ICCJ. Decizia nr. 4255/2010. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4255/2010
Dosar nr. 6183/2/2010
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 240 din 6 august 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de contopire a pedepselor reţinând în acest sens că prin Sentinţa penală nr. 136/2008 a Curţii de Apel Bucureşti a recunoscut pedeapsa de 20 ani închisoare şi că această pedeapsă nu contravine dispoziţiilor legale din legea penală română şi nu este compatibilă cu durata recunoscută de legea română.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul P.V. solicitând admiterea cererii de contopire a pedepselor şi reducerea pedepsei rezultante ca urmare a contopirii acestora .
Examinând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) şi art. 385 C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:
Conform art. 144 din Legea nr. 302/2004 autorităţile competente române sunt obligate fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune în condiţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004.
Condamnatul are de executat o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt, deţinere ilegală şi agresiune sexuală.
Potrivit dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 în acord cu Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, schimbarea condamnării prin conversiune poate avea loc numai dacă felul pedepsei aplicate în statul de condamnare sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, fără a se putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu cea a cumulului juridic prevăzută de C. proc. pen. român.
Înalta Curte constată că şi legislaţia penală română prevede pedeapsa închisorii pentru infracţiunile săvârşite de condamnat, la fel ca cea spaniolă. Totodată pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare, stabilită prin hotărârea de condamnare, nu depăşeşte limita maximă a pedepsei rezultante admise de legislaţia română.
Potrivit art. 34 alin. (2) C. pen. pedeapsa rezultantă în cazul concursului de infracţiuni nu poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiunile concurente şi nici limita maximă generală a pedepsei închisorii de 30 ani prev de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.
Raportându-ne la aceste exigenţe pe care legea penală română le instituie, se constată că pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare aplicată de autorităţile spaniole, prin cumularea aritmetică a pedepselor de 4 ani, 5 ani şi 6 luni şi 12 ani închisoare, nu depăşeşte totalul pedepselor stabilite de instanţă pentru infracţiuni concurente şi nici limita maximă generală de 30 ani închisoare, fiind respectate dispoziţiile art. 34 alin. (2) C. pen.
Condamnatul a solicitat ca în procedura prev de art. 461 lit. d) C. proc. pen. să i se reducă pedeapsa rezultantă însă prin Sentinţa penală nr. 136 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a recunoscut hotărârea de condamnare dată de autorităţile judiciare spaniole, s-a optat pentru continuarea executării pedepsei finale aplicate de statul de condamnare dispunându-se şi emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii. În aceste condiţii nu suntem în prezenţa niciunei cauze de stingere ori de micşorare a pedepsei.
Faţă de cele arătate Înalta Curte constată că recursul condamnatului este nefondat şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a-l respinge iar recursul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.V. împotriva Sentinţei penale nr. 240 din 6 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4254/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 910/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
