ICCJ. Decizia nr. 3939/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3939/2010
Dosar nr. 611/33/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 56 din 26 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.V., împotriva rezoluţiei din 4 ianuarie 2010 dată în Dosarul nr. 369/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la 50 lei cheltuieli judiciare in favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 4 ianuarie 2010 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.M., avocat în cadrul Baroului Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) - (3) şi art. 290 C. pen.
Pentru a pronunţa această rezoluţie, parchetul a reţinut că la data de 30 aprilie 2009, numitul C.V. din comuna Mihai Viteazul, judeţul Cluj, a depus o plângere la Judecătoria Turda prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului M.M., avocat în cadrul Baroului Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că acesta din urmă ar fi încasat de la el, cu titlu de onorariu, suma de 500 RON după care nu i-ar mai fi acordat asistenţa juridică promisă.
Plângerea a fost înaintată spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pe baza sentinţei penale nr. 250 din 28 octombrie 2009 a Judecătoriei Turda.
În declaraţia sa din 8 decembrie 2009, persoana vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului M.M. şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, arătând că persoana vătămată şi făptuitorul s-au întâlnit în sediul Judecătoriei Turda la data de 10 martie 2009 şi având în vedere că se cunoşteau de mai mult timp, persoana vătămată a solicitat avocatului M.M. să-l asiste în Dosarul nr. 366/328/2009 al Judecătoriei Turda. În aceeaşi dată numitul C.V. a plătit suma de 500 lei avocatului, care i-a eliberat chitanţa din 10 martie 2009 în care a specificat că suma reprezintă „onorar".
La termenul din 11 martie 2009, M.M. a cerut amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, instanţa fixând noul termen pentru data de 8 aprilie 2009.
Din declaraţiile avocatului M.M. rezultă că pe data de 8 aprilie 2009 persoana vătămată l-a întâmpinat la intrarea în clădirea Judecătoriei Turda şi i-a comunicat că renunţă la serviciile sale.
Persoana vătămată a declarat că a primit de la avocat contractul de asistenţă juridică din 10 noiembrie 2009 la data când a renunţat la serviciile acestuia, în timp ce avocatul arată că a predat acest contract în data de 10 martie 2009 persoanei vătămate. Cu privire la data trecută în contract, avocatul M.M. a recunoscut că a scris în mod greşit în loc de luna martie luna noiembrie, motivând că în perioada respectivă încă mai era puternic marcat de un atac vascular cerebral suferit în urmă cu câteva luni. Pe de altă parte, M.M. a arătat că nu se consideră vinovat, deoarece şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de asistenţă juridică până când numitul C.V. a renunţat la serviciile sale, respectiv a înregistrat în registrul de casă aferent lunii martie 2009 onorariul primit, fără a avea intenţia de a înregistra contractul pe care data apare greşită în luna noiembrie 2009.
S-a considerat că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, mai precis lipseşte latura subiectivă şi anume intenţia acestuia de a obţine consecinţe juridice prin indicarea necorespunzătoare a datei contractului de asistenţă juridică. Lipsa de intenţie rezultă fără echivoc din faptul că sus-numitul a emis chitanţa aferentă contractului cu data corectă de 10 martie 2009 şi a înregistrat onorariul de 500 lei în registrul de casă din luna martie 2009. De asemenea, s-a considerat că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul M.M. nici pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în cauză fiind vorba despre nemulţumiri ale persoanei vătămate legate de modul de executare a contractului de asistenţă juridică, faptă ce nu este prevăzută de legea penală.
Plângerea petiţionarului formulată împotriva acestei rezoluţii introdusă la procurorul ierarhic superior a fost respinsă ca tardivă, prin rezoluţia din 22 martie 2010 din Dosarul nr. 233/II/2/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, arătându-se în motivare că a fost introdusă după expirarea celor 20 de zile de la data comunicării rezoluţiei atacate.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere la instanţă, în baza art. 2781 C. proc. pen. petiţionarul C.V., solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului.
Analizând plângerea, instanţa de fond a considerat că în mod corect s-a respins ca tardiv introdusă plângerea petiţionarului, întrucât acesta a formulat-o după expirarea celor 20 de zile de la data comunicării.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiţionarul C.V., solicitând admiterea plângerii sale şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul petiţionarului, îl consideră fondat pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj emisă în Dosarul nr. 369/P/2009 la data de 04 ianuarie 2010 i-a fost comunicată petiţionarului la 04 ianuarie 2010 prin scrisoare recomandată, scrisoare care s-a întors la unitatea de parchet la data de 13 ianuarie 2010, întrucât nu s-a procedat la ridicarea acesteia.
Ulterior, petiţionarul, la data de 01 martie 2010, a formulat o cerere prin care solicita comunicarea unui exemplar al rezoluţiei din 04 ianuarie 2010 (fila 63 dosar parchet), iar la data de 16 martie 2010 a formulat plângere la procurorul general.
Instituţia plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată a fost introdusă în C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003, ca procedură de atacare în justiţie a soluţiei de neînceperea urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, respectiv pentru a da posibilitatea persoanei vătămate în interesele sale de a supune unui veritabil control jurisdicţional actele finale ale procurorului de netrimitere în judecată.
Conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă."
Din dispoziţia legală mai sus enunţată rezultă că petiţionarul, nemulţumit de soluţia de netrimitere în judecată dată de procuror trebuie să parcurgă următoarele etape:
- mai întâi să se adreseze cu plângere conducătorului unităţii de parchet din care face parte procurorul care a dat soluţia de netrimitere în judecată;
- apoi, dacă plângerea i-a fost respinsă de către conducătorul unităţii de parchet, să se adreseze cu plângere instanţei de judecată.
Ca atare, admisibilitatea plângerii adresată instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. este condiţionată numai de respectarea fazelor procesuale reglementate de lege.
Această plângere adresată instanţei, având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmării penale, nu poate fi direct analizată pe fond, ci numai după ce s-a efectuat un prim control al rezoluţiei procurorului, de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul ce a dat soluţia în cauză.
Aşa cum rezultă atât din conţinutul instituţiei plângerii întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., cât şi din denumirea marginală a textului de lege mai sus citat, actul pe care instanţa urmează să-l supună examinării, după ce a constatat că a fost parcursă etapa prevăzută în art. 278 C. proc. pen., este actul de netrimitere în judecată emis de procuror, respectiv rezoluţia sau ordonanţa de clasare, de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale şi nu rezoluţia procurorului ierarhic de respingere a plângerii făcută conform art. 278 C. proc. pen.
Procedura instituită prin dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. reprezintă numai o etapă obligatorie ce trebuie parcursă de petiţionar, înainte de a se adresa instanţei cu plângere împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
De altfel, din sintagma „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278" conţinută în alin. (1) al art. 2781 C. proc. pen. rezultă că legiuitorul, nefăcând nicio distincţie între modalităţile respingerii plângerii de către procurorul ierarhic, ca nefondată ori ca tardivă, a dorit să evidenţieze că ceea ce trebuie să verifice mai întâi instanţa, atunci când este învestită cu o plângere întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., este dacă persoana vătămată a parcurs etapa premergătoare la procurorul ierarhic.
Dacă se constată îndeplinită această obligaţie, instanţa trebuie apoi să supună examinării actul procurorului de netrimitere în judecată, acesta fiind actul vizat de legiuitor prin exerciţiul democratic al instituţiei plângerii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen. şi nu actul procurorului ierarhic.
Instituţia reglementată în dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. nu prevede atacarea la instanţă a rezoluţiilor sau ordonanţelor prin care procurorul ierarhic a rezolvat plângerile împotriva actelor de netrimitere în judecată, aceste acte fiind atacate şi ele numai prin intermediul actelor împotriva cărora se poate face plângere şi pe care legiuitorul a înţeles să le enumere explicit în alin. (1) al art. 2781 C. proc. pen., acestea fiind rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale, deoarece acestea sunt actele prin care, în mod efectiv, s-au adus vătămări unei persoane.
Examinând sentinţa penală recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod greşit, prima instanţa a analizat, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii, numai rezoluţia procurorului general, respectiv legalitatea soluţiei date de acesta, de respingere ca tardivă a plângerii formulate de petiţionarul C.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Prima instanţă nu a supus verificării actul de netrimitere în judecată emis de procuror (rezoluţia de neînceperea urmăririi penale nr. 369/P/2009), aşa cum impun dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., ci actul prin care, pe cale administrativă, procurorul ierarhic superior a respins, ca tardivă, plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată.
Mai mult, după cum se poate observa, deşi i-a fost expediată prin scrisoare recomandată comunicarea rezoluţiei nr. 369/P/2009 la 04 ianuarie 2010, acesta nu a luat cunoştinţă efectiv de conţinutul acesteia, scrisoarea întorcându-se la parchet la data de 14 ianuarie 2010, petiţionarul, chiar motivând neridicarea recomandatei prin faptul că nu a fost în localitate. De altfel, acesta din proprie iniţiativă, constatând că nu i s-a comunicat modul de soluţionare al plângerii sale, s-a adresat registraturii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 01 martie 2010, când i s-a comunicat un exemplar al rezoluţiei nr. 369/P/2009, iar la 16 martie 2010 a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 04 ianuarie 2010 dată în Dosarul nr. 369/P/2009.
În cauză nu se poate susţine că a avut o luare la cunoştinţă din partea petiţionarului de conţinutul rezoluţiei la data când i-a fost comunicată, deoarece aceasta a fost returnată, întrucât nu a fost ridicată de destinatar, depăşindu-se termenul de păstrare. Or, data la care petiţionarul a luat efectiv cunoştinţă de conţinutul rezoluţiei este data la care i s-a comunicat efectiv, respectiv 1 martie 2010, ulterior în termen de 20 de zile, formulând plângere la procurorul general.
Procedând în sensul respingerii ca nefondată a plângerii, deşi nu a analizat rezoluţia iniţială nr. 369/P/2009, prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., nerezolvând practic fondul cauzei, întrucât nu prin actul procurorului general s-a produs „vătămarea persoanei" la care se referă textul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ci prin actul procurorului de netrimitere în judecată.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei nr. 56 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va casa sentinţa penală menţionată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, instanţa urmând să analizeze plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei nr. 369/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează sentinţa penală şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Cluj.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3898/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 406/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
