ICCJ. Decizia nr. 3954/2010. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor publice (art.248 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3954/2010
Dosar nr. 9244/118/2009
Şedinţa publică din 8 noiembrie 2010
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 13/ CEA din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanţa, în temeiul art. 393 şi următoarele C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulata de revizuientul condamnat S.F., ca neîntemeiată.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în procesul penal, în sumă de 300 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut următoarele:
Examinând cererea de revizuire în faza admiterii în principiu, instanţa, respectiv Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a constat că aceasta a fost formulata in condiţiile prev. de art. 396 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi fiind o cerere în favoarea inculpatului poate fi formulată oricând. S-a arătat că motivul de revizuire se regăseşte in art. 394 C. proc. pen.
Deşi s-a pus in vedere condamnatului petent prin apărător să indice cazul expres de revizuire s-a arătat ca este cel avut de instanţa care s-a pronunţat pe admiterea in principiu.
În cauză nu sunt alte probe pe care să se întemeieze cererea condamnatului si simplele susţineri ale acestuia neînsoţite de probe noi, nu pot schimba situaţia de fapt si nici încadrarea juridica a faptei, de abuz în serviciu iar declaraţiile martorilor, probe administrate in cauza, au fost evaluate in cadrul materialului probator si au fost examinate in cadrul căilor ordinare de atac.
Pe fondul cauzei, constatând că motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu constituie împrejurări sau fapte noi şi nu pot fi încadrate în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict şi limitativ de disp. art. 394 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de revizuire.
Faţă de aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 403 şi următoarele cod pr. penală cererea a fost respinsă.
În termen legal au declarat apel revizuentul S.F., precum şi M.A. şi l.L.S. (intimaţi în cererea de revizuire din prezenta cauză).
Apelantul revizuent S.F. solicita admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi rejudecând cauza, a se constata existenţa elementelor noi, care, dacă ar fi fost cunoscute de instanţă, ar fi condus la o altă soluţie, respectiv aceea de achitare. S-a solicitat a se avea în vedere ca o particulatitate a speţei, incidenţa în cauză a recursului extraordinar promovat in anul 1990, conform cu care au fost înlăturate pedepsele pentru infracţiunile dezincriminate.
Instanţa de fond nu a sesizat elementele noi cum ar fi ridicarea confiscării averii care era deja confiscată, judecata la fond având loc fără citarea inculpatului, el fiind citat la adresa din Constanţa, deşi imobilul era confiscat.
Totodată, abuzul în serviciul este dat in baza unui decret abrogat, şi dacă acesta ar mai fi fost valabil la momentul judecăţii, nu avea ca subiect de drept pe revizuentul S.F. in calitate de comandant al navei, ci pe oricare din membrii echipajului. Pe cale de consecinţă s-a solicitat să se analizeze dacă exista aceste infracţiuni, să se dispună achitarea condamnatului.
În cauză, au formulat apel si intimaţii condamnaţi M.A. si l.L.S., prin care solicită admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei apelate ca netemeinica şi nelegala si pe fond, admiterea cererii de revizuire.
Sentinţa primei instanţe este nelegală si netemeinică, întrucât, s-a folosit o singura frază pentru motivarea pe admisibilitatea in principiu, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 356 lit. c) C. proc. pen.". S-a solicitat ca dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. să fie raportate la dispoziţiile legale care au survenit. Întrucât hotărârea pronunţată nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au condus la pronunţarea soluţiei, in mod greşit s-a respins cererea de revizuire ca nefondată.
Motivele care au dus la condamnarea celor doi condamnaţi, sunt de natura sa probeze pe deplin caracterul politic al condamnării, atâta timp cât motivul central al hotărârii pronunţate de tribunalul militar îl reprezintă ostilitatea apelanţilor fata de regimul comunist.
Prin Decizia penală nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.
Examinând legalitatea si temeinicia apelurilor declarate, in raport de criticile formulate cat si din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:
Revizuentul S.F. a fost condamnat prin sentinţa nr. 16 din 26 martie 1985 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la pedeapsa cu moartea si confiscarea totală a averii pentru infracţiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I rap. la art. 164 şi art. 155 C. pen.; pentru infracţiunea prevăzute de art. 223 alin. (3) teza I; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972; 3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen.
Apelanţii M.A. si l.L.S. au fost condamnaţi la 20 ani închisoare si interzicerea unor drepturi pentru art. 167 alin. (1) teza a II-a cu ref. la art. 164, art. 155 C. pen.; 20 ani inchisoare si interzicerea drepturilor pentru art. 26 şi respectiv art. 25 la art. 223 alin. (3) teza a II-a C. pen.; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972 si respectiv art. 26 la art. 123 alin. (2) din Decret 443/1972; 3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen.; iar pentru inculpatul M.A. cu reţinerea art. 37 lit. a) C. pen.
Prin Decizia penala nr. 12 din 2 martie 1990 C.S.J. a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General împotriva sentinţei penale nr. 16 din 26 martie 1985, a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi a Deciziei nr. 12 din 23 aprilie 1985 a Tribunalului Suprem - Secţia Militară si casând hotărârile a dispus: achitarea inculpatului S.F. pentru infracţiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 si art. 155 C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există. Pentru infracţiunea prev. de art. 245 alin. (1) C. pen. s-a dispus achitarea in temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege nr. 12/1990; pentru infracţiunea de delapidare cu un prejudiciu de 233.695 lei s-a dispus schimbarea încadrării juridice in infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor obşteşti prevăzută de art. 148 alin. (1) C. pen. Pentru aceasta infracţiune s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare amnistiei intervenite prin art. 1 din Decretul nr. 11/1988.
Cu privire la soluţionarea acţiunii civile, privind infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor obşteşti s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti in vederea rejudecării laturii civile privind pe inculpatul S.F. si coinculpatul M.A. in calitate de complice; pentru infracţiunea prevăzută de art. 123 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 443/1972, s-a dispus reducerea pedepsei la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 1 din Decretul nr. 11/1988, procesul penal a încetat, iar răspunderea penală fiind înlăturată prin amnistie.
Cu privire la condamnatul M.A.: s-a dispus achitarea inculpatului pentru art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 şi art. 155 C. pen. cu art. 37 lit. a) - fapta nu exista; pentru infracţiunea prev. de art. 245 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., achita pe inculpat fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege nr. 12/1990; pentru art. 26 rap. la art. 223 alin. (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice in infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor obşteşti şi încetează procesul penal, fiind înlăturată răspunderea penală prin amnistie potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1988; pentru art. 123 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 443/1972 reduce pedeapsa la 7 ani închisoare si incetează procesul penal, răspunderea penala fiind inlaturată prin amnistie potrivit Decretului nr. 11/1988.
Pentru condamnatul l.L.S. s-a dispus achitarea pentru art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 şi art. 155 C. pen. cu art. 37 lit. a) - fapta nu exista; pentru art. 25 rap. la art. 223 alin. (3) C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului in temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există; pentru infracţiunea prev. de art. 245 C. pen., achita pe inculpat - fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege 12/1990; pentru art. 26 rap. la art. 223 alin. (1) şi (2) din Decret nr. 443/1972 reduce pedeapsa la 5 ani închisoare şi încetează procesul penal, răspunderea penală fiind înlăturată prin amnistie potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1988.
Prin sentinţa penală nr. 3 din 23 ianuarie 1992, Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în fond după casare, cu privire la acţiunea civilă, a dispus obligarea in solidar a condamnatului S.F. cu condamnatul M.A. la plata sumei de 460.431 lei cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la achitarea debitului către Compania de Navigaţie Maritimă P. Constanţa.
La data de 28 august 2007 s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de S.F. la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, care la data de 11 martie 2008, în temeiul art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. in ref. la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite in principiu cererea de revizuirea sentinţei penale nr. 16 din 23 martie 1985, pronunţata de Tribunalul Militar teritorial Bucureşti. Motivul admiterii în principiu este legal de OUG nr. 214/1999 din care rezulta calitatea revizuentului de luptător in rezistenta anticomunista. Art. 7 alin. (2) din ordonanţă dispune că „hotărârile de condamnare pentru infracţiunile săvârşite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător in rezistenta anticomunistă".
Ulterior, prin încheierea de şedinţă nr. 1992 din 15 iunie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe revizuentul S.F. in favoarea Tribunalului Constanta.
Potrivit art. 42 alin. (2) C. proc. pen., dacă declinarea a fost determinată de competenţa după calitatea persoanei, s-au de competenta materială, instanţa căreia i s-a trimis cauza, poate folosi actele îndeplinite si poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.
Faţă de aceasta dispoziţie legală, Tribunalul Constanta ca instanţa de fond trebuia să se pronunţe cu privire la menţinerea sau nemenţinerea admiterii în principiu. Omiţând a se pronunţa, curtea apreciază că este un drept câştigat de apelanţi, fiind în favoarea acestora.
Procedura în revizuire păstrează in principiu structura avuta înainte de adoptarea codului de procedură penala din 1968, ceea ce înseamnă ca se desfăşoară intr-o procedura prealabila in fata procurorului şi într-o procedură in fata instanţei de judecata, in doua etape, examinarea in principiu şi judecarea in fond a cererii de revizuire.
Admiterea in principiu a cererii de revizuire înseamnă că noile fapte si împrejurări invocate sunt de natură sa pună la îndoiala faptele reţinute prin hotărârea definitivă, se recunoaşte deci, posibilitatea unei erori judiciare si ca urmare, deschide procedura de rejudecarea cauzei in fond.
Cea de-a doua etapa, pornind de la posibilitatea existenţei unei erori judiciare, urmăreşte verificarea existenţei acestei erori in raport de ansamblul probelor administrate atât anterior, cât si in cursul revizuirii, si adoptarea soluţiei corecte in acea cauză. Există insă si posibilitatea respingerii in fond a revizuirii deşi a fost admisa in principiu, dacă analiza tuturor probelor in ansamblul lor nu confirmă existenţa unei erori judiciare.
Obiectul examinării in principiu a cererii de revizuire constă in verificarea îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru admiterea in principiu a cererii de revizuire. Se verifică mai întâi dacă cererea de revizuire a fost făcută de o persoana admisă de lege, in termenul legal, dacă se întemeiază pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. si dacă s-au adus probe in dovedirea acestui caz.
Rejudecarea revizuirii după admiterea in principiu, are ca obiect înlăturarea erorii judiciare pe care o cuprinde hotărârea atacată. La rejudecarea in fond, se examinează învinuirea adusă inculpatului in sensul temeiniciei ei. Ca finalitate, rejudecarea cauzei in fond urmăreşte darea unei soluţii cu privire la învinuirea iniţială.
Întrucât admiterea in principiu s-a bazat pe împrejurarea că motivul invocat de revizuent se regăseşte intre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., Curtea analizând cererea de revizuire constat că apelanţii nu au propus probe si nici nu au formulat cereri noi, ci doar au susţinut că datorită regimului politic si a dobândirii calităţii de luptător in rezistenta anticomunista nu poate sa fie condamnat pentru infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor obşteşti.
Invocarea de către revizuentul S.F. a dobândirii calităţii de luptător in rezistenta anticomunista prin Decizia nr. 246 din 7 februarie 2002, este reală, însă nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres si limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Nu se poate susţine că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţa la soluţionarea cauzei. Faptele probatorii trebuie sa fie noi, iar nu mijloacele de proba a unei fapte sau a unei împrejurări noi cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Din motivarea recursului extraordinar în cauză, reţinem că revizuentul S.F. ajutat de M.A. şi instigat de l.L.S., a folosit ilegal nava, fapta care constituie infracţiune de abuz in serviciu. Neîndeplinirea de către comandantul S.F. a obligaţiei de serviciu de a efectua transportul de minereu de fier la Combinatului Siderurgic Galaţi şi de a fi cauzat întreprinderii N. Constanta o pagubă constând in costul carburanţilor şi lubrefiantilor consumaţi in plus pentru parcurgerea noului itinerariu, plata cheltuielilor portuare, cât a eventualelor penalităţi de întârziere a transportului, constituie infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor obşteşti. Deci, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit ca această infracţiune nu are legătură cu sistemul politic din România, ci doar legat de atribuţiile clare de serviciu ale revizuentului S.F. şi a inculpatului M.A., deoarece in calitate de coautor şi în cunoştinţă de cauză, a executat ordinele comandantului de deviere a navei de la itinerariu ordonat.
Ulterior, răspunderea penală pentru aceasta infracţiune a fost înlăturată prin amnistie potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1998. În aceeaşi situaţie se afla si coinculpatul M.A.
Ca atare, un act nou care atestă calitatea revizuentului nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de revizuire, nefiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuientul S.F. şi intimaţii l.L.S. şi M.A.
Recurentul revizuient S.F. nu a indicat vreun caz de casare pe care îşi sprijină calea de atac declarată, însă din memoriul depus la dosar rezultă că invocă nemotivarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză. Oral, cu ocazia dezbaterilor, s-a mai susţinut necitarea revizuientului la noua adresă pe care acesta a adus-o la cunoştinţa instanţei, în condiţiile în care a fost citat în mod repetat la domiciliul care în fapt nu mai exista întrucât imobilul unde s-a efectuat procedura de citare, respectiv în Constanţa, a fost confiscat şi nu se mai afla în posesia revizuientului.
Intimaţii l.L.S. şi M.A. au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9 şi 19 C. proc. pen., susţinându-se în esenţă pe de o parte că atât hotărârea instanţei de fond, cât şi cea a instanţei de apel nu sunt motivate, iar pe de altă parte că soluţia pronunţată este rezultatul interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză.
În privinţa acestor din urmă recurenţi, Înalta Curte a pus în discuţie din oficiu excepţia inadmisibilităţii căii de atac declarate.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate, dar şi a excepţiei sus-menţionate, Înalta Curte retine următoarele:
1. Referitor la recursurile declarate de l.L.S. şi M.A., Curtea constată că obiectul cauzei l-a constituit cererea de revizuire formulată exclusiv de către petentul S.F.
Este adevărat că l.L.S. şi M.A. au avut calitatea de coinculpaţi în aceeaşi cauză cu inculpatul S., însă aceasta nu atrage după sine vreo calitate procesuală în legătură cu cererea de revizuire formulată de acesta din urmă, cu atât mai mult cu cât ea se afla în faza admiterii în principiu.
În mod corespunzător, hotărârea pronunţată în cauză nu putea fi atacată decât de persoanele care aveau calitate în acest cadru procesual, respectiv revizuientul S. şi, eventual, procurorul, mai ales că prin această hotărâre nu s-a schimbat situaţia revizuientului şi, cu atât mai puţin, a altor persoane.
Prin urmare, recursurile declarate de l.L.S. şi M.A.sunt inadmisibile, întrucât pe această cale se pun în discuţie aspecte ce ţin de fondul unei cereri de revizuire pe care nu au promovat-o şi a cărei soluţionare nu Ie-a modificat situaţia juridică.
2. În ce priveşte critica recurentului S. referitoare la procedura de citare în faţa Instanţei de Apel, Curtea constată nu doar că toţi apelanţii au fost legal citaţi, dar mai ales că aceştia au fost prezenţi cu ocazia dezbaterilor apelurilor, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
3. De asemenea nefondată este şi critica referitoare la nemotivarea hotărârilor pronunţate în cauză.
În acest sens, Curtea reţine că motivul de casare prev.de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. este incident numai în situaţia în care hotărârile pronunţate anterior sunt complet nemotivate, iar nu şi atunci când acestea sunt motivate necorespunzător, neconvingător ori lapidar, cum este cazul în speţă, îndeosebi cu referire la sentinţa instanţei de fond.
Într-o asemenea ipoteză, aceste carenţe urmează a fi remediate de către instanţa de control judiciar, prin considerentele hotărârii ce va fi pronunţată în soluţionarea căilor de atac cu care a fost investită.
4.1. În ce priveşte fondul cauzei, din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.F. a fost condamnat prin sentinţa nr. 16 din 26 martie1985 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 12 din 23 aprilie 1985 a Tribunalului Suprem, la pedeapsa cu moartea si confiscarea totală a averii pentru infracţiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I rap. la art. 164 şi art. 155 C. pen.; pentru infracţiunea prevăzute de art. 223 alin. (3) teza I; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972; 3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen.
4.2.Prin decretul prezidenţial nr. 101 din 2 iunie 1986, pedeapsa cu moartea aplicată acestui condamnat a fost comutată în 20 de ani închisoare.
4.3. Ulterior, ca urmare a recursului extraodinar formulat de Procurorul General al României, prin Decizia nr. 12 din 2 martie 1990 a Curţii Supreme de Justiţie s-a dispus:
- achitarea inculpatului S.F. pentru infracţiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 si art. 155 C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.
- achitarea in temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea prev. de art. 245 alin. (1) C. pen.fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege nr. 12/1990;
- schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare in infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor obşteşti prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. şi încetarea procesului penal ca urmare amnistiei intervenite prin art. 1 din Decretul nr. 11/1988;
- reducerea pedepsei la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 1 din Decretul nr. 11/1988, procesul penal fiind încetat, iar răspunderea penală fiind înlăturată prin amnistie pentru infracţiunea prevăzută de art. 123 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 443/1972.
- trimiterea cauzei la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti in vederea rejudecării laturii civile privind pe inculpatul S.F. si coinculpatul M.A. in calitate de complice, cu privire la soluţionarea acţiunii civile, privind infracţiunea de abuz in serviciu contra intereselor obşteşti;
- înlăturarea dispoziţiilor referitoare la indisponibilizarea bunurilor aparţinând inculpatului în vederea executării pedepsei complimentare a confiscării totale a averii.
4.4. Prin sentinţa nr. 3 din 23 ianuarie 1992 a Tribunalului Militar Teritorial, în fond după casare au fost obligaţi în solidar inculpaţii S.F. şi M.A. la 460.431 lei cu dobânda legală către Compania de navigaţie maritimă P.C.
Această sentinţă a rămas definitivă prin nerecurare.
5.1. La data de 1 iunie 2007, inculpatul S.F. a solicitat revizuirea sentinţei nr. 16 din 26 martie 1985 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, invocând cazul prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., cu referire la calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi respectiv de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite), ce i-au fost acordate potrivit O.U.G nr. 214/1999 şi Legii nr. 341/2004.
5.2. Prin încheierea din 11 martie 2008 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, pronunţată în Dosarul nr. 50/753/2007 a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de S.F., considerându-se că împrejurarea nouă, necunoscută instanţei este calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, iar admiterea în principiu a cererii de revizuire este justificată pentru a se cerceta natura infracţiunilor pentru care petentul a fost condamnat, politice sau de drept comun.
5.3. Ulterior, prin sentinţa nr. 41 din 1 iulie 2008 a aceleiaşi instanţe, s-a declinat competenţa de judecare a cererii în favoarea Tribunalului Constanta, retinându-se în esenţă că instanţa militară nu mai poate judeca, nici în revizuire, cauze cu civili, chiar dacă judecată fondului s-a făcut de această instanţă.
5.4. Ca urmare a unor alte declinări succesive şi reciproce de competenţă, s-a ivit un conflict negativ de competenţă, soluţionat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin încheierea din 15 iunie 2009, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei privind pe revizuientul S.F., în favoarea Tribunalului Constanţa.
5.5. Prin sentinţa nr. 13/ CEA din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanţa, în baza art. 393 şi urm. C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de S.F.
În esenţă, s-a reţinut că motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu constituie împrejurări sau fapte noi şi nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict şi limitativ în art. 394 C. proc. pen.
5.6. Prin Decizia penală nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de revizuientul S.F. şi intimaţii M.A. şi l.L.S.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că invocarea de către revizuient a dobândirii calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, deşi aceasta este reală, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres şi limitativ prev.de art. 394 C. proc. pen. Nu se poate susţine că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau a unei împrejurări cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
6.1. Înalta Curte constată că procedura de revizuire presupune două etape:admiterea în principiu şi rejudecarea cauzei în fond.
În ce priveşte admiterea în principiu, aceasta presupune între altele, verificarea incidenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respectiv dacă acesta este întemeiat şi este dovedit cu mijloacele de probă prevăzute de lege.
Cu referire la cazul prev.de art. 394 lit. a) C. proc. pen., instanţa verifică dacă noile fapte sau împrejurări invocate sunt de natură a schimba soluţia pronunţată.
În măsura în care se constată că aceste fapte sau împrejurări nu au caracter de noutate sau nu pot conduce la schimbarea soluţiei atacate, în sensul prev.de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., procedura de revizuire nu trece în cea de-a doua fază, aceea a rejudecării cauzei în fond.
6.2. În speţă, atât instanţa de fond,cât şi cea de apel au apreciat că motivul invocat de către petent, respectiv recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi respectiv de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite), ce i-au fost acordate potrivit O.U.G nr. 214/1999 şi Legii nr. 341/2004, nu constituie o faptă sau împrejurare nouă şi nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict şi limitativ în art. 394 cpr.pen.
Este adevărat că anterior declinării de competenţă, instanţa investită iniţial cu soluţionarea cererii de revizuire a admis-o în principiu, însă este de observat că potrivit art. 42 alin. (2) C. proc. pen., care îşi găseşte aplicare şi în situaţia în care s-a competenţa a fost stabilită printr-un regulator de competenţă, instanţa căreia i s-a trimis dosarul poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizată.
Or, deşi nu s-a pronunţat expres, din considerentele sentinţei Tribunalului Constanţa, ca instanţă căreia i s-a trimis dosarul spre soluţionare, rezultă că aceasta a analizat cererea de revizuire în ce priveşte admisibilitatea sa în principiu, căci numai într-un asemenea moment procesual se putea ajunge la concluzia că "motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu constituie împrejurări sau fapte noi şi nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict şi limitativ în art. 394 C. proc. pen.".
De altfel, o asemenea concluzie este susţinută şi de considerentele regulatorului de competenţă, în care s-a reţinut că "instanţa militară nu poate judeca cererea de revizuire a hotărârii de condamnare a unor civili", neputând aşadar analiza nici măcar admiterea ei în principiu, situaţie în care se impunea o reluare a judecăţii, fără a se valorifica vreun act întocmit de către instanţa necompetentă.
În fine, chiar dacă nu străluceşte prin acurateţe(ceea ce nu echivalează cu o nemotivare.în sensul criticat de către revizuient) şi Decizia instanţei de apel a analizat aceeaşi împrejurare, respectiv aptitudinea actelor invocate de către petent de a conduce la schimbarea soluţiei atacate, ceea ca face obiectul analizei admisibilităţii în principiu, iar nu al rejudecării cauzei în fond.
7. Cenzurând în aceste limite hotărârile pronunţate în cauză, Înalta Curte constată că recursul revizuientului S.F. este nefondat.
7.1. În ce priveşte situaţia revizuientului, Curtea constată că aceasta a fost modificată odată cu admiterea recursului extraordinar de către Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 12 din 2 martie 1990, în sensul că pentru două dintre infracţiunile ce i se reţinuseră în sarcină (cele prev. de art. 167 alin. (1) teza I şi art. 245 alin. (1) C. pen.) s-a dispus achitarea sa, iar pentru celelalte două (prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. şi art. 123 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 443/1972) s-a încetat procesul penal, ca efect al intervenirii amnistiei conform Decretului nr. 11/1988.
Prin aceeaşi hotărâre s-au înlăturat dispoziţiile referitoare la indisponibilizarea bunurilor aparţinând inculpatului S.F. în vederea executării pedepsei complimentare a confiscării totale a averii, constatându-se că pentru singura infracţiune care prevedea această pedeapsă, aceea de complot, s-a pronunţat o soluţie de achitare (în ce priveşte cealalată infracţiune, ca re prevedea o pedeapsă similară şi pentru care fusese iniţial condamnat, s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune, aceea de abuz în serviciu, pentru care nu se putea dispune confiscarea averii).
În ce priveşte latura civilă a cauzei, cu referire la infracţiunea de abuz în serviciu, aceasta a fost rejudecată ulterior, iar inculpatul obligat în solidar la plata unor despăgubiri civile, potrivit celor arătate anterior, soluţie la care inculpatul S. a achiesat, câtă vreme hotărârea a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac.
7.2. Prin urmare, având în vedere condiţiile impuse de art. 394 alin. (2) C. proc. pen. şi cele dispuse în cauză, rezultă că revizuirea solicitată de petent putea pune în discuţie exclusiv cele două soluţii de încetare a procesului penal, neexistând la data formulării cererii o soluţie de condamnare a petentului şi, prin urmare, nici vreo pedeapsă complimentară în fiinţă.
Împrejurarea că o asemenea pedeapsă complimentară ar fi fost deja executată până la momentul formulării cererii, este lipsită de relevanţă din perspectiva formulării unei cereri de revizuire a hotărârii instanţie penale, câtă vreme potrivit celor anterior arătate, situaţia petentului fusese deja reanalizată, este adevărat, într-un alt cadru procesual (al soluţionării unui recurs extraordinar), iar pedeapsa în discuţie implicit înlăturată.
Cu alte cuvinte, promovarea unei cereri de revizuire având drept finalitate înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii, este în primul rând lipsită de un interes actual, câtă vreme aceasta se dispusese anterior, printr-o altă hotărâre judecătorească. Redobândirea efectivă a proprietăţilor confiscate presupune un alt cadru decât cel de faţă şi nu justifică promovarea prezentei cereri de revizuire.
În acest sens, potrivit art. 7 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 214/1999, persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă beneficiază de restituirea, în condiţiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu mai este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate, iar Decizia pentru constatarea calităţii de luptător, poate fi folosită ca probă în faţa instituţiilor abilitate a dispune restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor confiscate, în ce priveşte apreciere caracterului politic al infracţiunilor a căror săvârşire a atras măsura confiscării.
7.3. Din această perspectivă, ca şi instanţele de fond şi apel, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către petent, respectiv recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă şi respectiv de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite) nu sunt de natură a conduce la o altă soluţie decât aceea dispusă, de încetare a procesului penal pentru infracţiunile prev.de art. 248 alin. (1) C. pen. şi art. 123 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 443/1972, în condiţiile în care aceste aspecte au fost cunoscute de către instanţa investită, chiar la începutul anului 1990, cu soluţionarea recursului extraordinar declarat în favoarea acestuia.
În acest sens, este de observat că în motivarea recursului extraordinar s-a susţinut achitarea inculpatului pentru toate infracţiunile pentru care fusese iniţial condamnat, susţinându-se că infracţiunea de complot nu există, iar celelalte trei infracţiuni ar fi fost comise din cauza constrângerii morale, acesta fiind persecutat de conducerea unităţii în care era încadrat şi de organele de stat din localitatea de domiciliu.
În sprijinul celor susţinute în motivarea recursului extraordinar, au fost făcute trimiteri chiar la rechizitoriul întocmit în cauză, în care se menţiona faptul că "inculpaţii erau stăpâniţi de sentimente ostile orânduirii de stat şi sociale din R.S.R.şi şi-au destăinuit reciproc aversiunea faţă de orânduirea socialistă din tara noastră".
Aceste susţineri ale Procurorul General se suprapun în esenţă cu cele formulate implicit de către petent în susţinerea revizuirii, prin invocarea celor două calităţi recunoscute oficial în 2002 şi 2005, astfel încât nu au caracter de noutate pentru instanţe decât sub aspect strict formal (al actelor prezentate de către revizuient).
Or, câtă vreme împrejurările invocate au fost cunoscute şi implicit cenzurate de către instanţa care, într-un alt cadru, a reformat hotărârea de condamnare, ele nu mai pot fi reevaluate pe calea revizuirii întemeiate pe disp.art. 394 lit. a) C. proc. pen.
8. În consecinţă, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) şi respectiv b) C. proc. pen., cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de intimaţii l.L.S. şi M.A. împotriva Deciziei penale nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul S.F. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică.azi 8 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3855/2010. Penal. Infracţiuni la regimul... | ICCJ. Decizia nr. 4156/2010. Penal → |
|---|
