ICCJ. Decizia nr. 4095/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4095/2010

Dosar nr. 7922./99/2008

Şedinţa secretă din 17 noiembrie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 466 din 14 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 7922/99/2008 s-a dispus, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnarea inculpatului S.I. (fiul lui I. şi A., născut în comuna Andrieşeni, judeţul Iaşi, cetăţean român, studii 12 clase, electrician la SC E.M. Iaşi, fără antecedente penale, căsătorit, cu domiciliul în Iaşi, str. I.) la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

În baza art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse şi executarea de către inculpat a pedepsei cele mai grele de 12 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul executând în final 13 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

A fost menţinută starea de arest şi dedusă perioada prevenţiei de la 10 septembrie 2008 la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 40.000 RON cu titlu de daune morale către partea vătămată S.C.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul S.I., în vârstă de 47 ani, a fost căsătorit până în anul 2000 cu martora Z.M., căsătorie din care au rezultat doi copii, în prezent aceştia fiind majori.

După pronunţarea divorţului, inculpatul a întreţinut relaţii de concubinaj cu P. (actuală S.) E., aceasta fiind căsătorită anterior cu N.R., din care a rezultat minora parte vătămată S.C., născută la 21 noiembrie 1991.

În cursul anului 2005, mai exact la data de 08 martie 2005, inculpatul S.I. şi numita P.E. s-au căsătorit. Ulterior acestui moment, cei doi soţi S. au hotărât ca inculpatul să o adopte pe minora N.C.

Se impune a arăta că, în copilărie (în perioada 2000 - 2001), partea vătămată S. (fostă N.) C. a fost instituţionalizată, fiind dată în plasament la un asistent maternal. Pe perioada instituţionalizării, partea vătămată a locuit în locuinţa asistentului maternal, situată în localitatea Moşna, judeţul Iaşi.

Acest aspect coroborat şi cu lipsa de interes şi implicare din partea mamei, în creşterea şi educarea minorei S.C., i-au produs acesteia din urmă sentimente de nesiguranţă şi, totodată, au condus la crearea unei relaţii defectuoase între mamă şi fiică.

În urma hotărârii de a o adopta pe minora N.C., cei doi soţi S. au întreprins demersurile corespunzătoare, iar în cursul anului 2006, prin Sentinţa civilă nr. 30 A din 26 mai 2006 a Tribunalului Iaşi, rămasă definitivă prin nerecurare, partea vătămată a fost adoptată, cu efecte depline, de către inculpatul S.I. Prin hotărârea judecătorească s-a dispus ca partea vătămată minoră să poarte numele de familie al adoptatorului, acela de „S.”.

În cursul anului 2001, înainte de momentul în care a fost încheiată căsătoria dintre soţii S.I. şi S.E. şi, implicit, înainte de momentul la care a fost adoptată minora partea vătămată, aceasta a locuit împreună cu mama sa şi cu inculpatul S.I. într-o garsonieră închiriată de acesta din urmă situată în blocul 0, de pe str. B. din municipiul Iaşi.

Trebuie evidenţiat faptul că în acea garsonieră exista un singur pat, tip colţar, pe care dormeau soţii S., iar minora dormea pe un fotoliu extensibil. Au fost şi situaţii în care minora parte vătămată a dormit în acelaşi pat cu părinţii săi.

De altfel, în respectiva locuinţă au locuit soţii S. împreună şi cu partea vătămată minoră până în luna septembrie 2008 când, urmare a cercetărilor efectuate în prezenta cauză, inculpatul S.I. a fost arestat preventiv.

În toată perioada în care soţii S. şi partea vătămată au locuit împreună, martora S.E. a lucrat, în calitate de vânzătoare, la un chioşc cu produse alimentare, amplasat pe B-dul S. din municipiul Iaşi, chioşc care aparţine SC „F.L.” SRL Iaşi, societate administrată de inculpatul S.I. Chioşcul la care a lucrat martora S.E. avea program non-stop, motiv pentru care martora stătea mult timp la serviciu, inclusiv pe timp de noapte.

Pe fondul relaţiei defectuoase pe care o avea cu mama sa, relaţie ce a fost determinată în principal de lipsa de implicare a martorei S.E. în creşterea copilului minor şi darea acestuia în plasament maternal şi a faptului că martora stătea mult timp la serviciu, între minora parte vătămată şi inculpatul S.I. s-a creat o relaţie apropiată, relaţie marcată de sentimente de afecţiune sinceră pe care minora le nutrea faţă de inculpat. În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.I., date fiind faptele petrecute ulterior, instanţa apreciază că apropierea de partea vătămată a fost determinată de interese josnice, de ordin sexual.

Astfel, încă din prima parte a anului 2005, când partea vătămată S.C. avea vârsta de 14 ani (neîmpliniţi), iar din punct de vedere anatomic era dezvoltată normal, inculpatul S.I. (în vârstă de 43 ani la acea dată) a început să se simtă atras fizic de minora parte vătămată.

În acest context, inculpatul S.I., atunci când soţia sa nu era acasă, se exterioriza faţă de partea vătămată spunându-i că este frumoasă, că este „prinţesa lui tata”, după care o mângâia în diverse zone ale corpului, inclusiv pe sâni şi, treptat şi în zona organelor genitale.

Totodată, inculpatul obişnuia să se dezbrace de toate obiectele de îmbrăcăminte, după care se aşeza pe pat, lângă minora parte vătămată, căreia îi spunea că se joacă cu ea şi că aşa trebuie să se poarte un tată cu fiica sa.

Dată fiind atât vârsta sa fragedă cât şi sentimentele de afecţiune şi încredere pe care le nutrea faţă de inculpat, partea vătămată nu a înţeles că ceea ce i se întâmpla nu era un lucru firesc, normal şi nu a ripostat în nici un fel la acele prime acţiuni ale inculpatului.

La o dată ce nu a putut fi stabilită în mod cert însă, aşa cum rezultă din coroborarea mijloacelor de probă existente la dosar, era într-una din zilele verii anului 2005, în timp ce partea vătămată se afla în pat şi dormea, aici a venit inculpatul S.I. care a dezbrăcat-o de toate obiectele de îmbrăcăminte pe care le purta. În continuare inculpatul care, la rândul lui era dezbrăcat, s-a urcat deasupra părţii vătămate, i-a prins mâinile şi i le ţinea ridicate în sus, după care şi-a introdus penisul în vaginul minorei S.C., realizând un raport sexual normal complet, cu ejaculare în exterior.

Imediat după finalizarea actului sexual, inculpatul a început să ţipe la partea vătămată şi să-i reproşeze acesteia faptul că nu ar fi fost virgină.

Se arată în raportul de constatare nr. 5588 din 05 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iaşi, că minora S.C. are himenul complezant, conformaţia anatomică a acestuia permiţând consumarea unui raport sexual complet, cu intromisiune, fără deflorare. Acest aspect i-a format inculpatului S.I. convingerea că partea vătămată nu ar fi fost virgină, motiv pentru care i-a făcut reproşuri în acest sens.

În toată perioada de timp care a urmat, până în luna august 2008, în mod repetat, frecvenţa fiind 3 - 4 ori pe săptămână, inculpatul S.I. a întreţinut raporturi sexuale normale cu fiica sa, partea vătămată S.C. De cele mai multe ori, actele sexuale se realizau în garsoniera în care locuiau cele două părţi, atunci când martora S.E. nu se afla în locuinţă. Au fost însă şi situaţii în care actele sexuale s-au consumat într-o căsuţă din lemn pe care familia S. o amenajase pe o suprafaţă de teren pe care o deţineau şi care este situată în apropierea Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi.

În toată această perioadă de timp, inculpatul S.I., profitând de naivitatea specifică vârstei pe care o avea partea vătămată, a reuşit să o manipuleze pe aceasta atât prin aceea că îi satisfăcea diverse dorinţe de ordin material şi, în special prin achiziţionarea de haine „de firmă”, cât şi prin faptul că prin comportamentul său de ansamblu în raport cu minora, îi oferea acesteia siguranţă existenţială.

În această privinţă relevantă este şi evaluarea realizată de către profesorul psihopedagog de la unitatea de învăţământ unde învăţă minora S.C. (Grupul Şcolar „C.B.” Iaşi), în care se arată că partea vătămată manifestă instabilitate emoţională şi sentiment de abandon pe fondul lipsei de securitate oferită de familie, a relaţiei defectuoasă şi tensionată avută cu mama sa şi a instituţionalizării din timpul copilăriei, situaţie în care a putut fi uşor manipulată de cel care îi oferă siguranţă existenţială (în acest sens, evaluarea aflată la dosarul instanţei).

În acelaşi timp, în afara faptului că o manipula pe partea vătămată reuşind astfel să-i „cumpere tăcerea”, inculpatul S.I. şi-a impus asupra acesteia, prin ameninţări şi acte de constrângere fizică, o anumită autoritate.

Astfel, inculpatul exercita un control permanent asupra părţii vătămate în sensul că mergea la şcoală şi se interesa de situaţia ei şcolară, o însoţea la cumpărături, îi verifica prietenii şi încerca să reducă, pe cât era posibil, numărul acestora, o lua cu el aproape de fiecare dată când mergea la terenul situat lângă Mănăstirea „Cetăţuia” şi, atunci când minora nu se afla în compania sa, o suna pe telefonul mobil pentru a şti unde se afla şi de cine era însoţită.

Atunci când era nemulţumit de conduita minorei parte vătămată, inculpatul S.I. o ameninţa pe aceasta şi o şi lovea, la unele bătăi asistând şi martora S.E.

Dându-şi seama de dorinţa minorei de a avea o familie cu care să locuiască, inculpatul S.I. o ameninţa pe aceasta că o va da afară din casă atât pe ea cât şi pe mama ei, că le va lăsa fără bani, că îi „va arunca hainele de firmă” sau că nu îi va mai cumpăra altele.

Acesta este contextul faptic în care inculpatul S.I. a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră, context ce relevă, dincolo de orice îndoială, împrejurarea că partea vătămată nu a avut libertatea de a hotărî dacă să întreţină sau nu raporturi sexuale cu inculpatul, ci a fost constrânsă la acestea.

Relevante sunt în această privinţă susţinerile părţii vătămate cum că „mie nu mi-a plăcut în nici un moment ceea ce îmi făcea. De frică şi de greaţă, stăteam nemişcată şi cu capul într-o parte. Uneori nu mai puteam suporta şi încercam să-l dau jos de pe mine, îl împingeam cu mâinile, dar el îmi spunea să stau liniştită” (declaraţia părţii vătămate dată în faţa procurorului - dosar urmărire penală).

De asemenea, faptul că partea vătămată nu îşi dădea consimţământul la realizarea actelor sexuale cu inculpatul S.I. rezultă şi din următoarea relatare: „Au fost situaţii în care eu am refuzat, în mod categoric, să întreţin relaţii sexuale cu inculpatul, situaţii în care acesta nu realiza actul sexual, dar se supăra pe mine şi găsea alte motive, ca şi pretext, pentru a mă pedepsi (mă certa, mă bătea). În cele din urmă eu cedam (...)” (declaraţia părţii vătămate aflată la dosarul instanţei).

Aceste susţineri făcute de partea vătămată relevă faptul că au existat şi situaţii în care, actele sexuale s-au realizat cu consimţământul ei, consimţământ care nu exprima voinţa reală a minorei, ci era determinat de constrângerea - morală şi fizică - pe care inculpatul o exercita asupra acesteia.

A reţinut instanţa că, actele sexuale au fost realizate de către inculpat în lipsa consimţământului valabil al părţii vătămate şi că, fiecare dintre raporturile sexuale întreţinute, s-a realizat prin constrângerea minorei S.C.

De altfel, la început dată fiind vârsta şi gradul redus de instruire al minorei, aceasta nu a avut reprezentarea caracterului nefiresc al actelor sexuale întreţinute cu tatăl său adoptator însă, o dată cu trecerea anilor, partea vătămată a înţeles exact care era semnificaţia a ceea ce se întâmpla, motiv pentru care, pe de o parte, a început să riposteze, inclusiv prin fuga de acasă, iar pe de altă parte, a simţit nevoia să relateze altor persoane abuzurile sexuale la care era supusă.

Astfel, prima persoană căreia partea vătămată i-a relatat faptul că era abuzată sexual de tatăl său, inculpatul S.I., este martora B.E.I., vecină de bloc şi prietenă cu minora S.C. Acest lucru s-a realizat în cursul anului 2007, undeva în toamna anului respectiv, data exactă neputând fi stabilită.

În legătură cu martora B.E.I. se impun a fi remarcate următoarele 3 aspecte: are 17 ani, este elevă la Liceul Teoretic „V.A.” Iaşi şi are un grad de instruire ridicat, aspect reţinut de instanţă în urma audierii nemijlocite a martorei în faza cercetării judecătoreşti.

Cu privire la relatarea pe care partea vătămată a făcut-o martorei B.E.I. aceasta a arătat „(...) după insistenţele mele, partea vătămată mi-a mărturisit că este agresată sexual de tatăl său; mai concret, mi-a spus că de la vârsta de aproximativ 12 - 13 ani întreţine relaţii sexuale cu tatăl său, în locuinţa comună, în timp ce mama sa nu era acasă”.

Aceeaşi martoră a mai arătat că „partea vătămată mi-a spus că nu era de acord să întreţină relaţii sexuale, dar rezistenţa era înfrântă, fiind manipulată de inculpat (...). Partea vătămată a venit o dată la mine şi eu am găzduit-o o noapte, iar la acel moment prezenta urme de lovituri şi avea buza spartă şi dureri intense la nivelul unei urechi şi mi-a spus că fusese lovită de inculpat”. (declaraţia martorei B.E.I., dosarul instanţei).

Aflând despre abuzurile sexuale la care era supusă partea vătămată de către tatăl său adoptator, în dorinţa de a o ajuta pe aceasta, martora B.E.I. a trimis un e-mail la D.G.A.S.P.C. Iaşi - Serviciul Situaţii de Urgenţe în care relata, pe scurt, situaţia părţii vătămate şi solicita ajutorul autorităţilor. Acel e-mail a fost primit de martora C.M., asistent social în cadrul D.G.A.S.P.C. Iaşi, care i-a răspuns minorei B.E.I., solicitându-i date de identificare suplimentare a persoanei abuzate şi comunicându-i că era necesar ca persoana abuzată să se prezinte la sediul instituţiei (în acest sens, cele două e-mailuri aflate la dosar urmărire penală).

Martora i-a transmis aceste solicitări părţii vătămate S.C. care însă, nu le-a dat curs, cel mai probabil, din teama de a nu fi crezută în lipsa unor probe care să-i susţină afirmaţiile.

Se impune a arăta că, urmare a faptului că martora B.E.I. a găzduit-o, timp de o noapte, în locuinţa familiei sale pe partea vătămată S.C. care fugise de acasă, inculpatul S.I. a intervenit în relaţia dintre cele două tinere, interzicându-i părţii vătămate să mai continue relaţia de prietenie cu martora.

Urmare a intervenţiei inculpatului, relaţia de prietenie dintre cele două minore s-a încheiat, acestea întâlnindu-se ulterior doar întâmplător.

Următoarea persoană căreia partea vătămată i s-a confesat este martora C.A., colegă de şcoală şi prietenă cu minora S.C.

Contextul faptic în care partea vătămată i-a relatat martorei C.A. despre abuzurile sexuale la care era supusă de tatăl său, este următorul:

Privită din exterior de către martora C.A., familia părţii vătămate apărea ca o familie fericită, cu o situaţie materială bună, cu părinţi care erau preocupaţi de viitorul fiicei lor minore, motiv pentru care martora nu înţelegea de ce partea vătămată se certa cu părinţii săi şi, totodată, mai obişnuia să fugă şi de acasă. Tocmai de aceea, într-un din zilele verii 2008, în timp ce se aflau în căsuţa din lemn amenajată pe terenul de lângă Mănăstirea Cetăţuia, după ce martora C.A. i-a reproşat părţii vătămate faptul că nu-şi respectă părinţii, minora S.C. i-a relatat situaţia reală din familia sa.

Cu privire la acel moment, martora C.A. a declarat că „S.C. mi-a spus că prima experienţă sexuală a avut-o la vârsta de 13 sau 14 ani cu tatăl său, eu ştiind că, calitatea de tată o are inculpatul S.I. În momentul în care mi-a povestit, partea vătămată părea afectată şi chiar plângea” (declaraţia aflată la dosarul instanţei). Aceeaşi martoră a mai relatat că „(...) am întrebat-o (referindu-se la partea vătămată) dacă mai ştiu şi alte persoane despre faptul că întreţinea relaţii sexuale cu tatăl său, răspunsul părţii vătămate a fost afirmativ, fiind indicată martora B.E.”.

Această relatare a martorei C.A. se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate şi cu declaraţiile martorelor B.E.I. şi C.M., precum şi cu cele 2 e-mailuri listate şi aflate la dosar urmărire penală din care rezultă că, în toamna anului 2007, minora S.C. a relatat, pentru prima dată, abuzurile sexuale la care era supusă de inculpat, martorei B.E.I.

Trebuie arătat şi faptul că, în declaraţiile date, partea vătămată S.C. a susţinut că, la un moment dat, i-a spus şi mamei ei, numitei S.E., că întreţine relaţii sexuale, împotriva voinţei ei, cu inculpatul S.I., dar că martora nu a crezut-o.

Cu privire la acest aspect, martora S.E. a arătat că „este posibil ca fiica mea să îmi fi spus în urmă cu câţiva ani că tatăl său o violează. Eu nu am crezut-o. Dacă mi-a spus acest lucru, sigur că aş fi crezut că face acest lucru din răzbunare, că este un copil şi că minte”.

Faţă de aceste declaraţii, în lipsa altor mijloace de probă cu privire la acest aspect, instanţa constată că nu a fost dovedită cu certitudine împrejurarea că partea vătămată i-a relatat martorei S.E. abuzurile sexuale la care era supusă de inculpat, situaţie în care, susţinerile minorei S.C. făcute în acest sens nu vor fi primite.

Aşa după cum deja s-a arătat, odată cu trecerea anilor, minora S.C. a înţeles exact care era semnificaţia actelor pe care le realiza cu inculpatul, acte cu care nu era de acord, motiv pentru care, în mod permanent, aceasta încerca să găsească soluţii pentru a pune capăt abuzurilor la care era supusă.

Cu privire la acest aspect, relevante sunt următoarele susţineri făcute de partea vătămată „nu puteam să dau declaraţie la poliţie întrucât tata mă urmărea tot timpul. Ştiam că tatăl meu are prietene în poliţie (...) Tata are şi bani. Credeam că nu am nici o şansă dacă mă duc la poliţie, că nu voi fi crezută de nimeni şi că tata se va răzbuna pe mine şi pe mama”.

Aceasta era percepţia părţii vătămate minore cu privire la soluţia de a sesiza organele judiciare şi, în condiţiile în care nu avea sprijinul niciunui adult, atunci când nu mai putea suporta abuzurile comise asupra sa, S.C. alegea, ca şi soluţie, fuga de acasă.

Astfel s-a întâmplat şi în cursul lunii iunie 2008 când partea vătămată a fugit din locuinţa părinţilor, mergând la unchiul său F.I. (frate cu martora S.E.). Cu acea ocazie, minora S.C. i-a relatat martorului F.I. faptul că, încă de la vârsta de 13 ani, inculpatul S.I. o obliga să întreţină cu el raporturi sexuale (în acest sens, declaraţia martorului F.I. - dosar urmărire penală).

Aflând acestea, martorul F.I. a luat legătura telefonic cu inculpatul S.I. căruia i-a cerut explicaţii cu privire la susţinerile părţii vătămate minore, inculpatul negând acuzaţiile aduse de fiica sa.

După acea discuţie telefonică, martorul F.I. a sfătuit-o pe minora S.C. în sensul de a produce probe care să-i confirme susţinerile, sugerându-i să înregistreze un eventual raport sexual viitor.

Partea vătămată a stat la locuinţa unchiului său F.I. timp de aproximativ 2 săptămâni după care, urmare a insistenţelor inculpatului de a se reîntoarce acasă, aceasta a revenit în locuinţa părinţilor săi.

În intervalul de timp în care a stat la locuinţa martorului F.I., partea vătămată a discutat la telefon cu inculpatul S.I., parte dintre aceste discuţii fiind înregistrate, cu telefonul mobil, de minora S.C. Ulterior, discuţiile telefonice înregistrate au fost copiate pe un CD pe care minora S.C. l-a predat organelor de cercetare penală (în acest sens, procesul-verbal şi plicul ce conţine un CD aflate la dosar urmărire penală). Convorbirea înregistrată de partea vătămată a fost transcrisă în faza cercetării judecătoreşti, în procesul-verbal din 26 martie 2009 aflat la dosarul instanţei (după efectuarea transcrierii, părţile au arătat că nu au de formulat obiecţiuni cu privire la autenticitatea înregistrării şi la conţinutul transcrierii).

După ce a revenit în locuinţa părinţilor, partea vătămată a continuat să fie determinată de inculpat să întreţină raporturi sexuale normale cu acesta. În acest context, date fiind şi sugestiile primite de la martorul F.I., pentru a pune capăt abuzurilor sexuale pe care nu le mai suporta, minora a luat hotărârea de a înregistra unele dintre raporturile sexuale întreţinute cu inculpatul S.I.

Astfel, în ziua de 25 august 2008, în timp ce părţile se aflau în garsoniera în care locuiau, inculpatul S.I. a iniţiat un nou raport sexual cu minora S.C.

Cu acea ocazie minora a reuşit să filmeze, cu telefonul său mobil, momentul imediat anterior actului sexual.

Înregistrarea astfel efectuată a fost prezentată de către partea vătămată martorului P.B.N. care, datorită cunoştinţelor de specialitate pe care le deţine, a copiat-o de pe telefon pe un CD ce a fost predat ulterior organelor de urmărire penală (CD-ul se află la dosar urmărire penală).

Imaginile de pe CD-ul predat de partea vătămată anchetatorilor au fost vizionate în cursul cercetării judecătoreşti, la termenul de judecată din data de 24 martie 2009.

Aşa cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu ocazia vizionării înregistrărilor aflate în fişierele 11 şi 12 de pe CD-ul în discuţie, durata înregistrării este de 1 minut şi 13 secunde, iar imaginile redau pe partea vătămată S.C. îmbrăcată sumar (cu chiloţi şi un sutien în partea superioară a corpului) şi pe inculpatul S.I. care era dezbrăcat de toate obiectele de îmbrăcăminte, în timp ce se sărutau. Interpelate fiind cele două părţi, ele s-au recunoscut în imaginile vizionate, arătând totodată că încăperea în care s-a realizat înregistrarea este camera garsonierei în care au locuit anterior lunii septembrie 2008.

Cu ocazia acelei vizionări, inculpatul S.I., personal, a formulat o singură obiecţie, susţinând că el nu ar fi fost implicat activ în sărutul cu partea vătămată.

În urma obiecţiunii formulată de inculpat s-a procedat la revizionarea înregistrării, ocazie în care participanţii la procesul penal, cu excepţia inculpatului S.I., au constatat că şi inculpatul era implicat activ în sărutul cu partea vătămată (procesul-verbal încheiat cu ocazia vizionării imaginilor salvate în fişierele 11 şi 12 de pe CD-ul prezentat de partea vătămată, aflat la dosarul instanţei).

Cu privire la înregistrarea în discuţie, trebuie arătat faptul că telefonul mobil cu care s-a realizat înregistrarea nu are o cameră video performantă, situaţie în care imaginile înregistrate nu sunt de cea mai bună calitate, fiind cam întunecate, dar suficient de clare pentru a se putea distinge fizionomia persoanelor din imagine şi acţiunile pe care acestea le efectuau.

Calitatea nu tocmai bună a imaginilor înregistrate, au determinat-o pe minora S.C. să ia hotărârea de a realiza o nouă înregistrare, de această dată cu o cameră video pe care, partea vătămată, a instalat-o în locuinţa comună, într-un loc ascuns. Astfel, în ziua de 26 august 2009, partea vătămată a instalat şi a pornit camera video însă, aceasta nu a înregistrat actul sexual care a avut loc între cele două părţi, întrucât până la momentul realizării actului sexual, memoria camerei se terminase.

Relevante pentru stabilirea adevărului în cauză sunt momentele imediat următoare finalizării raportului sexual din 26 august 2008, când inculpatul S.I. şi-a dat seama că minora folosise camera video ce aparţinea familiei pentru a filma ceea ce se întâmplase în locuinţa comună. Astfel, inculpatul a întrebat-o pe partea vătămată unde este camera video, aceasta spunându-i că i-a împrumutat-o prietenului ei P.A.G. În continuare, inculpatul l-a sunat pe martorul P.A.G. care a negat faptul că acea cameră video s-ar afla la el, după care, fiind întrebată din nou, minora S.C. i-a spus inculpatului că a dat camera unchiului său, F.I. Pentru a verifica afirmaţia minorei, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul F.I. care, după ce a discutat cu S.I. pe tema camerei video, dându-şi seama de ceea ce se petrecuse, s-a prezentat la locuinţa părţilor. Aici, cu ajutorul lui F.I., partea vătămată a reuşit să ia camera video din locul în care o ascunsese, după care a părăsit în grabă locuinţa.

Partea vătămată împreună cu martorul F.I., cu autoturismul acestuia din urmă, s-au deplasat la locuinţa martorului P.B.N. unde au constatat că în memoria camerei video nu era înregistrat actul sexual din acea zi (26 august 2008).

După plecarea din locuinţă a părţii vătămate şi a martorului F.I., inculpatul S.I. a sunat-o pe soţia sa S.E. care, în acel moment, se afla la serviciu şi i-a cerut să vină urgent acasă, lucru pe care martora l-a făcut.

Cu privire la evenimentele din 26 august 2008, martora S.E. a relatat următoarele : „Când am intrat în casă l-am găsit pe soţul meu care era singur acasă. Era foarte agitat aşa cum nu îl văzusem niciodată, trăgea hainele din dulap şi le arunca prin casă. Era roşu la faţă, îi ieşise ochii din orbite şi spunea doar atât: „Camera, Camera.”

În aceeaşi zi - 26 august 2008 - martora S.E. a fost sunată de fratele său, martorul F.I. care i-a spus că se află în posesia unei înregistrări în care este filmat un raport sexual între inculpat şi partea vătămată. Totodată martorul i-a mai relatat lui S.E. faptul că de mai mulţi ani inculpatul „o violează pe fiica sa”, reproşându-i că nu a intervenit în nici un fel pentru a pune capăt abuzurilor.

În urma acelei convorbiri telefonice, martora s-a reîntors la locuinţa sa pentru a-i cere explicaţii inculpatului cu privire la aspectele pe care i le comunicase F.I.

Relatează martora S.E. că „soţul meu, S.I. a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu fiica noastră S.C., dar a motivat că fata este o curvă, că ea l-a ademenit, că a profitat de el şi că a abuzat de el”.

De remarcat sunt şi sentimentele pe care martora susţine că le-a trăit atunci când a aflat că soţul şi fiica sa întreţineau relaţii sexuale. Astfel, martora a susţinut că iniţial a avut o stare de şoc pentru ca, în momentul imediat următor, să se simtă trădată, înşelată de inculpat.

Aceste trăiri ale martorei S.E., prezentate de ea însăşi, nu pot decât să confirme, o dată în plus, lipsa de interes şi chiar de afecţiune a martorei pentru fiica sa minoră.

De altfel, această atitudine a martorei a continuat şi pe parcursul judecăţii în primă instanţă când, nu a dorit să o ajute pe partea vătămată minoră să-şi exercite drepturile procesuale, fiind desemnat un curator litis în acest sens.

În seara zilei de 26 august 2008, partea vătămată împreună cu martorul F.I. au mers la locuinţa numitei S.G. (sora inculpatului) căreia i-au prezentat înregistrarea făcută, cu telefonul minorei S.C., în data de 25 august 2008.

După vizionarea acelei înregistrări, martora S.G. i-a spus părţii vătămate că imaginile sunt neclare, încercând astfel să acrediteze ideea că într-un eventual proces penal înregistrarea nu ar putea fi valorificată ca probă.

În ziua de 27 august 2008, partea vătămată împreună cu martorul F.I. au mers la terenul situat în apropierea Mănăstirii Cetăţuia unde se afla inculpatul S.I. pentru a-i cere acestuia să-i permită minorei să-şi ia din locuinţă obiectele de îmbrăcăminte care îi aparţineau.

Urmare a refuzului inculpatului de a-i restitui părţii vătămate obiectele de îmbrăcăminte care îi aparţineau, între cei doi bărbaţi - S.I. şi F.I. - a avut loc o ceartă şi apoi şi un conflict fizic, cei doi îmbrâncindu-se şi lovindu-se reciproc.

În acest context faptic, în ziua de 28 august 2008, minora S.C. însoţită de unchiul său F.I., s-a prezentat la sediul Poliţiei unde a formulat o plângere penală în cuprinsul căreia îl reclama pe inculpatul S.I. de comiterea faptelor de „viol” şi „incest”.

Un ultim aspect cu privire la situaţia de fapt ce se impune a fi arătat este acela că după ce a luat la cunoştinţă de faptul că au fost sesizate organele judiciare, în scopul de a afla ce conţinea dosarul format în urma plângerii penale formulată de partea vătămată, inculpatul S.I. a făcut demersurile corespunzătoare şi a angajat pentru partea vătămată un avocat (în acest sens, relevantă este chiar declaraţia inculpatului aflată la dosarul instanţei).

La data de 29 septembrie 2008, partea vătămată S.C. a fost examinată de un medic legist, fiindu-i recoltate şi lame de secreţie vaginală.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 5588/OF din 05 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iaşi, partea vătămată S.C. este virgină din punct de vedere anatomic însă, conformaţia himenului permite consumarea unui raport sexual complet, cu intromisiune, fără deflorare. S-a mai arătat că, la data examinării, partea vătămată nu prezenta pe corp semne de violenţă şi că în secreţia vaginală recoltată nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi. Explică medicul legist că lipsa spermatozoizilor se poate datora şi intervalului mare de timp scurs între data ultimului act sexual (26 august 2008) şi data recoltării probelor (28 august 2008).

La această explicaţie a medicului legist mai poate fi adăugată şi o a doua, susţinută de partea vătămată şi anume că, de fiecare dată, la finalizarea actului sexual, inculpatul ejacula în exterior.

Cât priveşte lipsa semnelor de violenţă de pe corpul părţii vătămate, aşa după cum deja s-a arătat, determinarea minorei S.C. la a întreţine relaţii sexuale cu inculpatul S.I. s-a realizat atât prin constrângere fizică (prin exercitarea unor acte de violenţă fizică) cât, mai ales, prin constrângere morală (prin ameninţări cu producerea unui rău).

Aşa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, actele sexuale realizate de inculpat cu partea vătămată în cursul lunii august 2008 s-au efectuat prin constrângerea morale a victimei minore şi nu prin constrângerea fizică a acesteia.

Aşa se explică lipsa semnelor de violenţă fizică de pe corpul părţii vătămate S.C. la momentul examinării acesteia de către medicul legist (29 august 2008).

Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii în primă instanţă, partea vătămată S.C. a fost evaluată din punct de vedere psihologic de către specialişti din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Iaşi (fiind întocmite în acest sens fişele de evaluare aflate la dosar urmărire penală şi la dosarul instanţei).

Din analiza fişelor de evaluare psihologică rezultă că partea vătămată S.C., ca urmare a unor abuzuri sexuale, trăieşte o stare de teamă şi stres acut, fiind prezente simptome traumatice ca vise urâte, coşmaruri, teamă şi furie, flashback-uri, dorinţa de a nu se fi întâmplat nimic, depersonalizare şi o stimă de sine scăzută, cu tendinţa de a compensa prin înfrumuseţarea aspectului exterior. S-a mai reţinut că, deşi a reuşit să surmonteze parţial situaţia de stres, există riscul ca minora parte vătămată să dezvolte un sindrom de stres post traumatic.

Cu privire la atitudinea pe care inculpatul S.I. a adoptat-o în faţa organelor judiciare, instanţa a reţinut că aceasta este una de negare a învinuirii aduse.

Mai întâi, se impune a fi remarcată împrejurarea că audierea inculpatului cu privire la situaţia de fapt s-a realizat doar în partea finală a cercetării judecătoreşti (la termenul din data de 16 iunie 2009) întrucât, până la acel moment procesual, S.I. s-a prevalat de „dreptul la tăcere”.

În declaraţia dată, inculpatul a negat comiterea oricărui act sexual împotriva fiicei sale minore S.C., susţinând că acuzaţiile aduse de aceasta din urmă „reprezintă o înscenare, urmată de şantaj, pusă la cale de partea vătămată, unchiul acesteia (F.I.), urmată şi de către soţia mea (referindu-se la martora S.E.)”.

În esenţă, inculpatul a susţinut că, începând cu data de 11 iunie 2008 şi până la data de 27 august 2008, partea vătămată împreună şi cu martorul F.I. i-au solicitat anumite sume de bani (iniţial 500 RON/lunar pentru F.I. şi 3.000 euro pentru S.C., iar ulterior 1.000 RON/lunar) spunându-i că, în caz contrar, îl vor acuza de întreţinerea de relaţii sexuale cu partea vătămată minoră, precizându-i totodată că deţin şi probe în sprijinul acuzaţiilor despre care făceau vorbire.

Relatează inculpatul că, în perioada iunie - iulie 2008, în urma unor discuţii avute cu minora S.C. şi apoi cu F.I., a aflat că acesta din urmă întreţinuse relaţii sexuale atât cu fiica sa minoră cât şi cu soţia sa, numita S.E.

Acest din urmă aspect, susţine inculpatul, l-a determinat să i-a hotărârea de a divorţa de soţia sa S.E. fără însă a discuta cu aceasta, în prealabil, pe tema aspectului de fapt ce constituia motivul divorţului.

Mai susţine inculpatul S.I. că, la data de 26 august 2008, partea vătămată i-a întins o capcană, încercând să-l atragă să întreţină cu ea un raport sexual, lucru pe care nu a reuşit să-l facă şi că, în ziua de 27 august 2008, F.I. şi S.C. au venit în locul unde se afla el - terenul de lângă Mănăstirea Cetăţuia - comiţând un nou act de şantaj.

Recunoaşte inculpatul S.I. că după ce a aflat de plângerea penală formulată de partea vătămată împotriva sa, în scopul „să pot să aflu ce anume conţinea dosarul aflat la acel moment la organele de urmărire penală”, a angajat un avocat pentru partea vătămată minoră.

De remarcat faptul că inculpatul S.I. nu a putut să dea explicaţii logice şi credibile cu privire la atitudinea sa de a fi rămas în stare de pasivitate, adică de a nu fi sesizat organele judiciare, cu faptele de şantaj pretins că au fost comise asupra sa, precum şi cu fapta constând în aceea că F.I. ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, care era minoră.

Cu privire la înregistrarea video vizionată la termenul de judecată din 24 martie 2009, inculpatul S.I. a declarat că „eu nu aveam ce căuta în acea filmare”. Practic, prin această susţinere, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu el este persoana de sex bărbătesc ce apare în respectiva înregistrare. Or, aşa cum s-a consemnat în procesul-verbal întocmit cu ocazia vizionării, imediat după vizionare, inculpatul S.I. a recunoscut că el este bărbatul din imagini, singura sa obiecţiune fiind cea cu privire la neimplicarea activă în sărutul cu partea vătămată.

Această atitudine oscilantă a inculpatului S.I. nu poate conduce decât la concluzia că declaraţia sa are caracter nesincer.

În apărare, inculpatul S.I. a solicitat audierea în calitate de martori a numiţilor I.S., G.V., G.N. (persoane ce au asistat la incidentul din 27 august 2008), a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice asupra părţii vătămate cu argumentarea că „la persoanele de sex feminin care trec la perioada de pubertate, în subconştient, se manifestă un sindrom de sexualitate exacerbat, iar uneori acest sindrom se manifestă atât de pregnant încât se încearcă agresiunea tatălui”, proba cu expertiza criminalistică pentru a se stabili autenticitatea înregistrării video de pe CD-ul aflat la dosarul de urmărire penală, să se stabilească identitatea persoanelor ce apar în înregistrare, să se îmbunătăţească calitatea imaginilor şi să se stabilească data şi ora la care s-a făcut înregistrarea (această probă a fost solicitată ulterior termenului la care s-a realizat vizionarea înregistrării), audierea în calitate de martori a avocaţilor D.I. (apărătorul ales al inculpatului din cursul urmăririi penale şi de la momentul procesual prevăzut de art. 3001 C. proc. pen.) şi T.M. (apărătorul ales al părţii vătămate), audierea numiţilor S.I. şi S.P.L. (fii inculpatului), proba cu acte şi un martor în circumstanţiere. De asemenea, au mai fost depuse la dosar o serie de fotografii în care apare şi partea vătămată şi o serie de CD-uri şi DVD-uri.

Instanţa a admis proba cu martorii I.S. şi G.V., precum şi probele solicitate în circumstanţiere; celelalte probe au fost respinse fiind apreciate, pentru argumentele redate în cuprinsul încheierilor de şedinţă din 13 ianuarie 2009, 07 aprilie 2009 şi 16 iunie 2009, ca neutile cauzei.

Audiaţi nemijlocit în faţa instanţei, martorii I.S. şi G.V. au relatat că, în ziua de 27 august 2008, în timp ce se aflau la un teren din apropierea Mănăstirii Cetăţuia care îi aparţinea inculpatului S.I., lucrând la construcţia unui beci, au asistat la un conflict între inculpat, pe de o parte, şi un bărbat şi partea vătămată pe de altă parte.

Relatează cei doi martori că, bărbatul despre care au aflat ulterior că este cumnat cu inculpatul (fiind vorba de martorul F.I.) îi cerea inculpatului bani, după care cei doi s-ar fi îmbrâncit reciproc, iar F.I. l-ar fi lovit, cu palma peste faţă, pe inculpat.

Cu privire la împrejurarea cum că martorul F.I. îi cerea inculpatului bani, instanţa a constatat că depoziţiile celor doi martori sunt diferite. Astfel, în timp ce martorul G.V. a relatat că „bărbatul venit îi cerea inculpatului să îi dea nişte bani, iar inculpatul îi spunea să îl lase mai întâi să vorbească cu soţia lui”, martorul I.S. a arătat că „bărbatul respectiv îi cerea bani inculpatului (...) nu l-am auzit să îi spună inculpatul bărbatului să îl lase să discute mai întâi cu soţia sa”.

Or, în condiţiile în care cei doi martori au susţinut că s-au aflat unul lângă celălalt în momentul incidentului având astfel posibilitatea să perceapă direct unele şi aceleaşi aspecte de fapt, relatările lor diferite cu privire la împrejurările concrete în care F.I. i-ar fi cerut bani inculpatului, nu poate avea decât o singură explicaţie logică, respectiv aceea că afirmaţia martorilor cum că F.I. i-ar fi cerut bani inculpatului S.I. nu este conformă cu realitatea.

În această situaţie, instanţa de fond a înlăturat susţinerile martorilor I.S. şi G.N. referitoare la împrejurarea cum că F.I. îi cerea bani inculpatului S.I.

Martorii I.S. şi G.V. au mai relatat că după incident, inculpatul S.I. le-a spus că bărbatul cu care a avut conflictul îi este cumnat, că acesta are un drept de coproprietate asupra terenului pe care se construia beciul şi că, din acest motiv, îi pretinde o sumă de bani.

Instanţa de fond a constatat că susţinerile martorilor I.S. şi G.V. cu privire la motivul pentru care erau ceruţi banii de către F.I. sunt în contradicţie cu declaraţia inculpatului S.I. care, referindu-se la incidentul din 27 august 2008, a afirmat că F.I. i-a cerut o sumă de bani pentru a nu sesiza organele de poliţie cu privire la fapte de natură penală.

Or, în condiţiile în care această afirmaţie a inculpatului ar fi reală nu există nicio justificare logică pentru care, la scurt timp după comiterea asupra sa a pretinsului act de şantaj, S.I. să fi relatat martorilor alte aspecte de fapt decât cele reale.

Faţă de acestea, instanţa a reţinut că martorii audiaţi la solicitarea inculpatului S.I. nu au confirmat susţinerile acestuia referitoare la comiterea asupra sa de către F.I. şi S.C. a unor acte de şantaj, context în care susţinerile inculpatului în această privinţă rămân singulare.

De altfel, coroborând declaraţia inculpatului S.I. cu toate celelalte mijloace de probă existente la dosar, instanţa a constatat că susţinerile din cuprinsul declaraţiei inculpatului nu se coroborează cu faptele şi împrejurările ce rezultă din întreg ansamblu probator administrat în cauză.

În această situaţie, având în vedere şi dispoziţiile art. 69 C. proc. pen. care prevăd că declaraţia inculpatului făcută în cursul procesului penal poate servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probator existent în cauză, instanţa va înlătura declaraţia inculpatului S.I.

În continuare, instanţa a făcut o analiză judicioasă a materialului probator administrat în cauză şi a arătat motivele care au stat la baza reţinerii situaţiei de fapt expusă anterior şi, implicit, a vinovăţiei inculpatului S.I.

Primele mijloace de probă administrate în cauză au fost plângerea şi declaraţia părţii vătămate S.C. care, în esenţă, a susţinut că, începând din vara anului 2005 şi până la data de 26 august 2008, în mod repetat, prin ameninţări şi prin acte de violenţă fizică, a fost determinată de tatăl său adoptator, inculpatul S.I., să întreţină cu el raporturi sexuale normale complete.

Susţinerile părţii vătămate se coroborează şi sunt confirmate pe deplin de declaraţiile martorilor B.E.I. şi C.A. care au relatat că, în toamna anului 2007 şi respectiv în luna iunie 2008, au aflat din relatările părţii vătămate că aceasta era abuzată sexual de tatăl său, inculpatul S.I. Fiecare dintre cele două martore a relatat că abuzurile sexuale asupra minorei S.C. au început încă de când aceasta avea vârsta de 12 - 14 ani (declaraţia martorei B.E.I.) şi respectiv 13 - 14 ani (declaraţia martorei C.A.).

Mai mult, martora B.E.I. a relatat că, în ideea de a o ajuta pe partea vătămată, a întreprins un demers, trimiţând un e-mail la D.G.A.S.P.C. Iaşi - Serviciul Situaţii de Urgenţe, primind şi un răspuns la acel e-mail.

Martora B.E.I. a listat din calculatorul personal cele 2 e-mailuri despre care a făcut vorbire şi le-a depus la dosarul cauzei pentru a da credibilitate susţinerilor făcute în acest sens. Aceste două e-mailuri constituie mijloace de probă care vin în sprijinul susţinerilor făcute de partea vătămată S.C.

Lecturând e-mailul trimis de martora B.E.I., instanţa a constatat că în cuprinsul acestuia sunt furnizate o serie de elemente (prenumele persoanei abuzate „C.”, vârsta de la care era abuzată - „12 - 13 ani” -, împrejurarea că cel care o abuza era tatăl minorei, însă nu „tatăl ei adevărat”, împrejurarea că mama minorei abuzată se afla la a treia căsătorie, că minora urma ca în luna noiembrie 2007 să împlinească 16 ani) pe baza cărora se poate concluziona, fără nici un dubiu, că persoana despre care se vorbeşte în e-mail este partea vătămată S.C.

Pentru a verifica credibilitatea martorei B.E.I., instanţa, din oficiu, a dispus audierea, în calitate de martor, a numitei C.M., asistentul social cu care a comunicat minora B.E.I.

Audiată nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti (declaraţie aflată la dosarul instanţei), martora C.M. a confirmat faptul că în cursul anului 2007 a primit e-mailul expediat de martora B.E.I. şi că i-a răspuns acesteia cu e-mailul aflat la dosar urmărire penală.

Acest demers întreprins de minora B.E.I. (a cărui realitate a fost temeinic probată) nu poate decât să dovedească faptul că, în anul 2007, partea vătămată i-a relatat prietenei sale, martora B.E.I., împrejurarea că este abuzată sexual de inculpatul S.I.

În condiţiile în care abuzurile sexuale nu ar fi existat, acţiunea părţii vătămate de a le fi relatat celor două prietene despre existenţa abuzurilor, nu poate fi justificată în nici un fel şi ar fi lipsită de logică.

În sprijinul susţinerilor părţii vătămate vin şi declaraţiile martorilor F.I. şi S.E.

Astfel, martorul F.I., prin toate susţinerile făcute în cuprinsul declaraţiilor date în faţa organelor judiciare, a confirmat caracterul real al actelor sexuale realizate, prin constrângere, de minora S.C. cu tatăl său adoptator, inculpatul S.I.

De remarcat şi faptul că martorul F.I. a indicat ca şi vârstă aproximativă a părţii vătămate la momentul debutului infracţional, vârsta de 13 ani.

Pentru a verifica credibilitatea atât a martorului F.I. cât şi a părţii vătămate, instanţa a dispus, din oficiu, audierea, în calitate de martor, a numitului P.B.N., persoană căreia cei doi - martorul şi partea vătămată -, i-au prezentat înregistrarea video realizată cu telefonul mobil şi o cameră video.

Prin declaraţia făcută (declaraţie aflată la dosarul instanţei), martorul P.B.N. a confirmat în întregime relatările părţii vătămate şi ale martorului F.I. cu privire la evenimentele petrecute în ziua de 26 august 2008.

Mai mult, martorul P.B.N. a relatat că la momentul când a venit la locuinţa sa cu înregistrarea de pe telefonul mobil şi cu o cameră video, partea vătămată S.C. „părea speriată, această părere mi-am făcut-o urmare a faptului că plângea şi după trăsăturile feţei”.

Cât priveşte declaraţia martorei S.E., relevante pentru stabilirea adevărului sunt susţinerile acesteia cu privire la derularea evenimentelor faptice din ziua de 26 august 2008 şi, în mod special, afirmaţia martorei că „soţul meu, S.I., a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu fiica noastră S.C. (...)”. Aceeaşi martoră a mai relatat că „În continuare soţul meu susţine că fata a abuzat sexual de el. Nu neagă că a întreţinut raporturi sexuale cu ea, dar susţine că aceasta l-a obligat”.

În legătură cu martora S.E. se impune a arăta că aceasta a fost audiată doar în cursul urmăririi penale, în faza judecăţii în primă instanţă prevalându-se de dispoziţiile art. 80 alin. (1) C. proc. pen. dată fiind calitatea sa de „soţ” în raport cu inculpatul S.I.

În sprijinul susţinerilor părţii vătămate sunt şi fişele de examinare psihologică întocmite în cursul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă în cuprinsul cărora, psihologul specialist, concluzionează că minora S.C. a trăit şi trăieşte o stare de traumă ca urmare a unor abuzuri sexuale.

Deosebit de relevante pentru stabilirea adevărului în cauză sunt cele două înregistrări - audio şi video - salvate pe CD-urile aflate la dosar urmărire penală, înregistrări ce au fost ascultate şi respectiv vizionate în cursul cercetării judecătoreşti, fiind întocmite procese-verbale în acest sens.

Cu privire la autenticitatea celor două înregistrări se impune a arăta că nu există nici un dubiu în această privinţă întrucât în urma vizionării imaginilor video şi respectiv a ascultării şi transcrierii convorbirii telefonice înregistrată audio, cele două părţi - inculpatul S.I. şi partea vătămată S.C. - nu au formulat obiecţiuni în privinţa caracterului autentic al înregistrărilor, iar în privinţa înregistrării video aceştia s-au recunoscut în imaginile vizionate.

Analizând conţinutul convorbirii telefonice transcrisă în procesul-verbal aflat la dosarul instanţei, convorbire purtată între inculpat şi partea vătămată, instanţa a reţinut că din întregul dialogul purtat între cele două părţi rezultă că minora parte vătămată îi reproşa inculpatului S.I. faptul că o abuza sexual, iar inculpatul, în nici un moment, nu şi-a exprimat surprinderea cu privire la abuzurile ce îi erau imputate pe care, de altfel, nu le-a negat ceea ce, implicit, înseamnă că le-a confirmat.

Ca o concluzie, instanţa a reţinut că înregistrarea audio care redă dialogul dintre cele două părţi confirmă realitatea faptelor penale ce au fost imputate de partea vătămată, inculpatului S.I.

Cât priveşte înregistrarea video existentă la dosar, instanţa a reţinut că aceasta redă pe cele două părţi - inculpatul S.I. şi partea vătămată S.C. - aflate pe patul din garsoniera în care locuiau, S.I. dezbrăcat de toate obiectele de îmbrăcăminte, iar S.C. îmbrăcată sumar (cu chiloţi şi un sutien) în timp ce se sărutau, durata înregistrării fiind de 1 minut şi 13 secunde.

Postura în care apare inculpatul S.I. în respectivele imagini - în pielea goală, sărutându-se cu partea vătămată - nu poate decât să întărească susţinerile minorei S.C. cum că, prin constrângere, a întreţinut raporturi sexuale cu inculpatul care este tatăl său adoptator.

Susţinerea inculpatului cum că el nu era implicat activ în sărutul cu partea vătămată, ci în acel moment dormea, nu poate fi primită întrucât este contrazisă categoric de imaginile video ce au fost vizionate în prezenţa tuturor participanţilor la procesul penal.

Toate mijloacele de probă despre care s-a făcut vorbire mai sus, analizate în mod coroborat, constituie probe certe care dovedesc vinovăţia inculpatului S.I. în săvârşirea faptelor penale ce au fost descrise în considerentele sentinţei, situaţie în care prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul a fost răsturnată.

În acest context se impune a arăta că probele ce au fost administrate în apărare nu au dovedit lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie, nedeterminând astfel înlăturarea acestora din urmă.

La dosarul cauzei au fost depuse de către inculpat, prin intermediul apărătorului, o serie de CD-uri şi DVD-uri care, potrivit opisului ataşat, reprezintă imagini şi fotografii în care este redată partea vătămată în compania unor tineri şi respectiv o convorbire între partea vătămată şi „Artemisa” (probabil, apărarea s-a referit la martora S.G.).

Cu privire la acestea, instanţa reţine că imaginile şi fotografiile în care apare partea vătămată în compania unor tineri nu sunt pertinente pentru cauză (nu pot contribui la aflarea adevărului), iar în ceea ce priveşte convorbirea înregistrată se remarcă, în primul rând, lipsa oricărui element pe baza căruia să se poată aprecia asupra autenticităţii ei. De altfel, apărarea s-a limitat doar la a le depune la dosar cu precizări succinte, fără a indica care anume este teza probatorie ce se urmăreşte a fi dovedită cu respectivele înregistrări, în condiţiile în care o astfel de sarcină îi revenea.

În urma vizionării şi ascultării înregistrărilor în discuţie, instanţa a constatat că acestea nu conţin date ce ar putea contribui la aflarea adevărului şi lămurirea cauzei, motiv pentru care nu au fost avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.

Cât privesc declaraţiile pe care le-au făcut martorii S.P. şi S.G. (fratele şi respectiv sora inculpatului), instanţa a constatat că acestea nu conţin elemente de fapt care să aibă legătură directă cu faptele de viol şi incest imputate inculpatului. Cei doi martori au încercat, prin declaraţiile date, să confirme apărarea făcută de inculpat cum că el ar fi „victima unui şantaj”.

Analizând declaraţiile martorilor S.P. şi S.G. în coroborare cu declaraţia inculpatului S.I., instanţa a constatat o serie de neconcordanţe între aceste mijloace de probă. Astfel, în timp ce inculpatul a relatat că actele de şantaj au fost comise de F.I. şi de partea vătămată, martorul S.P. indică ca autor al pretinsului şantaj pe numita S.E.

De asemenea, dacă inculpatul a susţinut că F.I. i-a cerut o sumă de bani pentru sine şi o altă sumă pentru partea vătămată fără a-i indica destinaţia exactă a banilor, martora S.G. a relatat că F.I. a cerut o sumă de bani „(...) în scopul de a o ajuta pe minoră (referindu-se la S.C.) să ajungă modeling”.

Aceeaşi martoră - S.G. - mai susţine că a avut o discuţie cu S.E. în cadrul căreia aceasta i-ar fi spus că „nu crede ce susţine partea vătămată”. Or, acest aspect este infirmat de declaraţia martorei S.E. care a relatat că, cerându-i explicaţii inculpatului, acesta a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată.

Se mai impune a arăta şi afirmaţia martorei S.G. cum că înregistrarea video existentă la dosar s-ar fi realizat în condiţiile în care partea vătămată „(...) l-ar fi provocat pe inculpat înainte de filmare şi l-ar fi dezbrăcat de toate hainele”. Or, o astfel de împrejurare nu a fost susţinută nici chiar de inculpatul S.I., situaţie în care afirmaţia martorei rămâne singulară.

Faţă de cele anterior redate, văzând totodată că declaraţiile martorilor S.P. şi S.G. nu se coroborează cu faptele şi împrejurările ce rezultă din întreg ansamblu probator, ţinând seama şi de legătura de rudenie existentă între cei doi martori şi inculpat, legătura care ar putea justifica o poziţie subiectivă din partea martorilor, instanţa va înlătura declaraţiile martorilor S.P. şi S.G., reţinând că sunt declaraţii „pro causa”.

Mijloacele de probă pe baza cărora a fost reţinută de către instanţă situaţia de fapt descrisă în considerentele hotărârii şi, implicit, vinovăţia inculpatului S.I. sunt: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate S.C., copia sentinţei civile nr. 30 A din 26 mai 2006 a Tribunalului Iaşi, fişele de examinare psihologică nr. 37972 din 03 septembrie 2008 şi nr. 899 din 12 ianuarie 2009 întocmite de D.G.A.S.P.C. Iaşi, raportul de constatare medico-legală nr. 5588/OF din 05 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iaşi, declaraţiile martorilor B.E.I., C.A., C.M., F.I., P.B.N., S.E. şi P.A.G., procesele-verbale din 24 martie 2009 şi 26 martie 2009 încheiate cu ocazia vizionării înregistrării video şi a ascultării înregistrării audio depuse la dosar de către partea vătămată, cele două e-mailuri listate şi prezentate de martora B.E.I. şi evaluarea făcută părţii vătămate de către profesorul psihopedagog din cadrul Grupului Şcolar „C.B.” Iaşi.

În drept, faptele inculpatului S.I. care, în perioada vara anului 2005 - 26 august 2008, în mod repetat (de aproximativ 3, 4 ori pe săptămână), în baza unei rezoluţii infracţionale unice, prin întrebuinţarea de ameninţări şi prin exercitarea unor acte de violenţă fizică, a întreţinut cu partea vătămată S.C., născută la data de 21 noiembrie 1991, raporturi sexuale normale consumate, obţinând astfel satisfacţie sexuală, în condiţiile în care locuia şi se gospodărea împreună cu aceasta, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Faptele aceluiaşi inculpat care, în condiţiile în care prin Sentinţa civilă nr. 30 A din 26 mai 2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin nerecurare, a adoptat-o, cu efecte depline, pe partea vătămată minoră S.C., devenind astfel tatăl ei adoptator după care, prin constrângere, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale normale, ultimul fiind realizat la data de 26 august 2008, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de incest prevăzută şi pedepsită de art. 203 C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpatul S.I., solicitând desfiinţarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, pronunţarea unei hotărâri de achitare, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Apelanta parte civilă S.C. a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale, suma acordată cu acest titlu de către instanţa de fond nefiind îndestulătoare.

Prin Decizia penală nr. 124 din 15 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori - în Dosarul nr. 7922/99/2008 s-a dispus admiterea apelului declarat de inculpat şi desfiinţarea sentinţei numai sub aspectul hotărârii penale.

În rejudecare, instanţa de apel a dispus reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare şi pentru infracţiunea de incest prevăzută de art. 203 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A fost înlăturat sporul de 1 an închisoare.

Aplicând dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d), lit. e) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă S.C.

A obligat apelanta S.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului, iar latura civilă a cauzei a fost soluţionată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpatul S.I. şi partea vătămată S.C.

Inculpatul recurent a invocat ca motiv de casare dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., solicitând achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În motivele scrise şi în susţinerea orală s-a invocat faptul că inculpatul nu a întreţinut nici un act sexual cu partea vătămată, iar probele administrate în cauză nu demonstrează, dincolo de orice dubiu, vinovăţia acestuia.

Se invocă - în susţinerea recursului - pe de o parte faptul că nu există nici o probă ştiinţifică administrată care să dovedească consumarea vreunui act sexual, iar pe de altă parte susţinerile victimei, în sensul întreţinerii unui număr de 624 raporturi sexuale sunt neveridice.

Totodată, se face referire şi se depune o expertiză extrajudiciară întocmită de medicul primar legist S.A. faţă de raportul de constatare medico-legală nr. 5588/OF din 5 septembrie 2008 eliberat de I.M.L. Iaşi.

Recurenta parte vătămată nu a motivat recursul şi nici nu s-a prezentat pentru susţinerea acestuia.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, dar şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că aceste sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Eroarea gravă de fapt circumscrisă dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - caz de casare invocat de recurentul inculpat - nu se confundă cu greşita apreciere a probelor, ci implică existenţa unei contrarietăţi evidente şi necontestabile între ceea ce rezultă din actele cauzei şi motivarea hotărârii cu privire la existenţa faptei, a unui act sau a altui element probatoriu, contrarietate ce trebuie să fie nu doar evidentă, ci să şi influenţeze fundamental soluţia adoptată.

Există, de pildă, eroare de fapt atunci când instanţa de fond îşi fundamentează hotărârea pe o anumită probă care în realitate nu există, nu a fost administrată sau atunci când se consideră că o anumită mărturie, un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate, din aceste mijloace de probă reiese contrariul.

Pe de altă parte se impune a se reţine că eroarea de fapt trebuie să fie „gravă”, prin aceasta înţelegându-se că nu orice eroare asupra faptelor atrage incidenţa dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., ci numai acele erori care au influenţat soluţia pronunţată.

Înalta Curte constată însă că, în speţă, soluţia de condamnarea inculpatului S.I. este fundamentată pe ansamblul probelor administrate, fiind înlăturată astfel prezumţia sa de nevinovăţie.

Din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că inculpatul S.I., în perioada 2005 - august 2008, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin folosirea constrângerii, a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa, partea vătămată S.C.

Inculpatul S.I., profitând de relaţia defectuoasă dintre mama victimei, S.E. şi partea vătămată, a abuzat sexual de aceasta, primul act fiind consumat în 2005.

Relativ la acest moment, partea vătămată arată, în declaraţiile sale, că inculpatul s-a dezbrăcat de toate obiectele de îmbrăcăminte, după care i-a prins mâinile şi a întreţinut cu aceasta un raport sexual complet. După finalizarea raportului sexual, inculpatul i-a reproşat faptul că nu ar fi fost virgină.

În perioada ce a urmat, în aceeaşi modalitate, inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu victima, profitând de vârsta acesteia, dar şi de faptul că îi satisfăcea dorinţele de ordin material, reuşind să o manipuleze în sensul dorit de el.

O dată cu trecerea timpului, victima şi-a dat seama de caracterul nefiresc al actelor sexuale întreţinute cu tatăl său, astfel că i-a relatat martorei B.E.I. ceea ce se întâmpla.

Potrivit declaraţiilor date de aceasta martoră, partea vătămată i-a mărturisit că a fost agresată sexual de tatăl ei de la vârsta de 12 ani, că nu era de acord, dar rezistenţa sa a fost înfrântă. Aceeaşi martoră arată, că a găzduit-o o noapte pe victimă, împrejurare în care aceasta prezenta urme de lovituri, avea buza spartă şi dureri intense la nivelul urechii, afirmând că a fost lovită de inculpat.

În dorinţa de a ajuta partea vătămată, martora B.E.I. a trimis un e-mail la D.G.A.S.P.C. Iaşi - Serviciul Situaţii de Urgenţă - în care a relatat starea de fapt, solicitând ajutorul autorităţilor.

Temându-se de faptul că martora B.E.I. ar putea cunoaşte relaţia sa cu victima, inculpatul i-a interzis acesteia să se mai întâlnească, astfel încât relaţia de prietenie a celor două s-a încheiat, întâlnindu-se doar întâmplător.

Partea vătămată S.C. a relatat împrejurări similare şi martorei C.A., confirmând ce i-a spus şi martorei B.E.I.

Deşi victima a încercat să-i spună şi mamei sale, aceasta nu a crezut-o. În aceste condiţii, ţinând seama şi de faptul că inculpatul o urmărea în permanenţă, este justificată atitudinea victimei de a evita sesizarea organelor de poliţie. Era un copil, nesusţinută de o persoană adultă şi nici de mama sa, urmărită şi ameninţată în permanenţă de inculpat.

În cursul lunii iunie 2008, partea vătămată a fugit de acasă la o rudă a sa, martorul F.I., căruia i-a relatat că, încă de la 13 ani inculpatul a obligat-o să întreţină raporturi sexuale. Acest martor i-a sugerat minorei să înregistreze cu telefonul mobil un viitor act sexual, lucru pe care partea vătămată l-a făcut.

Astfel, în data de 25 august 2008, în timp ce inculpatul i-a solicitat victimei să întreţină raporturi sexuale, aceasta a reuşit să filmeze, CD-ul fiind vizionat în cursul cercetării judecătoreşti.

Pentru a deveni credibilă, victima a procedat în aceeaşi manieră, astfel că la data de 26 august 2009, a făcut o nouă înregistrare, de data aceasta cu o cameră video.

În aceeaşi zi, mama părţii vătămate a fost sunată de martorul F.I., care i-a relatat faptul că se află în posesia unei înregistrări video, inculpatul întreţinând relaţii sexuale cu partea vătămată.

În aceeaşi zi, mama părţii vătămate a observat că inculpatul este foarte agitat, repetând cuvântul „camera, camera”.

Ulterior, la data de 29 septembrie 2008, partea vătămată împreună cu martorul F.I. a sesizat organele de poliţie.

Fiind examinată medical, prin raportul de constatare medico-legală nr. 5588/OF din 05 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iaşi, s-a constatat că partea vătămată S.C. este virgină din punct de vedere anatomic, însă, conformaţia himenului permite consumarea unui raport sexual complet, cu intromisiune, fără deflorare.

La data examinării, nu s-au constatat semne de violenţă şi în secreţia vaginală recoltată nu s-au pus în evidenţă spermatozoizi.

Lipsa spermatozoizilor este justificată prin aceea că a trecut un interval mare de timp între data ultimului act sexual (26 august 2008) şi data recoltării probelor (28 august 2008).

Datele inserate în actul medico-legal se impun a fi corelate cu relatările victimei în sensul că, la finalizarea actului sexual, inculpatul ejacula în exterior.

Coroborând astfel toate probele administrate în cursul procesului, Înalta Curte constată că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, astfel încât critica invocată de recurentul inculpat în sensul existenţei unei erori grave de fapt nu poate fi primită.

În ceea ce priveşte opinia expertului depusă de recurentul inculpat, se impune a se reţine, pe de o parte faptul că aceasta este o probă extrajudiciară, iar pe de altă parte că aceasta nu poate conduce la concluzia lipsei de vinovăţie a inculpatului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de partea civilă S.C., se reţine că i s-au acordat daune morale în sumă de 40.000 RON, sumă care poate acoperi prejudiciul moral suferit urmare infracţiunilor săvârşite de inculpat.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S.I. şi de partea vătămată S.C. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi.

În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 10 septembrie 2008 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat şi partea civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea vătămată S.C. şi de inculpatul S.I. împotriva Deciziei penale nr. 124 din 15 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.I. durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 septembrie 2008 la 17 noiembrie 2010.

Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4094/2010. Penal  ICCJ. Decizia nr. 4304/2010. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4095/2010. Penal