ICCJ. Decizia nr. 46/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 46/2010
Dosar nr. 701/42/2009
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Sentinţa penală nr. 164 din 30 octombrie 2009, a respins, ca nefondată, conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petentul N.C., împotriva rezoluţiei din 1 iulie 2009 dată în Dosarul nr. 447/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Petentul s-a plâns împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc R.R. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 217 C. pen. şi faţă de făptuitoarea G.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 C. pen., susţinând că procurorul nu s-a preocupat să stabilească ce s-a întâmplat cu sumele de bani rezultate din vânzarea la licitaţie a apartamentului, sume pe care nu le-a primit până la data plângerii.
Petentul consideră că aceste aspecte, cât şi altele menţionate în plângerea adresată procurorului constituie date noi faţă de cele precedente la care s-a referit procurorul, atunci când a invocat autoritatea de lucru judecat, cauză care împiedică o nouă cercetare.
Verificând rezoluţia atacată, conform art. 278 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea a constatat că plângerea este nefondată, rezoluţia fiind legală şi temeinică.
Prin rezoluţia atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc R.R. pentru autoritate de lucru judecat în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen. combinat cu art. 226 alin. (4) C. proc. pen. în ce priveşte infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen.
S-a motivat că prin Rezoluţia nr. 5727/P/2006 din 18 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de R.R. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Această rezoluţie a fost menţinută prin Sentinţa penală nr. 2 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală, rămasă definitivă prin respingerea recursului, formulat de petent, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 976 din 18 martie 2008.
S-a considerat că în cauză există autoritate de lucru judecat - cauză care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale cu privire la pretinsa faptă de abuz în serviciu comisă de executor.
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. s-a motivat că prin Rezoluţia nr. 27/P/2005 din 17 martie 2005 a fost confirmată propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală şi, în consecinţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Referitor la infracţiunea de distrugere, pretins săvârşită de G.C. cu ocazia executării din 24 noiembrie 2004, procurorul a constatat că plângerea este tardiv introdusă cu depăşirea termenului de 2 luni cu toate că partea vătămată a cunoscut cine este făptuitorul, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. f) C. pen., care împiedică începerea urmăririi penale.
Plângerea formulată conform art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă prin rezoluţia procurorului general de la Curtea de Apel Ploieşti, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a formulat recurs petentul care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică, susţinând următoarele:
- greşit s-a reţinut că există autoritate de lucru judecat, în ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, procurorul fiind în eroare când se referă la totalitatea actelor de executare întreprinse de executor pe parcursul executării silite, deşi, prin plângerile din anii 2005 şi 2006 a sesizat numai aspecte de îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu care i-au cauzat o pagubă. Din cuprinsul Rezoluţiei nr. 5727 din 28 martie 2006 nu rezultă că au fost cercetate cele două fapte de abuz în serviciu şi distrugere prevăzute de art. 246 şi 217 alin. (1) C. pen., astfel că nu poate exista autoritate de lucru judecat.
Dacă despre fapta de abuz în serviciu se face vorbire în rezoluţia mai sus arătată, în ce priveşte infracţiunea de distrugere nu există nicio menţiune că a fost cercetată.
- în ce priveşte soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de G.C. a susţinut că nu s-au făcut niciun fel de cercetări şi nu s-a dovedit că ar fi cunoscut încă din 2004 autorul infracţiunii;
- nu s-a avut în vedere că prin plângerea din 11 iunie 2006 a sesizat aspecte noi faţă de cele sesizate prin plângerile anterioare, că expertul a apreciat abuziv uzura bunurilor, procesul-verbal de distribuire a preţului nu exista şi executorul nu a consemnat la dispoziţia sa diferenţa de sumă care revenea petentului.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică şi a menţinut rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale motivat.
Cu privire la critica privind greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat, cauză ce împiedică începerea urmăririi penale se constată că prin Sentinţa penală nr. 2 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin respingerea recursului - a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Într-adevăr prin acea sentinţă nu s-a avut în vedere o soluţie de neîncepere a urmăririi penale în aceeaşi rezoluţie şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
Din conţinutul Deciziei penale nr. 976 din 18 martie 2008 pronunţată de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă însă că instanţa a constatat că prin rezoluţia dată în Dosarul nr. 27/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti a fost cercetată o plângere similară a petentului îndreptată împotriva aceluiaşi executor judecătoresc, iar în urma cercetărilor s-a dat Rezoluţia nr. 27/P/2005 din 17 martie 2005 prin care parchetul a confirmat propunerea organelor de poliţie de a nu se începe urmărirea penală faţă de executorul judecătoresc pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 217 alin. (1) C. pen.
Rezultă deci că procurorul în mod corect a dispus în rezoluţia atacată în cauza de faţă neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pe baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. (autoritate de lucru judecat), iar în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. pe baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) cu referire la art. 10 lit. f) C. proc. pen. (altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a urmăririi penale).
Nici critica privind greşita neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. faţă de G.C. nu este fondată. Din actele dosarului şi, în special, din Decizia nr. 976 din 18 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, rezultă că petentul a cunoscut adjudecatara imobilului şi, deci persoana care a cerut executarea şi a stăruit în executare, astfel că nimic nu l-a împiedicat, aşa cum s-a plâns împotriva executorului judecătoresc, pe care l-a acuzat de săvârşirea infracţiunii de distrugere, să depună plângere şi împotriva numitei G.C.
Aşa fiind, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru că plângerea penală a fost depusă cu depăşirea termenului legal, cauză ce împiedică începerea urmăririi penale, art. 10 lit. f) C. proc. pen.
Din aceeaşi decizie mai rezultă că în urma vânzării la licitaţie a imobilului, executorul judecătoresc l-a înştiinţat la 29 septembrie 2004 pe petent să se prezinte, la 11 octombrie 2004 la sediul biroului de executări, pentru a se proceda la eliberarea şi distribuirea sumelor consemnate la CEC de către licitatoarea adjudecatară şi că şi sub acest aspect executorul a procedat cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă privind executarea imobiliară.
Se constată că, în mod corect, prima instanţă a constatat că nu sunt motive pentru desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale.
Urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul să fie respins, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.C. împotriva Sentinţei penale nr. 164 din 30 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3496/2010. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 3669/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
