ICCJ. Decizia nr. 3898/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3898/2010
Dosar nr. 213/64/2010
Şedinţa publică din 03 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 54/ F din 28 iunie 2010 Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins plângerea formulată de petentul D.A. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 28 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 1765/P/2009, pe care a menţinut-o.
A obligate petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub numărul de mai sus, petentul D.A. a formulat împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov dispusă la 28 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 1765/P/2009, şi a solicitat infirmarea acestei rezoluţii ca netemeinică şi nelegală, arătând că în mod greşit s-a reţinut că vinovăţia procurorilor nu a fost dovedită, deşi actele dovedesc atestarea în fals a medicilor de la Spitalul Militar Braşov în sensul că a fost internat în spital, deşi a fost prezent la serviciu, conform ordinului de zi pe unitate, astfel că actele medicale au fost emise fără ştiinţa sa, fără a fi consultat, fără semnătura comandantului unităţii şi ştampila unităţii, astfel că sunt nule de drept.
Petentul a mai arătat că medicul G., pe baza biletelor de internare eliberate fără ştiinţa sa, fără consimţământul său şi fără semnătura sa, apare internat la pat conform foilor de observaţie din 9 octombrie 2001, din 12 noiembrie 2001 şi sumele decontate şi furate de la Casa O.P.S.N.A.J., la prima internare fiind suma de 942.844 lei şi la cea de-a doua internare suma de 7.542.752 lei.
După aceste internări, pe care petentul le contestă deoarece Spitalul Militar Braşov nu are secţie de oncologie, pe baza acestor bilete de internare obţinute, fără ştiinţa sa, fără consimţământul său şi fără semnătura sa, ajung la comisia de expertiză, care nu avea dreptul nici competenţa de a dispune, fără avizul unui oncolog şi astfel, procurorii nu au instrumentat nimic în cazul său.
Motivele plângerii se află dezvoltate pe larg la filele 15-17 dosar.
Verificând plângerea formulată în raport de actele şi lucrările dosarului s-a constatat că plângerea este nefondată.
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov dispusă la data de 28 ianuarie 2010 în Dosarul nr. 1765/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de S.C.M. - prim procuror şi V.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, furt, favorizarea infractorului şi reţinere sau distrugere de înscrisuri, prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291, art. 208 alin. (1), art. 264 şi respectiv art. 272 C. pen.
În motivarea acestei rezoluţii s-a reţinut, în esenţă, că petentul a formulat plângere împotriva medicilor G.A., P.V. şi S.M.G. reclamând faptul că s-a dispus trecerea sa în rezervă pe baza unor acte medicale false întocmite de aceşti medici.
Plângerea s-a aflat pe rolul Parchetelor Militare şi prin Decizia nr. 10 din 31 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti cauza a fost trimisă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
Prin rezoluţia din data de 16 noiembrie 2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. în raport cu infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., faţă de cei trei medici, constatându-se prescripţia răspunderii penale.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere, plângere respinsă prin rezoluţia nr. 3057/II/2/2007 în ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dar admisă sub aspectul neefectuării cercetărilor şi sub aspectul infracţiunii de înşelăciune.
Plângerea împotriva acestei soluţii a fost admisă prin sentinţa penală nr. 676 din 20 mai 2008 pronunţată de Judecătoria Braşov ce a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Urmare a acestei decizii, după reluarea cercetărilor, procurorul V.M. a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. faţă de G.A., P.V. şi S.M.G. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 289 şi art. 291 C. pen.
Plângerea împotriva acestei soluţii a fost respinsă de prim-procurorul S.C.M.
Din analiza conţinutului plângerii, s-a constatat că nemulţumirea petentului s-a datorat faptului că nu s-a dispus declinarea competenţei în favoarea unui parchet militar - filele 1, 2 dosar urmărire penală, în timp ce în faţa instanţei, petentul a arătat în plus, că procurorul i-a sustras o serie de acte pe care Ie-a depus la dosar, în sensul că la audienţa din data de 9 octombrie 2007, 19 pagini i-au fost sustrase din dosar, deoarece i s-a adresat doamnei procuror S. că este incompetentă.
S-a reţinut de către procuror, că nu existe date care să confirme săvârşirea vreunei fapte penale de către cei doi procurori reclamaţi, activitatea lor desfăşurându-se legal şi deontologic şi că rezoluţia de neîncepere este motivată de existenţa unui impediment legal, respectiv prescripţia răspunderii penale.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin rezoluţia din 1 martie 2010 în lucrarea nr. 117/11/2/2010 a constatat că plângerea este neîntemeiată, că soluţia procurorului este conformă cu art. 203 C. proc. pen. şi că în mod corect s-a apreciat că în speţă nu sunt incidente textele legale menţionate în cauză.
Curtea a constatat că rezoluţia atacată este legală şi temeinică, deoarece, aşa cum s-a arătat în motivarea acesteia, dar şi în considerentele rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, plângerea conţinând motivări ce nu sunt de natură a demonstra reaua credinţă a procurorului.
Astfel, din actele dosarului, indiferent de actele emise de medici, în speţă, faţă de existenţa prescripţiei răspunderii penale ca impediment de punere în mişcare şi exercitare a acţiunii penale, nu s-a putut susţine că procurorii şi-au încălcat sau exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu. De asemenea, nu s-a putut susţine că procurorii au sustras din dosar acte depuse de petent, neexistând nicio dovadă în acest sens.
Obiectul prezentei plângeri nu este dat de actele medicale ori faptele ce se reclamă a fi comise de către medici, ci dacă procurorii reclamaţi au comis vreo faptă penală în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi din acest punct de vedere nu s-a putut susţine că există date în acest sens.
Câtă vreme exista un impediment legal de punere în mişcare şi exercitare a acţiunii penale nu se putea afirma că procurorii au favorizat în vreun fel persoanele reclamate.
Prin urmare, afirmaţia petentului cu privire la faptul că astfel s-ar face dovada relei credinţe a procurorului fiind considerată lipsită de fundament.
Pe cale de consecinţă, instanţa a constatat că rezoluţia atacată este legală şi temeinică şi potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerea formulată de petentul D.A. şi a menţinut rezoluţia atacată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petiţionarul D.A., fără a depune motivele în scris la dosarul cauzei.
La termenul de astăzi 03 noiembrie 2010, recurentul petiţionarul D.A., deşi legal citat nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine recursul.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a apreciat în mod corect că intimatele magistraţi procurori, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, furt, favorizarea infractorului şi reţinere sau distrugere de înscrisuri, prevăzute de art. 215, art. 289, art. 291, art. 208 alin. (1), art. 264 şi respectiv art. 272 C. pen. nu au săvârşit aceste fapte.
Astfel, potrivit duspoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenţi şi se supun numai legii, fiind liberi să dispună soluţiile în cauzele pe care le instrumentează, ţinând seama de probele administrate. în această cauză intimatele în calitate de magistraţi procurori la Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, şi-au desfăşurat atribuţiile de serviciu în limitele conferite de lege, nu au făcut decât, ca pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, să dispună prin rezoluţia din data de 16 noiembrie 2007, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. în raport cu infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., faţă de cei trei medici, constatându-se prescripţia răspunderii penale.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere, plângere respinsă prin rezoluţia nr. 3057/II/2/2007 în ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale, dar admisă sub aspectul neefectuării cercetărilor şi sub aspectul infracţiunii de înşelăciune.
Plângerea împotriva acestei soluţii fiind admisă prin sentinţa penală nr. 676 din 20 mai 2008 a Judecătoriei Braşov care a trimis cauza la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Urmare a acestei sentinţe, după reluarea cercetărilor, procurorul V.M. a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. faţă de G.A., P.V. şi S.M.G. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 289 şi art. 291 C. pen.
Plângerea împotriva acestei soluţii fusese respinsă de prim-procurorul S.C.M.
Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reţine în sarcina intimatelor magistraţi procurori V.M. şi S.C.M. în exercitarea atribuţiilor de serviciu săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215, art. 289, art. 291, art. 208 alin. (1), art. 264 şi respectiv art. 272 C. pen., întrucât acestea au făcut aplicarea dispoziţiilor legale în materie.
Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice nemulţumire a petiţionarului, angajează răspunderea penală a intimatelor magistraţi procurori, ci doar dacă se dovedeşte reaua - credinţă cu care acţionează acestea în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiuni reclamată.
Eventualele încălcări ale dispoziţiilor procedurale cu ocazia dispunerii rezoluţiilor, puteau fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei respective.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul petiţionarului ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul petiţionar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.A. împotriva sentinţei penale nr. 54/ F din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3718/2010. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 3939/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
