ICCJ. Decizia nr. 4304/2010. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4304/2010

Dosar nr. 48808/3/2008

Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1060 din 22 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost respinse, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 278 alin. (3) si (3)¹ C. proc. pen. si art. 332 alin. (4) C. proc. pen., art. 361 alin. (2) C. proc. pen., invocate de către inculpata C. (fosta O.) M.A.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale dată prin actul de sesizare al instanţei cu privire la inculpata C. (fosta O.) M.A. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap.la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 328 C. pen., art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., in infracţiunile prev. de art. 328 C. pen. si art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 328 C. pen. a fost condamnată inculpata C. (fosta O.) M.A., la o pedeapsa de 5 luni închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) si alin. (2) C. pen. rap.la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnată inculpata C. (fosta O.) M.A. la o pedeapsa de 2 ani si 4 luni închisoare.

Conform art. 65 alin. (2) C. pen. i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen. pe o perioada de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite cele doua pedepse, urmând ca inculpata C. (fosta O.) M.A. sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani si 4 luni închisoare.

Potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. i-au fost interzise inculpatei C. (fosta O.) M.A. exercitarea drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen. pe o perioada de 1 an după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a si b) C. pen.

Conform art. 86¹ C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe o durata de 6 ani si 4 luni ce constituie termen de incercare, conform art. 86² alin. (1) C. pen.

S-a stabilit că pe durata termenului de incercare inculpata se va supune masurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

Au fost puse in vedere inculpatei prev. art. 86⁴ C. pen.

Supravegherea obligaţiilor impuse a fost încredinţată Serviciului de Probatiune de pe lingă Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatei durata arestării preventive de la 11 decembrie 2002 la 21 iunie 2004.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) - art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.M. la o pedeapsa de 2 ani si 10 luni inchisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. au fost interzise inculpatului G.M. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a si b) C. pen. pe o perioada de 1 an după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a si b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe o durata de 6 ani si 10 luni ce constituie termen de incercare, conform art. 86² alin. (1) C. pen.

S-a stabilit ca pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune masurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

Au fost puse in vedere inculpatului prev. art. 86⁴ C. pen.

Supravegherea obligaţiilor impuse a fost încredinţată Serviciului de Probatiune de pe lingă Tribunalul Galaţi.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatului durata arestării preventive de la 1 decembrie 2002 la 3 decembrie 2004.

S-a luat act ca partea vătămata N.L. nu s-a constituit parte civila in cauza.

Conform art. 329 alin. (4) C. pen. rap.la art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea speciala de la inculpata C. (fosta O.) M.A. a sumei de 580 RON consemnata la C.E.C. - Agenţia Timpuri Noi conform recipisei din 17 decembrie 2002

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la aceeaşi inculpata a 4 agende personale si a unui vibrator in forma de banană, bunuri depuse la Camera Corpuri Delicte a P.T.B.

În baza art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 8069/P din 26 iunie 2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au fost trimişi în judecată inculpaţii: O.M.A. cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de prostituţie prev. de art. 328 C. pen. şi proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., B.D.I., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de prostituţie prev. de art. 328 C. pen. şi G.M., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, reţinându-se sub aspectul situaţiei de fapt următoarele:

În sarcina inculpatului G.M. s-a reţinut că la data de 29 noiembrie 2002, prin ameninţare cu o lamă, a transportat-o pe partea vătămată N.L. (elevă a Liceului H.C. din Oradea, judeţul Bihor), din gara oraşului Oradea, până în Bucureşti, unde a obligat-o să practice prostituţia într-un imobil, prin constrângere, lipsind-o de libertate în acelaşi timp.

În sarcina inculpatei O.M.A. s-a reţinut că a înlesnit practicarea prostituţiei de către partea vătămată N.L. şi de către inculpata minoră B.D.I., pe care a recrutat-o în acest scop, punându-le la dispoziţie imobilul situat în Bucureşti, sector 4. De asemenea, în sarcina aceleiaşi inculpate s-a mai reţinut că în vederea procurării mijloacelor de existenţă a practicat ea însăşi prostituţia.

În privinţa inculpatei B.D.I., s-a reţinut că în cursul anului 2002, în diferite zone din Bucureşti şi ulterior la domiciliul inculpatei O.M.A. a practicat acte sexuale cu diferite persoane pentru a-şi procura mijloacele necesare existenţei.

În faza urmăririi penale, faptele descrise în rechizitoriu s-au stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de sesizare, procesul verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile părţii vătămate N.L., declaraţiile martorilor N.V., P.C.D., S.G.C., C.V., OGM., B.C., R.G., declaraţiile inculpaţilor.

Cauza a fost iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 26 martie 2003 sub nr. 3130/2003.

Prin sentinţa penală nr. 1161 din 27 octombrie 2003, a fost admisă excepţia invocată de inculpata O.M.A., iar în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat nulitatea actelor de urmărire penală şi s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru refacerea urmăririi penale cu respectarea dispoziţiilor legale privind dreptul la apărare.

În motivarea acestei soluţii s-a arătat că pe parcursul urmăririi penale atât partea vătămată N.L., cât şi cei trei inculpaţi au fost asistaţi din oficiu de acelaşi avocat, D.C., deşi între aceştia exista contrarietate de interese; de asemenea, s-a reţinut că la prezentarea materialului de urmărire penală, inculpata O.M.A. a fost asistată de avocat V.P. a cărei delegaţie lipseşte de la dosar.

Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva acestei sentinţe penale a fost admis prin Decizia penală nr. 94/ R din 26 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sentinţa penală recurată fiind casată în întregime şi cauza trimisă pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond.

Pentru pronunţarea acestei decizii, instanţa de recurs a stabilit că inculpaţilor nu li s-a încălcat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, întrucât ulterior primelor audieri fiecare în parte a fost asistat de alţi avocaţi, decât D.C., aşa încât nu li s-a cauzat o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin constatarea nulităţii actelor îndeplinite, cu atât mai mult cu cât ulterior a fost îndreptată această eroare, inculpaţilor asigurându-li-se apărători diferiţi.

După casarea cu trimitere pentru continuarea judecăţii în fond, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la data de 05 februarie 2004 sub nr. 707/2004.

Prin sentinţa penală nr. 450 din 05 aprilie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sectia I-a penală, în Dosar nr. 707/2004, în temeiul art. 328 C. pen. cu aplic. art. 99 şi urmat. C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza a II-a C. pen. a condamnat pe inculpata B.D.I. (fiica lui V. şi R.D.) la o pedeapsă de 5.000.000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie.

În temeiul art. 110 C. pen. rap. la art. 81 - 82 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5.000.000 lei amendă penală aplicată inculpatei pe durata unui termen de încercare de 6 luni.

S-a atras atenţia inculpatei asupra nerespectării prevederilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

S-a constatat că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în cauză în perioada 11 decembrie 2002 - 16 decembrie 2002.

În temeiul art. 328 C. pen. a condamnat pe inculpata O.M.A. (fiica lui M. şi E.) la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie.

În temeiul art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a condamnat aceeaşi inculpată la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. rap. la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatei pentru cele dous infracţiuni concurente, astfel încât aceasta urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare alături de care va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatei exercitarea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. penal pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 decembrie 2002 la 21 iunie 2004.

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor inculpatului G.M. (fiul lui I. şi M.) prin actul de sesizare a instanţei din infracţiunile prev. de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În temeiul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.M. la o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea tuturor drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive de la 11 decembrie 2002 la 03 decembrie 2004.

A luat act că partea vătămată N.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului G.M.

În temeiul art. 329 alin. (4) C. pen. combinat cu art. 118 lit. d) C. pen. a dispus confiscarea specială de la inculpata O.M.A. a sumei de 5.800.000 lei consemnată la C.E.C. Agenţia Timpuri Noi conform recipisei din 17 decembrie 2002.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la aceeaşi inculpată a următoarelor bunuri depuse la camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti: 4 agende personale conţinând diferite înscrisuri, calcule, adrese şi numere de telefon şi un vibrator în formă de banană (obiect erotic).

În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpaţii la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii O.M.A. şi G.M., iar prin Decizia penală nr. 732 din 29 septembrie 2005 Curtea de Apel Bucureşti, sectia a II-a penală pentru cauze cu minori şi familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, inculpata O.M.A. iar prin Decizia penală nr. 1760 din 20 martie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 22134/1/2005, s-a admis recursul declarat de inculpata O.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 732 din 29 septembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, sectia a Il-a penală penatru cauze cu minori şi familie.

În baza art. 357⁷ C. proc. pen. s-au extins efectele recursului si cu privire la inculpaţii B.D.I. şi G.M.

S-a casat Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 450 din 5 aprilie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 333 C. proc. pen. s-a restituit dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru refacerea urmăririi penale, cu motivarea că inculpaţilor li s-a încălcat dreptul la apărare, care potrivit dispoziţiilor art. 6 C. proc. pen. dreptul de apărare este garantat inculpatului, în cursul procesului penal, organele judiciare având obligaţia de a-i asigura, în condiţiile prevăzute de lege, asistenţă juridică din oficiu, dacă nu are apărător ales.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală la data de 18 decembrie 2008 sub nr. 48808/3/2008.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Bucureşti - nr. 1474/D/P/2006 au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, inculpaţii G.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, O.M.A., pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 328 C. pen. şi art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut, în esenţă, (ca şi prin rechizitoriul de la primul ciclu procesual) că în data de 29 noiembrie 2002, inculpatul G.M. a trasportat din Judeţul Bihor, municipiul Oradea, în municipiul Bucureşti, prin ameninţări, pe partea vătămată N.L., în scopul exploatării acesteia prin practicarea prostituţiei. Totodată, s-a mai reţinut că în cursul anilor 2001-2002 inculpata C. (fostă O.) M.A. şi-a procurat principalele mijloace de existenţă, prin întreţinerea de raporturi sexuale cu diverse persone de sex masculin, contra cost. S-a mai reţinut că aceeaşi inculpată a pus la dispoziţie locuinţa sa inculpatului G.M. care exercita presiuni fizice şi psihice asupra părţii vătămate N.L., obligând-o astfel, la practicarea prostituţiei, inculpata C. săvârşind aceste fapte cu bună ştiinţă facilitând astfel practicarea prostituţiei (prin punerea la dispoziţie a locuinţei şi prin racolarea de clienţi) în mod forţat, de către partea vătămată şi obţinând astfel sume de bani din exploatarea părţii vătămate.

De asemenea, prin actul de sesizare al instanţei s-a mai reţinut că inculpata minoră B.I. (pentru care s-a dispuis scoaterea de sub urmărire penală) a practicat prostituţia in locuinţa inculpatei C., cu acordul acesteia, ultima însuşindu-şi de asemenea, sume de bani din astfel de activităţi.

Faptele descrise în rechizitoriu s-au stabilit pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de sesizare, procesul verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile părţii vătămate N.L., declaraţiile martorilor N.V., P.C.D., S.G.C., C.V., OGM., B.C., R.G., declaraţiile inculpaţilor.

În final, examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La termenul de judecată din 18 decembrie 2009 inculpata C. (fostă O.) M.A. a înţeles să uzeze de dreptul său de a nu da o nouă declaraţie în faţa instanţei de fond arătând însă că declaraţiile iniţiale, date atât în faţa procurorului, cât şi în primul ciclu procesual în care recunoştea săvârşirea infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism, nu corespund adevărului, inculpata mai arătând că preferă să nu răspundă la întrebarea dacă a practicat sau nu prostituţia şi că nu avea cunoştinţă ca partea vătămată N.L. şi inculpate minoră B.D. să se fi ocupat cu practicarea prostituţiei în perioada în care cele două au locuit în locuinţa sa.

Apărările inculpatei au fost apreciate ca nesincere şi au fost înlăturate în totalitate de prima instanţă, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

În primul rând, atât în declaraţiile date în faţa procurorului, cât şi cea dată în faţa judecătorului cu ocazia audierii în primul ciclu procesual, inculpata recunoştea în amănunt faptul că a săvârşit infracţiunea de prostituţie în cursul anului 2002 - 2003, şi că în cursul aceleiaşi perioade, noiembrie 2002, a cunoscut-o pe inculpata minoră B.D., aceasta din urmă fiind de acord să se mute în locuinţa sa pentru apractica prostituţia, banii obţinuţi în cele 2-3 săptămâni de practicare a prostituţiei, cu diverşi clienţi, fiind folosiţi atît de către inculpată, cât şi de către inculpata C.M., la plata chiriei apartamentului si a cheltuielilor de zi cu zi. Totodată, inculpata a mai arătat că în data de 30 noiembrie 2002, inculpatul G.M. a sosit la locuinţa sa însoţit de partea vătămată N.L., aceasta din urmă practicând prostituţia sumele obţinute fiind returnate inculpatului G.M., inculpata C.M. recunoscând faptul că partea vătămată nu avea voie să părăsească locuinţa.

În al doilea rând, din declaraţiile inculpatului G.M., cu ocazia audierii în aceeaşi zi, respectiv, 21 mai 2004 (deşi legal citat, inculpatul G.M. nu s-a prezentat la cel de-al doilea ciclu procesual) reiese că inculpata C.M. a primit sume de bani din practicarea prostituţiei de către partea vătămată şi inculpata minoră B.D., locuinţa inculpatei C.M. fiind pusă la dispoziţie în acest sens.

În al treilea rând, declaraţiile părţii vătămate şi ale inculpatei B.D. relevă fără putinţă de tăgadă faptul că inculpata C.M. a pus la dispoziţia celor două locuinţa sa în vederea practicării prostituţiei, primind sume de bani în schimbul acestui serviciu, mai mult decât atât, inculpata avea şi rolul de a supraveghea pe partea vătămată în lipsa inculpatului G.M. sau a soţului său.

În sfârşit, declaraţiile martorilor P.C.D. şi S.G.C. converg în acest sens, că inculpata se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de proxenetism în sensul că la descinderea organelor de poliţie la locuinţa inculpatei C.M., cei doi martori plătiseră sume de bani inculpatei pentru a asista la un show sexual între partea vătămată şi inculpata minoră B.D.

Prin urmare, în raport de materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată, (la al doilea ciclu procesual instanţa de fond a apreciat ca nefiind utilă reaudierea martorilor din primul ciclu procesual, declaraţiile acestora fiind date în faţa unui judecător cu respectarea tuturor drepturilor la apărare ale inculpaţilor şi părţii vătămate) reiese, fără putinţă de tăgadă că inculpata a săvârşit infracţiunile puse pe seama sa prin actul de sesizare al instanţei.

Referitor la încadrarea juridică a acestor fapte penale instanţa de fond a observat că în primul ciclu procesual, în sarcina inculpatei s-au reţinut doar săvârşirea infracţiunilor de prostituţie şi proxenetism pentru ca la întocmirea unui nou rechizitoriu în sarcina acesteia să se mai reţină si săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de personae, încălcându-se astfel, principiul non reformatio in pejus.

Într-adevăr, din întregul material probator administrat în cauză reiese că inculpate C.M. se face vinovată si de săvârşirea infracţiunii prev de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 (inculpata a avut cunoştinţă că partea vătămată a fost răpită şi ţinută sechestrată în locuinţa sa, ea însăşi fiind unul dintre supraveghetorii părţii vătămate) dar, la fel de adevărat este faptul că împotriva primei sentinţe de condamnare a declarat apel şi apoi recurs, numai inculpata, nu şi reprezentantul M.P. astfel că, la refacerea urmăririi penale şi la trimiterea în judecată, procurorul trebuia să aibă în vedere principiul mai sus menţionat.

În consecinţă, în baza art. 334 C. proc. pen., instanţa a dispus schimbarea incadrarii juridice a faptelor penale reţinute prin actul de sesizare a instanţei fata de inculpata C. (fosta O.) M.A. din infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, art. 328 C. pen., art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen., in infracţiunile prev. de art. 328 C. pen. si art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Având în vedere faptul că inculpata nu este cunoscută cu antecedente penale, are în întreţinere un copil minor, gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, urmările şi împrejurărilor acestora, perioada lungă de timp scursă de pe săvârşirea infracţiunilor şi pînă în prezent, durata relativ mare a arestării preventive, (principiul non reformation in pejus deci cu reţinerea de circumstanţe atenuante) instanţa de fond a apreciat că scopul educativ şi preventiv al sancţiunii ce urmează a fi aplicată acesteia poate fi a atins printr-o pedeapsă similară cuantumului din primul ciclu procesual, fără a mai fi însă necesară executarea acesteia în regim de detenţie.

Referitor la inculpatul G.M., deşi legal citat la toate termenele de judecată şi s-au întreprins numeroase demersuri pentrua se afla o posibilă nouă locuinţă a acestuia, acesta nu s-a prezentat în instanţă astfel că s-a trecut la judecarea cauzei în lipsă.

Audiat în primul ciclu procesual la data de 21 mai 2004, inculpatul a negat săvârşirea infracţiunii puse pe seama sa arătând că nu a răpit pe partea vătămată şi nu a transportat-o prin ameninţare, din Oradea în Bucureşti ci pur si simplu, el nu a făcut altceva decât să scape pe partea vătămate din mâinile unor proxeneţi care o sechestraseră. Inculpatul a recunoscut faptul că a cazat-o pe partea vătămată în locuinţa inculpatei C.M. care se ocupa cu prostituţia explicându-i acesteia din urmă că şi partea vătămată doreşte să se ocupe cu practicarea prostituţiei, inculpata C.M. fiind de acord să o cazeze pe partea vătămată aducându-i însă la cunoştinţă că dacă "nu va face bani" va trebui să plece. Inculpatul a mai arătat că pe parcursul a cca. 10-11 zile, partea vătămată a obţinut din practicarea prostituţiei aproximativ 1000 lei din care 250 lei au fost cheltuiţi de către inculpat împreună cu partea vătămată, iar 750 lei au fost remişi inculpatei C.M. şi soţului acesteia pentru plata chiriei si a utilităţilor. Inculpatul a negat faptul că ar fi solicitat de la fratele părţii vătămate suma de 600 euro drept preţ pentru punerea în libertate a părţii vătămate dar recunoaşte că la îndemnul părţii vătămate a fost de aceord ca aceasta din urmă să se plângă la fratele ei în sensul că, chipurile, ar fi sechestrată şi că are nevoie pe bani pentru a fi pusă în libertate şi a recunoscut că a ridicat suma de 50 euro de la un ghişeu W.U., banii fiind trimişi de către fratele părţii vătămate.

Declaraţia inculpatului a fost apreciată ca nesinceră de către prima instanţă şi a fost înlăturată, considerentele avute în vedere fiind următoarele:

Cu ocazia derulării urmăririi penale şi a primului ciclu procesual, cu respectarea drepturilor inculpaţilor şi ale părţii vătămate (la al doilea ciclu procesual instanţa nu a mai considerat necesară reaudierea martorilor) din declaraţiile părţii vătămate dată în faza de urmărire penală reiese fără putinţă de tăgadă că aceasta împotriva voinţei ei şi sub ameninţarea mutilării feţei, a fost transportată de către inculpatul G.M. în Bucureşti şi cazată în locuinţa inculpatei C.M. şi obligată să se prostitueze. Faptul că partea vătămată si violentată fizic de către inculpat rezultă şi din certificatul medico legal existent la dosar care atestă că partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 1-2 zile îngrijiri medicale. De asemenea, faptul că partea vătămată a fost sechestrată de către inculpatul G.M. rezultă şi din declaraţiile inculpatei minore B.D. care a arătat că partea vătămată nu avea voie să părăsească neînsoţită locuinţa fiind în permanenţă supravegheată de către unul din cei doi inculpaţi, fapt recunoscut de altfel, de către inculpata C., cu ocazia primelor declaraţii. S-a mai reţinut că declaraţiile martorilor R.G., N.V. converg în acest sens respectiv, partea vătămată nu avea practice nici un motiv să părăsească Oradea fiind o fată cuminte, liniştită care nu lipsea de acasă si să vină la Bucureşti pentru a practica prostituţia.

În consecinţă, în raport de materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a apreciat că este dovedită vinovăţia inculpatului, faptele reţinute pe seama sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prev de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Având în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea nesinceră, gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, urmările şi împrejurărilor acesteia, perioada lungă de timp scursă de pe săvârşirea infracţiunii şi până în prezent, durata relativ mare a arestării preventive, precum şi principiul non reformatio in pejus (deci cu reţinerea de circumstanţe atenuante) instanţa de fond a apreciat că scopul educativ şi preventiv al sancţiunii ce urmează a fi aplicată acesteia poate fi a atins printr-o pedeapsă similară cuantumului din primul ciclu procesual fără a mai fi însă necesară executarea acesteia în regim de detenţie.

Referitor la excepţiile de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 278 alin. (3) si (3)¹ C. proc. pen. si art. 332 alin. (4) C. proc. pen., art. 361 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, invocate de către apărătorul ales al inculpatei C. (fosta O.) M.A., la ultimul termen de judecată, instanţa de fond le-a apreciat ca inadmisibile şi le-a respins (concluzionând că invocarea acestor excepţii nu constituie altceva decât „eternul tertip de tergiversare a soluţionării cauzei" în speranţa fie a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, fie a modificării legislaţiei etc), deoarece nu se poate spune că prevederile art. 278 alin. (3) şi (3)¹ ar încălca prevederile constituţionale mai sus menţionate în condiţiile în care textele de lege mai susmenţionate invocate de către apărător nu sunt aplicabile în cauza de faţă, inculpata C.M. fiind trimisă în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni, faţă de ea nedispunându-se niciunul din actele prevăzute de art. 278 alin. (3) şi (3)¹.

În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 332 alin. (4) C. proc. pen. s-a observat că legiuitorul a prevăzut o cale de atac împotriva hotărârii de desesizare astfel încât nu poate fi vorba de o încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţia României.

În sfârşit, în ceea ce priveşte art. 361 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de fond a observat că inculpata are o cale de atac împotriva încheierii la care face referire şi nu poate fi vorba de o încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţia României.

Împotriva hotărârii au declarat apel M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata C. (fostă O.) M.A.

1. În motivarea apelului declarat de M.P. se invocă nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei C.M.A. în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 328 C. pen., apreciindu-se că, fiind reţinute în favoarea acesteia circumstanţele personale ca şi circumstanţe atenuante, acestea trebuiau să se răsfrângă nu doar asupra coborârii sub limita minimă a pedepsei pentru art. 329 C. pen., ci şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 328 C. pen. Se solicită, faţă de gravitatea faptelor, stabilirea termenului de încercare la durata maximă, respectiv 5 ani, plus durata pedepsei.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.M. se apreciază de către M.P. că nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dată fiind gravitatea faptei şi atitudinea acestuia pe parcursul întregului proces penal, o atitudine oscilantă. în ultimul ciclu procesual, deşi s-au depus toate diligentele posibile, inculpatul nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

2. În motivarea apelului declarat de inculpată se face trimitere la o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în care s-a hotărât refacerea urmăririi penale şi casarea hotărârilor pronunţate în fond şi apel, şi se apreciază că procurorul nu a îndeplinit dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie în sensul că nu a refăcut urmărirea penală; se solicită să se constate că întreaga urmărire penală efectuată în cauză este lovită de nulitate absolută şi trebuie refăcută, cu respectarea tuturor dispoziţiilor C. proc. pen., iar în cel de-al doilea ciclu procesual instanţa de fond nu era îndrituită să se raporteze la probele administrate iniţial în faza de urmărire penală, care erau lovite de nulitate absolută, astfel că se impune trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, conform dispoziţiilor Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie. Se susţine că în primul ciclu procesual o parte dintre martori s-au audiat prin comisie rogatorie, astfel încât inculpata nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări acestor martori, partea vătămată N.L. nu a fost audiată în nici un ciclu procesual, iar cea de-a doua infracţiune, respectiv cea de proxenetism, este strâns legată de inculpata C.M.A. În final, s-a susţinut că inculpata C.M.A. nu a avut parte de un proces echitabil.

De asemenea, se mai arată că inculpata a invocat o excepţie de neconstituţionalitate, judecătorul precizând că uneşte această excepţie cu fondul; în opinia apărării aceasta contravine dispoziţiilor legale în sensul că inculpata a fost privată de dreptul legal de a ataca această hotărâre cu recurs.

Referitor la acest ultim motiv de apel, Curtea de Apel a constatat că nu este întemeiat deoarece, prin aşa numita „unire" a excepţiei cu fondul, respectiv prin pronunţarea asupra excepţiei odată cu fondul, instanţa de fond a permis inculpatei să atace hotărârea şi sub acest aspect cu calea de atac a apelului, astfel că împrejurarea că instanţa de fond s-a pronunţat prin hotărâre este favorabilă inculpatei, din punct de vedere al gradelor de jurisdicţie pe care inculpata le poate utiliza.

În ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpată, Curtea de Apel a constatat că în mod corect au fost respinse de prima instanţă ca inadmisibile, chiar dacă motivarea instanţei de fond este greşită. S-a apreciat că instanţa de fond a procedat în mod nelegal la o analiză în sine a excepţiei, respectiv a textului de lege în raport cu textul Constituţiei, aspect ce nu poate fi decât atributul Curţii Constituţionale, iar nu al instanţei de judecată. Totuşi, s-a concluzionat că excepţiile de neconstituţionalitate sunt însă inadmisibile întrucât nu au legătură cu fondul cauzei; în condiţiile în care cauza se află în fond în cel de-al treilea ciclu procesual, nu poate fi invocată neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 278 alin. (3) şi (3)¹ C. proc. pen., care se referă la plângerea împotriva măsurilor luate de procuror, dispoziţiile criticate neavând nici o aplicabilitate în fondul cauzei.

De asemenea, s-a apreciat că în acest stadiu procesual nici dispoziţiile art. 332 alin. (4) C. proc. pen. nu au incidenţă; atât referirea la art. 332 alin. (4) C. proc. pen. cât şi aşa zisa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 361 alin. (2) C. proc. pen. (care se referă la posibilitatea atacării cu apel odată cu fondul şi nu cu recurs separat a încheierilor pronunţate în primă instanţă) tind la modificarea şi completarea unei reglementări prin adăugarea sau modificarea unor căi de atac prevăzute de lege, iar nu la constatarea neconstituţionalităţii acestora. Curtea de Apel a observat, totodată, că invocarea unei asemenea excepţii este în contradicţie cu interesele inculpatei, care beneficiază în acest moment de trei grade de jurisdicţie în privinţa tuturor chestiunilor invocate; or, atacarea separată cu recurs ar reduce numărul gradelor de jurisdicţie în defavoarea inculpatei.

În ce priveşte celelalte motive de apel, se face trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în care s-a hotărât refacerea urmăririi penale şi casarea hotărârilor pronunţate în fond şi apel şi se apreciază că procurorul nu a îndeplinit dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în sensul că nu a refăcut urmărirea penală, Curtea de Apel a constatat că procurorul a procedat în mod corect la readministrarea probelor care au fost administrate cu încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv primele declaraţii date de inculpaţi; a fost audiată numita B.D.I., în timp ce inculpata C.M. a înţeles să se prevaleze de dreptul la tăcere iar inculpatul G.M. nu a mai putut fi găsit de organele de urmărire penală pentru a fi audiat.

S-a mai arătat, de asemenea, faptul că rechizitoriul întocmit în prezenta cauză la 12 decembrie 2008 are un conţinut similar cu rechizitoriul emis de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la 12 iunie 2003 nu poate conduce la ideea că acesta este nul; organele de urmărire penală au procedat la efectuarea urmăririi penale cu privire la aceleaşi fapte şi cu privire la aceiaşi inculpaţi; în aceste condiţii, este de înţeles că rechizitoriul are acelaşi conţinut, întrucât situaţia de fapt şi probatoriul administrat nu s-au modificat. Mai mult, instanţa de judecată a cenzurat încadrarea juridică a faptelor, modificată cu ocazia reluării urmăririi penale, constatând că a fost încălcat principiul non reformatio in pejus, şi a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei din acest considerent.

Deşi s-a solicitat să se constate că întreaga urmărire penală efectuată în cauză este lovită de nulitate absolută şi trebuie refăcută, constată curtea de apel că nu se precizează care este temeiul legal în baza căruia s-ar putea dispune o asemenea restituire. Curtea de Apel a constatat că, după pronunţarea Deciziei nr. 1760/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie textul art. 333 C. proc. pen. a fost abrogat prin Legea nr. 356/2006; mai mult, acest text se referea nu la refacerea întregii urmăriri penale ci la restituirea în vederea completării urmăririi penale, ceea ce s-a şi făcut în cauză de către procuror.

În opinia curţii de apel, refacerea în întregime a urmăririi penale nu se impunea, şi nici nu a fost dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a arătat în motivarea deciziei doar că la audierea din 11 decembrie 2002 inculpaţii au fost asistaţi de acelaşi apărător, deşi aveau interese contrarii, iar la data de 12 iunie 2003 inculpatei C. (O.) M. i s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezenţa unui apărător, dar nu există împuternicirea avocaţială la dosar, aspecte ce au fost îndreptate după reluarea urmăririi penale prin asistarea inculpatei de apărător ales.

În aceste condiţii, s-a apreciat că în mod corect procurorul a procedat potrivit art. 333 C. proc. pen. (temeiul restituirii) la completarea urmăririi penale.

A mai reţinut instanţa de apel că inculpatei i s-a prezentat materialul de urmărire penală în prezenţa apărătorului ales la data de 17 decembrie 2008, fără ca aceasta să aibă de formulat alte cereri.

Cât priveşte celelalte declaraţii, instanţa de prim control judiciar a constatat că acestea nu au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor legale; susţinerea că audierea în primul ciclu procesual a unei părţi din martori s-au făcut prin comisie rogatorie, astfel încât inculpata nu a avut posibilitatea de a adresa întrebări acestor martori este lipsită de suport real; în măsura în care inculpata dorea să adreseze întrebări părţii vătămate avea posibilitatea de a se deplasa personal sau prin apărător la instanţa unde a avut loc audierea, neexistând nici o interdicţie sau împiedicare în acest sens. Mai mult, audierea martorilor prin comisie rogatorie s-a impus întrucât martorul N.V., domiciliat în judeţul Bihor, s-a prezentat la un termen de judecată, la care apărătorul inculpatei C. (O.) M. a lipsit, audierea martorului neputând avea loc din acest motiv; în încheierea de la termenul următor se consemnează faptul că apărătorul inculpatei C. (O.) M. nu se opune efectuării comisiei rogatorii, nu are de formulat în mod special întrebări care să fie adresate acestor martori şi de asemenea nu solicită să fie citat la instanţa care va efectua comisia rogatorie (încheierea de la 30 noiembrie 2004 - fila 264 dosar instanţă). Rezultă că la termenul când s-a pus în discuţie audierea prin comisie rogatorie, inculpata avea posibilitatea de a formula propriile întrebări ce urmau a fi transmise de instanţă odată cu cererea de efectuare a comisiei rogatorii, astfel că inculpata avea multiple posibilităţi de a adresa întrebări martorilor, chiar fără a se deplasa la Oradea, dar nu a înţeles să procedeze în acest mod, astfel că în apel nu se poate prevala de propria culpă.

Deşi s-a susţinut că partea vătămată N.L. nu a fost audiată în nici un ciclu procesual, instanţa de apel a constatat imposibilitatea audierii acesteia, în condiţiile în care partea vătămată este plecată în străinătate şi nu a putut fi indicată o adresă la care să poată fi citată.

Cât priveşte aprecierea că inculpata C.M.A. nu a avut parte de un proces echitabil, Curtea de Apel a constatat că aceasta este o simplă afirmaţie, fără temei, şi nemotivată, atâta vreme cât pretinsele erori din cursul urmăririi penale au fost îndreptate, iar instanţa de fond a procedat la o judecată conformă dispoziţiilor legale.

În final, în ce priveşte situaţia de fapt şi încadrarea juridică, s-a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect că inculpaţii se fac vinovaţi de infracţiunile reţinute în sarcina lor.

Astfel, chiar dacă inculpaţii au avut atitudini oscilante, din probatoriul administrat - declaraţiile date de partea vătămată, de martorii audiaţi în cauză, de numita B.D. - se constată că inculpatul G.M. a comis infracţiunea de trafic de persoane prin aceea că, la data de 29 noiembrie 2002, prin ameninţare cu o lamă, a transportat-o pe partea vătămată N.L. din gara oraşului Oradea până la Bucureşti, unde a obligat-o să practice prostituţia.

De asemenea, cu privire la inculpata C.M. se constată vinovăţia acesteia pentru fapta de practicare a prostituţiei prev. de art. 328 C. pen. (faptă pe care a recunoscut-o cu ocazia audierii de către instanţă la termenul din 21 mai 2004) şi pentru proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., (faptă pe care de asemenea a recunoscut-o la acelaşi termen de judecată) constând în aceea că a înlesnit practicarea prostituţiei de către partea vătămată N.L. şi inculpata minoră B.D.I. punându-le la dispoziţie un imobil în acest scop. Astfel, inculpata a declarat că a găzduit-o pe numita B.D. în vederea practicării prostituţiei, iar clienţii erau racolaţi printr-un anunţ dat în ziar şi luau legătura telefonic cu inculpata C.M. Inculpata a arătat că la data de 30 noiembrie 2002 inculpatul G.M. a venit în locuinţa sa însoţit de partea vătămată N.L. care a rămas în imobil în vederea practicării prostituţiei iar veniturile obţinute de aceasta erau înmânate inculpatului G.M. Declaraţia detaliată a inculpatei se coroborează cu declaraţia - la fel de detaliată - de recunoaştere parţială a inculpatului G.M. de la acelaşi termen de judecată, cu declaraţia martorului R.G.J. care a arătat că a fost anunţat telefonic de o persoană de sex masculin că partea vătămată N.L. este sechestrată în Bucureşti, motiv pentru care însoţit de tatăl părţii vătămate şi martorul B.C. s-au deplasat la Bucureşti, unde au sesizat organele de poliţie iar acestea au găsit-o pe partea vătămată în apartamentul indicat, cu declaraţiile martorilor P.C.D., S.G.C. care au apelat la serviciile părţii vătămate şi ale numitei B.D., luând legătura telefonic şi plătind o sumă de bani inculpatei C.M., cu declaraţiile martorilor N.V. şi B.C.I. care au arătat că au fost anunţaţi telefonic că partea vătămată este ţinută cu forţa şi li s-a solicitat plata unei sume de bani pentru eliberare, motiv pentru care s-au deplasat în Bucureşti.

În aceste condiţii, s-a conchis că în mod corect prima instanţă a înlăturat declaraţiile de nerecunoaştere date de inculpaţi ulterior primului ciclu procesual, deoarece există probe certe că inculpata C. (O.) M. se face vinovată de comiterea infracţiunilor de prostituţie şi prexenetism prev. de art. 328 şi art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. iar inculpatul G.M. care a transportat-o pe partea vătămată la Bucureşti cu scopul de a obţine sume de bani din exploatarea sexuală a acesteia se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Apelul declarat de inculpată s-a apreciat totuşi ca fiind întemeiat pentru primul motiv invocat de M.P., referitor la nelegala pedeapsă aplicată inculpatei pentru infracţiunea prev. de art. 328 C. pen.; în apelul M.P. se invocă nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei C.M.A. în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 328 C. pen., apreciindu-se că, fiind reţinute în favoarea acesteia circumstanţele personale, ca şi circumstanţe atenuante, acestea trebuia să se răsfrângă asupra coborârii sub limita minimă a pedepsei pentru art. 329 C. pen., dar şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 328 C. pen.

Curtea de apel a constatat că apelul declarat de inculpată şi de M.P. sub acest aspect este fondat; în mod greşit prima instanţă, deşi a apreciat că se impune reţinerea circumstanţelor atenuante sub aspectul infracţiunii prev. de art. 329 C. pen., nu a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. şi cu privire la infracţiunea de prostituţie prev. de art. 328 C. pen., deşi conduita bună a inculpatei a existat şi înainte de comiterea infracţiunii de prostituţie, argumentele în favoarea reţinerii acesteia şi în raport de această infracţiune fiind identice.

De asemenea, curtea de apel a reţinut că, în concluziile orale, procurorul a înţeles să renunţe la motivul de apel vizând modificarea modalităţii de executare a pedepsei, iar cu privire la solicitarea de majorare a termenului de încercare, instanţa de apel a apreciat că nu este întemeiată; instanţa de fond a stabilit în mod judicios că un termen de încercare de 6 ani şi 4 luni este suficient pentru ca scopul pedepsei să fie atins, cu atât mai mult cu cât inculpata s-a aflat în stare de libertate din cursul anului 2003, moment din care nu a mai avut conflicte cu legea penală, are o viaţă de familie, astfel că prelungirea cu încă un an a duratei termenului de încercare stabilit de prima instanţă nu ar avea nici o eficienţă cu privire la reintegrarea socială şi îndreptarea inculpatei ori atingerea scopului pedepsei potrivit art. 52 C. pen.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.M., s-a apreciat că apelul declarat de M.P. este fondat; nu se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dată fiind gravitatea faptei comise de acesta, aceea de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, precum şi modul în care a acţionat, prin ameninţarea părţii vătămate cu sluţirea, cu un obiect tăietor - înţepător, prin constrângere şi violenţă, faptul că a obligat partea vătămată, în vârstă de 20 de ani, să se prostitueze şi a obţinut venituri din această activitate, iar comiterea în continuare a infracţiunii a fost întreruptă numai prin intervenţia în forţă a organelor de poliţie.

Referitor la inculpatul G.M., la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei curtea de apel a avut în vedere şi atitudinea acestuia oscilantă pe parcursul întregului proces penal, precum şi faptul că nu s-a prezentat la judecarea cauzei, astfel că s-a apreciat că o pedeapsă cu suspendarea executării nu şi-ar atinge scopul şi se impune executarea pedepsei în regim de detenţie.

Curtea de apel a reţinut că M.P. nu a criticat cuantumul pedepsei, fiind totodată aplicabil principiul non reformatio in pejus, astfel că a menţinut pedeapsa stabilită de prima instanţă, cu modificarea numai a modalităţii de executare.

Pentru aceste motive, prin Decizia penală nr. 93 din 27 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpata C. (fostă O.) M.A. împotriva sentinţei penale nr. 1060 din 22 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 48808/3/2008.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: 1. în baza art. 328 cu aplic. art. 74 lit. a) C. pen. şi alin. (2) rap. la art. 76 lit. e) C. pen. a condamnat pe inculpata C. (fostă O.) M.A. la o pedeapsă de 2 luni închisoare. În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi alin. (2) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. a mai condamnat pe inculpata C. (fostă O.) M.A. la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare.

Potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 4 luni închisoare iar în baza art. 35 alin. (1) C. pen. inculpata va executa şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pentru un termen de încercare de 6 ani şi 4 luni stabilit conform art. 86² C. pen., sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Pe durata termenului de încercare inculpata se va supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 86³ alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 11 decembrie 2002 la 21 iunie 2004.

A înlăturat dispoziţiile art. 86¹, art. 86³ şi art. 86⁴ C. pen. cu privire la inculpatul G.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare în regim de detenţie.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei, în termen legal, inculpata C.M.A. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- prezenta cauză a parcurs, aşa cum s-a arătat anterior, mai multe cicluri procesuale, fiind reluată atât faza urmăririi penale, cât şi diverse etape ale judecăţii în faţa instanţelor (în fond, apel, recurs);

- în primă instanţă, cauza a parcurs 11 termene de judecată, inculpata fiind prezentă personal la 6 termene. De asemenea, aceasta a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat ales, acelaşi care a participat ulterior şi la judecarea apelului şi recursului, cu acordul ei fiind consemnată în scris poziţia procesuală cu privire la acuzaţii, aceasta invocând „dreptul la tăcere" cu privire la furnizarea unor explicaţii concrete legate de faptele pentru care a fost trimisă în judecată (fii. 121);

- în apel, cauza a parcurs 3 termene de judecată, inculpata fiind prezentă la toate, şi beneficiind de asistenţa juridică a aceluiaşi avocat ales, şi nu au fost propuse probe noi;

- în recurs, inculpata a fost prezentă, asistată de către un avocat ales, acelaşi ca şi la judecata în fond şi în apel, cu acordul ei a fost ascultată (fii. 31), nu au fost propuse probe noi, şi nici nu au fost formulate alte cereri prealabile.

Examinând pe fond recursul inculpatei, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivele de recurs au vizat aspecte de nelegalitate (pretinsa nerespectare a deciziei I.C.C.J. pronunţată anterior în cauză - Decizia nr. 1760/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că nu a fost efectuată cercetarea judecătorească şi că la fond inculpata nu ar fi fost ascultată), aspecte care - în opinia apărării - justifică casarea hotărârilor şi, după caz, fie restituirea cauzei la procuror, fie trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Recursul inculpatei va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

- soluţia de restituire a cauzei la procuror pentru „completarea urmăririi penale" (adică pentru efectuarea ori refacerea unor probe) nu mai este prevăzută de lege (art. 333 C. proc. pen. a fost expres abrogat prin art. 1 pct. 158 din Legea nr. 356/2006);

- soluţiile dispuse de instanţa de recurs sunt cele prevăzute de art. 385¹⁵ C. proc. pen., printre acestea nefiind expres prevăzută şi cea solicitată de către apărare: restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmării penale.

Cu toate acestea, în principiu, în cazul constatării unor nulităţi ale urmăririi penale, instanţa de recurs poate dispune şi o astfel de soluţie.

Însă, în prezenta cauză nu se constată încălcări ale legii care să atragă nulitatea urmăririi penale, simpla trimitere a apărării la „nerespectarea de către procuror a deciziei I.C.C.J. de restituire a cauzei" nefiind suficientă să justifice adoptarea acestei soluţii.

Motivarea extrem de amplă a deciziei atacate (decizie, pag. 11-16), îndreptăţeşte Înalta Curte să aprecieze că nu se impune reluarea argumentelor potrivit cărora refacerea urmăririi penale s-a realizat în deplină concordanţă atât cu Decizia Înaltei Curţi (la care apărarea a făcut referire), cât şi cu dispoziţiile legale în materie.

- soluţia rejudecării de către instanţa de fond ar fi posibilă numai în condiţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., însă motivele invocate de apărare nu se regăsesc printre cazurile prevăzute de acest text legal.

Neefectuarea cercetării judecătoreşti de către instanţa de fond este o afirmaţie neîntemeiată a apărării, nesusţinută de actele şi lucrările dosarului, deoarece aşa cum rezultă din încheierea din 18 decembrie 2009 a instanţei de fond:

- instanţa de fond a menţionat expres că nu au fost formulate cereri ori excepţii prealabile (conform legii apărarea având posibilitatea să invoce neregularitatea rechizitoriului, nulităţi ale urmăririi penale, solicitarea unor probe noi etc);

- s-a menţionat expres că s-a dispus începerea cercetării judecătoreşti (a fost citit actul de sesizare al instanţei, i s-au adus inculpatei la cunoştinţă acuzaţiile şi drepturile procesuale, a fost ascultată inculpata). În faţa instanţei de fond, atitudinea procesuală a inculpatei a constat în aceea că, în prezenţa avocatului ales, cu ocazia ascultării, a susţinut (fii. 121): a) „înţeleg să nu îmi menţin declaraţia dată în faza de urmărire penală"; b) „înţeleg să uzez de dreptul de a nu da nici o declaraţie". De asemenea, fără a da o explicaţie a retragerii declaraţiei de la urmărire penală, inculpata a făcut unele referiri la partea vătămată, fără a da explicaţii cu privire la faptele pentru care a fost trimisă în judecată;

- apărarea nu a solicitat probe noi pe situaţia de fapt, cerând doar audierea martorilor propuşi prin actul de sesizare. După punerea în discuţie contradictorie a necesităţii audierii respectivilor martori, care fuseseră anterior ascultaţi de către judecător în condiţii de publicitate şi contradictorialitate, s-a dispus ca aceştia să nu mai fie audiaţi.;

- înainte de declararea ca terminată a cercetării judecătoreşti, apărarea nu a mai propus probe noi (pag. 2 a încheierii);

- în sentinţa atacată este soluţionată şi cererea referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de apărare (pag. 13-14 sentinţă), soluţia fiind menţionată şi în dispozitivul sentinţei (pag. 14 sentinţă);

Înalta Curte reţine că, în condiţii de publicitate şi contrarietate, inculpatei O.M.A. - asistată de avocat ales - i s-a dat posibilitatea de a interoga în pretoriul instanţei „martorii" în sensul autonom al jurisprudenţei C.E.D.O. (atât cei „stricto senso", cât şi coinculpaţii), în Dosarul nr. 707/2004, în ciclul procesual anterior, când judecătorul a procedat la ascultarea amplă a ambilor inculpaţi (fii. 83-84 inculpata O.M.A., fii. 85-86 inculpatul G.M.), a numitei B.D.I. - propusă ulterior ca martor (fii. 157-158), precum şi persoanelor a căror declaraţii erau relevante în cauză - martorii R.G. (fii. 193), P.C. (fii. 250), S.G. (fii. 251), OG (fii. 290), martori propuşi prin rechizitoriul ulterior (cu privire la martorii N.V. şi B.C. instanţa de fond a constatat cele menţionate la pag. 1 a încheierii de dezbateri din 22 martie 2005).

Înalta Curte constată că atât instanţa de fond, dar mai ales instanţa de apel au procedat la o examinare amplă atât a probatoriului administrat, cât şi a apărărilor expuse de către inculpată de-a lungul întregului proces penal. De altfel, examinarea motivelor de recurs nici nu sugerează critici de netemeinicie, ci critici limitate de nelegalitate ale procedurii judiciare (de urmărire penală şi de judecată).

Aşa cum s-a arătat anterior, procurorul s-a conformat Deciziei nr. 1760 din 20 martie 2006 a I.C.C.J., secţia penală, restituirea cauzei fiind dispusă - aşa cum rezultă din motivarea deciziei - pentru nulităţi ale urmării penale (legate de asistenţa juridică) - „pentru refacerea urmării penale", iar nu pentru completarea urmăririi penale prin administrarea unor probe noi, apărând ca o simplă eroare materială menţionarea textului art. 333, în loc de art. 332 C. proc. pen.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la neaudierea inculpatei la instanţa de apel deoarece:

- obligaţia de ascultare ar fi fost incidenţă numai în situaţia prevăzută de art. 378 alin. (1)¹ C. proc. pen., situaţie neregăsită în cauză, în raport cu soluţia pronunţată şi cu declaraţia dată în faţa instanţei de fond (existentă la fii. 121);

- dacă ar fi dorit să facă declaraţii în faţa instanţei de apel, din proprie iniţiativă, ar fi avut posibilitatea să solicite acest lucru instanţei de apel, actele şi lucrările dosarului nesugerând o astfel de intenţie a inculpatei.

Înalta Curte, cu acordul inculpatei, a procedat ea însăşi la ascultarea acesteia, recurenta menţionând că „recunosc faptele pentru care am fost trimisă în judecată. Regret săvârşirea acestora. Solicit clemenţă din partea instanţei, având în vedere vârsta şi împrejurările în care am săvârşit faptele. Menţin declaraţiile date anterior" (fil. 31).

În consecinţă, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta-inculpată va fi obligată la plata către stat a cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C. (fostă O.) M.A. împotriva Deciziei penale nr. 93 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată N.L., în sumă de 150 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 4095/2010. Penal		ICCJ. Decizia nr. 4310/2010. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 4045/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4101/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4127/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 4241/2010. Penal ICCJ. Decizia nr. 4310/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 475/2010. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs ICCJ. Decizia nr. 675/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 892/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs