şi (4) C. pen. a fost condamnat şi inculpatul G.I. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru tentativă la infracţiunea de evadare.
Ca pedeapsă accesorie a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 1200 RON fiecare cheltuieli judiciare statului, incluzând şi cuantumul onorariilor apărătorilor din oficiu desemnaţi în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În baza încheierii din 14 ianuarie 2010 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în Dosarul nr. 1024/245/2010, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii G.I. şi L.N.I., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi, respectiv, tâlhărie.
După emiterea mandatelor de arestare preventivă, cei doi inculpaţi au fost încarceraţi în arestul I.P.J. Iaşi şi repartizaţi în celula nr. 6.
Camera de arest era situată la demisolul clădirii şi avea o suprafaţă de 5 m lungime, 1,50 m lăţime şi 3,50 m înălţime.
În partea dreaptă a încăperii, lipit de perete, era poziţionat un pat metalic, iar lângă acesta, în continuarea peretelui, erau amplasate alte două paturi metalice supraetajate, al căror capăt mergea până sub geamul încăperii.
Fereastra celulei era situată la o înălţime de 2,50 m de sol şi 1 m faţa de patul supraetajat.
Începând cu data de 6 februarie 2010, în aceeaşi celulă cu inculpaţii, a fost repartizat şi martorul S.N. - cercetat şi reţinut sub acuzaţia de săvârşire a unei infracţiuni de furt, acesta ocupând patul etajat de lângă geam.
În ziua de 7 februarie 2010, martorul a fost trezit din somn de nişte zgomote şi a observat cum inculpaţii L.N.I. şi G.I. încercau să desprindă capătul metalic al patului de lângă uşa celulei; martorul nu le-a dat însă importanţă şi s-a culcat la loc.
În ziua următoare, inculpatul G.I. şi martorul S.N. au fost scoşi din arestul I.P.J. pentru a fi prezentaţi instanţei astfel încât inculpatul L.N.I. a rămas singur în camera de arest, în intervalul orar 11.00 - 12.45.
La întoarcerea în camera nr. 6, în cursul după-amiezii, inculpatul G.I. a început să desprindă tencuiala din jurul geamului cu un pix, apoi cu un pahar roşu ce se afla în cameră. După ce inculpatul G.I. a desprins o bucată bună de tencuială, cei doi au solicitat martorului S.N. să părăsească patul etajat, martorul conformându-se şi mutându-se pe patul simplu. După ce martorul s-a mutat, cei doi inculpaţi au desprins capătul de la patul de lângă uşă şi au început să îndepărteze, prin metoda pârghie, grilajul de la geam. Tencuiala a fost depozitată sub pat şi, pentru a nu atrage atenţia agenţilor de supraveghere, zona din care fusese desprinsă tencuiala a fost acoperită cu ziare.
În seara zilei de 8 februarie 2010, în arestul I.P.J. Iaşi, la orele 19.00, s-a schimbat tura agenţilor de pază, intrând în serviciu şeful de tură R.C., agentul D.G. şi agentul F.I.
Pentru preluarea serviciului s-a trecut la inspecţia camerelor, cei trei deplasându-se şi la camera nr. 6, unde inculpaţii şi martorul S.N. au raportat că nu există niciun fel de probleme.
La inspecţia camerei, şeful de tură R.C. a observat mai multe ziare lipite de geam, în partea de jos a geamului şi în lateral, alte ziare fiind lipite şi pe ceilalţi pereţi.
Şeful de tură R.C. le-a atras atenţia celor trei să îndepărteze ziarele, aceştia arătând că se vor conforma.
Între orele 19.20 - 19.45, la servirea cinei, agentul D.G., care a deschis vizeta camerei nr. 6, a observat că ziarele nu fuseseră îndepărtate, atrăgând din nou atenţia celor din camera să procedeze la îndepărtarea ziarelor.
După masa de seara, conform programului, s-a trecut la scoaterea persoanelor din fiecare cameră la baie.
După eliberarea camerei nr. 6, întrucât ziarele nu fuseseră îndepărtate, agentul D.G. a procedat personal la înlăturarea acestora, observând faptul că în partea de jos a geamului era îndepărtată tencuiala pe o lungime de aproximativ 50 - 60 cm şi lăţime 10 - 15 cm, tencuiala fiind dislocată şi în josul geamului, pe o suprafaţă de 25 cm şi lăţime 10 - 15 cm.
Agentul a observat că tencuiala era îndepărtată până la grilajul de prindere a geamului, anunţând despre aceasta conducerea arestului.
Pe baza situaţiei de fapt expuse, prima instanţă a constatat că activitatea desfăşurată de inculpaţii L.N.I. şi G.I. se încadrează în dispoziţiile art. 20 C. pen. rap. la art. 269 alin. (1), (2) şi (4) C. pen.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul L.N.I., solicitând achitarea, pe motiv că fapta reţinută în sarcina sa caracterizează tentativă absolut improprie, conform art. 20 alin. (3) C. pen. - deoarece mijloacele utilizate erau improprii consumării faptei de evadare, un pahar de plastic şi un obiect de metal nefiind instrumente apte să disloce grilajul metalic al geamului cu care era prevăzută camera de arest.
Prin Decizia penală nr. 125 din 20 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins apelul inculpatului L.N.I., ca nefondat.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a constatat că fapta reţinută în sarcina inculpatului realizează forma tentativei simple, reglementată de dispoziţiile art. 20 alin. (1) C. pen., mijloacele folosite de inculpat fiind suficiente pentru producerea rezultatului urmărit.
Neproducerea rezultatului s-a datorat intervenţiei gardienilor care au observat ziarele ce acopereau gaura în zid. Dacă această împrejurare nu ar fi fost observată, evadarea se putea produce, mijloacele fiind apte să conducă la acest rezultat.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul L.N.I., invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
A solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, achitarea inculpatului pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În susţinerea recursului s-a arătat că mijloacele utilizate de inculpat nu erau apte să producă rezultatul urmărit, şi anume, evadarea inculpatului din arestul I.P.J. Iaşi.
Inculpatul a acţionat, în această modalitate, pe fondul unei stări nervoase fără a urmări evadarea.
Examinând cauza în raport de critica formulată şi de cazul de casare invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Din situaţia de fapt corect stabilită de instanţele anterioare, pe baza unei analize coroborate a probelor administrate, se reţine că acuzaţiile aduse inculpatului L.N.I. constau în fapta de a fi distrus o parte din zidăria camerei de arest în care era încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Iaşi, în dosarul penal deschis pe numele său în legătură cu săvârşirea unei presupuse infracţiuni de tâlhărie, şi de a forţa elementele de fixare a grilajului metalic montat în dreptul ferestrei cu vedere spre exteriorul arestului, cu scopul de a evada.
Fără a contesta distrugerile constatate în interiorul camerei de deţinere, consemnate ca atare în procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit în cursul cercetărilor penale, inculpatul susţine că acţiunile desfăşurate nu erau de natură să-i asigure evadarea din arest, mijloacele utilizate fiind inapte să conducă la producerea rezultatului urmărit.
Într-o teză subsidiară, inculpatul invocă inexistenţa hotărârii infracţionale, susţinând că nu a intenţionat să evadeze din arestul I.P.J. Iaşi, acţionând pe fondul unei puternice stări emoţionale.
Înalta Curte constată că susţinerile şi apărările formulate nu sunt întemeiate.
Şi în aprecierea Înaltei Curţi, activitatea desfăşurată de inculpatul în cauză constituie o tentativă pedepsibilă la infracţiunea de evadare, modul cum a fost concepută şi pusă în executare hotărârea infracţională fiind proprie producerii rezultatului urmărit, rezultat ce a putut fi evitat numai ca urmare a intervenţiei agenţilor de pază, întreruperea activităţii infracţionale având loc astfel din cauze străine de voinţa inculpatului.
Conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului, tencuiala din jurul geamului era distrusă în partea de jos, pe o porţiune de 60 cm din 80 cm şi în partea laterală dreaptă, pe o porţiune de 25 cm din 50 cm, observându-se în respectiva zonă sistemul de prindere încastrat în perete.
Desprinderea tencuielii peretelui din colţul ferestrei celulei până la zidăria în care era fixat grilajul a fost realizată de inculpat împreună cu celălalt coacuzat - inculpatul G.I., folosind în acest scop un capăt de pat detaşabil din ansamblul mobilier, obiect metalic apt şi suficient să asigure forţarea şi înlăturarea grilajului metalic cu care era prevăzută fereastra camerei de arest, cu menţiunea esenţială că respectiva fereastră era poziţionată la nivelul solului, cu ieşire spre curtea interioară a arestului şi în imediata apropiere a zonei din afara perimetrului locului de deţinere.
Rezultă astfel că instrumentele folosite nu erau în mod absolut lipsite de aptitudinea de a duce la consumarea infracţiunii, iar prin efortul comun al celor doi inculpaţi şi în raport de locul situării ferestrei al cărui grilaj se urmărea fi înlăturat, era asigurat succesul operaţiunii dacă lucrătorii locului de deţinere nu ar fi observat la timp manoperele inculpaţilor.
De asemenea, se reţine că acţiunile celor doi inculpaţi au fost observate şi de martorul S.N., în declaraţiile de urmărirea penală, acesta menţionând activitatea depusă de inculpaţi, modul şi procedeele utilizate, dar mai ales şi scopul în vederea căruia s-a acţionat.
Chiar dacă în cursul cercetării judecătoreşti, martorul a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, afirmând că nu a observat cele petrecute în camera de arest, schimbarea de poziţie adoptată este lipsită de consecinţe juridice, având în vedere că nu s-au indicat date şi orice alte elemente care să conducă la ideea că declaraţiile iniţiale erau nereale şi nu servesc stabilirii adevărului în cauză.
În aceste condiţii, susţinerea inculpatului în sensul că prin acţiunile desfăşurate nu ar fi urmărit evadarea din arest constituie o simplă apărare de circumstanţă, făcută în scopul evitării răspunderii penale.
Apărarea inculpatului conform căreia ar fi acţionat pe fondul unei puternice stări emoţionale este contrazisă de durata în timp în care s-au săvârşit actele de executare, împrejurare ce exclude inexistenţa reprezentării faptei şi a consecinţelor sale.
Ca atare, nu poate fi însuşită critica recurentului inculpat, circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., instanţele stabilind, pe baza probelor administrate, că fapta inculpatului L.N.I. întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de evadare prevăzută de art. 20 rap. la art. 269 alin. (1), (2) şi (4) C. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului L.N.I. şi va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N.I. împotriva Deciziei penale nr. 125 din 20 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 184/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1841/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de drept penal:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3744/2010. Penal
