ICCJ. Decizia nr. 2066/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2066/2010
Dosar nr. 11/81/2009
Şedinţa publică din 26 mai 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1 din 10 februarie 2010 Curtea Militară de Apel, în baza art. 278 alin. (2) C. proc. pen., art. 2781 alin. (1) şi alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta F.R.F.D.P.L.A. împotriva rezoluţiei din 27 iulie 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Cabinetul Procurorului General - sub nr. 1663/C/2009.
Mentinându-se rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la 75 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 26 august 2009 la sediul acestei instanţe, petenta F.R.F.D.P.L.A. a solicitat în temeiul art. 2781 alin. (1) şi alin. (8) lit. b) C. proc. pen. desfiinţarea rezoluţiei din 27 iulie 2009 pronunţată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Cabinetul Procurorului General - sub nr. 1663/C/2009 şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale.
În motivarea plângerii petenta a arătat că atât rezoluţia atacată cât şi rezoluţia anterioară de clasare dată de Procurorul General Militar colonel magistrat M.P.) cuprind încălcări care atrag sancţiunea nulităţii absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
În concret, petenta a arătat că prin rezoluţia din 27 decembrie 2008 dată în Dosarul nr. 19/P/2005 al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, Procurorul General Militar colonel magistrat M.P. a dispus clasarea cauzei în Dosarul nr. 718/P/2006 întrucât nu există învinuit în cauză, iar în privinţa faptei, s-a împlinit termenul pentru prescripţia răspunderii penale";
- dispozitivul rezoluţiei se referă la un alt dosar decât cel menţionat;
În antetul şi cuprinsul acesteia;
- în ambele rezoluţii s-a motiveat că din Dosarul nr. 19/P/2005 au fost disjunse 1.884 de dosare care au fost clasate, dar în legătură cu care petentei nu i s-a tăcut vreo comunicare;
- există o contradicţie între faptul că un număr de 1.884 dosare disjunse au fost clasate şi împrejurarea că aceleaşi dosare fac obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005.
În al doilea rând, pelenta a arătat că:
- faptele incriminate în plângerea iniţială nu sunt prescrise:
- persecuţia politică a început odată cu instaurarea regimului politic de la 6 martie 1945, iar prin Decretul-Lege nr. 18/1990 nu s-a prevăzut data de încetare a persecuţiei politice;
- atât prin prevederile constituţionale din 1991 şi 2003, cât şi prin efectul Legii nr. 221/2009 nu a dispărut cauza care a împiedicai punerea în mişcare a acţiunii penale a petentei, cu atât mai mult cu cât în cauză nu a avut loc o sesizare din oficiu pentru infracţiunile reclamate de petentă prin plângerea sa.
Verificând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat următoarele:
Petenta F.R.F.D.P.L.A., prin reprezentanţii săi - domnii dr. ing. C.I. şi ing. G.J. - la 2 iulie 2009 a formulat plângere în termenul prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen. împotriva rezoluţiei din 27 decembrie 2008 a Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel prin care s-a dispus clasarea în Dosarul penal nr. 19/P/2005.
La 7 aprilie 2005 Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a înregistrat plângerea iniţială a petentei: parchetul a luat act de existenţa unui dosar anterior privind pe colonelul (rez.) C.G. - fost comandant al Penitenciarului Aiud între anii 1958 - 1964, trimis în judecată la 15 septembrie 2000 pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prin rechizitoriul nr. 15/P/I999.
Petenta a solicitat să se procedeze la extinderea cercetărilor în privinţa altor persoane vinovate de asasinarea în cadrul sistemului penitenciar a unui număr mare de deţinuţi politici.
La 18 mai 2005 petenta a depus alt memoriu la aceeaşi unitate solicitând, în esenţă, continuarea cercetărilor întrucât măsurile ce au constituit obiectul acuzaţiilor la adresa colonelului (rez.) C.G. nu au putut fi aplicate de o singură persoană, chiar dacă aceasta era caracterizată în mod real ca un torţionar.
La 30 septembrie 2005 petenta a formulat altă plângere penală şi a solicitat extinderea cercetărilor împotriva tuturor celor vinovaţi de crime împotriva deţinuţilor politici de la Penitenciarul Aiud în perioada amintită (1958 - 1964) şi "pornirea procesului penal împotriva celor ce mai sînt în viată".
La 28 iunie 2006 petenta a depus un material intitulat "Genocidul comunist din România" împreună cu un tabel centralizator şi un desfăşurător cu privire la decesul a 676 persoane după instaurarea regimului totalitar.
Urmare a datelor puse la dispoziţie de către petentă, au fost constituite 1.884 de dosare disjunse din Dosarul nr. 19/P/2005, în opinia sa persecuţia politică a început la 6 martie 1945.
În cuprinsul rezoluţiei nr. 19/P/2005 din 27 decembrie 2008 s-a reţinut că faptele privind persoanele decedate în închisoarea din Aiud sunt legate de aceleaşi circumstanţe de loc şi timp şi în continuare urmează să facă obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005.
La 16 octombrie 2006 petenta a trimis Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel un tabel cu 381 foşti deţinuţi politici decedaţi în Penitenciarul Aiud în perioada 1947 - 1964.
Obiectul celor 1.884 dosare consta în infracţiuni contra vieţii.
Atât Dosarul nr. 19/P/2005, cât şi cele 1.884 de dosare au avut ca obiect infracţiunile de genocid şi tratamente neomenoase.
Aceste două categorii de infracţiuni, în C. pen. anterior erau reglementate astfel:
- art. 2312 - Constituie infracţiunea de genocid şi se pedepseşte cu moartea, săvârşirea în scop de a distruge în întregime sau în parte un grup sau o colectivitate omenească, din motive de rasă, naţionalitate sau religie a vreuneia dintre următoarele fapte:
a) uciderea membrilor grupului;
b) vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) supunerea grupului la condiţii de existenţă sau tratamente de natură să ducă la distrugerea lui fizică;
d) luarea de măsuri tinzând la împiedicarea naşterilor în sânul grupului;
e) transferarea forţată a copiilor unui grup în alt grup.
Înţelegerea în vederea comiterii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu muncă silnică de la 5 - 20 de ani şi degradare civică de la 3-10 ani.
- art. 2314 - Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor.a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii, a naufragiaţilor, aprizonierilor de război şi în general oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea lor la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu muncă silnică de la 5 - 20 ani şi degradarecivică de la 3-6 ani.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează săvârşirea faţă de persoanele arătate în aliniatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau privarea de libertate Iară temei legal;
e) lipsirea de dreptul la o judecată regulată şi nepărtinitoare. Uciderea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în aliniatul;
f) se pedepseşte cu moartea.
Infracţiunile de genocid şi tratamente neomenoase sunt incriminate în actualul C. pen. prin prevederile art. 357 şi art. 358. Conţinutul constitutiv al acestor două infracţiuni a rămas acelaşi în actuala reglementare deşi formulările introductive şi parţial tratamentul penal conţin unele diferente.
Imprescriptibilitatea infracţiunilor contra păcii şi omenirii a fost stipulată în art. 121 alin. (2) C. pen. actual intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969, cu mult în urma săvârşirii infracţiunilor ce a constituit obiectul prezentului dosar.
Art. 11 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) actual prevede: "Activitatea legii penale", „Neretroactivitatea legii penale" şi „Aplicarea legii penale mai favorabile".
Pentru cele două tipuri de infracţiuni a intervenit prescripţia răspunderii penale întrucât a trecut o perioadă de timp mai mare de 15 ani; conform principiilor arătate mai sus, cercetarea ar privi doar infracţiunile de genocid şi tratamente neomenoase, dar termenul de prescripţie de 15 ani s-a împlinit.
Potrivit Deciziei nr. 26 din 19 iunie 1995 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite, termenele de prescripţie prevăzute de art. 122 lit. a) C. pen. încep să curgă de la 22 decembrie 1989.
Prescripţia are caracterul unei renunţări a statului de a mai aplica pedeapsa pentru o faptă săvârşită, cu condiţia trecerii unui anumit termen sau interval de timp de la data săvârşirii faptei.
Tragerea la răspundere penală după un timp îndelungat devine îndoielnică şi neconformă cu scopul aflării adevărului: ecoul social produs prin săvârşirea infracţiunii s-a putut stinge ori urmările dăunătoare au dispărut. Condamnarea făptuitorului apare ca inutilă.
După atâta timp însăşi tragerea la răspundere penală, adică judecarea şi condamnarea apar ca dificile şi aproximative deoarece au dispărut probele sau au rămas numai în parte. Soluţia înlăturării răspunderii penale după trecerea unui anumit interval apare ca necesară şi întemeiată din punct de vedere social.
Având în vedere că din decembrie 1989 şi până în prezent s-au scurs aproape 20 de ani, deci peste împlinirea termenului de prescripţie, iar autorii faptelor nu au fost identificaţi şi nici nu a existat o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei care să conducă la aplicarea art. 124 C. pen., plângerea petentei nu este fondată sub acest aspect.
Referitor la motivul arătat în plângerea petentei adresată acestei instanţe, în sensul că din moment ce prin rezoluţia iniţială Procurorul General Militar colonel magistrat M.P. a dispus. Clasarea cauzei în Dosarul" nr. 718/P/2006" acesta fiind alt dosar decât cel pentru care s-au efectuat acte de urmărire penală şi, pe cale de consecinţă, ar întruni condiţiile încălcărilor care atrag sancţiunea nulităţii absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a apreciat că acest motiv nu este întemeiat; din antetul primei rezoluţii, din considerentele celor două rezoluţii cât şi din dispozitivul rezoluţiei emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Cabinetul Procurorului General rezultă fără echivoc faptul că au fost întreprinse acte de urmărire penală într-un singur Dosar - cadru nr. 19/P/2005.
Cât priveşte Dosarul nr. 718/P/2006 la care în mod critic s-a referit petenta, acest număr de dosar nu poate fi decât o eroare materială evidentă din cuprinsul unui act procedural care în temeiul art. 195 alin. (1) C. proc. pen. se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală care a întocmit actul la cererea celui interesat.
În fine, despre motivul privind disjungerea din Dosarul - cadru nr. 19/P/2005 a unui număr de 1.884 dosare şi în legătură cu care nu s-a comunicat nici o soluţie petentei, este de remarcat faptul că alcătuirea acestor dosare este urmarea unor date înaintate de către petenta, iar instrumentarea acestora este individuală pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei: măsurile de disjungere a unor dosare nefiind similare cu soluţiile de netrimitere în judecată nu se comunică petiţionarului şi, deci, nu sunt incidente dispoziţiile art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionara F.R.F.D.P.L.A.
La termenul de astăzi 26 mai 2010, deşi legal citată, petiţionara F.R.F.D.P.L.A., nu s-a prezentat la instanţă pentru a-şi susţine recursul şi nici nu a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Examinând recursul declarat de petiţionară sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond în mod corect, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că soluţia procurorului dată prin rezoluţia din 27 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Cabinetul Procurorului General - înregistrată sub nr. 1663/C/2009, este legală şi temeinică, şi a menţinut rezoluţia atacată.
Înalta Curte, constată că, pe baza probelor legal administrate, parchetul a luat act de existenţa unui dosar anterior privind pe colonelul (rez.) C.G. - fost comandant al Penitenciarului Aiud între anii 1958 - 1964, trimis în judecată la 15 septembrie 2000 pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prin rechizitoriul nr. 15/P/I999, astfel că, în mod corect s-a reţinut din cuprinsul rezoluţiei nr. 19/P/2005 din 27 decembrie 2008 că faptele privind persoanele decedate în închisoarea din Aiud sunt legate de aceleaşi circumstanţe de loc şi timp şi în continuare urmează să facă obiectul cercetărilor în Dosarul nr. 19/P/2005.
Înalta Curte, a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut intervenirea termenului de prescripţie cu privire la infracţiunile reclamate.
În lumina dispoziţiilor Deciziei nr. 26 din 19 iunie 1995 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţiile Unite, potrivit căreia termenele de prescripţie prevăzute de art. 122 lit. a) C. pen. încep să curgă de la 22 decembrie 1989.
De altfel, criticile recurentei petiţionare, reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală iniţială şi au făcut obiectul analizei instanţei, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurenta petiţionară la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F.R.F.D.P.L.A. împotriva sentinţei penale nr. 1 din 10 februarie 2010 a Curţii Militare de Apel.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2059/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4203/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
