ICCJ. Decizia nr. 48/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 48/2010
Dosar nr. 1290/44/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 180/F din 12 octombrie 2009, Curtea de apel Galaţi, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.Ş. împotriva Rezoluţiei nr. 55/P/2009 din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă - Curtea de apel Galaţi.
Petentul a fost obligat să plătească 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 6 ianuarie 2009, persoana vătămată C.S. a solicitat efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. faţă de comisarul de poliţie S.S. de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vrancea.
În conţinutul plângerii, persoana vătămată a arătat că, în cursul anului 2007, a contractat cu o tipografie din municipiul Focşani, tipărirea unei cărţi în 500 de exemplare, iar tipograful cu care a contractat l-a indus în eroare livrându-i dosar 420 exemplare tipărite, deşi preţul era achitat pentru întreaga comandă. Urmare plângerilor formulate la organele de poliţie, comisarul S.S. a preluat de la tipograf doi saci conţinând restul de exemplare nelegate şi necopertate pe care i-a predat persoanei vătămate, deşi nu i se ceruse acest lucru.
Persoana vătămată a susţinut că lucrătorul de poliţie nu era îndreptăţit să preia de la tipograf exemplarele nelegate şi necopertate şi că a avut o înţelegere cu acesta pentru a-l induce în eroare pe persoana vătămată.
Prin Rezoluţia nr. 55/P/2009 din 26 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul de poliţie S.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a motivat că actele premergătoare efectuate în cauză nu au relevat indicii care să ateste săvârşirea de către lucrătorul de poliţie a vreunei infracţiuni.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, a formulat plângere petentul C.S., în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen.
Acesta a descris din nou situaţia de fapt şi a solicitat infirmarea rezoluţiei, reluarea cercetărilor şi sancţionarea lucrătorului de poliţie pentru infracţiunea sesizată.
S-a apreciat că plângerea petentului este nefondată, motiv pentru care prin Rezoluţia nr. 927/II/2/2009 din 28 iulie 2009, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Galaţi, în temeiul art. 278 C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.S..
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petentul s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată competente să judece infracţiunea reclamată, respectiv Curtea de apel Galaţi.
Prin hotărârea atacată cu prezentul recurs, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cursul lunii februarie 2007, între persoana vătămată şi numiţii R.V. şi G.C. a intervenit o înţelegere în baza căreia cei din urmă trebuiau să tipărească o carte în 500 exemplare.
În baza înţelegerii, persoana vătămată a achitat tipografului I.I. suma de 3.350 RON pentru tipărirea cărţii până la data de 7 martie 2007.
Întrucât tipograful nu a respectat termenul, persoana vătămată a adresat mai multe plângeri la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vrancea care au fost repartizate, spre verificare şi soluţionare, comisarului de poliţie S.S..
Pe parcursul verificărilor, comisarului de poliţie S.S. i s-au înmânat o parte din exemplarele cărţii tipărite pe care le-a predat persoanei vătămate, pe bază de dovadă dar şi un număr de 80 de exemplare nelegate şi necopertate ambalate în doi saci care au fost lăsate în custodia numitei M.S., care le-a predat persoanei vătămate.
În final, comisarul de poliţie S.S. a întocmit Referatul nr. 4183/2007 în care a menţionat rezultatul verificărilor efectuate ca urmare a plângerilor persoanei vătămate.
Concomitent, persoana vătămată a formulat o plângere penală faţă de I.I. şi R.V., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Urmare cercetărilor efectuate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe considerentul neîntrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii (Rezoluţiile nr. 4981/P/2007 şi nr. 559/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani).
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul, criticând-o pentru netemeinicie solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petent, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de lucrătorul de poliţie este legală şi temeinică întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia existenţei infracţiunii de înşelăciune pe care petentul a indicat-o în plângerea sa.
Persoanele care îndeplinesc activitatea de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să îşi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice, în raport cu probele administrate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva acestor persoane, ci împotriva actelor emise de aceştia.
Or, în cauză, intimatul S.S. şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale, în soluţionarea dosarului care i-a fost repartizat.
Instituind procedura de la art. 2781 C. proc. pen., privind accesul liber la justiţie, legiuitorul a oferit persoanei vătămate posibilitatea de a-şi apăra interesele şi de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor sale, fără însă ca acestea să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de petentul C.S..
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.S. împotriva Sentinţei penale nr. 180/F din 12 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 ianuarie 2010.
+++
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3785/2011
Dosar nr. 7983/1/2011
Şedinţa publică din 25 octombrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 4 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1221/44/2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea cauzei privind pe inculpaţii L.M.V., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. şi M.I., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, s-a pus în discuţie starea de arest a inculpatului L.M.V., precum şi solicitarea parchetului de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului M.I.
Constatând că în cauză subzistă temeiurile şi motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul L.M.V. prin încheierea de şedinţă din 9 august 2011 a Curţii de Apel Galaţi (Dosar nr. 1027/44/2011), motive care au fost întărite prin probatoriul administrat, în baza art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului L.M.V. (fiul lui M. şi D., născut la data de 18 martie 1974 în Galaţi, cetăţenie română, studii medii, domiciliat în Galaţi,), în prezent deţinut în Arestul I.P.J.Galaţi.
Totodată, prin aceeaşi încheiere, constatându-se cu privire la inculpatul M.I. că nu se justifică luarea unei măsuri excepţionale cum este cea a arestării preventive, ci mai degrabă o măsură preventivă neprivativă de libertate, în baza art. 1491 alin. (9) C. proc. pen. s-a respins propunerea D.N.A. - Serviciul Teritorial Galaţi de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M.I. (fiul lui D. şi O., născut la data de 20 decembrie 1969 în municipiul Galaţi, domiciliat în Galaţi.
În baza art. 1491 alin. (12) C. proc. pen. în referire la art. 146 alin. (111) C. proc. pen. şi art. 136 alin. (1) lit. b) şi art. 143 C. proc. pen. şi art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea faţă de inculpatul M.I. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Galaţi, în sarcina acestuia fiind instituite obligaţiile prev. de art. 145 alin. (11) şi alin. (12) lit. c) şi f) C. proc. pen., atrăgându-i-se, totodată, atenţia asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen.
În termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi inculpaţii L.M.V. şi M.I. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului parchetului, astfel cum se află motivat la dosarul cauzei, apreciind încheierea atacată ca fiind netemeinică cu privire la inculpatul M.I..
În acest sens, a susţinut motivele pentru care s-a propus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului sunt cele prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. d), art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar indiciile temeinice avute în vedere de organul de urmărire penală la formularea propunerii de arestare preventivă trebuiau raportate la celelalte mijloace de probă administrate în cauză şi nu analizate singular. Astfel, convorbirile telefonice interceptate şi redate în cauză, purtate la 18 iulie 2011 şi 8 august 2011 trebuiau coroborate cu declaraţiile martorilor denunţători T.M., T.T.M. şi D.A.T..
De asemenea, a mai precizat că faptele săvârşite de inculpat prezintă un pericol social foarte mare, având în vedere modalitatea comiterii lor, precum şi calitatea acestuia de ofiţer de poliţie.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte a încheierii şi luarea măsurii arestării preventive şi faţă de inculpatul M.I. pentru o perioadă de 30 de zile.
Inculpatul M.I. a solicitat admiterea recursului formulat, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că această măsură apare ca fiind excesivă câtă vreme nu a existat nicio împrejurare din care să rezulte concluzia că activitatea sa ar fi împietat buna desfăşurare a procesului penal şi nu are cum să aducă atingere, să influenţeze judecata sau să se sustragă acesteia.
Inculpatul L.M. a solicitat admiterea recursului său, revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate, apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii s-au modificat.
În acest sens, a susţinut că denunţătorul a dat foc maşinii sale ştiind că nu va vorbi cu procurorul, denunţătorul şi inculpaţii fiind cumnaţi.
A mai arătat că procurorul a solicitat interceptarea convorbirilor telefonice fără autorizaţie, apreciind că acestea sunt obţinute ilegal, iar potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen. nu pot fi folosite ca mijloc de probă.
Totodată, a mai precizat că nu putea interveni în proces pentru că dăduse declaraţii în cauză în calitate de investigator sub acoperire.
În concluzie, a invocat dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului şi punerea sa în libertate.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii L.M.V. şi M.I. nu sunt fondate.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de fond la 4 octombrie 2011, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatului L.M.V. se menţin, fiind întărite prin probatoriul administrat ulterior acestei date.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 154/P/2011 din 28 septembrie 2011 au fost trimişi în judecată inculpaţii L.M.V., în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) C. pen., precum şi M.I., ofiţer de poliţie în cadrul IJPF Galaţi, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În fapt, potrivit actului de sesizare, în sarcina inculpatului L.M.V. s-a reţinut că în cursul anului 2010 a pretins suma de 25.000 euro de la martorul denunţător T.M., arestat preventiv în Dosarul nr. 5732/121/2010 al Tribunalului Galaţi şi a primit de la acesta suma de 400 euro şi două laptopuri în valoare de 600 euro, prin intermediul martorei denunţătoare T.T.M., promiţând că, în schimb, va interveni pe lângă un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, astfel încât acesta să facă demersuri în instanţă pentru ca denunţătorul să fie scos din dosarul penal în care este cercetat şi să fie exonerat de răspundere penală.
De asemenea, acelaşi inculpat, în perioada iulie - 8 august 2011 a pretins suma de 9.000 euro de la martorul denunţător T.M., arestat preventiv în Dosarul nr. 5732/121/2010 al Curţii de Apel Galaţi, promiţându-i că va determina pe magistraţii - judecători să pronunţe condamnarea sa la o pedeapsă cu suspendarea executării acesteia, precum şi să dispună revocarea măsurii arestării preventive, fiind prins în flagrant la 8 august 2011 în timp ce primea, prin intermediul martorului denunţător D.A.T., suma de 5.000 euro.
În sarcina inculpatului M.I. s-a reţinut conform actului de sesizare că, în calitate de ofiţer de poliţie în cadrul IJPF Galaţi, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe inculpatul L.M.V. prin întărirea rezoluţiei infracţionale şi sfătuirea ca primirea ilicită a sumei să fie disimulată printr-un contract de împrumut autentificat.
Aşa fiind, se constată că deşi în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare a inculpatului L.M.V., în prezent dosarul fiind la judecata în fond, există raţiuni juridice de fapt şi de drept, de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestuia gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, cât şi aspecte referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre în cauză.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu se justifică nici înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă, astfel cum s-a solicitat.
Cu privire la recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpatul M.I., în raport de actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că acest inculpat a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de fond, la 4 octombrie 2011, analizând solicitarea parchetului de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul M.I. a constatat că nu se justifică la acest moment procesual luarea faţă de inculpat a unei măsuri excepţionale cum este cea a arestării preventive, ci mai degrabă o măsură neprivativă de libertate, cum este cea a obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Galaţi.
Analizând dispoziţiile art. 136 alin. (1) şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sintagma folosită de legiuitor referitor la existenţa în concret a pericolului pe care îl reprezintă inculpatul pentru ordinea publică presupune existenţa unor riscuri de natură a periclita funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Or, văzând circumstanţele reale ale cauzei şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că aceste riscuri s-au estompat, iar lăsarea în libertate a inculpatului prin luarea unei măsuri mai puţin restrictive nu are caracterul perturbării procesului penal şi nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Pe de altă parte, la alegerea acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi localitatea) s-au avut în vedere şi datele ce circumstanţiază persoana inculpatului, respectiv faptul că acesta este la primul conflict cu legea penală, este ofiţer în cadrul IJPF Galaţi şi locuieşte împreună cu familia în Galaţi.
Totodată, Înalta Curte constată că măsura obligării de a nu părăsi localitatea reglementată de dispoziţiile art. 145 C. proc. pen. oferă suficiente garanţii procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpatului a obligaţiilor menţionate prin încheierea recurată, care să asigure buna desfăşurare a procesului penal în continuare şi cu inculpatul în libertate.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere şi faptul că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea este, în esenţă, tot o măsură preventivă, dar caracterizată ca o ";detenţie echitabilă";, realizând un echilibru între demnitatea şi libertatea persoanei şi obligaţiile acesteia de a fi permanent prezentă în faţa instanţei pentru a participa la administrarea probatoriului propus de acuzare, să obţină audierea celuilalt inculpat şi a martorilor acuzării, să propună probe în apărare şi pentru a se realiza un proces rezonabil şi echitabil, astfel cum este definit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Fără a mai relua motivarea anterioară, pentru aceleaşi raţiuni pentru care se justifică instituirea acestei măsuri în sarcina inculpatului M.I. pentru aceleaşi considerente nu se justifică revocarea acestei măsuri, care reprezintă o garanţie a bunei desfăşurări a procesului penal şi o responsabilizare a inculpatului ca participant în calitate de inculpat la proces.
Ca atare, pentru toate argumentele prezentate, încheierea pronunţată la 4 octombrie 2011 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii L.M.V. şi M.I. nefiind fondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi şi de inculpaţii L.M.V. şi M.I. împotriva încheierii din 4 octombrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1221/44/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3881/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 489/2010. Penal → |
|---|
