ICCJ. Decizia nr. 4252/2010. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4252/2010
Dosar nr. 6927/1/2010
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 2192 din 4 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 5747/3/2008, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul Y.O. împotriva Deciziei penale nr. 217 din 21 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 396 din 8 aprilie 2009 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul Y.O. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., că s-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen. şi s-a luat faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi teritoriul României pe durata procesului.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (22) şi alin. (3) C. proc. pen. privind consecinţele încălcării cu rea-credinţă a măsurii la care a fost obligat şi s-a dispus confiscarea unui cuţit folosit la săvârşirea infracţiunii.
S-a luat act că partea vătămată, P.M., nu s-a constituit parte civilă în cauză şi s-a făcut aplicarea art. 346 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 14 din C. proc. pen., iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 7.707,97 RON, daune materiale către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a părţii vătămate Ş.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., luându-se act că părţile s-au împăcat.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că la data de 8 octombrie 2007, inculpatul Y.O. l-a căutat pe martorul P.E. în complexul comercial D. din comuna Afumaţi, jud. Ilfov pentru a-l determina să medieze un diferend între el şi partea vătămată P.M. cu privire la o sumă de bani.
S-a stabilit că întrucât cei doi nu s-au întâlnit, inculpatul i-a trimis martorului mesajul SMS cu conţinut ameninţător la adresa părţii vătămate P.M.: „O să iau banii aceia de la el şi o să plătească cu sângele lui";, „N-am de luat de la tine, dar am de luat de la M., chiar dacă o să stau 15 ani la puşcărie";.
Inculpatul s-a deplasat apoi la locuinţa sa, de unde a luat un cuţit cu o lamă de 15 cm, pe care l-a pus în buzunarul interior al sacoului cu care era îmbrăcat. A luat un taxi cu care a plecat în comuna Voluntari, jud. Ilfov, la complexul comercial S.M., unde erau birourile firmei SC N.F. SRL. Aici a purtat o discuţie cu unchiul părţii vătămate, martorul P.S.. A coborât apoi în holul parterului, unde l-a întâlnit pe P.M., căruia i-a cerut să vină la el. Când partea vătămată P.M. s-a apropiat, inculpatul a scos cuţitul, partea vătămată P.M. s-a îndepărtat în fugă, ieşind pe rampa din faţă a imobilului şi apoi în curtea complexului comercial. Inculpatul, ţinând în mână cuţitul, a urmărit-o pe partea vătămată şi din spate i-a aplicat o lovitură cu cuţitul în partea stângă a abdomenului, cauzându-i o plagă penetrantă cu lezarea organelor interne.
Partea vătămată Ş.M., aflată în zona locului faptei, a încercat să stopeze agresiunea inculpatului, care a tăiat-o cu cuţitul la mâini.
Inculpatul a ieşit apoi din incinta complexului comercial, a ajuns în stradă şi a aruncat cuţitul în spaţiul verde de lângă acostament, apoi s-a deplasat către municipiul Bucureşti cu un maxi-taxi. Pe raza comunei Voluntari inculpatul a fost depistat de organele de poliţie alertate de partea vătămată Ş.M.
P.M. a fost internat în Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul „agresiune, plagă înjunghiată hipocondru stâng";, ulterior diagnosticul final fiind „plagă penetrantă abdominală de hipocondru stâng cu plagă de unghi splenic, colonie, hemiperitoneu";.
Partea vătămată a fost supusă la 2 intervenţii chirurgicale.
Din raportul de expertiză medico-legală din 21 noiembrie 2007 efectuat la I.N.M. Mina Minovici a rezultat că prin caracterul penetrant al obiectului tăietor-înţepător a fost lezat colonul, s-a produs hemoragie internă, viaţa victimei a fost pusă în primejdie. Leziunile provocate au necesitat 23 - 25 zile îngrijiri medicale.
S-a mai reţinut că din împrejurările în care inculpatul a comis fapta rezultă premeditarea inculpatului, agravantă prevăzută la lit. a) a art. 175 lit. a) C. pen.
În cursul judecăţii fondului, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor calificat în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) teza a II-a C. pen., cu motivarea că nu a intenţionat să ucidă pe partea vătămată.
Instanţa fondului a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, motivând că din probele administrate, respectiv declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile inculpatului şi concluziile actului medico-legal rezultă neîndoielnic intenţia inculpatului de a ucide.
S-a mai reţinut că la individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul concret al faptei şi făptuitorului, împrejurarea că acesta a avut o conduită bună înainte de săvârşirea infracţiunii, dar şi faptul că în cursul procesului penal a avut o comportare sinceră.
Prin Decizia penală nr. 271 din 21 decembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, în baza art. 117 C. pen., a dispus expulzarea inculpatului Y.O.
Măsura expulzării a fost luată prin decizia instanţei de apel cu motivarea că inculpatul este cetăţean turc şi nu a prezentat acte din care să rezulte că ar avea motive serioase de nesiguranţă a sa şi a familiei sale dacă ar ajunge în ţara de origine.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul Y.O.
Parchetul a criticat greşita individualizare a pedepsei, motiv de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., motivându-se că inculpatul a comis o infracţiune de mare violenţă, că pedeapsa este insuficientă faţă de natura infracţiunii care denotă periculozitate deosebită, prin modul cum a fost comisă şi concepută.
S-a mai criticat faptul că s-a interzis inculpatului doar dreptul de a fi ales nu şi dreptul de a alege, or prin gravitatea faptelor comise inculpatul a relevat lipsă de respect faţă de valori fundamentale, cum este viaţa, ceea ce impune şi interzicerea dreptului de a alege.
În esenţă, inculpatul a criticat actul de sesizare al instanţei ca fiind pasibil de refăcut, formal, judecata a avut loc fără participarea inculpatului, urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului, instanţa nu s-ar fi pronunţat cu privire la unele probe, actul medico-legal n-ar fi fost corect întocmit.
În recurs a solicitat casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare pentru a fi reaudiaţi atât el, cât şi victima P.M., precum şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
A mai solicitat reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă.
În soluţionarea recursurilor declarate în cauză, instanţa a reţinut că inculpatul a avut o bună conduită înainte de comiterea faptei, că şi-a întemeiat în România o familie în urmă cu 12 ani, fiind căsătorit cu o cetăţeană română împreună cu care are un copil minor, că aceste împrejurări sunt de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatului, astfel că în mod corect s-au reţinut în favoarea sa circumstanţe atenuante judiciare prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin urmare, şi coborârea pedepsei sub minimul de 7 ani şi 6 luni prevăzut de lege este legală.
A mai reţinut că actul de sesizare al instanţei este întocmit în conformitate cu dispoziţiile legale, că în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii au fost respectate garanţiile cu privire la apărarea inculpatului, care a beneficiat de apărător, iar încadrarea juridică dată faptei este legală şi temeinică în concordanţă cu probele administrate care relevă cu certitudine că inculpatul a comis o tentativă la infracţiunea de omor calificat, respectiv cu premeditare şi în loc public.
Împotriva Deciziei penale nr. 2192 din 4 iunie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat contestaţie în anulare contestatorului Y.O., care a avut calitatea de recurent-inculpat în recurs şi al cărui temei de drept îl constituie art. 386 lit. e) C. proc. pen. A solicitat suspendarea executării hotărârii contestate până la soluţionarea contestaţiei în anulare, invocând dispoziţiile art. 390 C. proc. pen.
Contestatorul a învederat că în faza de judecată a recursului, întreaga activitate de executare a controlului judiciar asupra Deciziei penale nr. 271 din 21 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a desfăşurat de-a lungul a două termene de judecată, iar la data de 4 iunie 2010 s-a procedat la judecarea cauzei fără a fi ascultat, deşi ascultarea acestuia era obligatorie, conform art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., a mai învederat contestatorul că pe parcursul desfăşurării procesului penal i s-au prezentat toate actele procesuale şi procedurale în limba română, deşi el este cetăţean turc şi nu stăpâneşte limba română la un nivel satisfăcător, având dificultăţi în a înţelege limbajul de specialitate juridică, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 128 C. proc. pen.
A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei contestate şi, în rejudecare, admiterea recursului după ascultarea sa, pentru motivele invocate.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de contestator cu referire la dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., constată că cererea de contestaţie în anulare formulată este nefondată.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea contestată, cât şi de retractare, instanţa care a pronunţat hotărârea putând controla condiţiile în care a dat hotărârea, eventual cu consecinţa infirmării.
Din această perspectivă, legiuitorul a folosit cumularea pedepsei şi situaţia limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, ceea ce reprezintă o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricui şi oricând să înlăture efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. e) C. proc. pen., se poate face contestaţie în anulare când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen. instituie obligaţia instanţei de a proceda la ascultarea inculpatului, prezent, cu ocazia rejudecării recursului, atunci când nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Din conţinutul reglementării sus-menţionate rezultă că sunt incidente aceste dispoziţii legale numai dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
- inculpatul să fi fost prezent la judecarea recursului;
- inculpatul să nu fi fost ascultat la instanţele de fond şi apel;
- să nu se fi pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, în fond sau în apel.
În speţă, cu ocazia soluţionării cauzei ce face obiectul Dosarului nr. 5747/3/2008, contestatorul-inculpat a fost ascultat la instanţa de fond, cât şi la instanţa de apel.
Aşa fiind, se constată că nu sunt întrunite cerinţele cazului de contestaţie în anulare invocat de contestatorul-inculpat, motiv pentru care urmează a se respinge contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 2192 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a dispune obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 2192 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 5747/3/2008.
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Y.O. împotriva Deciziei penale nr. 2192 din 4 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 5747/3/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2457/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2459/2010. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
