ICCJ. Decizia nr. 4206/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4206/2010
Dosar nr. 4005/2/2010
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin plângeri penale adresate organelor ce cercetare, iar apoi înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, numitul F.A. a solicitat cercetarea numitei H.C. - avocat în cadrul Baroului Bucureşti - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.), uz de fals (art. 291 C. pen.), înşelăciune (art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.) fals în declaraţii, (art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)) şi evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005).
Potrivit plângerilor formulate de numitul F.A. începând cu luna ianuarie 2004, numita H.C., în calitate de avocat, i-a asigurat asistenţă juridică şi i-a reprezentat interesele în mai multe dosare civile, iar pentru aceste servicii prestate i-a înmânat, la diverse intervale de timp diverse sume de bani, totalizând 2.500 euro pentru care sus- numita nu i-a eliberat chitanţe sau facturi.
În cuprinsul acestor plângeri penale, numitul F.A. a susţinut că numita H.C. I-a indus şi I-a menţinut în eroare cu privire la numărul de dosare în care îi reprezenta interesele pentru a-l obliga să semneze "în alb" mai multe declaraţii, precum şi un contract de asistentă juridică, ameninţându-l că, în situaţia în care nu semnează, nu îl va mai reprezenta în acele cauze. Numitul F.A. a susţinut, atât în plângerile penale, cât şi cu ocazia audierii sale, că numita H.C. I-a obligat să semneze "în alb" contractul de asistenţă iuridică, precum şi câteva declaraţii în favoarea sus-numitei si a numitului P.A., sub pretextul că urmează să întocmească mai multe acte legate de dosarele în care avea calitatea de parte. S-a mai arătat că, la 04 octombrie 2006, a luat la cunoştinţă, printr-o somaţie întocmită de executorul judecătoresc, despre existenta contractului de asistentă juridică din 04 iulie 2005, contract pe care îl semnase "în alb" la data de 04 iulie 2006 şi în care era menţionată ca onorariu suma de 11.000 euro, afirmând că a aflat cu această ocazie şi despre existenţa a două declaraţii, din 16 iunie 2006, respectiv 18 iunie 2006.
Referitor la aceste declaraţii, numitul F.A. a menţionat că a semnat "în alb" doar una dintre ele, respectiv, cea datată la 16 iunie 2006, în cuprinsul acestor declaraţii fiind consemnat în mod nereal că datora 48.750 euro numitului P.A. şi suma de 14.000 euro numitei H.C., cu titlu de comision pentru faptul că în urma demersurilor respectivelor persoane de a găsi cumpărători pentru terenul aparţinând surorii sale, F.M., a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare cu privire la respectivul teren.
Prin rezoluţia nr. 990/P/2007 din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 228 alin. 6, raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de H.C. - avocat - sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)), uz de fals (art. 291 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)), înşelăciune (art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.) fals în declaraţii (art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)) şi evaziune fiscală (art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Din cercetările efectuate a rezultat că a existat o înţelegere între numiţii F.A. şi H.C., sus-numita semnând în numele şi pe seama acestuia diverse cereri, împuterniciri, cu consimţământul probabil al sus-numitului, aceasta fiind practica intervenită între cele două părţi ca urmare a numărului mare de cauze pe care numitul F.A. le avea pe rolul instanţelor de judecată. A rezultat că numitul F.A. a fost prezent şi a fost asistat de către sus- numita, în calitate de avocet, cu ocazia soluţionării contestaţiei în anulare în baza împuternicirii avocaţiale din 05 mai 2006, împrejurare consemnată în cuprinsul deciziei.
Astfel, din actele premergătoare efectuate nu au rezultat indicii temeinice că numitul F.A. a fost indus sau menţinut în eroare ori ameninţat, nici cu ocazia semnării declaraţiilor din 16 iunie 2006 şi 18 iunie 2006 şi nici la încheierea contractului de asistenţă juridică, de către numita H.C., contract pe care sus-numitul a susţinut că l-a semnat alb, susţinere contrară principiului potrivit cu care astfel că nimeni nu poate invoca, în susţinerea plângerii sale propia vină.
Conform actelor de la dosar, la 6 februarie 2008, petentul F.A. a decedat, împotriva sus- identificatei rezoluţii din 19 iune 2009 - formulând plângere conform art. 278 C. proc. pen., numita M.B.M. - moştenitor al petentului; plângerea formulată de sus- numita a fost respinsă, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 1357/II/2/2009 din 28 august 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Ca urmare, nemulţumită, petiţionara s-a adresat cu plângere instanţei de judecată competente, în baza art. 2781 C. proc. pen.
Prin sentinţa penală nr. 204 din 30 iunie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei.
Pentru a pronuţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin semnarea acelor acte, avocata H.C. nu a făcut altceva decât să contribuie la realizarea intereselor pe care le avea petentul prin promovarea unor acţiuni în justiţie, că nu există nici o probă din care să reiasă că petentul F.A. a fost constrâns să consimte la plata comisionului de 11. 000 euro şi că relevantă pentru lămurirea situaţiei de fapt este declaraţia numitei F.M. - sora petentului-declaraţii care infirmă net teza promovată de sus - numitul referitoare la constrângerea sa, de către intimată să accepte plata unor comisioane exorbitante; s-a mai reţinut - şi motivat - de către prima instanţă că, în raport cu prevederile art. 2781 C. proc. pen. M.B.M. nu poate justifica un interes legitim în a se plânge şi pentru infraţiunea de evaziune fiscală şi fals în declaraţii.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, petiţionara M.B.M. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar şi detaliate oral la dezbateri de apărărori, astfel cum au fost consemnate în partea introductivă a deciziei, în principal, trimiterea cauzei instanţei de fond în vederea rejudecării, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.
Recursul nu este fondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu motivele invocate în scris precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata H.C. - soluţie adoptată prin rezoluţia nr. 990/P/2007, din 19 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi confirmată atât prin rezoluţia nr. 1357/11/2/ 2009 din 28 august 2009 a Procurorului General Adjunct al aceluiaşi Parchet cât şi de prima instanţă, prin sentinţa atacată, este temeinică şi legală, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infractiuniilor prevăzute de art. 288 alin. (1) şi (3), art. 291, art. 215 alin. (1), (2) şi (3), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, infracţiuni ce ar fi fost săvârşite de aceasta.
Faţă de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinţei instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea rezoluţiei procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara M.B.M.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara M.B.M. împotriva sentinţei penale nr. 204 din 30 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3728/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4328/2010. Penal → |
|---|
