ICCJ. Decizia nr. 4195/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4195/2010
Dosar nr. 3962/96/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 152 din 21 mai 2009, Tribunalul Harghita a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii B.L., S.A.L. şi S.J. din tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul B.L.) şi, respectiv, art. 322 alin. (1) C. pen. (pentru inculpaţii S.A.L. şi S.J.).
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor pentru infracţiunea de încăierare.
Prin aceeaşi sentinţă, s-au respins ca neîntemeiate acţiunile civile promovate de părţile civile K.L., Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc şi K.J.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în ziua de 10 august 1996, partea vătămată K.L., însoţit de tatăl său K.J. şi de fratele său K.I., se deplasau cu căruţa pe strada N. din Miercurea Ciuc. Inculpaţii, aflaţi în autoturismul D. de culoare roşie, aparţinând lui B.L., i-au acostat pe cei trei aflaţi în căruţă. Alături de inculpaţi se afla şi numitul Ş.F.C. faţă de care urmărirea penală a fost disjunsă. Motivul altercaţiei nu poate fi stabilit cu certitudine pe baza probelor existente la dosarul cauzei. Această împrejurare este, de altfel, nerelevantă în cauză.
Aşa cum rezultă din procesele-verbale de cercetare la faţa locului întocmite în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, locul unde a avut loc altercaţia între cele două tabere este o porţiune de şosea care trece peste un pod şi coboară spre cartierul J. din Miercurea Ciuc. Nivelul şoselei este mai înalt decât nivelul de referinţă astfel că şoseaua este mărginită în partea stângă a sensului în care se deplasa căruţa de un spaţiu verde urmat de un zid de sprijin care apare ca fiind construit din blocuri de piatră.
Potrivit declaraţiilor martorului K.I., atât el cât şi K.J. consumaseră alcool în ziua respectivă.
Astfel cum rezultă din declaraţiile părţii vătămate K.L., care se coroborează cu cele ale martorilor K.I. şi K.J., primul a coborât din maşină inculpatul B.L. Acesta s-a apropiat vociferând de K.J. pe care l-a lovit cu pumnul în faţă. Leziunile corporale suferite au fost constatate în certificatul medico-legal. K.J. a căzut la pământ în urma loviturii. Declaraţiile acestuia din urmă, date în faţa instanţei cu ocazia primei judecăţi asupra fondului, sunt contradictorii. El a declarat că în urma loviturii a căzut la pământ şi şi-a pierdut cunoştinţa astfel că nu a putut preciza dacă şi ceilalţi inculpaţi l-au lovit. El şi-a revenit numai la spital. Pe de altă parte, martorul a arătat că a văzut, din poziţia în care se afla, că o persoană încălţată cu pantofi sport de culoare albă l-a împins şi l-a rostogolit pe K.L., acesta căzând astfel de pe zidul de sprijin al porţiunii de şosea unde a avut loc altercaţia.
Nici cu ocazia confruntării lui K.J. cu fiecare dintre inculpaţi, cu ocazia rejudecării în prezentul dosar, acesta nu a putut preciza care dintre inculpaţi ar fi fost autorul violenţelor care au determinat căderea lui K.L. Contradicţiile din declaraţiile sale, arătate anterior, s-au menţinut şi în această fază procesuală.
Partea vătămată K.L. a arătat, în tot cursul procesului penal, că nu poate preciza care dintre inculpaţi l-a împins de pe zidul de sprijin. De altfel, partea vătămată a arătat că el cunoaşte această împrejurare numai de la tatăl său, K.J. K.L. a mai arătat că a încercat şi el să-i lovească pe inculpaţi cu un lanţ pe care l-a luat de la căruţă. Prezenţa acestui lanţ a fost constatată cu ocazia cercetării la faţa locului, în imediata apropiere a urmei de sânge lăsate după căderea pe asfalt a lui K.L. Partea a mai arătat că a încercat să folosească şi un briceag pe care îl avea asupra sa, dar a fost dezarmat de către inculpaţi.
Împrejurarea că ocupanţii căruţei au folosit în altercaţie biciul, lanţul şi briceagul reiese şi din declaraţiile inculpaţilor care au relatat aceste aspecte atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei. Aceleaşi împrejurări au fost susţinute de inculpaţi şi cu ocazia confruntării lor cu ocupanţii căruţei, în faza de urmărire penală.
În urma confruntărilor realizate nemijlocit în faţa instanţei, în această fază procesuală, tribunalul a reţinut că niciunul dintre cei trei ocupanţi ai căruţei nu au putut preciza care a fost implicarea concretă a inculpaţilor în altercaţie.
În ce-l priveşte pe inculpatul S.A.L., K.J. a arătat: „nu l-am văzut la locul altercaţiei şi nu pot să susţin că ar fi fost acolo”. Întrebat dacă poate să precizeze ce implicare a avut inculpatul în altercaţie K.L. a declarat: „nu ştiu”. Mai mult, a arătat că nu îşi aminteşte de inculpat.
În ce-l priveşte pe inculpatul S.J., K.J. a arătat: „B.L. m-a lovit cu pumnul, iar eu am căzut lovindu-mă la cap. Nu l-am văzut pe S.J. să fi lovit pe cineva pentru că după acest moment nu am mai văzut ce s-a întâmplat”. K.L. a declarat că nu l-a văzut pe S.J. să fi lovit pe cineva în altercaţie. Deşi partea vătămată a arătat că a ştiut de la K.J. că inculpatul l-a lovit cu piciorul şi i-a rupt dinţii, K.J. nu a declarat acest lucru.
În ce-l priveşte pe inculpatul B.L., aşa cum s-a reţinut anterior, atât partea vătămată cât şi cei doi martori au declarat că acesta este cel care a stârnit altercaţia, lovindu-l pe K.J. cu pumnul în gură. Aşa cum rezultă din actele medico-legale, ca urmare a loviturii K.J. şi-a pierdut toţi dinţii, în afară de doi. Instanţa a constatat că nu s-a demonstrat existenţa unui dubiu rezonabil pentru a crede că a existat o altă cauză a pierderii dinţilor.
Niciunul dintre martorii ascultaţi în cauză nu a confirmat că inculpaţii au săvârşit fapta pentru care au fost trimişi în judecată.
Martora B.L.M., care se afla în apropiere în timpul altercaţiei, a arătat că a auzit zgomotul produs în cădere de K.L. Când s-a uitat, l-a văzut pe acesta căzut dar nu i-a văzut pe niciunul dintre inculpaţi în preajmă. Martora a presupus că aceştia se aflau cu toţii în autoturismul D. de culoare roşie, care a plecat imediat.
Altercaţia a mai fost văzută doar de martorul T.L. care a apreciat că era vorba despre 20 de persoane care s-au bătut reciproc. Martorul nu a putut preciza alte detalii.
Parchetul a înţeles să-şi susţină actul de acuzare şi prin relevarea împrejurării că inculpaţii au făcut presiuni şi i-au ameninţat pe cei din familia K. pentru a se împăca, în scopul încetării cercetărilor efectuate de organele de poliţie. De asemenea, parchetul a mai susţinut că numitul C.I. şi-a folosit influenţa pe care o avea asupra conducerii Poliţiei Municipiului Miercurea Ciuc în acelaşi scop.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor K.G., K.F. şi F.P., inculpaţii au fost văzuţi la domiciliul părţilor vătămate unde le-au solicitat să fie de acord să se împace. K.G. a arătat chiar că inculpaţii l-au şi ameninţat pe K.J. că îl vor bate dacă nu se împacă.
În ce priveşte influenţarea cercetărilor poliţiei de către numitul C.I., parchetul nu a indicat probe convingătoare care să confirme această împrejurare. Totodată, instanţa a considerat că, în temeiul art. 2, art. 4 şi art. 221 alin. (1) C. proc. pen., aceste împrejurări trebuiau să facă obiectul unei anchete desfăşurate din oficiu de organele de urmărire penală.
Pe de altă parte, împrejurările privind încercările de împăcare şi de influenţare a cercetărilor nu clarifică starea de fapt şi nu pot delimita acţiunile fiecăruia dintre inculpaţi în cursul altercaţiei cu ocupanţii căruţei. Presiunile inculpaţilor în scopul realizării împăcării cu părţile vătămate demonstrează, însă, existenţa unei altercaţii în care au fost exercitate violenţe şi din partea primilor, contrar celor susţinute de aceştia în tot cursul procesului penal.
Tribunalul a mai reţinut că declaraţiile martorilor T.A., B.P.V. şi B.T.V. nu sunt utile soluţionării cauzei, aceştia neavând cunoştinţă despre împrejurări de fapt care să conducă la aflarea adevărului.
Faţă de materialul probator existent, prima instanţă a constatat că nu a fost demonstrată existenţa tentativei de omor a inculpaţilor asupra părţii vătămate K.L. Astfel, sub aspectul elementului material nu s-a dovedit că vreunul dintre inculpaţi l-a împins sau l-a rostogolit pe K.L. de pe zidul de sprijin de unde acesta a căzut de la o înălţime de aproximativ 5 m.
Sub aspectul laturii subiective, nu există probe care să susţină o cooperare şi o coordonare a acţiunilor inculpaţilor în scopul împiedicării ajutorării victimei K.L. Mai mult, nu sunt probe că a existat intenţia vreunui astfel de ajutor din partea lui K.J. sau K.I., cei din urmă nesusţinând niciodată o astfel de împrejurare.
Instanţa a reţinut, însă, că sunt probe certe care demonstrează că a existat o altercaţie violentă între cele două tabere, respectiv între membrii familiei K., pe de o parte şi inculpaţi, pe de altă parte. Singura acţiune concretă care poate fi delimitată în altercaţie este lovirea lui K.J. cu pumnul în faţă de către B.L. Ca urmare a acestei lovituri, K.J. şi-a pierdut dinţii.
Faţă de această stare de fapt instanţa a constatat că încadrarea juridică judicioasă a faptelor săvârşite de inculpaţi este cea a infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. în ce-i priveşte pe S.A.L. şi S.J. şi prevăzută de art. 322 alin. (2) C. pen. în ce-l priveşte pe B.L. În acest sens, instanţa a considerat relevantă şi poziţia părţii civile expusă cu ocazia dezbaterilor. Astfel, K.L. a arătat că a fost vorba despre o încăierare şi nu consideră că cineva a intenţionat să îl omoare.
Având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită şi dispoziţiile art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), instanţa a constatat că răspunderea penală este prescrisă, astfel că a dispus încetarea procesului penal.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul încadrării juridice dată faptei celor trei inculpaţi şi încetării procesului penal ca urmare a prescripţiei răspunderii penale.
Prin Decizia penală nr. 48/A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând:
În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de încăierare prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. şi respectiv art. 322 alin. (2) C. pen. (pentru inculpatul B.L.) în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) a C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă K.L. şi au fost obligaţi inculpaţii S.A.L. şi B.L. să plătească în solidar acestuia suma de 1.500 RON cu titlu de daune morale.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc şi au fost obligaţi inculpaţii S.A.L. şi B.L. la 300 RON şi dobânda legală aferentă acestei sume, reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate K.L.
S-au menţinut celelalte dispoziţiile ale sentinţei.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că infracţiunea de încăierare se caracterizează printr-o îmbinare a actelor violente ale participanţilor, astfel încât din înlănţuirea şi încleştarea acţiunilor indivizilor prinşi în dispută nu este posibil să se distingă activitatea concretă şi contribuţia fiecăruia.
În prezenta cauză, pot fi disociate pe de o parte actele de agresiune ale inculpaţilor la adresa celor trei membri ai familiei K.: L., J. şi I., iar pe de altă parte, riposta acestora din urmă îndreptată împotriva inculpatului S.J. şi a altui participant la faptă - Ş.F., care nu a fost trimis în judecată. Nu a existat o împletire a actelor de violenţă, o luptă corp la corp între cele două grupuri, care să caracterizeze încăierarea în sensul art. 322 C. pen. şi nu cel atribuit de una sau alta din părţile litigiului. În consecinţă, infracţiunea de încăierare este exclusă în cauză.
În acest context, nu putem însă primi teza procurorului, după care acţiunile inculpaţilor A.L., S.J. şi B.L. constituie elementele tentativei la infracţiunea de omor, îndreptate împotriva părţii vătămate K.L., pentru următoarele argumente:
Procurorul susţine că inculpaţii, acţionând simultan asupra părţii vătămate, a fratelui şi a tatălui acestuia, au contribuit în mod implicit la reducerea posibilităţilor acestora de a se apăra, cât şi de a interveni în ajutorul subiectului pasiv. În consecinţă, loviturile aplicate cu mare intensitate acestuia din urmă de către inculpaţi, care au avut ca efect doborârea victimei la pământ şi aruncarea lui peste parapet în gol de la o înălţime de 5 metri, izbindu-se puternic cu capul de betonul şoselei constituie acţiuni specifice infracţiunii de omor. Niciun moment, acuza nu a individualizat cine şi ce acte de violenţă a exercitat asupra victimei anterior căderii şi nici nu a nominalizat persoana care l-a împins sau l-a aruncat pe subiectul pasiv în gol peste parapet. Nici partea vătămată şi nici martorii nu au fost în măsură să ofere detalii asupra acestor aspecte esenţiale pentru caracterizarea faptei ca fiind tentativă la omor.
În faţa acestor realităţi, rămân actele medicale potrivit cărora victima a suferit în 10 august 1996 TCC acut deschis, plăgi contuze ale capului şi feţei, hematom periorbital stâng, leziuni care s-au putut produce prin loviri directe repetate cu corpuri dure contondente pentru a căror vindecare a necesitat 11 - 12 zile de îngrijiri medicale. Rămân, de asemenea, relatările părţii vătămate care susţine că a fost lovită cu pumnii şi picioarele de două persoane pe care le-a identificat în faţa instanţei de apel ca fiind inculpaţii S.A.L. şi B.L., inculpatul S.J. neexercitând acte de violenţă asupra sa, ci asupra tatălui său.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu cele precizate în cursul urmăririi penale de martorul T.L., în faţa instanţei acesta fiind în eroare asupra numărului persoanelor implicate în conflict, precum şi ale martorilor K.J. şi I., care confirmă exercitarea de violenţe împotriva victimei, dar care nu pot preciza cine şi în ce modalitate a lovit. Nu pot fi însă reţinute afirmaţiile făcute de martorul K.J. după care victima a fost împinsă peste parapet de către o persoană care purta încălţăminte tip sport de culoare albă, aceasta pentru că, din locul, poziţia şi starea în care se afla martorul când subiectul pasiv a căzut (martorul, la rândul său era sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost agresat fizic; în urma loviturii primite, el a căzut la pământ lângă căruţă, la o distanţă de 20 - 25 metri faţă de parapet şi, potrivit propriilor alegaţii, şi-a pierdut cunoştinţa), nu avea posibilitatea obiectivă să observe acest fapt.
Pe baza acestor dovezi, se constată că partea vătămată K.L. a fost lovită cu pumnii şi cu picioarele de către inculpaţii S.A.L. şi B.L., fiindu-i cauzate leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile de îngrijiri medicale. În schimb, cum nicio probă nu duce la concluzia lipsită de echivoc că victima a fost împinsă sau aruncată de pe parapet de vreo persoană, este plauzibilă susţinerea inculpaţilor potrivit căreia domnul K.L., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi a puterii loviturilor primite anterior, s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind astfel TCC acut deschis. Acţiunea părţii vătămate se suprapune peste cea a celor doi inculpaţi şi reprezintă o cauză care a agravat rezultatul activităţii ilicite a acestora. Nimic însă din piesele dosarului nu confirmă că inculpaţii au prevăzut şi au dorit sau au acceptat căderea victimei în gol de la o înălţime de 5 metri, astfel încât lor nu li se poate reproşa tentativa la infracţiunea de omor, ci doar infracţiunea de lovire sau alte violenţe.
Împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi inculpatul B.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
- greşita schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.;
- greşita soluţionare a laturii civile întrucât inculpatul S.J. trebuia obligat în solidar cu inculpaţii B.L. şi S.A.L. la plata despăgubirilor civile;
- contradicţia între dispozitivul şi considerentele deciziei recurate, în sensul că deşi se reţine că inculpatul S.J. nu a participat la comiterea faptei se dispune faţă de acesta încetarea procesului penal;
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi condamnarea inculpaţilor pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, iar în subsidiar trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept, procurorul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 17 şi 171 C. proc. pen.
Inculpatul B.L. a criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii civile, solicitând înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor civile către părţile civile întrucât acestea nu se justifică în raport de fapta ce i se reţine în sarcină, iar pe de altă parte constituirea ca parte civilă este tardivă.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce urmează:
Referitor la prima critică formulată de procuror şi întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar a încadrat corect faptele inculpaţilor în infracţiunea de lovire şi alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen. şi art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., reţinându-se că la data de 10 august 1996 au aplicat lovituri cu mare intensitate, cu pumnii şi picioarele, victimei K.L., doborând-o la pământ, după care a fost împinsă peste zidul parapetului unui pod, căzând în gol de la înălţimea de 5 metri, izbindu-se puternic cu capul de beton, suferind leziuni craniene apte a produce moartea.
În urma căderii, partea vătămată K.L. a prezentat plăci contuze multiple la nivelul capului şi feţei, hematom periorbital stâng, excoriaţii faciale multiple, plagă zdrobită, leziuni care s-au putut produce cu corpuri dure, contondente.
Potrivit raportului de nouă expertiză medico-legală din 14 decembrie 2004 al I.N.M.L. Târgu Mureş, leziunile au necesitat pentru vindecare 11 - 12 zile îngrijiri medicale şi viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.
Probele administrate nu au demonstrat însă, dincolo de orice îndoială, că partea vătămată K.L. a căzut de pe pod ca urmare a împingerii acesteia cu piciorul de către unul dintre inculpaţi.
Partea vătămată arată în cursul urmăririi penale că nu îşi aminteşte dacă a căzut de pe parapet sau a fost împinsă cu piciorul de către inculpaţi, în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că ulterior a aflat de la tatăl său K.L. că a fost împinsă peste parapet de către o persoană ce purta adidaşi de culoare albă.
Cu privire la inculpatul S.J., partea vătămată K.L. a arătat că acesta nu l-a lovit, iar din procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere aflat la dosar urmărire penală rezultă că partea vătămată i-a identificat pe inculpaţii B.L. şi S.A.L. ca fiind cei care i-au aplicat lovituri.
Martorul K.J. declară că s-au exercitat violenţe asupra părţii vătămate, însă nu poate preciza cu exactitate cine a lovit şi în ce modalitate, iar partea vătămată a fost împinsă peste parapet de către o persoană ce purta încălţăminte sport de culoare albă.
Declaraţia martorului sub acest aspect nu se coroborează cu alte probe.
Instanţa de apel a înlăturat în mod întemeiat declaraţia acestui martor, constatând că în mod obiectiv nu avea posibilitatea să observe acest lucru faţă de împrejurarea că se afla căzut la o distanţă de 20 - 25 metri de locul unde se afla victima, agresat la rândul său, iar ca urmare a loviturilor primite şi-a pierdut cunoştinţa.
De altfel, cu ocazia confruntării cu inculpatul B.L., martorul arată că a fost lovit de către acesta, după care a căzut cu capul de bordură şi nu ştie ce s-a mai întâmplat.
Martorii B.L.M. şi T.L. nu au confirmat împrejurarea că victima a fost aruncată peste parapet, iar ceilalţi martori audiaţi nu au perceput direct incidentul, ci au aflat ulterior despre acesta.
Martorul K.I., cu ocazia efectuării confruntării cu inculpaţii, a arătat că a văzut-o pe partea vătămată doar atunci când era căzută de pe zid, fără a putea oferi vreun amănunt cu privire la o eventuală împingere a acestuia de către inculpaţi.
De asemenea, nu s-a dovedit că inculpaţii şi-au coordonat acţiunile în scopul împiedicării ajutorării părţii vătămate, neexistând intenţia unui astfel de ajutor din partea martorilor K.J. şi K.I.
Faţă de împrejurarea că cei doi inculpaţi au aplicat părţii vătămate lovituri în modalitatea reţinută de instanţa de apel, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. este legală.
Cea de a doua critică formulată de procuror este, de asemenea, nefondată.
Instanţa de prim control judiciar a admis acţiunile civile formulate de părţile civile K.L. şi Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc şi a obligat pe inculpaţii B.L. şi S.A.L. la despăgubiri către acestea, în considerentele deciziei recurate reţinându-se că inculpatul S.J. nu a participat la comiterea faptei asupra părţii vătămate K.L.
De altfel, chiar aceasta, din declaraţiile sale, arată că acest inculpat nu i-a aplicat lovituri, iar din procesele-verbale de confruntare nu rezultă acest lucru.
Referitor la ultima critică formulată de procuror, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, în considerentele deciziei recurate se arată că inculpatul S.J. nu a participat la comiterea faptei, iar instanţa dispune încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. asupra părţii vătămate K.L.
Instanţa de prim control judiciar era însă învestită doar cu apelul declarat de procuror în defavoarea inculpaţilor, iar inculpatul S.J. nu a solicitat continuarea procesului penal conform art. 13 C. proc. pen. şi nu a exercitat calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de fond.
În ceea ce priveşte recursul declarat de inculpatul B.L., acesta a vizat numai obligarea sa la plata despăgubirilor către părţile civile.
Recursul este nefondat.
Partea vătămată K.L. s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecăţii a precizat cuantumul pretenţiilor sale la suma de 10.000 RON reprezentând daune morale.
Cererea de acordare a daunelor morale este întemeiată, prin fapta sa, inculpatul B.L. producându-i părţii vătămate un prejudiciu moral, ce se impune a fi acoperit în conformitate cu dispoziţiile art. 998 - art. 999 C. civ.
Părţii vătămate i-au fost cauzate suferinţe fizice şi psihice, a fost nevoită să urmeze un tratament medicamentos şi să fie internată în spital, condiţiile sale de viaţă fiind alterate pe timpul necesar vindecării.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi de inculpatul B.L. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 17 iunie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4194/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2059/2010. Penal → |
|---|
