ICCJ. Decizia nr. 3930/2010. Penal. Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3930/2010
Dosar nr. 4477/103/2009
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 88/P din 28 aprilie 2010 a Tribunalului Neamţ s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de rejudecare după extrădare pronunţată în condiţiile art. 5221 C. proc. pen. de condamnatul G.T. cu privire la cauza ce a format obiectul Dosarului penal nr. 1917/103/2008 al Tribunalului Neamţ.
Prima instanţă a reţinut că la data de 16 noiembrie 2009 s-a înregistrat cererea formulată de condamnatul G.T., prin care acesta a solicitat rejudecarea, după extrădare, a cauzei penale ce a format obiectul Dosarului penal nr. 1917/103/2008 al Tribunalului Neamţ, în care s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 65 din 26 martie 2009, prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Condamnatul nu şi-a motivat cererea introductivă, însă, la primul termen de judecată a invocat, prin apărătorul desemnat din oficiu, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare, deoarece a fost judecat şi condamnat în lipsă.
Prin încheierea pronunţată de această instanţă la data de 9 decembrie 2009, în temeiul art. 5221 raportat la art. 405 alin. (2) şi art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de rejudecare formulată de G.T., după extrădare, reţinându-se că acesta a lipsit de la judecarea în fond a cauzei, fiind trimis în ţară la data de 6 octombrie 2009, în vederea executării pedepsei de 9 ani închisoare, de către autorităţile judiciare din Spania.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi condamnatul şi partea vătămată, s-a întocmit referat de evaluare pentru condamnat, s-au solicitat relaţii de la Spitalul Târgu-Neamţ şi au fost audiaţi martorii D.I., C.A., A.C.M., A.C. şi D.E.
Din oficiu, s-a dispus ataşarea Dosarului penal nr. 1917/103/2008 al Tribunalului Neamţ.
Examinând lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 65 din 26 martie 2009 a acestei instanţe, rămasă definitivă prin neapelare, G.T. a fost condamnat la pedeapsa principală rezultantă de 9 (nouă) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în sarcina condamnatului că acesta locuia împreună cu soţia sa, G.M., şi cu fiul lor, în comuna G., judeţul Neamţ. În seara zilei de 17 decembrie 2007, condamnatul a venit acasă în stare de ebrietate. Partea vătămată G.M., care lucra la maşina de cusut (cei doi aveau un atelier de confecţionat căciuli), i-a spus că trebuie să meargă la târg în oraşul Paşcani pentru a vinde căciuli, fiind o perioadă propice comerţului.
Condamnatul s-a enervat, spunându-i părţii vătămate că s-a săturat să meargă la târguri, a luat de pe masă cuţitul de bucătărie, s-a îndreptat spre ea, a trântit-o la pământ şi a lovit-o cu acel cuţit în zona abdomenului. Partea vătămată a reuşit să fugă în camera copilului şi a încuiat uşa. Fiica părţii vătămate şi-a anunţat bunicii, care locuiau în aceeaşi gospodărie şi a telefonat la serviciul ambulanţă. Partea vătămată a fost transportată la spital, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.
Conform raportului de constatare medico-legală din 19 decembrie 2007, efectuat de Serviciul de Medicină Legală Piatra-Neamţ, a rezultat că partea vătămată a prezent leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, care au necesitat pentru vindecare un număr de 35 - 40 zile de îngrijiri medicale, constând în plagă înjunghiată abdominală cu evisceraţie, plăgi multiple colon şi jejun, secţiune drept abdominal, hemiperitoneu, peritonită, iar prin gravitatea lor, leziunile traumatice au pus în primejdie viaţa victimei.
Tribunalul Neamţ a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 65 din 26 martie 2009 şi a întocmit formele de extrădare, în baza cărora G.T. a fost predat în România de autorităţile judiciare din Spania, la data de 6 octombrie 2009, când a început executarea pedepsei.
Condamnatul a învederat că judecata s-a desfăşurat în lipsa sa, nefiind prezent la termenele acordate în cauză.
Având în vedere că la dosar nu există elemente din care să rezulte că G.T. ar fi revenit în ţară pe durata desfăşurării procesului penal finalizat cu condamnarea sa, s-au constatat aplicabile dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. şi s-a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare. Pe fondul cauzei, condamnatul a solicitat, prin apărător şi personal, achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., sau, în subsidiar, reţinerea stării de provocare din partea victimei şi aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
În urma analizării probelor existente la dosarul cauzei, s-a reţinut că cererea de rejudecare după extrădare nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Condamnatul, audiat chiar în seara zilei de 17 decembrie 2007 de organele de poliţie, a declarat că soţia sa l-a lovit cu un ciocan în cap, că el a împins-o, după care aceasta a luat un cuţit în mână, iar când s-a aruncat peste el, s-a lovit în acel cuţit. Ulterior, G.T. a plecat din ţară şi nu a mai putut fi audiat pe tot parcursul procesului penal. În baza probelor administrate în Dosarul penal nr. 1917/103/2008, s-a reţinut vinovăţia condamnatului în comiterea infracţiunii de tentativă de omor împotriva soţiei sale.
În rejudecare, condamnatul a susţinut că, în seara zilei de 17 decembrie 2007, după ce a avut o discuţie contradictorie cu soţia, aceasta s-a enervat, a luat o bucată de fier de pe masa de lucru, pe care-l folosea la presatul materialului, cu care i-a aplicat o lovitură în partea stângă a capului. Din cauza loviturii primite s-a dezechilibrat şi a căzut jos, însă s-a ridicat şi i-a aplicat soţiei o lovitură puternică cu pumnul în zona feţei. Aceasta a căzut peste masa pe care lucra, masă care s-a rupt în două şi când s-a ridicat din acel loc, i-a spus, mergând în altă cameră, „m-am tăiat boule";. După ce şi-a spălat plaga provocată de soţie, a mers afară, unde a constatat că sosise maşina salvării, care a transportat-o pe G.M. la spital.
Această a doua variantă de prezentare a situaţiei de fapt de către condamnat nu răstoarnă probele de vinovăţie existente în cauză, ci dimpotrivă, reliefează inconsecvenţa şi nesinceritatea manifestată de G.T. în declaraţiile date în faţa organelor judiciare, cu scopul vădit de a scăpa de răspunderea penală sau de a-i fi diminuată pedeapsa.
Probele de la urmărirea penală, cât şi cele administrate în instanţă, atât în Dosarul penal nr. 1917/103/2008, cât şi în dosarul de rejudecare după extrădare, fac dovada certă a vinovăţiei condamnatului în tentativa de ucidere a soţiei sale, nerezultând că acesta ar fi acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate şi nici împrejurarea că soţia s-ar fi lovit în cădere de masa de lucru, care s-a rupt după ce el i-a aplicat un pumn în faţă şi, prin urmare, este nevinovat.
În consecinţă, în cauză nu există indicii pentru care să se aprecieze că soluţia de condamnare a lui G.T. ar fi netemeinică şi nici vreun alt considerent rezonabil pentru care să se înlăture prezumţia puterii lucrului judecat, astfel că tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de rejudecare după extrădare.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul G.T. Prin apărător s-a solicitat, ca un prim motiv de apel, trimiterea cauzei spre rejudecare pe motiv că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 5221 C. proc. pen. în ceea ce priveşte rejudecarea după extrădare. În subsidiar s-a solicitat reţinerea cauzei spre rejudecare şi pronunţarea unei hotărâri de achitare a inculpatului pe motiv că acesta nu este autorul faptei, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.
Prin Decizia penală nr. 92 din 7 septembrie 2010 Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat apelul declarat de condamnat.
În considerentele deciziei recurate s-a reţinut că prima instanţă a procedat la rejudecarea pe fond a cauzei, inclusiv prin administrarea de probatorii.
Formularea din dispozitivul sentinţei în sensul respingerii cererii de rejudecare ca neîntemeiată se datorează respectării prevederilor art. 405 şi urm. la care fac trimitere dispoziţiile art. 5221 C. proc. pen. şi a faptului că instanţa de rejudecare a ajuns la aceleaşi concluzii în ceea ce priveşte vinovăţia inculpatului şi individualizarea pedepsei aplicate acestuia, iar nu faptului că prima instanţă nu a judecat cererea pe fond.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia de condamnare, şi acestea sunt neîntemeiate, probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului, ultima dată chiar în faţa instanţei de apel, demonstrând că acesta se face vinovat de agresarea victimei,cu consecinţa punerii în pericol a vieţii acesteia. Inculpatul încearcă însă, prin varianta de apărare prezentată, să inducă ideea unei legitime apărări, însă aceste susţineri sunt contrazise de ansamblul probator administrat, inclusiv de declaraţiile succesive contradictorii ale inculpatului, astfel cum întemeiat a reţinut şi prima instanţă.
Inculpatului nu îi poate fi aplicată nicio altă pedeapsă, mai uşoară, întrucât acesta a beneficiat deja de clemenţa instanţei de condamnare, pedeapsa aplicată fiind îndreptată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina acestuia. Motivul pentru care inculpatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 9 ani îl reprezintă faptul că a săvârşit fapta dedusă judecăţii în termenul de încercare stabilit în urma condamnării la o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată, cumulul aplicat de către instanţe având deci o bază legală, astfel că acesta nu poate fi înlăturat.
Împotriva Deciziei penale nr. 92 din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, în termen legal, a declarat recurs condamnatul G.T., formulând aceleaşi critici ca şi în apel.
Examinând recursul declarat de condamnat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Tribunalul Neamţ, prin Încheierea din 9 decembrie 2009, a admis în principiu, cererea de rejudecare după extrădare, procedând ulterior la ascultarea părţii vătămate G.M., a inculpatului, a martorilor D.I., C.A., A.C.M., A.C. şi D.E.
În cauză, instanţa a dispus şi întocmirea unui raport de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Examinând probele administrate în cauză, prima instanţă a reţinut corect că inculpatul este autorul tentativei la infracţiunea de omor calificat săvârşită asupra soţiei sale - partea vătămată G.M., constând în aceea că în seara zilei de 17 decembrie 2007, a aplicat acesteia „o lovitură” cu un cuţit în zona abdominală, producându-i leziuni traumatice care au pus în primejdie viaţa victimei.
Declaraţiile constante ale părţii vătămate prin care se arată modalitatea în care a fost agresată de către inculpat se coroborează cu declaraţiile martorilor D.I., A.C.M., A.C. şi C.A., precum şi cu raportul de constatare medico-legală.
Inculpatul nu a recunoscut agresarea părţii vătămate, declarând iniţial că aceasta, după ce l-a lovit cu un ciocan în cap, s-a rănit într-un cuţit, pentru ca ulterior să susţină că i-a aplicat acesteia un pumn în zona feţei, fapt ce a determinat căderea părţii vătămate peste o masă şi rănirea în această împrejurare.
În mod corect declaraţiile inculpatului au fost înlăturate ca nesincere, având în vedere declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor, dar şi concluziile raportului de constatare medico-legală din 19 decembrie 2007 al Institutului de Medicină Legală Neamţ.
Potrivit acestuia, partea vătămată G.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător ce au necesitat pentru vindecare 35 - 40 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, persoana inculpatului, care este recidivist în modalitatea prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., a dovedit perseverenţă în activitatea infracţională, s-a sustras de la urmărirea penală şi de la judecată, iar ulterior, cu ocazia rejudecării cauzei, a avut o atitudine procesuală nesinceră.
Faţă de considerentele expuse, constatând că cererea de rejudecare este neîntemeiată, în conformitate cu dispoziţiile art. 5221 raportat la art. 404 şi urm. C. proc. pen., în mod corect s-a dispus respingerea acesteia.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.T. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 393/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1488/2010. Penal → |
|---|
