ICCJ. Decizia nr. 4142/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4142/2010

Dosar nr. 470/32/2010

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 106/2010 din 9 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul Baroul Bacău - U.N.B.R. reprezentată prin B.V., împotriva ordonanţei din data de 21 iulie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 1624/P/2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta să plătească statului suma de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reţinut, în esenţă că, întrucât plângerea petentei a vizat ordonanţa procurorului din 28 septembrie 2009 prin care s-a dispus efectuarea unor acte de urmărire penală, iar nu o soluţie de netrimitere în judecată, Curtea a constatat că actele procurorului dispuse prin ordonanţa atacată nu sunt supuse plângerii ce se poate adresa judecătorului, motiv pentru care a respins plângerea, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată a formulat recurs petiţionarul Baroul Bacău - U.N.B.R., prin reprezentant B.V.

Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte reţine că prin ordonanţa din data de 28 septembrie 2009 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 9772/P/2008 s-a dispus respingerea cererilor formulate de învinuitul B.V., ca neîntemeiate.

Înregistrarea în registrul penal a plângerii formulate de B.V. faţă de numitele H.M., I.V. şi B.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), face obiectul unei alte cauze.

Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 1087/II/2/2010 din 30 iulie 2009, care a respins plângerea formulată de petentul B.V.

Potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Constatându-se că ordonanţa atacată (nr. 1624/P/2010 din 21 iulie 2010) şi, respectiv, rezoluţia primului procuror nr. 1087/II/2/2010 din 30 iulie 2009, ambele sunt emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, Înalta Curte va trimite cauza la Judecătoria Bacău, instanţă căreia îi revine competenţa soluţionării plângerii formulate de reprezentantul petiţionarului Baroul Bacău - U.N.B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Trimite cauza având ca obiect recursul declarat de petiţionarul Baroul Bacău - U.N.B.R. împotriva Sentinţei penale nr. 106 din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală cauze cu minori şi familie, spre competentă soluţionare la Judecătoria Bacău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4142/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs