ICCJ. Decizia nr. 519/2010. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 519/2010
Dosar nr.1701/33/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 93 din 3 decembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de petentul T.M. împotriva Sentinţei penale nr. 28 din 18 februarie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1861/33/2007 al Curţii de Apel Cluj.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin contestaţia la executare formulată, contestatorul T.M. a solicitat pronunţarea unei sentinţe penale prin care să se dispună reluarea judecăţii plângerii sale împotriva rezoluţiei procurorului dată în Dosarul nr. 152/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, motivând că instanţa de judecată a pronunţat o soluţie prin eludarea probelor şi cu omiterea dispoziţiilor stabilite prin Decizia penală nr. 48/R din 09 februarie 2009 a Tribunalului Cluj.
La dosarul cauzei s-a depus de către contestator copia Sentinţei penale nr. 48/R din 09 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, copia Sentinţei penale nr. 64 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, copia Ordonanţei nr. 845/P din 13 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie s-a acvirat Dosarul nr. 1861/33/2008 al Curţii de Apel Cluj în care s-a pronunţat sentinţa penală contestată.
Procedând la soluţionarea contestaţiei, prin prisma motivelor invocate, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 28 din 18 februarie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1861/33/2007 al Curţii de Apel Cluj s-a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. s-a respins plângerea formulată de contestator împotriva Rezoluţiei din 23 aprilie 2007 dată în Dosarul nr. 152/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Sentinţa penală nr. 28 din 18 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj a rămas definitivă prin Decizia nr. 1572 din 07 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a respingerii recursului contestatorului.
Instanţa de fond a constatat că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Referindu-se la competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, art. 461 alin. (2) C. proc. pen., precizează că aceasta revine, după caz, instanţei prevăzută în alin. (1) sau (6) al art. 460, ori instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2) ale aceluiaşi articol, rezultă că sunt supuse contestaţiei la executare numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.
S-a reţinut că, în acest sens, este de observat că art. 460 alin. (6) C. proc. pen. la care face trimitere art. 461 C. proc. pen. vorbeşte de "instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere sau unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa", iar alin. (2) al aceluiaşi articol vorbeşte expres de condamnatul arestat care este adus la judecată.
Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de contestaţie la executare şi ale condiţiilor procedurale ce trebuie urmate rezultă, deci, că hotărârile judecătoreşti prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse contestaţiei la executare.
Or, în raport cu soluţiile ce pot fi pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluţii nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.
Pe de altă parte, instanţa de fond a mai reţinut că motivele invocate de către contestator nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., iar prin conţinutul lor tind a supune o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în sfera autorităţii lucrului judecat, unei căi de atac neprevăzute de lege.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs contestatorul, care a reiterat criticile formulate anterior, susţinând, în esenţă, că în mod greşit s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în Dosarul nr. 1861/33/2007 al Curţii de Apel Cluj, întrucât nu erau îndeplinite cerinţele legale.
Înalta Curte, examinând cauza sub aspectul criticilor formulate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Conform art. 461 C. proc. pen., contestaţia la executare reprezintă un mijloc jurisdicţional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti.
În prezenta cauză, prin contestaţia la executare formulată împotriva Sentinţei penale nr. 28 din 18 februarie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 1861/33/2007 al Curţii de Apel Cluj, contestatorul T.M. a criticat soluţia dispusă de instanţă, de respingere a plângerii formulată de acesta împotriva Rezoluţiei din 23 aprilie 2007 dată în Dosarul nr. 152/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii lucrului judecat.
Or, potrivit legii procesual penale, contestaţia la executare nu reprezintă o cale extraordinară de atac prin care să se pună în discuţie legalitatea sau temeinicia unei hotărâri judecătoreşti definitive, neputându-se modifica hotărârea respectivă, prin pronunţarea unei alte soluţii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul T.M. împotriva Sentinţei penale nr. 93 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul T.M. împotriva Sentinţei penale nr. 93 din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2010. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 621/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
