ICCJ. Decizia nr. 4265/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4265/2010

Dosar nr. 9694/1/2010

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă

În baza lucrărilor dosarului, instanţa constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, prin Încheierea din 15 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 28426/3/2010, s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a inculpatului B.F.I. şi s-a menţinut această măsură.

Pentru a pronunţa încheierea respectivă instanţa de judecată a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 732F din 30 septembrie 2010 a Tribunalului Bucureşti inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea infracţ. prev. şi ped. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) din C. pen. S-a considerat că există suficiente indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat, în cauză fiind pronunţată şi o hotărâre de condamnare, de către prima instanţă. La stabilirea pericolului concret, pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pentru ordinea publică, Curtea a avut în vedere atât gradul de pericol social concret ridicat al infracţiunilor dar şi împrejurarea că inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală, faptele fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie.

Împotriva încheierii inculpatul a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris.

La primul termen de judecată inculpatul prezent a cerut retragerea recursului.

În aceste condiţii având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., partea poate retrage recursul şi în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 369 din acelaşi cod, retragerea fiind făcută personal de inculpat, se va lua act de retragerea recursului.

Conform dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.F.I. împotriva Încheierii din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4265/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs