ICCJ. Decizia nr. 4249/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4249/2010
Dosar nr. 2877/98/2008
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, nr. 287/P/2008, din 29 septembrie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I. sub învinuirea comiterii infracţiunilor de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1), alin. (3) C. pen., incest, prev. şi ped. de art. 203 C. pen., ameninţare, prev. şi ped. de art. 193 alin. (1) C. pen. şi distrugere, prev. şi ped. de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.
S-a reţinut, în actul de inculpare, că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu fiica sa minoră, C.N.
De asemenea, i-a ameninţat pe numiţii C.M., C.V. şi R.D., că îi omoară sau le va da foc, după care a aruncat cu o substanţă inflamabilă într-una din camerele locuinţei, în care se aflau persoanele menţionate, situată în comuna Ograda.
Prin Sentinţa penală nr. 122/F din data de 4 martie 2009, Tribunalul Ialomiţa în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de viol, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de viol în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1), alin. (3) C. pen., cu art. 41 C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text în baza căruia a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 12 ani şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din infracţiunea de incest, prevăzută şi pedepsită de art. 203 C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de incest în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text în baza căruia condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică din o infracţiune de ameninţare, prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (1) C. pen. cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în trei infracţiuni de ameninţare, fiecare prevăzută şi pedepsită de art. 193 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., faţă de partea vătămată R.D.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., faţă de partea vătămată C.M.
În baza art. 193 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.I. la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare împotriva părţii vătămate C.V.D.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul C.I. va executa pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap.la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.I. pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută şi pedepsită de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa rezultantă, de 12 ani închisoare, timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 12 septembrie 2008 la zi şi menţinută starea de arest a inculpatului C.I. în baza art. 350 C. proc. pen.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Ialomiţa a reţinut că în data de 12 septembrie 2008 numita B.C. din comuna Ograda, judeţul Ialomiţa, a sesizat telefonic organele de poliţie, anunţând că nepoata sa, C.N.A., în vârstă de 14 ani, a fost abuzată sexual de către tată, numitul C.I. Ea a afirmat în faţa agenţilor de poliţie că cel în cauză a întreţinut în mai multe rânduri raporturi sexuale cu fiica sa, în domiciliul lor din Slobozia.
În cuprinsul procesului-verbal de consemnare a plângerii se menţionează că partea vătămată minoră a declarat, în prezenţa mamei sale B.I., că a fost violată de către tată în urmă cu aproximativ un an, acesta continuând să o abuzeze sexual în alte două rânduri. Minora a fost ameninţată cu moartea, ceea ce a determinat-o să nu demaşte faptele.
Tribunalul a reţinut că aceste declaraţii ale părţii vătămate se coroborează cu cele ale martorei C.M., mama inculpatului, din 12 şi 13 septembrie 2008, ultima fiind dată în faţa procurorului. Martora a relatat că în apartamentul în care locuiesc părţile există un perete de placaj, cu un orificiu pentru cablul TV şi că într-o împrejurare a sesizat astfel personal că inculpatul întreţine relaţii sexuale cu fiica sa minoră, prin constrângere.
De asemenea, martorul C.R. a arătat că în faţa sa minora a afirmat că a fost violată de tatăl său.
La data de 24 septembrie 2008, numita B.I., însoţită de fiica sa, partea vătămată C.N.A. şi de martora C.M., mama inculpatului, s-au prezentat la organele de poliţie, arătând că îşi retractează declaraţiile anterioare împotriva celui în cauză.
Audiate a doua zi de către procuror, aceste persoane şi-au explicat schimbarea poziţiei. Partea vătămată a declarat că a inventat totul, întrucât tatăl său era violent şi o bătea dacă afla că se întâlneşte cu bărbaţi cu care întreţine relaţii sexuale.
Inculpatul se purta urât şi cu mama părţii vătămate, astfel încât a hotărât să se răzbune, fără a realiza gravitatea acuzaţiilor şi consecinţele acestora.
Mama părţii vătămate şi bunica paternă au arătat că inculpatul era sever şi îi impunea fiicei restricţii greu de acceptat de o adolescentă care îşi începuse viaţa sexuală şi prezenta tendinţe de comportament imoral.
Din punct de vedere medico-legal, raportul de expertiză din 12 septembrie 2008 a stabilit că minora prezintă o deflorare a cărei dată nu poate fi precizată, mai veche de 14 zile. Minora a mai fost examinată medico-legal, într-o altă cauză, raportul de constatare din luna noiembrie 2007 concluzionând că la acea dată era virgină, însă conformaţia himenului permitea raport sexual fără deflorare.
Audiat atât în faza de urmărire penală cât şi cu ocazia judecăţii, inculpatul a negat în mod constant faptele de viol şi incest, precizând că persoanele din familie care i-au adus acuzaţii în acest sens au cunoscut pretinsele fapte doar din spusele părţii vătămate şi au urmărit, în mod incontestabil, arestarea sa.
Tribunalul a înlăturat susţinerile inculpatului, ca şi revenirea părţii vătămate şi a martorelor asupra declaraţiilor iniţiale, acestea arătând şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, în mod constant, că inculpatul este nevinovat, cu următoarele argumente:
- retractările au intervenit după ce inculpatul arestat le-a denunţat pe martore cu privire la participarea la săvârşirea unor infracţiuni;
- amănuntele descrise de partea vătămată şi de martore fac puţin verosimilă ipoteza ca ele să fie doar rodul imaginaţiei;
- între depoziţiile iniţiale şi cele ulterioare ale martorelor există contradicţii cu privire la persoana care a avut iniţiativa să-l incrimineze pe inculpat, comportamentul general al acestuia faţă de fiica sa şi alte aspecte.
În consecinţă, s-a apreciat că săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor de viol şi incest, în formă continuată este dovedită prin probatoriile administrate, dispunându-se condamnarea inculpatului la pedepse care să reflecte gradul de pericol social ridicat al infracţiunilor, împrejurările concrete în care faptele au fost comise şi statutul de recidivist postexecutoriu al inculpatului.
Tribunalul a mai reţinut că prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere, în condiţiile art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen., constând în aceea că la data de 27 noiembrie 2007 ar fi dat foc unui imobil din comuna Ograda, judeţul Ialomiţa, aparţinând părţii vătămate C.V.D.
În actul de sesizare a instanţei s-a mai stabilit că anterior comiterii acestei fapte, în contextul unor certuri de familie, inculpatul le-ar fi ameninţat pe părţile vătămate R.D., C.M. şi C.V.D. El era extrem de nemulţumit de faptul că în cursul anului 2007 C.M. o violase pe fiica sa minoră C.N.A.
Tribunalul a constatat însă că niciuna dintre probele administrate în faza judecăţii nu susţine varianta săvârşirii de către inculpat a infracţiunii de distrugere prin incendiere, nicio persoană audiată nesituându-l pe inculpat la locul incidentului anterior sau în momentul izbucnirii acestuia.
Pe de altă parte, în rechizitoriu se reţine şi că inculpatul i-a ameninţat pe numiţii C.M., C.V.D. şi R.D. că îi omoară sau le dă foc la casă, ceea ce semnifică săvârşirea a trei infracţiuni de ameninţare.
Tribunalul a avut în vedere, în raport de dispoziţiile art. 279 şi urm. C. proc. pen., că dintre cele trei părţi vătămate ameninţate, doar C.V.D. a formulat plângere penală prealabilă, conform art. 283 C. proc. pen. Săvârşirea infracţiunii de ameninţare fiind dovedită, inculpatul a fost condamnat pentru fapta împotriva numitei C.V.D., iar în ceea ce îi priveşte pe numiţii R.D. şi C.M. s-a făcut aplicarea art. 131 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, susţinând că este nevinovat, fiind victima unei înscenări din partea rudelor sale. Partea vătămată a minţit, fiind nemulţumită de faptul că îi interzicea să ducă o viaţă imorală, aşa cum de altfel ea începuse cu un an înainte de formularea plângerii.
Prin Decizia penală nr. 134/A din 02 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 122/F din 4 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a fost desfiinţată în parte sentinţa şi rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C.I. pentru infracţiunile de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi incest, prev. de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) Totodată a fost înlăturată obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă C.N.A. şi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a constatat că inculpatul a fost arestat în perioada 12 septembrie 2008 - 16 noiembrie 2009 şi că pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. a fost executată în întregime.
Pentru a decide astfel Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că soluţia de condamnare a inculpatului pentru infracţiunile de viol şi incest nu rezistă unei analize temeinice şi coroborate. Există un dubiu major, în sensul că inculpatul ar fi comis aceste fapte, care s-a conturat tot mai pregnant pe măsura administrării dovezilor, cu precădere în apel şi a condus la concluzia că singura soluţie legală este aceea de achitare.
Condamnarea în primă instanţă a inculpatului a avut la bază o singură probă directă - declaraţia minorei, şi unele indirecte - depoziţiile martorelor B.I. şi C.M. Aceste prime declaraţii au fost însă retractate în mod constant, cu explicarea plauzibilă a motivelor acestor reveniri, iar poziţia minorei şi a martorelor a fost foarte clar reliefată cu prilejul audierii de către Curte.
Instanţa de fond nu a ţinut seama de aceste retractări motivând că, din penitenciar, inculpatul le-a denunţat pe martore pentru comiterea unor fapte penale iar între retractarea martorei C.M. şi declaraţia iniţială există contradicţii. Argumente care, însă, în opinia Curţii de Apel Bucureşti sunt discutabile.
În primul rând, denunţarea unor pretinse fapte penale comise de martore nu ar fi fost de natură să le facă pe acestea să-şi schimbe într-un mod pozitiv atitudinea faţă de inculpat.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că între declaraţiile martorei nu există contradicţii importante, de substanţă. Dar chiar dacă ar fi fost aşa, este nejustificat să alegi dintre elementele de fapt furnizate numai ceea ce este în defavoarea inculpatului, aşa cum a făcut instanţa de fond.
S-a mai reţinut că acuzaţiile iniţiale ale minorei, asupra cărora a revenit, menţinându-şi constant ultima poziţie, nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Actele medicale şi medico-legale sunt în sensul că retractarea ulterioară este perfect plauzibilă şi motivată pe date comportamentale, psihologice, biologice şi sociale, făcând-o pe deplin credibilă. Raportul de evaluare psihologică atestă că în discuţiile cu psihologul (femeie) minora, care nu se afla sub influenţa niciunei persoanei, a explicat pe larg de ce a minţit şi apoi, după scurt timp, a spus adevărul. Or, o asemenea explicaţie este verosimilă. La nivelul extrem de redus de dezvoltare intelectuală (confirmat medical), minora a afirmat că în urmă cu un an a întreţinut relaţii intime cu tatăl său, pentru a se răzbuna pe acesta, deoarece nu o lăsa să trăiască în concubinaj. De altfel, minora îşi începuse de mult viaţa sexuală şi nu era prima ocazie când lansa cu mare uşurinţă acuzaţii grave ce s-au dovedit nefondate (de exemplu faptul că a fost violată de numitul C.M.).
Sub un alt aspect, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică şi suplimentul său atestă în mod incontestabil că minora nu prezenta tulburări clinice la momentul examinării, nici modificări psihopatologice, astfel încât retractarea declaraţiilor nu a fost urmarea vreunei presiuni sau influenţe.
În fine, este de relevat că nicio altă probă administrată în aproape 2 ani de cercetări nu îl incriminează pe inculpat, declaraţiile martorilor C.R., A.M. şi B.C. fiind bazate exclusiv pe afirmaţiile iniţiale ale minorei, de care au luat cunoştinţă.
În consecinţă, Curtea a constatat că nu există temeiuri de fapt şi de drept care să susţină acuzaţiile de viol şi incest, astfel că în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpat, achitat inculpatul pentru infracţiunile de viol şi incest.
A fost înlăturată dispoziţia prin care inculpatul a fost obligat la daune morale faţă de minoră şi menţinute celelalte prevederi ale sentinţei apelate.
- împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei penale şi rejudecând să se menţină Sentinţa penală nr. 122/F a Tribunalului Ialomiţa.
Examinând recursul recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, nr. 287/P/2008, din 29 septembrie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de viol, prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1), alin. (3) C. pen., incest, prev. şi ped. de art. 203 C. pen., ameninţare, prev. şi ped. de art. 193 alin. (1) C. pen. şi distrugere, prev. şi ped. de art. 217 alin. (1) şi (4) C. pen.
S-a reţinut, că inculpatul a întreţinut relaţii sexuale, prin constrângere, cu fiica sa minoră, C.N.
De asemenea, i-a ameninţat pe numiţii C.M., C.V. şi R.D., că îi omoară sau le va da foc, după care a aruncat cu o substanţă inflamabilă într-una din camerele locuinţei, în care se aflau persoanele menţionate, situată în comuna Ograda. Prin Sentinţa penală nr. 122/F din data de 4 martie 2009, Tribunalul Ialomiţa l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi incest iar prin Decizia penală nr. nr. 134/A din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti inculpatul a fost achitat pentru infracţiunile mai sus menţionate.
Înalta Curte constată că partea vătămată C.N.A., atât în faţa organelor de cercetare penală cât şi în faţa procurorului, la 12 septembrie 2008 şi respectiv 15 septembrie 2008, a descris cu lux de amănunte modalitatea în care a fost abuzată de tatăl ei, cel care trebuia să o ocrotească, să o îngrijească, să îi asigure o educaţie pe măsura vârstei sale. Aceasta a relatat că în urmă cu aproximativ un an, noaptea, într-o staţie C.F.R., cu ocazia unei deplasări cu trenul la Cilibia, inculpatul stând pe scaun, a aşezat-o deasupra lui şi a penetrat-o, repetând apoi actul sexual; altădată, la întoarcerea în Slobozia, cu o maşină de ocazie, inculpatul i-a cerut şoferului să oprească, pentru ca apoi să întreţină raport sexual, prin constrângere, cu partea vătămată, care era convinsă că orice împotrivire era oricum inutilă; ulterior, în propriul apartament, în urma vizionării unor filme porno, ori chiar în locuinţa unui văr, inculpatul a obligat-o la raport sexual în ciuda împotrivirilor din partea părţii vătămate.
Aceste declaraţii ale părţii vătămate se coroborează cu cele ale martorei C.M., mama inculpatului, din 12 septembrie 2008, din faţa organului de poliţie, şi din 13 septembrie 2008, dată în faţa procurorului.
Martora a susţinut, că într-una din situaţiile descrise de minoră, în care a avut loc agresiunea sexuală, a luat cunoştinţă personal despre ceea ce se întâmplă, uitându-se printr-o spărtură a peretelui din placaj ce desparte cele două camere în care locuiesc împreună. Martora a descris amănunţit modalitatea în care inculpatul întreţinea raport sexual cu fiica sa, susţinând că a auzit şi gemetele fetei, dar i-a fost teamă să intervină.
Declaraţia din 13 septembrie 2008, dată de martora C.M. a fost înregistrată audio-video cu acordul acesteia.
Potrivit legislaţiei penale în vigoare fapta inculpatului de a întreţine raporturi sexuale cu o persoană aflată în relaţii directe de rudenie, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, constituie infracţiunea de viol prev de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b1), alin. (3) C. pen. şi infracţiunea de incest prev de art. 203 din C. pen., în concurs ideal.
Probele administrate în dosar au arătat foarte clar că inculpatul C.I., tatăl părţii vătămate, a obligat-o pe fiica sa, în repetate rânduri, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra dar şi prin constrângere, să întreţină relaţii sexuale cu el. Fapta inculpatului este cu atât mai gravă cu cât acesta, având o relaţie specială cu partea vătămată, fiind tatăl ei, avea posibilitatea de a exercita presiuni asupra psihicului fiicei sale şi a o determina la comiterea de acte sexuale.
Trebuie avut în vedere şi vârsta victimei care la data comiterii faptelor avea 13 - 14 ani, astfel că infracţiunile comise asupra ei pot avea influenţe negative asupra dezvoltării fizice şi morale. Calitatea specială a subiectului activ în raport de subiectul pasiv al infracţiunii, respectiv, tată - fiică, face ca infracţiunile să fie extrem de grave şi să impună un tratament sancţionator sever .
Faptul că ulterior partea vătămată a revenit asupra declaraţiilor date nu prezintă relevanţă atât timp cât acuzaţiile aduse inculpatului au fost coroborate şi cu alte mijloace de probă respectiv declaraţii de martor: C.R., B.I. şi rapoarte medico-legale. Descrierea detaliată a abuzurilor sexuale care au fost comise asupra ei, insistându-se asupra unor aspecte de detaliu, nu poate fi făcută decât de o persoană implicată şi nicidecum nu pot fi rodul imaginaţiei unei persoane de vârsta ori cultura părţii vătămate, ori rodul fanteziei unei persoane aflată la vârsta martorei C.M., şi care ar dori cu orice preţ să-şi incrimineze atât de grav şi categoric fiul.
Instanţa de apel în mod greşit a dat eficienţă declaraţiilor de retractare ale părţii vătămate dar şi ale martorei C.M. deşi a specificat că argumentele aduse de acestea sunt discutabile. Cu atât mai mult trebuia să se aprecieze că inculpatul este vinovat de săvârşirea acestor fapte penale cu cât acele ameninţări cu denunţarea unor fapte penale, au fost făcute în scopul ascunderii propriei sale vinovăţii.
În mod corect Tribunalul Ialomiţa a apreciat că nu se poate ţine seama de retractările ulterioare ale părţii vătămate şi ale martorei C.M., ori de precizările în favoarea inculpatului, ale numitei B.I., întrucât la dosar există o serie de împrejurări ce dovedesc nesinceritatea acestor retractări, precum momentul în care au fost făcute, conţinutul declaraţiilor iniţiale, contradicţiile din declaraţiile ulterioare, depoziţiile altor persoane, etc. pe care le-a înlăturat şi a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile de viol şi incest săvârşite asupra fiicei sale.
Având în vedere cele relatate Înalta Curte, constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. îl va admite, va casa decizia penală recurată, va menţine Sentinţa penală nr. 122/F a Tribunalului Ialomiţa.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 134/A din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat C.I.
Casează Decizia penală nr. 134/A din 2 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi menţine Sentinţa penală nr. 122 din 4 martie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 2877/98/2008 a Tribunalului Ialomiţa.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 881/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4251/2010. Penal → |
|---|
