ICCJ. Decizia nr. 500/2010. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 500/2010
Dosar nr.10898/3/2008
Şedinţa publică din 10 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 702 din 12 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti, i-a condamnat pe inculpaţii:
- C.L., fără antecedente penale:
- în baza art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. a), C. pen., la două pedepse de câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b), C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a suspendat executarea pedepsei pe termenul de încercare de 6 ani, conf. art. 862 C. pen.
Conform art. 863 C. pen. a pus în vedere inculpatei să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Protecţia Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
A pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 alin. (1), (2) C. pen. şi ale art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
A constatat că inculpata a fost arestată în perioada 22 februarie 2008 la zi şi a dispus punerea de îndată în libertate a acesteia.
- C.M., fără antecedente penale:
- în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., la două pedepse de câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
A făcut aplicaţia art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în baza art. 861 C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe termenul de încercare de 6 ani, conf. art. 862 C. pen.
Conform art. 863 C. pen. a pus în vedere inculpatului să se prezinte la datele fixate la biroul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
A pus în vedere inculpatului disp. art. 864 alin. (1), (2) C. pen. şi ale art. 83 C. pen. şi a aplicat prev. art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen. raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. a confiscat suma de 1000 RON, obiectul infracţiunii de trafic de influenţă de la inculpaţi.
Inculpaţii au fost obligaţi fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin actul de sesizare şi considerentele hotărârii s-a reţinut, în fapt că la data de 21 februarie 2008 numitul G.C. a formulat un denunţ în care a arătat că în perioada ianuarie - februarie 2008 inculpata C.L., grefier la Curtea de Apel Bucureşti, i-a pretins suma de 7.000 euro, susţinând că are influenţă asupra judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestiţi cu soluţionarea Dosarului nr. 28733/2/2005 în care denunţătorul era inculpat, primind un avans în sumă de 10 milioane lei şi de asemenea, că i-a pretins suma de 5.000 euro, susţinând că are influenţă asupra judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti pe care o va folosi pentru a soluţiona favorabil Dosarul nr. 12135/302/2007 privind pe S.S., din care suma de 3000 euro urma să o primească de îndată, iar restul de 2000 euro după soluţionarea favorabilă a cauzei, respectiv admiterea cererii de liberare condiţionată.
Prin ordonanţele provizorii ale procurorului din 21 februarie 2008 s-a dispus efectuarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice purtate de denunţătorul G.C. cu inculpaţii C.L. şi C.M.
În cursul convorbirilor telefonice din data de 22 februarie 2008, orele 1053, denunţătorul a stabilit cu inculpatul C.M. ca soţia acestuia din urmă, inculpata C.L., să-l întâlnească în jurul orei 1430 pentru a-i da suma de 3.000 euro.
Din aceeaşi discuţie telefonică rezultă că inculpatul C.M. îl asigură pe G.C. că se va obţine o soluţie favorabilă pentru S.S., cerându-i să stea liniştit că totul este sigur. La rândul său G.C. i-a spus că restul sumei de 2.000 euro va fi dat după ce S.S. se liberează din penitenciar, inculpatul asigurându-l că nu este nicio problemă, importanţi fiind cei 3.000 euro.
În acest context organul de urmărire penală a efectuat demersurile necesare constatării infracţiunii în flagrant.
S-a stabilit astfel, că la data de 22 februarie 2008 inculpata C.L. s-a deplasat la locuinţa numitului G.C. din Bucureşti, cu autoturismul soţului, inculpatul C.M., condus de acesta din urmă.
În locuinţă a intrat numai inculpata C.L. care a discutat cu privire la actele pe care denunţătorul trebuia să le depună la dosarul său de la Înalta Curte, care rămăsese în pronunţare, oferindu-se să le depună ea şi dându-i de înţeles că dacă s-a acceptat de instanţă să fie depuse acte după dezbateri, soluţia poate fi favorabilă.
Toate aceste discuţii sunt înregistrate şi transcrise. În continuarea discuţiilor denunţătorul G.C. îi explică inculpatei că banii i-a luat de la cel care îi dăduse anterior suta de euro, cerându-i să îl asigure că totul va decurge bine, având în vedere că banii sunt împrumutaţi şi trebuie să îi restituie în cazul în care problema nu va fi rezolvată. Inculpata C.L. îl asigură că nu sunt probleme, să aibă încredere în ea, dându-i de înţeles că în cazul lui, banii trebuiau daţi după ce obţinea o soluţie favorabilă.
Discuţiile continuă, denunţătorul amintindu-i inculpatei că atunci când i-a dat suma de 10.000.000 lei, aceasta l-a asigurat că totul este în ordine, după care o întreabă: ”eu ce îi spun ăstuia? E în siguranţă? Pe 15 e afară?” (în relaţia cu termen în dosarul lui S.S. fixat la 14 martie 2008), inculpata C.L. spunându-i: „da domne, ce ţi-am spus de data trecută?” motivând că ce contează este încrederea, având în vedere că în primul caz i-a spus că banii se dau după.
G.C. i-a cerut inculpatei să numere banii pe care aceasta îi primeşte ca să fie sigură că este toată suma, promiţându-i că în momentul în care „iese el afară vă dă toţi banii”.
Inculpata C.L. în cursul urmăririi penale a susţinut că a primit suma de 3.000 euro de la denunţător cu titlu de împrumut, fără să încheie niciun înscris.
În cursul judecăţii, aceeaşi inculpată a susţinut că l-a cunoscut pe denunţător prin prieteni de familie, de la care a aflat că au probleme la Înalta Curte şi nu este mulţumit de avocat. Personal l-a ajutat pe denunţător prin recomandarea unui avocat.
A aflat de la denunţător despre cazul lui S.S., în care şi-a exprimat doar părerea.
Denunţătorul i-a dat sub formă de cadou suma de 10 milioane lei.
Inculpata a recunoscut şi primirea sumei de 3.000 euro, cu precizarea că i-a spus denunţătorului că această sumă să nu provină de la soţia lui S.S. şi că este sub formă de împrumut, actul urmând să-l încheie a doua zi. La rândul lui inculpatul C.M. nu a recunoscut implicarea sa în traficul de influenţă, susţinând că suma de 10 milioane lei au primit-o cu titlu de cadou de la denunţător, pentru că l-au ajutat în găsirea unui avocat.
Cât priveşte suma de 3.000 euro, aceasta a fost primită cu titlu de împrumut, cunoscând că urma să fie primită de la soţia lui S.S., însă ulterior denunţătorul i-a spus că a făcut rost de sumă de la altă persoană.
Reţinând ca dovedite faptele şi legale încadrările juridice din actul de sesizare, instanţa a invocat la individualizarea pedepselor, criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii C.L. şi C.M.
Parchetul, prin motivele scrise şi cele invocate oral, a criticat greşita reţinere a circumstanţelor atenuante ambilor inculpaţi, nelegalitatea pedepselor stabilite în raport de limitele ce rezultă din lege ca efect al circumstanţelor atenuante, greşita încadrare juridică prin omiterea dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, având în vedere calitatea de grefier a inculpatei, greşita confiscare a sumei de 1.000 RON, care se impune a fi restituită denunţătorului şi neaplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv dreptul de a ocupa o funcţie de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii.
Inculpaţii au invocat nulitatea absolută a cercetării judecătoreşti, întrucât cauza nu a fost repartizată aleatoriu, au solicitat restituirea cauzei la procuror deoarece urmărirea penală a fost efectuată de organ necompetent, fiind încălcat dreptul la apărare, au solicitat apoi achitarea, nefiind dovedite faptele şi, în cele din urmă, au cerut redozarea pedepsei.
Prin Încheierea nr. 444 din 6 martie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea inculpatei C.L. şi a dispus strămutarea judecării apelurilor la Curtea de Apel Braşov.
În consecinţă, prin încheierea din 13 martie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a trimis cauza spre competentă continuare a judecăţii în apel, la Curtea de Apel Braşov.
Prin Decizia penală nr. 77 din 29 octombrie 2009 Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de parchet, desfiinţând hotărârea atacată şi, în rejudecare, a înlăturat prev. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. pentru ambii inculpaţi, menţinând pedepsele aplicate.
De asemenea, a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
A respins apelurile inculpaţilor.
Instanţa de control judiciar a constatat că în cauză nu există împrejurări care să constituie circumstanţele atenuante de natura celor reţinute, astfel că a apreciat că se impune înlăturarea acestora.
Pe de altă parte, individualizarea pedepselor, în contextul circumstanţelor atenuante susţinute, s-a făcut cu încălcarea prev. art. 76 C. pen.
În raport de aceste constatări a fost admis apelul parchetului, înlăturând circumstanţele atenuante şi menţinând pedepsele. Instanţa de apel nu a primit critica referitoare la greşita încadrare juridică, prin nereţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000, constatând că inculpata C.L. nu a comis faptele în legătură cu calitatea sa de grefier la instanţă.
A mai constatat că, faţă de datele personale ale sus-numitei inculpate şi caracterul facultativ al pedepsei complementare pentru infracţiunile săvârşite, nu se impunea aplicarea şi a acestei sancţiuni de drept penal, cu atât mai mult cu cât oricum, prin condamnare definitivă, nu va mai putea ocupa funcţia de grefier.
În motivarea respingerii apelurilor inculpaţilor, instanţa a reţinut că infracţiunile şi încadrarea juridică sunt corect stabilite, înlăturând interpretarea propusă de sus-numiţii, în sensul că raporturile născute din faptele cunoscute ar fi de natură civilă.
De asemenea, a constatat că pretinsa încălcare a reglementărilor de ordine interioară a instanţelor referitoare la repartizarea cauzelor în sistem informatizat, nu sunt prevăzute de lege - art. 107 C. proc. pen. sub sancţiunea nulităţii absolute, iar inculpaţilor le-a fost respectat dreptul la apărare şi în cursul urmăririi penale.
Decizia penală sus-amintită a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de către inculpaţi.
În recursul parchetului hotărârea a fost criticată pentru:
- greşita încadrare juridică dată faptelor prin omisiunea reţinerii şi a prev. art. 6 din Legea nr. 78/2000, în considerarea calităţii de grefier a inculpatei C.L., conform prevederilor art. 1 lit. a) din aceeaşi lege;
- în raport de noua încadrare juridică, se impunea restituirea sumei de 1.000 RON către denunţătorul G.C., în baza art. 61 din Legea nr. 78/2000;
- neaplicarea faţă de inculpata C.L., grefier la Curtea de Apel Bucureşti şi a pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie de natura celei de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen.;
- greşita individualizare a pedepselor pentru ambii inculpaţi, impunându-se menţinerea acestora faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor şi conduita nesinceră a acestora în cursul procesului penal.
Inculpaţii C.L. şi C.M., prin motivele de recurs şi concluziile orale, au solicitat achitarea pentru prima dintre fapte, susţinând că nu s-a pretins suma de 7.000 euro pentru a interveni pe lângă judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar suma de 10.000.000 lei primită are semnificaţia unui cadou făcut de denunţător, mulţumit că i-au recomandat un avocat.
Pentru cea de a doua faptă au solicitat menţinerea dispoziţiei de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pentru cele ce vor fi arătate în continuare este întemeiat, iar recursurile inculpaţilor C.L. şi C.M. sunt nefondate.
În cauză procesul penal a fost declanşat, aşa cum, corect s-a reţinut de instanţe, în urma denunţului făcut de G.C.
Susţinerile acestuia, relative la împrejurările în care i-a cunoscut pe inculpaţi, interesul său pentru relaţia cu inculpata C.L. justificat de calitatea acesteia de grefier la Curtea de Apel Bucureşti şi cele privind ofertele şi promisiunile făcute de inculpaţi în vederea realizării intervenţiilor cerute de denunţător şi familia S., sunt confirmate punctual în conţinutul faptic reţinut prin actul de sesizare şi hotărârile instanţelor, de mijloacele de probă administrate legal atât în cursul urmăririi penale cât şi în cel al judecăţii.
Relevante, sub aspect probator sunt procesele-verbale de transcriere a interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu ambiental, din zilele de 21 şi 22 februarie 2008 care au avut loc între denunţătorul G.C. şi inculpaţii C.L. şi C.M., parte din acestea fiind reproduse în conţinutul actului de sesizare şi respectiv al hotărârilor şi care nu au fost contestate de inculpaţi.
Din aceste convorbiri rezultă fără echivoc promisiunile inculpatei C.L. întărite de cele ale inculpatului C.M., de a interveni atât la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în favoarea denunţătorului, cât şi la Tribunalul Bucureşti, în favoarea lui S.S.
Inculpaţii confirmă primirea, anterior a sumei de 10 milioane lei în relaţie cu intervenţia în favoarea denunţătorului, însă din aceleaşi convorbiri rezultă că această sumă reprezintă numai o parte, inculpata C.L. afirmând că „Adică eu am avut încredere în voi şi am zis că dai banii după (...)” pentru că mai încolo să spună: „Mi-a zis M. că i-ai zis că la tine ţi-am oferit siguranţa, eu te-am dus la un om care ştiu sigur ce poate, ce pretenţie are acest om”.
Anterior, însă inculpata, pentru a se pune în temă cu dosarul denunţătorului G.C., a apelat la colega sa de funcţie, martora P.A.C.D., grefier la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care repetat a sunat-o pentru a afla date privind stadiul judecăţii şi să-i intermedieze să depună prin registratură note scrise.
Cât priveşte promisiunile de intervenţie în dosarul de la Tribunalul Bucureşti referitor la S.S., aceleaşi înregistrări ale convorbirilor relevă modalităţile de achitare a preţului traficului, respectiv prima tranşă de 3.000 euro, la data de 22 februarie 2008, iar restul de 2.000 euro după punerea în libertate a subiectului, toate precedate de asigurări că ea, inculpata, nu bate câmpii şi că S.S. pe data de 15 „e afară”.
Potrivit procesului verbal din 22 februarie 2008, inculpaţii C.L. şi C.M. s-au deplasat cu autoturismul tip „Taxi” condus de acesta din urmă la locuinţa denunţătorului G.C., intrând în imobil doar inculpata C.L., care la ieşire, a fost oprită de procuror, căruia i-a predat la cerere, suma de 3.000 euro pe care a pretins că a primit-o cu titlu de împrumut.
În geanta inculpatei au fost găsite înscrisuri conţinând numere de dosare ale instanţelor, inclusiv cel al denunţătorului G.C.
Suma de 3.000 euro găsită asupra inculpatei este formată din bancnote ale căror serii corespund celor consemnate prin procesul-verbal de către organul de urmărire penală şi care a fost pusă la dispoziţia denunţătorului.
În raport de cele ce preced, criticile inculpaţilor referitoare la greşita reţinere a săvârşirii infracţiunilor, consecinţă a erorii în aprecierea elementelor de fapt pe baza probelor existente, sunt neîntemeiate.
Reţinând că faptele inculpaţilor C.L. şi C.M. realizează conţinutul infracţiunilor de trafic de influenţă şi respectiv, complicitate la aceste infracţiuni, Înalta Curte constată că încadrarea juridică avută în vedere atât de organul de urmărire penală, cât şi de instanţe, nu este conformă legii.
Prin Legea nr. 78/2000 au fost instituite reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupţie.
Printre aceste persoane, potrivit art. 1 lit. a) din legea sus-menţionată, sunt acelea „care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice”.
Prin art. 5 din aceeaşi lege, infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., alături de alte infracţiuni, este inclusă în categoria infracţiunilor de corupţie.
Nu este nicio îndoială că inculpata C.L. prin funcţia deţinută de grefier la Curtea de Apel Bucureşti, face parte din categoria persoanelor prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000.
Problema ridicată în speţă, este aceea dacă faptele de trafic de influenţă, reţinute acestei inculpate, au fost comise în calitatea sau în legătură cu activitatea sa de grefier la instanţă.
Răspunsul Curţii de Apel Braşov a fost acela că inculpata C.L. nu a săvârşit faptele pentru care a fost cercetată în virtutea calităţii de grefier la Curtea de Apel Bucureşti sau în legătură cu activitatea sa profesională.
Înalta Curte constată că această interpretare, care a justificat neaplicarea prev. art. 5 şi 6 din Legea nr. 78/2000 la infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., excede condiţiilor cerute de lege.
Pe de altă parte, este stabilit că denunţătorul G.C. a susţinut repetat că interesul său faţă de inculpată era determinat de posibilele sale relaţii în justiţie datorate calităţii de grefier - că inculpata C.L. nu numai că şi-a confirmat relaţiile de care s-a prevalat pe baza calităţii sale de grefier, dar chiar s-a folosit de această calitate pentru a interveni la o colegă, la instanţa supremă.
Apoi, Legea nr. 78/2000 instituie prin art. 1 măsura de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi care se aplică unor categorii de persoane printre care şi inculpata, definite prin calităţile decurgând din funcţii, înscrisuri şi atribuţii, statuând prin art. 5 că infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. face parte din categoria infracţiunilor de corupţie, iar prin art. 6 că pedeapsa este cea prevăzută în codul penal.
Aşadar, art. 1, 5, 6 din Legea nr. 78/2000 nu condiţionează aplicarea lor de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 257 C. pen. în legătură sau în exercitarea funcţiei - de altfel, infracţiunea în discuţie nu are subiect activ caracterizat, putând fi săvârşită de orice persoană, însă atunci când este comisă de o persoană cu calitatea cerută de această lege, va fi vorba de o infracţiune de corupţie.
Încadrarea juridică legală în această situaţie este cea în prev. art. 257 C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru inculpata C.L., respectiv cu referire la art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), pentru inculpatul C.M.
Corelativ, văzând că G.C. a denunţat autorităţii fapta de cumpărare de influenţă, mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, în temeiul dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 va fi înlăturată dispoziţia de confiscare a sumei de 1.000 RON şi se va dispune obligarea inculpatei C.L. să o restituie denunţătorului.
Reţinând existenţa infracţiunilor în încadrarea juridică legală sus-amintită şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea acestora, la individualizarea pedepselor se va ţine seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social - generic şi concret - limitele speciale ale pedepsei, împrejurările comiterii faptelor şi persoana inculpaţilor.
În raport de aceste criterii, Înalta Curte, va stabili pedeapsa orientată spre limita minimă specială, respectiv de câte 3 ani închisoare pentru fiecare infracţiune şi văzând că sunt întrunite şi condiţiile arătate de art. 861 C. pen., va suspenda executarea pedepsei rezultante pentru fiecare inculpat sub supraveghere, pe câte un termen de 6 ani, menţinându-se măsurile de supraveghere şi celelalte condiţii, prevăzute de art. 863 şi art. 864 şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Se apreciază că pedepsele astfel individualizate, inclusiv sub aspectul modalităţii de executare, sunt necesare şi suficiente pentru realizarea scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
Este întemeiată şi critica procurorului referitoare la neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. inculpatei C.L.
În adevăr, potrivit art. 65 C. pen., aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi este, în cauză, facultativă, aceasta putând fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi se regăsesc celelalte condiţii de oportunitate.
Aşa cum s-a arătat, inculpata C.L. a săvârşit infracţiunile folosindu-se de calitatea de grefier al Curţii de Apel Bucureşti, în considerarea căreia a fost contactată şi de care s-a prevalat pentru a-şi asigura influenţa în domeniul justiţiei, în care denunţătorul era interesat.
Faţă de natura infracţiunilor şi împrejurările comiterii acestora, Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii inculpatei a dreptului de a ocupa o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea faptelor penale este o măsură necesară, proporţională şi justificată de gravitatea infracţiunilor.
Împrejurarea că inculpata C.L. la data de 9 februarie 2010 şi-a dat demisia din funcţia de grefier, ori că prin alte reglementări este interzisă ocuparea funcţiei de grefier de către persoanele condamnate definitiv, nu sunt condiţii ori impedimente în aplicarea pedepselor complementare.
Din cele ce preced rezultă cu evidenţă că criticile formulate de inculpaţi prin recurs sunt neîntemeiate.
Existenţa faptelor şi a săvârşirii acestora sunt, aşa cum s-a arătat, pe deplin dovedite.
Susţinerile inculpaţilor, în sensul că practic inculpata C.L. nu a făcut nicio intervenţie pe lângă vreun magistrat în cele două dosare sunt într-adevăr reale, însă nu au relevanţă, textul de lege incriminator necondiţionând existenţa infracţiunilor de materializarea influenţei pe care inculpatul lasă să se creadă că o are.
Concluzionând, recursurile inculpaţilor vor fi respinse ca nefondate, iar cel al parchetului va fi admis pentru motivele arătate în considerentele de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 77 din 29 octombrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Casează Decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 702 din 12 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti numai cu privire la greşita încadrare juridică dată faptelor, omisiunea aplicării pedepsei complementare faţă de inculpata C.L. şi greşita aplicare a măsurii de siguranţă a confiscării.
Înlătură, pentru ambii inculpaţi, dispoziţiile art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică pentru ambii inculpaţi după cum urmează:
- pentru inculpata C.L., din două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora o condamnă la câte 3 ani închisoare şi câte 2 ani interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele principale şi complementare stabilite şi dispune ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. pe timp de 2 ani.
- pentru inculpatul C.M., din două infracţiuni prevăzute de art. 26 raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpat la câte 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare .
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor C.L. şi C.M. pe un termen de încercare de câte 6 ani conform art. 862 C. pen.
Menţine dispoziţiile art. 863, 864 şi art. 71 alin. (5) C. pen.
Înlătură dispoziţia privind confiscarea sumei de 1.000 lei (RON) şi în temeiul art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 obligă pe inculpata C.L. să restituie această sumă denunţătorului G.C.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.L. şi C.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii-inculpaţi la câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sume de câte 75 RON, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 620/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 519/2010. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
