ICCJ. Decizia nr. 4203/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4203/2010
Dosar nr. 4908/2/2010
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 249 din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul C.F. împotriva Rezoluţiei nr. 621/II-2/2010 din 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că petiţionarul C.F. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 563/P/1999 din 11 ianuarie 2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, apoi judecat şi condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat la o pedeapsă de 21 ani închisoare, prin Sentinţa penală nr. 55 din 21 martie 2000 pronunţată de Tribunalul Teleorman rămasă definitivă prin Decizia nr. 4031 din 19 octombrie 2000 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pedeapsă în executarea căreia se află în prezent.
Prin Rezoluţia nr. 2244/P/2009 din 23 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul N.E.T. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, care a instrumentat urmărirea penală în Dosarul nr. 563/P/1999) sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele reclamate nu există. Această rezoluţie a fost atacată cu plângere formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen. de către petentul C.F., care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Rezoluţia nr. 621/II-2/2010 din data de 12 aprilie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în considerente reţinându-se că în mod corect s-a apreciat de către procuror că efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice a inculpatului nu era obligatorie în raport de dispoziţiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen. şi fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.F.
Din examinarea Sentinţei penale nr. 170 din 08 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul penal nr. 4182/2/2010 (1219/2010) rezultă că această instanţă s-a pronunţat anterior cu privire la rezoluţiile atacate în prezenta cauză, soluţia Curţii fiind atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin introducerea art. 2781 C. proc. pen., s-a prevăzut posibilitatea ca o instanţă de judecată să exercite un control, la solicitarea persoanei interesate, a soluţiilor procurorului de netrimitere în judecată. Odată însă ce s-a exercitat această cale de atac, s-a epuizat posibilitatea legală a atacării din nou a aceluiaşi act al procurorului în faţa instanţei. În această situaţie sancţiunea care intervine este inadmisibilitatea.
Împotriva acestei sentinţe s-a înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti un recurs formulat de C.F., recurs ce a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în data de 27 septembrie 2010.
În şedinţa publică din 24 noiembrie 2010, prezent personal în instanţă, petiţionarul C.F. a învederat Înaltei Curţi că nu a declarat recurs în cauză.
Prezentându-i-se cererea de recurs înregistrată în dosar, petiţionarul a declarat că semnătura de pe acel înscris nu îi aparţine.
În aceste condiţii, constatând că petiţionarul nu a declarat recurs în cauză, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursul declarat în cauză ca inadmisibil, fiind formulat de o altă persoană decât petiţionarul, ce nu avea calitate în dosar.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 249F din 7 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constatând că a fost formulat de o persoană fără calitate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2066/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2070/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
