ICCJ. Decizia nr. 3931/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3931/2010
Dosar nr. 1096/30/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 111 din 11 august 2010, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. l lit. b) C. proc. pen., apelul declarat de revizuentul O.I.D., împotriva Sentinţei penale nr. 139/PI din 17 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1096/30/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul revizuent la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat în apel.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi a Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul Timiş a sumei de 200 RON, onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 139/PI din 17 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1096/30/2010, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 167 din 11 martie 2002 a Tribunalului Timiş, formulată de revizuentul O.I.D., deţinut în Penitenciarul Arad, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin cererile introduse şi înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş la data de 22 iulie 2009 şi, respectiv, 7 septembrie 2009, condamnatul O.I.D. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 167 din 11 martie 2002 a Tribunalului Timiş.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat faptul că instanţele de judecată nu au făcut o corectă apreciere a probelor, pronunţând împotriva sa o sentinţă de condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie, deşi în realitate este vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar pedeapsa aplicată este prea mare în raport de modul de comitere al faptei şi practica instanţelor de judecată.
După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, prin Adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş din data de 16 februarie 2009, cererea de revizuire, împreună cu referatul organelor de urmărire penală, au fost înaintate Tribunalului Timiş spre soluţionare, cauza fiind înregistrată sub nr. 1096/30/2010 la data de 17 februarie 2010, cu propunerea de respingere a cererii de revizuire.
În probaţiune, au fost ataşate la dosarul cauzei, Dosarele nr. 1438/30/2009, 2666/30/2007, 594/30/2006, 1096/2006, 3914/2005, 3425/P/2004, 9938/2003, 9774/30/2008, 10845/P/2001 ale Tribunalului Timiş, nr. 2856/2002 a Curţii de Apel Timişoara, nr. 2168/2002 al Curţii Supreme de Justiţie şi Dosarul de urmărire penală nr. 5806/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin Sentinţa penala nr. 167/2002 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 10845/2002, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4054 din 27 septembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, inculpatul O.I. (zis D.) a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, situaţiile în care poate fi exercitată revizuirea sunt limitativ şi expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Astfel, revizuirea întemeiată pe cazul prevăzut la art. 394 lit. a) C. proc. pen. este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar în al doilea rând, este necesar ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pe de altă parte, hotărârile definitive ale instanţelor penale sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului asupra cauzei care a făcut obiectul judecăţii şi nu mai pot fi puse în discuţie decât în mod excepţional. Or, având în vedere cererea de revizuire formulată în cauză, se poate observa faptul că motivele invocate nu pot justifica admiterea unei cereri de revizuire. Revizuentul nu a invocat existenţa unor probe noi, care să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, el urmărind practic prin cererea sa să determine o nouă judecată asupra fondului cauzei pe baza aceluiaşi material probatoriu, lucru care nu este posibil, hotărârea de condamnare definitivă beneficiind de autoritate de lucru judecat.
De altfel, apărările revizuentului au fost verificate atât cu prilejul soluţionării în fond a cauzei, cât şi cu prilejul exercitării căilor ordinare de atac, toate cele trei instanţe apreciind că probele existente la dosar atestă vinovăţia numitului O.I. şi, în consecinţă, dispunând condamnarea acestuia.
Ca atare, prima instanţă a apreciat că simpla menţinere a poziţiei sale de către condamnat, în sensul că, în opinia sa, este nevinovat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, nu poate determina admiterea unei cereri de revizuire, această cale extraordinară de atac fiind menită să ofere posibilitatea unei rejudecări a cauzei doar în situaţii excepţionale, când se ivesc elemente noi care nu au fost cunoscute în momentul judecăţii iniţiale, elemente care nu există în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte celelalte cazuri de revizuire, în condiţiile în care condamnatul nu a invocat existenţa vreunei mărturii mincinoase, vreunui înscris falsificat ori săvârşirea vreunei infracţiuni de către organele judiciare sau prezenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu pot fi circumscrise niciuneia dintre aceste situaţii, astfel încât prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă şi sub acest aspect.
În acelaşi sens, prima instanţă a reţinut că numitul O.I. a formulat mai multe cereri de revizuire, întemeiate pe aceleaşi motive, cereri de revizuire ce au fost respinse prin Sentinţa penală nr. 723/PI din 10 noiembrie 2003, Sentinţa penală nr. 581/PI din 21 iulie 2004, Sentinţa penală nr. 396/PI din 9 mai 2005, Sentinţa penală nr. 273/PI din 28 aprilie 2006, toate ale Tribunalului Timiş, neexistând elemente noi care să conducă la schimbarea acestor soluţii.
Pentru aceste considerente, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 394 C. proc. pen., prima instanţă a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul O.I. ca inadmisibilă, ţinând seama şi de Decizia nr. 60/2007 a Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie pronunţată în interesul legii.
Împotriva Sentinţei penale nr. 139/PI din 17 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 1096/30/2010 a declarat apel, în termen legal, revizuentul O.I.D., fără a prezenta în scris motivele de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că motivele invocate de către condamnat nu se circumscriu niciunuia din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar temeiurile şi motivele invocate de către revizuent au mai fost analizate într-o altă sentinţă (334/PI/2009 a Tribunalului Timiş), motiv pentru care a respins apelul inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul O.I.D., fără a învedera care sunt criticile aduse deciziei recurate.
Pentru termenul de judecată din 5 noiembrie 2010, condamnatul revizuent a transmis o cerere prin care învedera Înaltei Curţi faptul că îşi retrage recursul.
Faţă de această situaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 3854 prin raport la art. 3691 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de revizuentul O.I.D. împotriva Deciziei penale 111/A din 11 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor către stat, conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuentul O.I.D. împotriva Deciziei penale nr. 111A din 11 august 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1498/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3933/2010. Penal. Excepţie de... → |
|---|
