ICCJ. Decizia nr. 4291/2010. Penal

Decizii penale ICCJ 2010

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4291/2010

Dosar nr. 2059/115/2009

Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei a constatat următoarele:

I. Tribunalul Caraş-Severin, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 5 din 4 februarie 2010 dată în Dosar nr. 2059/115/2009 a soluţionat în fond acţiunile penale pronunţând condamnarea inculpaţilor în cauză după cum urmează:

- coinculpatul major C.E.A. (având vârsta de 19 ani la data săvârşirii faptei, elev la clasa a XII-a la Grupul Şcolar Industrial M.H.A., fiul lui I. şi I.) pentru săvârşirea în calitate coautor a infracţiunii continuate de viol, în forma agravantă prev. de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) teza I C. proc. pen. [„fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună" / „victima nu a împlinit 15 ani"] cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa principlaă de 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, lit. b) şi c), C. pen., pe durata de 4 ani [pedeapsa complementară].

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza I, lit. b) şi c), C. pen., ca pedeapsă accesorie.

A fost menţinută arestarea preventivă în cauza a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii/arestării preventive, cu începere de la 18 mai 2009 la zi:

- coinculpatul major C.F. (având vârsta de 18 ani şi 10 luni la data săvârşirii faptei, fără ocupaţie, fiul lui P. şi A.), pentru săvârşirea în calitate de coautor a infracţiunii unice de viol, în forma agravantă prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c), C. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c), C. pen. pe durata de 5 ani (pedeapsă complementară).

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e), C. pen., ca pedeapsă accesorie.

- coinculpatul minor M.M.D., (având vârsta de 15 ani şi 9 luni la data săvârşirii faptei, elev în clasa a IX-a la Grupul Şcolar Industrial M.H.A., fiul lui P. şi A.), pentru săvârşirea în calitate de coautor a infracţiunii unice de viol în forma agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) teza I C. pen. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie a cărei executare alături de pedeapsa principală a închisorii s-a dispus a începe după împlinirea vârstei de 18 ani a inculpatului minor.

În baza art. 14, 17, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., au fost obligaţi în solidar inculpaţii C.E.A., C.F. şi M.M.D. (inculpatul minor M.M.D. în solidar cu partea responsabilă civilmente - P.A.C.) faţă de partea vătămată V.V.A. (reprezentată de V.V.) la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale.

În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., obligă pe inculpatul C.E.A. la plata sumei de 350 lei, pe inculpatul C.F. la plata sumei de 200 lei şi pe inculpatul M.M.D. (în solidar cu partea responsabilă civilmente P.A.C.) la plata sumei de 200 lei - cheltuieli judiciare faţă de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut în fapt, următoarele:

În seara zilei de 14 mai 2009 inculpatul C.E.A. şi-a aniversat ziua de naştere - în locuinţa părăsită a cumnatului său de pe strada D.F., cartierul S. din Anina.

La această aniversare au fost invitaţi şi inculpaţii M.M.D. şi C.F.

În jurul orelor 20,00 inculpatul C.E.A. s-a hotărât să o invite şi pe prietena sa - minora V.V.A. pe care a luat-o de la domiciliul acesteia - cu autoturismul condus de inculpatul C.F. De asemenea, la aniversare au mai participat martorii: G.M., P.G.I. şi M.F.G.

În jurul orei 21,30, după ce inculpatul C.E.A. şi ceilalţi inculpaţi au consumat băuturi alcoolice, aşa cum susţine martorul P.I., partea vătămată V.V.A. a fost condusă de inculpaţii C.F. şi C.E.A., într-o altă încăpere a imobilului, unde i-au propus să întreţină acte sexuale. Partea vătămată a refuzat susţinând că este virgină, dar inculpaţii C.F. şi C.E.A. au continuat să facă presiuni asupra părţii vătămate, prin ameninţări şi violenţe. În acest sens, inculpaţii au ameninţat-o pe partea vătămată că o vor bate şi o vor trimite să meargă acasă singură în plină noapte, prin pădure. De asemenea, inculpatul C.F. a şi lovit-o peste faţă pe partea vătămată, fapt ce a determinat-o pe aceasta să încerce să se arunce de pe fereastră, dar a fost oprită de inculpat şi târâtă pe pat. La un moment dat, după violenţele şi ameninţările la care a fost supusă partea vătămată, inculpatul C.F. a părăsit încăperea, în cameră rămânând doar partea vătămată şi inculpatul C.E.A. care a continuat să facă presiuni asupra părţii vătămate, dezbrăcând-o şi prin constrângere a avut un act sexual cu aceasta profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa. În timp ce se consuma actul sexual, în condiţiile arătate dintre partea vătămată şi inculpat, a intrat în cameră inculpatul C.F., care l-a dat la o parte pe inculpat şi a întreţinut un act sexual cu partea vătămată fără voinţa acesteia. La scurt timp a revenit în cameră inculpatul C.E.A. şi a mai avut încă un act sexual cu partea vătămată fără voinţa acesteia. După ce s-a consumat cel de-al doilea act sexual dintre partea vătămată şi inculpatul C.E.A. a intrat în cameră şi inculpatul minor M.M.D. care, profitând de împrejurările în care se afla partea vătămată, a avut un act sexual fără acordul acesteia.

După ce partea vătămată a fost violată în condiţiile arătate, inculpaţii au trimis-o acasă, pe jos, cu toate că a fost adusă cu autoturismul. Partea vătămată V.V.A. a fost condusă spre casă de martorul P.G.I. În drumul spre casă, care trece şi printr-o pădure, partea vătămată, plângând, i-a mărturisit martorului condiţiile în care a fost violată, precizând că a fost lovită de inculpatul C.F. şi ameninţată cu bătaia de către inculpaţii C.E.A. şi M.M.D. De asemenea, partea vătămată a spus martorului plângând că îi este teamă că va fi bătută şi alungată de părinţi de acasă dacă le va mărturisi acestora despre cele întâmplate. A doua zi, în data de 15 mai 2009, partea vătămată a povestit martorei C.A.M. tot ce i s-a întâmplat în seara zilei de 14 mai 2009. La rândul său, martora C.A.M. văzând că partea vătămată nu îndrăzneşte să mărturisească părinţilor ceea ce i s-a întâmplat, aceasta, din proprie iniţiativă a adus la cunoştinţă părinţilor părţii vătămate tot ce s-a întâmplat cu fiica lor în noaptea de 14 mai 2009.

Partea vătămată s-a opus relaţiilor sexuale cu inculpaţii plângând şi susţinând că este virgină, lucru dovedit prin certificatul medico-legal din 18 mai 2009 care precizează că: „V.V.A. - în vârstă de 13 ani prezintă deflorare recentă - care poate fi din data de 14/15 mai 2009. Necesită 8 (opt) zile de îngrijiri medicale" (fila 24 dosar urmărire penală).

Fiind audiaţi inculpaţii C.E.A. şi M.M.D. au recunoscut că au întreţinut acte sexuale normale cu partea vătămată, însă cu acordul acesteia.

Aceste apărări nu au putut fi reţinute de către instanţă, fiind înlăturate de declaraţiile martorilor G.M., P.G.I., M.F.G., C.A.M. şi declaraţia părţii vătămate care s-a opus tot timpul şi a susţinut că este virgină şi nu doreşte să aibă acte sexuale cu nici unul dintre autori, plângând pe toată perioada cât inculpaţii au întreţinut acte sexuale fără voinţa acesteia.

De altfel, apărările inculpaţilor nu au putut fi reţinute şi pentru faptul că este puţin credibil ca o persoană de sex feminin, în vârstă de 13 ani, să dorească să-şi înceapă viaţa sexuală, în condiţiile arătate mai sus şi mai ales cu mai multe persoane de sex masculin, în prezenţa tuturor (afirmaţia inculpatului C.E.A. din declaraţia dată la instanţă fiind nedovedită şi nefondată).

De asemenea, s-a apreciat că partea vătămată nici nu putea avea reprezentarea unei reacţii de apărare mai virulente, dată fiind, pe de o parte vârsta fragedă a acesteia, iar pe de altă parte, contextul în care s-au săvârşit faptele - într-o casă situată într-o zonă părăsită, în prezenţa mai multor persoane de sex masculin (ea fiind singura fată de la petrecere - aspect de care a luat cunoştinţă abia la faţa locului) - care exercitau prin însăşi numărul lor o formă de presiune psihică (nemailuând în calcul presiunea fizică ce s-ar fi putut exercita aspra ei, şi care s-a şi exercitat la un moment dat). În acest sens sunt relevante declaraţiile martorilor P.G.I. şi G.M.

Nu are relevanţă, în opinia instanţei, nici faptul că partea vătămată nu a efectuat nici un demers atunci când a trecut pe lângă casă echipajul de poliţie, pe de o parte pentru că acest lucru s-a petrecut anterior „demarării" acţiunilor inculpaţilor, iar pe de altă parte pentru că aşa cum s-a arătat deja „superioritatea numerică" a celorlalţi o făcea să conştientizeze inutilitatea demersului pe care l-ar fi făcut. Este dar şi dovedit, în opinia instanţei, că partea vătămată minoră a întreţinut raporturi sexuale cu cei trei inculpaţi, prin constrângere atât explicită (sub forma constrângerii fizice) cât şi implicită. Nu este vorba în principal de o constrângere manifestată printr-o formă fizică absolut irezistibilă, fiind suficiente condiţiile concrete arătate mai sus, în care s-a realizat constrângerea la raporturile sexuale. Victima (partea vătămată) nu era obligată să opună rezistenţă sau să continue să opună rezistenţă (lucru pe care l-a şi făcut) atâta timp cât şi-a dat seama că acest lucru este zadarnic, fiind suficient ca din comportarea sa manifestată prin faptul că a plâns „tot timpul", a rezultat refuzul său la raporturile sexuale.

De asemenea, asupra părţii vătămate s-a exercitat şi o formă de constrângere morală (prin ameninţarea acesteia cu bătaia sau cu faptul că nu va mai fi dusă acasă). Este dovedit faptul că, faţă de condiţiile concrete în care s-a exercitat această formă de constrângere, de puterea de rezistenţă morală a părţii vătămate (care era practic un copil de 13 ani aflat în mijlocul unui grup de băieţi, despre care credea probabil, că va fi violată de toţi, aspect confirmat şi de inculpatul M.M.D. în declaraţia sa de la urmărire penală - filele 41-42).

Concluzionând cele de mai sus, tribunalul a constatat că inculpatul C.E.A. a întreţinut două raporturi sexuale cu partea vătămată V.V.A., prin constrângere (fiind relevantă în acest sens declaraţia martorului P.G.I. - fila 83 dosar urmărire penală şi declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti de martorii G.M. şi M.F.G., precum şi declaraţia părţii vătămate). De asemenea şi inculpatul C.F. a întreţinut un act sexual cu minora parte vătămată, prin constrângere (acesta fiind iniţiatorul acţiunilor de constrângere, aspect confirmat de martorii din cauză, partea vătămată şi de coinculpaţii C.E.A. şi M.M.D.).

În fine, inculpatul (minor) M.M.D. a întreţinut şi el un act sexual cu partea vătămată, fără acordul acesteia (aspect confirmat atât de martorii din cauză, în special de P.G.I., M.F.G., G.M., dar şi de partea vătămată).

Faţă de aceste constatări, tribunalul a apreciat că faptele săvârşite de inculpaţi, prezintă un pericol social deosebit, date fiind condiţiile concrete în care s-au săvârşit, modul şi mijloacele de săvârşire, aşa încât a considerat că se impune aplicarea unor pedepse în condiţii de privare de libertate. La stabilirea cuantumului acestor pedepse s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) - gradul de pericol social ridicat al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului penal, persoana inculpaţilor - care au avut un comportament bun, anterior săvârşirii faptelor, faptul că s-au prezentat la organele de urmărire penală şi la instanţa de judecată (cu excepţia inculpatului C.F.), starea de minoritate a inculpatului M.M.D., precum şi dispoziţiilor art. 52 C. pen., respectiv scopul pedepsei, apreciindu-se că o pedeapsă de 8 ani închisoare aplicată inculpatului C.E.A., 10 ani închisoare aplicată inculpatului C.F. şi 3 ani închisoare aplicată inculpatului (minor) M.M.D., este în măsură să contribuie la formarea unei atitudini corecte din partea inculpaţilor faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, la reeducarea şi reintegrarea acestora în societate.

II. Împotriva sentinţei penale nr. 5 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Caraş-Severin, secţia penală, au declarat în termen apeluri coinculpaţii în cauză C.E.A., M.M.D. şi C.F., [inculpatul din urmă prin reprezentant judiciar al acestuia, avocat ales F.P. întrucât s-a sustras şi judecăţii în primă instanţă fiind fugit în străinătate/ şi atare condamnat în lipsă].

Inculpatul major C.E.A., a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie pe motiv că a fost condamnat pe nedrept pentru săvârşirea infracţiunii de viol, întrucât a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată cu acordul acesteia, astfel că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de viol întrucât lipseşte latura obiectivă, respectiv constrângerea.

S-a mai susţinut că instanţa de fond a respins în mod neîntemeiat cererea sa de a fi audiată partea vătămată şi de efectuare a unui nou referat de evaluare a stării psihologice a acesteia.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate având în vedere circumstanţele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sa cooperantă în faţa organelor penale, vârsta sa şi situaţia medicală a tatălui său care este bolnav. Cu privire la daunele morale, se solicită reducerea lor.

Coinculpatul minor M.M.D., nu a motivat apelul în scris dar a fost susţinut oral de către apărătorul său ales care a solicitat în principal achitarea inculpatului, iar în subsidiar, suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Inculpatul major C.F., nu s-a prezentat şi nici nu a motivat apelul în scris, însă pe cale orală, apărătorul ales a solicitat redozarea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere şi starea sa de sănătate.

Curtea, verificând sentinţa atacată în raport de motivele de apel invocate cât şi din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt şi de drept deduse judecăţii - în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (2) şi art. 872 C. proc. pen. - a constatat următoarele:

Prin actul de sesizare al instanţei cei trei inculpaţi majori/minori C.E.A., C.F. şi M.M.D., au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea cu participaţie în calitate de coautori a infracţiunii continuate primul inculpat / şi unice de viol ceilalţi dioi inculpaţi în formă agravată prevăzută de art. 197 alin. (1), (2) lit. a) şi (3) teza I C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), pentru inculpatul major C.E.A. şi respectiv art. 75 lit. c), C. pen., („împreună cu un mionor") în ceea ce priveşte pe ambii inculpaţi majori C.E.A. şi C.F., prin aceea că în seara zilei de 14 mai 2009 în jurul orelor 22,30, aflându-se împreună cu partea vătămată în acelaşi imobil pentru sărbătorirea aniversării zilei de naştere a inculpatului C.E.A. au întreţinut succesiv prin constrângere raporturi sexuale repetate / ori singulare cu partea vătămată V.V.A. / prietena coinculpatului C.E.A. având vârsta de numai 13 ani şi 8 luni la momentul săvârşirii violului amintit.

Starea de fapt amintită şi vinovăţia penală a inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii de viol rezultă din plângerea / declaraţiile părţii vătămate la urmărirea penală şi relatările martorilor G.M., P.G.I. şi M.F.G., participanţi la aniversare / cu coroborare cu actele medico-legale aflate la dosar, atestând în mod univoc constrângerea fizică a părţii vătămate la întreţinerea raporturilor sexuale cu cei trei inculpaţi în seara de 14 mai 2009.

De altfel toţi inculpaţii au recunoscut că au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, cu acordul acesteia, însă susţinerile acestora nu pot fi reţinute având în vedere împrejurările şi circumstanţele în care au fost comise faptele.

Se reţine în acest sens că partea vătămată, în vârstă de 13 ani, a fost invitată la petrecerea organizată de inculpatul C.E.A. cu ocazia aniversării zilei de naştere şi care avut loc într-o locuinţă părăsită a cumnatului său. La această petrecere au mai fost prezenţi şi ceilalţi inculpaţi, precum şi martorii G.M., P.G.I. şi M.F.G., partea vătămată fiind singura fată prezentă la această petrecere .

După ce au consumat băuturi alcoolice, cei trei inculpaţi au dus-o pe partea vătămată într-o încăpere unde, folosind ameninţări şi profitând de imposibilitatea părţii vătămate de a se apăra, au întreţinut cu acesta pe rând raporturi sexuale, deşi era virgină, conform certificatului medico legal întocmit în cauză, din care rezultă că V.V.A., în vârstă de 13 ani prezintă o deflorare recentă - care poate fi din data de 14/15 mai 2009 şi necesită 8 zile de îngrijiri medicale.

Martorii G.M., P.G.I. şi M.F.G., prezenţi şi ei în imobil, au confirmat, în cursul urmăririi penale, că partea vătămată s-a opus tot timpul să întreţină raporturi sexuale cu inculpaţii, susţinând că este virgină, însă inculpaţii au ameninţat-o cu bătaia şi că o vor lăsa să meargă singură acasă.

Prin urmare, faţă de împrejurările menţionate şi având vedere şi vârsta părţii vătămate, este clar că aceasta a fost constrânsă să întreţină raporturi sexuale cu cei trei inculpaţi, fiind astfel întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de viol.

În mod întemeiat instanţa de fond a respins cererea inculpaţilor de a fi audiată partea vătămată în faţa instanţei de judecată, avându-se în vedere caracterizarea făcută de psiholog L.I.D. şi din care rezultă că momentan partea vătămată nu este pregătită pentru întâlnirile frontale cu agresorii, reactualizarea traumei ar avea consecinţe greu de suportat şi că datorită ruşinii, partea vătămată nu doreşte nici audierea separată (f. 121 dosar instanţă).

Sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală şi sub aspectul modului în care a fost soluţionată latura civilă a cauzei.

Având în vedere vârsta părţii vătămate, traumele psihice la care aceasta a fost expusă prin obligarea la întreţinerea raporturilor sexuale cu toţi inculpaţii, în prezenţa altor persoane, daunele morale acordate sunt pe deplin justificate.

Că partea vătămată a rămas în continuare cu traume în urma faptei comise de inculpaţi rezultă şi din caracterizarea psihologului, menţionată mai sus, în care se arată „La întrebări clienta răspundea greu datorită plânsului, s-a remarcat ruşinea care o face să se simtă „defectă"şi „inadecvată" deoarece a dezamăgit, astfel se explică tăcerea manifestată, ca un mod pervaziv de opresiune. Clienta este ruşinată şi tăcută, fără încredere în principiile proprii şi în simţul realităţii. Izolarea a dezvoltat neîncrederea, nesiguranţa cu sentimentul eşecului şi cu vulnerabilitatea faţă de alte persoane. Apare o victimizare continuă care nu-i permite să scape de situaţia „abuzivă", iar eşecul relaţional poate să fie o „constantă" în viaţa ei dacă nu se intervine prin suport psihologic".

Hotărârea adoptată la judecata în fond este însă netemeinică sub aspectul individualizării pedepselor, apreciate a fi prea mari cu considerarea finalităţii preventiv-educative în art. 52 C. pen., a apreciat instanţa de apel.

În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Curtea a constatat că la stabilirea pedepsei trebuie să se ţină seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte şi durata sancţiunii şi natura sa pe de altă parte.

Prin urmare, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea judiciară a pedepselor trebuie să se ţină seama, pe lângă celelalte criterii menţionate, şi de circumstanţele reale şi personale ale inculpaţilor, respectiv de conduita şi comportamentul făptuitorilor în cadrul societăţii înainte de săvârşirea unei infracţiuni.

Având în vedere vârsta şi lipsa antecedentelor penale, Curtea apreciază că se impune o micşorare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 80 C. pen. şi faţă de inculpatul C.F., pedepsele astfel individualizate fiind în măsură să ducă la realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 90/ A din 14 iunie 2010, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile coinculpaţilor, a desfiinţat parţial sentinţa sub aspectul individualizării pedepselor şi rejudecând în limitele amintite:

- a redus pedepsele aplicate coinculpaţilor major/minor C.E.A. şi M.M.D., de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare în primul caz/ şi respectiv de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare în cel de-al doilea caz;

- a reţinut în favoarea coinculpatului majos C.F. - care s-a sustras cercetării penale/judecată în fond şi apel - circumstanţa atenuantă primară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. [„conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii"] cu consecinţa reducerii pedepsei conform art. 80 C. pen., de la 10 ani închisoare la 8 ani închisoare.

În baza art. 381 raportat la art. 3002, art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă în cauză a inculpatului / apelant C.E.A., fiindu-i dedusă din pedeapsă perioada executată în continuare de la 4 februarie 2010 la zi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

III. Recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând individualizarea pedepselor favorabilă inculpaţilor efectuată în apel corespunzător cazului de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. / cu consecinţa casării Deciziei penale nr. 90/ A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara-secţia penală şi menţinerii sub aspectul arătat a sentinţei penale nr. 5/4 februarie 20010 a Tribunalului Caraş Severin, secţia penală / este fondat, urmând a fi admis ca atare în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

În cauză analiza obiectivă a probelor de la dosar relevă justeţea concluziei instanţei relativ la existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor dar, în egală măsură, evidenţiază caracterul inadecvat al pedepselor aplicate acestora.

În conformitate cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile generale ale acestui cod, de limitele speciale ale pedepsei, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei proporţii între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.

Circumstanţele concrete, expuse mai sus, în care inculpaţii au comis infracţiunile, constituie împrejurări de natură să convingă instanţa de potenţialul lor criminogen, precum şi de gravitatea infracţiunilor comise.

Se poate, de altfel, observa că legiuitorul a instituit un regim sancţionator extrem de sever pentru comiterea unei astfel de infracţiuni asupra unui minor, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 10 la 25 de ani închisoare.

În literatura de specialitate s-a arătat că în cazurile în care fapta este comisă asupra unei persoane în vârstă de până la 14 ani, „infractorul se caracterizează prin violenţă, brutalitate care se datorează unor impulsuri oarbe, unei lipse de afectivitate şi lipsei de milă faţă de minoră şi, mai ales, unei lipse de frâne sexuale, de stăpânire de sine şi de voinţă" (prof. Univ. D.I.O. - „Probleme de criminologie", Editura A., 1998, pag. 105-106).

Referitor la inculpatul C.E.A., reducerea pedepsei în apel de la 8 ani la 6 ani închisoare, este nejustificată faţă de împrejurarea că inculpatul a comis infracţiunea în condiţiile existenţei a două cauze de agravare a răspunderii penale. Acesta nu s-a limitat la comiterea unui singur act material infracţional, ci a obligat-o în mod repetat pe minoră să întreţină cu el raporturi sexuale. Caracterul repetat al faptelor inculpatului denotă o perseverenţă infracţională sancţionată insuficient de către instanţe.

Potrivit art. 42 C. pen., infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adăuga un spor, potrivit art. 34 C. pen., de până la 5 ani.

În plus, în sarcina acestui inculpat prima instanţă a reţinut existenţa circumstanţei agravante, prevăzute de art. 75 lit. c) C. pen. - săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor, situaţie care, potrivit art. 78 C. pen. putea duce la aplicarea unei pedepse penale până la limita maxima prevăzută de lege, la care se putea acorda un spor de 5 ani închisoare.

Pe de altă parte, în sarcina acestui inculpat, prima instanţă a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. - conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii.

Potrivit art. 76 lit. a) C. pen., în această situaţie, pedeapsa se reduce sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani.

Potrivit art. 80 C. pen., în caz de concurs între cauzele de agravare şi cele de atenuare a pedepsei, coborârea pedepsei sub limita specială nu este obligatorie.

Coroborând aceste dispoziţii legale, reiese că raportat la speţa concretă, în condiţiile în care există concurs între cauzele de agravare a pedepsei (art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) şi cauzele de atenuare a pedepsei (art. 74 lit. a) C. pen.), instanţa putea aplica o pedeapsă între 3 ani închisoare şi 30 de ani de închisoare.

Aplicarea unei pedepse mult sub limita inferioară a pedepsei prev. de lege (10 ani), de doar 3 ani, raportat la circumstanţele concrete în care inculpatul a comis infracţiunile şi la cauzele de agravare a răspunderii penale existente, apreciem că nu este în măsură să conducă la atingerea dublului scop, preventiv şi educativ, al pedepsei.

Existenţa mai multor acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, precum şi atragerea unui minor în sfera activităţii infracţionale, sunt cauze de agravare a răspunderii penale, care impuneau o sporire semnificativă a pedepsei faţă de limita minimă prevăzută de lege, cauze de agravare cărora instanţele nu le-au acordat nici o semnificaţie.

La stabilirea pedepsei trebuia avută în vedere şi atitudinea nesinceră a inculpatului, care a negat comiterea infracţiunilor, în ciuda probelor de la dosar, încercând să acrediteze ideea că nici el, nici inculpatul M. nu au agresat-o pe partea vătămată, şi încercând să o discrediteze pe partea vătămată. În acest sens, inculpatul a susţinut că aceasta şi-a exprimat dorinţa de a întreţine relaţii sexuale cu doi bărbaţi în acelaşi timp (declaraţie prima instanţă, file 52) şi că partea vătămată nu era la acel moment virgină, în ciuda raportului medico-legal care confirmă această stare. Atitudinea nesinceră a inculpatului este de natură să demonstreze instanţei că inculpatul nu conştientizează nici măcar în acest moment consecinţele faptei sale şi a celorlalţi inculpaţi în planul vieţii afective, emoţionale şi sociale a părţii vătămate, care se simte izolată, ruşinată şi vulnerabilă, cu consecinţe de durată în plan relaţional, şi că doar o pedeapsă corect dozată, situată peste limita minimă prevăzută de textul de incriminare, este în măsură să îndeplinească exigenţele art. 52 C. pen.

Prima instanţă, precum şi instanţa de apel, au reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere comportamentul bun al inculpatului, precum şi faptul că s-a prezentat la organul de urmărire penală şi la instanţă.

Înalta Curte consideră că acestei circumstanţe nu trebuia să i se dea o eficienţă atât de mare, deoarece prezenţa inculpatului la organul de urmărire şi la instanţa de judecată s-a datorat faptului că a fost reţinut de organele de poliţie la data de 18 mai 2009 şi apoi arestat preventiv la data de 19 mai 2009, fiind prezentat instanţei la fiecare termen de judecată, iar nu propriei voinţe. De asemenea, bunul comportament înainte de comiterea faptei se rezumă la absenţa antecedentelor penale, situaţie care, aşa cum s-a arătat în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (secţia penală, Decizia nr. 1015 din 16 februarie 2006), nu justifică reţinerea acestei circumstanţe atenuante sau, în cazul de faţă, nu justifică scăderea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă.

Referitor la inculpatul C.F., prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă de 10 ani închisoare, pedeapsă redusă de către instanţa de apel la 8 ani închisoare, concomitent cu reţinerea de către instanţa de apel, a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) (teza I) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

Fără a relua argumentele expuse în cazul inculpatului C.E.A., şi în cazul acestui inculpat există o cauză care agravează răspunderea penală, respectiv circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen. - săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor, situaţie care, potrivit art. 78 C. pen. putea duce la aplicarea unei pedepse penale până la limita maxima prevăzută de lege, la care se putea acorda un spor de 5 ani închisoare, limita maximă a pedepsei fiind, în aceste condiţii de 30 ani închisoare.

Înalta Curte consideră că nu se impunea reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., motivată de către instanţa de apel prin absenţa antecedentelor penale ale inculpatului, având în vedere circumstanţele concrete în care a fost comisă infracţiunea de viol, precum şi raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (secţia penala, Decizia nr. 1015 din 16 februarie 2006).

Instanţa, dând dovadă de clemenţă faţă de acest inculpat, a aplicat mecanic prevederile art. 74 lit. a) C. pen., ignorând celelalte circumstanţe, de natură să agraveze răspunderea penală. Astfel, inculpatul s-a sustras de la cercetări şi de la judecată, după cum reiese din procesul-verbal de căutare de la fila 88 din dosarul Tribunalului Caraş-Severin, în care s-a consemnat, în urma verificărilor efectuate, că la scurt timp după comiterea faptei, aflând că este căutat de poliţie, inculpatul a plecat în Spania. Nu au fost identificate nici alte elemente care să denote o bună comportare a inculpatului - cu excepţia absenţei unor condamnări anterioare - care să justifice reţinerea acestei circumstanţe.

Prin urmare, stabilirea unei pedepse situate la limita inferioară prev. de lege pentru infracţiunea comisă - cum a procedat prima instanţă, sau sub această limită - cum a procedat instanţa de apel, nu este în măsură să îndeplinească exigenţele art. 52 C. pen.

Referitor la inculpatul M.M.D., prima instanţă i-a aplicat o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă redusă de către instanţa de apel la 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) (teza I) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. b), art. 99, art. 109 C. pen.

Pedeapsa aplicată acestui inculpat este mult prea mică în raport cu natura, gravitatea infracţiunii, circumstanţele concrete în care a comis infracţiunea reţinută în sarcina sa, precum şi în raport de persoana inculpatului.

Şi în cazul acestui inculpat, instanţa a dat dovadă de clemenţă, aplicând mecanic prevederile art. 74 lit. a) C. pen. şi a ignorat celelalte elemente, de natură să agraveze răspunderea penală. Inculpatul a avut o atitudinea nesinceră, negând comiterea infracţiunilor, în ciuda probelor de la dosar, încercând să acrediteze ideea că nici el, nici inculpatul C. nu au agresat-o fizic sau verbal pe partea vătămată şi că aceasta a consimţit Ia multiplele raporturi sexuale din noaptea respectivă.

Atitudinea nesinceră a inculpatului este de natură să demonstreze instanţei că nici acest inculpat nu a conştientizat consecinţele faptei sale şi a celorlalţi inculpaţi în planul vieţii afective, emoţionale şi sociale a părţii vătămate. Potrivit referatului de evaluare întocmit în cauza, inculpatul nu manifestă empatie faţă de persoana vătămată, ignoră valorile care ocrotesc persoana şi nu conştientizează consecinţele comiterii infracţiunii.

Ca atare Înalta Curte, consideră că singură pedeapsa aplicată de prima instanţă este în măsură să contribuie efectiv la reeducarea inculpatului, Ia respectarea de către acesta pe viitor a valorilor ocrotite de norma penală şi este de natură să contribuie la recâştigarea respectului părţii vătămate faţă de ea însăşi.

Faţă de aceste considerente în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, casându-se Decizia amintită şi se va menţine sentinţa penală nr. 5 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Caraş Severin.

Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.E.A. timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 mai 2009 la 30 noiembrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Deciziei penale nr. 90/ A din 14 iunie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa penală nr. 5 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Caraş Severin.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.E.A., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 mai 2009 la 30 noiembrie 2010.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.E.A. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul M.J.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi C.F. şi M.M.D., în sumă de câte 300 lei, se vor plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.

← ICCJ. Decizia nr. 3857/2010. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 4650/2010. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4291/2010. Penal