ICCJ. Decizia nr. 4257/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4257/2010
Dosar nr. 455/42/2010
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 77 din 10 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 455/42/2010, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.A.I. cu sediul în comuna Colceag, sat Inoteşti, jud. Prahova, împotriva Rezoluţiei nr. 761/P/2009 din 15 martie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi împotriva Rezoluţiei nr. 401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Au fost menţinute rezoluţiile atacate.
A fost obligată petenta la 50 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sus-menţionata sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 05 mai 2010, sub nr. 455/42/2010, petenta S.A.I. a formulat, prin reprezentantul său legal, plângere potrivit art. 2781 C. proc. pen., împotriva Rezoluţiilor nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi nr. 401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, susţinând că este nemulţumită de soluţia dată de procuror, fără însă a indica elementele ce justifică acest lucru.
Examinând plângerea formulată, în raport de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală ataşat şi de dispoziţiile legale incidente în materie, - art. 2781 C. proc. pen. - instanţa de fond a constatat că plângerea este nefondată şi a respins-o ca atare în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
S-a reţinut că, prin Rezoluţia nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.O., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti, C.M.F., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti şi M.V., agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Pentru a adopta această soluţie, procurorul de caz a reţinut din actele premergătoare efectuate în cauză, că în Dosarul nr. 4505/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti se efectuează cercetări faţă de D.M., învinuit de comiterea infracţiunii de denunţare calomnioasă prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. Dosarul s-a înregistrat la parchet la data de 24 mai 2008, urmare faptului că prin Ordonanţa nr. 464/P/2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe D.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti a trimis cauza organelor de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti în vederea efectuării de cercetări, dosarul fiind înregistrat la unitatea de poliţie sub nr. 15660/2008 şi repartizat pentru instrumentare agentului de poliţie M.V.
În cursul anului 2009, în timp ce dosarul se afla în curs de soluţionare la organele de poliţie, persoana vătămată D.M. - învinuit în Dosarul nr. 4505/P/2008 - a solicitat eliberarea de copii xerox de pe actele dosarului ocazie cu care i s-a comunicat de către Poliţia Municipiului Ploieşti că nu i se pot pune la dispoziţie copii ale actelor premergătoare efectuate în cauză, întrucât nu au caracter public.
La data de 28 iulie 2009, persoana vătămată D.M. a formulat un nou memoriu, cu privire la refuzul de a i se elibera copii ale Dosarului nr. 4505/P/2008,pe care l-a adresat de această dată, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, unde a fost înregistrat sub nr. 943/VIII/1/2009, memoriul ce a fost trimis spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti unde a fost înregistrat sub nr. 1745/VIII/1/2009.
Memoriul persoanei vătămate viza şi nesoluţionarea unei plângeri îndreptată împotriva rezoluţiei procurorului dată în Dosarul nr. 2067/P/2008.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, A.O., i-a comunicat persoanei vătămate la data de 28 august 2009, date referitoare la motivul nesoluţionării plângerii sale, privitor la dosarul sus-menţionat, iar cu privire la eliberarea de copii xerox din Dosarul nr. 4505/P/2008 a comunicat acesteia că procurorul de caz va lua măsurile necesare pentru eliberarea înscrisurilor, urmând ca persoana vătămată să fie încunoştinţată de către organele de poliţie, în vederea ridicării copiilor solicitate.
Procurorul C.F., care a supravegheat cercetările efectuate în Dosarul nr. 4505/P/2008 de către organele de poliţie, a efectuat verificări potrivit rezoluţiei primului procuror. Constatând că în cauză se efectuează urmărirea penală a persoanei ce solicita copii xerox, i-a comunicat lui D.M. la 10 noiembrie 2009, cu Adresa nr. 1745/VIII/1/2009, semnată de conducătorul unităţii, că refuzul organelor de poliţie de a-i elibera copii xerox de pe actele din dosar este justificat, fiind întemeiat pe dispoziţiile legale în vigoare. Mai mult, D.M. a fost încunoştinţat că are posibilitatea de a lua cunoştinţă de întreg probatoriul administrat în cauză la terminarea urmăririi penale, potrivit art. 250 C. proc. pen.
Astfel, s-a apreciat că nici în sarcina magistraţilor procurori, nici în sarcina lucrătorilor de poliţie nu poate fi reţinută infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a mai reţinut şi faptul că, este adevărat că Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 garantează accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, însă legea prevede şi informaţii exceptate, în care sunt incluse, în anumite condiţii, şi informaţiile privind procedurile judiciare, întrucât urmărirea penală nu este publică şi părţile nu au automat dreptul să ia cunoştinţă de dosar.
Prin Rezoluţia nr. 401/II/2/2010 din 28 aprilie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, a fost respinsă plângerea formulată de către petentă împotriva Rezoluţiei nr. 761/P/2010 din 15 martie 2010, reţinându-se că actele premergătoare nu au relevat indicii cu privire la vreun abuz comis de A.O. şi C.F., magistraţi în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti sau de M.V., agent de poliţie.
Instanţa de fond analizând rezoluţiile atacate, în condiţiile în care petenta nu a indicat elementele care în opinia sa ar conduce la nelegalitatea soluţiilor adoptate de procuror, a constatat că acestea sunt legale şi temeinice, intimaţii nefiind vinovaţi de fapte care să întrunească elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care au fost cercetaţi. Comportamentul intimaţilor, în opinia judecătorului fondului, se circumscrie prevederilor legale ce reglementează activitatea organelor judiciare în cursul urmăririi penale, neputându-li-se imputa, în nici un mod, respectarea strictă a legii. Particularităţile urmăririi penale impun caracterul nepublic al acestei faze a procesului penal, legea permiţând părţii faţă de care se desfăşoară urmărirea penală să cunoască actele şi lucrările dosarului în condiţiile prevăzute de art. 250 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei a formulat recurs petenta care, deşi legal citată nu s-a prezentat pentru a susţine motivele de nelegalitate netemeinicie a hotărârii şi nici nu le-a formulat în scris printr-un memoriu separat.
Examinând din oficiu hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În conformitate cu disp. art. 3852 C. proc. pen. „pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător”.
Potrivit art. 362 lit. f) C. proc. pen., text de lege aplicabil şi în privinţa persoanelor care pot face recurs, „poate face apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei”.
Din conţinutul textului de lege enunţat rezultă că subiectul îndreptăţit să formuleze o cerere de recurs este persoana ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei de judecată.
Vătămarea are din punct de vedere juridic, semnificaţia unei consecinţe negative pe care un subiect de drept o suferă în mod nejustificat şi care nu s-ar fi produs dacă un anume act ar fi fost efectuat în condiţiile legii.
Pentru ca un act să fie considerat vătămător pentru o anume persoană, este necesar ca menţionata consecinţă negativă (fie ca rezultat, fie ca stare de pericol), să se producă efectiv, să se răsfrângă nemijlocit asupra persoanei care o invocă, să îi afecteze ori să îi pericliteze un drept sau un interes actual şi determinat.
Ţinând seama de această condiţie, este de reţinut că hotărârea instanţei este de natură a produce o vătămare unei persoane, atunci când hotărârea se referă în mod direct la acea persoană sau când, fără o referire expresă, hotărârea produce efecte asupra drepturilor sau intereselor acelei persoane, dând naştere unei situaţii juridice în care acestea sunt implicate (ex. persoana care pretinde un drept asupra unor bunuri indisponibilizate, martorul, expertul, interpretul cu privire la ale căror cheltuieli sau onorarii judecătorul a omis să se pronunţe, sau s-a pronunţat în mod greşit în ceea ce priveşte cuantumul acestora, etc.).
În nicio altă situaţie, o persoană care nu este vizată de hotărârea pronunţată de judecător şi asupra căreia aceasta nu produce nemijlocit vreun efect, nu poate fi considerată ca fiind „vătămată” prin actul respectiv.
În cauză, prin rezoluţiile de netrimitere în judecată atacate la instanţa de fond în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen. şi care au fost menţinute de către instanţă prin sentinţa care face obiectul recursului de faţă nu s-a dispus cu privire la S.A.I. şi nici nu s-a luat vreo altă măsură care să creeze, fie şi indirect pentru aceasta o situaţie defavorabilă. Procurorul a efectuat acte premergătoare faţă de intimaţii A.O. şi C.M.F., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, precum şi faţă de M.V., agent de poliţie în cadrul Poliţiei Mun. Ploieşti, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), urmare plângerii penale formulate împotriva acestora de către persoana vătămată D.M. În aceste condiţii, numai această din urmă persoană putea să formuleze recurs împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond, în calitate de persoană vătămată, potrivit art. 2781 alin. (1) şi 8 C. proc. pen.
Pe de altă parte, în sens juridic, o persoană justifică un interes legitim atunci când, legea îi instituie un drept subiectiv propriu - ipoteză care constituie regula - respectiv, atunci când legea îi recunoaşte în mod expres îndreptăţirea de a îndeplini o anumită prerogativă (de a introduce o anumită acţiune, de a încheia un anume act, etc.) pentru apărarea unui drept subiectiv al altuia. În nici una din cele două ipoteze mai sus menţionate, nu se găseşte însă S.A.I., împrejurare faţă de care, recursul formulat de aceasta apare ca fiind declarat de o persoană ce nu are calitate procesuală prevăzută de lege pentru a uza de această cale ordinară de atac.
În consecinţă, recursul declarat în cauză se va respinge ca inadmisibil în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta S.A.I. împotriva Sentinţei penale nr. 77 din 10 iunie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 911/2010. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 4258/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
