ICCJ. Decizia nr. 4300/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 4300/2010
Dosar nr. 2074/114/2009
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din data de 24 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, în Dosarul nr. 2074/114/2009, inculpatul - minor la data faptelor - P.A.D., fiul lui I. şi F., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a dedus reţinerea de 24 ore din data de 23 august 2008 şi s-a constatat că a încetat măsura preventivă luată faţă de acesta, de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv mun. Buzău.
Prin aceeaşi sentinţă, soluţionând şi latura civilă a cauzei instanţa de fond a obligat inculpatul minor, în solidar cu părţile responsabile civilmente P.I. şi P.F., să achite părţii civile C.N., suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale şi respectiv 30.000 lei daune morale. Inculpatul a fost obligat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, să achite părţii civile C.N. suma de 1.000 lei cheltuieli judiciare - onorariu de apărător, precum şi 300 lei cu acelaşi titlu, către stat, din care 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 22 august 2008, inculpatul (minor la data respectivă) P.A.D., în vârstă de 17 ani şi 10 luni, s-a aflat într-o vizită la bunici, în comuna Săgeata, sat Baniţa, judeţul Buzău, unde - împreună cu vărul său P.l. şi martorul I.N. - a ajutat la montarea unei podele într-o anexă a casei (magazie), iar după terminarea lucrului cei trei au servit masa şi au consumat împreună cea. 2 litri de bere.
Seara, în jurul orei 19,00, cei trei au mers la un bar din localitate, proprietatea martorului M.N., unde intenţionau să-şi petreacă seara şi să consume băuturi, ocupând o masă.
În timp ce se aflau la bar, şi consumau băuturile comandate - suc şi bere, la masa lor a venit numitul P.C., unchiul inculpatului, care a plecat după cca. 15 minute, precum şi martorii P.A. şi A.C.
La scurt timp, în curtea barului a intrat şi victima C.V.M., în vârstă de 27 de ani, care se afla în stare de ebrietate, găsind inculpatul şi cei patru însoţitori la masa de lângă intrarea în bar.
Intenţionând să intre în bar, victima C.V.M. a încercat să treacă pe lângă masa inculpatului, prin spaţiul dintre zid şi scaunul martorului P.A., fapt ce l-a determinat pe inculpatul P.A.D. să reacţioneze, reproşându-i victimei de ce-i deranjează prietenul, deoarece are loc să treacă şi pe partea cealaltă a mesei.
Urmare acestui fapt, inculpatul s-a ridicat de la masă, reproşându-i în continuare victimei atitudinea avută, aşa încât - între cei doi - a avut loc o altercaţie în cadrul căreia inculpatul a împins şi lovit cu pumnul victima, care s-a dezechilibrat (şi datorită stării de ebrietate), căzând pe un scaun de la o masă din apropiere, ocazie cu care s-au răsturnat spărgând câteva pahare şi sticle.
Despre incidentul dintre cei doi a aflat martorul M.N., patronul barului, care le-a reproşat că nu doreşte scandal, cerându-le să părăsească localul. în continuare, patronul barului l-a luat de umeri pe inculpat şi l-a scos afară din curte, iar la scurt timp a făcut acelaşi lucru şi cu victima.
A mai reţinut instanţa de fond, că - după ce a fost scos în stradă - inculpatul P.A. nu a plecat către casa bunicilor, aşteptând până la ieşirea victimei, timp în care au început să se jignească şi să „se cheme reciproc la bătaie".
Inculpatul P.A.D. a lovit-o pe victima C.V.M. cu picioarele în zona stomacului şi a organelor genitale, determinând dezechilibrarea acesteia şi căderea pe partea carosabilă care era asfaltată.
În timp ce era căzută, inculpatul a luat victima de păr şi a lovit-o cu capul de asfalt, de cea. trei ori, aceasta rămânând în stare de inconştienţă.
Au intervenit martorii prezenţi, care au încercat să acorde ajutor victimei, solicitând totodată intervenţia organelor sanitare, care cu ocazia prezenţei la faţa locului au constatat că aceasta decedase.
Au fost sesizate organele de cercetare penală care s-au deplasat la faţa locului, unde au găsit victima decedată pe marginea părţii carosabile. Inculpatul dispăruse între timp de la locul respectiv, prezentându-se la organele de poliţie a doua zi, ocazie cu care a fost reţinut şi încunoştinţat cu privire la fapta săvârşită.
Din raportul medico legal de necropsie a rezultat că „moartea victimei C.V.M. a fost violentă, ea s-a datorat insuficienţei cardio respiratorii acute, consecinţa unei hemoragii meningo-ventriculare, prin ruptura posibilă a unei malformaţii vasculare cerebrale, în cadrul unui traumatism cranio-cerebral, pe fondul unei intoxicaţii etanolice acute". Acelaşi raport medico legal a concluzionat că leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi au legătură de cauzalitate directă, condiţionată cu decesul. S-a stabilit că, în momentul decesului, victima avea în sânge o concentraţie alcoolică de 3,45 gr. la mie, iar în urină de 3,80 gr. la mie.
Prima instanţă a reţinut vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., pe baza procesului verbal de cercetare la faţă locului, însoţit de planşa fotografică, raportul medico legal de necropsie şi planşa fotografică, declaraţiile părţii civile, declaraţiile martorilor, toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Aşa cum s-a arătat, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului P.A.D. de a lovi cu intenţie o persoană aflată în stare avansată de ebrietate, lovirea având ca urmare căderea pe o suprafaţă tare (asfalt), după care a mai lovit victima cu capul de asfalt, fapte ce au dus, în final, la decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., respingând cererea părţii civile de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat prev.de art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel partea civilă C.N. - tatăl victimei C.V.M., inculpatul P.A.D. şi părinţii săi, ca reprezentanţi legali, P.I. şi P.F., invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie a acesteia.
Partea civilă C.N., prin apărător ales, a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, în primul rând în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, arătând că încadrarea juridică a faptei nu corespunde probelor administrate în faza de urmărire penală, dar şi în faza de cercetare judecătorească, motiv pentru care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 - 175 C. pen. S-a argumentat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că inculpatul a aplicat victimei o singură lovitură cu podul palmei în faţă, după ce fusese lovit de acesta însă, la filele 6 - 23 din dosarul de urmărire penală, există planşe foto de investigare a locului faptei şi pe care se observă pe faţa şi profilul stâng al victimei, depunere de substanţă brun - roşcată, cu aspect de sânge şi depuneri de pietriş în zona ochiului stâng şi pe frunte. De aceea, se susţine că încadrarea juridică corectă este aceea de omor calificat, deoarece, aşa cum se reţine şi în rechizitoriu, între victimă şi inculpat s-a declanşat un conflict spontan, iar după ieşirea din local inculpatul a aşteptat-o pe victimă pe care a lovit-o cu pumnul şi picioarele, situaţie în care, şi datorită stării de ebrietate, aceasta a căzut cu capul de asfalt, fiind lovită în continuare de către inculpat. Din concluziile raportului medico - legal rezultă clar intenţia inculpatului, de a ucide victima, fiind realizate astfel ambele laturi ale infracţiunii de omor calificat, atât cea subiectivă cât şi obiectivă. De asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanţe şi în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, arătând că familia victimei a primit pe parcursul judecăţii numai suma de 2.000 lei, deşi tatăl victimei, în calitate de parte civilă, a solicitat suma de 15.000 lei reprezentând despăgubiri pentru daune materiale şi 50.000 euro despăgubiri pentru daune morale, însă instanţa de fond nu a făcut nicio motivare de ce a redus aceste sume şi, ca atare, se impune majorarea acestora.
Referitor la apelul declarat de inculpatul - minor P.A.D., apărătorul ales al acestuia a arătat că nu a fost stabilit corect cadrul procesului penal şi, ca atare, soluţia pronunţată de instanţa de fond este incompletă şi confuză deoarece s-a trecut destul de uşor peste o situaţie de fapt de natură a impune reţinerea şi a scuzei provocării, arătând că acesta a ieşit din bar şi a plecat spre casă, iar victima s-a luat după el şi, având o stare de temere deoarece victima era cunoscută ca o persoană consumatoare de băuturi alcoolice, a comis fapta. în opinia apărării, probele din dosar confirmă faptul că victima l-a urmărit pe inculpat la ieşirea din bar, iar inculpatul a acţionat, determinat de aceasta, lovind-o. Privitor la încadrarea juridică a faptei apărarea a arătat că aceasta este corectă şi nu sunt elemente din care să rezulte că inculpatul a fost excesiv de violent şi, deci, nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat. S-a criticat şi modul de soluţionare a laturii civile, arătând că se impune reducerea la jumătate a cuantumurilor acordate părţii civile. în final, s-a solicitat reducerea pedepsei, pe care o consideră excesivă, precum şi schimbarea modalităţii de executare, în sensul de a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia.
Reprezentanţii legali ai inculpatului - minor, respectiv părinţii acestuia, în apelurile declarate au arătat că regretă fapta comisă de copilul lor.
Prin Decizia penală nr. 13 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, a respins ca nefondate toate apelurile.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Prima instanţă, după o analizare atentă a întregului material probatoriu administrat în cauză, a reţinut o situaţie de fapt corectă, aşa cum a fost expusă, vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul medico legal de necropsie, declaraţiile martorilor şi coroborate cu declaraţiile inculpatului şi, în mod legal şi temeinic a dispus condamnare inculpatului P.A.D., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.
În speţă, constată instanţa de apel că pe fondul unui conflict spontan declanşat de inculpat în incinta barului, după ce a fost scos în stradă, unde a aşteptat victima, a lovit-o cu pumnii şi picioarele, situaţie în care - şi datorită stării de ebrietate - aceasta a căzut cu capul pe asfalt, fiind lovită în continuare de inculpat, determinând hemoragia cerebrală care a condus la decesul victimei C.M.V. Împrejurările concrete atestă faptul că inculpatul a lovit cu intenţie victima C.M.V., care se afla în stare avansată de ebrietate, lovirea a avut ca urmare căderea pe o suprafaţă tare (asfalt), după care a mai lovit victima cu capul de asfalt, fapte ce au dus în final la decesul acestuia. Lovirea a fost intenţionată, iar rezultatul mai grav, decesul, s-a produs din culpă, deoarece inculpatul putea şi trebuia să îl prevadă, acţionând astfel cu praeterintenţie, element subiectiv specific infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Instanţa de apel a apreciat că critica invocată de inculpat (că ar fi comis fapta ca urmare a provocării victimei), în sensul disp. art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită deoarece apărările acestuia nu sunt de natură să înlăture încadrarea juridică dată faptei, şi nici să conducă la concluzia că a săvârşit-o în stare de provocare deoarece:
- cunoştea că victima are anumite afecţiuni şi comportamentul acesteia când se afla sub influenţa băuturilor alcoolice;
- trebuia şi putea să prevadă că lovind victima aflată în stare de ebrietate, exista posibilitatea să cadă pe suprafaţa tare pe care a avut loc incidentul.
Pe de altă parte, reţine instanţa de apel că din declaraţiile martorului D.I., care a fost audiat imediat după incident şi confruntat cu inculpatul, declaraţii ce se coroborează cu concluziile raportului medico legal de necropsie, rezultă că inculpatul este cel care a acostat iniţial victima şi a lovit-o, inclusiv cu capul de asfalt.
De aceea, conchide instanţa de apel, nu se poate reţine că inculpatul a săvârşit fapta în stare de provocare, deoarece în bar el este cel care „s-a luat de victimă", iar după ce a fost scos în stradă a aşteptat-o şi a avut atitudinea descrisă anterior, având posibilitatea să plece la domiciliul bunicilor şi să încheie altercaţia începută în curtea barului.
S-a apreciat că şi critica referitoare la individualizarea pedepsei este neîntemeiată. Prima instanţă, la stabilirea pedepsei, precum şi a modalităţii de executare, a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social al faptei, modul şi condiţiile concrete în care aceasta a fost comisă, precum şi elementele ce caracterizează persoana făptuitorului. Pedeapsa de 4 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat, şi va fi executată în regim de detenţie, este o pedeapsă proporţională faptei şi corespunde rolului preventiv educativ prev. de art. 52 C. pen. şi, ca atare, nu se impune reducerea sau schimbarea modalităţii de executare a acesteia.
Referitor la latura civilă a cauzei, s-a apreciat că critica invocată atât de partea civilă C.N., cât şi de inculpatul P.A.D., este neîntemeiată deoarece cuantumurile de 10.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi 30.000 lei despăgubiri pentru daune morale, sunt sume care acoperă cheltuielile efectuate cu înmormântarea victimei şi cu pomenile creştineşti ulterioare, precum şi într-o oarecare măsură prejudiciul moral suferit de părinţii acestuia.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termen legal, atât inculpatul P.A., cât şi partea civilă C.N., motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii.
Prealabil examinării pe fond a recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
- în primă instanţă, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat (fii. 31, fii.66), beneficiind de asistenţa juridică a unui avocat ales (fii. 19). Instanţa a administrat probele propuse prin rechizitoriu, precum şi a celor propuse de apărarea inculpatului, şi a dispus întocmirea referatului de evaluare pentru inculpat (fii. 51-55). Înainte ca instanţa să declare terminată cercetarea judecătorească, apărarea şi acuzare au menţionat că nu propun probe noi, la cererea apărării fiind pusă în discuţie cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei (pag. 1-2 a încheierii de dezbateri şi amânare a pronunţării sentinţei);
- în apel, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat (fii. 18), beneficiind de asistenţa juridică a unui avocat ales (fii. 13). Nu au fost propuse noi, şi nici au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor (pag. 1-2 a deciziei atacate);
- în recurs, inculpatul nu a fost de acord să facă alte declaraţii, precizând însă că le menţine pe cele anterioare (fii. 69). Nu au fost propuse probe noi de către inculpat şi avocatul său ales, şi nici nu au fost formulate cereri prealabile dezbaterilor.
Examinând pe fond recursurile declarate, Înalta Curte reţine următoarele:
a) asupra recursului declarat de inculpatul P.A.D.
Fără a se contesta, în esenţă, situaţia de fapt reţinută de cele două instanţe, apărarea a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi, respectiv, pct. 171 C. proc. pen., solicitând - prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi c) din C. pen. - reducerea pedepsei şi aplicarea unei modalităţi de executare neprivative de libertate, precum şi reducerea despăgubirilor civile.
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului pentru motivele ce se vor arăta:
1) potrivit art. 73 lit. b) din C. pen. constituie circumstanţă atenuantă „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă". Probatoriul administrat nu confirmă apărarea inculpatului în sensul că „ar fi fost provocat" prin una din modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) din C. pen. („prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă").
Existenţa tulburării sau emoţiei, în sensul ari. 73 lit. b) din C. pen. şi intensitatea acestora, nu se pot reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe, în principal prin utilizarea unor criterii subiective, însă fără absolutizarea acestora, şi fără a exclude total ipoteza utilizării unor criterii obiective. Astfel, întrucât dispoziţiile art. 73 lit. b) din C. pen. presupun atât examinarea unor împrejurări exterioare care influenţează starea psihică a făptuitorului, cât şi examinarea semnificaţiei acestora asupra comportamentului făptuitorului, pe fondul inexistenţei unor criterii cu valoare absolută (şi, totodată, nesusceptibile de relativizare) referitoare la procesele psihice (criterii exacte pentru a se stabili dacă o anumită tulburare şi-a avut sau nu sorgintea într-un impuls exterior determinant), nu se poate renunţa total la criteriile obiective în aprecierea existenţei sau inexistenţei „stării de provocare".
Pentru reţinerea „stării de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nu se poate face abstracţie de unele criterii obiective cum ar fi compararea reacţiei făptuitorului cu reacţia „omului mediu" supus unei provocări similare, cerinţa unei anumite proporţii între actul provocator şi reacţia făptuitorului, inclusiv prin observarea consecinţelor faptei săvârşite ca urmare a actului provocator, etc.
În prezenta cauză nu se poate reţine „starea de provocare", în sensul art. 73 lit. b) din C. pen., nici prin utilizarea criteriilor subiective, şi nici a celor obiective deoarece:
- inculpatul, în vârstă de 17 ani şi 10 luni, după terminarea lucrului, împreună cu alte persoane, a servit masa şi a consumat cea. 2 litri de bere;
- seara, în jurul orei 19,00, inculpatul, însoţit de alte persoane, a mers la un bar din localitate, proprietatea martorului M.N., unde intenţiona să-şi petreacă seara şi să consume băuturi, ocupând o masă;
- în timp ce se afla la bar, şi consuma băuturile comandate, în curtea barului a intrat şi victima C.V.M., în vârstă de 27 de ani, care se afla în stare de ebrietate, găsind inculpatul şi cei patru însoţitori la masa de lângă intrarea în bar;
- intenţionând să intre în bar, victima C.V.M. a încercat să treacă pe lângă masa inculpatului, prin spaţiul dintre zid şi scaunul martorului P.A., fapt ce l-a determinat pe inculpatul P.A.D. să reacţioneze, reproşându-i victimei de ce-i deranjează prietenul, deoarece are loc să treacă şi pe partea cealaltă a mesei;
- urmare acestui fapt, inculpatul s-a ridicat de la masă, reproşându-i în continuare victimei atitudinea avută, aşa încât - între cei doi - a avut loc o altercaţie în cadrul căreia inculpatul a împins şi lovit cu pumnul victima, care s-a dezechilibrat (şi datorită stării de ebrietate), căzând pe un scaun de la o masă din apropiere, ocazie cu care s-au răsturnat, spărgând câteva pahare şi sticle;
- martorul M.N., patronul barului, le-a reproşat că nu doreşte scandal, cerându-le să părăsească localul. În continuare, patronul barului l-a luat de umeri pe inculpat şi l-a scos afară din curte, iar la scurt timp a făcut acelaşi lucru şi cu victima;
- după ce a fost scos în stradă, inculpatul nu a plecat către casa bunicilor, aşteptând până la ieşirea victimei, timp în care au început să se jignească şi să „se cheme reciproc la bătaie";
- inculpatul a lovit victima C.V.M. cu picioarele în zona stomacului şi a organelor genitale, determinând dezechilibrarea acesteia şi căderea pe partea carosabilă care era asfaltată. în timp ce era căzută, inculpatul a luat victima de păr şi a lovit-o cu capul de asfalt, de cea. trei ori, aceasta rămânând în stare de inconştienţă.
Această cronologie a faptelor, astfel cum a fost stabilită pe baza probelor administrate, nu relevă „o stare de provocare" a inculpatului ci, dimpotrivă, relevă o agresivitate deosebită a acestuia, consecinţa unui stimul extern total lipsit de semnificaţie emoţională (pretinsa „deranjare" a prietenului său prin încercarea victimei de trece pe lângă masa lor), aşteptarea victimei să iasă (sau să fie scoasă) din bar, o „etapizare" în 2 faze a violenţelor fizice exercitate de inculpat (în incinta barului-curţii acestuia şi, respectiv, în afara acestuia), o persistenţă agresivă deosebită care sugerează nu o încercare de „aplicare a unei simple corecţii" victimei, ci chiar asumarea unui rezultat posibil letal al acţiunilor sale.
2) recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu, sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.
Astfel:
- „conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale;
- „stăruinţa depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită", în sensul art. 74 lit. b) din C. pen., nu este regăsită pe deplin în prezenta cauză, împrejurarea că la termenul din 22 octombrie 2009 părinţii inculpatului, în faţa instanţei de fond, au înmânat părţii civile suma de 20 de milioane lei vechi nefiind suficientă pentru a atrage aplicarea acestei circumstanţe atenuante, ea fiind deja avută în vedere la individualizarea pedepsei sub aspectul aplicării criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP);
- „atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor", în sensul art. 74 lit. c) C. pen., nu se reduce la recunoaşterea săvârşirii infracţiunii, pe fondul existenţei, la dispoziţia organelor judiciare, a probelor care dovedesc - dincolo de orice îndoială rezonabilă - săvârşirea infracţiunii.
Recunoaşterea faptei de către inculpat, indiscutabil un element ce trebuie reţinut întrucât sugerează asumarea răspunderii pentru consecinţele juridice ale acesteia, precum şi celelalte date personale ale inculpatului, inclusiv lipsa antecedentelor penale, au fost avute în vedere, aşa cum s-a menţionat anterior, ca şi criterii de individualizare a pedepsei, în condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind reţinută şi starea de minoritate care a impus reducerea limitelor de pedeapsă.
3) nu este întemeiată nici critica referitoare ca cuantumul despăgubirilor acordate (caz de casare invocat - art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.).
Prin sentinţă, instanţa de fond a obligat inculpatul minor, în solidar cu părţile responsabile civilmente P.I. şi P.F., să achite părţii civile C.N., suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale şi, respectiv 30.000 lei, despăgubiri pentru daune morale.
Pe de o parte, potrivit art. 14 C. proc. pen. acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum şi a părţii responsabile civilmente, atât pentru daunele materiale, cât şi pentru daunele morale (art. 14 alin. ultim C. proc. pen.).
Pe de altă parte, conform Recomandărilor Consiliului Europei cu privire la repararea daunelor morale (adoptate la Londra, în anul 1969):
- dauna morală constă în prejudiciul care nu se pretează unei evaluări pecuniare;
- principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut, pe de o parte, în cazul leziunilor corporale, iar pe de altă parte, în cazul de atingeri grave aduse altor drepturi ale personalităţii umane;
- despăgubirea are scopul de a da o compensare sau satisfacere victimei, iar în anumite cazuri percepute, cuantumul compensaţiei va putea fi determinat şi de gravitatea faptei autorului care a cauzat dauna.
În acord cu cele două instanţe, Înalta Curte apreciază că fapta gravă săvârşită de inculpat justifică acordarea sumei de 30.000 de lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, suma nefiind excesivă astfel cum a susţinut apărarea. Suma acordată cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale este consecinţa administrării probelor, nefiind justificată reducerea acesteia.
b) asupra recursului declarat de partea civilă C.N.
Întrucât, ulterior pronunţării hotărârii atacate, partea civilă a decedat (fii. 44), Înalta Curte a luat măsurile procesuale de introducere în cauză a moştenitorilor acestuia care, însă, nu s-au prezentat la instanţa de recurs.
În condiţiile în care în cererea de recurs a părţii civile nu sunt menţionate motivele concrete de recurs (fii. 4), procedând la o examinare din oficiu a hotărârilor atacate, Înalta Curte nu a constatat aspecte de nelegalitate sau de netemeinicie care să impună casarea acestora.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile inculpatului şi părţii civile.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata către stat a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul P.A.D. şi de partea civilă C.N. împotriva Deciziei penale nr. 13 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.
Cheltuielile judiciare pentru recurenta parte civilă C.N. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3234/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1158/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
